Pensie întreţinere. Decizia nr. 794/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 794/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 579/206/2014
Dosar nr._ - pensie întreținere -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 794
Ședința publică din data de 2 iunie 2015
Președinte - M. C.
Judecător - T. M.
Grefier - P. T.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta Șutu V. G. (fostă R.), cu domiciliu ales la Cabinet de avocat A. M. din Suceava, ., nr.47, ., ., împotriva sentinței civile nr.1379 din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul R. D. C., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..4, ., ..
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 12 mai 2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărîre și cînd din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea a fost amînată pentru data de 19 mai 2015, 26 mai 2015 și apoi pentru astăzi 2 iunie 2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc la data de 18 martie 2014 reclamanta Șutu V. G. (fostă R.) prin mandatar Șutu V. E. l-a chemat în judecată pe pârâtul R. D. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se majoreze pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului R. S. C. prin sentința civilă nr.1329 din 05 octombrie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele.
Prin sus menționata sentință a fost declarată desfăcută căsătoria, s-a dispus a se reveni la numele avut anterior încheierii căsătoriei, locuința minorului S. C. născut la 29 iunie 2004 a fost stabilită la mamă, iar pârâtul a fost obligat să plătească o pensie de întreținere în favoarea acestuia în cuantum de 150 lei lunar.
În același timp reclamanta a arătat că la data stabilirii plății contribuției de întreținere s-a avut în vedere faptul că pârâtul nu avea alte greutăți familiale și nu realiza venituri, încât s-a luat ca bază de calcul venitul minim pe economie, în timp ce, în prezent, el lucrează în Italia, iar nevoile minorului au crescut.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.513 – 516, 524,525, 527 – 529, 530 alin.2 și alin.3 și 531 cod civil.
Au fost anexate: copia sentinței nr.1329/2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și adresa privind locul de muncă al pârâtului.
Deși, legal citat pârâtul nu s-a prezentat în instanță însă prin întâmpinarea depusă la dosar ( fila 37 ), a arătat că pe data de 30 aprilie 2014 s-a întors în țară din străinătate și a găsit comunicarea copiei acțiunii, susținând că el a lucrat ocazional în Italia, iar în prezent a revenit în țară și nu are alt loc de muncă.
Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr.1379 din 22 decembrie 2014 a admis acțiunea având ca obiect „pensie de întreținere” și a majorat de la suma de 150 lei lunar plata contribuției de întreținere stabilită în favoarea minorului S. C. prin sentința civilă nr.1329 din 05 octombrie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la suma de 225 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii – 18 martie 2014 și până la majoratul acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1329 din 05 octombrie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, pârâtul a fost obligat să plătească câte 150 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorului S. C., reținându-se că la acea dată părțile nu aveau alte greutăți familiale și nici altă avere, încât s-a luat ca bază de calcul – pe de o parte – venitul minim pe economie, iar – pe de altă parte – s-a avut în vedere că pârâtul a oferit suma de 150 lei cu acest titlu.
Cu adresa nr._ din 01 iulie 2014 (fila 66 dosar), Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, comunică instanței că din investigațiile făcute, pârâtul era plecat în vizită la tatăl său R. C. care lucra în Italia.
Din ancheta socială nr._ din 04 august 2014 efectuată de Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc (fila 79 dosar) reiese că pârâtul locuiește într-un apartament compus din 3 camere, bucătărie și baie, mobilate și utilate corespunzător, nu realizează nici un venit fiind sprijinit financiar de către tatăl său R. C., care lucrează în Italia.
Din ancheta socială nr.5168 din 12 august 2014 efectuată de Primăria comunei F. (fila 80 dosar) reiese că reclamanta se află la lucru în Italia, în timp ce minorul locuiește împreună cu bunica maternă, în această localitate.
Cu toate demersurile efectuate nu s-a primit nici un fel de comunicare de la locul de muncă al pârâtului, indicat de reclamantă prin acțiune, motiv pentru care – în raport de cele arătate prin ancheta socială – se va lua ca bază de calcul venitul minim pe economie.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta criticînd-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucît nu au fost avute în vedere la stabilirea pensiei de întreținere veniturile efectiv realizate de pîrît în Italia.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărîrea este dată cu încălcarea dispozițiilor art.250, 254, 255 și 259 Cod procedură civilă, în ceea ce privește revenirea instanței de la administrarea probei cu înscrisuri, respectiv revenirea de la solicitarea făcută către autoritățile italiene pentru a comunica veniturile pîrîtului. A arătat apelanta că relațiile erau necesare întrucît în cauză, deși pîrîtul a negat, s-a dovedit că a lucrat în Italia și a realizat venituri și prin neadministrarea acestor dovezi au fost încălcare prev.art.527, 529 Cod civil.
În susținerea apelului s-au depus la dosar înscrisuri, respectiv extras din cazierul activelor firmei la care pîrîtul a fost angajat, precum și un extras de cont prin care se face dovada virării a diferite sume de bani către pîrît.
Cu aceste înscrisuri se dovedește că în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 iulie 2014 pîrîtul a fost remunerat ca muncitor în spectacol și sportiv profesionist cu suma de aproximativ 693 lire/lună și cu aproximativ 350 euro/lunar, totalizînd astfel în echivalent un venit de cca.5800 lei.
Pe cale de consecință, pentru perioada de pînă la 31 iulie 2104 în mod greșit s-a stabilit o pensie de întreținere raportată la venitul minim pe economia națională, astfel că în baza art.480 Cod procedură civilă tribunalul va admite apelul, va schimba sentința civilă și va obliga pîrîtul la plata unei pensii reprezentînd ¼ din veniturile realizate lunar din această perioadă.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE :
Admite apelul declarat de reclamanta Șutu V. G. (fostă R.), cu domiciliu ales la Cabinet de avocat A. M. din Suceava, ., nr.47, ., ., împotriva sentinței civile nr.1379 din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei C-lung Moldovenesc (dosar nr._ ), intimat fiind pîrîtul R. D. C., din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, ..4, ., ..
Schimbă în parte sentința civilă și în consecință:
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului S. C. de la suma de 150 lei lunar la suma de 1465 lei lunar pentru perioada 18.03.-31.07.2014 și la suma de 225 lei lunar începînd cu 1.08.2014 și pînă la majorat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2015.
Președinte, Judecător,Grefier,
M. C. T. M. P. T.
Red. M.C.
Jud.fond – B. G.
Tehnored.P.T. – Ex.4 – 13 iulie 2015
| ← Reintegrare în familie. Sentința nr. 1405/2015. Tribunalul... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 491/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








