Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 246/2015. Tribunalul SIBIU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2015 pronunțată de Tribunalul SIBIU la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 15148/306/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 246/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. R. L.
Judecător M. D.
Grefier L. A.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe apelant M. I. A. și pe intimat M. T. -C., intimat M. T. -C. -dom.pr. la C..av.O. D., având ca obiect ordonanță președințială – apel împotriva sentinței civile nr. 7642/12.12.2014 pronunțate de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul M. I. A., personal, asistat de av. O. L. și intimata M. T. C., personal și asistată de av. L. D. și martorele J. M., propusă de apelant și C. E., propusă de intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se depun la dosar fotografii.
Reprezentantul intimatei depune la dosar cererea de recunoaștere a hotărârii străine ce formează obiectul dosarului nr._ și împuternicire avocațială.
Instanța procedează la audierea martorei J. M., declarația acesteia dată sub prestare de jurământ fiind atașată la dosarul cauzei.
Instanța procedează la audierea martorei C. E., declarația acesteia dată sub prestare de jurământ fiind atașată la dosarul cauzei.
Se depun la dosar fotografii.
Reprezentantul intimatei depune la dosar cererea de recunoaștere a hotărârii străine ce formează obiectul dosarului nr._ și împuternicire avocațială.
La întrebarea instanței reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri.
Reprezentanta apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat cu consecința admiterii cererii de ordonanță președințială motivat de faptul că sentința instanței de fond este nemotivată. Precizează faptul că instanța de fond a interpretat probele într-un mod trunchiat. Totodată arată că a solicitat instanței de fond transcrierea ședinței de judecată dat și aceasta s-a dovedit a fi trunchiată. Învederează faptul că în februarie 2014 apelantul s-a întors în țară din Portugalia. În luna martie al aceluiași ani a revenit în tară și intimata împreună cu fetița, iar aceasta când s-a întors în Portugalia nu a mai luat fetița cu ea, fapt de care apelantul nu a avut cunoștință. Arată că în momentul în care apelantul a aflat că fetița nu a plecat împreună cu mama în Portugalia, fiind văzută pe stradă a început să facă demersuri pentru ca fetița să fie crescută cel puțin de unul dintre părinți, fiind în interesul acesteia să crească alături de cel puțin un părinte. Arată că din declarația bunicii materne la instanța de fond au fost excluse unele părți în care aceasta afirmă că nu a luat legătura cu apelantul deoarece nu a avut numărul de telefon al acestuia. Învederează faptul că afirmațiile potrivit cărora apelantul ar fi vinovat de faptul că fetița este în țară nu sunt adevărate deoarece intimata a lăsat intenționat copilul aici deoarece în Portugalia are pe altcineva. Arată că prin declarația dată la Autoritatea Tutelară Cisnădie intimata arată că lasă copilul la mama sa deoarece merge la muncă în Portugalia. Arată că în cazul în care apelantul s-ar fi făcut vinovat de faptul că fetița se află în țară cu siguranță la acest moment era pe rolul instanței o ordonanță președințială de obligarea a apelantului la acordarea consimțământului pentru ca minora să poată ieși din țară și cu siguranță intimata ar fi solicitat și plata pensiei alimentare stabilite în Portugalia în cazul în care ar fi luat fetița cu ea. Se arată că intimata invocă un bilet de avion dar în speță este vorba despre un copil de 5 ani căruia nu i se emite bilet. Se arată că intenția intimatei a fost să lase minora în țară. Precizează faptul că prezenta ordonanță președințială îndeplinește condițiile de admisibilitate. Arată că minora a fost lăsată la bunica maternă pe care aceasta nici nu o cunoaște bine iar acest fapt poate produce minorei traume.
Solicită admiterea apelului cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatei arată că din probele administrate s-a stabilit faptul că minora este născută în Portugalia, unde părțile locuiau. Totodată arată că în anul 2012 o instanță din Portugalia s-a pronunțat definitiv cu privire la încredințarea minorei, la programul de vizitare și la pensia de întreținere. Arată că intimata nu s-a mai putut întoarce cu minora în Portugalia deoarece autoritățile române nu au luat în considerare hotărârea străină. Învederează faptul că intenția era ca intimata și minora să se întoarcă împreună fapt dovedit cu biletul de avion care era dus întors. Arată că susținerea apelantului că intenția intimatei a fost să lase minora în țară este neîntemeiată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului, menținerea sentinței atacate deoarece în mod corect instanța de fond a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale. Totodată solicită să se constate că nici la instanța de fond și nici la instanța de apel apelantul nu a făcut dovada veniturilor sale. Arată că prin acțiunile sale apelantul încearcă să se sustragă de la plata obligației de întreținere a minorei.
Reprezentantul intimatei arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față constată că:
Prin sentința civilă nr. 7642/2014 a Judecătoriei Sibiu s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. I. A. în contradictoriu cu pârâta M. T. C..
A fost obligat reclamantul la cheltuieli de judecată de 800 lei către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că:
Din relația de concubinaj a părților a rezultat minora M. L. O. ns. la data de 02.03.2009, iar prin sentința pronunțată de judecătoria competentă din Portugalia în dosar nr._/12.3.T3SNT (f.7-10) s-a astabili ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți, locuința minorei să fie la mamă iar tatăl a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, fiind stabilit și un program în care minora să poate conlocui tatăl în vederea păstrării legăturilor personale cu aceasta.
Astfel, în condițiile în care locuința minorei a fost stabilită la mamă, de creșterea, îngrijirea și educarea minorei s-a ocupat cu preponderență pârâta cât timp minora a fost cu aceasta în Portugalia, iar din luna aprilie 2014 de creșterea și îngrijirea minorei se ocupă bunica maternă, în grija căreia a fost lăsată minora.
Din depoziția martorei S. A. (f.59) rezultă că pârâta l-a anunțat pe reclamant în luna aprilie că este cu minora în țară și i-a cerut o declarație de acord însă acesta a refuzat, spunând că minora nu va pleca, situație în care aceasta a anunțat la primărie că va pleca la muncă în străinătate și că mama acesteia se va ocupa de creșterea și îngrijirea minorei, de atunci minora fiind în grija sa, a fost înscrisă la grădiniță, la medicul de familie, iar reclamantul nu a venit niciodată să o vadă și nici nu a luat legătura cu aceasta pentru a veni să vadă minora. Se mai arată în declarația martorei și că pe perioada cât părțile au fost în Portugalia pârâta se ocupa mai mult de minoră, iar în cadrul programului de vizită al reclamantului, pârâta era cea care o ducea pe minoră și o aducea de la locuința reclamantului.
Din depoziția martorului R. A. (f.61) rezultă că reclamantul își dorește să stea cu minora, și că acesta a sunat-o pe mama minorei și i-a cerut să-i dea voie să vadă fetița, însă aceasta i-a spus că nu are ce să caute la minoră, și nu cunoaște dacă reclamantul a mers la locuința bunicii pentru a vedea minora. Se mai reține că acesta a văzut-o pe minoră și aceasta era îngrijită corespunzător, și știe că minora locuiește într-un apartament cu două camere împreună cu bunica maternă și fratele mamei.
Apoi, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta și minora, aveau bilete de avion dus-întors spre Portugalia (f.30), astfel că susținerea reclamantului că pârâta a dorit să lase minora în România apare ca neîntemeiată, în condițiile în care aceasta nu putea părăsi România împreună cu minora fără a exista acordul reclamantului în acest sens.
Față de ansamblul probelor administrate în cauză instanța reține că minora locuiește din luna aprilie 2014 împreună cu bunica maternă, nu a fost vizitată de către reclamant în toată această perioadă și nu au fost dovedite fapte concrete din care să rezulte că exercitarea în comun a autorității părintești periclitează situația minorei care să impună luarea unor masuri urgente pentru a asigura protectia minorei.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești”. Acesta este singurul criteriu pe care instanța îl va avea în vedere pentru a decide cu privire la cererile părților privind minora rezultată din relația de concubinaj a acestora. Autoritatea părintească, conform prevederilor art. 483 alin. (1) NCC, reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. De asemenea, potrivit alin. (2) din același articol, părinții sunt ținuți a exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, asociindu-l pe copil la toate deciziile care îl privesc, ținând cont de vârsta și gradul său de maturitate. Mai mult, ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori - art. 483 alin. (3) N.C.civ.
Totodata, fata de specificul ordonantei presedintiale, instanta are în vedere ca potrivit prevederilor art. 996 N.C.proc.civ., instanța va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Rezultă că pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială trebuie să fie îndeplinite trei condiții în mod cumulativ: urgența, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
In ceea ce priveste conditia urgentei, reclamantul nu a dovedit in cauza dedusă judecății că există vreun pericol pentru minoră sau că schimbarea majoră a împrejurărilor justifică o modificare urgentă a măsurii exercitării în comun a autorității părintești și a domiciliului minorei deja stabilite. Faptul că minora se află în prezent la bunica maternă întrucât pârâta nu a putut pleca din țară cu aceasta în lipsa acordului reclamantului, nu poate fi reținută ca o împrejurare ce prezintă în sine un pericol pentru aceasta, cât timp nu fost probate fapte concrete din care să rezulte că mama nu se ocupă în mod corespunzător de minoră sau că aceasta ar fi fost expusă unor pericole în absența mamei.
Ceea ce reclamantul mai invocă drept argument pentru exercitarea autoritatii parintesti exclusive de către acesta, este faptul că acesta este în țară și că dorește să stea cu minora, în condițiile în care beneficiază de un program de vizită stabilit de autoritățile din Portugalia pe care nu și l-a exercitat în mod efectiv de când minora se află în țară, care nu poate fi considerat în sine un motiv întemeiat pentru modificarea pe cale de ordonanță președințială a măsurilor deja dispuse cu privire la minoră și scoaterea acesteia din mediul familial în care sta de aproximativ 7 luni și în care este bine îngrijită de bunica maternă iar mama îi trimite lunar bani și toate cele necesare minorei conform mențiunilor din Ancheta socială efectuată de Autoritatea Tutelară Cisnădie (f.67). Astfel, atât timp cât nu sunt prezentate motive concrete din care sa reiasă ca exercitarea autorității părintești și de către mama periclitează situatia minorei impunand luarea unor măsuri urgente pentru a asigura protecția acesteia, cererea nu poate fi admisă. In mod similar, nu este îndeplinita condiția urgentei nici în ceea ce priveste stabilirea domiciliului minorei la reclamant, acest aspect urmand a fi analizat odata cu judecarea fondului.
Pe de altă parte, pentru a se decide asupra autorității parintești exclusive și a domiciliului minorei, se impune administrarea unui probatoriu complet care să releve cu exactitate situația de fapt, precum și măsurile care sunt necesare pentru a satisface interesul superior al copilului, măsuri care să se poată bucura și de o anumită stabilitate. Cu toate acestea, o asemenea analiză nu poate fi făcută în procedura ordonanței președințiale, procedură a cărei urgență impune unele derogări față de procedura de drept comun, fapt ce determină judecarea sa într-un termen mult mai scurt, pe baza unor probe a căror administrare nu necesita prea mult timp. În aceste condiții, situația dintre părți descrisă de reclamant în acțiune, din care rezultă lipsa de comunicare a acestora, nu justifică modificarea provizorie și cu caracter de urgență a măsurilor cu privire la minoră, câtă vreme nu se dovedește faptul că aceste masuri sunt in interesul copilului și sunt necesare pe durata desfășurării procesului de fond.
Împotriva sentinței a declarat în termen apel, reclamantul M. I. A. care a solicitat schimbarea în tot a sentinței și admiterea cererii sale de ordonanță președințială.
Apelantul a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței apreciind că instanța de fond nu a motivat respingerea cererii de stabilire temporară a domiciliului la el deși minora nu locuiește la mama.
S-a arătat că instanța de fond a interpretat incorect probele de la dosar reținând doar depoziția martorei S. A., bunica maternă care evident că nu este obiectivă.
Aceasta necomunicând cu apelantul în ceea ce privește situația minorei respectiv drepturile și obligațiile părintelui față de educația minorei.
Greșit s-a reținut că nu și-ar fi dat acordul pentru plecarea minorei în Portugalia în condițiile în care din biletul de avion nu rezultă că acesta ar fi fost eliberat și pentru aceasta ci pentru un minor de 5 ani.
Apelantul a arătat că nu i-a fost solicitat acordul pentru plecarea minorei în Portugalia astfel că nu se poate reține culpa în această privință.
Nu apelantul este cel care a scos minora din mediul familial ci intimata a lăsat-o în grija bunicii materne, astfel că este vorba de o modificare radicală a stării de fapt a situației minorei.
Greșit instanța de fond a statuat că nu există pericol referitor la starea minorei chiar dacă nu stă cu niciunul dintre părinți astfel că nu ar fi îndeplinite prevederile art. 966 NCpc.
În drept s-au invocat prevederile art. 999, 446 și următoarele C..
Intimata M. T. C. prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului deoarece apelantul nu a dovedit întrunirea condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale.
Analizând apelul în limita motivelor invocate cât și din oficiu instanța l-a găsit nefondat pentru următoarele considerente:
Raportul juridic dedus judecății a vizat cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul M. I. A. în contradictoriu cu pârâta M. T. C. de stabilire a exercitării autorității părintești față de minora M. L. O., ns. 02.03.2009, de către reclamant, de stabilire a locuinței minorei la acesta și de obligare a pârâtei la plata unei contribuții de întreținere în favoarea minorei în funcție de venitul realizat de aceasta în condițiile art. 996 NCpc și 496 N. Cod Civil.
Ca atare, instanța de fond a fost obligată a statua asupra raportului juridic în limitele impuse de condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale respectiv: ale verificării existenței aparentei de drept, ale urgenței, vremelniciei.
Starea de fapt reținută a fost una temeinică. Minora L. O. ns. 02.03.2009 s-a născut din relația de concubinaj ale părților iar prin sentința pronunțată de Judecătoria de Familie și Minori Sintra Portugalia dos._/12.3T2SNT s-a stabilit că autoritatea părintească să fie la mamă, tatăl fiind obligat la pensie de întreținere în favoarea acesteia stabilindu-se un program de păstrare a legăturilor personale cu minora.
În prezent minora se află în grija bunicii materne la care locuiește, aceasta venind în vizită în țară cu intimata în aprilie 2014 și neputând a se întoarce la locuința mamei deoarece nu a mai avut consimțământul expres al apelantului.
Față de probele administrate la fondul cauzei instanța de apel a audiat și pe mama apelantului J. M. și pe C. E..
În ceea ce privește susținerea apelantului vizând interpretarea eronată a probelor de către instanța de fond aceasta este neîntemeiată.
Nu se poate reține subiectivismul depoziției martorei mamei intimatei în condițiile în care și depoziția mamei apelantului poate fi apreciată la fel de subiectivă.
Apelantul trebuia să dovedească existența urgentei dreptului respectiv faptul că dreptul de exercitare a autorității părintești ar trebui exercitat doar de el, ori exercitarea autorității părintești exclusiv de către un părinte constituie o excepție și se dispune doar când există motive întemeiate.
Niciunul dintre martorii audiați nici în fond și nici în apel nu au relevat un comportament neadecvat și periculos pentru minora exercitat de către mamă.
În speță nu s-a dovedit incidența prevăzută de art. 507 cod civil respectiv punerea sub interdicție sau decăderea din drepturile părintești.
Nu s-a dovedit pentru a se putea atribui exercițiul exclusiv al autorității părintești existența suferinței copilului care se află sub autoritatea ambilor părinți.
Martorii ambelor părți au relevat că minora în prezent este îngrijită corespunzător și are condiții locative, se poate reține și faptul că apelantul ar avea condiții locative bune pentru creșterea minorei dar această singură condiție nu conduce automat la exercitarea exclusivă a autorității părintești.
Deci nu se poate reține dovedirea aparentei vreunui drept în favoarea apelantului și nici a vreunui pericol care să amenințe creșterea și educarea minorei așa cum fondat a reținut și instanța de fond.
Măsura schimbării temporare a locuinței minorei nu justifică schimbarea modalității de exercitare a autorității părintești în condițiile în care este cert că minora trebuia să se întoarcă la locuința mamei dar acest fapt nu s-a mai realizat din culpa apelantului care nu și-a exprimat consimțământul în acest sens.
Fondat, instanța de fond a apreciat că nu s-a dovedit existența urgentei, faptul că minora se află în prezent la bunica maternă pentru că intimata nu a putut pleca din țară cu minora în lipsa acordului tatălui nu poate fi reținută ca o împrejurare ce ar constitui pericol social.
Pentru toate aceste considerente și raportat la prevederile art. 480 coroborat cu art. 996 NCpc și art. 483 NCC se va respinge apelul declarat și se va păstra sentința civilă nr. 7642/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată în apel nefiind solicitate la dezbaterea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul M. I. A. împotriva Sentinței civile nr. 7642/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu pe care o păstrează.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.04.2015.
Președinte, D. R. L. | Judecător, M. D. | |
Grefier, L. A. |
Red. L.D.R.
Tehnored. L.A.
6 ex./03.04.2015
J.F. F. T. P.
| ← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 453/2015. Tribunalul SIBIU → |
|---|
