Servitute. Decizia nr. 592/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 592/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 606/257/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂNr. 592/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. T.
Judecător V. C. D.
Grefier L. V.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil privind pe recurenta C. M. în contradictoriu cu intimații B. M. T., B. F., V. E. și G. LETIȚIA, având ca obiect servitute împotriva sentinței civile nr. 788/2013 pronunțată de Judecătoria Mediaș.
La apelul nominal făcut în ședința publică pentru recurentă se prezintă mandatarul acesteia V. V., pentru intimatele lipsă se prezintă av. S. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mandatarul recurentei V. V. depune la dosar chitanța nr. MMDFL216467/18.10.2013 în sumă de 95 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei, procură judiciară și bonul fiscal privind consumul de combustibilul.
Reprezentanta intimaților av. S. E. solicită încuviințarea probei cu depunere de înscrisuri și depune la dosar planșe foto, împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Instanța prezintă mandatarului recurentei planșele foto, acesta arată că din planșele foto prezentate se vede curtea, dar nu se vede terenul din spate, în continuarea curții este terenul unde are acces .
Instanța încuviințează proba solicitată de reprezentanta intimaților cu depunerea de înscrisuri.
Mandatarul recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentanta intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatarul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în termen legal și să se constate că sentința civilă nr.788 /2013 este lipsită de temei legal având în vedere faptul că intimații reclamanți au cumpărat locuința în 1990 iar în anul 2011 au cumpărat și terenul din spatele casei. Arată că nu suntem în situația art. 617 C.c. deoarece terenul pentru care se solicită servitutea de trecere nu este înfundat și nu este lipsit de posibilitatea de acces, având în vedere faptul că intimații reclamanți au cumpărat locuința în anul 1990, iar apoi în anul 2011 au cumpărat și terenul, între timp recurenta a devenit proprietara suprafeței de teren învecinată, dar nu-l avea vecin pe intimat, deci acesta avea obligația să-și asigure accesul la terenul respectiv dacă l-a cumpărat conf. art. 618 C.c., dar nu a făcut-o și nu a cerut acceptul. Recurenta a cerut acceptul de trecere de la vecini prin curtea intimaților că de aceea a și cumpărat terenul care este în spatele locuinței, prin curtea intimaților ulterior s-a construit un solar și un bazin de cartofi, care de fapt este problema și nu pentru că aceștia trebuie să meargă mai des, nu la cultivarea porumbului și așa fără consimțământul recurentei, intimații treceau să facă lucrări la porumb deoarece acolo a fost cultivat numai porumb.Intimații nu au avut niciodată consimțământul recurentei și nici al antecesoarei acesteia, iar fiul recurentei nu avea calitatea de proprietar să poată să dea acceptul, chiar dacă el a primit pentru niște distrugeri de cultură pentru o parte din bunurile pe care le-au distrus intimații, nu avea calitatea de proprietar.Litigiul a ieșit la iveală când recurenta a împrejmuit terenul, intimații nu ar mai fi avut pe unde să treacă. Arată că intimații aveau pe unde să treacă deoarece este un drum cu 500 m mai încolo, dar acesta era un moft al intimaților. Consideră că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea deși a fost la fața locului și a văzut calea de acces din spatele casei .
Pentru motivele mai sus arătate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată .
Reprezentanta intimaților solicită respingerea recursului formulat și menținerea sentinței instanței de fond. Cu cheltuieli de judecată.
Consideră că instanța de fond în mod corect a stabilit în sarcina pârâtei servitutea de trecere pe terenul acesteia întrucât s-a dovedit atât prin memoriu tehnic cât și prin cercetarea la fața locului faptul că acela teren al reclamanților nu avea acces doar pe terenul pârâtei și este vorba de o bucată de teren de o lățime de 5 m și pe o distanță de 20 m.Reclamanții au oferit în schimb un teren cu o suprafața dublă pentru a continua această înțelegere avută în anul 2008. Reclamanții au folosit calea de acces din 1990 când au cumpărat casa și nu din 1995 când au cumpărat terenul din spatele locuinței, iar amenajările sunt din anul 1990.
Consideră că instanța de fond a stabilit în mod corect și a apreciat că în condițiile art. 617 C.c. cea mai scurtă cale de acces. Ori varianta propusă de pârâtă este mai greoaie și accesul la teren se face mai greu.
Pentru motivele mai sus expuse solicită respingere recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depusă la dosar.
TRIBUNALUL,
Prin SENTINȚA CIVILĂ Nr. 788 din data de 11 Aprilie 2013 pronunțată de JUDECĂTORIA MEDIAȘ a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții B. M. T. și B. F., în contradictoriu cu pârâta C. M. reprezentată prin mandatar convențional V. V., obligată pârâta să permită trecerea reclamanților pe terenul arabil extravilan proprietatea ei, conform actului de partaj voluntar autentificat la notar public Sorici D. M. sub nr. 686/20.09.2001, identificat în ./1/9 în suprafață de 1200 mp, conform titlului de proprietate nr. 488/29, emis la data de 17.05.1995, trecerea va fi permisă pentru accesul cu mașina sau utilaje agricole, dinspre drumul comunal, deschiderea la stradă în vederea accesului fiind stabilită la 5 metri, pe toată lățimea terenului pârâtei, începând de la gardul care desparte imobilul – locuință al terțului învecinat cu imobilul - locuință al reclamanților. De asemenea, s-a dispus înscrierea dreptului reclamanților în cartea funciară iar pârâta a fost obligată să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 706 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că pe rolul instanței la data de 12.02.2013 s-a înregistrat acțiunea civilă înregistrată reclamanții B. M. T. și B. F. care au solicitat în contradictoriu cu pârâta C. M. obligarea acesteia să-și dea consimțământul ca pe ternul proprietatea sa, înscris în titlu de proprietate nr. 488/29 emis de Primăria Dîrlos ., să se constituie un drept de servitute de trecere cu piciorul și mașina în favoarea reclamanților, iar, în caz de refuz, hotărârea judecătorească să țină loc de consimțământ, înscrierea dreptului de servitute de trecere în cartea funciară și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Din probatoriu administrat în cauză, instanța constată că reclamanții dețin din anul 1990 o locuință și dependințe în Dîrlos nr. 655 jud. Sibiu, cu ieșire la drumul comunal. Începând cu anul 1995, reclamanții folosesc terenul situat în spatele locuinței ( a se vedea schița f. 46 ), în prezent deținut în proprietate. Terenul este lipsit de acces la calea publică. Locuința și dependințele nu permit trecerea cu tractor, utilaje sau căruță până la teren, astfel că dinspre locuință accesul este posibil doar cu piciorul. În aceste condiții, până în toamna anului trecut, în baza unei înțelegeri cu cei care foloseau terenul învecinat – antecesorul pârâtei și fiul pârâtei -, reclamanții au avut permisiunea, în schimbul unei cantități de produse agricole, să folosească o suprafață de teren în lățime de aproximativ 5 metri, dinspre drumul comunal închis, pe toată lățimea terenului aflat în prezent în proprietatea pârâtei, în zona învecinată cu casa terțului, care locuiește lângă reclamanți.
În toamna anului 2012, pârâta, având în vedere o stare conflictuală cu reclamanții, a refuzat să mai permită trecerea pe terenul ei și a construit un gard în luna noiembrie 2012.
Reclamanții au încercat să ofere pârâtei teren cu o suprafață dublă decât cea peste care treceau, în celălalt capăt al terenului pârâtei sau o despăgubire în bani, oferte neacceptate de pârâtă.
Pârâta a susținut că terenul reclamantei are ieșire la calea publică, întrucât ar putea folosi un drum de pământ construit de proprietarii mai multor fonduri pentru acces la terenurile acestora. Există într-adevăr și această posibilitate, însă, în acest caz stânjenirea adusă drepturilor de proprietate a trei terți proprietari este evident mai mare, iar costurile pentru reclamanți ar fi superioare, distanța căi respective de acces fiind incomparabil mai mare decât cea solicitată în contradictoriu cu pârâta.
Instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente prevederile art. 617 C. civ. care stabilesc că proprietarul fondului lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu, trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Ca atare, prima instanță constată că reclamanții sunt proprietari asupra unui teren lipsit de acces la calea publică, lipsa accesului nu le este imputabilă, iar minima stânjenire a dreptului de proprietate asupra fondurilor învecinate, se poate realiza, cu cele mai mici prejudicii, prin obținerea dreptului de trecere pe terenul pârâtei, în zona permisă până în noiembrie 2012. Instanța de fond consideră că starea conflictuală invocată de pârâtă sau necomunicarea pârâtei cu fiul ei în anii anteriori nu justifică interzicerea dreptului de trecere al reclamanților. Soluția accesului pe drumul de pământ construit de alți proprietari ( unii nici nu se învecinează cu reclamanții ), care ar putea fi extins până la terenul reclamanților, presupune producerea de prejudicii mai multor fonduri, astfel că nu poate fi acceptată.
Instanța de fond a conchis că în lipsa înțelegerii părților, în baza art. 619 și 617 C. civ., va obliga pârâta să permită trecerea reclamanților pe terenul arabil extravilan proprietatea ei ( conform actului de partaj voluntar autentificat la notar public Sorici D. M. sub nr. 686/20.09.2001, identificat în ./1/9 în suprafață de 1200 mp, conform titlului de proprietate nr. 488/29, emis la data de 17.05.1995 ) cu mașina sau utilaje agricole, dinspre drumul comunal închis, deschiderea la stradă în vederea accesului fiind stabilită la 5 metri, pe toată lățimea terenului pârâtei, începând de la gardul care desparte imobilul terțului învecinat cu imobilul reclamanților, dispunând totodată conform art. 24 al. 3 din Legea nr. 7/1996, înscrierea dreptului reclamanților în cartea funciară.
În baza art. 274 C. pr. civ., instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 706 lei, reprezentând onorariul apărătorului și taxa de timbru.
Împotriva SENTINȚEI CIVILE Nr. 788 din data de 11 Aprilie 2013 pronunțată de JUDECĂTORIA MEDIAȘ, pârâta declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței atacate, și pe cale de consecință respingerea acțiunii civile formulată de reclamanți cu toate consecințele ce decurg din aceasta, cu obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului, recurenta învederează instanței de judecată că este proprietara exclusivă a suprafeței de 1200 mp teren arabil, situată în extravilanul . 2012, recurenta a hotărâri să-l împrejmuiască respectând prevederile art.561 C.Civ. Și să u mai permită reclamanților și altor persoane trecerea peste acest teren, trecere ce îi crea pagube și un serios disconfort. În această împrejurare au apărut divergențe cu reclamanții. La data de 05.12.2011 reclamanții au devenit proprietari pe terenul în suprafață de 6300 mp, teren care se află situat în prelungirea grădinii locuinței lor din ., jud. Sibiu iar accesul la drumul public l-au avut asigurat prin curtea imobilului în care locuiesc, după care au construit decantoare, coșerul pentru porumb, solarul și alte anexe gospodărești care le împiedică accesul cu utilaje agricole de mare gabarit pentru executarea lucrărilor pe acest teren, dar pot trece ușor cu utilaje de gabarit mai mic sau eventual cu plugul tras de cal. În continuare, recurenta susține că reclamanții au acces la drumul public și pe la alți vecini. Recurenta susține că terenul reclamanților nu este lipsit de acces la calea publică, chiar dacă acesta se află în spatele locuinței reclamanților. Recurenta apreciază că prima instanță dă o interpretare total greșită prevederilor art.617 C.civ. ignorând existența celei de-a doua cale de acces folosind drumul de țară identificat și cu ocazia deplasării instanței la fața locului, construit de câțiva proprietari care nu aveau acces la calea publică. Instanța de fond a ignorat prevederile art.618, alin.C.civ. care stipulează că, în cazurile în care lipsa accesului este imputabilă proprietarului ce pretinde trecerea, acesta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la cale publică. Recurenta consideră că instanța de fond a ignorat dreptul de proprietate al acesteia precum și prevederile art.617 C.civ. care stabilesc necesitatea consimțământului la acordarea dreptului de trecere reclamanților intimați. Recurenta consideră că s-a ajuns la această situație din cauza reclamanților care nu și-au rezervat acces la calea publică cu utilajele de mare gabarit.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse sentinței recurate dar și din oficiu potrivit art.304 și art.304, ind.1 C.pr.civ. 1865, instanța de recurs constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Art.555 din NCCiv. precizează în mod expres atributele și caracterele dreptului de proprietate, dar în limitele determinate de lege, condiție legală absolută pentru exercitarea prerogativelor acestui drept. În ceea ce privește limitările exercitării dreptului de proprietate se impune o precizare, și anume că limitele exercitării dreptului de proprietate privată, indiferent de sorgintea lor, nu înseamnă și nu ar putea însemna lipsirea titularului de dreptul său. Excepțiile de la garantarea dreptului de proprietate sunt doar cele prevăzute de Constituție și anume: exproprierea pentru cauză de utilitate publică și confiscarea. Legiuitorul statuează ca o limitare a exercitării dreptului de proprietate, asupra servituții ca drept real (art.551, pct.6 din NCC) și stabilește că proprietarul fondului dominant nu poate agrava situația fondului aservit și nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituții. În acest context legislativ, instanța de recurs examinând schița întocmită cu ocazia cercetării la fața locului constată că reclamanții intimați au posibilitatea de a avea acces la drum public prin curtea proprie. Este adevărat că suprafața nu le permite să folosească utilaj agricol de gabarit mare datorită edificatelor din curtea reclamanților intimați care și-au creat această imposibilitate de acces cu utilaje agricole de mare gabarit, dar acest aspect nu poate justifica constituirea servituții de trecere pe terenul pârâtei recurente. Instanța constată că Din examinarea imaginilor depuse la filele 12 și 14, instanța constată că intimații pot avea acces la teren fără a constitui servitute de trecere pe terenul recurentei pe o rută ocolitoare. Constituirea servituții de trecere în modul în care a înțeles instanța de fond reprezintă o atingere adusă exercitării dreptului de proprietate al recurentei în situația în care intimații pot să-și folosească propriul teren pentru accesul la drumul comunal.
Față de cele ce preced, instanța de recurs constată că recursul este fondat și pe cale de consecință în baza art.312, alin.1 C.P.civ.1865 îl va admite, va modifica în tot sentința recurată și pe cale de consecință va respinge acțiunea civilă, înlăturând obligația pârâtei de la suportarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din calea de atac a recursului, instanța în baza art.274 C.pr.civ. 1865 va obliga intimații la suportarea acestora, având în vedere că recursul a fost admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta C. M. împotriva sentinței civile nr. 788/11.04.2013, pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge în tot acțiunea civilă formulată de reclamanții B. M. -T. și B. F. în contradictoriu cu pârâta C. M..
Înlătură obligația pârâtei de plată cheltuielilor de judecată de 706 lei.
Obligă intimații B. M. -T. și B. F. la plata către recurenta C. M. a sumei de 109,50 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. M. Ț. V. C. Dumitracte
Grefier,
L. V.
Red./tehnored.M.Ț.18.12.2013.
Ex 2.
j.f.G.O.
| ← Asigurare dovezi. Decizia nr. 587/2013. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 694/2013. Tribunalul SIBIU → |
|---|
