Acţiune în constatare. Decizia nr. 1307/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1307/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1307/2015
Dosar nr._ Acțiune în constatare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1307
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2015
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR I. M.
GREFIER S. A.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul R. D. V. domiciliat în mun. C. Moldovenesc, Calea Bucovinei, nr. 26B, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 372 pronunțată la data de 06.03.2015 de Judecătoria C. Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind pârâtul M. C. Moldovenesc, prin primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat M. A. pentru reclamantul apelant și consilier juridic P. P. pentru pârâtul intimat.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei, după care.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că prin apel nu s-au formulat cereri de probe.
Avocat M. A. pentru apelant arată că nu au de formulat alte cereri de probe față de cele administrate la instanța de fond, solicitând totodată acordarea cuvântului la dezbateri.
Consilier juridic P. P. pentru pârâtul intimat solicită de asemenea acordarea cuvântului la dezbateri.
Instanța, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, văzând că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauză, în temeiul art. 244 al. 1 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul la dezbateri pe fondul apelului.
Avocat M. A. pentru apelant solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat pentru motivele expuse pe larg în memoriul de apel, anularea sentinței civile atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii în constatare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic P. P. pentru pârâtul intimat solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea introdusă la Judecătoria C. Moldovenesc și înregistrată la data de 25 septembrie 2014 reclamantul R. D.-V. a chemat în judecată pe pârâtul M. C. Moldovenesc, prin primar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate inexistența dreptului pârâtei de a-l obliga să-i predea garajul construit de el, în mod gratuit și liber de sarcini, pe terenul concesionat de la pârâtă.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că pârâta a organizat licitație pentru concesionarea unor terenuri ce-i aparțin, cu cetățenii care doresc să-și construiască garaje, pentru autovehicule proprietatea lor privată și magazii.
În acest sens, el a participat la licitație și și-a adjudecat o suprafață de 15 m.p. situată în M. C., în Calea Bucovinei, nr. 26 B și astfel a încheiat contractul de concesiune înregistrat sub nr.1024 din 07 aprilie 1993, pe o perioadă valabilă timp de 10 ani și care, apoi, a fost prelungită prin actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004, cu jumătate din durata inițială respectiv 5 ani, valabilitatea sa expirând 17 aprilie 2008.
Pe terenul concesionat el și-a construit un garaj în baza certificatului de urbanism nr.46/1993 și a Autorizației de construcției nr.49 din 12 august 1993 eliberate de pârâtă.
La expirarea acestui termen, pârâta nu a mai fost de acord cu prelungirea contractului de concesiune, ba mai mult i-a pus în vedere să-i predea, pe lângă terenul concesionat și garajul, gratuit și liber de sarcini.
S-a mai susținut că acesta din urmă s-a prevalat de dispozițiile menționate la punctul 10 alin.1 din contract și de HG 1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei Concesionării, închirierii și locații gestiune în care se prevede la pct.8.1.1. din anexa 2 referitoare la Caietul de sarcini că „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele care au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și liberi de sarcini”.
În același timp, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care aprobă HG 1228/1990 „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Totodată, s-a susținut că pârâta face trimitere la dispozițiile art. 298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 și care menționează „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”, însă, această prevedere se referă doar la lucrările publice și nicidecum nu are legătură cu lucrările și contractele de concesiune din domeniul privat ale unei unități administrativ teritoriale.
Tot astfel, s-a susținut că în ceea ce privește garajul pe care-l pretinde pârâta, acesta a fost construit de el – reclamantul, pe cheltuiala sa, cu respectarea legii și acordul pârâtei, încât a devenit bunul său propriu, privat și nu poate fi deposedat de el, decât în condițiile legii și nicidecum în mod gratuit, cu atât mai mult cu cât prin articolul 44 din Constituția României este garantată proprietatea privată care la aliniatul 3 specifică faptul că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
De asemenea, s-a susținut că pârâta a nesocotit și dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional la Convenția CEDO care stipulează că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional”.
S-a mai susținut că și prin articolul 1 din Legea 33 din 02 iunie 1994 se menționează că „exproprierea de imobile, în tot sau doar în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire prin hotărâre judecătorească.”
Așadar, reclamantul a susținut că dreptul invocat de pârâtă nu există întrucât lipsește baza legală și este încălcat atât dreptul internațional cât și dreptul intern, motiv pentru care s-a solicitat să se constate inexistența dreptului pretins de pârâtă.
În același timp, a arătat că a fost somat de pârâtă să predea bunul imobil gratuit pe bază de proces-verbal astfel încât pârâta să dispună de proprietatea lui privată după bunul ei plac.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35 din codul de procedură civilă.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie, contractul de concesiune1024 din 07 aprilie 1993, actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004, Caietul de sarcini, proces-verbal de punere în posesie 1024 din 07 aprilie 1993, certificat tabular 5074 din 02 iulie 1997, Încheierea 3436 din 29 august 1997, autorizație de construire 49 din 17 august 1993, precum și chitanțe privind plata redevenței stabilite.
Prin întâmpinările și cererea reconvențională depuse la dosar (fila 32-34) pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantului să-i predea construcția garaj și terenul ocupat de aceasta în suprafață de 15 m.p. ocupat de acesta, situat în zona străzii Calea Bucovinei, nr26 B din M. C. Moldovenesc.
În motivarea întâmpinărilor și a cererii reconvenționale s-a arătat că terenul în suprafață de 15 m.p. situat în zona Calea Bucovinei, nr. 26 B din M. C. Moldovenesc i-a fost concesionat în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 05 din 28 ianuarie 1993, a caietului de sarcini, a procesului – verbal de licitație din 01 martir 1993 în vederea edificării unei construcții garaj, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune 1024 din 077 aprilie 1993, pe o durată inițială de 10 ani, iar prin actul adițional 4801 din 19 aprilie 2004 concesiunea a fost prelungită cu jumătate din durata inițială, respectiv 5 ani până la data de 07 aprilie 2008.
În conformitate cu art.10.a.1 din contractul de concesiune la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractul de concesiune (terenul de 15 m.p.) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el (construcția garaj), gratuit și libere de orice sarcini.
S-a mai susținut că prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor art.8.1.1 din anexa nr.2 din caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune) și care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”, aspecte ce rezultă și din prevederile art.5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin HCL 5 din 28 ianuarie 1993.
În același timp s-a arătat că prin articolul 40 alin.1 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă HG 1228/1990) se menționează „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”, în timp ce prin art.298 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractului de achiziție publică, a contractelor de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii care abrogă Legea 219/1998 se arată că: „contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se definitivează în baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora”.
Având în vedere dispozițiile legale și contractuale menționate anterior s-a arătat că reclamantul are obligația să-i predea ei – pârâtei în calitate de concedent, construcția garaj, precum și terenul aferent la încetarea concesiunii, cu mențiunea că sunt aplicabile acte normative ce au fost avute în vedere la data inițierii concesiunii.
Tot astfel, s-a susținut că afirmațiile reclamantului nu-și găsesc justificare, întrucât:
- art.298 din OUG 34/2006 se referă la faptul că procedurile de atribuire a concesiunilor se definitivează pe baza prevederilor legale, iar la data inițierii acestora, pentru contractele încheiate anterior apariției acestui act normativ, încât acest aspect nu are legătură cu procedurile de atribuire a contractelor de concesiune, de lucrări publice, ec. prevăzute de OUG 34/2006, cum se menționează în acțiune;
- HG 1228/90 nu este căzut în desuetudine după adoptarea Constituției din 1991, câtă vreme era în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cât acele construcții nu au fost edificate de reclamant în calitate de concesionar pe cheltuiala sa, ci au fost cumpărate de la precedentul concesionar;
- referirea la dispozițiile art.44 alin.3 din Constituția României este irelevantă deoarece se referă la exproprieri pentru cauze de utilitate publică, ceea ce nu este cazul în speța de față;
- referirea la articolul din Protocolului Adițional la Convenția pentru Apărea Drepturilor Omului, de asemenea nu este aplicabil întrucât se referă tot la exproprieri pentru cauză de utilitate publică ca de altfel și
- dispozițiile art.1 din Legea 33/94 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică republicată, nu-și au nici un suport legal, întrucât nu au legătură cu speța de față.
În același timp, s-a arătat că în ceea ce privește afirmațiile reclamantului în sensul că nu există temeiuri legale și contractuale în baza cărora are obligația să predea construcțiile edificate pe terenul care a fost concesionat, nu pot fi reținute pentru considerentele arătate.
Mai mult decât atât, s-a susținut că reclamantul a fost informat prin adresa 993 din 17 ianuarie 2014 despre obligativitatea predării construcțiilor edificată pe terenul concesionat, iar acesta nu a dat curs solicitării.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale.
Întâmpinările și cererea reconvențională au fost argumentate în drept pe disp.art.205- 210 Cod procedură civilă.
Au fost anexate în copie Hotărârile CL 5 din 28 ianuarie 1993, procesul – verbal de licitație din 01 martie 1993, adresa 993 din 17 ianuarie 2014, precum și sentința civilă nr. 780 din 23 mai 2003 a Judecătoriei C. Moldovenesc, cu titlu de practică judiciară.
Prin contractul nr. 1024 din 07 aprilie 1993 pârâta, în temeiul Hotărârea Consiliului Local nr. 5 din 28 ianuarie 1993, a caietului de sarcini și a licitației desfășurate în vederea edificării unei construcții garaj, i-a concesionat reclamantului suprafața de 15 m.p. pe o perioadă de 10 ani, în baza căruia respectivul și-a edificat un garaj în baza autorizației de construire 49/1993.
Prin actele adiționale nr. 4801 din 19.04.2004 la contractul de concesiune, contractul de concesiune se prelungește cu o perioadă egală cu jumătate din durata sa inițială, respectiv de 5 ani, de la 07.04.2003 la 07.04.2008.
În contractul de concesionare la art. 10.a.1 privind încetarea concesiunii prin expirarea duratei, se menționează că „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de sarcini”.
De altfel, aceste prevederi au fost preluate integral și din mențiunile cuprinse la art. 5.1.1. din Caietul de sarcini referitoare la încetarea concesiunii.
Aceste prevederi nu au fost modificate prin actul adițional nr. 4801 din 19.04.2004, încheiat cu reclamantul.
Prin urmare, i s-a solicitat reclamantului să se prezinte la sediul Primăriei, compartimentul patrimoniu, în vederea predării garajului și a închirierii unui proces-verbal în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 372 din data de 06.03.2015, Judecătoria C. Moldovenesc a respins acțiunea introdusă de reclamantul R. D. V. în contradictoriu cu pârâta M. C. Moldovenesc, prin primar, ca nefondată, a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul M. C. Moldovenesc și, în consecință, a obligat pe reclamantul R. D. - V. să-i predea pârâtului construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp ocupată de acesta, situată pe .. 26 B, din M. C. Moldovenesc.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul și-a ridicat garajul pe terenul în suprafață de 15 mp situat în zona Calea Bucovinei, nr.26 B, din M. C. Moldovenesc.
Potrivit contractului de concesiune la care s-a făcut referire mai sus, reclamantului i-a fost închiriată suprafața de 15 mp teren, pentru o perioadă de 10 ani, prelungită apoi cu încă 5 ani, prin act adițional 4801/2004 respectiv până la 07.04.2008, iar potrivit clauzelor contractuale contractul înceta la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Mai mult decât atât, prin aceleași contracte părțile au convenit, iar reclamantul a acceptat conform art.10.a.1. ca „la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
De altfel, acest lucru este stipulat și în Caietul de sarcini la 5.1.1.
Prin urmare, fiind vorba despre un contract bilateral voința părților este cea care guvernează raporturile juridice dintre acestea.
În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art.969 din codul civil anterior, sub imperiul cărora s-au derulat raporturile juridice, care menționează „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele se pot revoca prin consimțământul mutual sau din cauze autorizate de lege”, cât și ale prevederilor art.977 din același cod care arată că „interpretarea contractelor se face după intenția comună a părții contractante, iar nu după sensul literal al părților”.
Așadar, în raport de cele mai sus arătate, trebuie menționat că în momentul întocmirii contractului de concesiune și a actului adițional la care s-a făcut referire, reclamantul a consimțit ca la încetarea acestuia terenul să fie predat în starea inițială.
Este adevărat că în ceea ce îl privește pe reclamant, acesta și-a edificat, din resurse proprii, acest garaj, dar nu i se poate impune pârâtului să se abțină de la solicitarea făcută acestuia de a-i preda imobilele edificate pe terenul concesionat, gratuit și liber de sarcini, tocmai pe considerentul că din interpretarea contractelor mai sus amintite, la expirarea perioadei de închiriere terenul trebuia predat pârâtei în starea inițială, împreună cu construcțiile edificate pe acesta.
Mai trebuie făcută mențiunea că prin Încheierea 3436 din 29 august 1997 a Judecătoriei C. Moldovenesc, Serviciul de Carte Funciară, . care s-a construit garajul ce face obiectul acestui dosar a fost transcrisă în CF_ nou formată a ., în care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra clădirii și dreptul de concesionare asupra terenului pentru reclamant, în baza:
- planului de situație din 03 iulie 1997 întocmit de L. D.;
- a contractului de concesiune 1024 din 07 aprilie 1993 încheiat cu Consiliul Local C. Moldovenesc;
- a autorizației de construire nr.49 din 12 august 1993 emisă de Primăria C. Moldovenesc și
- a procesului – verbal de punere în posesie.
În raport de prevederile conținute în contractul de concesiune, a Caietului de Sarcini și a actului adițional 4801/2004, concesiunea asupra terenului expira la data de 07 aprilie 2008, iar conform clauzelor stipulate în aceste înscrisuri la expirarea duratei termenului de concesiune atât terenul cât și construcția aflată pe el trebuiau predate către concedent, gratuit și liber de orice sarcini.
Prin urmare, Încheierea de carte funciară la care s-a făcut referire trebuia făcută în aceste limite și nu general, pentru că – în acest fel – s-a eludat voința părților exprimată în scris, în acele contracte, motiv pentru care se apreciază că aceste înscrisuri nu-și au nici un fel de relevanță și nu pot conduce la o altă soluție decât cea menționată mai sus (cu precizarea că instanța nu se va pronunța în legătură cu radierea drepturilor înscrise în CF, dat fiind că acest lucru nu s-a solicitat de nici una dintre părți) .
Așadar, în raport de cele mai sus arătate, instanța consideră că acțiunea reclamantului este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la cererea reconvențională formulată de pârâtă aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă și în acest sens va fi obligat reclamantul R. D.-V. să-i predea pârâtei construcția garaj și terenul în suprafață de 15 mp, ocupat de acesta, situat pe .. 26 B, din M. C. Moldovenesc.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere că potrivit art. 209 alin.1 Cod procedură civilă „dacă pârâtul are în legătură cu cererea reclamantului pretenții derivând din aceleași raporturi juridic sau strâns legate de aceasta, poate să formuleze cerere reconvențională”, încât – sub acest aspect – cererea formulată de pârâtă se încadrează în susmenționatele prevederi.
În altă ordine de idei, s-a arătat că – așa cum s-a precizat anterior – la momentul încheierii contractului de concesiune și apoi a actului adițional părțile, de comun acord, au convenit ca la încetarea duratei termenului de concesionare, concesionarul se obligă de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului concesiunii cât și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și liber de orice sarcini.
Așadar, atât timp cât cele stipulate prin cele două contracte reprezintă voința părților, contractele trebuie respectate, încât justificările reclamantului din acțiunea introductivă, în sensul celor arătate anterior, nu-și au nici o reglementare juridică și nu pot fi primite de către instanță.
În același timp au fost avute în vedere și următoarele aspecte:
Până la apariția Legii 219/1998 nu a existat un alt act normativ care să reglementeze concesiunile, au fost realizate în baza Hotărârii nr.1228/1990 pentru aprobarea Metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii care, contrar susținerilor reclamantei prevedea la art.2 că: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație, cu aprobarea guvernului sau a organului administrației locale de stat, după caz”.
Mai mult decât atât și în momentul în care pârâta a încheiat cu reclamantul contractul de concesiune, prevederile respective au fost menținute.
Totodată, în acest act normativ, este prevăzut și un model pentru caietul de sarcini, unde la pct.8.1 se precizează că la termenul prevăzut în contractul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini.
Instanța a considerat că aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare, în art. 29 din Legea 219/1998 privind regimul concesiunilor, care la al.1, 2, prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini, prevederi care apar în contractul de concesiune încheiat cu reclamanta antecesorii reclamantei (cu atât mai mult cu cât ea a dobândit doar construcțiile edificate pe acest teren concesionat și pentru care ea nu a încheiat contract de concesiune).
Conform prevederilor cuprinse în art. 298 din OUG 34/2006 (act normativ care a abrogat Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor) contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora.
Referitor la susținerile formulate de reclamant s-a precizat că:
- în ceea ce privește aplicabilitatea în speță a dispozițiilor Legii 33/1994, se constată că aceasta reglementează exproprierea, iar în prezenta cauză nu se pune problema vreunei exproprieri, raportul juridic dintre părți decurgând din contractul de concesiune încheiat de acestea și
- aceste măsuri nu contravin Protocolului nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale care prevede în art.1: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional", întrucât în cauză reclamantul a acceptat clauzele contractuale și a acționat în deplină cunoștință de cauză, edificându-și garajul pe terenul concesionat și a acceptat ca, la expirarea contractului de concesiune, să-l predea în mod gratuit, proprietarului terenului.
De altfel, reclamantul în momentul în care a încheiat contractul de concesionare și-a asumat riscul privind predarea acestora, odată cu terenul, la expirarea duratei concesionării.
Împotriva Sentinței civile nr. 372 din 06.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. Moldovenesc în Dosarul nr._, a formulat apel reclamantul R. V., considerând-o vădit nelegală și netemeinică și pronunțată în disprețul dreptului european, cu încălcarea drepturilor omului și ignorarea prevederilor Constituției României
În motivare a arătat faptul că a formulat o acțiune în constatare prin care am solicitat instanței să constate inexistența dreptului pârâtului să-i preia, în mod GRATUIT, un bun proprietatea mea privată. S-a referit la garajul și magaziile construite, din bani proprii, pe cheltuiala sa, pe terenul concesionat de la pârât. Contractele de concesiune au fost nelegal încheiate, pe buza H.G. nr. 1228/1990 referitoare la aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii în baza Legii nr. 15/1990 care se referă la transformarea unităților socialiste în societăți cu capital integral de stat.
Chiar dacă executivul și legislativul municipiului C. Moldovenesc se consideră și azi o „unitate socialistă” (cu mentalitatea membrilor adecvată), municipiul C. Moldovenesc este o unitate administrativ-teritorială căreia nu i se aplică prevederile Legii nr. 15/1990 și nici cele ale H.G. nr. 1228/1990.
De asemenea, este o persoană fizică și nu un activ al unei societăți socialiste economice și nu îmi sunt aplicabile normele privind concesionarea unor asemenea componente a fostelor unități socialiste.
De aceea, nu este obligat să predea proprietatea sa privată „gratuit și liberă de sarcini” unei unități administrativ-teritoriale (municipiul C. Moldovenesc).
Admițând că aberația legislativă invocată de intimată ar fi fost legală la data încheierii contractelor de concesiune, acestea sunt anacronice în raport cu legislația actuală.
Se referă la legislația europeană și legea fundamentală a statului - Constituția României.
Astfel, după aderarea României la Uniunea Europeană, Constituția României a fost adaptată dreptului comunitar.
Art. 20 din Constituția României stipulează că:
(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la 20 iunie 1994 și s-a obligat să respecte reglementările europene înaintea dreptului intern.
In aceste condiții, actele normative care contravin normelor dreptului european au fost abrogate implicit, chiar dacă nu au fost expres abrogate prin legile interne ale României.
Art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană prevede și reglementează protecția proprietății private.
România, ca stat membru a Uniunii Europene, a adaptat Constituția sa la dreptul european și, ca urmare, prevede în art. 44 alin. (2): „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”
In alin. (3) din același articol se stipulează: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.”
De asemenea, în art. 136 alin. (5) din Constituția României se precizează: „ terenul concesionat de pârât este proprietatea acestuia, dar construcțiile edificate de subsemnatul sunt proprietatea mea privată, iar obligarea mea la predarea acestora, în mod gratuit, pârâtului, constituie o încălcare destul de gravă a drepturilor omului, a Convenției Europene și a Constituției României”.
Nu contestă dreptul pârâtului de a-l obliga s-i restituie terenul concesionat.
Nu contestă dreptul pârâtului de a-l obliga să demoleze construcțiile.
Nu contestă dreptul pârâtului de a-i reține construcțiile aflate pe terenul acestuia contra unei drepte și prealabile despăgubiri. Contestă, însă, dreptul pârâtului de a-i rechiziționa bunurile proprietatea sa privată (fără a fi, deocamdată, stare de război) și fără a exista o cauză de utilitate publică, fără nici o despăgubire, așa cum i-a învățat partidul (P.C.R.) pe niște funcționari publici încremeniți în sistem încă de pe vremea „epocii de aur”.
Menționează că nu a edificat construcțiile decât cu acordul pârâtului,
cu certificat de urbanism si autorizație de construire, că nu a construit ceea ce a vrut el, ci numai ceea ce i s-a impus, fiindcă este evidentă tendința de îmbogățire fără justă cauză urmărită de la bun început de pârât. De asemenea, a plătit impozit pe construcții, pe teren și redevențe pentru concesionare.
În prezent, se urmărește spolierea infracțională a bunurilor proprietatea sa privată (și a multor cetățeni aliați în situația sa).
Astfel, primăria locală dorește ca după preluarea bunurilor să organizeze o licitație publică (cu câștigător probabil prestabilit în persoana unui consilier local) iar, după adjudecare, acesta să le închirieze tot lor. Numai că adjudecătorul va plăti prețul licitației, iar banii încasați de la noi nu se vor mai face venit la bugetul local, ci vor intra în buzunarele câștigătorului licitației și vor fi împărțiți de funcționarii care au pus la cale jaful.
Din păcate, instanța de judecată i-a respins acțiunea în constatare ignorând prevederile Convenției Europene privind Drepturile Omului, prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, ale Constituției României (art. 20 alin. (1) și (2), art. 44 și art. 136 precum și ale Codului civil (art. 581).
În drept, au fost invocate prevederile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimatul M. C. Moldovenesc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În motivare a arătat că, în fapt, prin sentința civilă nr. 372/06.03.2015 a Judecătoriei C. Moldovenesc a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în constatare formulată de reclamantul R. D.-V., domiciliat în C. Moldovenesc, Calea Bucovinei nr. 26B, ., județul Suceava și a fost admisă cererea reconvențională formulată de ei, reclamantul fiind obligată să predea municipiului C. Moldovenesc construcția garaj și terenul ocupat de aceasta, în suprafață de 15 mp.
În mod corect instanța de fond a respins acțiunea în constatare formulată, respectiv solicitarea de a se constata inexistența dreptului municipiului C. Moldovenesc de a obliga reclamantul să predea construcția garaj, situată pe terenul a cărui concesiune a încetat, în mod gratuit și liberă de orice sarcini, și a admis cererea noastră reconvențională obligând apelantul să predea municipiului C. Moldovenesc construcția garaj și terenul ocupat de acestea, în suprafață de 15 mp, situate în Calea Bucovinei nr. 26B.
Instanța de fond a reținut în mod legal faptul că, în conformitate cu art. 969 din Codul civil anterior, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Prin urmare fiind vorba de contracte bilaterale voința părților guvernează raporturile juridice dintre acestea.
Inițial, terenul în suprafață de 15 mp, situat Calea Bucovinei nr. 26B din municipiul C. Moldovenesc, a fost concesionat în temeiul contractului nr. 1024/07.04.1993, în vederea edificării unei construcții garaj.
Durata concesiunii, stabilită la art. 1 alin. 3 din H.C.L. nr. 05/28.01.1993, a fost de 10 ani, fiind prelungită cu jumătate din perioada inițială, respectiv 5 ani (actul adițional nr. 4801/19.04.2004). Concesiunea pentru terenul în suprafață de 15 mp a încetat la data de 07 aprilie 2008.
În conformitate cu punctul 10.a.1 din contractul nr. 1024/07.04.1993, la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune (terenul de 15 mp) și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute (construcția garaj), gratuit și libere de orice sarcini.
Prevederile contractuale menționate mai sus fac aplicația dispozițiilor pct. 8.1.1 din anexa nr. 2 Caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionarii, închirierii și locației gestiunii (act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune), care stipulează că: „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”.
Aceste aspecte rezultă și din pct. 5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin H.C.L. nr. 05/28.01.1993.
Conform art. 40 alin.(l) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor (act normativ care abrogă H.G. nr. 1228/1990): „contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi își păstrează valabilitatea”.
Până la apariția Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor a fost Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionarii, închirierii și locației gestiunii, care contrar susținerilor apelantului (că s-ar aplica „unităților socialiste” etc.), se aplică și autorităților locale. Astfel, conform art. 2 din acest act normativ: „Concesionarea și subconcesionarea de activități economice, servicii publice, unități de producție ale unor regii autonome și de terenuri proprietate de stat se desfășoară sub controlul guvernului, iar închirierea de bunuri proprietatea statului se efectuează, în condițiile legii, pe bază de licitație publică, cu aprobarea guvernului sau a organului administrație locale de stat, după caz”.
Aceste prevederi au fost preluate într-o formă asemănătoare la art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor care prevede că la expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune și că în contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini.
Art. 20 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (2) și (3), art. 136 alin. (5) din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, la care se referă apelantul, reprezintă dispoziții generale cu privire la drepturile și libertățile cetățenilor, ocrotirea dreptului de proprietate privată și exproprierile pentru cauză de utilitate publică și nu au legătură cu prezenta cauză. De asemenea, art. 581 din Codul civil la care se face referire nu are legătură cu acest dosar.
Menționează că, alte 15 cauze similare au fost respinse de toate completele Judecătoriei C. Moldovenesc, fiind admise cererile reconvenționale cu privire la predarea terenurilor și construcțiilor respective (dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ _ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ).
Mai fac precizarea că, reprezentantul apelantului, în lipsă de temeiuri juridice, prezintă tot felul de argumente și scenarii fanteziste (rechiziție, spoliere infracțională a bunurilor etc.), care nu au nici o legătură cu realitatea.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 471 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că pârâtul se ridică mai presus de lege și nu recunoaște Constituția României cu privire la dreptul de proprietate privată și nici dreptul comunitar cu privire la aceleași aspecte.
Instanța de fond, de asemenea, nu recunoaște nici Constituția României nici dreptul U.E., ci numai indicațiile prețioase primite pe linie politică.
Pârâtul-intimat invocă prevederile art. 969 din Codul civil anterior, considerând că orice convenție între părți tăcută prin încălcarea esențială a legilor statului și a dreptului comunitar este valabilă.
Contractele încheiate de el au la bază legislația privind transformarea unităților socialiste de stat în societăți comerciale si nu au nici o legătură cu legislația privind concesionarea terenurilor.
În aceste condiții, pretenția de a preda bunurile este abuzivă, nelegală și netemeinică.
Construcția pe care pârâtul pretinde să i-o predea gratuit este proprietatea privată a sa.
Pârâtul poate pretinde, cel mult, să-și ridice construcția, dar nu să-i predea bunul sau proprietate privată.
Instanța de fond, supunându-se unor ordine politice, a încălcat flagrant și abuziv legea fundamentală a statului român – Constituția României - capitolele privitoare la apărarea și garantarea dreptului de proprietate privată și, de asemenea, prevederile Convenției Europene privind drepturile omului, respectiv ale Protocolului 1 adițional la convenție.
Aceste încălcări sunt degradante pentru justiție, care pretinde că face parte dintr-un stat democrat european și de drept.
Evident că justiția europeană la care va face apel va anula aceste decizii nelegale, dar încă o pată gravă se va pune pe obrazul justiției române aflată la cheremul unor politicieni infracționali.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând, în limitele cererii de apel formulate, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată că întreaga problematică a prezentului litigiu se circumscrie contractului încheiat de părți, clauzelor acestuia și principiului forței obligatorii ale contractului, consacrat prin art. 969 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, potrivit căruia „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Din probele existente la dosar reiese că terenul în litigiu în suprafață de 15 mp, situat pe .. 26 B, din M. C. Moldovenesc, a fost concesionat reclamantului, încheindu-se în acest sens contractul nr. 1024/07 aprilie 1993, în baza HCL nr. 5/28 ianuarie 1993, a caietului de sarcini și a procesul verbal de licitația din 1 martie 1993.
În conformitate cu prevederile art. 1 al. 3 din HCL nr. 5/1993, durata concesiunii a fost stabilită inițial la 10 ani, iar ulterior a mai fost prelungită cu o perioadă de cinci ani în baza actului adițional nr. 4801 din 19 aprilie 2004.
În conținutul tuturor contractelor de concesiune încheiate cu privire la garaj s-a consemnat că la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma eventualelor investiții făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini, aceleași prevederi regăsindu-se și în art. 3 lit. a din contractul de concesiune încheiat de către reclamant, anume că „bunurile de retur sunt terenul concesionat și construcția edificată pe acesta, care vor fi restituite concedentului, în mod gratuit și liber de orice sarcini la încetarea din orice cauză a contractului de concesiune”.
Contractul este semnat de părți, respectiv de reprezentantul Municipiului C. Moldovenesc, în calitate de concedent, și de către reclamantul-apelant, în calitate de concesionar, devenind astfel legea părților, cu toate clauzele stipulate, neputând fi ignorată vreo clauză sub pretextul că n-ar fi avantajoasă, sau că ar avea reminiscențe comuniste, câtă vreme se fundamentează pe normele legale în vigoare la momentul încheierii lui.
Este de necontestat că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, a dreptului de proprietate care este garantat conform Legii fundamentale, dar această garanție nu are menirea de a înlătura clauzele contractuale asumate în cunoștință de cauză prin contract de către părți, în cazul de față asumarea de către reclamant a unei obligații de a preda la încheierea concesiunii, gratuit și libere de orice sarcini, investițiile pe care le-a făcut pe terenul concesionat.
Tribunalul constată, contrar criticilor din apel, că predarea bunurilor rezultate din investițiile pe teren, gratuit și libere de orice sarcini, nu înseamnă o nerespectare a regimului proprietății private, ci executarea unei clauze din contract, acceptată prin semnătură, și fondată pe reglementările speciale privind contractul de concesiune.
Durata concesiunii, stabilită la art. 1 alin. 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 05/28.01.1993 a fost de 10 ani, fiind prelungită cu jumătate din perioada inițială, respectiv 5 ani, prin actul adițional nr. 4801/19.04.2004.
Conform punctului 10.a.1 din contractul nr. 1024/07.04.1993, la termenul de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda bunul ce a făcut obiectul contractului de concesiune, respectiv terenul de 19 mp, și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute, construcția garaj, gratuit și libere de orice sarcini.
Clauzele contractuale fac aplicația dispozițiilor pct. 8.1.1 din anexa nr. 2 Caietul de sarcini la Hotărârea Guvernului nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionarii, închirierii și locației gestiunii, act normativ în temeiul căruia a fost atribuit terenul în concesiune, care stipulează că „la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în urma investițiilor făcute de el, gratuit și libere de orice sarcini”, aspecte ce rezultă și din pct. 5.1.1 al Caietului de sarcini, în temeiul căruia s-a desfășurat licitația publică, aprobată prin H.C.L. nr. 05/28.01.1993.
Raportat la prevederile contractuale analizate și la dispozițiile art. 969 alin.1 din vechiul Cod civil, sub imperiul cărora a luat naștere raportul juridic dintre părți, conform cărora contractele legal încheiate au putere de lege între părțile contractante, se apreciază că întemeiat prima instanță a respins ca nefondată acțiunea, în contextul în care reclamantul-apelant prin contractul încheiat cu pârâtul-intimat și-a asumat obligația ca, la expirarea termenului din contractul de concesiune, să predea atât terenul ce a făcut obiectul contractului, cât și investițiile făcute, în cauză fiind vorba de un garaj, gratuit și liber de orice sarcini.
Dreptul pârâtului-intimat de a solicita predarea garajului reiese din conținutul contractului încheiat între părți, aspect reținut, în mod corect și de prima instanță.
În cererea de apel s-a invocat că legislația avută în vedere la încheierea contractului de concesiune este anevoioasă în raport cu legislația actuală, respectiv cu legislația europeană și cu Legea fundamentală a statului, critici pe care tribunalul nu și le însușește.
Tribunalul reține, contrar motivațiilor apelantului, că în speță nu-și găsesc incidența dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană și nici prevederile art. 20, art. 44 și art. 136 din Constituția României sau ale art. 581 din vechiul Cod civil.
Prevederile invocate din Constituția României și ale Protocolului adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului apără dreptul de proprietate al persoanei însă, în cauză, în mod corect prima instanță a avut în vedere prevederile art. 969 din vechiul cod civil privind raporturile contractuale care au putere de lege între părți, dreptul de proprietate fiind transferat cu acordul reclamantului-apelant la data încheierii contractului de concesionare. Apelantul a acceptat clauzele contractuale și a acționat în deplină cunoștință de cauză, acceptând ca la expirarea contractului de concesiune să predea garajul în mod gratuit proprietarului terenului.
În materia contractului legiuitorul a stabilit, ca regulă, aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic, atât în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, cât și pentru alte aspecte, precum cauzele de ineficacitate; regulile de interpretare a actului; efectele actului juridic, inclusiv cele produse după . unei noi legi, ori încetarea contractului.
În cazul de față, între reclamant și pârât s-a încheiat la data de 7 aprilie 2004 actul adițional la contractul de concesiune cu nr. 4801 pe o perioada de 5 ani.
Potrivit prevederilor art. l alin.2 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor concesionarea se face în baza unui „contract prin care o persoană, numită concedent, transmite pentru o perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, numită concesionar, care acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe”.
Sediul materiei concesiunii terenului îl constituie, în principal și ca drept comun, Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, act normativ care a abrogat expres prevederile art. 25-29 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, precum și prevederile art. 1-17, art. 25 și anexele nr. 1-5 din H.G. nr. 1228/1990 pentru aprobarea metodologiei concesionării, închirierii și locației gestiunii, act normativ, în prezent abrogat în totalitate. În aplicarea acestei legi au fost emise Normele metodologice-cadru de aplicare a Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, aprobate prin H.G. nr. 216/1999.
În calitate de concesionar, potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 219/1998, va putea sta orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, care a fost declarată câștigătoare a licitației, organizate în condițiile legii și a normelor de aplicare a acesteia, sau aceea care în urma negocierilor directe purtate cu reprezentanții autorități concedente, a fost desemnată ca partener contractual.
Potrivit art. 29 alin. 2 din Legea 219/1998 la încetarea contractului de concesiune, ca urmare a expirării termenului convenit, concesionarul este obligat să predea concedentului bunurile de retur, propriu-zise și de investiție, în mod gratuit și libere de orice sarcini.
Contractul din litigiu a fost încheiat, însușit și semnat de către reclamantul-apelant, acestuia revenindu-i obligația predării garajului edificat pe terenul ce a făcut obiectul concesiunii, în condițiile legii și a clauzelor contractuale stipulate în contract.
Față de cele arătate, reclamantul-apelant nu poate invoca, în apărare, încălcarea dreptului de proprietate privată, a dispozițiilor constituționale sau a celor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană.
Dispozițiile legale menționate nu-și găsesc aplicabilitate în speță, nici prin prisma principiului forței obligatorii a actului juridic.
Potrivit art. 969 alin. 1 din vechiul Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părți. După cum s-a subliniat în literatura juridică de specialitate, acest text formulează așa-numitul principiu al forței obligatorii a actului juridic exprimat în vechiul adagiu latin pacta sunt servanda, adică pactul (convenția) trebuie respectat.
Art. 969 din vechiul Cod civil exprimă principiul forței obligatorii a actului juridic prin ideea că actul juridic încheiat potrivit legii se impune celui sau celor care l-au încheiat întocmai cum se impune legea.
Apărările apelantului în sensul că a fost edificat construcția garaj cu acordul intimatului, cu certificat de urbanism și cu autorizație de construcție, nu constituie temei de admitere a pretențiilor sale și de respingere a cererii reconvenționale câtă vreme în contractul de concesiune încheiat s-a prevăzut la art.2 că predarea terenului s-a efectuat în vederea realizării obiectivului de investiții prevăzut în planul urbanistic zonal, iar la art. 10.a.1 s-a stipulat că la termenul prevăzut în contract, de încetare a concesiunii, concesionarul are obligația de a preda toate bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și cele ce au rezultat în vremea investițiilor făcute de el, gratuit și libere de sarcini .
În acest context, apar ca lipsite de relevanță, față de clauzele contractului încheiat și semnat de către reclamantul-apelant, și motivațiile sale potrivit cărora ar fi plătit impozit pe construcții, pe teren și redevențe pentru concesiune.
Pentru considerentele expuse, reținând că instanța de fond a apreciat corect situația de fapt și a aplicat textele de lege incidente în speță, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, tribunalul va respinge ca nefondat apelul, temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul R. D. V. domiciliat în mun. C. Moldovenesc, Calea Bucovinei, nr. 26B, ., județul Suceava, împotriva sentinței civile nr. 372 pronunțată la data de 06.03.2015 de Judecătoria C. Moldovenesc în dosar nr._, intimat fiind pârâtul M. C. Moldovenesc, prin primar, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.10.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
I. G. I. M. S. A.
Red. IG/Tehnored. SA/4 ex/15.12.2015/Judecător fond B. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 304/2015. Tribunalul SUCEAVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1600/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
