Contestaţie la executare. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul SIBIU

Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 3576/85/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 136/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. D.

Judecător C. E. G.

Judecător D. T. L.

Grefier S. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației în anulare privind pe contestator S.C. C. I. SRL PRIN CESIONAR-S.C. BLEIDINGER P. S.R.L. și pe intimat C. B. S.A- SUCURSALA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, intimat B. E. JUDECĂTORESC T. F. L., intimat S.C. E. P. S.A, intimat N. C., având ca obiect contestație la executare împotriva deciziei civile nr. 428/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 2 aprilie 2015 când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din data de 9 aprilie 2015.

TRIBUNALUL

Constată că prin contestația în anulare înregistrată sub nr._ la această instanță, contestatoarea . în calitate de cesionar C. I. a solicitat retractarea deciziei civile nr. 428/2014 a Tribunalului Sibiu, invocând disp. art. 318 c.pr.civ. Se susține că prin motivele de recurs au susținut lipsa calității de reprezentant al . R. E., în speță, apărătorul ales nu a avut mandata nici la momentul sesizării instanței și nici la momentul soluționării acțiunii introductive din partea reprezentantului societății, care nu era la acel moment nici dl. P. N. și nici d-na R. E., și care nu puteau, deci, să angajeze valabil un apărător în numele .. Al doilea motiv de contestație în anulare îl reprezintă acela că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivul invocat de contestatoare în ce privește faptul că E. P. a înstrăinat valabil bunurile adjudecate către Transeuropa anterior adjudecării lor la licitație publică. În al treilea motiv de contestație se arată că instanța de recurs avea obligația introducerii în cauză a Transeuropa Commodities SRL, motiv pentru care se impune casarea sentinței pronunțate de instanța de fond, întrucât instanța de recurs nu se poate substituit acesteia pentru a efectua un examen de legalitate care scăpat instanței de recurs, introducerea unei părți noi în recurs nu poate fi admisă. De asemenea, instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare privind situația conform căreia garanția reală imobiliară va putea fi executată în cazul neîndeplinirii obligației garantate, numai prin declararea drept neîmplinită a obligației garantate se poate trece la executarea garanției. Un alt motiv de contestație se referă la împrejurarea că instanța de recupera nu s-a pronunțat asupra faptului că C. B. nu a depus toate diligențele pentru protejarea gajului deținut, necomunicând executorului judecătoresc documentele relevante anterior licitației publice, iar buna credință a adjudecatarei prevalează în dauna lipsei de diligență a contestatoarei.

Analizând decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale și a motivelor invocate, instanța constată că contestația în anulare este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cond. prev. de art. 318 c.pr.civ.

Potrivit art. 318 c.pr.civ. hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Condițiile impuse de acest temei legal nu sunt îndeplinite în cauză. În primul rând, textul se referă la greșeli materiale cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, greșeli pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării, pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor. Astfel de erori sunt, de exemplu, anularea recursului ca netimbrat, deși era achitată taxa de timbru, respingerea recursului ca tardiv, deși rezultă că el a fost depus în termen. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a stării de fapt în urma aprecierii probelor, respectiv o eroare de judecată.

În motivele contestației de față, contestatoarea invocă de fapt o eroare de judecată și nu o eroare materială în sensul celor prev. de art. 318 c.pr.civ.

Considerentele din contestație privind nepronunțarea instanței de recurs pe motivele invocate în recurs reprezintă cu certitudine o critică referitoare la modul de judecată a fondului cauzei și nicidecum nu se încadrează în prevederile legale ce stabilesc clar și limitativ condițiile de admisibilitate a contestației în anulare. Astfel, în cererea de recurs contestatoarea de astăzi a prezentat un scurt istoric al cauzei, în care, printre altele, arată că intimata . a fost reprezentată în fața instanței de fond de avocați care nu au putut face dovada mandatului validate de administratorul judiciar nici de cel social al debitoarei, însă nu formulează o critică concretă legat de această împrejurare, mai mult, la capitolul II - „critica sentinței atacate” – nu susține ca motiv de recurs împrejurarea arătată., invocând generic faptul că nici o cerere de-a sa nu a fost luată în considerare de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate. Nu ne aflăm în nici una din situațiile care ar putea constitui o greșeală materială care să fi dus la soluția instanței de recurs.

De asemenea, nici teza ultimă a art. 318 c.pr.civ. nu este incidentă în cauză, pentru că textul de lege prevede că contestația în anulare este admisibilă dacă instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de modificare sau casare. Ori, în speță, din considerentele deciziei instanței de recurs, raportat la conținutul cererii de recurs, rezultă fără dubiu că instanța a răspuns tuturor motivelor invocate, care au fost cinci, și la care instanța a răspuns punctual, deci nu există o nepronunțare a instanței de recurs cu privire la vreunul din motivele de casare sau modificare invocate.

Apoi, omisiunea există doar dacă realmente instanța de recurs nu a discutat un motiv de modificare sau de casare în hotărârea sa, nu și atunci când, procedând la sistematizarea motivelor, le-a examinat împreună. De asemenea, textul nu se referă la argumentele invocate în susținerea motivelor de recurs În speță, instanța de recurs a examinat toate motivele invocate în recursul declarat de contestatoarea din prezenta cauză.

Toate celelalte motive invocate vizează judecata fondului cauzei, cu privire la care contestatoarea este nemulțumită, recurgând practic la un „recurs la recurs”, ceea ce este inadmisibil.

Contestatoarea invocă și disp. art. 317 c.pr.civ, constând în aceea că instanța de fond a soluționat cauza în lipsa . nu a fost legal citată, instanța refuzând introducerea acesteia în cauză. Motivul de contestație invocat este neîntemeiat pentru că această persoană nu a fost parte în prezenta cauză, cererile formulate în contradictoriu cu aceasta fiind disjunse și înregistrate separat, în dos. nr._ .

Față de aceste împrejurări, instanța constată că nu sunt îndeplinite cond art. 317 și 318 c.pr.civ. astfel încât contestația în anulare este neîntemeiată, motiv pentru care va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea .. împotriva deciziei civile nr. 428/2014 a Tribunalului Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 Aprilie 2015.

Președinte,

E. D.

Judecător,

C. E. G.

Judecător,

D. T. L.

Grefier,

S. E.

red.DTL 19.05.2015

j.f.L.A.P.

j.rec.DT L.-Gh.C.-DR L.

tehn.S.E.19.05.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul SIBIU