Asigurare dovezi. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul SIBIU
Comentarii |
|
Decizia nr. 587/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 87/306/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.587/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. T.
Judecător V. C. D.
Grefier L. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil privind pe recurentul B. N. și pe intimata B. L. M., având ca obiect asigurare dovezi împotriva încheierii civile nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât B. N., asistat de av. O. L. D., lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură al instanței a fost depusă o cerere din partea av. D. I. prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată întrucât se află la Cutra de Apel A. I. unde are de susținut o cauză penală, anexat cererii fiind depuse dovezi în acest sens.
Instanța comunică reprezentantei recurentului un exemplar din cererea de amânare depusă la dosar și având în vedere această cerere depusă de reprezentanta intimatului, lasă cauza la a doua apelare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind luată la ora 1215 se prezintă recurentul pârât B. N., asistat de av. O. L., lipsă fiind intimata reclamantă
Reprezentanta recurentului av. O. L. depune la dosar acțiunea de divorț, extras de pe portalul instanțelor prin care face dovada că în 22.02.2103 a fost anulată acțiunea de divorț, părțile împăcându-se, iar ulterior pârâtul a înainta o nouă acțiune de divorț, bunurile au fost predate intimatei, depune copia procesului- verbal de predarea a bunurilor intimatei. Arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de ordonanță președințială. În primul rând pentru acordarea cheltuielilor de judecată în această cauză nu s-a făcut nici o probă, că pârâtul nu s-a opus, se spune că pârâtul ar fi ascuns lucruri din casă ceea ce nu este justificat.Pârâtul nu s-a opus niciodată, părțile la un moment dat chiar au ajuns la o înțelegere și nu au mai existat probleme. Pe de altă partea acțiunea de asigurare de dovezi în afară de aceste dovezi care să fi folosit ca probe, că este urgentă luarea acestei măsuri, acțiunea este introdusă înainte să existe orice altă acțiune pe rolul instanțelor. Celelalte 2 acțiuni, cea de divorț și cea de partaj sunt introduse ulterior la 8.01.1012 și respectiv 10.01.2012 acțiuni care s au fost anulate. Se arată că nu sunt întrunite condițiile necesare pentru admiterea unei ordonanțe de urgență. Cu privire la cele susținute în întâmpinare de apărătorul reclamantei se face o confuzie de reprezentanta reclamantei pentru că articolul menționat este vorba de lipsa interesului,ori pârâtul nu a invocat lipsa interesului, acesta pârâtul a invocat lipsa urgenței pentru că nu se mai putea recupera prejudiciul.
În timpul ședinței de judecată, după dezbaterea cauzei se prezintă av. D. I. care arată că la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri din care rezultă urgența acțiunii și în concret acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 235 și 236 C.p.c. Solicită respingerea recursului formulat de recurent, cu cheltuieli de judecată sens în care depune la dosar chitanța în original.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 22/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a admis cererea formulată de reclamanta B. L. M. cu dom. în T., Aleea Stadionului, ., . în contradictoriu cu pârâtul B. N. dom. în com. R., ., jud. Sibiu și în consecință:
Deleagă executorul judecătoresc că inventarieze bunurile mobile aflate în imobilul situat în com. R., ., jud. Sibiu,
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /4.01.2013, formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâtul B. N., s-a solicitat instanței ca prin încheiere să se dispună ca executorul judecătoresc să inventarieze bunurile mobile aflate în imobilul situat în com. R., ., jud. Sibiu .
În fapt s-a arătat că părțile sunt căsătorite, dar a intervenit despărțirea in fapt, însă toate bunurile mobile cât și bunurile proprii ale reclamantei au rămas în R. nr. 1428 . Reclamanta consideră că există pericolul înstrăinării bunurilor, motiv pentru care a fost nevoita să formuleze aceasta cerere.
În drept se invocă art. 235, 238 C.pr.civ.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0.3 lei.
S-au depus la dosar acte de stare civilă, copia acțiunii înregistrata sub nr. 148 ,_
Potrivit art. 235 C.pr.civ oricine are interes sa constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile, sau să dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau sa fie greu de administrat in viitor. Art. 239 dispune că orice persoana care are interes sa constate de urgenta o anumita stare de fapt care ar putea sa înceteze ori sa se schimbe până la administrarea dovezilor va putea cere instanței în circumscripția căreia urmează sa se facă constatarea sa delege un executor judecătoresc din aceeași circumscripție sa constate la fata locului aceasta stare de fapt.
Verificând înscrisurile de la dosar s-a apreciat că în cauză s-a dovedit interesul reclamantului și urgența în constatarea existenței și stării în care se află bunurile mobile rămase în posesia exclusivă a pârâtului, aflate la ultimul domiciliu comun al părților din R., ., jud. Sibiu, existând riscul înstrăinării sau distrugerii lor până la efectuarea partajului asupra bunurilor comune.
În consecință, în baza art. 235 și 239 C.pr.civ. se va admite prezenta cerere astfel cum a fost formulată.
În baza art. 274 C.pr.civ instanța va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 410 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și onorariu de avocat
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. N. solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, în fapt, s-a arătat că este nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care nu s-a făcut dovada că s-a opus pretențiilor intimatei.
Nu s-a făcut nici dovada că pârâtul ar fi încercat să ascundă sau să distrugă bunurile dobândite în timpul căsătoriei și nici chiar la inventarierea acestora. Intimata este cea care a părăsit domiciliul conjugal și când a plecat a luat din domiciliu bunurile pe care le-a dorit.
Așa fiind nu sunt întrunite dispozițiile art. 235 și 239 Cod pr. civilă.
În drept au mai fost invocate dispozițiile art. 299 și 304 indice 1 Cod pr. civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea, în esență, că recurentul nu a permis ca intimata să își recupereze lucrurile, că în acest context are interes în promovarea unei astfel de cereri și că acordarea cheltuielilor se justifică, pârâtul căzând în pretenții.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi fondat în raport cu considerentele ce urmează:
Instanța de fond a judecat cererea de asigurare de dovezi fără citarea părților, aspect îngăduit de dispozițiile art. 236 alin. Ultim Cod pr. civilă. Cu toate că părțile nu au fost citate la judecarea cererii, reprezentata reclamantei s-a prezentat, iar instanța i-a și luat concluziile, deși acest aspect reprezenta o încălcare a principiului contradictorialității. Admițând cererea de asigurare de dovezi, instanța l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, deși acesta nu a fost citat, nu a avut cunoștință de proces și, deci, nici o culpă procesuală, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 274 Cod pr. civilă.
Pentru aceste considerente de fapt și în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la 304 pct. 9, apreciind că, din această perspectivă, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va înlătura dispoziția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Celelalte motive de recurs, însă, nu pot fi primite. |Dispozițiile art. 235 Cod pr. civilă prevăd că oricine are interes să constate starea unor lucru, va putea cere administrarea lor nu numai atunci când este primejdie să dispară, dar și atunci când o asemenea dovadă este greu să fie administrată în viitor. Reclamanta are interes în promovarea unei asemenea cereri, iar recurentul a declarat, în cererea de recurs, că nu s-a opus unei asemenea proceduri, așa încât acesta nu justifică un interes în a ataca o dispoziție asupra căreia, declară acum, că nu ar fi manifestat opoziție.
Ca urmare a admiterii recursului, nu sunt îndeplinite pentru intimată condițiile art. 274 Cod pr. civilă pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B. N. împotriva sentinței civile nr.22/14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligația pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 410 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. M. Ț. V. C. D.
Grefier,
L. V.
Red. V.C.D. 6.01.2014
Tehnored. L.V.13.01.2014
Ex-2.
J.f. M. P.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 583/2013. Tribunalul SIBIU | Servitute. Decizia nr. 592/2013. Tribunalul SIBIU → |
---|