Pensie întreţinere. Decizia nr. 26/2014. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 230/206/2013
Ds. nr._ pensie întreținere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.26
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: V. E. L.
Judecător: S. A.
Judecător: C. L.
Grefier: N. A.
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta R. L. împotriva sentinței civile nr. 1061 din data de 31 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul I. G. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av. S. S. pentru recurenta lipsă și av. Z. G. pentru intimatul lipsă.
Procedura legal indeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatului într-un singur exemplar.
Av. S. S. arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării înainte de începerea ședinței și nu solicită un exemplar de pe aceasta.
Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri, invocate alte excepții și de administrat alte probe, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Av. S. S. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii reconvenționale și al cenzurării cheltuielilor de judecată pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs de la filele 4-6 dosar, fără cheltuieli de judecată.
Av. Z. G. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată depunând în acest sens chitanța nr. 1952 în sumă de 200 lei.
Declarând dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31 ianuarie 2013, reclamantul I. G. C. a chemat-o în judecată pe pârâta R. L., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige la plata unei pensii de întreținere majorate în favoarea minorei G. C., născută la data de 4 iunie 2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 697/15 mai 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc definitivă și irevocabilă, pârâta a fost obligată la 125 lei pensie în favoarea minorei, sumă care este în prezent neîndestulătoare motivat de împrejurarea că nevoile minorei au crescut, iar pârâta este stabilită în Italia și împreună cu concubinul său cetățean italian, gestionează o afacere profitabilă cu caracter turistic, astfel încât obține venituri substanțiale.
Reclamantul nu și-a motivat acțiunea în drept, iar în dovedirea ei a depus în copie conform cu originalul sentința civilă nr. 697/2011, a acestei instanțe.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantului, în municipiul Câmpulung. Moldovenesc rezultă că acesta este cadru militar și realizează un venit lunar de 1400 lei, și locuiește împreună cu minora, actuala soție și tatăl său într-un apartament format din trei camere și dependințe, fără a poseda alte bunuri aducătoare de venituri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că deși locuiește în prezent în Italia, nu are nici o afacere profitabilă, iar din luna septembrie nu mai realizează nici o activitate cu caracter permanent, până la această dată lucrând ocazional la diverse persoane în Italia astfel veniturile realizate erau modice. Pârâta a invocat dispozițiile art. 527 și 529 al. 2 din cod civil, și a solicitat ca la stabilirea cuantumului pensiei datorate instanța să aibă în vedere situația sa financiară și faptul că realizează venituri ocazionale neavând un loc de muncă sigur și stabil.
Prin cererea reconvențională formulată la aceeași dată a solicitat ca obligația de întreținere față de minoră să se execute în natură, prin asigurarea celor necesare traiului față de minoră, urmând ca numai dacă obligația nu se va executa în natură să fie obligată la plata unei sume de bani.
A arătat că dacă ar fi la obligată la plata pensiei de întreținere în bani reclamantul ar obține o nouă sursă de venit, și nu ar fi oportun și în interesul superior al minorei să se stabilească o pensie de întreținere în bani, întrucât are suspiciuni cu privire la faptul că acești bani sunt efectiv folosiți în vederea creșterii și educarea minorei.
S-a dispus efectuarea unei anchete sociale la Primăria din Cesena, Italia, din conținutul căreia instanța reține că în prezent pârâta locuiește împreună cu partenerul său de viață și cu mama acestuia în vârstă de 85 de ani în casa proprietate personală a acestora, și a fost angajată pe perioada 05 iunie 2013-30 septembrie 2013, în calitate de operator socio – sanitar la un cămin realizând lunar un salariu de 850 euro. Se mai arată în ancheta socială că pârâta nu a mai contactat-o pe minoră din octombrie – noiembrie 2012, perioadă în care aceasta și-a văzut de propriile interese cu privire la separarea în fapt și situația bunurilor. Că a încercat să o contacteze pe fiica sa de mai multe ori, telefonic, însă a constatat că aceasta nu este încântată de apelurile telefonice, iar cu ocazia ultimelor veniri în România, a fost împiedicată să-și vadă minora datorită opoziției bunicului patern.
Se mai reține în ancheta socială că pârâta și actualul concubin au un echivalent al situației economice de_,65 euro și un indice al situației economice de_,86 euro, fără a se face mențiuni detailate cu privire la acești indici precizându-se că în prezent pârâta este în căutarea unui loc de muncă.
La solicitarea pârâtei a fost audiată martora M. V. care a arătat că pârâta este plecată de trei ani în Italia dar îi trimite minorei diverse sume de bani, cuprinse între 1-2 milioane lei aspecte pe care le cunoaște personal întrucât o însoțea pe bunica minorei la poștă, atuncea când ridica banii. Că bunica minorei îi trimite acesteia alocația de stat lunară, iar cu ocazia sărbătorilor pascale din acest an, pârâta i-a adus minorei un pachet cu haine, însă reclamantul a refuzat să-l primească.
Prin sentința civilă nr. 1061/31.10.2013 prima instanță a admis acțiunea civilă având ca obiect „pensie de întreținere”, formulată de reclamantul I. G. C. împotriva pârâtei R. L., a majorat pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 697 din 11 mai 2011, în favoarea minorei I. G. C., născută la 4 iunie 2000, de la 125 lei lunar, la 200 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii, la majoratul minorei, a respinge cererea reconvențională ca nefondată, a obligat pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 697/11 mai 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți din vina ambilor soți și i-a fost încredințată reclamantului spre creștere și educare minora G. C., născută la data de 4 iunie 2000, cu obligarea pârâtei la 125 lei lunar pensie de întreținere în favoarea acesteia, începând cu data de 11 martie 2011 și până la majorat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta lucrează în străinătate și nu i se cunosc veniturile astfel încât i s-a luat în calcul venitul pe economia națională de la data pronunțării sus menționatei hotărâri.
Potrivit art. 5 lit. 2 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, prin urmare în această materie începând cu 1 octombrie 2011, dispozițiile noului Cod sunt de imediată aplicare.
Conform dispozițiilor art.499 alin. 1 cod civil tatăl și mama sunt obligați în solidar să de-a întreținere copilului lor minor, asigurând cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională. În speță, minora locuiește împreună cu tatăl său, acesta realizând un venit lunar de 1400 lei.
Pârâta locuiește în Italia, dar din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă faptul că în prezent nu are loc de muncă, realizând venituri de 850 euro doar în perioada mai – septembrie 2013.
Instanța nu a putut lua în considerare indici echivalent al situației economice de_,65 euro, sau indicele situației economice de_,86 euro, întrucât în ancheta socială efectuată de autoritățile italiene nu se precizează în mod concret ce reprezintă aceste sume la care unitate de timp se referă și dacă cuprind și situația pârâtei sau numai a concubinului și a mamei acestuia. Neavând o unitate de referință în ceea ce privește veniturile pârâtei din Italia și întrucât aceasta nu are loc de muncă, nici în România și nici în Italia, instanța a stabilit pensia de întreținere la venitul minim pe economia națională care este de 800 lei lunar în condițiile prevăzute de art.529 al. 2 cod civil.
Susținerile reclamantului în sensul că pârâta are o situația materială foarte bună în Italia ca urmare a dezvoltării unei afaceri în turism nu au fost dovedite, iar din conținutul anchetei sociale efectuate de autoritățile italiene rezultă că în prezent aceasta este întreținută de concubinul ei.
Instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care a solicitat obligarea ei la pensie de întreținere în natură față de minoră cu motivarea că are suspiciuni cu privire la faptul că sumele de bani la care ar fi obligată să i le trimită minorei ar fi folosite de reclamant în scopuri personale.
Aceste aspecte nu au fost dovedite de pârâtă, care locuiește în Italia, de mai mulți ani iar obligația de întreținere a ei față de minoră nu a fost dovedită ca fiind îndeplinită lună de lună.
Susținerile martorei audiată în cauză se referă la faptul că bunica maternă a minorei îi trimite acesteia alocația de stat pe care o încasează și sume de bani de 100-200 lei lunar, fără a se face dovada că aceste sume au fost trimise în mod constant, iar facturile depuse de reclamantă acoperă o perioadă scurtă de timp.
Este adevărat că potrivit art. 530 Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură prin asigurarea cele necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare învățătură și pregătire profesională. Al. 2 al aceluiași articol prevede că dacă obligația de întreținere nu se execută de bună voie, în natură, instanța de tutelă a dispus executarea ei prin plata unei pensii de întreținere stabilită în bani.
În speță, pârâta nu locuiește împreună cu minora, astfel încât nu este în măsură să execute pensia de întreținere în natură și nici nu a executat-o de bună voie, motiv pentru care a fost promovată prezenta acțiune, astfel încât pârâta a fost obligată la pensie de întreținere ce se va stabili în bani.
În consecință, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, a admis-o și în temeiul art.499 alin.2 și 529 alin. 2 și art. 530 Cod civil, a obligat pârâta să plătească minorei suma de 200 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere majorată de la 125 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 31.01.2013 și până la majoratul minorei.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtă ca nefondată.
Conform art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată justificate cu onorariul avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în data de 18 noiembrie 2013 pârâta R. L..
În motivare a arătat că nu este de acord cu modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale.
A arătat că instanța de fond a respins-o cu motivarea că nu locuiește împreună cu minora, încât nu ar fi în măsură să execute pensia de întreținere în natură și nici nu achită de bunăvoie pensia, încât reclamantul a fost obligat a promova prezenta cerere.
A arătat că această motivare nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât obiectul cauzei de față este majorare pensie de întreținere și nu plată pensie de întreținere, iar, pe de altă parte, deoarece regula în materie de plată a pensiei de întreținere este executarea în natură și nu în bani și conform dispozițiilor art. 530 Noul Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
A arătat că Noul Cod civil o prevede ca primă modalitate de executare a obligației de întreținere, dându-se preferință, astfel, executării în natură, și apoi, în subsidiar, dacă obligația nu se execută în natură, se poate dispune executarea ei prin plata unei sume de bani. Dacă s-ar menține soluția primei instanțe, de stabilire a pensiei de întreținere în bani, reclamantul ar înceta să mai aibă un rol activ în creșterea și educarea minorei, ceea ce nu ar fi firesc.
A arătat că nu poate fi de acord cu modalitatea de executare a obligației de întreținere în bani, întrucât nu are certitudinea că reclamantul ar valorifica banii primiți de la ea pentru minoră în interesul exclusiv al acesteia.
A arătat că este interesată să contribuie la creșterea și educarea minorei și tocmai de aceea a considerat potrivit a se stabili ca executarea obligației de întreținere să se dispună în natură, pentru a avea garanția că această contribuție a sa ajunge acolo unde trebuie.
A arătat că împrejurarea că nu locuiește cu minora nu poate fi calificată ca un impediment la admiterea cererii reconvenționale, deoarece legiuitorul nu condiționează executarea în natură a obligației de întreținere de coabitarea dintre copil și părintele necustodian. Obligația legală de întreținere a părintelui către copilul său minor reprezintă acea obligație impusă de lege în care părintele căruia nu i s-a încredințat copilul acordă acestuia mijloacele necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale, respectiv mijloacele pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Fundamentul obligației de întreținere rezidă în sentimentele de afecțiune ce caracterizează relațiile de familie, dar și în regulile de conviețuire socială ce impun ca persoanele între care există relații de familie să nu rămână indiferente față de starea de nevoie în care s-ar afla alți membri ai familiei.
Consideră că nu ar fi oportun și nu ar fi în interesul superior al minorei stabilirea pensiei de întreținere majorate în bani, întrucât există riscul ca acești bani să nu fie întrebuințați în vederea creșterii și a educării minorei, cu atât mai mult se impune soluția invocată în cererea reconvențională, prin însăși esența rațiunii de a fi părinte, asigurarea de către părinți, în natură, a tuturor mijloacelor necesare creșterii și educării copilului în cele mai bune condiții.
A arătat că greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 lei.
A invocat dispozițiile art. 274 al. 3 C.pr.civ., cărora instanța de fond nu le-a dat eficiență.
A arătat că art. 274 al. 1 C.pr.civ. prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, al. 3 dispunând că judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Apreciază că este pe deplin justificată solicitarea sa de cenzurare a onorariului de 1.000 lei, nepotrivit de mare față de obiectul cauzei (majorare pensie de întreținere) și de chestiunile care se pun în discuție într-o asemenea cauză (administrare probatoriu doar cu privire la stabilirea mijloacelor debitorului obligației de întreținere).
A arătat că recursul de față nu urmărește reducerea onorariului însuși stabilit de avocatul ales al reclamantului cu intimatul, lucru care nici n-ar fi posibil, întrucât s-ar contraveni nu numai prevederilor L. 51/1995 (art. 30) și Statutului profesiei de avocat (art. 94 al. 2 și 3), ci însuși principiului libertății de voință a părților contractante, ci doar reducerea cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa, prin interpretarea normei cuprinse în art. 274 al. 3 C.pr.civ.
Pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale și al cenzurării cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligată față de reclamant.
Reclamantul intimat I. G. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că suma stabilită de instanța de judecată este modică în raport cu veniturile care le realizează pârâta recurentă în Italia, venituri care se regăsesc în materialul întocmit de comisia rogatorie din Italia, atât ea, cât și concubinul ei, de unde rezultă că ambii au venituri foarte mari.
A arătat că nu se poate vorbi de o exercitarea a contribuției în natură, încât acest motiv nu este dat în cadrul recursului de față.
A arătat că celelalte motive nu sunt date, atât timp cât instanța de judecată a stabilit o pensie de întreținere la nivelul salarului minim pe economie și aceasta rezultând din faptul că pârâta recurentă se sustrage cu bună credință de a-și declara în mod corect și cinstit veniturile care le realizează.
Cu privire la cheltuielile de judecată, a arătat că ele sunt modice, în raport cu volumul de lucrări din dosar.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrările dosarului, precum și a considerentele hotărârii atacate, tribunalul reține următoarele:
După cum rezultă din dispozițiile art. 529 al. 2 Cod civil, atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
După cum rezultă din dispozițiile art. 530 al. 2 Cod civil, dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani iar după cum rezultă din prevederile al. 3 din același text de lege, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămân aplicabile.
După cum rezultă din dispozițiile art. 530 al.1 Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională iar dacă dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani, după cum rezultă din prevederile al. 2 din același text de lege.
După cum rezultă din dispozițiile art. 530 al. 3 Cod civil, pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere, dispozițiile art. 529 alin. (2) și (3) rămânând aplicabile iar dispozițiile art. 533 al. 1 Cod civil prevăd că pensia de întreținere se plătește în rate periodice, la termenele convenite de părți sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.
Ca regulă generală, obligația de întreținere se execută în natură, asigurându-se creditorului de către debitor cele necesare traiului( alimente, îmbrăcăminte, locuință, medicamente, altele asemenea), iar în plus, în cazul minorului, prin suportarea și a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, așa cum rezultă din dispozițiile art. 499 al.1 Cod civil iar după cum rezultă din prevederile al. 4 din același text de lege, în caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Din probatoriul administrat în cauză în primă instanță rezultă că pârâta-recurentă este plecată în străinătate de mai mulți ani, anterior desfacerii căsătoriei între părți, după cum rezultă din sentința civilă nr. 697 din data de 11 mai 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc( dosar nr._ (f.6-ds. fond) iar în prezent se află în Cesena, Italia, după cum rezultă din raportul de anchetă socială depus în traducere legalizată la f. 76-ds. fond, nu a mai fost în România decât rar, astfel încât nu s-a aflat alături de copil de mult timp. Fiind plecată în străinătate, pârâta-apelantă nu și-a executat obligația de întreținere față de minora I. G.-C. în natură și nici nu și-o poate executa nici în prezent, nici în viitor, atâta timp cât îndeplinirea obligației de întreținere în natură presupune ca părintele să locuiască, dacă nu împreună cu copilul, cel puțin într-o locație geografică din apropiere și care să îi permită să ia contact fizic cu minorul și să execute această obligație de întreținere în natură.
Or, fiind plecată în străinătate de atâția ani, pârâta-recurentă nu are cum să își execute în natură obligația de întreținere față de minoră și nici nu a putut face acest lucru, dovadă fiind faptul că a ales să își achite parțial obligația de întreținere stabilită prin hotărârea judecătorească de divorț prin echivalent și anume prin plata unor sume de bani prin intermediul unei persoane interpuse și anume, bunica maternă, după cum rezultă din facturile și chitanțele de la f.34-39, 85-90-ds. fond, ceea ce contrazice susținerile sale din cererea reconvențională și din cererea de recurs în care arată că poate să își execute această obligație de întreținere în natură, dar nu indică în concret modalitățile în care ar putea să își execute în natură această obligație de întreținere, atâta timp cât este plecată în străinătate.
În plus, pârâta-recurentă nu a făcut dovada achitării în totalitate a pensiei de întreținere în cuantum de 125 lei lunar pe care a fost obligată să o plătească în favoarea fiicei minore sale minore prin hotărârea de divorț, rămasă irevocabilă, începând cu data de 11 martie 2011 și până la majoratul copilului, cuantumul sumelor datorate de pârâta-recurentă începând cu data de 11 martie 2011 și până la data pronunțării hotărârii atacate ridicându-se la un cuantum total de 4000 lei din care nu a făcut dovada achitării decât a sumei de 1062,32 lei, după cum rezultă din chitanțele depuse la dosar, nefăcând dovada executării integrale a obligației de întreținere față de fiica sa, lună de lună, după cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească de divorț, intrată în puterea lucrului judecat și după cum a reținut în mod corect prima instanță.
După cum rezultă din dispozițiile art. 499 al. 1 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. Din dispozițiile acestui text de lege rezultă că pârâta-apelantă este obligată să contribuie la cheltuielile ocazionate de educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului iar executarea acestei obligații presupune și plata unor sume de bani, nu numai executarea unor prestații în natură.
Pârâta-recurentă nu a făcut dovada că a contribuit la cheltuielile ocazionate de educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului și este dificil de presupus că va putea să își îndeplinească această obligație de întreținere în natură, în condițiile în care este plecată în străinătate iar din traducerea legalizată a referatului de anchetă socială de la f. 77-ds. fond rezultă că era în șomaj și în căutarea unui loc de muncă iar pârâta-apelantă a declarat ea însăși că nu reușește în acest moment să asigure întreținerea fiicei sale minore care locuiește în România cu tatăl acesteia, tocmai pentru că este în șomaj.
Declarația martorei M. V., audiată în primă instanță, nu este suficientă pentru a demonstra că pârâta-recurentă și-a executat obligația de întreținere față de minoră, așa cum susține în cererea reconvențională, atâta timp cât martora însăși a arătat că nu știa ce sume de bani trimitea pârâta minorei din Italia(f.91-ds. fond).
A invocat pârâta prin cererea de recurs împrejurarea că această motivare nu poate fi primită, pe de o parte, întrucât obiectul cauzei de față este majorare pensie de întreținere și nu plată pensie de întreținere, iar, pe de altă parte, deoarece regula în materie de plată a pensiei de întreținere este executarea în natură și nu în bani și conform dispozițiilor art. 530 Noul Cod civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
Tribunalul reține că prin hotărârea de divorț, pârâta-recurentă a fost obligată să contribuie la întreținerea fiicei sale prin plata unei sume de bani lunare, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-intimat a solicitat majorarea acestei pensii de întreținere iar prin cererea reconvențională, pârâta-recurentă a solicitat modificarea modalității de executare a acestei obligații de întreținere stabilită prin hotărârea de divorț și anume, din echivalent, în natură(f.21-ds. fond).
Contrar susținerilor pârâtei-recurente, era esențial pentru soluționarea cererii reconvenționale și pentru stabilirea veridicității susținerilor pârâtei-reclamante, să se verifice modalitatea în care pârâta-reclamantă și-a executat obligația de întreținere față de fiica sa până în prezent și dacă și-a executat-o în totalitate.
Or, probatoriul administrat în cauză în primă instanță infirmă susținerile pârâtei-reclamante că și-a executat obligația de întreținere față de fiica sa în totalitate, în natură sau prin echivalent, după cum a reținut prima instanță, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Motivele de recurs referitoare la faptul că dacă s-ar menține soluția primei instanțe, de stabilire a pensiei de întreținere în bani, reclamantul ar înceta să mai aibă un rol activ în creșterea și educarea minorei, ceea ce nu ar fi firesc și că nu poate fi de acord cu modalitatea de executare a obligației de întreținere în bani, întrucât nu are certitudinea că reclamantul ar valorifica banii primiți de la ea pentru minoră în interesul exclusiv al acesteia, nu pot fi primite în condițiile în care pârâta-recurentă nu a făcut dovada acestor susțineri iar simplele temeri ale pârâtei-reclamante nu au valoare probatorie.
Este adevărat că legiuitorul nu condiționează executarea în natură a obligației de întreținere de coabitarea dintre copil și părintele necustodian dar pârâta-reclamantă nu a indicat modalitatea concretă în care ar putea ea însăși să asigure, în natură, toate mijloacele necesare creșterii și educării copilului în cele mai bune condiții, având în vedere că se află în Italia, la o distanță de 1873 km, se află în șomaj și nu a făcut dovada că are, deocamdată, mijloacele financiare să călătorească în mod frecvent în România pentru a-și executa această obligație în întreținere în natură, lucru pe care nu l-a făcut nici până în prezent, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat-o să execute această obligație de întreținere prin echivalent, această modalitate de executare fiind mai potrivită în cauză și este de natură să atenueze pe cât posibil, divergențele dintre părți, avându-se în vedere interesul superior al minorului, poziția foștilor soți și raporturile dintre aceștia după încetarea căsătoriei.
În plus, după cum rezultă din prevederile art. 529 al. 1 Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti iar întreținerea copilului este o obligație complexă. Având în vedere că fiica părților, creditoarea obligației de întreținere are 13 ani, este la școală, are nevoi complexe și necesită cheltuieli sporite pentru asigurarea de alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, nevoi spirituale, precum și a mijloacelor necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, nevoile sale nu pot asigurate în mod corespunzător prin îndeplinirea obligației de întreținere în natură de către pârâta-reclamantă aflată în străinătate și ar fi disproporționat și injust ca reclamantul-intimat să suporte singur aceste cheltuieli.
În măsura în care se vor schimba împrejurările care au determinat adoptarea acestei soluții de către instanța de fond, pârâta-recurentă are posibilitatea să solicite modificarea acestei măsuri, așa cum prevăd dispozițiile art. 499 al. 4 și 531 al. 1 Cod civil, astfel încât criticile de nelegalitate și netemeinicie ale pârâtei asupra acestui aspect, sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei de către prima instanță, tribunalul reține că reducerea onorariului avocatului în cazul admiterii acțiunii doar în parte a părții pe care a reprezentat-o nu se impune, având în vedere că instanța a fost învestită cu două cereri și anume, cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională.
Cum cererea reconvențională a fost respinsă, pârâta-recurentă are ea însăși calitatea de parte căzută în pretenții, fiind în culpă procesuală, ca efect al respingerii cererii reconvenționale, astfel încât este obligată să îi plătească reclamantului-pârât cheltuielile de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 al. 1 Cod pr. civilă în care se arată că partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește dispozițiile art. 274 al. 3 Cod pr. civilă, tribunalul constată că nu este cazul să se facă aplicarea în cauză a dispozițiilor acestui articol, având în vedere că, cuantumul onorariului pretins de avocatul reclamantului este unul rezonabil prin raportare la obiectul litigiului, instanța fiind învestită cu judecata a două cereri, durata acestuia de aproape 10 luni de zile determinată de necesitatea administrării probei cu efectuarea anchetei sociale în Italia, administrarea probei testimoniale și munca avocatului care a asigurat reprezentarea părții reclamante, a redactat cererea de chemare în judecată, a propus probe și a depus note de concluzii scrise, astfel încât acest motiv de recurs va fi respins ca neîntemeiat.
În concluzie, în temeiul art. 312 al.1 Cod pr. civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Având în vedere că pârâta-recurentă a căzut în pretenții și dată fiind culpa sa procesuală prin declararea unei căi de atac care s-a dovedit a fi nefondată, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 298 Cod pr. civilă, tribunalul va dispune obligarea recurentei să plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, după cum rezultă din chitanța ..G.H nr. 1952 din data de 6 ianuarie 2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta R. L., domiciliată în comuna Todirești, . împotriva sentinței civile nr. 1061 din data de 31 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul I. G. C., domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, ., ., ., ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie 2014.
Președinte Judecător JudecătorGrefier
V. E. L. S. A. C. L. N. A.
Red. VEL/Tehn. NA
Jud. fond M. D.
2 ex.
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 457/2014.... | Curatelă. Decizia nr. 59/2014. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
