Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1600/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1600/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1600/2015
Dosar nr._ revendicare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1600/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător C. L.
Grefier I. D. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de către apelanta reclamantă V. E. domiciliată în comuna U., ., jud Suceava și cu domiciliul ales la familia T. I. din comuna Brodina, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.2301/09.07.2015 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți .-.,T. P. și T. (fostă Petelenciuc) F. ambii domiciliați în . A, jud Suceava.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a se depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 21.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 decembrie 2014, așa cum a fost rectificată și restrânsă, reclamanta V. E., în contradictoriu cu pârâții . primar, T. P. și T. F., a solicitat obligarea pârâților să îi restituie bunul imobil identic cu . cu casa si anexe, în suprafață de 400 mp, înscrisa în CF nr. 451 U..
Reclamanta a motivat că acest imobil i-a rămas moștenire de la soțul său Visniec F., actualmente decedat, pe baza testamentului întocmit de acesta in anul 1992 la notariatul de Stat Rădăuți. Înainte de soțul său, acest imobil a aparținut mamei acestuia, V. P., situație de fapt deja dovedită prin sentința nr.4033/22.09.1998, în baza căreia i-a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, conform extrasului de carte funciara nr. 9698.
La data de 1.03.2005, primarul din comună s-a deplasat la imobilul respectiv, însoțit de lucrători din cadrul primăriei și a efectuat măsurători și a montat țăruși, delimitându-i terenul într-o curte, după care, fără ca ea să fie anunțată, a instalat în clădirea de pe teren doi chiriași, respectiv pe T. P. și Petelenciuc F.. Când a aflat despre aceasta situație s-a deplasat la imobil unde a întâmpinat-o numitul T. P., care nu i-a permis accesul în imobil și a îndepărtat-o în mod violent. De la primărie i s-a spus că imobilul de fapt aparține comunei U. și ca ea nu are nici un drept asupra lui, deși este înscrisă în cartea funciară ca proprietar al acestuia și a achitat de-a lungul anilor impozitul aferent.
Prin urmare, în baza art.563 al.l Cod Civil, care stipulează că "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul ", solicită instanței admiterea acțiunii sale și obligarea pârâților la predarea imobilului.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 563,565, 566 cod civil si 148-151, 192, 194,195 Cod procedura civilă.
Prin întâmpinare, pârâții T. P. și T. (fostă Petelenciuc) F. au invocat:
- excepția lipsei de interes, motivat de faptul că reclamanta deține suprafața de teren și construcțiile de pe acesta, astfel încât nu se justifică promovarea acestei acțiuni;
- excepția lipsei timbrajului, atâta timp cât la primul capăt de cerere vizând probabil revendicarea nu s-a indicat valoarea;
- excepția prescripției dreptului la acțiune in ceea ce privește solicitarea de daune începând cu anul 2005, fiind inadmisibil a se solicita astfel de despăgubiri pe 10 ani in urma; având in vedere cuantumul daunelor solicitate de către reclamanta, solicitam ca instant sa verifice daca aceste pretenții au fost legal timbrate.
- nulitatea cererii de chemare în judecată, având în vedere că această cerere nu este semnată de către reclamantă, căci într-un alt litigiu cu reclamanta aceasta figurează cu un alt tip de semnătură, iar la dosar nu este depusă vreo procură.
Pe fond, au solicitat respingerea acțiunii.
Au motivat că suprafață de 400 mp. cu construcții din C.F. 451 reprezintă locuința și terenul pe care la momentul de față reclamanta le folosește, nefiind împiedicată de nimeni în exercitarea atributelor sale de proprietar.
În locuința pe care o vizează de fapt reclamanta a funcționat mulți ani grădinița din localitate și ulterior le-a fost închiriată lor.
Această construcție în anul 1969 a făcut obiectul unei confiscări, ca urmare a săvârșirii de către soțul reclamantei a unei infracțiuni de natură economică.
În anul 2005, fără a se judeca in contradictoriu cu . obținut o hotărâre, în baza căreia ulterior s-a intabulat în CF., în condițiile în care cunoștea că acea clădire - ce astăzi dorește s-o obțină în mod abuziv - a fost confiscată și mai mult de atât, clădirea și terenul aferent au fost trecute în proprietatea statului, iar în anul 2002 deja se publicaseră în monitorul oficial bunurile ce fac parte din domeniul public sau privat a comunei U..
De altfel, pe acel plan de situație depus de către reclamantă se poate observa că atunci când a fost întocmit de ing. Nahirneac acesta a exemplificat clădirea grădiniței separat, iar acest plan de situație nu conține o identificare cadastrală ci doar o numerotare cu A,B,C,D, lucru inserat și în hotărârea de constatare obținută de reclamantă în 2005.
In dosarul_ * a fost efectuat un raport de expertiză, unde expertul arată că clădirea fostei grădinițe(ce dorește reclamanta s-o obțină) și terenul aferent acesteia, fac parte din domeniul public al comunei U..
Pârâta . excepția de inadmisibilitate a acțiunii, motivat de faptul că imobilul revendicat face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, întâmpinarea fiind depusă cu nesocotirea termenului prev. de 201 al.1 din Codul de procedură civilă.
În vederea soluționării cauzei, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din 9 iunie 2015, instanța:
- a respins excepția insuficientei timbrări a acțiunii, având în vedere că reclamanta a indicat valoarea terenului revendicat, instanța a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă celor două capete de cerere, a admis cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de reclamantă sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru pentru capătul de cerere privind obligarea la daune interese, iar pentru primul capăt de cerere, revendicarea imobiliară, reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 605 lei cu chitanța depusă la fila 46 dosar;
- a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâta . nu există nici un impediment legal pentru promovarea acțiunii de față, urmând ca pe fond să analizeze dacă titlul de care se prevalează reclamanta face dovada calității de proprietar asupra bunului revendicat;
- a respins excepția lipsei de interes întrucât tot pe fondul cauzei instanța va verifica dacă dreptul de proprietate pe care reclamanta pretinde că îl are asupra imobilului revendicat este afectat de posesia pârâților;
- a luat act că la termenul anterior de judecată reclamanta, prin mandatar, a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de daune interese pentru lipsa de folosință a imobilului revendicat, astfel încât excepția prescripției dreptului la acțiune pentru acest capăt de cerere a rămas fără obiect;
- a respins excepția de nesemnare a cererii de chemare în judecată având în vedere că aceasta este însușită prin semnătură de către reclamantă, nefiind dovezi că această semnătură nu aparține reclamantei, manifestarea de voință a acesteia fiind evidentă din moment ce a mandatat o persoană să o reprezinte în această procedură.
Prin sentința civilă nr.2301/09.07.2015 a Judecătoriei Rădăuți, prima instanță a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că acțiunea civilă, așa cum a fost rectificată și restrânsă, nu este întemeiată.
Potrivit extrasului de carte funciară depus, în CF nr.451 U., cu p.v. 1272 cu casă și anexe, în suprafață de 400 mp, este înscris dreptul de proprietate pentru reclamantă, în baza sentinței civile nr.2092/2.09.2004 a Judecătoriei Rădăuți.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți sub nr. 6568/285 din 21 noiembrie 2008, așa cum a fost restrânsă, respectiv precizată, reclamanta V. E. i-a chemat în judecată pe pârâții T. P., Petelenciuc F., ., Consiliul local al comunei U. și Primăria comunei U. – prin primar, solicitând instanței să-i oblige pe aceștia să-i predea în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 400 m.p. teren identic cu p.v. 1272 din CF 451 U., precum și construcțiile edificate pe acest teren, în al doilea ciclu procesual, în urma casării sentinței civile nr. 4207 din data de 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Rădăuți și trimiterii cauzei spre rejudecare, prin decizia civilă nr.1364/17.10.2011 a Tribunalului Suceava, cauză reînregistrată sub nr._ *, ulterior primei zile de înfățișare, la data de 12.12.2012, dar fără ca pârâții să se opună, reclamanta V. E. și-a modificat acțiunea în sensul că revendică de la pârâții . U., Consiliul Local al comunei U., T. P. și T. F. suprafața de 226 m.p., parte din . construcția C5 edificată pe această parcelă.
În raportul de expertiză întocmit de expertul N. G. în dosarul nr._ * al Judecătoriei Rădăuți, așa cum a fost completat în urma obiecțiunilor aduse de părți și încuviințate de instanță, a fost identificată ., în suprafață de 400 mp, cu construcțiile C1 – locuință, C2 și C3 –anexe, aflată în posesia reclamantei, pârâții T. P. și T. F. ocupând, în baza unui contract de închiriere, un imobil distinct, anume locuința notată C5, cu o suprafață construită la sol de 42 mp, amplasată pe suprafața de 226 mp delimitată în planul de situație anexă la raport.
Cum dreptul de proprietate al reclamantei nu este afectat de posesia pârâților, față de dispozițiile art.563 din Codul civil, prima instanță a respins acțiunea în revendicare, ca nefondată.
Cererea pârâților T. P. și T. F. de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată nu a putut fi primită, neavând suport probator.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Vișinec E..
În motivare apelului apelanta a arătat că sentința în discuție este lovita de nulitate absoluta pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute in art. 14, al. 6 si art. 22, al. 5 si 6 din Codul de procedura civila.
În primul rând, instanța de fond și-a bazat întreaga decizie pe concluziile unui raport de expertiza ce a fost administrat într-un alt dosar, ce are un alt obiect de judecata, cu încălcarea principiului contradictorialității, prin lipsirea pârtilor din prezentul dosar, de posibilitatea de a formula obiecțiuni la concluziile acestuia si mai ales prin faptul ca acesta nu a fost pus in discuția pârtilor, așa cum prevede legea. Mai mult decât atât, in dosarul in care a fost administrat raportul de expertiza s-a admis, de asemenea, proba cu contraexpertiza, proba ce nu a fost încă administrata, dosarul fiind in curs de judecata. Prin urmare, o instanța nu poate soluționa o cauza, prin prisma probelor administrate într-o altă cauză, în care nici măcar nu a fost finalizata cercetarea judecătoreasca, cu atât mai mult cu cat instanța in procedura de apreciere a probelor a dat valoare absoluta doar acestui raport de expertiza, fără a se referi măcar la vreuna din probele propuse de ea si fără a-i acorda posibilitatea propunerii de probe în contra acestuia. Se poate observa că deși, prin raportare la obiectul acțiunii (revendicare imobiliara), se impunea necesitatea efectuării unei comparări a titlurilor de proprietate, instanța nu a ținut deloc cont de extrasul de carte funciara depus de ea si nici nu a solicitat de la pârât depunerea titlului în baza căruia folosește terenul in discuție (așa cum a solicitat).
În al doilea rând, în soluționarea conflictului instanța a modificat complet obiectul cererii sale, încălcând dispozițiile art. 22 Cod procedura civila. Se poate observa ca instanța de fond, fără niciun temei, a considerat ca ea își revendică locuința în care locuiește momentan, respingându-i acțiunea ca nefondata, precizând „ cum dreptul de proprietate al reclamantei nu este afectat de posesia paraților, fata de dispozițiile art 563 din Codul civil, instanța va respinge acțiunea în revendicare ca nefondata". Prin acțiune ea a solicitat foarte clar, parte dintr-un imobil constând în terenul pe care se afla, la un moment dat grădinița și care a fost ocupat de pârâta .> O altă discordanță există și cu privire la motivul respingerii acțiunii sale. Astfel, în considerente instanța a reținut că acțiunea nu este întemeiata motivând acest aspect prin descrierea ciclului procesual parcurs de un alt dosar ce are un alt obiect și ulterior, în penultimul paragraf a reținut că acțiunea ar fi nefondata motivat de faptul ca posesia paraților nu afectează cu nimic proprietatea sa. Cum să nu-i fie afectata proprietatea dacă timp de 10 ani pârâta . de terenul său, încasând chirie de pe urma închirierii acestuia, ea rămânând cu cheltuielile proprietății si paguba.
A mai arătat că instanța de fond, cu încălcarea art. 22 al. 6 din Codul de procedura civila, a omis sa se pronunțe asupra excepției nulității actului de procedura numit „întâmpinare" depus de parații T. P. si F. si a excepției decăderii acestora din dreptul de a mai propune probe, cu excepția celor prevăzute de lege, invocate de mine prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 13.05.2015.
Pe fondul cauzei, a arătat că terenul ce îl revendică în cauza de fata, îi aparține iar pârâta nu are niciun fel de titlu, motiv pentru care nici nu a prezentat vreunul instanței. Susținerile expertului, însușite și de instanța, cum că acest teren ar fi "parte din domeniul public" sunt total eronate, iar expertul a vrut sa arate ca acesta este enumerat in inventarul . in domeniul public, el neavând competenta de a stabili dacă în mod legal este sau nu parte din domeniul public. Și chiar dacă s-ar admite ca prin HG 1357/2001 se atestă faptul că imobilul în litigiu face parte din domeniul public, ar însemna că o astfel de „atestare" vizează un imobil pentru care anterior, printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila, o instanța de judecata a decis ca se afla in proprietatea privata a unei persoane fizice (a mea), iar Guvernul nu poate ca, printr-o hotărâre data in temeiul Legii 213/1998 să transforme un drept de proprietate privata in proprietate publica. Prin urmare, nici un expert nu poate, în concluziile sale să afirme ca acest imobil face parte din proprietatea publica a comunei, putând în cel mai bun caz sa constate ca apare înregistrat ca fiind in proprietate publica, lucru care oricum, nu ține loc de titlu valabil.
În drept, și-a întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 466 si următoarele din codul de procedura civila.
Intimații T. P. și T. F. au formulat întâmpinare ( filele 26-27) prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare aceștia au arătat că reclamanta, pe lângă faptul că dorește să pună mâna pe un teren ce aparține domeniului public, încă nu știe cu cine dorește să sa judece și ce dorește anume ca o instanță să analizeze.
Așa cum a arătat apelanta în această cale de atac(pg.2 pct.3) . care îi deține „de 10 ani" o suprafață de teren, însă omite să precizeze că așa-zisa proprietate a sa este de fapt proprietatea comunei, conform M. Of. 642 bis anexa 88 din 30.aug.2002. Prin urmare, în ce calitate i-a acționat pe ei în judecată, dacă . îi deține terenul?
De fapt ceea ce dorește această reclamantă, este faptul că-și folosește extrasul de C.F. de pe locuința unde stă și pretinde că i se ocupă abuziv un teren.
În realitate, ceea ce o interesează pe reclamantă este să pună mâna pe niște bunuri, ce au fost confiscate în 1969, pe cale legală, ca urmare a unei infracțiuni de natură economică a soțului acesteia. Nu poate fi vorba de nici un act abuziv a primăriei sau a vreunei alte instituții, ci mai degrabă discutăm de avariția acestei reclamante, care dorește cu orice chip și prin orice mijloc să pună mâna pe bunuri ale statutului, inventând astfel de acțiuni.
Instanța de fond nu a modificat cu nimic obiectul dedus judecății, ci a analizat în mod obiectiv cerințele și apărările fiecărei părți și a constatat că pretențiile reclamantei sunt nefondate .
La pct.5 din pg.2, reclamanta demonstrează că este într-o totală eroare. A susținut că deși a fost emisă o hotărâre de guvern, acest aspect nu prezintă importanță pentru că ea deja avea o hotărâre ce-i atesta dreptul de proprietate. Lucru total fals, pentru că publicarea în Monitorul Oficial a domeniului public și-privat a . făcut în anul 2002, iar H.G.1357 a fost dată în 2001, iar reclamanta, fără a se judeca în contradictoriu cu cineva, obține abia în 2005, hotărârea de care a amintit, în condițiile în care cunoștea că terenul și casa au fost trecute încă din 1969 ia stat. Chiar și acel plan de situație folosit de reclamantă la obținerea hotărârii din 2005, are individualizat separat pe el, clădirea și terenul în care a funcționat grădinița comunei, iar în s prezent locuim noi, tocmai pentru că a fost din domeniul public.
Pe de altă parte, chiar și expertul în dosarul nr._ * specifică în lucrarea sa că acea clădire a grădiniței și terenul aferent fac parte din domeniul public a . ce revendică reclamanta?
Față de aceste considerente, au arătat că apelul nu este fondat, solicitând a fi respins cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.563 al. l Cod Civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept.
Prin raportare la aceste dispoziții legale, în cadrul prezentei acțiuni în revendicare, reclamanta avea obligația a dovedi atât că este proprietara bunului imobil identic cu . cu casa și anexe, în suprafață de 400 mp, înscrisă în CF nr. 451 U. cât și faptul că bunul se găsește în posesia pârâților.
Față de apărarea pârâților (f.53) în sensul că reclamanta deține terenul și construcțiile în litigiu, confirmată de concluziile din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ * de către expertul N. G., prima instanță a constatat că în cauză nu s-a dovedit că dreptul reclamantei este afectat de posesia pârâților, motiv pentru care față de dispozițiile mai sus menționate a respins acțiunea în revendicare.
Este adevărat că probele se administrează de către instanța care judecă procesul, nemijlocit, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare astfel încât în condițiile în care reclamanta s-a opus, instanța nu putea stabili situația juridică a imobilului revendicat în baza unui raport de expertiză întocmit într-o altă cauză chiar dacă aceasta privește aceleași părți . Cu toate acestea, în condițiile în care reclamanta nu a administrat probe în dovedirea susținerilor, corect acțiunea în revendicare a fost respinsă.
Potrivit art.249 Cod de procedură civilă sarcina probei aparține celui care face o susținere în cursul procesului. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.254 alin.5 din Noul Cod de procedură civilă dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Cu toate acestea, conform art. 254 alin.6 din Noul Cod de procedură civilă părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În cauza de față ( în primă instanță sau apel), reclamanta nu a propus nicio o probă de natură a se putea stabili situația juridică a imobilului revendicat respectiv, cine exercită posesia, în condițiile în care pârâții susțin că bunul este deținut de reclamantă iar sarcina probei îi revenea acesteia conform dispozițiilor art.249 Cod de procedură civilă.
Compararea titlurilor invocate de părți este o etapă importantă în cadrul acțiunii în revendicare însă aceasta presupune a fi identificat bunul revendicat și dovedit că pârâții folosesc imobilul în litigiu. Or, așa cum s-a arătat reclamanta nu a lămurit aceste aspecte și nu a dovedit că posesia pârâților îi afectează dreptul de proprietate .
Acțiunea a fost respinsă motivat de faptul că reclamanta nu a dovedit că proprietatea sa este afectată de posesia pârâților, fără a se reține o altă situație juridică cu privire la bunul în litigiu, respectiv că aparține domeniului public, astfel criticile formulate de apelată sub aspectul lipsei titlului pârâților nu vor fi analizate în condițiile în care nici în apel reclamanta nu a propus probe pentru identificarea imobilului în litigiu și pentru a se dovedi că acesta se află în posesia pârâților.
Instanța a reținut că imobilul revendicat este identic cu . cu casa și anexe, în suprafață de 400 mp, înscrisă în CF nr. 451 U. și s-a pronunțat în limitele învestirii, conform art.22 din Noul Cod de procedură civilă .
Aspectele procedurale privind întâmpinarea formulată de pârâții T. P. și T. F. invocate de apelantă nu pot fi primite întrucât întâmpinarea atașată la filele 53-55 dosar este semnată de pârâți, iar instanța la termenul din 4.06.2015 prin încheierea de ședință a constatat că pârâții T. P. și T. F. au formulat întâmpinarea în termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată .
Constatând că sunt nefondate criticile formulate de apelantă se apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe și în consecință, tribunalul în temeiul art.480alin.1 Cod de procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art.453 alin.1 coroborat cu art.452 și art.451 alin.1 Cod de procedură civilă, apelanta ca parte căzută în pretenții va fi obligată a plăti intimaților T. P. și T. F. suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta reclamantă V. E. domiciliată în comuna U., ., jud Suceava și cu domiciliul ales la familia T. I. din comuna Brodina, ., jud Suceava împotriva sentinței civile nr.2301/09.07.2015 a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți .-.,T. P. și T. (fostă Petelenciuc) F. ambii domiciliați în . A, jud Suceava.
Obligă apelanta să plătească intimaților T. P. și T. F. suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. A. C. L. I. D. C.
Red L.A
Jud.fond P. G.
Tehnored.L.A.
5 ex./21.01.2016
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1307/2015. Tribunalul SUCEAVA | Partaj judiciar. Decizia nr. 433/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
