Contestaţie la executare. Decizia nr. 489/2015. Tribunalul SATU MARE

Decizia nr. 489/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 489/2015

Cod operator:_

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SATU M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 489/.>

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. D. S.

Judecător R. G. M.

Grefier M. B.

Pe rol se află soluționarea apelului civil declarat de apelanta-contestoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, jud. Satu M., împotriva sentinței civile nr. 1807/15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. N. C., cu dom. ales la C.. Av. Schneibli E., din Satu M., .. 2/15, jud. Satu M., având ca obiect contestație la executare.

Se constată că judecarea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, când susținerile părților prezente au fost consemnate în acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunțarea în cauză la data de azi.

INSTANȚA

deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1807/15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M. în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă excepția prescripției termenului de introducere a contestației invocată de intimatul creditor C. N. C. și a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ a FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ AFINANȚELOR PUBLICE SATU-M., împotriva executării silite inițiate de creditorul C. N. C. în baza titlului executoriu constând din Sentința civilă nr. 3196/02.09.2013 pronunțată în dosar nr._/83/2013 și Decizia civilă nr. 151/. pronunțată în dosar nr._/296/2013 de Tribunalul Satu M., respectiv a Somației din dosarul de executare nr. 637/2013 al B.E.J. I. A. M. D. - având obiect contestație la executare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Din cuprinsul dosarului de executare nr. 637/2013 al B.E.J. I. A. M. D., rezidă că executarea silită se desfășoară în limitele legale, în baza titlurilor executorii constând în Sentința civilă nr. 3196/02.09.2013 pronunțată de Tribunalul Satu-M. în dosar nr._/83/2012, precum și Decizia civilă nr. 151/. pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._/296/2013, Încheierea nr. 3842/28.11.2013, prin care s-a admis cererea executorului judecătoresc privind încuviințarea executării silite, Încheierea nr. 2 pentru stabilirea cheltuielilor de executare în privința realizării creanței totale de 6752,58 lei, reprezentând, conform OUG nr. 50/1998, taxa de poluare (la care se adaugă cheltuielile aferente).

Conform art. 622 alin. 4 NCPC, „executarea unor obligații, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc, dacă prin lege nu se dispune altfel;”.

Prin somația, emisă în dosarul de executare, contestatoarea-debitoare a fost înștiințată de Biroul Executorului Judecătoresc, că în termen de una zi, dar nu mai mult de 6 luni, în cazul în care invocă și face dovada lipsei de disponibil, să achite suma datorată.

Prin . Ordonanței de Urgență nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, se modifică plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, respectiv, conform art. XV „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu”.

Așa cum relevă dosarul de executare silită nr. 637/2013 al B.E.J. I. A. M. D., procedura de executare silită pentru recuperarea contravalorii taxei poluare auto, a fost demarată inițial prin cererea formulată de creditor la data de 19.11.2013, când s-a deschis dosarul de executare, ca atare, anterior apariției OUG nr. 8/28.02.2014.

În privința excepției tardivității promovării contestației, așa cum rezidă din Decizia civilă nr. 151/., la data de 22.05.2014 a fost încuviințată executarea silită, iar prin adresa nr._ din data de 08.07.2014, executorul a comunicat somația către debitoare, care a fost preluată de aceasta conform dovezii de înmânare, ori, prezenta contestație s-a formulat la data de 20.03.2015, respectiv, aproape după un an de la data luării la cunoștință a actelor de executare deși termenul legal de introducere a contestației era de 15 zile, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. 1 pct. 3 NCPC.

Pe considerentele mai sus menționate, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 424 C.proc.civ., art. 622, art. 711-717, art. 718 NCPC, (art. 371-374, art. 399 C.proc.civ. 1864) dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, a respins contestația, conform dispozitivului Sentinței civile nr. 1807/2015.

Împotriva acestei sentințe DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. a formulat apel, solicitând, în principal - admiterea excepției perimării și în subsidiar - admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare silită emise de B.E.J. I.-Anitas M. în dosarul execuțional nr. 637/2013

Cu privire la excepția perimării executării silite, apelanta debitoare arată că potrivit dispozițiilor art. 696 C.proc.civ. „În cazul în care creditorul din culpa sa a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”. În acest sens apelanta arată faptul că B.E.J. I.-Anitas M. a emis procesul verbal la data de 17.03.2015 neemițând nici un alt act de executare silită de la data admiterii apelului declarat de C. N. C. împotriva încheierii de respingere a încuviințării executării silite emis la data de 22.05.2014, așa cum susține creditorul C. N. C..

Creditorul depune Ia dosar dovada confirmării de primire a depunerii dosarului execuțional nr. 637/2013 din data de 08.07.2014 de la o instituție distinctă de a apelantei și anume Administrația Fondului de Mediu București - dovadă în legătură cu care apelanta susține că pe de o parte intră în termenul de perimare de 6 luni pe care îl pune în discuție, iar pe de altă parte nu poate fi luat ca termen de prescripție a termenului de introducere a contestației, întrucât nu a avut cunoștința de acest dosar execuțional, nefiind înregistrat la registratura instituției debitoare. Opozabilitatea față de instituția debitoare curge de Ia data de 18.03.2015 (data intrării în instituția apelantă a dosarului execuțional), respectiv momentul promovării contestației Ia executare în termenul legal de 15 zile.

Termenul de perimare de 6 luni este un termen imperativ și unic, neinfluențat de obiectul procesului, context în care apelanta apreciază ca fiind lipsite de eficacitate toate actele de procedura întreprinse în respectiva cauză.

Sancțiunea perimării instanței asigură închiderea definitiva a cererilor cu care au fost investite instanțele de judecata și care în mod nejustificat au rămas în evidența celor din urma pentru perioade mari de timp, fără ca reclamantul să mai îndeplinească vreun demers (act de procedură) în vederea soluționării cauzei ori să mai manifeste interes față de stadiul acestora.

Apelanta susține că executarea silită prin toate formele de executare silită a fost inițiată în temeiul unei încheieri de încuviințare a executării silite perimate și nu sunt respectate prevederile art. 665 și urm. C.proc.civ., astfel că procesul verbal de cheltuieli încheiat la data de 17.03.2015 privind constatarea onorariului de executor a fost încheiat în mod nelegal și abuziv.

Așadar, perimarea reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței în executare.

În consecință, apelanta debitoare solicită ca, în mod judicios instanța în temeiul art. 697 C.proc.civ. să constatate că executarea silită este perimată.

Pe fondul cauzei apelanta arată că în mod absolut nelegal instanța de fond a înțeles pe de o parte să calculeze termenul de 15 zile de la data încuviințării executării silite, iar pe de altă parte să constate opozabilitatea actelor de executare silită depuse la o altă instituție cu personalitate juridica distinctă.

Totodată, apelanta susține că intimatului creditor îi revine sarcina probei conform Codului civil ori acesta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt și de drept decât cea invocată de instituția apelantă.

Față de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M. (Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Satu M., anterior intrării în vigoare a HG nr. 520/2013) a fost începută procedura de executare silită pentru recuperarea contravalorii taxei auto, astfel cum reiese din dosarul de executare silită, apelantei debitoare solicitându-i-se și cheltuieli de executare silită ocazionate cu acest demers.

Apelanta învederează faptul că, odată cu . Ordonanței de Urgență nr. 8 din 26 februarie 2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal-bugetare, se modifică plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. Astfel conform art. XV „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.

(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2)".

Cu privire la contestație la executarea silită pornită de B.E.J. I.-A. M. în dosarul execuțional nr. 637/2013, apelanta solicită anularea tuturor formelor de executare silită emise împotriva Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu M., ca fiind nelegale, pentru următorul considerent:

Pe de o parte, așa cum reiese din dispozițiile Codului de procedură civilă art. 622 (1), obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe (în speță sentința ce face obiectul executării silite), se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În acest sens creditorul C. N. C., trebuia/ era obligat să se adreseze instituției debitoare cu o cerere prin care să solicite punerea în executare a obligațiilor stabilite în titlul executoriu menționat mai sus. Potrivit art. 117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;".

Mai mult, CAP. II din Ordin nr. 62 din M.Of. nr. 50/20.01.2012, emitent fiind Ministerul Mediului și Pădurilor detaliază procedura de restituire a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile astfel:

5.1. Contribuabilul care, în baza unei hotărâri definitive și irevocabile a instanței judecătorești competente, are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule/taxă specială pentru autoturisme și autovehicule/ taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune, în vederea restituirii, la organul fiscal competent, o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la ordin".

Apelanta consideră că prevederile art. 622(2) coroborat cu art. 117 din Codul de procedură fiscală și cu punctul 5.1 din Ordinul nr. 62/2012 trebuiau respectate și dovedite anterior promovării executării silite. Creditorul nu a solicitat restituirea taxei auto în sensul că nu a depus cerere de restituire însoțită de actele doveditoare.

Pe de altă parte, legiuitorul, în Ordonanța de Urgență nr. 8 din 26 februarie 2014, a avut în vedere dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea contravalorii taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și influența negativă pe care o are executarea silită a titlurilor executorii, în condițiile dreptului comun, atât asupra bugetului Administrației Fondului pentru Mediu, cât și asupra bugetului general consolidat, având în atenție necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate contravalorile taxei pe poluare pentru autovehicule și taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Întrucât lipsa acestor prevederi ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit, atât nerespectarea angajamentelor interne asumate de Administrația Fondului pentru Mediu, cât și neîndeplinirea obligațiilor, în domeniul protecției mediului, pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene, instituie și art. XV alin. 4 potrivit căruia „În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."

Rezultă că, în raport cu spiritul reglementarilor de ansamblu menționate, sunt de strictă interpretare aspectele arătate, nefiind susceptibile de extrapolare la alte situații decât cele expres precizate de lege.

Referitor la onorariul executorului judecătoresc, apelanta apreciază că acesta este nejustificat, raportat la demersurile de executare silită întreprinse și la complexitatea dosarului execuțional, sens în care, în situația în care se va aprecia ca fiind neîntemeiata prezenta contestație, solicită a se dispune diminuarea onorariului acestuia.

Din considerentele arătate mai sus, având în vedere și practica favorabilă admiterii contestațiilor la executare în dosare similare, cât și din prisma tuturor apărărilor formulate și depuse la dosarul de fond, apelanta debitoare solicită admiterea căii de atac promovate și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată.

În drept, invocă prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii de apel.

Prin întâmpinare (filele 12-13), intimatul creditor CIRNĂU N. C., prin avocat, solicită respingerea apelului formulat ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală sentința atacată; fără cheltuieli de judecată.

În motivare, intimatul arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală prin care s-a respins contestația la executare formulată, admițându-se excepția prescripției de introducere a contestației la executare - o hotărâre corectă bazată pe probatoriul administrat în cauză. În fapt, la data de 20.03.2015, debitoarea a formulat contestație la executare, aceasta fiind introdusă peste termenul prevăzut de lege conform dispozițiilor art. 714 alin. 1 alin. 1 pct. 3 NCPC care prevede: „contestația privitoare la executarea silită se poate face în termen 15 zile de la data când debitorul contestă executarea însăși sau a primit încheierea de încuviințare a executării silite sau somația (...)”.

Prin decizia nr. 151/AP din dosarul_/296/2013 s-a admis apelul declarat de C. N. C. împotriva încheierii de respingere a încuviințării executării silite care, schimbă în totalitate încheierea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 3196/02.09.2013 a Tribunalului Satu M. în dosarul nr._/83/2012 autorizând creditorul să treacă la executarea silită în sine.

Această decizie civilă a fost emisă la data 22.05.2014 și comunicată ulterior de către Tribunalul Satu M. pârâtei DGFP Satu M. și AFM București.

De asemenea, intimatul creditor arată că B.E.J. I. A. M. D. a respectat toate procedurile legale emițând toate somațiile și încheierile prevăzute de lege pentru a pune în executare titlul executoriu încuviințat de Tribunalul Satu M. spre executare și a comunicat legal pârâților care au preluat actele la data de 08.07.2014 conform dovezii de înmânare.

Referitor la excepția perimării ridicate de apelantă, intimatul creditor învederează că la data de 15.01.2015, prin reprezentant, a solicitat continuarea executării silite având termenele prevăzute de lege și având în vedere că nu s-a dat curs solicitării executorului.

Susținerile apelantei în ceea ce privește instituția numită în fond și în apel „distinctă” - Administrația Fondului pentru Mediu, este în solidar pârâtă și a fost obligată în solidar la restituirea taxei de poluare, alături de DGFP Satu M..

Intimatul consideră că este mai mult decât jenant și neprofesional să susții că nu ai avut cunoștință despre dosarul de executare silită având în vedere faptul că, Tribunalul Satu M. a comunicat hotărârea nr. 151/._/296/2013 la data de 22.05.2014, încuviințând executarea silită.

Administrația Fondului pentru Mediu a depus la dosarul execuțional nr. 637/2013 al B.E.J. I. A. M. D. adresa nr. 2850 din data 17.07.2014, prin care aduce la cunoștință creditorului intimat că a intrat în vigoare OUG nr. 8/2014 care reglementează plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei de poluare.

Un alt aspect, esențial este în legătură Ordonanța de Urgență nr. 8/2014, intimatul creditor arată că nu a contestat legalitatea acestei ordonanțe pe care o descrie AJFP Satu M. în două pagini în motivele sale de apel . Această ordonanță de urgență nu are nici o legătură cu executarea silită în cazul de față, doar se încearcă doar inducerea în eroare a instanțe și tergiversarea obligației de restituire a creanței.

În încheiere, intimatul creditor menționează încă o dată faptul că, din punctul său de vedere termenul de 15 zile prevăzut la dispozițiile art. 714 NCPC, curge de la data de 22.05.2014 momentul încuviințării executării silite de către Tribunalul Satu M..

În concluzie indiferent care dintre momentele prevăzute de dispozițiile art. 714 alin. 1 pct. 3 NCPC (momentul luării la cunoștință prin încheierea de încuviințare sau a somațiilor comunicate 03.07.2014) acestă contestație a fost introdusă mult peste termenul prevăzut de lege de 15 zile.

În drept, invocă art. 714 alin. 1 pct. 3, art. 714, art. 480 alin. 1 NCPC, art. 223 C.proc.civ.

Apelul nu este fondat.

Judecătoria a respins contestația la executare ca urmare a admiterii excepției de tardivitate a promovării acesteia, astfel că în apel se va analiza cu prioritate legalitatea acestei soluții.

Prin Decizia civilă nr.151/. a Tribunalului Satu M. s-a încuviințat executarea silită a sentinței civile nr.3169/2013 a Tribunalului Satu M., titlul executoriu în cauză, decizia fiind comunicată apelantei care a fost citată ca parte în acel dosar.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la fila 22 (dosar fond) se confirmă comunicarea hotărârii de încuviințare a executării silite, dar se face precizarea că nu era interesat debitorul să conteste decizia civilă nr.151/2014 cât timp prin aceasta nu erau dispuse cheltuieli suplimentare, interesul evidențiindu-se odată ce s-au stabilit cheltuielile legate de executarea însăși.

Instanța apreciază că prin contestarea cheltuielilor de executare pe motiv că faza de executare silită nu ar fi trebuit să existe dacă creditorul s-ar fi adresat cu o cerere către debitor, se contestă de fapt executarea silită însăși, astfel că termenul de 15 zile prevăzut de art.714 alin.1 C.proc.civ., curge în condițiile alin.1 pct.3 al aceluiași articol, de la data când debitorul a primit hotărârea de încuviințare a executării silite, dată de la care promovarea contestației la 20 martie 2015 se prezintă ca tardivă.

În consecință, în mod corect s-a admis excepția tardivității introducerii contestației, apelul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil declarat de apelanta-contestoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N., având sediul în Cluj N., Piața A. I. nr. 19, județul Cluj, C.U.I._ și cont bancar RO61TREZ__ prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, județul Satu M., împotriva Sentinței civile nr. 1807/15.05.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul C. N. C. - CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Av. Schneibli E., din Satu M., .. 2/15, județul Satu M..

DEFINITIVĂ.

Pronunțată la 19 octombrie 2015, prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte,

G. D. S.

Judecător,

R. G. M.

Grefier,

M. B.

Red. G.D. S. – 22.10.2015

Tehnored_NM / 12.11.2015

5 ex.

- se comunică câte un ex. cu: -D.G.R.F.P. CLUJ N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu M.,

în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, jud. Satu M.

-C. N. C., la dom.proc.ales din Satu M., .. 2/15

-B.E.J. I. A. M. D., în Satu M., .. 13, .> Jud.fond: M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 489/2015. Tribunalul SATU MARE