Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină. Sentința nr. 187/2015. Tribunalul SATU MARE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 187/2015 pronunțată de Tribunalul SATU MARE la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 1759/83/2015
Cod operator:_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SATU M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINTA CIVILĂ Nr. 187/D
Ședința publică de la 18 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. C.
Grefier I. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. F. născut SARKOZI F., CNP_, dom.în Vama, nr.700, judetul Satu M., cu dom.procedural ales în Satu mare, ..19, . M., la având ca obiect exequator (recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă în reprezentarea petentului dna avocat O. M. S. în baza împuterncirii avocațiale nr. SM/_/05.08.2015, lipsă fiind petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea este timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, achitată cu chit. . nr._.
În baza art. 103 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se constată că nu există alte cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile, cererea este legal timbrată conform art.15 lit.f din OUG 80/2013. De asemenea, constată că hotărârea a cărei executare se solicită a fost pronunțată în anul 1990 și a fost certificată de un notar în anul 2015.
În considerarea dispozițiilor art. 131 N. C. proc. civ., instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, competența Tribunalului Satu M. este stabilită de art.1093 C.pr.civ, art. I ind. 3, art. 1 alin. 1 din Lg. 191/2007. Procedura este necontencioasă în condițiile art.527 și urm.C.pr.civ.
De asemenea, instanța constată că s-a epuizat procedura prealabilă, cauza se află în faza de cercetare a procesului conform art.237 și urm.N C.pr.civ., iar potrivit art.XII din Legea 2/2013 cercetarea are loc în ședință publică. Pune în discuție estimarea duratei necesare cercetării procesului.
Reprezentanta petentului arată că fosta soție a reclamantului a decedat și dorește să se recăsătorească. Căsătoria a avut loc în România, a divorțat în SUA, iar pentru a se recăsători are nevoie de recunoașterea hotărârii. Nu are alte cereri de formulat în cauză, iar referitor la estimarea duratei procesului arată că față de obiectul cauzei procesul poate fi finalizat la acest termen.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța în temeiul art.238 N C. estimează durata procesului la 30 de zile începând de astăzi în fața acestei instanțe. Potrivit art. 244 Ncpc instanța declară terminată cercetarea procesului și în temeiul art.3 al aceluiași articol, cu acordul părților, fixează pentru astăzi termen pentru dezbaterea fondului cauzei.
În temeiul art. 392 C.pr.civ. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților prezente.
Reprezentanta petentului solicită admiterea cererii.
În temeiul art.394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile, în vederea deliberării.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Asupra cererii pentru recunoașterea hotărârii străine, de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță sub dosar cu nr. unic de mai sus, petentul S. F., născut SARKOZI F., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună recunoașterea de plin drept pe teritoriul României a hotărârii definitive de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 în dosarul nr.4422-89 A.D.
În motivarea cererii petentul arată că s-a căsătorit cu numita M. V. în fața ofițerului de stare civilă din cadrul Primăriei Comunei Vama, județul Satu M., căsătoria fiind înregistrată în registrul stării civile la nr.18 din 13 septembrie 1963, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie ..H. nr._ pe care-l anexează în copie certificată.
Învederează că prin Hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 în dosarul nr. 4422-89 A.D. instanța a dispus desfacerea căsătoriei dintre petent și fosta soție S. V..
Hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 in dosarul nr. 4422-89 A.D. a rămas definitivă, așa cum rezultă din Extrasul din registrul Curții certificat în data de 25 martie 2015.
Menționează ca prin "Cererea de schimbare nume" înregistrată sub nr. A -_ din 13 februarie 1995 la Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) petentul a solicitat schimbarea prenumelui din F. în F., cererea fiind admisă în data de 15 martie 1995, așa cum rezultă din certificatul emis în acest sens.
Solicită să se constate că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea de plin drept pe teritoriul României a Hotărârii de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 in dosarul nr. 4422-89 A.D., hotărâre definitivă, și să se dispună admiterea cererii în acest sens.
În drept, invocă art.1094 și urm.NCPC.
În susținerea cererii s-au depus următoarele documente și traducerile lor: - hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 în dosarul nr. 4422-89 A.D., certificat legalizat din 7 septembrie 1990, apostilată; hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 în dosarul nr. 4422-89 A.D, certificată din 30 martie 2015, apostilată; certificat de căsătorie ..H. nr._ eliberat de Primăria Comunei Vama, in copie certificată; cererea de schimbare a numelui nr. A -_ din 13 februarie 1995, apostilată; adeverința nr._ din 04.12.2006 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte; copia cărții de identitate . nr._; copia certificatului de naștere . nr._; copia pașaportul eliberat de autoritățile Statelor Unite ale Americii nr._.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:
Prin Hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 în dosarul nr. 4422-89 A.D. s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de petent cu numita S. V. în fața ofițerului de stare civilă din cadrul Primăriei Comunei Vama, județul Satu M., căsătorie înregistrată în registrul stării civile la nr.18 din 13 septembrie 1963, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie ..H. nr._
Hotărârea de divorț pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 6 septembrie 1990 in dosarul nr. 4422-89 A.D. a rămas definitivă, așa cum rezultă din Extrasul din registrul Curții certificat în data de 25 martie 2015.
Față de cele de mai sus, reținând că a intervenit o modificare în starea civilă a petentului, prin divorț, atribut de identificare a persoanei fizice în familie și societate, care pentru opozabilitate trebuie înscrisă și în registrele naționale de stare civilă, părțile sunt cetățeni români, Tribunalul, în baza art.95 pct.1 Cod proc.civ. raportat la art.1098 și urm. Cod proc.civ. art.48 din Lg.119/1996, cu modificările ulterioare a admis cererea de recunoaștere a hotărârii străine conform dispozitivului prezentei hotărâri. Prin prezenta hotărâre nu s-a recunoscut și certificatul de schimbare a prenumelui petentului, acesta nu a format obiectul cererii iar în registrele de stare civilă se va opera cu datele personale cu care este înregistrat. În dispozitiv s-a făcut referire și la prenumele de F. ținând seama de indicarea prenumelui de către titularul cererii, dar pe teritoriul României până la recunoașterea certificatului de schimbare a prenumelui eliberat de autoritățile americane sub nr. A-_ din 13 febr. 1995 petentul va fi identificat cu datele personale cu care figurează în actele de stare civilă din România.
Conform art.425 al.3 și art.471 Cod proc.civ. apelul se depune în cazul exercitării la Tribunalul Satu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de petentul S. F., născut SARKOZI F., având CNP_, cetățean român/american, cu domiciliul în Vama, nr.700, județul Satu M., cu domiciliul procedural ales în Satu M., ..19, . M. și, în consecință:
Încuviințează recunoașterea hotărârii străine pe teritoriul României pronunțată de Curtea Proceselor de D. Comun din Districtul Berks, Pennsylvania (Statele Unite ale Americii) la data de 06._ în dosar nr.4422-89 A.D., definitivă la data de 07.09.1990, prin care s-a desfăcut căsătoria încheiată de petent cu numita M. V. la data de 13 septembrie 1963 în . M..
În baza art.8 din Lg.nr.119/1996 un exemplar din prezenta hotărâre se va comunica Serviciului public comunitar local de evidența persoanelor – Primăria unității administrativ teritoriale Vama, unde a fost înregistrată căsătoria și s-a întocmit actul de stare civilă pentru efectuarea cuvenitelor modificări privind înscrierea divorțului.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la instanța care a pronunțat hotărârea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2015.
Președinte, I. M. C. | ||
Grefier, I. B. |
Red.I.M.C./01.10.2015
Tehnored_BER /01.10.2015
Ex.3
- .: S. F.
| ← Evacuare. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul SATU MARE | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








