Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 119/2013. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 871/306/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 119
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. T. L.
Judecător G. C.
Grefier M. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către pârâtul L. D. împotriva sentinței civile nr.7020/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în contradictoriu cu intimații ASOCIAȚIA DE proprietari CT 5/2 și L. M., având ca obiect – partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 24 mai 2013 dată la care cei prezenți au pus
concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă.
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față reține următoarele:
Prin sent. civ. nr. 7020/2012 a Jud. SIBIU a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CT 5/2 cu sediul în Sibiu . și L. D., a fost admisă în parte acțiunea reconvențională formulată de pârât-reclamant reconvențional L. D. în contradictoriu cu pârâta L. M. și reclamanta-pârâtă reconvențional ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CT 5/2i, s-a constatat că L. M. și L. D. au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun în cote egale de contribuție de ½ părți fiecare, imobilul apartament situat în Sibiu ., et.4, . înscris în Cartea funciară nr._-C1-U10 numărul top 4072/1/1/1/1/6/6 (provenit din conversia pe hârtie a Cartea funciară nr._ Sibiu), compus din 2 camere, antreu, baie, wc, bucătărie, cameră de alimente, pivniță, în valoare de circulație de 37.000 euro, s-a dispus sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului de mai sus prin atribuirea definitivă a acestuia către pârâtul-reclamant reconvențional L. D. și a fost obligat acesta să plătească pârâtei L. M. contravaloarea cotei sale de proprietate în sumă de 18.500 euro în echivalent lei la data plății, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată între reclamantă și pârâtul L. D.. A fost obligată pârâta L. M. să plătească reclamantei suma de 1550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și pârâtului L. D. suma de 2160 lei cu același titlu.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Prin sentința penală 103/04.03.2009 a Judecătoriei Sibiu definitivă din 21.01.2010, pârâta L. M. a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de delapidare la o pedeapsă de 10 ani închisoare și a fost obligată la plata sumei de 114.044 lei către reclamanta ASOCIAȚIA DE PORPRIETARI CT 5/2 SIBIU.
În cadrul executării silite a acestui titlu s-a constatat că singurul bun al debitoarei este imobilul din Sibiu ., . imobil înscris în cf_-C1-U10 numărul top 4072/1/1/1/1/6/6 (provenit din conversia de pe hârtie a cf_) apartament compus din 2 camere, antreu, baie wc, bucătărie, cămară de alimente, pivniță, dar că acesta este bun comun al pârâților, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
În temeiul art. 493 cod de procedură civilă reclamanta, în calitate de creditor solicită ieșirea din indiviziune pentru ca, ulterior să procedeze la executare silită, reținând calitatea de datorie personală a pârâtei L. M..
Din extrasul de carte funciară nr._-C1-U10 numărul top 4072/1/1/1/1/6/6 (provenit din conversia de pe hârtie a cf_), apartamentul compus din 2 camere, antreu, baie wc, bucătărie, cămară de alimente, pivniță este proprietatea pârâților L. M. și D., drept dobândit prin construire, conform încheierii 1847/26.06.1975.
Expertul a evaluat apartamentul la o valoare de circulație de 37.000 euro, în echivalent, 161.000 lei.
Din declarațiile martorilor se reține că după eliberarea pârâtei din penitenciar aceasta a locuit cu fiica sa la B., fapt recunoscut și de pârâți la interogatoriu
Cu privire la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune instanța subliniază că această contribuție trebuie înțeleasă nu în sensul de contribuție la dobândirea fiecărui bun în parte ci în senul de contribuție a soților la dobândirea tuturor bunurilor comune. Din acest punct de vedere, susținerea pârâtului-reclamant reconvențional că avut o cotă majoritară de 85% la dobândirea acestui bun nu este corectă.
Din probele administrate, instanța a reținut că soții au contractat în anul 1975 un credit pentru construirea locuinței în speță – contract de împrumut 4070/07.01.1975.
Plata apartamentului s-a realizat cu un avans de 20.000 lei și cu plata ratelor lunare de 230 lei în perioada ianuarie 1975-decembrie 1989.
Din înscrierile din cartea de muncă rezultă că ambii soți au lucrat în perioada căsătoriei și că veniturile lor au variat. Se constată că veniturile pârâtului L. D. au fost sensibil mai mari decât ale soției cu mențiunea că au existat perioade (de exemplu în octombrie 1989) când L. M. a avut un venit mai mare (2610 lei față de 2026 lei).
Se constată, de asemenea, că au existat perioade (de exemplu în iulie 1985) când venitul soțului era de două ori mai mare decât al soției (4421 lei față de 2209 lei).
Martorii audiați au relatat că soții au avut trei copii de care se îngrijea pârâta pentru că soțul era mai tot timpul plecat. Pârâtul avea un salariu mai mare în perioada în care era șef de echipă și era detașat la Porțile de F. și la Canalul D. - Marea N. și reținerile pentru creditul luat în vederea construirii locuinței s-a făcut pe salariul pârâtului L. D..
La interogatoriu, pârâta L. M. recunoaște contribuția mai mare a soțului ei pentru că a stat acasă cu copiii și câștiga puțin.
Dar, această situație nu poate face diferența între cei doi soți sub aspectul contribuției la dobândirea bunurilor comune. Dacă s-ar raporta strict veniturile soților, împărțeala ar fi exactă dar nu ar fi și dreaptă deoarece aportul adus de pârâtă prin munca în gospodărie, creșterea și îngrijirea celor trei copii nu ar fi avut în vedere. Numai în condițiile în care pârâta s-a îngrijit de copii, pârâtul a avut posibilitatea să lucreze departe de casă și să obțină venturi mai mari.
Pe de altă parte, plata apartamentului s-a făcut într-o perioadă lungă de timp, 14 ani, fiind irelevant că ratele la credit s-au plăti din venitul pârâtului. Venitul din muncă ce este încasat este considerat bun comun și nu propriu al soților.
Pentru toate aceste considerente, în situația în care nu s-a făcut dovada unei contribuții proprii a pârâtului L. D. din alte surse de venit în afara salariului, instanța va constata că bunurile comune au fost dobândite în cote egale de contribuție de ½ părți fiecare.
În temeiul art. 673 indice 9, 673 indice 10 cod de procedură civilă instanța va dispune sistarea stării de codevălmășie a pârâților și va atribui definitiv imobilul pârâtului L. D. care a locuit în ultima perioadă în apartament. Instanța îl va obliga la plata către pârâta L. M. a sume de 18.500 euro (în echivalent lei la data plății, curs BNR), reprezentând contravaloarea cotei sale de proprietate, în termen de o lună de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Instanța a avut în vedere că pârâtul a folosit locuința și subliniază că nu este ținută să atribuie bunul debitoarei, creditoarea putând urmări cota de proprietate astfel stabilită și atribuită acesteia.
În acest mod, instanța va admite în parte atât acțiunea principală cât și acțiunea reconvențională și, văzând dispozițiile art. 274 cu 276 cod de procedură civilă, va compensa în totalitate cheltuielile de judecată dintre reclamantă și pârâtul L. D. și va obliga pârâta L. M. să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma totală de 1550 lei și pârâtului reclamant reconvențional suma de 2160 lei.
Instanța a reținut că toate cheltuielile reclamantului principal sunt de 3100 lei și că pârâții trebuie să suporte fiecare câte 1550 lei.
Cheltuielile reclamantului reconvențional sunt de 7290 lei și se compun din 4830 lei taxa de timbru, 600 lei onorariu expert, 3720 lei onorariul avocațial. Pârâta L. M. este obligată să suporte jumătate din valoarea onorariului de expert și jumătate din onorariul avocațial (300+1860). Reclamantul reconvențional nu este îndreptățit la acoperirea cheltuielilor cu taxele judiciare de timbru, fiind în culpă procesuală în ceea ce privește formularea unei cereri neîntemeiate cu privire la cota majoritară de proprietate.]
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul L. D. solicitând schimbarea ei în sensul reținerii unei cote de contribuție de 85% la dobândirea apartamentului bun comun.
În motivarea apelului arată că în ciuda probatoriului administrat instanța a reținut că imobilul a fost dobândit în părți egale deși el are o cotă de contribuție de 85% dovedită cu interogatoriul pârâtei, înscrisurile depuse și martorii audiați, că greșit nu s-a dispus întabularea dreptului său de proprietate ca urmare a atribuirii imobilului și nici radierea sechestrului. Mai arată că a solicitat atribuirea către el a bunului comun deoarece el folosește apartamentul a avut o cotă de contribuție mai mare și nu e normal ca el să suporte urmările faptei săvârșite de soția sa.
În cauză a formulat cerere de aderare la apel reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CT 5/2 solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul de a se atribui imobilul partajat pârâtei L. M..
În motivarea apelului arată că este creditoarea pârâtei L. M. pentru suma de_ lei ca urmare a unei delapidări săvârșite de către aceasta, că instanța de fond trebuia să țină seama și de interesul reclamantei în realizarea acestei creanțe, că acest interes nu poate fi realizat în modalitatea de partaj dispusă de către instanță deoarece pârâtul nu poate să achite în mod real sulta stabilită, el fiind pensionar și fără alte venituri sau valori, că justificarea potrivit căreia pârâtul a folosit locuința nu este suficientă pentru a-i fi atribuit imobilul. Mai arată că instanța trebuia să atribuie provizoriu bunul, că nu existau motive temeinice pentru atribuirea definitivă și că pârâta are interes să mențină starea de insolvență și nu va initia nici un demers pentru realizarea sultei fiind înțeleasă cu pârâtul în acest sens. Mai arată că membrii asociației au fost furați cu o sumă consistentă de bani și este anormal să nu poată să-și recupereze banii respectivi.
În drept se invocă prevederile art. 353 NCC 358, 669-670, 676, 678, 686, 493, 6739 C. proc civ.
Apelul pârâtului L. D. este neîntemeiat.
Susținerea apelantului pârât în sensul că probele dosarului relevă o contribuție a sa la dobândirea imobilului de 85% este cu totul generală și neargumentată. În realitate prima instanță a apreciat în mod corect contribuția soților la dobândirea imobilului comun. Într-adevăr, prezintă relevanță faptul că în anul 1975 soții au luat un credit pentru construirea locuinței în speță, că plata apartamentului s-a realizat cu un avans de 20.000 lei și cu plata ratelor lunare de 230 lei în perioada ianuarie 1975-decembrie 1989, plată care s-a făcut practic din salariul ambelor părți. Plata apartamentului s-a făcut într-o perioadă lungă de timp, 14 ani, fiind irelevant că ratele la credit s-au plătit, formal, din venitul pârâtului. Deși au existat perioade în care salariul pârâtului a fost mai mare, instanța a procedat corect dând eficiență și muncii în gospodărie depusă de pârâtă și reținând o contribuție egală la dobândirea bunurilor.Apelantul nu a făcut dovada altor venituri sau bunuri proprii de natură a justifica o altă contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Recunoașterea de către pârâta L. M. a unei contribuții mai mari a soțului ei nu poate fi luată în considerare, prin ea însăși, datorită situației specifice din speță, situație marcată de interesul părților de a minimaliza contribuția pârâtei debitoare.
În ceea ce privește cererea de aderare la apel aceasta este întemeiată.
Deși, în principiu, partajul se face după criteriile prevăzute de art. 6739 C. proc. civ, atunci când criteriile de atribuire a bunului partajat nu sunt decisive în favoarea unuia sau altuia dintre soți, se poate ține seama la atribuirea bunului și de interesul creditorilor în realizarea creanței lor. În speță se constată că nici unul dintre soți nu are altă locuință, ambii au avut contribuție egală la dobândirea imobilului, ambii sunt lipsiți de venituri sau bunuri suficiente pentru plata sultei către celalalt soț. Singura împrejurare în sensul că pârâtul ar fi cel care a folosit imobilul în litigiu nu justifică prin el însuși atribuirea bunului către el. În aceste condiții, așa cum s-a stabilit în practica judiciară, trebuie să se țină seama că ne aflăm într-o procedură având ca finalitate executarea silită a debitoarei, în raport de care soluția optimă și echitabilă este cea de atribuire a imobilului către soția debitoare și obligarea acesteia la plata la plata unei sulte. Posibilitatea creditorului de acere partajul bunurilor comune ale soțului debitor în vederea realizării creanței sale a fost recunoscută tocmai în ideea protejării interesului creditorului și acest interes impune ca în situații în care criteriile de atribuire a bunului nu sunt în mod indiscutabil în favoarea celuilalt soț, bunul să fie atribuit soțului debitor. Altfel, creditorul soțului debitor ar fi prejudiciat prin reducerea drastică a șanselor sale de recuperare a creanței.
Susținerea apelantului pârât L. D. în sensul că el nu trebuie să suporte consecințele faptei penale săvârșite de soția sa nu poate fu avută în vedere la criteriile de preferință pentru atribuirea bunului deoarece valoric el primește oricum jumătate din bun iar, pe de altă parte, este greu de crezut că acesta nu a profitat și el de sumele de bani delapidate de soția sa pe parcursul unui interval mare de timp, respectiv 1998-2005.
Prin sentința penală 103/04.03.2009 a Judecătoriei Sibiu definitivă din 21.01.2010, pârâta L. M. a fost condamnată pentru comiterea infracțiunii de delapidare și a fost obligată la plata sumei de 114.044 lei către reclamanta ASOCIAȚIA DE PORPRIETARI CT 5/2 SIBIU, iar suma respectivă nu este achitată nici în prezent.
În raport de cele de mai sus, în baza dispozițiilor art. 296 Cod proc civ., a art. 30 și 31 C. fam și 6739 C. proc. civ.se va respinge apelul pârâtului L. D. și se va admite apelul formulat de ASOCIAȚIA DE PORPRIETARI CT 5/2 SIBIU cu consecința schimbării hotărârii atacate în sensul atribuirii bunului supus partajului către pârâta L. M. care va fi obligată să plătească pârâtului L. D. contravaloarea cotei sale părți din imobil.
În baza art 274 Cod proc civ., urmare a soluției de mai sus, intimații L. D. și L. M. vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată din apel către apelanta ASOCIAȚIA DE PORPRIETARI CT 5/2 SIBIU.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de pârâtul L. D. împotriva sentinței civile nr. 7020/2012 a Judecătoriei Sibiu.
Admite cererea de aderare la apel formulată de reclamanta Asociația de proprietari CT5/2 cu sediul în Sibiu ., împotriva aceleiași hotărâri pe care o schimbă în parte în sensul că atribuie pârâtei L. M. imobilul în litigiu, situat în Sibiu, . . și o obligă pe aceasta să plătească pârâtului L. D. contravaloarea cotei sale părți de_ euro în echivalent lei la data plății, în termen de o lună de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii.
Obligă intimații L. M. și L. D. să plătească apelantei Asociația de Proprietari CT 5/2 suma de 2004 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 Mai 2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. T. L. G. C.
GREFIER,
M. T.
Red.G.C.1.07.13
Tehnored.M.T.4.03.13
Ex.5
J.F. Ș. D. – Judecătorie Sibiu
| ← Situaţie juridică minor. Încheierea nr. 9/2013. Tribunalul SIBIU | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
