Contestaţie la executare. Decizia nr. 214/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 837/257/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 214/2013
Ședința publică de la 07.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. H.
Judecător:V. C. D.
Grefier:A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe apelant S. A. L. - BIROU DE MEDIATOR și pe intimat F. D., intimat B. E. JUDECĂTORESC T. O. N., intimat F. V. O., având ca obiect contestație la executare, împotriva sentinței civile nr.992/2013 a Judecătoriei Mediaș.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2013, când instanța a dispus amânarea pronunțării pe data de azi, 07.10.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 992/24.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis contestația la executare formulată de către debitoarea/contestatoare F. D. în contradictoriu cu intimații B.E.J. T. O. N. și S. A. L. – BIROU de MEDIATOR și în consecință: s-a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 401/2012/30 ianuarie 2013, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite ; s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu; s-a dispus restituirea către contestatoare a taxei de timbru achitate în cauză în sumă de 194,3 lei, ca și a cauțiunii în condițiile prevăzute de art. 1063 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond a reținut că prin contestația la executare înregistrată sub acest număr de dosar civil la data de 2 februarie 2013 contestatoarea / debitoare F. D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata / creditoare S. A. L. – BIROU DE MEDIATOR și B. E. JUDECĂTORESC T. O. N., să se dispună: anularea tuturor formelor de executare pornite în dosarul de executare silită nr.401/2012/30 ianuarie 2013, ca și a încheierii de încuviințare a executării pronunțată de Judecătoria Mediaș la data de 24 ianuarie 2013; suspendarea tuturor formelor de executare silită până la finalizarea litigiului de față și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Deși executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă nou, dosarul a fost distribuit conform dispozițiilor noului Cod de procedură civilă din dispoziția conducerii instanței. Abia din data de 22 februarie 2013, prin Hotărârea nr. 5/2013 a Colegiului de conducere, s-a stabilit ca dosarele care privesc executarea silită începută anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, să fie distribuite în vederea soluționării după vechea procedură. Prin urmare, cauza s-a judecat conform noii legi de procedură.
În expunerea de motive a cererii introductive de instanță reclamanta arată, în esență, următoarele:
- la data de 9 februarie 2012 a încheiat cu intimata S. A. L. – BIROU DE MEDIATOR contractul de mediere nr.3/9 februarie 2012, prin care s-a stabilit faptul că are obligația de plată a sumei de 400 euro pentru serviciile prestate de către mediator;
- reclamanta a achitat suma de 400 euro până la finalizarea medierii dar nu a primit chitanța care să ateste plata onorariului, în condițiile în care contestatoarea nu a cerut în mod expres o chitanță deoarece cheltuiala sa nu era deductibilă;
- din punctul său de vedere, încheierea procesului verbal de mediere, fără nici o mențiune în sensul că vreuna din părți ar mai avea obligații neîndeplinite, constituie o dovadă a faptului că și-a îndeplinit obligația de plată, chiar în lipsa chitanței.
În urma procedurii de regularizare a cererii reclamanta a indicat în drept, ca temei al cererii sale, dispozițiile art.711 din Codul de procedură civilă.
Contestația s-a timbrat cu suma de 194 lei taxă judiciară și 0,3 lei timbru judiciar.
Pentru petitul având ca obiect suspendarea executării contestatoarea a achitat o cauțiune în valoare de 176 lei, conform recipisei eliberate de „CEC Bank” Mediaș la data de 28 februarie 2013 și atașate fila 29 dosar.
Intimatul B. E. Judecătoresc T. O. N., deși legal citat, nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nu și-a exprimat poziția procesuală.
Creditoarea / intimată S. A. L. – BIROU de MEDIATOR a depus la dosar întâmpinarea atașată f.62 și următoarele, prin care solicită / în principal / respingerea contestației ca inadmisibile, iar / în subsidiar / să se constate că cererea este făcută cu rea – credință, este netemeinică și nefondată și să fie respinsă pe acest considerent.
În justificarea acestei poziții procesuale intimata arată următoarele:
- la data de 6 martie 2012 s-a încheiat procesul verbal de închidere a medierii, acordul încheiat stând la baza deciziei pronunțate ulterior de Tribunalul Sibiu;
- intimata a cerut fiecărei părți semnatare a acordului de mediere câte 400 euro, astfel cum s-a stipulat în contractul de mediere, însă numai F. V. O. a achitat onorariul, nu și reclamanta;
- deoarece contestatoarea a refuzat – în mod repetat - să achite onorariul, s-a trecut la executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de mediere;
- sub aspect formal, cererea introductivă nu este motivată corespunzător, motivele invocate de către debitoare fiind o simplă poveste, nefiind motivată nici în drept;
- în speță proba testimonială nu este admisibilă față de valoarea obiectului cauzei, iar reclamanta nu a depus dovezi privind stingerea debitului prin plată cu acte, astfel cum legea obligă;
- faptul că procesul verbal de încheiere a medierii nu conține mențiuni cu privire la achitarea onorariului nu dă naștere unei prezumții în sensul stingerii debitului, acest act fiind doar o chestiune procedurală;
- admiterea capătului de cerere privind suspendarea formelor de executare este de natură să ducă la încurajarea comportamentului antijuridic al contestatoarei.
Întâmpinarea s-a întemeiat în drept pe dispozițiile art.115 și următoarele; art.3711 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă; art.112 Cod procedură civilă; art.230 lit.”a” din Legea nr.71/2011; art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012; art.1191 cod civil vechi; art.1169 Cod civil vechi; art.1615 Cod civil nou; art.1488 Cod civil nou; Legea 192/2006.
Atașat întâmpinării debitoarea a depus factura și chitanța emise la data de 24 februarie 2012, ca și factura și chitanța emise la data de 28 decembrie 2012, ambele remise părții contractante în contractul de mediere F. V. O.; un extras de pe registrul „ jurnal încasări și plăți” și notificarea trimisă reclamantei la data de 31 octombrie 2012 (f.69 și următoarele dosar).
Prin răspunsul la întâmpinare atașat f.79 și următoarele dosar reclamanta arată că fostului soț, parte în contractul de mediere, i-a fost eliberată la data plății integrale a onorariului – și doar la insistențele acestuia – o chitanță de doar 100 lei deși achitase întreg onorariul, ca și faptul că abia în luna decembrie 2012 i-a dat o chitanță și pentru diferența de preț.
Mai arată reclamanta faptul că doamna mediator a profitat de lipsa de cunoștințe juridice a părților din contractul de mediere iar faptul că nu i-a eliberat chitanță pentru onorariul plătit demonstrează că a urmărit eludarea legislației fiscale.
Potrivit susținerii contestatoarei, faptul că cealaltă parte contractantă / F. V. O. / a achitat întreg onorariul de mediere înainte de încheierea procesului verbal, însă chitanța a primit-o după nouă luni de zile, ca și împrejurarea că doamna mediator a remis lui F. V. O. o nouă chitanță /cea emisă în luna decembrie 2012 /doar după declanșarea litigiului de față, dovedește că această ultimă chitanță s-a emis pro causa.
Cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art.250, 254 alin.2, art.309 și 310 din codul de procedură civilă nou.
În dovedirea susținerilor, prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosar la data de 8 aprilie 2013 reclamanta a solicitat să fie audiat în cauză F. V. O..
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că la data de 9 februarie 2012 între intimata S. A. L. – BIROU de MEDIATOR - pe de o parte - și F. D. și F. V.O. – pe de altă parte – s-a încheiat contractul de mediere nr. 3/2012, obiectul acestuia fiind medierea disputei intervenite între părți cu privire la partajarea bunurilor comune.
Potrivit art. 4.1 din contract onorariul de stabilește în sumă de 400 euro/parte astfel: - pe durata medierii iar conform art. 4.2 părțile în conflict au obligația de a achita, în mod egal, onorariul cuvenit … pe parcursul medierii.
De asemenea, deși la art. 4.5 contractul stipulează că se vor avea în vedere, în mod obligatoriu, modalitățile de avansare și de plată a onorariului și cheltuielilor aferente medierii, contractul nu stabilește aceste condiții.
În speța de față medierea a reușit și în baza acordului o instanță de judecată a pronunțat apoi hotărârea judecătorească ce a pus capăt litigiului dintre părți, la data de 26 martie 2012 ( fila 12 și următoarele dosar).
Finalizarea medierii rezultă din procesul verbal încheiat de mediator la data de 6 martie 2012 ( copie fila 36 dosar ), ce face trimitere /sub aspectul termenilor înțelegerii/la Acordul Părților .
Deși intimata/mediator susține că onorariul cuvenit nu i s-a plătit de către contestatoare, instanța apreciază că probele dosarului nu-i confirmă această susținere, chiar în condițiile în care reclamanta nu poate prezenta un act scris ( chitanță sau factură) care să dovedească stingerea debitului prin plată.
În acest sens este de observat faptul că, deși contractul de mediere are clauze cu privire la chestiunea plății onorariului, acestea sunt ușor evazive și pot da naștere la interpretări( a se vedea art. 4 .1 – 4. 4) iar art. 4.5 nu stabilește în mod clar modalitățile de avansare și de plată a sumelor cuvenite mediatorului.
Pe de altă parte, nici procesul verbal de închidere a medierii nu face vre-o referire la faptul dacă și care dintre părțile contractului de mediere și-a respectat obligațiile de plată a onorariului și în ce termen urmează să fie achitate eventualele diferențe rămase.
În plus, deși din probele dosarului rezultă în mod cert ( a se vedea în special declarația martorului F. V. O.) că una din părțile contractului de mediere a achitat întreg onorariul datorat mediatorului încă din data de 24 februarie 2012, intimata/ mediator i-a eliberat acestuia o chitanță doar pentru suma de 100 lei – ceea ce reprezintă în mod cert o încălcare a dispozițiilor legale -, iar pentru diferența de bani până la onorariul contractat i-a eliberat o chitanță doar la data de 28 decembrie 2012 – ceea ce, din nou, nu este legal -, la mult timp după ce tribunalul soluționase în mod irevocabil litigiul dintre părți.
Toate aceste aspecte creează o ambiguitate în privința modului în care mediatorul a înțeles să-și gestioneze evidențele contabile și fiscale. Și tot ambiguu este și aspectul cuantumului onorariului, care conform contractului de mediere este de 400 euro, iar potrivit declarației martorului este de 350 euro.
Așa fiind și văzând dispozițiile art. 1268-1269 din Codul civil, apreciind că din interpretarea clauzelor contractuale sus-enunțate, coroborat cu probele dosarului, rezultă că ambiguitatea profită „ celui care se obligă” respectiv reclamantei/debitoare și instanța a considerat că aceasta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei pentru care a început executarea silită.
Prin urmare, devreme ce obligația ce îi incumba debitoarei este stinsă, în mod nelegal executarea silită a început și continuă, motiv pentru care în baza dispozițiilor art. 716 din Codul de procedură civilă va admite contestația și va anula actele de executare întocmite de executor, inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite.
În temeiul dispozițiilor art. 718 din Codul de procedură civilă instanța a dispus suspendarea executării până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu.
În baza dispozițiilor art. 23 alin. 1 lit. „e” din Legea nr. 146/1997, la rămânerea definitivă a prezentei urmează ca reclamantei să-i fie restituită taxa judiciară de timbru achitată în cauză, ca și a cauțiunii achitate în sumă de 176 lei, achitată conform recipisei de consemnare nr._/1/28 februarie 2013, în condițiile în care cel îndreptățit nu a formulat cerere de despăgubire în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Contestatoarea nu a solicitat și nici justificat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, S. A. L., Birou de Mediator reprezentată de S. L. A. prin care a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că fiecare parte ce a apelat la mediere s-a obligat la plata unui onorariu către mediator în cuantum de 400 lei. În mod greșit prima instanță nu a respectat dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă și a acceptat dovada unor acte juridice cu o valoare de peste 250 lei cu martori. În acest context, instanța a concluzionat greșit că creanța intimatei a fost integral achitată. În plus, inclusiv contestatoarea recunoaște, în contestația formulată, că nu are dovezi scrise a plății onorariului mediatorului. Fostul soț al reclamantei a achitat de bună-credință onorariul, moment la care a și primit chitanță doveditoare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1488, 1615 Cod civil, ale Legii nr. 192/2006 și ale art. 717 și urm., 451 Cod pr. civilă.
Intimata F. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea, în esență, că suma pretinsă cu titlu de onorariu a fost mai mică, justificată de lipsa chitanțelor și,deci, a înregistrării fiscala a întregii sume pretinsă, care nu a fost cea pretinsă de apelantă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi întemeiat pentru considerentele ce urmează:
În contractul de mediere, depus ca probă al dosarul cauzei, la fond, încheiat între S. A. L.-Birou de Mediator și F. D. și F. V. O. s-a prevăzut, la art. 4, că onorariul mediatorului este de 400 de eur/parte și că el se va achita pe toată durata medierii. O confirmare în plus că prestația persoanelor fizice care au apelat la mediere a fost aceea de a plăti fiecare câte 400 lei o dă și pct. 4.2 din același contract, unde se prevede că fiecare parte are obligația de a achita, în mod egal, onorariul.
În acest context este corectă critica apelantei în sensul că instanța de fond nu putea administra proba testimonială pentru dovedirea unui alt cuantum al onorariului mediatorului, peste sau împotriva a ceea ce se află cuprins în contractul încheiat între părți, în condițiile în care valoarea acestuia este peste 250 lei, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 309 alin. 2 Cod pr. civilă.
Judecătorul este în drept să facă interpretarea clauzelor neclare dintr-un contract, însă și în acest caz cu respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea mijloacelor de probă. Chiar dacă ar fi fost neclară clauza cu privire la cuantumul onorariului de plătit mediatorului, aceasta nu putea fi completată cu martori. În plus, tribunalul apreciază că nu este nimic neclar în ceea ce privește obligațiile fiecăreia dintre persoanele fizice, foștii soți, care au apelat la serviciile mediatorului, fiind evident, din perspectiva dispozițiilor art. 4 din contractul de mediere, că aceștia s-au obligat, fiecare, la plata sumei de 400 eur. Cum contestatoarea nu a putut face dovada faptului că a achitat această sumă, se impune, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod pr. civilă, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
Nu s-a depus dovada plății vreunui onorariu de avocat din partea apelantei, așa încât nu vor fi acordate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de intimata S. A. L., Birou de Mediator, împotriva sentinței civile nr.992/2013 pronunțată de Judecătoria Mediaș pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge contestația la executare formulată de debitoarea F. D..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2013.
Președinte, Judecător,
C. H. V. C. D.
Grefier,
A. B.
Red.V.C..D. 19.12.2013
Tehnored./O.C/20.12.2013
Ex.6/4 .
J.f/.C.M.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1634/2013. Tribunalul SIBIU | Prestaţie tabulară. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
