Anulare act. Decizia nr. 644/2015. Tribunalul SIBIU

Tribunalul SIBIU - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 644/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 644/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 644/2015

Ședința publică de la 16 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. D.

Judecător C. H.

Grefier O. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea apelului civile privind pe apelanta P. E. C.A. C. și pe intimat S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, intimata ., având ca obiect revendicare imobiliară.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică de la data de 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.09.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

  1. Prin sentința civilă nr. 6605/31.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a

respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta .; s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E. C.A C. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și .. S-a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 2500 ron cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta C. prin Primar.

  1. Instanța de fond a reținut că prin acțiunea civilă formulată de reclamanta P. E. C.A C. în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și . s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că dreptul de proprietate dobândit de reclamantă de la înființare,ce privește imobilul situat administrativ în . prezent înscris în C.F.6731 C. nr.top. 949,950 și 951,sub A+6,A+7,cu destinația actuală de Școala Generală C. nr.1,consfințit prin menționarea în cartea funciară nr.990 C. și în cartea funciară nr.447 C.,este mai bine caracterizat,este anterior și are un caracter cert față de titlul pârâtului nr.l dobândit de acesta conform art.1 din Legea nr.485 din 7.10.1944 și să i se dea eficiență prin sentința ce se va pronunța; ca urmare a comparării titlurilor să se constate nulitatea absolută parțială în ceea ce privește imobilul identificat,a adreselor Administrației Regionale Sibiu cu nr.221 din 16.02.1947 și nr.831 din 15.06.1948,dosar 2148; să se constate nulitatea parțială în ce privește imobilul identificat mai sus,a încheierilor de carte funciară nr.755/16.06.1948 din C.F.990 C. ( sub B10),nr.5482/5.05.1999 din C.F.6065 C. ( sub B2),nr.551/20.01.2003 din C.F.6731 C. ( sub B3); să fie obligată pârâta nr.2 să lase în deplină și exclusivă proprietate precum și în liniștită posesie imobilul situat administrativ în . prezent înscris în C.F.6731 C. nr.top.949,950 și 951 sub A+6,A+7,cu destinația actuală de Școală Generală C. nr.l;s ă se dispună efectuarea cuvenitelor mențiuni de carte funciară; cu cheltuieli de judecată;
  2. In motivarea în fapt a acțiunii s-a arătat că imobilul cu destinația de școală a fost edificat de reclamantă pe termenul cu nr.top.949,950 și 951 C.. Acestea au fost preluate de S. R. în anul 1944. După . OUG 94/2000 reclamanta a solicitat restituirea imobilului teren și construcții. Deși, în prima fază, Comisia de specialitate a dispus restituirea în natură,instanța supremă a anulat decizia.

In aceste condiții, având în vedere faptul că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate în mod originar și faptul că titlul statului nu este valabil, se impune admiterea acțiunii.

  1. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480, 481 cod civil și ale Legii nr. 455 din 2006.
  2. Pârâții s-au opus admiterii acțiunii.
  3. Pârâtul S. R. a invocat următoarele excepții: excepția inadmisibilității acțiunii,excepția lipsei calității procesuale active,excepția tardivității formulării acțiunii și excepția prematurității formulării acțiunii.

Ultimele trei excepții au fost respinse la termenul din 5.07.2012 iar excepția inadmisibilității acțiunii a fost unită cu fondul.

  1. În considerentele sentinței prima instanță a reținut că imobilul menționat anterior a fost în proprietatea reclamantei.

In baza Legii nr. 485/1944 acestea au fost trecute în proprietatea Statului R. fiind transcrise în C.F.5065 C., iar ulterior, prin încheierea nr.5482/1999, au fost transcrise în C.F.6731 C. și întabulat dreptul de proprietate în favoarea Școlii Generale C. în domeniul public al Comunei C..

Reclamanta a efectuat demersuri în baza OUG 94/2000 pentru restituirea în natură.

Prin Decizia nr.2231/2009 a Comisiei Speciale de Restituire s-a admis cererea și s-a dispus restituirea.

Prin Decizia nr.1533/2011 a ICCJ,decizia a fost însă anulată.

Excepția inadmisibilității acțiunii motivată prin faptul că reclamanta nu a urmat procedura specială nu este întemeiată. Aceasta a urmat inițial procedura specială instituită de OUG 94/2000 iar ulterior a promovat acțiunea de drept comun.

Pe fond acțiunea nu este întemeiată.

Este adevărat faptul că imobilul din litigiu a făcut parte din patrimoniul Bisericii C.-recunoscută de Autoritatea Clericală de la Augsburg, fapt rezultat din evidențele de carte funciară din CF nr. 6731 C.. Însă, prin Legea nr. 830/1940 s-a constituit Grupul G.. La data de 11.08.1942 s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare evanghelice de confesiune augsburgică față de Grupul Etnic G. din România. Conform dispozițiilor capitolului II din această convenție, Biserica Regnicolară a predat Grupului Etnic G. toată averea mobilă și imobilă, care era proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, precizând la art.2 că averea mobilă se compune din imobilele și fundațiile de tot felul, care au servit scopurilor școlare și de educație.

Predarea a fost efectivă astfel încât Grupul Etnic G. a preluat întreaga rețea de școli germane în care, până atunci, era organizat, de Biserica E. de Confesiune Augustană din România, învățământul în limba germană a minorității germane din Transilvania.

Deși dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris în cartea funciară de către Grupul Etnic G., aceasta nu înseamnă că, Convenția Generală încheiată în anul 1942 nu este valabilă între părțile contractante. Lipsa înscrierii nu poate fi invocată de Biserica Regnicolară E. CA întrucât aceasta a avut cunoștință de existența convenției pe care a semnat-o și a și executat-o. Biserica nu s-a opus predării școlilor către comunitatea germană care de altfel a și edificat aceste construcții prin eforturi proprii.

Prin DL nr. 485/1944 s-a abrogat Legea nr. 830/1940 și s-a dispus că S. R. devine proprietarul asupra tuturor bunurilor imobile și mobile ce au aparținut Grupului Etnic G. din România. Efectuarea înscrierilor drepturilor de proprietate astfel dobândit de stat urma a fi din oficiu.

Astfel, S. R. a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii, neprezentând relevanță juridică data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

Această stare de fapt și de drept, a fost reținută și prin considerentele deciziei civile nr.1411/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Așa cum rezultă din evidențele de carte funciară, la baza trecerii în proprietatea domeniului public al comunei C. a imobilului din litigiu stă HG nr. 978/2002, hotărâre a guvernului care nu a fost atacată.

Față de acestea,în baza art.480 Cod civil, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, iar în baza art.480 Cod civil, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

In baza art..274 Cod procedură civilă reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâta ..

  1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat de instanță ca fiind apel, reclamanta solicitând schimbarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
  2. În motivarea în fapt a apelului s-a arătat că Convenția generală din anul 1942 încheiată între Grupul Etnic G. și Biserica E. Regnicolară nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, această operațiune fiind condiționată, conform art. III pct. 7, de manifestarea de voință expresă a reprezentanților legali ai bisericii, urmată de înscrierea corespunzătoare a dreptului de proprietate în favoarea Grupului Etnic G., ceea ce nu s-a realizat. Astfel, bunul a fost preluat de S. R. direct de la Biserica C.. Nicăieri nu se face vreo referire la transmiterea dreptului e proprietate din patrimoniul Bisericii C. către Grupului Etnic G..

Convenția generală din anul 1942 nu a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, motiv pentru care acțiunea dedusă judecății vizează chiar această comparare de titluri, titlul apelantei fiind anterior și mai bine caracterizat decât titlul statului.

Preluarea imobilului prin aplicarea Decretului-lege nr. 485/1944 s-a făcut eronat, în condițiile în care Grupul Etnic G. nu figura ca proprietar al bunului, adevăratul proprietar tabular fiind Biserica Evanghlică CA din C.. Un transfer al proprietății nu își producea efectele în absența înscrierii în cartea funciară, față de cerințele exprese ale art. 431 Cod civil austriac.

  1. În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, 274 Cod procedură civilă, ale art. 480 și 481 Cod civil, ale Legii nr. 455/2006.
  2. Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, intimata a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu autoritate de lucru judecat, în decizia civilă nr. 1533/2011, că imobilul a fost preluat de S. R. de la Grupul Etnic G., că S. R. a devenit deci proprietarul bunului, prin efectul legii, așa încât data înscrierii dreptului în cartea funciară este nerelevantă, că imobilul a devenit bun public al comunei în baza HG 978/2002, neatacată.

  1. Intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței apelate, cu motivarea, în esență, că acțiunea în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă în condițiile în care există o lege specială de restituire.
  2. Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl găsește a fi nefundat pentru considerentele ce urmează:

Cum instanța este obligată să se pronunțe cu prioritate asupra excepțiilor ce fac inutilă cercetarea fondului cauzei și cum intimata a invocat din nou excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, întemeiată pe prevederile dreptului comun, ca urmare a faptului că există o lege specială de reparație, se impune ca și tribunalul să ofere cu prioritate răspuns la această excepție, excepție de altfel respinsă de prima instanță.

Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în decizia nr. 33/2008, că, de principiu, nu există posibilitatea de a opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 (sau a unei alte legi speciale de reparație) și dreptul comun în materia revendicării, anume Codul civil, pentru că ar însemna să se încalce principiul „specialia generalibuis derogant”, dar aceasta nu înseamnă că Legea nr.10/2001 exclude, în toate cazurile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, deoarece este posibil ca reclamantul să se poată prevala de un bun în sensul art. 1 din primul Protocol Adițional la CEDO și astfel trebuie să i se asigure accesul la justiție.

De altfel, apelanta reclamantă a și înțeles inițial să își formuleze pretențiile pe baza legii speciale, iar prin decizia nr. 1533 din 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, anulându-se decizia nr. 2231/2009 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a motivat că nu s-au analizat într-o instanță de judecată titlurile statului și/au ale Grupului Etnic G. Biserica Regniculară în cadrul unei acțiuni în revendicare pentru a constata care dintre acestea este valabil.

Așa fiind, în acest caz, nu se poate susține excepția de inadmisibilitate a acțiunii pe dreptul comun formulată de reclamantă, o asemenea cale fiind indicată, cu putere de lucru judecat, de către instanța supremă.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția invocată, păstrând soluția dată de instanța de fond acesteia.

Apelanta reafirmă faptul că a învestit instanța cu o acțiune în comparare de titluri susținând și argumentând că nu a pierdut niciodată proprietatea bunului ei, întrucât nu s-a realizat un transfer al proprietății bunului de la Biserica E. al Grupul Etnic G., la data de 24 noiembrie 1945 bunul fiind încă în proprietatea Bisericii Evanghelice CA din România, așa încât există o preluare abuzivă a bunului de către S. R..

Acțiunea în compararea de titluri implică existența a două titluri ce se impun a fi comparate, ceea ce presupune că reclamanta apelantă trebuie să facă dovada existenței unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și aceasta obligă instanța la analiza existenței dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei și, în caz afirmativ, la compararea titlurilor opuse, desigur cu respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Apelanta reclamantă susține că deține un titlu valabil asupra bunului, argumentând că proprietatea asupra acestuia nu a trecut niciodată în favoarea Grupului Etnic G., aspect contrazis însă de considerentele deciziei civile nr. 1533 din 2011 a ICCJ, care a reținut că „ În mod greșit instanța de fond a apreciat că predarea averii mobile și imobile nu a avut loc întrucât grupul Etnic G. nu a efectuat transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Înalta Curte reține că și dacă dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris în cartea funciară de către Grupul Etnic G. aceasta nu însemnă că, Convenția nu era valabilă între părțile contractante (art. 969 Cod civil) respectiv lipsa înscrierii nu poate fi opusă de Biserica Regnicolară E. CA celeilalte părți a Convenției și anume Grupului Etnic G. întrucât a avut cunoștință de existența convenției și a executat-o.

Această situație nu poate fi opusă împrejurării că potrivit Decretului Lege nr. 485/1944 imobilul a fost preluat în proprietatea statului, fiind considerat ca aparținând până în acel moment Grupului Etnic G.”.

Cu alte cuvinte, cu putere de lucru judecat s-a decis, în cauză, că imobilul revendicat de reclamanta apelantă a trecut în proprietatea Grupului Etnic G. (aspect aproape evident în condițiile în care, având atribuțiile conferite prin Decretul lege din 1941 și consimțământul Consistoriului Regnicular al Bisericii Evanghelice C.A, dat la 2 iulie 1942 și bazat pe Convenția publicată în Monitorul Oficial nr.234 din 7 octombrie 1942, Grupul Etnic G. din România a preluat învățământul de stat și confesional, astfel că toate liceele, școlile și grădinițele de stat cu limba de predare germană au fost trecute sub conducerea acestei persoane juridice de drept public, iar executarea măsurilor de predare-preluare a fost consemnată în procese verbale) și de acolo în proprietatea Statului R. (în temeiul Decretului-lege nr.485, Grupul Etnic G. a fost desființat, toate bunurile acestuia, au fost considerate ca fiind lovite de indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități, au trecut în proprietatea Statului R., urmând ca instanțele de carte funciară să înregistreze din oficiu proprietatea pe numele Statului R.), așa încât afirmațiile apelantei contrare acestei statuări nu pot fi primite și, prin urmare, nici criticile aduce în această privință sentinței primei instanțe.

Pe cale de consecință, reclamanta apelantă nu are, la acest moment, un bun, în sensul Convenției, care să îi permită formularea unei acțiuni în comparare de titluri ( întrucât, așa cum am arătat deja, o atare acțiune presupune existența a două sau mai multe titluri cu privire la același bun) și nici nu a investit instanța cu o cerere în constatarea caracterului abuziv al preluării bunului, în care, așa cum se indica în cuprinsul deciziei ÎCCJ nr. 1533/2010, instanțele să verifice valabilitatea titlurilor.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefundat apelul declarat și va păstra ca legală și întemeiată sentința atacată.

Intimata . nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de reclamanta P. E. C.A. C. împotriva sentinței civile nr. 6605/31.10.2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o păstrează.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2015.

Președinte,

V. C. D.

Judecător,

C. H.

Grefier,

O. C.

Red. V.C.D/09.11 .2015

Tehn. O.C/ 09.11.2015

5ex./ 3 .

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 632/2015. Tribunalul SIBIU  Anulare act. Sentința nr. 1720/2015. Tribunalul SIBIU →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 644/2015. Tribunalul SIBIU