Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 457/2014. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 457/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 3829/285/2013

Dosar nr._ stabilire program vizitare minor

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 457/2014

Ședința publică de la 16 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G. D.

Judecător L. A.

Grefier L. A.

Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta reclamantă V. G. domiciliată în Rădăuți, . D, jud Suceava CNP_ P. C.. AV. R. O.- Rădăuți, ..62, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.122/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. V. domiciliat în ., nr.10, ap.8, ., CNP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta asistată de av. R. O. și intimatul B. V. care se legitimează cu CI . nr._, CNP_.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța constată că s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei pe care o anulează constatând apelul legal timbrat.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Av. R. O. înmânează instanței înscrisuri reprezentând cupoane de pensie și solicită încuviințarea acestora.

Intimatul B. V. înmânează instanței înscrisuri solicitând încuviințarea probei. De asemenea acesta învederează instanței că a achitat pensia de întreținere și pentru luna martie și că mai are doi copii acasă reclamanta dorind să arate că el ar fi rău platnic însă el a achitat pensia.

Reprezentanta apelantei și intimatul arată că sunt de acord cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, față de dispozițiile art.482 raportat la art.254 alin.5 Noul Cod de procedură civilă, dat fiind acordul expres al ambelor părți admite proba cu înscrisurile depuse la termenul de astăzi.

În temeiul art.482 raportat la art.244 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, nemaifiind alte cereri, instanța constată cercetarea procesului încheiată și, văzând acordul părților, față de dispozițiile alin.3 al aceluiași articol, acordă cuvântul în dezbateri.

Av. R. O. solicită admiterea apelului cu obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o înmânează instanței. Aceasta artă că intimatul este recalcitrant și face scandal din cauză că apelanta este recăsătorită. Mai mult, acesta a făcut scandal și la școală. Minora a solicitat expres că nu dorește să stea cu tatăl său, acesta fiind violent și cu un comportament necorespunzător față de ea. În speță, interesul superior al minorului este de reducere a programului de vizitare cu atât mai mult cu cât apelanta locuiește în Rădăuți iar intimatul în B. și nici măcar nu respectă orele de vizită. De asemenea intimatul a fost sancționat în urma comportamentului necorespunzător și a scandalurilor provocate. Conform art-16 alin.2 din legea 274/2004 dreptul părintelui poate fi cenzurat.

Reprezentanta apelantei solicită în mod expres a se avea în vedere declarația minorei dată în fața instanței de fond.

Intimatul solicită respingerea apelului arătând următoarele: apelanta nu este căsătorită; el a intervenit pentru fiica sa la solicitarea ei și că aceasta îl iubește; i-a luat telefon însă concubinul apelantei nu-i dă voie să vorbească; a fost la școală să vadă unde învață fiica sa și nu sunt adevărate susținerile în sensul că ar fi făcut scandal; apelanta nu respectă programul de vizitare stabilit de prima instanță; el dorește să își exercite dreptul său de tată.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

P. cererea înregistrată la data de 30.07.2013, reclamanta V. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. V., solicitând instanței să dispună modificarea programului de vizită stabilit prin decizia civilă nr. 176/2008 a Tribunalului B., menținută prin decizia nr. 139/2008 a curții de apel Suceava, în sensul reducerii programului de vizită a pârâtului la o singură zi pe lună, respectiv sâmbăta, de la ora 9,00 la ora 14,00.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtului i s-a stabilit dreptul de a avea legături personale cu minori, în prima și a treia săptămână din lună, între orele 9-18 și întrucât minora și-a schimbat domiciliul în Rădăuți, la actualul domiciliu al reclamantei, iar pârâtul încă de aproximativ un an nu își mai exercită programul de vizită, acesta, văzând minora o dată la trei luni, se impune schimbarea programului de vizitare a minorei. S-a mai arătat că minora nu mai este atașată de tatăl său, obișnuindu-se cu noua familie din care face parte și nu simte lipsa tatălui, iar afecțiunea de care are nevoie este complinită de afecțiunea pe care i-o oferă reclamanta și noua familie în care a intrat. A mai menționat reclamanta că pârâtul refuză să plătească și pensia de întreținere având o restanță de 4 luni de zile și nu contribuie cu bunuri la creșterea și întreținerea minorei.

Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, în care a arătat că reclamanta nu a respectat programul care s-a stabilit privind legăturile personale cu minorii și că nu este adevărat că nu a încercat să nu viziteze minora în programul stabilit, reclamanta mutându-și domiciliul fără ca pârâtul să fie înștiințat, minora fiind mutată fără acordul său la o școală din Rădăuți.

Pârâtul a mai arătat că în prima zi de școală a fost împreună cu fiul său B. A. la școala din Rădăuți, pentru a vedea minora, însă acolo a fost întâmpinat de concubinul reclamantei, care s-a manifestat violent, pârâtul adresându-se poliției Rădăuți, în legătură cu incidentul respectiv.

Pârâtul a solicitat mărirea programului de vizită a minorei, respectiv o zi de P., o zi de C. și o lună din cele trei de vacanță.

În vederea soluționării cauzei au fost depuse înscrisuri, s-a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliul părților și s-a administrat proba cu martori.

P. sentința civilă nr.122/15.1.2014 prima instanță a respins acțiunea și a anulat ca netimbrată cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din probatoriul administrat, instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 3507/2008 a Judecătoriei B., s-a admis acțiunea având ca obiect stabilire legături personale cu minori, formulată de B. V., în contradictoriu cu V. G. și s-a încuviințat ca acesta să aibă legături personale cu minori B. A. I., B. S. G. și B. M., în prima și a treia sâmbătă din lună la ora 9 până duminică la ora 18 și de la 1 la 31 august, a doua zi de paști, și a doua și a treia zi de C., minorii fiind încredințați spre creștere și educare mamei, prin sentința civilă nr. 492/2007 prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părților.

P. decizia nr. 176 A/2008 a Tribunalului B., s.c. nr.3507/2008 a fost schimbată în parte stabilindu-se în favoarea pârâtului dreptul de a avea legături personale cu minorii în prima și a treia sâmbătă din lună între orele 9-18, acest program de vizitare al minorilor fiind menținut prin decizia civilă nr. 139/2008 a Curții de Apel Suceava.

P. acțiunea de față, reclamanta a solicitat modificarea programului de vizită doar în privința minorei B. M., motivat de faptul că aceasta și-a schimbat domiciliul, iar pârâtul nu-și mai exercită programul de vizită stabilit, vizitele acestuia fiind mai rare, o dată la trei luni, precum și de faptul că minora nu mai este atașată de tatăl său, căruia nu îi simte lipsa.

Din ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei, rezultă că reclamanta, împreună cu minora locuiesc în Mun. Rădăuți, la locuința concubinului acesteia, iar din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului, rezultă că acesta locuiește într-un imobil proprietate personală, și că minora B. M. are probleme de sănătate, cu diagnosticul „celiahie”, care necesită îngrijire specială cu tratament permanent și regim alimentar obligatoriu.

Martora audiată în cauză, P. E., a arătat că locuiește în aceeași casă cu reclamanta și cu minora și că pârâtul trimite mesaje și vorbește urât în privința minorei și a mamei acesteia, iar minora nu vrea să se întâlnească cu tatăl său.

Din caracterizarea minorei, întocmită de către învățătoarea acesteia, depusă la dosar, rezultă că minora are rezultate bune la învățătură, este echilibrată, ușor adaptabilă, având o atitudine pozitivă, fiind sprijinită de către mama sa care manifestă interes și preocupare față de activitatea școlară a minorei.

Audiată în camera de consiliu, minora a arătat că locuiește cu mama sa și nu dorește să îl vadă pe tatăl său întrucât acesta, atunci când se întâlnesc o întreabă unde este mama sa pe care o amenință.

Conform art. 401 al. 1 C.civil, „În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar potrivit alineatului 2, în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.

În același sens sunt și dispozițiile art. 16 al 1 din Legea nr. 272/2004, conform cărora copiii care au fost separați de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii, au dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, recunoaște copilul ca un subiect de drepturi și libertăți fundamentale și asigură faptul că toate acțiunile ce îl privesc sunt călăuzite de nevoile și interesele specifice copilului.

Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță „dacă există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului". Standardele mai sus menționate sunt instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.

Având în vedere cele arătate, prima instanță a apreciat că nu se impune modificarea programului actual de vizitare a minorei, în sensul restrângerii acestuia la o singură zi pe săptămână, programul actual de vizitare fiind în deplină concordanță cu interesul superior al copilului de a beneficia de sprijinul, protecția și echilibrul emoțional conferite de prezența figurii paterne în viata sa, iar exercitarea acestui drept trebuie să aibă loc în mod firesc și fără a fi stânjenit eventual de prezența celuilalt părinte.

În legătură cu cererea reconvențională, instanța a constatat că deși la termenul de judecată din 11 decembrie 2013, i s-a pus în vedere pârâtului să timbreze această cerere cu suma de 20 lei, acesta nu s-a conformat obligațiilor stabilite de instanță, la termenul de 15 ianuarie 2014, nefiind făcută dovada plăți taxei de timbru.

Așa fiind, în baza disp. art. 33 din OUG 80/2013, cererea reconvențională a fost anulată ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta V. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că instanța a apreciat în mod greșit motivele acțiunii formulate de către reclamantă în cererea inițială și răspunsul la întâmpinarea formulată de către pârât, în care se vede clar că acest program de vizită contravine "interesului superior al copilului", și se impune în această situație aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea272/2004.

Instanța nu a luat în considerare faptul că pârâtul, pentru a-și proteja drepturile se folosește numai de afirmații mincinoase, fără a avea nici o bază reală și că pârâtul își exercită dreptul în mod abuziv, conform art. 15 Cod Civil. În sprijinul acestei afirmații a depus la dosar:

- numeroase plângeri penale făcute de către pârât împotriva sa, fără a avea nici o motivare;

- sentințe prin care instanțele au constatat că interesul său asupra minorei a apărut doar după ce a aflat că ea se va recăsători, ceea ce încalcă dreptul la viața privată, conform art. 71 cod civil și nu are nicio legătură cu grija și protecția pe care ar trebui să le ofere un părinte copilului;

Pârâtul a fost sancționat în data de 16.09.2013 în baza legii nr. 61/1991 Republicată, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice într-o instituție de învățământ, el nefiind la prima abatere de acest gen. La toate scandalurile pe care le-a provocat a fost de față și minora, ceea ce nu 1-a împiedicat să aibă, permanent, un comportament antisocial și agresiv. De aceea, minora a acumulat de-a lungul timpului, o stare de frică permanentă și totodată de respingere întrucât acesta are un limbaj sub limita minimă de civilizație, singurul subiect de discuție cu fiica sa fiind denigrarea, jignirea și amenințarea sa și a viitorului său soț. Având în vedere că, de circa un an, nu s-a mai întâlnit cu fiica lor, pârâtul face acest lucru prin telefon, trimițându-i mesaje cu conținut josnic, jignitor și vulgar, determinând-o astfel să nu îi mai răspundă la apeluri și mesaje. Refuzul minorei de a avea legături personale cu pârâtul, este în deplină concordanță cu interesele reale ale pârâtului și anume de a continua hărțuirea asupra sa, începută în anul 2007.

Astfel, pârâtul, deși știa că s-au mutat la Rădăuți (a depus dovezi în acest sens), continuă să-i facă plângeri penale la Poliția B., la fel de absurde ca toate celelalte și lipsite de fundament.

Conform art. 14 alin. 1 Cod Civil, orice persoană trebuie să-și exercite drepturile cu bună credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, obligație legală pe care pârâtul nu o respectă, după cum a arătat mai sus și în susținerea căreia a depus numeroase probe. Această atitudine este interzisă conform art. 15 Cod Civil și pe care pârâtul îl încalcă cu intenție, prevăzând rezultatul faptei sale.

Conform legii 272/2004, art. 16 alin. (2), dreptul părintelui de a avea legături cu minorul, poate fi restricționat "dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului".

Contrar acestei prevederi prima instanță nu a redus programul de vizită deși există motive temeinice pentru aceasta, deși există probe la dosar care nu au fost luate în considerare.

În realitate și contrar Sentinței nr. 122/2014, prezența figurii paterne afectează grav și negativ:

1. Dezvoltarea fizică, deoarece:

- pârâtul nu ține cont de faptul că minora are nevoie de îngrijire specială, privind regimul alimentar, sistemul ei imunitar având de suferit în urma bolii pe care a avut-o. Acesta îi oferă spre consum alimente cu proveniență dubioasă, ducând-o să mănânce la chioșcuri, piețe, locuri cunoscute ca având un risc mare, deși susține că are grijă de sănătatea fetei. În urma unei întâlniri cu pârâtul, minora a fost internată o săptămână în spital cu diagnosticul de toxiinfecție alimentară. în cazul în care o duce la domiciliul său, îi cumpără produse tip fast-food sau apelează la sora sa să-i dea ceva de mâncare.

- pârâtul o duce prin parcuri unde o lasă ore în șir să depună efort prelungit (deși este contraindicat), ținând-o într-o permanentă plimbare, fără să o lase să doarmă la amiază (contraindicat). Eventualele pauze, au loc pe tarabele menționate mai sus și, mai grav prin baruri și restaurante, unde minora este lăsată singură la o altă masă, pârâtul fiind ocupat cu consumația alături de alte persoane.

- în cazul în care o duce la domiciliu, o trimite în fața blocului, uitând de ea, nesupravegheată și neînsoțită de nimeni, pentru că mai tot timpul are musafiri, conform spuselor fetiței. Menționează că minora nu cunoaște vecinii și nici pe cei din cartier, ceea ce o expune unor riscuri foarte mari.

2. Dezvoltarea psihică, morală și socială ( protecția și echilibrul emoțional, contrar aprecierii din Sentința 122/2014 ), deoarece:

- agresivitatea continua a pârâtului i-a influențat o stare de frică minorei. După scandalul făcut de pârât la școală în data de 16 septembrie 2013 pârâtul a mai fost la școală de 2 ori (nu pentru că l-ar fi interest situația școlară după cum pretinde, ci pentru că a fost chemat la Rădăuți de Poliție pentru declarații, ulterior fiind citat într-un proces).

În timpul ultimelor 2 vizite pe care i le-a făcut minorei la Șc. Gen. nr. 2, pârâtul a încercat din nou să stea de vorbă cu minora, deși aceasta fugea de el, fiind nevoie de intervenția cadrelor didactice, care observând faptul că fetița era foarte speriată și tremura de frică, l-au oprit.

Din aceste motive, minora nu a fost în stare să participle la cursuri, a stat o perioadă în cancelarie, ulterior fiind nevoită ca reclamanta să o ia acasă. Aceste fapte, petrecute fără prezența reclamantei, demonstrează că aprecierea instanței, prin care se decide că protecția și echilibrul emoțional conferite de prezența paterenă, nu numai că nu există, dar îi produc dezechilibre emoționale și stări de panică care pot avea urmări grave.

3. Dezvoltarea intelectuală . întrucât în timpul programului de vizită (perioadele în care fetița merge la școală și nu este în vacanță), pârâtul îi interzice cu desăvârșire să-și facă temele, deși acestea fac parte din programul ei educațional. Pentru a-și demonstra indiferența totală față de educația minorei, pârâtul se justifică cu fraze din hotărârile instanțelor prin care el are numai program de vizită, și nu program de făcut lecții. Efectele negative în această privință se văd și în urma vizitelor sale la școală, după care fetița nu se poate concentra, fiind foarte stresată de atitudinea agresivă a pârâtului.

4. Relațiile și dezvoltarea socială, deoarece:

- atitudinea pârâtului din timpul vizitelor la școală ( în contradictoriu cu bunele moravuri și lipsite de un minim de civilizație), a fost văzută de noii ei colegi și de cadrele didactice. P. urmare, ceilalți copii o arată cu degetul, o vorbesc pe la spate, iar profesorii au perceput-o ca pe un copil cu probleme ( deși dumnealor nu o arată, dând dovadă de profesionalism). Aceste situații, prin care pârâtul a făcut-o de râs în prima zi de școală și ulterior prin același mod în următoarele sale apariții, au făcut-o pe fetiță să-i fie rușine cu această persoană, și i-au afectat conform spuselor ei, felul în care este privită în colectiv.

Pârâtul nu plătește pensie alimentară decât dacă aplelează la poliție și nu contribuie cu alte bunuri la creșterea minorei.

P. urmare, toate situațiile pe care le-a descris mai sus, demonstrează clar că pârâtul, nu numai că nu se ocupă de problemele minorei, ci cu atât mai mult, este un pericol real pentru dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală, morală și socială a minorei.

De asemenea, pârâtul prin atitudinea și acțiunile sale, a demostrat că se folosește de dreptul de a avea legături persoanale cu minora în alte sopuri decăt cele pe care instanța i le-a acordat și anume: hărțuire, răzbunare, el nefiind în stare să accepte faptul că am divorțat tot din cauza agresivității sale față de mine și de copii.

Având în vedere aceste considerente, a solicitat anularea Sentinței civile nr. 122/2014 pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014 în dosarul nr._ și modificarea programului de vizită așa cum am cerut în acțiunea inițială ținând cont de interesul superior al copilului și obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecă ocazionate de acest proces.

In drept - dispozițiile art. 287 vechiul Cod Procedură.

Intimatul B. V. a depus întâmpinare prin care a arătat că afirmațiile fostei sale soții, ajutata de doamna avocata R. O., sunt făcute pentru a-l denigra si înjosi, urmărind câștigarea drepturilor parentale si patarea imaginii sale ca părinte.

A arătat că a fost asistent personal pentru fiica sa, de la vârsta ei de 8 luni pana la vârsta de 3 ani si jumătate, cand a fost demis de V. G. (fosta soție) din aceasta atributiune fara a-l instiinta nimeni de la Protecția tutelara si motivul pentru care a fost demis. Nu a avut nicio abatere in urma anchetelor sociale efectuate de Direcția Generala de Asistenta Sociala B.. El ii prepara mâncare de regim având un regim special pentru diagnosticul ei de intoleranta la gluten. Pentru ca fosta sa soție lucra 12 ore zilnic la Serviciul de ambulanta B., unde lucrează si in prezent. In urma divorțului, a fost alături de fetita sa, B. M., din timpul grădiniței si al scolii pana la terminarea clasei a Il-a. A participat la toate evenimentele școlare si extrascolare, la rugămințile fetei sale, acestea putând fi probate cu dovezi foto-video.

Plângerile făcute la Politia B. au fost făcute in urma nerespectarii programului de vizita pe o perioada de 1 an si jumătate, timp in care a suferit enorm pentru ca nu a putut sa își vadă fata.

Pe data de 16.09.2013, a fost la festivitatea de deschidere a anului școlar la scoala la care a fost mutată fiica sa in Radauti (lucru pe care l-a aflat de la fii săi), împreuna cu băiatul său B. A., acesta din urma dorind sa isi vada sora. Acolo au fost impiedicati de concubinul P. M. care a fost recalcitrant, provocând scandal in curtea scolii si violent la adresa sa si a fiului său, afirmând ca el nu are ce caută la scoală sa iși vadă fiica, acest lucru fiind făcut intenționat pentru a-l îndepărta de fiica sa. De ce aceasta frica permanenta si de respingere nu a existat in anul 2012 la implinirea vârstei de 9 ani, cand fiica sa a sărbătorit ziua ei la el acasă, impreuna cu prietenele ei?

In program de vizita ce i-a fost stabilit din 30.09.2008 pana in 2012, a făcut tot posibilul ca fiica sa sa se simtă bine, având grija de regimul alimentar al fetei sale, chiar daca a luat masa la un restaurant, la el acasă sau la sora sa.V. G. afirma ca fetita a fost internata o săptămâna in spital cu diagnosticul toxiinfectie alimentara, fapt pe care il crede, dar nu s-a intamplat in programul său de vizita, ci din cauza neglijentei mamei sale si a bunicii, V. M., cea care o avea in grija de o perioada de 2 ani (pentru ca V. G. a abandonat acești trei copii, plecând la Radauti).

Cu privire la plimbările prelungite in natura, prin parcuri sau alte locuri, le-a făcut la dorința fetei sale, (ea spunând ca nu are parte de aceste lucruri in afara de perioada in care se intalneste cu el), acestea au fost făcute pe o perioada normala pentru un copil de vârsta ei si nicidecum necesitând un efort mare. La domiciliul său, a ieșit cu fata sa in fata blocului, dar doar pentru faptul ca dorea sa se joace cu copii din cartier sau pentru a se plimba cățelul pe care il avea si niciodată fara a fi nesupravegheta si neinsotita de nimeni. In legătura cu faptul ca nu isi făcea temele cand era in programul de vizita, menționează ca ea isi dorea sa profite cat mai mult de timpul petrecut cu el, temele putând sa si le faca in timpul rămas din weekend.

Pensia alimentara a fost achitata la termenul stabilit si chiar in avans pana in luna martie (inclusiv), doar ca fosta mea soție, V. G., nu a ridicat acești bani pentru a-l face rau platnic in acest process cat si in cel pentru custodie, fapt dovedit de Politia Radauti Bucovina.

P. urmare, a solicitat rămânerea in vigoare a programului de vizita stabilit prin Sentința civila 176A/30.09.2008, respectiv prima si a treia sâmbăta din luna, intre orele 9-18.

Apelanta a depus răspuns la întâmpinare ( filele 30-32).

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Apelanta susține faptul că se impune reducerea programului de vizită a minorei B. M. stabilit în favoarea pârâtului prin decizia civilă nr. 176/2008 a Tribunalul Suceava, menținută prin decizia nr. 139/2008 a Curții de Apel Suceava, la o singură zi pe lună – într-o sâmbătă, de la ora 9:00 la ora 14:00, întrucât programul de vizită actual contravine interesului superior al minorei, în sensul că periclitează dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială a copilului.

În ceea ce privește afectarea dezvoltării fizice a minorei ca urmare a nerespectării de către pârât a regimului alimentar pe care minora trebuie să-l urmeze, instanța apreciază că reclamanta-apelantă nu a produs nicio probă în dovedirea acestui aspect.

Față de atitudinea pârâtului în timpul vizitelor școlare, ce a fost de natură a-i afecta relațiile și dezvoltarea socială a minorei, instanța apreciază că programul de vizită astfel cum a fost stabilit: în prima și a treia sâmbătă din lună între orele 9-18, nu este de natură a afecta imaginea copilului în rândul colegilor sau a-i crea stări de panică în unitatea de învățământ, întrucât sâmbăta minora nu urmează programul școlar, fiind zi liberă.

Nefiind dovedită existența unor motive temeinice de natură a periclita în mod grav dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 și care să justifice restricționarea dreptului pârâtului de a avea legături cu minora, tribunalul apreciază că motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, astfel că, potrivit art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta reclamantă V. G. domiciliată în Rădăuți, . D, jud Suceava CNP_ P. C.. AV. R. O.- Rădăuți, ..62, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.122/15.01.2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. V. domiciliat în ., nr.10, ap.8, ., CNP_.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2014

Președinte, Judecător, Grefier,

G. D. L. A. L. A.

Red G.D.

Jud.fond R. G.

Tehnored.L.A.

2 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 457/2014. Tribunalul SUCEAVA