Pretenţii. Decizia nr. 304/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 304/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 952/294/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 304/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe apelant Ș. D., apelant Ș. D., apelant Ș. I., apelant Ș. N., apelant D. I., reclamant V. C., apelant . PRIMAR, apelant . PRIMAR-PRIN AV.T. C. E. și pe apelant B. D., apelant M. C., apelant Ș. G., apelant Ș. I. G., având ca obiect pretenții împotriva sentinței civile nr. 314/25.06.2014 pronunțată de Judecătoria Săliște.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 7 aprilie 2015 apelanta . depus la dosar concluzii scrise, după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 2.04.2015 când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi,
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 314/2014 pronunțată de Judecătoria Săliște s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. D. în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR - prin av. T. C. E..
S-a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G. în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. D..
A fost obligată pârâta . PRIMAR la plata către reclamant Ș. D. a sumei de 12.000 lei, reprezentând contravaloare taxa participare licitație, precum și a sumei de 5000 lei, reprezentând garanția executării contractului, ambele actualizate la data plății efective a sumelor, plus dobânda legală calculată începând cu data de 21.06.2013 și până la data plății efective a sumelor.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I., V. C. în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR .
A fost respinsă în rest cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G..
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta reclamant-reconvențional . PRIMAR în contradictoriu cu pârâții reconvențional Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I., V. C. .
A fost obligată pârâta . PRIMAR la plata către reclamant Ș. D. a sumei de 1492,4 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru.
Au fost obligați reclamanții Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I., V. C. la plata sumei de 2502,95 lei (câte 500,59 lei fiecare) către pârâta . PRIMAR, cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat”.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut și motivat următoarele:
În urma licitației ce a avut loc in data de 28.03.2008, intervenienții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. au încheiat cu Consiliul Local al comunei P. Sibiului contracte de închiriere pentru pășunat privind terenurile proprietatea comunei, acte care au fost modificate ulterior prin prelungirea termenului convenit inițial cu 6 ani, fiind valabile până în 12 mai 2014, aspect necontestat de nicio parte.
Prin HCL nr. 7/2013 pârâta a reziliat unilateral contractele încheiate cu intervenienții.
Ca urmare s-a declanșat un lung șir de procese: pe de o parte, intervenienții cer anularea HCL nr. 7/2013, prin care s-au reziliat contractele pe care le-au încheiat cu pârâta, pe de altă parte pârâta urmărește menținerea HCL nr. 7/2013 și validarea acesteia în instanță.
Astfel, în dosar nr._ s-a solicitat de către reclamanții din prezenta cauză suspendarea Hotărârea Consiliului Local a Comunei P. Sibiului nr. 7/14.02.2013 și suspendarea executării actului administrativ, privind licitația fixată la data de 25.03.2013, pentru reînchirierea terenurilor ce fac obiectul contractelor de închiriere pășuni nr.1, 5, 6, 7, 8, 9, 10/12.05.2008, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a actului administrativ(ce face obiectul dosarului nr._, în care, în prezent este suspendată judecata). Tribunalul Sibiu a admis cererea prin sentința civilă nr. 2052/CA/16.05.2013, soluție modificată ulterior prin dec. civ. nr. 9320/01.10.2013 a Curții de Apel A. I., care a respins cererea reclamanților.
În dosar nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Săliște, s-a solicitat de către intervenienții din prezenta cauză constatarea caracterului valid al contractelor de închiriere din anul 2008, pe calea unei acțiuni în asigurare dovezi, cerere respinsă și definitivă.
În dosar nr._ s-a formulat acțiune în anularea contractelor încheiate în anul 2008, acțiune în curs de judecată.
In acest cadru si aceste circumstanțe se desfășoară licitațiile publice din data de 25.03.2013 si din 07.05.2013.
Condițiile de participare la licitație, modul de desfășurare si procedura încheierii contractelor de închiriere pentru cel declarați adjudecatari sunt prevăzute in Anexa 1 la HCL 12/2013 sau Anexa 4 la HCL 19/2013.
În baza HCL nr. 12/2013, pârâta a organizat, în data de 25.03.2013, o licitație pentru închirierea pășunilor aflate în proprietatea privată a Primăriei P. Sibiului, adjudecatari fiind declarați reclamanții, obiect al licitației făcând aceleași terenuri care fuseseră închiriate în prin contractele reziliate prin HCL nr. 7/2013 (f.75). Reclamanții au participat la licitația organizată de către Primăria P. Sibiului în vederea atribuirii locurilor de pășunat ce făcuseră și obiectul licitației din 2008, pentru perioada 2013-2018. În vederea participării la licitație reclamanții au achitat toate taxele aferente.
Dintre toți adjudecatarii, numai domnul ȘUFANA D. (CNP_) a încheiat contractul de închiriere și a achitat garanția de executare a contractului.
Urmare a primirii unei notificări scrise din partea intervenienților (f.218), ceilalți adjudecatari nu au mai încheiat contractele de închiriere, constatând că la momentul organizării licitației – 25.03.2013, foștii titulari ai contractelor de închiriere pășuni, reziliate prin HCL 7/2013, aveau pe rolul instanțelor proces în care au solicitat instanței de contencios administrativ - Tribunalul Sibiu – în dosar nr._ suspendarea Hotărârea Consiliului Local a Comunei P. Sibiului nr. 7/14.02.2013 și suspendarea executării actului administrativ, privind licitația fixată la data de 25.03.2013, pentru reînchirierea terenurilor ce fac obiectul contractelor de închiriere pășuni nr.1, 5, 6, 7, 8, 9, 10/12.05.2008, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare. Tribunalul Sibiu a admis cererea prin sentința civilă nr. 2052/CA/16.05.2013, soluție modificată ulterior prin dec. civ. nr. 9320/01.10.2013 a Curții de Apel A. I., care a respins cererea reclamanților.
Ulterior câștigării licitației, reclamantul Ș. D. (CNP_) a achitat inclusiv garanția executării contractului de închiriere în cuantum de 5000 lei, dar, în momentul în care a încercat să intre în posesia terenului, foștii chiriași i-au interzis folosirea acestui teren susținând că ei dețin contracte de închiriere valabile încheiate cu Primăria P. Sibiului.
Mai mult, urmare a notificării primite de la adjudecatarii licitației din anul 2008, toți adjudecatarii licitației din 25.03.2013 s-au adresat cu o solicitare scrisă către APIA în vederea clarificării dreptului de a încasa subvenția agricolă oferită de stat fermierilor.
APIA întocmește la data de 4.10.2013 o notă de control (f.225) în cuprinsul căreia arată că, raportat la starea de fapt - respectiv având în vedere că adjudecatarii din 2008 (f. 228 și urm.), au formulat cereri de acordare a subvențiilor, odată ce HCL nr. 7/2013 și deci și actele subsecvente sunt suspendate - și legislația în vigoare, consideră contractele de închiriere încheiate în anul 2008 ca fiind în vigoare, până la data de 1.05.2014 și deci că numai beneficiarii contractelor din 2008 pot obține aceste subvenții. Mai mult, se consemnează că „”în urma verificărilor în teren ale reprezentanților APIA, precum și cele constatate de comisiile desemnate, a rezultat că fermierii (n.n. beneficiari ai contractelor din 2008) au folosit și folosesc terenurile conform destinației menționate în contracte, respectiv pășunatul oilor, în stare adecvată de exploatare prin efectuare de lucrări de întreținere, etc.” (f. 226). Acest punct de vedere este comunicat de APIA București, Direcției Județene Sibiu, la data de 25.10.2013 (f.223). Totodată se arată că la data de 8.10.2013 primăria . anunțat APIA de pronunțarea deciziei nr. 9320/1.10.2013 prin care s-a respins cererea de suspendare a efectelor HCL nr. 7/2013. Se mai arată că pentru campania agricolă aferentă anului 2013 intervenienții au făcut dovada dreptului de folosință asupra pășunilor comunale, prin urmare, la data depunerii cererilor pentru campania 2013 făceau dovada dreptului de folosință asupra terenului.
Potrivit art.7 al.2 din OUG nr.125/2006, „cererile de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic”. Din informațiile și înscrisurile depuse rezultă că intervenienții au depus cererea de plată în termen.
Potrivit art. OUG nr. 108/2001, acordarea finanțării se face pentru un an agricol, care începe în toamna unui an și se continuă cu campania de primăvară a anului viitor și se încheie cu vara anului viitor.
Dată fiind situația creată – refuzul reclamanților din prezenta cauză de a încheia contracte de închiriere, in data de 07.05.2013 pârâta a organizat/desfășurat o noua licitație, conform prevederilor HCL 19/2013, ce stabilea aceeași metodologie de organizare si desfășurare, similară – potrivit susținerilor pârâtei (f.75) celei stabilite prin HCL 12/2013. La această din urmă licitație, prețurile obținute de pârâtă sunt inferioare celor licitate de reclamanți, motiv pentru care s-a formulat cererea reconvențională.
4. Reglementari incidente
Temeiul juridic invocat de reclamanți este răspunderea civilă contractuală – art. 192,453 C.p.c., art. 1350,1516,1547 NCC.
Este de remarcat, în primul rând, faptul că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lui. Așadar, sunt incidente în cauză dispozițiile noului cod civil, intrat în vigoare anterior încheierii contractelor ce fac obiectul litigiului.
Potrivit art. 1350 NCC, „Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”
Potrivit art. 1.516 - Drepturile creditorului – „Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației;
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative;
3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”
Potrivit art. 1.547 - Vinovăția debitorului – „Debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă.”
5. Soluția instanței
5.1.Deliberând asupra cererii formulate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a textelor de lege incidente instanța constată cererea formulată de reclamantul Ș. D. (CNP_) în contradictoriu cu pârâta . PRIMAR a fi întemeiată urmând a fi admisă ca atare, reținând în motivare următoarele aspecte: reclamantul s-a înscris și a participat la licitația organizată de pârâtă, în condițiile metodologiei stabilite prin HCL nr. 12/2013. A achitat taxa de participare, a licitat și a obținut calitatea de adjudecatar, situație în care, potrivit metodologiei cuprinse în HCL nr. 12/2013, sub forma caietului de sarcini, s-au născut următoarele obligații:
- în sarcina reclamantului – să încheie contractul de închiriere și să achite garanția de execuție a contractului, care, potrivit art. 12 din contract (f.22 verso) „va fi restituită la cerere, la data încetării contractului, în cazul în care cel care introduce animalele la pășunat execută întocmai și cu bună credință clauzele contractului” – obligații respectate de reclamant.
- în sarcina pârâtei - obligația de a preda bunul în starea în care se află și de a asigura folosința bunului contractat pe tot timpul contractului (f.22). Pârâta nu a dovedit că ar fi făcut vreun demers în acest sens. Dimpotrivă, afirmă că dacă reclamantul ar fi fost tulburat în posesie avea alte căi legale pentru a acționa fără a se explica la ce anume face sugestie pârâta (f.77 penultimul aliniat).
Având în vedere faptul că a primit notificarea emisă de intervenienți, și cunoscând poziția adoptată de APIA față de beneficiarii contractelor din 2008, având în vedere faptul că cererile de subvenție se puteau depune cl mai târziu până în mai 2013, iar situația litigioasă a HCL nr. 7/2013 se menține și în prezent, fiind respinsă definitiv și irevocabil doar cererea de suspendare a efectelor acestei HCL, reclamantul notifică pârâta, solicitându-i să-și îndeplinească obligația asumată prin caietul de sarcini de a-l pune în posesia terenurilor închiriate (f.22).
Pârâta arată că nu a tulburat posesia reclamantului. Corect, așa este. Reclamantul formulează cererea de chemare în judecată a pârâtei nu pentru că a fost tulburat în posesia asupra terenurilor închiriate, ci pentru că aceste terenuri nu i s-au predat niciodată pentru a putea începe posesia asupra lor.
Pârâta lasă să se înțeleagă că după încheierea contractului, implicit posesia era predată.
Mai afirmă că si in condițiile in care aceștia ar fi încheiat contractele pentru pășunile adjudecate in licitația publică din 25.03.2013, ei ar fi avut posibilitatea să intre pe pășuni, cel mai devreme, la 1 Mai 2013. Așadar explicația oferită nu este credibilă. La momentul respectiv, în prima parte a lunii Aprilie 2013, pășunile referitor la care urmau să fie încheiate contracte de închiriere erau libere. Niciun alt proprietar de animale nu își păștea animalele pe acestea, indiferent dacă deținea un titlu valid, tocmai pentru ca in conformitate cu actele normative ale administrației publice locale, acest lucru nu este permis (f.234).
Ori, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar din partea APIA, prin nota de control din data de 4.10.2013 (f.225) în cuprinsul căreia se arată că, „în urma verificărilor în teren ale reprezentanților APIA, precum și cele constatate de comisiile desemnate, a rezultat că fermierii (n.n. beneficiari ai contractelor din 2008) au folosit și folosesc terenurile conform destinației menționate în contracte, respectiv pășunatul oilor, în stare adecvată de exploatare prin efectuare de lucrări de întreținere, etc.” (f. 226).
În ceea ce privește pe reclamantul Ș. D. (CNP_) pârâta a mai afirmat că după încheierea contractului, acesta s-a adresat autorității locale solicitând eliberarea unei adeverințe necesară in relația cu APIA care să ii ateste calitatea de utilizator al terenului respectiv, iar solicitarea respectivă face evident faptul că la momentul respectiv el și exercita posesia terenului (f.296). Cu toate acestea, în aliniatul imediat următor pârâta afirmă că nu poate fi imputată reprezentanților comunei P. Sibiului greșita apreciere a situației de fapt și lipsa intenției reclamantului de a-si exercita drepturile de care dispune in mod legal, in relația cu terții, dacă într-adevăr s-a produs o tulburare a posesiei. Prin urmare, solicitarea unei adeverințe necesare reclamantului in relația cu APIA, care să ii ateste calitatea de utilizator al terenului respectiv nu face, pentru pârâtă, dovada interesului acestuia în a-și exercita drepturile de care dispune in mod legal, in relația cu terții.
Instanța reține însă că reclamantul și-a respectat obligațiile atât cele stabilite potrivit caietului de sarcini parte din metodologia de organizare a licitației din 25.03.2013 (f.82-87), cât și cele din contractul nr. 1000/4.04.2013 (f.22), iar executarea contractului nu este imputabilă reclamantului, ci pârâtei, astfel încât devin incidente disp. pct. X, art.10 liniuța a 4-a din contract, respectiv pct. IV, art. 4.3 din caietul de sarcini.
Pârâta afirmă că dată fiind situația creată, în data de 07.05.2013 s-a organizat/desfășurat o noua licitație, conform prevederilor HCL 19/2013, ce stabilea aceeași metodologie de organizare si desfășurare, similară celei stabilite prin HCL 12/2013, potrivit susținerilor chiar pârâtei (f.75). Ori, potrivit pct. 3.11. din caietul de sarcini anexă la HCL nr. 19/2013 (licitația din 7.05.2013), este reglementată expres obligația pârâtei de a pune în posesie beneficiarul adjudecării în termen de 10 zile de al semnarea contractului în timp ce pct. 3.11 lipsește cu desăvârșire în caietul de sarcini anexa la HCL nr. 12/2013, deși în rest cele două documente sunt identice, împrejurare care ridică semne serioase de întrebare în fața instanței chemate să analizeze prevederile acestor documente, și mai ales buna credință a pârâtei în modul în care a înțeleg să emită și să respecte propriile acte. Mai afirmă pârâta (f.336) referitor la plata garanției de executare a contractului, că compensarea nu s-a făcut conform contractului, fiind convenită/acceptată (prin participarea la licitația organizată conform HCL12/2013) anterior încheierii acestuia. Cel mult, dacă ar fi existat un temei de fapt, cererea ar fi fost admisibilă, dacă s-ar fi avut in vedere răspunderea civilă delictuală, mai exact o varietate a acesteia - îmbogățirea fără justă cauză, însă aceasta ipoteză, nevizată de actul de sesizare al instanței, nu a fost avută in vedere de reclamant.
Se remarcă aici, faptul că pârâta consideră că nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini atrage sancțiunile prevăzute aici, dar nu o răspundere contractuală, ci, eventual una delictuală. Cu alte cuvinte, nerespectarea obligației de încheiere a contractului de închiriere potrivit dispozițiilor caietului de sarcini atrage sancțiunile prevăzute în acest document, care cuprinde drepturile și obligațiile părților implicate în licitația organizată în baza acestui document, dar eventuala răspundere a părților pentru încălcarea prevederilor din acest document nu are caracter contractual, ci, cel mult, delictual.
Considerăm că odată cu înscrierea la licitație, participanții intră într-un raport juridic de natură convențională, având drepturi și obligații specifice stabilite, printr-un act administrativ de putere, aspect care permite analogia cu contractele de adeziune. Răspunderea civilă delictuală se diferențiază de cea contractuală prin aceea că, dacă în situația celei contractuale vorbim despre o faptă ilicită producătoare de prejudicii atunci când una din părțile contractante încalcă una dintre obligațiile subiective - ce-i revin potrivit contractului, în cazul răspunderii civile delictuale se încalcă o obligație obiectivă.
Potrivit art. 1349 NCC, Răspunderea delictuală – „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”
Literatura de specialitate remarcă caracterul general al obligației care a fost stabilită în sarcina oricărei persoane, raportându-se la respectarea atât a prevederilor legale, respectiv normele dreptului obiectiv, cât și la anumite reguli de conduită pe care obiceiul locului le stabilește, reguli care au dobândit, de-a lungul timpului, valoare juridică, fiind unanim acceptate și respectate în sânul societății datorită valențelor morale pe care le reprezintă și caracterului lor general, notoriu și constant.
Potrivit art. 1350 - Răspunderea contractuală – „Orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat.
Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.” Obligativitatea executării obligațiilor contractuale, obligația de a nu prejudicia altă persoană, obligația executării contractului sunt prevederi ce se coroborează cu dispozițiile art. 1270, care reiau art. 969 C.civ. privind forța obligatorie a contractului, potrivit cărora: „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante”.
Concluzionând, instanța reține că în mod corect reclamantul a invocat răspunderea civilă contractuală a pârâtei, iar pretențiile sale sunt întemeiate.
În aceeași ordine de idei, pârâta nu poate reține garanția în contul primei rate a chiriei, dat fiind faptul că în lipsa predării bunului, contractul nu produce efecte, și deci reclamantul nu datorează chiria.
Ca urmare, și în aplicarea art. 1270, 1350 NCC, și art. 2 din OG nr. 13/2011, instanța va obliga pârâta . PRIMAR la plata către reclamant Ș. D. (CNP_) a sumei de 12.000 lei, reprezentând contravaloare taxa participare licitație, precum și a sumei de 5000 lei, reprezentând garanția executării contractului, ambele actualizate la data plății efective a sumelor – pentru eliminarea devalorizării inerente fenomenului inflaționist, plus dobânda legală calculată începând cu data de 21.06.2013 și până la data plății efective a sumelor.
5.2. Deliberând asupra cererilor formulate de ceilalți reclamanți, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate și urmează a le respinge pentru următoarele considerente: neîndeplinindu-și obligația asumată prin caietul de sarcini de a încheia contractul de închiriere în termenul convenit – 7 zile de la finalizarea licitației, reclamanții au pierdut dreptul de a pretinde taxa de participare la licitație ca și orice alte beneficii - f. 87, pct. 4, aliniatul 5.
Acești reclamanți nu aveau dreptul de a notifica pârâta sau de a pretinde să fie puși în posesia, acest drept născându-se numai o dată cu încheierea contractului de închiriere.
5.3. Deliberând asupra cererii reconvenționale, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și urmează a o respinge pentru următoarele considerente: pârâta reclamant reconvențional își întemeiază cererea reconvențională pe art.1270,1349,1350,1381,1385 NCC, Lg. 554/2004 (fără a se indica articolele la care se face referire), invocând expresis verbis răspunderea delictuală, deși art. 1270 NCC reglementează efectele contractului, art. 1349 reglementează răspunderea delictuală, iar art. 1350 răspunderea contractuală (f.79).
Principiul adoptat de practica judecătorească este acela că nu este posibilă aplicarea regulilor răspunderii civile contractuale cu cele aplicabile răspunderii civile delictuale, în cadrul aceleiași acțiuni și nici să se apeleze în subsidiar la acțiunea delictuală, după ce a fost utilizată acțiunea contractuală. Ca urmare, instanța va face analiza cererii reconvenționale din perspectiva răspunderii civile delictuale, plecând de la premisa că aceasta a fost voința părții, derivată din folosirea expresiei menționate mai sus.
Analiza răspunderii civile delictuale presupune analiza elementelor răspunderii civile delictuale – existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.
Încheierea contractelor subsecvente licitației din 7.05.2013 la valori inferioare celor obținute la licitația din 25.03.2014 poate fi reținută ca un prejudiciu.
Se poate reține ca având natura unor fapte ilicite și refuzul pârâților de a încheia contractele așa cum rezultă din caietul de sarcini.
Însă pârâta nu explică legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită a pârâților reconvenționali. Este evident că refuzul pârâților reconvenționali a de încheia contractele a determinat reclamanta reconvențională de a organiza o nouă licitație, dar nu rezultă în cel fel refuzul reclamanților pârâți reconvenționali a determinat scăderea valorii chiriilor rezultate în urma licitației din 7.05.2013. Pârâta arată că noii licitatori au oferit sume mai mici cunoscând refuzul reclamanților din prezenta cauză de a încheia contractele. În această situație se impune a examina în ce măsura acest refuz are caracterul unui abuz, respectiv atrage vreo formă de vinovăție a reclamanților pârâți reconvenționali – pentru că răspunderea acestora nu este una obiectivă. . în cererea reconvențională că reclamanții au acționat cu intenție (f.80) fără a explica exact care acțiuni sau inacțiuni ale reclamanților au vizat și urmărit organizarea unei noi licitații și nici cum puteau anticipa reclamanții prețurile la care se va ajunge în eventualitatea organizării noii licitații.
Dimpotrivă, instanța reține că dacă există o culpă în rezultatul licitației organizate în data de 7.05.2013, aceasta aparține pârâtei reclamant reconvențional care a ales să organizeze în mod repetat licitații și să ofere spre închiriere terenuri asupra cărora există contracte care, încă, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor (dos._ având ca obiect anularea contractelor din 2008, dos. nr._ având ca obiect anularea HCL nr. 12/2013 și a actelor subsecvente).
În consecință, instanța va reține că nu sunt întrunite în cauză elementele răspunderii civile delictuale.
5.4. Având în vedere caracterul accesoriu al cererii de intervenție formulate de B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G., instanța va admite în parte cererea de intervenție accesorie, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. D.(CNP_) și o va respinge în ceea ce privește cererile de chemare în judecată ale celorlalți reclamanți.
6. Cheltuieli de judecata
Aflată în culpă procesuală, potrivit art. 451 NCPC pârâta . PRIMAR va fi obligată la plata către reclamant Ș. D. a sumei de 1492,4 lei cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocat și taxa de timbru (f.356, 8,9).
Și reclamanții Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I., V. C. aflați în culpă procesuală, potrivit art. 451 NCPC, vor fi obligați la plata sumei de 2502,95 lei (câte 500,59 lei fiecare) către pârâta . PRIMAR, cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale [(f.340 și urm.) - 1728 lei taxa de timbru achitată pentru cererea reconvențională nu se va acorda întrucât cererea reconvențională este respinsă; onorariul de avocat în valoare de 3500 lei va fi acordat în parte: 4/5 din jumătatea onorariului, socotind că a fost achitat atât pentru reprezentare față de cererea de chemare principală, cât și pentru cererea reconvențională – 1400 lei, plus 4/5 din jumătatea sumelor cheltuite pentru deplasare la instanță – 501,57 lei.].
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen, motivat și legal timbrat reclamanții, pârâta . intervenienții.
. admiterea apelului schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului apelanta arată că în mod greșit a fost angajată răspunderea civilă contractuală ca temei pentru obligarea pârâtei la restituirea garanției de participare la licitație, întrucât nu poate exista răspundere civilă contractuală anterior încheierii unui contract, faptul generator al angajării răspunderii trebuie să succeadă încheierii contractului și nu să fie anterior acestuia.
Concluzia instanței, se arată în continuare, conform căreia prin înscrierea la licitație participanții intră într-un raport juridic de natură convențională este greșită și nu are nici un temei legal.
Contractul 1000/2013 încheiat cu d-l Ș. D., invocat ca temei al răspunderii civile contractuale a fost încheiat la 04.04.2013, după 10 zile de la licitația din data de 25.03.2013 și după circa 20 de zile de la data la care reclamantul alături de foarte multe persoane s-au înscris în vederea participării la licitație publică.
Apoi apelanta arată că, instanța de fond în mod greșit a constatat că autoritatea locală nu și-a îndeplinit obligația asumată, întrucât după semnarea contractului d-l Ș. D. a început din data de 01.05.2013 să-și exercite atributele de posesor și a solicitat Primarului să îi confirme acest statut pentru a fi în măsură să beneficieze de subvențiile agricole, iar primarul s-a conformat și i-a eliberat adeverința necesară care îi confirmă calitatea de posesor al terenului și îi dă posibilitatea să ceară acordarea subvențiilor.
Instanța de fond face trimitere la faptele constatate în înscrisuri încheiate după 3 luni, ce consemnează o stare de fapt din 4.10.2013 când reclamantul în mod evident abandonase posesia pășunii conform propriilor susțineri. Abandonarea posesiei pășunii adjudecate a fost, arată apelanta, o hotărâre unilaterală a reclamantului, astfel că în mod greșit a dispus instanța de fond obligarea la restituirea garanției de executare.
Respingerea cererii reconvenționale este greșită, întrucât instanța de fond a preluat un punct de vedere exprimat de intervenienți ce urmăreau cu totul alte scopuri, fiind de înțeles că autoritatea locală ar fi avut posibilitatea să amâne organizarea licitațiilor din anul 2013 până la soluționarea acestor litigii. Această variantă arată apelanta contravine legii (OUG nr. 34/2013 – ce reglementează în prezent exploatarea pășunilor și care impune închirierea acestora în mod obligatoriu nelăsând posibilitatea menținerii neutilizate a pășunilor aflate în domeniul privat al localităților, iar pe de altă parte ar fi dus la creșterea prejudiciilor înregistrate de . urmare a exploatării acestor active. Autoritatea locală a procedat corect atunci când a decis să organizeze licitații publice în cadrul cărora reclamanții intimați au fost declarați adjudecatari ai corpurilor de pășune scoase la licitație în anul 2013 dar aceasta s-a conformat legii și a adoptat unica variantă posibilă.
În fine apelantă arată că refuzul judecătorului fondului cauzei de a constata existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul înregistrat de . nejustificat, în condițiile în care este suficientă observarea caracterului exclusiv și determinant a cauzei ce a condus la prejudicierea comunei.
În drept se invocă art. 223 Cod procedură civilă și art. 4530 Cod civilă.
Apelanții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I. G. solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale și a cererii de intervenție accesorie, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Din motivarea apelului se reține că în mod nelegal prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanții Ș. D.(2), Ș. I., Ș. N., D. I., V. C. privind restituirea taxei de participare la licitație omițând mai multe aspecte juridice fundamentale și procedând la o greșită interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză și anume:
Obligația intimatei de „ predare a corpurilor de pășune oferită spre pășunat în starea în care se află”, preexista HCL 12/11.03.2013 și a perfectării contractelor de închiriere – contrar celor reținute de instanță, această obligație fiind impusă administrației locale încă din 14.02.2013, astfel că se arată în continuare, nașterea obligației de punere în posesie s-a născut în sarcina intimatei anterior încheierii contractului de închiriere, iar neexecutarea acestei obligații ulterior adjudecării demonstrează culpa acesteia pe de o parte iar pe de altă parte constituie motiv obiectiv de refuzat semnării contractelor.
Reclamanții aveau dreptul să renunțe la închiriere din motive obiective justificate potrivit art. 4.9 din anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 12/2013.
În fine apelanții arată că în caietul de sarcini nu sunt reglementări privind restituirea taxei de participare la licitație, dacă refuzul reclamanților de a semna contractele este obiectiv, justificat.
În drept se invocă art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelanții Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I. și V. C. solicită admiterea apelului cu consecința modificării în parte a sentinței civile nr. 314/2014 și admiterea în tot a acțiunii principale formulate de toți reclamanții.
Apelanții arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât pretențiile formulate au vizat următoarele aspecte:
-prin HCL 7/2013 intimata a reziliat unilateral contractele încheiate cu intervenienții;
-prin HCL12/2013 intimata a organizat o nouă licitație care viza aceleași corpuri de pășune cu cele adjudecate în anul 2008.
-pe rolul Tribunalului Sibiu se află dos. nr._ cu termen de judecată la 7.x.2014;
-prin sentința civilă nr. 2052/CA/16.05.2013 Tribunalul Sibiu a dispus suspendarea executării actului administrativ privind organizarea licitației din data de 25.03.2013 – soluție modificată prin Decizia civilă nr. 9320/2013 a Curții de Apel A. I.. Față de cele expuse apelanții arată că – în cuprinsul hotărârii apelate nu se regăsește nici un argument pertinent referitor la metodologia privind închirierea prin licitație publică a terenurilor – pășune, astfel că au fost nesocotite prevederile art. 397(1) Cod procedură civilă.
În fine apelanții arată că dispozițiile procedurale nu au fost respectate de către instanța de fond, pronunțând o hotărâre nelegală, instanța nu analizează unul din motivele pentru care s-ar impune o eventuală răspundere a părților prin încălcarea prevederilor din metodologia de organizare și desfășurare a licitației, așa cum rezultă din HCL nr. 7/2013, motiv pentru care se solicită admiterea apelului.
Apelanții Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I. și V. C. solicită respingerea apelului declarat de . fila 45-52).
Apelanta . întâmpinarea depusă la fila 54-56 solicită respingerea apelului declarat de reclamanți și intervenienți.
Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor invocate, raportat la dispozițiile art. 476 Cod procedură civilă Tribunalul constată că:
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune principală, cerere reconvențională și o cerere de intervenție accesorie, toate acțiunile vizând restituirea taxei de participare la licitația organizată de . a garanției executării contractelor.
Prin cererea reconvențională . obligarea reclamanților la plata unor despăgubiri.
Din ansamblu probatoriului administrat în cauză rezultă că instanța de fond a supus analizei condițiile și termenii în acre au fost organizată a doua licitație pentru terenuri – pășune respectiv licitația din 25.03.2008 și apoi cea din 07.05.2013, condițiile de participare la licitație, modul de desfășurare și procedura încheierii contractelor de închiriere pentru adjudecatari fiind cea prevăzută la Anexa nr. 1 a HCL nr. 12/2013 și anexa nr. 4 la HCL 19/2013.
Dintre toți adjudecatarii doar reclamantul Ș. D. a încheiat contractul de închiriere și a achitat garanția de executare a contractului.
Analizând clauzele contractului de închiriere raportat la prevederile HCL nr. 12/2013- anexa 1- rezultă cu certitudine că soluția instanței de fond prin care obligă pârâta să restituie adjudecatarului care a încheiat și contract de închiriere taxa de participare și garanțiaeste în contradicție cu dispozițiile art. IV din anexa 1 la HCL nr. 12/2013.
Contractul de închiriere supus analizei respectiv contractul nr. 1000/2013 a fost încheiat după 10 zile de la data organizării licitației din 25.03.2013, deci cu nerespectarea termenului de 7 zile .
Față de reclamantul Ș. D. contractul de închiriere este încheiat ulterior reținerii garanției, în situația dată nu putea fi antrenată răspunderea contractuală.
În privința celorlalți reclamanți și intervenienți accesorii care au participat la licitație instanța de fond a reținut în mod corect că aceștia nu și-au onorat obligațiile prevăzute în caietul de sarcini privind termenul pentru încheierea contractelor de închiriere de la data organizării licitației, ceea ce atrage pierderea dreptului de a mai pretinde restituirea taxei de participare la licitație.
Față de cererea reconvențională de asemeni instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta reconvențională nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru antrenarea răspunderii delictuale.
Pentru considerentele expuse în condițiile art. 480 (2) Cod procedură civilă Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta . consecința modificării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de Ș. D. și respingerea în tot a cererii de intervenție accesorie, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
Pentru considerentele expuse în condițiile art. 480 (1) Cod procedură civilă apelurile declarate de apelanții reclamanți și intervenienți accesorii vor fi respinse constatând că instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că motivele invocate de apelanți nu au nici un suport legal fiind în contradicție cu probatoriul administrat în cauză precum și Hotărârile Consiliului Local care au stat la bază organizării licitațiilor.
Conform art. 453(2) Cod procedură civilă apelanții intimați B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I. și V. C. vor fi obligați să plătească apelantei . de 4580 lei cheltuieli de judecată parțiale, respectiv câte 509 lei fiecare, reprezentând contravaloare transport, cazare și onorariu avocațial în apel justificate în condițiile art. 452 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta . Sentinței civile nr. 314/2014 a Judecătoriei Săliște pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul Ș. D. împotriva pârâtei .>
Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții B. D., M. C., Ș. G. și Ș. I..
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge apelurile declarate de apelanții B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., Ș. D., Ș. N., D. I., V. C. și Ș. I..
Obligă pe apelanții intimați B. D., M. C., Ș. G., Ș. I. G., Ș. D., Ș. I., Ș. N., D. I. și V. C. să plătească apelantei . de 4580 lei cheltuieli de judecată parțiale, respectiv câte 509 lei fiecare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.
Președinte, D. R. L. | Judecător, M. D. | |
Grefier, L. A. |
Red. D.M./06.05.2015
Tehnored.L.A./07.05.2015
24 ex./2015
J.F. A. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 120/2015. Tribunalul SIBIU | Contestaţie la executare. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
