Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1710/2014. Tribunalul SUCEAVA

Sentința nr. 1710/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 6006/86/2014

Dosar nr._ - ordonanță președințială-

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR. 1710

Ședința publică din 17.109.2014

Președinte: G. D.

Grefier: B. F.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „ordonanță președințială” formulată de reclamantul P. I., domiciliat în B., .. 2, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul M. M., domiciliat în comuna Știubeni, ..

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, constată că, în cauză, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că a fost achitată taxa judiciară în sumă de 20 lei.

Instanța, având în vedere că, în cauză, nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul la dezbateri.

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.08.2014, reclamantul P. I., în calitate de parte câștigătoare în dosarul de arbitraj nr._ judecat în contradictoriu cu numitul M. M., a formulat cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să constatați respectarea condițiilor și îndeplinirea procedurilor impuse de lege în ceea ce privește gestionarea dosarului de arbitraj nr._ și pronunțarea sentinței arbitrale nr .10/201/22.02.2014 de către Tribunalul Arbitral AD-HOC- Arbitru unic C. A., sub tutela Mediators without Borders / US.

Arată că, potrivit disp. art. 553 NCPC, încheierea convenției arbitrale excluse, pentru litigiul care face obiectul ei, competența instanțelor judecătorești, iar potrivit art. 547 alin. 1, tribunalul este instanța competentă să ducă la îndeplinire orice alte atribuții ce revin instanței judecătorești în arbitraj, instanța urmând să soluționeze aceste cereri de urgență și cu precădere, prin procedura ordonanței președințiale, hotărârea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Incidența art. 547 CCPC a fost confirmată și de Curtea de Apel Suceava, prin sentința civilă nr. 3/22.01.2014, rămasă definitivă.

În drept, a invocat disp. art. 547 și 603 NCPC.

A depus la dosar o . înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr._ pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Arbitral ad-hoc, Arbitru Unic C. A., s-a constatat că, la data de 22.12.2013, a intervenit promisiunea de vânzare intitulată „ antecontract” încheiată între M. M., în calitate de vânzător, pe de o parte și P. I., de cealaltă parte, în calitate de cumpărător, având ca obiect bunul imobil compus din: 5400 mp teren arabil, ./19, sola 12; 1000 mp teren arabil, ./47, sola 27; 700 mp teren arabil, ./201, sola 27; 3100 mp fânețe, ./47, sola 27, situate în extravilanul ., cu vecinii din Titlul de proprietate nr._/10.03.2004, bun imobil pentru care s-a achitat integral prețul de 3000 lei.

Conform art. 603 alin. 3 din Codul de procedură civilă, „ în cazul în care hotărâre arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial.”

Având în vedere că hotărârea arbitrală cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 603 alin. 1 și că ambele părți sunt de acord cu admiterea prezentei cereri, instanța urmează ca, în temeiul art. 603 alin. 3 C., să admită cererea și să valideze sentința arbitrală anterior menționată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect „ordonanță președințială” formulată de reclamantul P. I., CNP_, domiciliat în B., .. 2, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul M. M., CNP_, domiciliat în comuna Știubeni, ..

Validează sentința arbitrală nr._ pronunțată la Dumbrăveni, jud. Suceava de Tribunalul Arbitral Ad-hoc, Arbitru Unic C. A., prin care s-a constatat că între M. M. în calitate de vânzător și P. I., în calitate de cumpărător, a intervenit convenția de vânzare cumpărare a următoarelor bunuri imobile, în schimbul prețului de 3000 lei:

- suprafața de 5400 mp teren arabil, p.c. nr. 143/19, sola 12;

- suprafața de 1000 mp teren arabil, p.c. .nr. 335/47, sola 27;

- suprafața de 700 mp teren arabil, p.c. nr. 352/301, sola 27;

-suprafața de 3100 mp fânețe, p.c. nr. 334/47, sola 27 situate în extravilanul Comunei Știubieni, jud. B. cu vecinii din titlul de proprietate nr._/10.03.2004.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 17.10.2014.

Președinte, Grefier

G. D. B. F.

Red. G.D.

Tehnored. B.F.

4 ex./ 21.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1710/2014. Tribunalul SUCEAVA