Acţiune în constatare. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul SUCEAVA

Tribunalul SUCEAVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 385/2014 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 385/2014

Dosar nr._ prestație tabulară

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 385/2014

Ședința publică de la 29 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. C.

Judecător L. A.

Grefier L. A.

Pe rol, judecarea apelurilor declarate de către pârâta Asociația M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C.-Suceava, ., ..A, ., de către pârâta M. A. M. D. C.- com P., . și de către pârâții C. G.-Iași, ..33, jud Iați, C. S. R.-Iași, ..33, jud Iași, H. V.-Suceava, ., nr.43, ., ., H. G.- Suceava, ., nr.43, ., ., B. G.-decedat-moștenitori B. C.-Iași, ..20A, .,și B. O.-Iași, T. N., nr.3, jud Iași, A. G.-decedat, moștenitor A. S. și A. S.- Suceava, ..15, ., . și de către reclamanta A. S. și Rădăuților-Suceava, ..11, jud Suceava împotriva sentinței civile nr. 245 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ .

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat inițial pronunțarea pentru data de 22.04.2014 iar ulterior pentru data de 29.04.2014.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Vatra Dornei la data de 25.05.2010 și înregistrată sub nr._, reclamanta A. S. și Rădăuților a chemat în judecată pârâta Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C., reprezentată prin președinte A. G., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța:

I. să se constate că următoarele bunuri aparțin patrimonial Bisericii Ortodoxe Române, respectiv:

clădire biserică situată în . ;
paraclis;
clopotniță și complex monahal;
terenul aferent clădirilor;
teren agricol în suprafață de aprox. 9 ha;
anexe gospodărești;
odoare și veștminte bisericești, cărți de ritual, icoane și toate bunurile mobile descrise în lista anexă a acțiunii (listă de inventar).

II. să se constate că reclamanta a dobândit în temeiul legii dreptul de proprietate asupra

bunurilor descrise la pct. I;

III. să se dispună înscrierea în CF a dreptului de proprietate privind bunurile imobile.

În motivare, a arătat, în esență, că în urma cererii formulată de G. A. și soția acestuia, reclamanta și-a dat acordul în vederea edificării unui locaș de cult în satul C., pe un teren aparținând rudelor acestora. În vederea edificării au fost emise avize de către reclamantă la data de 19.09.2006, conform adreselor 1743, 1745, 1746 pentru eliberarea autorizației de construcție, cod fiscal.

La data de 7.10.2007 biserica a fost sfințită de către IPS Pimen și PS Teodosie.

Se mai arată că, potrivit art. 181 din HG 53/2008, o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea unităților de cult din cadrul eparhiei cu tot terenul și clădirile afectate ei, invocându-se și art. 170 alin. 1, 3, 4 din Statutul B..

În drept, s-a invocat art. 111 Cod procedură civilă, art. 75 alin. 3, 170, 181 din HG 53/2008, art. 645 Cod civil.

S-a depus actul de sfințire din 7.10.2007, listă de inventar, încheieri de intabulare, extrase CF, împuternicire.

La termenul din 28.06.2010, reclamanta a formulat o completare la acțiunea introductivă, completând acțiunea cu încă patru capete de cerere, solicitând instanței constatarea nulității absolute a actelor juridice intitulate Contract de dare în plată, încheiat între pârâta Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C., pe de o parte, și pârâții B. G., H. V., C. S. R., privind imobilele teren și construcții, înscrise în CF_ și_ P.; și să se dispună rectificarea Cărților Funciare_ și_ P., în sensul radierii dreptului de proprietate și a dreptului de superficie înscris pe numele pârâților cu privire la imobile, solicitându-se introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților C. S., C. G., H. V., H. G., B. G., B. C. (filele 38-40 dosar fond).

La termenul din 28.09.2010, reclamanta a formulat o nouă precizare la acțiune, solicitând introducerea în cauză, în calitate de reclamant, și a Mănăstirii „A. M. D.” C., precum și introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților A. G. și A. S. (fila 155 dosar fond).

Legal citată, pârâta Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C. a formulat întâmpinare, invocând excepțiile privind netimbrarea acțiunii, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopiei S. și Rădăuților, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive, iar pe fond solicitând respingerea acțiunii ca nefondată (filele 156-164 dosar fond).

La termenul din 2.11.2010, referitor la timbrarea acțiunii, instanța de fond a pus în discuție excepția netimbrării invocată de pârâți, a stabilit o taxă de timbru în sumă de 3353,18 lei și timbru judiciar de 5 lei, aferentă capetelor de cerere nr. III din cererea introductivă, a capetelor de cerere din completarea de acțiune de la fila 39 dosar fond, acestea nefiind scutite de taxă de timbru, nefiind incidente dispozițiile Legii 455/2006, fiind vorba de imobile situate în extravilan, reclamanta făcând dovada achitării acestei taxe de timbru (fila 209 dosar fond).

Totodată, s-a pus în vedere reclamantei să indice valoarea bunurilor indicate la capătul de cerere nr. I pct. 5 și 7, și capătul de cerere II raportat la nr. I pct. 5 și 7, în vederea calculării taxei de timbru.

La termenul din 30.11.2010 reclamanta a arătat valoarea bunurilor descrise la pct. 7 din acțiune, respectiv suma de_ lei (fila 207 dosar fond) și valoarea bunurile descrise la pct. 5 din acțiune, respectiv suma de 89,417 lei (fila 208 dosar fond).

Prin concluziile depuse de pârâta Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C., aceasta și-a precizat întâmpinarea formulată, în sensul că a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei S. și Rădăuților, excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M. „A. M. D.” C., excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. G. și A. S., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C., și excepția lipsei coparticipării procesuale pasive (filele 201-205 dosar fond).

La termenul din 30.11.2010, având în vedere înscrisurile noi depuse ulterior la dosar (certificat de urbanism, extrase CF, încheieri notariale), înscrisuri din care rezultă că bunurile imobile se află în extravilanul și nicidecum în intravilanul localității, așa cum a menționat reclamanta prin acțiune, și faptul că acestea nu sunt scutite de plata taxei de timbru conform Legii 455/2006, și față de valorile indicate de reclamantă, care este derizorie (ex. 89,417 lei pentru cele 9 ha de teren), instanța a stabilit, având în vedere valoarea de contabilitate a acestor bunuri (fila 229 dosar fond), o taxă de timbru în sumă de_,88 lei, fiind prorogată pronunțarea asupra excepției netimbrării după soluționarea cererii de reexaminare taxă de timbru.

Împotriva acestei taxe de timbru, reclamanta A. S. și Rădăuților a formulat cerere de reexaminare taxă de timbru, cerere care a fost admisă prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 2.02.2011 în dosarul nr._ /a1 a Judecătoriei Vatra Dornei, dispunându-se scutirea de plata taxei de timbru stabilite în sarcina reclamantei, în sumă de_,88 lei.

La termenul din 15.02.2011 instanța, având în vedere ordinea de prioritate în soluționarea excepțiilor invocate de pârâți, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S. și Rădăuților, excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M. A. M. D. C., și excepția lipsei de interes a pârâților A. G. și A. S..

Prin sentința civilă nr. 245/22.02.2011, Judecătoria Vatra Dornei a respins excepția netimbrării, invocată de pârâți.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S. și Rădăuților.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. S. și Rădăuților, în contradictoriu cu pârâții Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C. prin reprezentant A. G., C. S. R., C. G., H. V., H. G., B. G., B. C., A. G. și A. S., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M. „A. M. D.” C..

A respins acțiunea formulată de reclamanta M. „A. M. D.” C., în contradictoriu cu pârâții Asociația S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C. prin reprezentant A. G., C. S. R., C. G., H. V., H. G., B. G., B. C., A. G. și A. S., ca nefondată, fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

A obligat reclamanții la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei Asociația M. „S. M. M. I. cel Nou de la Suceava” și „Nașterea M. D.” C..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, în urma cererii pârâților G. A. și A. S., reclamanta și-a dat acordul în vederea edificării unui locaș de cult în satul C., pe un teren aparținând rudelor acestora, în vederea edificării fiind emise avize de către reclamantă la data de 19.09.2006, conform adreselor 1743, 1745, 1746 – emise în vederea eliberării autorizației de construcție, Cod fiscal (filele 28-30 dosar fond).

De la data emiterii avizelor și până în prezent, au fost edificate o biserică, un paraclis, un complex monahal, clopotniță, anexe gospodărești, au fost achiziționate și primite numeroase bunuri mobile necesare desfășurării activității religioase, inventariate și cuprinse în lista aflată la filele 10-27.

La data de 7.10.2007 biserica a fost sfințită de către IPS Pimen și PS Teodosie, întocmindu-se și un act de sfințire în acest sens (fila 9 dosar fond).

În ceea ce privește excepția netimbrării, instanța de fond a reținut că prin încheierea din 2.11.2010 s-a stabilit o taxă de timbru în sumă de 3353,18 lei și timbru judiciar de 5 lei, aferentă capetelor de cerere nr. III din cererea introductivă, a capetelor de cerere din completarea de acțiune de la fila 39, acestea nefiind scutite de taxă de timbru, nefiind incidente dispozițiile Legii 455/2006, fiind vorba de imobile situate în extravilan, reclamanta făcând dovada achitării acestei taxe de timbru (fila 209 dosar fond).

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, deși inițial, la termenul din 30.11.2010 judecătoria a stabilit, având în vedere valoarea de contabilitate a acestor bunuri (fila 229 dosar fond), o taxă de timbru în sumă de_,88 lei, ulterior prin Încheierea dată în Camera de Consiliu la data de 2.02.2011 în dosarul nr._ /a1 a Judecătoriei Vatra Dornei, s-a dispus scutirea de plata taxei de timbru stabilit în sarcina reclamantei, în sumă de_,88 lei.

Astfel fiind, cererea este timbrată corespunzător, nefiind dată în cauză excepția netimbrării acțiunii, motiv pentru care a fost respinsă această excepție, pusă în discuție la termenul din 2.11.2010.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S. și Rădăuților, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 181 din Statutul B., „o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și în folosința unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei și stă sub dispozițiile prezentului statut, ținându-se seama și de actele de fundație. Eventualele condiții testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule.”

În situația de față, unitatea de cult din cadrul eparhiei este M., în proprietatea căreia ar trece bunurile indicate în acțiune, având în vedere textul de lege mai sus arătat.

În acest sens, instanța de fond a reținut regula potrivit căreia o mănăstire, dacă este legal constituită, potrivit dispozițiilor HG 53/2008, respectiv Statutul B., are personalitate juridică (conform art. 41 alin. 1 din HG 53/2008) alături de alte unități de cult, acesta putând dobândi legitimare procesuală activă în virtutea acestor dispoziții, și nu A. care este un organ ierarhic superior.

În acest sens, art. 40 din HG 53/2008 a arătat că, „(1) Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie, sunt: a) parohia; b) mânăstirea; c) protopopiatul (protoieria); d) vicariatul; e) eparhia (arhiepiscopia și episcopia); f) mitropolia.

(2) Fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altăparte componentă de același rang și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și mireni - în cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare.”

Instanța de fond a înlăturat argumentul reclamantei A. S. și Rădăuților, în sensul că ar avea calitate procesuală în calitate de organ superior Mănăstirii, având în vedere dispozițiile art. 181, 40 alin. 2 din HG 53/2008, reținând și dispozițiile art. 41 din același act normativ, potrivit căruia „Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria), mânăstirea și parohia sunt persoane juridice de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile prevăzute de prezentul statut.”

Având în vedere faptul că în cauză calitate procesuală activă ar putea justifica doar M. A. M. D. C., legal constituită, în patrimoniul căreia ar trece prin efectul art. 181 din HG 53/2008 bunurile mobile și imobile ce formează obiectul prezentei judecăți, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S. și Rădăuților și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S. și Rădăuților, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei M. A. M. D. C., judecătoria a reținut că demersurile în vederea înființării, respectiv construirii acestei mănăstiri, au început în anul 2006, sens în care s-a emis și Decizia nr. 75 din 31.05.2006 a Arhiepiscopiei S. și Rădăuților, la cererea soților A. G. și S..

Totodată, mănăstirea a fost sfințită, întocmindu-se și un act de sfințire (fila 70 dosar fond), de către IPS Pimen și PS Teodosie.

Instanța de fond a reținut că la nivelul anilor 2006-2007 erau în vigoare dispozițiile Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 233/1949 pentru aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, republicat, cu modificările ulterioare, care, în art. 76, prevede, în ceea ce privește legala constituire a mănăstirilor, următoarele:

„Mânăstiri noi se pot întemeia numai cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la propunerea episcopului respectiv, fie că întemeietorul este un călugăr, sau un particular, care să asigure mijloacele necesare pentru susținerea mânăstirii și a personalului ei, fie că aceasta s-ar face din inițiativa unor asociațiuni bisericești, care și-ar lua angajamentul de a pune la dispoziție mijloacele necesare.

Desființarea unei mânăstiri se poate face tot numai cu încuviințarea Sfântului Sinod.”

Ulterior, acest act normativ a fost abrogat prin HG 53/2008, însă dispozițiile privind înființarea și desființarea mănăstirilor au rămas asemănătoare, art. 75 arătând procedura de înființare și de desființare, respectiv de transformare a mănăstirilor, astfel:

„Înființarea, desființarea și transformarea mânăstirilor de călugări în mânăstiri de călugărițe sau a mânăstirilor de călugărițe în mânăstiri de călugări, precum și ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri se aprobă de către Sinodul mitropolitan, la propunerea motivată a chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o atentă și riguroasă evaluare a motivelor, a existenței bazei materiale și a personalului monahal necesar, precum și a condițiilor misionare locale.”

Din aceste dispoziții legale rezultă indubitabil faptul că dreptul de a înființa sau de a desființa o mănăstire aparține în exclusivitate Sfântului Sinod (până în anul 2008) și Sinodului Mitropolitan, cu sediul în București (după . HG 53/2008), A. S. și Rădăuților neavând nicio calitate în acest sens.

Instanța de fond a reținut că, cu ocazia discutării în contradictoriu a acestei excepții invocate, reprezentantul reclamantei (avocat D. C.) a confirmat personal faptul că și în prezent se fac demersuri la Sinodul Mitropolitan din București în vederea obținerii actelor privind înființarea în condițiile legii a acestei mănăstiri.

În aceste condiții, este dată în cauză excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii, aceasta nefiind legal înființată potrivit actelor normative mai sus arătate, motiv pentru care, având în vedere că aceasta încă nu poate fi titulară de drepturi și obligații procesuale, instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanta M. „A. M. D.” C. ca nefondată, fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.

Având în vedere că admiterea celor două excepții duce la stingerea litigiului în totalitate, judecătoria nu a mai cercetat celelalte excepții invocate, și nici fondul cauzei, potrivit art. 137 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, instanța de fond nu a avut în vedere această cerere, motivat de faptul că a fost depus ulterior închiderii dezbaterilor, în timpul ședinței de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 245/22.02.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei au formulat recurs reclamantele A. S. și Rădăuților și Mânăstirea „A. M. D.”, precum și pârâții Asociația Mânăstirea „Sf. M. M. I. cel Nou” de la Suceava și „Nașterea M. D. C.”, C. G., C. S. R., H. V., H. G., B. G., B. C..

Prin cererile de recurs formulate de reclamantele A. S. și Rădăuților și Mânăstirea „A. M. D.” s-a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței civila atacate, iar, pe fond, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor, reclamantele recurente au arătat că, în raport cu dispozițiile art. 84 al.1și 3 și art. 169 din Statutul B., A. S. și Rădăuților are calitatea să solicite constatarea apartenenței unui bun la patrimoniul bisericesc, aflat în raza sa de competență, chiar dacă bunurile descrise în acțiune sunt proprietatea Mănăstirii C., drept de proprietate dobândit prin efectul legii.

S-a arătat că, așa cum s-a reținut în sentința recurată, unitatea de cult este M., care are personalitate juridică și care este proprietatea bunurilor descrise în acțiune, însă A. S. și Rădăuților justifică calitate procesuală activă pentru a solicita: constatarea apartenenței bunurilor la patrimoniul bisericesc; constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor în litigiu în numele Mănăstirii, aflată în subordinea sa, ca for ierarhic superior în vederea ocrotirii intereselor acesteia.

Art. 40 al. 2 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române prevede faptul că „Unitățile componente ale bisericii au dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de același rang, ori în speța de față, nu se află în cazul unor unități componente ale Bisericii de același rang, nu poate fi vorba nici de autonomie, cu atât mai mult cu cât Statutul B. prevede la art. 74 al.4 că „mănăstirea depinde direct de chiriarhul locului …” Nu pot fi avute în vedere, în modalitatea în care a reținut instanța de fond, nici dispozițiile art. 41 din același statut.

M. este persoană juridică de drept privat și de unitate publică, este autonomă numai față de alte părți componente de același grad, nu și față de A. S. și Rădăuților, care este organul bisericesc superior.

De asemenea, recurentele au arătat că și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii „A. M. D. C.” se impune a fi respinsă, întrucât această mănăstire a fost înființată prin Decizia nr. 75/31.05.2006 emisă de A. S. și Rădăuților, avizul Sinodului Mitropolitan fiind doar o chestiunea prealabilă emiterii actului sus menționat, iar pârâții nu au nici o calitate să conteste această decizie. M. de la C. este înregistrată la A. S. și Rădăuților și a dobândit capacitate de folosință de la înființare.

Totodată, au arătat recurentele, în cazul în care se admite excepția unei capacități de folosință a Mănăstirii A. M. D. C., nu se poate în nici un caz să se admită și excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei S. și Rădăuți, pentru că o excepție o exclude pe cealaltă.

Pe fondul cauzei, au fost reiterate motivele invocate prin acțiune și în precizările la aceasta.

Pârâții Asociația S. M. M. I. Cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C. - prin reprezentant A. G., C. G., C. S. R., H. V., H. G., B. G., B. C., A. Ghoerghe, A. S., M. „A. M. D.” C. au formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 245/22.02.2011, respectiv împotriva încheierii din camera de consiliu din 2.02.2011 prin care s-a admis cererea de reexaminare a taxei de timbru, solicitând să se constate că reclamanta este obligată să plătească taxa judiciară de timbru și timbru judiciar pentru toate capetele de cerere din acțiunea introductivă și din cererea completatoare și în consecință, să se admită recursul, să se dispună desființarea hotărârii atacate și să fie anulată acțiunea ca netimbrată.

În motivarea recursului, s-a arătat că greșit instanța a considerat cererea de reexaminare ca fiind introdusă în termen, având în vedere dispozițiile art. 18 (2) din Legea nr. 146/1997 și faptul că taxa de timbru a fost stabilită la data de 30.11.2010, astfel încât cererea de reexaminare formulată la data de 5.01.2011 este tardivă.

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la scutirea de la plata taxelor de timbru asupra capetelor de cerere care au ca obiect acțiune în constatare drept de proprietate asupra unor bunuri mobile.

Recurenții pârâți au arătat că greșit prima instanță, în baza Legii 455/2006, a constatat scutirea de la plata taxelor de timbru pentru bunurile imobile clădiri și terenuri situate în extravilan, întrucât Legea 455/2006 prevede scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cultele religioase numai pentru imobilele situate în intravilanul localității.

Intimata reclamantă A. S. și Rădăuților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de pârâți întrucât, conform dispozițiilor art. 18(3) Legea 146/1997, cererea de reexaminare se soluționează prin încheiere irevocabilă.

De asemenea, intimata a arătat că cererea de reexaminare a fost formulată în termen și, față de obiectul cererii, sunt incidente dispozițiile Legii 455/2006.

De asemenea, încheierea pronunțată vizează și completările la acțiune, pentru care sunt incidente aceleași dispoziții legale.

Pe de altă parte, înainte de a formula cererea de reexaminare, reclamanta a timbrat cu suma de 3353,18 lei, sumă ce vizează și completările la acțiune.

Intimata-pârâtă Asociația Sf. M. M. I. cel Nou de la Suceava a formulat întâmpinare prin care a arătat că excepțiile invocate au fost corect reținute de prima instanță.

S-a arătat că potrivit Statutului B.O.R., unitățile de cult sunt reglementate într-o ierarhie care cuprinde parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, episcopia, arhiepiscopia, mitropolia și patriarhia, toate acestea fiind persoane juridice de drept privat și utilitate publică, astfel cum se prevede în art. 40 alin.l și art. 41 alin. 1 din Statutul B.O.R.

Aceste unități de cult, având personalitate juridică, au și un patrimoniu distinct, cât și dreptul de a se conduce și administra autonom, față de o altă parte componentă de același rang (art. 40 alin.2 din Statut).

Din punct de vedere administrativ organizatoric, Statutul stabilește în mod distinct atribuțiunile fiecărui conducător al unității de cult. Potrivit prevederilor art. 88 lit. b și f din Statut, chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul), „reprezintă eparhia în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, injustiție și față de terți, personal sau prin delegați".

Prin urmare, arhiepiscopul sau episcopul poate reprezenta în nume propriu eparhia (A. sau Episcopia), dacă se urmărește valorificarea unui interes patrimonial al acesteia și nu a unei unități de cult din subordine, care are personalitate juridică.

In speță, reclamanta susține prin cererea de chemare în judecată că bunurile menționate în respectiva cerere sunt proprietatea Bisericii Ortodoxe Române, apoi că sunt proprietatea Arhiepiscopiei (a se vedea punctele I și II din acțiune), pentru ca, în cele din urmă, să susțină că bunurile sunt proprietatea Mănăstirii, astfel cum se susține și în recursul declarat.

Or, în această din urmă situație, potrivit art. 79 alin. 4 din Statut, starețul mănăstirii, reprezintă mănăstirea în justiție, chiriarhul fiind cel care aprobă în scris ca starețul sau o altă persoană să reprezinte mănăstirea în justiție. Nici într-un caz însă, A. nu poate figura ca parte în proces în nume propriu, susținând că este proprietara bunurilor sau susținând interesele Mănăstirii, în condițiile în care, în tot cursul procesului, nu s-a legitimat niciodată ca reprezentantă a Mănăstirii care se pretinde că ar fi proprietara bunurilor menționate prin acțiune. Sub acest aspect, prevederile art. 84 alin. 1, 84 alin. 3 și 169 din Statut nu conferă calitatea procesuală activă a reclamantei, astfel cum se susține în motivarea recursului.

Calitatea de instituție ierarhic superioară a Arhiepiscopiei, nu-i conferă acesteia legitimarea procesuală activă în nume propriu.

În privința reclamantei M. „Adormirii M. D.” C., aceasta a fost înființată prin Decizia nr. 75/2005 emisă de Arhiepiscopie, în baza avizului Permanenței Consiliului Eparhial din data de 10 mai 2006. Or, potrivit art. 76 din Statutul B.O.R. nr. 4593 din 17 februarie 1949, în vigoare la emiterea Deciziei nr. 75/2005, „mănăstiri noi se pot întemeia numai cu binecuvântarea Sfântului Sinod, la propunerea episcopului sau arhiepiscopului...., iar desființarea unei mănăstiri se poate face tot prin numai cu încuviințarea Sfântului Sinod". La fel și noul Statut din anul 2008, prevede în art. 75 alin. 1 că „înființarea, desființarea și transformarea mănăstirilor se aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea chiriarhilor..."

Cum decizia nr. 75/2005 a fost emisă fără avizul Sfântului Sinod, rezultă că acest act nu și-a produs efectele pentru care a fost emis, iar M. nu există ca persoană juridică, de vreme ce „actul de naștere" a fost emis cu încălcarea legii, fiind dată astfel excepția lipsei capacității de folosință a acestei reclamante.

Este adevărat că în prezenta cauză nu s-a cerut constatarea nulității deciziei de înființare a Mănăstirii, dar aceasta nu înseamnă că pe cale de excepție nu se poate invoca lipsa de efecte juridice a acestei decizii în procesul civil declanșat, în sensul că respectiva decizie nu conferă capacitatea de folosință a reclamantei.

Greșit susține reclamanta recurentă că excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei și excepția lipsei capacității de folosință a Mănăstirii se exclud una pe alta.

Cu privire la fondul cauzei arată intimata pârâtă că instanța de recurs nu poate judeca în fond, deoarece ar prejudicia părțile de un grad de jurisdicție, față de împrejurarea că instanța nu a intrat în cercetarea fondului.

Prin decizia nr. 853 din 24 aprilie 2012, Tribunalul Suceava a respins recursurile declarate de pârâtele Asociația M. „S. M. M. I. cel Nou de la Suceava” și „Nașterea M. D.” C. precum și al Mănăstirii „A. M. D.” C. împotriva sentinței civile nr. 245 din 22.02.2011, pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._, a admis recursul declarat de reclamanta A. S. și Rădăuților împotriva aceleiași hotărâri judecătorești; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei; a casat în parte sentința civilă nr.245/22.02.2011 a Judecătoriei Vatra Dornei și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod corect judecătoria a reținut că în cauză este dată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii „A. M. D.” Cătrinari, în condițiile în care, conform dispozițiilor art. 76 din Decretul nr. 233/1949, pentru aprobarea statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și ulterior, conform dispozițiilor art. 75(1) și art. 113 lit.e din HG 53/2008, dreptul de a înființa sau desființa o mănăstire aparținea în exclusivitate Sfântului sinod (până în anul 2008) și Sinodului Mitropolitan (după . H.G. 53/2008).

Or, în cauza de față, nu s-a făcut dovada existenței unui act emis de S. Sinod sau Sinodul Metropolitan care să ateste înființarea Mănăstirii „A. M. D.” C. .

În aceste condiții, faptul că A. S. și Rădăuților a emis decizia nr. 75/31.05.2006, iar M. „A. M. D.” C. a fost sfințită la data de 7.10.2007 de către IPS Pimen și PS Teodosie, nu atestă calitatea de mănăstire ca unitate componentă a Bisericii Ortodoxe Române în sensul art. 40 și art.41din Statutul B.O.R.

Față de acestea, constatând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt date motivele prevăzute de art. 304 pct.9 și art. 304¹Cod procedură civilă și, în consecință, a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta M. „A. M. D.” C..

În cauza de față trebuie să se facă distincție între noțiunea de mănăstire ca unitate de cult, astfel cum este definită prin art. 74 (1) din Statutul B. și lăcașurile de cult (catedrale, biserici, capele), edificiile bisericești prevăzute de art. 177.

Astfel, la data sfințirii lăcașului de cult, respectiv 7.10.2007, era în vigoare Decretul nr. 233/23.01.1949, iar conform dispozițiilor art. 177 din vechiul Statut B.O.R., o biserică, imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea și folosința eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei și cade sub dispozițiile acestui statut.

Totodată, conform art. 169 Statutul B.O.R. (în vigoare după 2008) și conform art. 168 Statutul B.O.R. (în vigoare până în 2008), totalitatea bunurilor aparținând parohiilor, mănăstirilor, arhiepiscopiilor, bisericilor … alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe Române.

Aceste dispoziții legale, precum și dispozițiile prevăzute de art. 170 (10), 172 din Statutul B.O.R. conferă reclamantei A. S. și Rădăuților calitate procesuală activă în cadrul unei acțiuni care vizează constatarea apartenenței unui bun din raza teritorială al eparhiei la patrimoniul bisericesc, mai ales în condițiile în care demersurile pentru înființarea Mănăstirii „A. M. D.” C. nu au fost finalizate.

Față de acestea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursul promovat de reclamanta A. S. și Rădăuților, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a casat în parte sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În privința recursului promovat de pârâții Asociația M. „S. M. M. I. cel Nou de la Suceava” și „Nașterea M. D. C.” și C. G., C. S. R., H. V., H. G., B. G., B. C., acesta a fost respins, având în vedere că încheierea prin care s-a soluționat cererea de reexaminare cu privire la modul de stabilire a taxei de timbru este irevocabilă, conform dispozițiilor art. 18(3) din Legea 146/1997.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Asociația M. Sf. M. M. „I. cel Nou de la Suceava” și „Nașterea M. D.” C., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei și trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare ca instanță de apel.

În motivare, a arătat că dispozițiile art. 282¹ Cod procedură civilă prevăd că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect au o valoare de până la 100.000 lei, inclusiv, iar, prin Decizia nr. 32 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că acțiunile în constatare sunt acțiuni patrimoniale.

Raportat la cele menționate mai sus, apreciază că în mod greșit tribunalul s-a investit cu judecarea unui recurs, în condițiile în care în cauză era dată calea apelului față de împrejurarea că valoarea litigiului este cu mult peste 100.000 lei.

Astfel, toate construcțiile edificate de recurentă și pretinse de reclamantă prin acțiunea în constatare au o valoare de inventar de peste 25 miliarde lei vechi, iar bunurile mobile inventariate sunt în valoare de peste 1,7 miliarde lei vechi.

Chiar și în situația în care s-ar avea în vedere doar cele două valori de la pct. 5 și 7 din acțiune, estimate cu mult sub valoarea lor de către reclamantă, rezultă că au o valoare de 104.417 RON (15.000+89.417), care ar determina calea apelului, fără a mai lua în calcul valoarea celorlalte bunuri, care este substanțială.

Prin întâmpinare, reclamanta A. S. și Rădăuților a invocat excepțiile inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, lipsei de interes în formularea căii de atac a recursului și inadmisibilității recursului raportat la calificarea juridică corectă a acțiunii și față de sesizarea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr.120 din 23.01.2013pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr._, Curtea a respins, ca nefondate, excepțiile invocate de reclamanta intimată A. S. și Rădăuților, prin reprezentanții legali.

A admis recursul declarat de pârâta Asociația M. Sf. M. M. „I. cel Nou de la Suceava” și „Nașterea M. D.” C., prin reprezentanții legali, împotriva deciziei nr. 853 din 24 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția civilă – în dosarul nr._ .

A casat decizia civilă nr. 853 din 24 aprilie 2012 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele :

Decizia nr.32/_ a ÎCCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat că, ori de câte ori, pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că trebuie considerată o acțiune patrimonială, în care valoarea obiectului cererii determină competența materială sau căile de atac, și acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care se referă la bunuri evaluabile în bani .

În speță, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții, constatarea existenței unui drept de proprietate asupra unor bunuri materiale, construcții și terenuri, bunuri ce sunt, indiscutabil, evaluabile în bani. Prin completarea la acțiunea introductivă, de la termenul din 28.06.2010, reclamanta a mai solicitat constatarea nulității absolute a unui act juridic intitulat contract de dare în plată, acțiune, de asemenea evaluabilă în bani, în conformitate cu decizia în recurs în interesul legii menționată mai-sus. S-a mai solicitat, la acel termen, și rectificare tabulară, în sensul radierii dreptului de proprietate si de superficie cu privire la imobilele care fac obiectul acțiunii . După mai multe dezbateri referitoare la valoarea obiectului cauzei, la termenul de judecată din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Vatra - Dornei a avut în vedere la stabilirea acesteia valoarea de inventar a imobilelor din contabilitate, respectiv suma de 2.634.444 lei, valoare precizată la fila 229 dosar primă instanță. Valoarea a fost contestată de către reclamantă, inclusiv în cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, formulată la prima instanță, prilej cu care aceasta a arătat că valoarea de 2.634.444 lei este valoarea patrimoniului asociației și nu patrimoniul Mănăstirii de la C. .

Reclamanta a precizat, însă, pentru termenul de judecată din 30.11.2010 (fila 207;208 dosar judecătorie ) că valoarea terenului de la punctul 7 din acțiunea introductivă este de 15.000 lei, iar valoarea bunurilor de la punctul 5 din aceeași cerere este de 89.417 lei.

D. față de această valoare recunoscută de reclamantă, de peste 100.000 lei, este evident faptul că prezenta cauză este susceptibilă și de calea de atac a apelului, în conformitate cu prevederile art.282 indice 1 alin.1 din Codul de procedură civilă, drept pentru care recursul formulat, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.1 din Codul de procedură civilă, referitoare la greșita alcătuire a completului, este întemeiat.

Neîntemeiate sunt, însă, excepțiile invocate de intimată. Astfel, excepțiile inadmisibilității recursului, ca fiind formulat împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunțate în recurs, și, având în vedere calificarea acțiunii de prestație tabulară, nu sunt întrunite în cauză, pentru motivele arătate mai-sus . Excepția lipsei de interes în formularea căii de atac nu poate fi reținută, întrucât pârâtei i s-a respins recursul prin decizia atacată, fiind îndreptățită să conteste această hotărâre .

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.304 pct.1 și 312 alin.5 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul și a casat decizia atacată, cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, ținând seama de dezlegarea de drept dată de instanța de recurs referitoare la existența căii de atac a apelului în cauză, Tribunalul va avea de analizat, în funcție de valoarea totală a obiectului litigiului, și competența materială a Judecătoriei, de soluționare a prezentei cauze în primă instanță .

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr._ la data de 01.03.2013.

Apelanta A. S. și Rădăuților a formulat completare a motivelor de apel (filele 25- 27 dosar) prin care a arătat că înțelege să mențină criticile formulate împotriva solutiei instanței de fond cu privire la soluționarea excepției lipsei calitatii procesual-active a Arhiepiscopiei, cu toate motivările detaliate in scris.

În ceea ce privește soluționarea excepției lipsei capacității de folosința a reclamantei M. "A. M. D." C., a arătat că soluția instanței de fond este vădit netemeinica si nelegala.

Astfel, pe lângă toate motivele de nelegalitate invocate in scris in primul ciclu procesual si pe care le menține integral, a arătat ca in condițiile in care decizia de înființare a Mănăstirii a fost supusa controlului instanțelor de judecate si s-a stabilit cu putere de lucru

Judecat temeinicia si legalitatea acestui act devine evident faptul ca o asemenea excepție nu putea fi primita in cauza.

Prin decizia pronunțata de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._ * s-a stabilit ca decizia de infiintare a Mănăstirii este temeinica si legala iar efectele soluției pronunțate de Curte au in vedere întregul interval de timp cuprins intre momentul emiterii deciziei si momentul contestații acesteia.

Pe cale de consecința si la momentul invocării excepției decizia nr. 75 / 2006 producea efecte depline astfel incat reclamanta M. avea toate atributele unei persoane juridice de drept privat deci si capacitatea de folosința deplină.

A solicitat admiterea apelului si sub acest aspect.

Totodată a înțeles să invoce si netemeinicia soluției instanței de fond sub aspectul respingerii acțiunii ca nefondata pentru următoarele considerente:

Desi din considerentele hotărârii rezulta ca instanța a analizat cauza dedusa judecații numai sub aspectul excepțiilor invocate, aceste considerente intra in contradicție flagranta cu dispozitivul hotărârii, din care rezulta ca instanța ar fi dispus si asupra fondului cauzei (""respinge ca nefondata acțiunea" ).

Independent de acest prim aspect pe care a arătat faptul ca instanța de fond nu putea sa dispună soluționarea in fond a cauzei in lipsa unui probatoriu complet si concret.

În prezenta cauza nu a existat un termen la care sa fie puse in discuția pârtilor probatiunile, singura proba concret administrata fiind cea cu înscrisuri.

In condițiile in care stabilirea caracterului de bunuri sacre si acelui de bunuri aservite bisericii (asa cum a arătat in acțiunea introductive ca ar fi bunurile pentru care a fost formulata prezenta acțiune) nu poate fi facuta exclusiv in baza unor înscrisuri, mai ales in condițiile contestării lor de către parați, instanța de fond avea obligația de a respecta dreptul la apărare al pârtilor sau chiar, din oficiu, de a pune in vedere pârtilor necesitatea completării probatoriului existent in cauza.

In aceste condiții singura soluție legala este cea a desființării soluției instanței de fond si trimitere a cauzei la prima instanța pentru administrarea probatoriilor.

In situația in care instanța de control judiciar va aprecia ca o asemenea soluție nu se impune, având in vedere caracterul devolutiv al caii de atac a apelului a solicitat completarea probatoriului cu înscrisuri, expertize specialitatea topografie si construcții, cu proba testimoniala si cu proba cercetării locale.

Astfel, a solicitat admiterea apelului precizat si completat, cu cheltuieli de judecata.

Apelanta Asociația M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C. a formulat precizări ( filele 12-20 dosar) prin care a arătat următoarele:

1). Cu privire la taxa judiciară de timbru, criticată prin apelul Asociației.

Prin decizia 853/2012 a Tribunalului Suceava care a judecat ca instanță de recurs și a fost casată de Curtea de Apel Suceava, recursul Asociației a fost respins cu motivarea că problema timbrajului s-a rezolvat prin încheierea irevocabilă pronunțată în cererea de reexaminare cu care a fost sesizată instanța de fond.

Combate această susținere, arătând că astfel cum a reținut și instanța supremă, instituirea unei proceduri speciale de soluționare a contestațiilor împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, nu exclude posibilitatea exercitării în cadrul căilor de atac, a controlului judiciar cu privire la eventuale greșeli de judecată referitoare la aplicarea prevederilor Legii nr. 146/1997 (a se vedea CSJ, secția comercială, decizia nr. 7664 din 14 decembrie 2001).

Sub acest aspect, își menține susținerile din recursul (apelul) declarat, cât și din cererea de reexaminare cu care au fost investite atât instanța de fond cât și tribunalul. A solicitat ca instanța de apel să analizeze problema timbrajului acțiunii și să dispună timbrarea la valoare a apelului declarat de M. A. M. D. C., precum și darea în debit prin dispozitivul hotărârii ce se va pronunța, pentru taxa de timbru care trebuia achitată la instanța de fond de către ambele reclamante.

2). În cauză este dată lipsa legitimării procesuale active a Arhiepiscopiei S. și Rădăuților, motivat de următoarele:

-unitățile de cult sunt reglementate într-o ierarhie care cuprinde parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, episcopia, arhiepiscopia, mitropolia și patriarhia, toate aceste unități de cult având un patrimoniu distinct și având statutul de persoană juridică de drept privat și utilitate publică (art. 40 alin. 1 și 41 alin. 1 din Statutul B.;

-din punct de vedere organizatoric, chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul), reprezintă eparhia în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, în justiție și față de terți. Așadar, episcopul sau arhiepiscopul poate reprezenta în nume propriu eparhia la conducerea căreia se află sau poate lega pe stareț sau altă persoană care să reprezinte o unitate de cult din subordine, atunci când se pune problema valorificării unui interes în justiție art. 79 alin. 4 din Statut);

-în cauză, reclamanta a susținut că are legitimare procesuală activă în calitate de „instituție ierarhic superioară" a Mănăstirii A. M. D. care pretinde că este proprietara bunurilor menționate în acțiune. Or, o astfel de justificare nu poate -fi primită de vreme ce persoana juridică ce se pretinde proprietară participă- în proces, iar potrivit prevederilor statutare, arhiepiscopia putea delege un reprezentant sau putea participa în proces în calitate de intervenient în interesul mănăstirii. Nu putem admite că parte în procesul în care este implicată o unitate economică din subordine cu personalitate juridică ar putea fi și centrala sau și ministerul pe ideea că cine poate mai mult poate și mai puțin, fiind o instituție ierarhic superioară.

De altfel reclamanta prin acțiune a susținut existența unui interes propriu, pretinzând că ea este proprietara acestor bunuri, după care a susținut că se legitimează ca instituție ierarhic superioară mănăstirii care este proprietara bunurilor.

Față de cele menționate mai sus, a solicitat a se respinge apelul prin care reclamanta a susținut că nu este dată excepția lipsei calității procesuale reținută de prima instanță. "

3). Cu privire Ia excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii A. M. D. C., instanța de apel nu poate reține o altă situație decât cea pronunțată deja ca instanță de recurs, decât cu încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac.

Astfel, principiul „non reformatio in pejus" presupune că părții care a exercitat o cale de atac să nu i se înrăutățească situația față de cele dispuse prin hotărârea supusă controlului judiciar.

De vreme ce Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr.853/2012 a respins recursul declarat de M. A. Amicii D. C. împotriva sentinței civile nr.245/2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, reționând că în mod just a fost reținută excepția lipsei calității procesuale de folosință a acestei recurente, întrucât recursul împotriva deciziei 853/2012 a Tribunalului Suceava a fost declarat numai de Asociație, rezultă că acestei recurente nu i se poate agrava situația în rejudecarea ca instanță de apel, prin reținere altei soluții decât cea de respingere a apelului declarat de M. A. M. D. C..

În consecință, a solicitat ca instanța de apel să respingă apelul declarat de M. A. M. D. C., atât pentru motivul respectării principiului de drept enunțat, cât și pentru faptul că motivele invocării acestei excepții sunt dat în cauză, impunându-se aceeași soluție.

4). În cauză este dată excepția inadmisibilității acțiunii în constatare întemeiată pe dispozițiile art.111Cpc.

Astfel, în justificarea temeiului legal invocat, reclamanta susține că a dobândit dreptul de proprietate potrivit art. 181 din Statutul B. aprobat prin HG 53/2008, potrivit căruia „o biserică imediat după sfințirea ei, trece în proprietatea unităților de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul și clădirile afectate ei"

Prin urmare, reclamanta invocă legea ca mod de dobândire a proprietății, astfel cum se prevede în art. 645 din codul civil, încât actul de sfințire, în opinia reclamantei constituie titlu de proprietate, iar dacă este așa, în baza acestui pretins titlu este dată calea acțiunii în realizare, acțiunea în constatare fiind inadmisibilă.

5). În cauză este dată și excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților A. G. și S., față de care reclamanta nu invocă o încălcare a unui drept, nu justifică un interes actual, nu li se pretinde îndeplinirea vreunei obligații anume.

Faptul că pârâții au cerut acordul pentru înființarea lăcașului de cult, că au cerut autorizarea construcției și temerea reclamantei că „ar putea emite pretenții" asupra construcției, nu sunt motive ce ar legitima calitatea de pârâți a soților A..

Față de cele menționate, a solicitat respingerea ca nefondate a apelurilor declarate și admiterea apelului Asociației cu privire la respectarea obligațiilor privind taxa judiciară de timbru.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

În ceea ce privește apelul formulat de A. S. și a Rădăuților, tribunalul constată că potrivit art. 169 din HG nr.53/16 ianuarie 2008 privind recunoașterea statutului pentru organizarea și funcționarea B. „totalitatea bunurilor aparținând parohiilor, schiturilor, mânăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor și Patriarhiei, asociațiilor și fundațiilor constituite de Biserică, fondurile destinate unui scop bisericesc, precum și averile bisericilor funcționale alcătuiesc patrimoniul bisericesc care aparține Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui este reglementat de prezentul statut. Bunurile aflate în folosință fac, de asemenea, parte din patrimoniul bisericesc și se administrează conform actelor de dobândire și dispozițiilor prezentului statut.”

Conform prevederilor art.40 alin.1 și 2 din același act normativ:

„(1) Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie, sunt:

a) parohia;

b) mânăstirea;

c) protopopiatul (protoieria);

d) vicariatul;

e) eparhia (arhiepiscopia și episcopia);

f) mitropolia.

(2) Fiecare din unitățile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispozițiile prezentului statut, are dreptul de a se conduce și de a se administra autonom față de altă parte componentă de același rang și de a participa, prin reprezentanții săi aleși, clerici și mireni - în cazul parohiilor și eparhiilor, la lucrările unităților componente superioare.”

Așadar, autonomia viza unități de cult egale în grad, însă nu exclude ierarhia față de unitățile superioare, consacrată expres de altfel, de dispozițiile art.74 alin.4 din Statut.

Față de aceste dispoziții, tribunalul constată că reclamanta A. S. și Rădăuților deține calitate procesuală în prezenta cauză. Aceste rețineri nu contravin în opinia instanței, prevederilor art.181 din HG 53/2008 care vizează dreptul de proprietate, ori prezenta acțiune are drept obiect constatarea că bunurile în discuție aparțin patrimoniului bisericesc.

În consecință, în temeiul art.297 C., având în vedere că excepția lipsei calității procesuale active nu este dată, tribunalul va admite apelul formulat de reclamanta A. S. și Rădăuților, va anula în parte hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare.

Criticile formulate de M. „A. M. D.” C., se dovedesc nefondate.

În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză este dată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Mănăstirii „A. M. D.” C., în condițiile în care conform disp. art. 76 din decretul nr. 233/1949 pentru aprobarea statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și ulterior, conform disp. art. 75(1) și art. 113 lit.e din HG 53/2008, dreptul de a înființa sau desființa o mănăstire aparținea în exclusivitate Sfântului sinod (până în anul 2008) și Sinodului Mitropolitan (după . H.G. 53/2008).

Ori, în cauza de față, nu s-a făcut dovada existenței unui act emis de S. Sinod sau Sinodul Metropolitan care să ateste înființarea Mănăstirii „A. M. D.” C..

În aceste condiții, faptul că A. S. și Rădăuților a emis decizia nr. 75/31.05.2006, iar M. a fost sfințită la data de 7.10.2007 de către IPS Pimen și PS Teodosie, nu atestă calitatea de mănăstire ca unitate componentă a Bisericii Ortodoxe Române în sensul art. 40 și art.41din Statutul B..

Apelul formulat de Asociația „M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C.” și de persoanele fizice C. G., C. S. R.,, H. V., H. G., B. G. prin moștenitori B. C. și B. O., A. G. prin moștenitori A. S. și A. S. viza modul în care instanța a tranșat cu privire la taxa de timbru datorată de reclamante.

Ori, în condițiile în care asupra acestei chestiuni instanța s-a pronunțat în mod irevocabil conform art.18 alin.3 din Legea 146/1997, criticile formulate nu pot fi primite.

De observat, de altfel că în fața instanței de recurs pârâții nu au formulat critici cu privire la această chestiune, astfel că ele nu pot fi reiterate în rejudecarea apelului.

Date fiind motivele sus-arătate, în cauză nu se impun a fi reluate criticile formulate de Asociația „M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C.” privind lipsa legitimării procesuale active a reclamantei A. S. și Rădăuților și lipsa capacității procesuale de folosință a Mănăstirii „A. M. D.” C..

De asemenea, dată fiind reținerile tribunalului în ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei S. și Rădăuților, excepție care primează în cauză, prima instanță urmează să aibă în vedere excepția inadmisibilității acțiunii față de prevederile art.111 C. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. G. ( prin moștenitori) și A. S., invocate de aceeași pârâtă în rejudecarea apelului.

Pentru aceste considerente, va respinge ca nefondat apelul declarat de Asociația „M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C.”.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de M. „A. M. D.” C., ..

Va respinge ca nefondat apelul formulat de C. G., C. S. R.,, H. V., H. G., B. G. prin moștenitori B. C. și B. O., A. G. prin moștenitori A. S. și A. S. Admite apelul formulat de A. S. și Rădăuților-Suceava, ..11, jud Suceava împotriva sentinței civile nr. 245 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ .

Va anula în parte sentința civilă nr. 245 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanței.

Va menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de Asociația „M. S. M. M. I. cel Nou de la Suceava și Nașterea M. D. C.”-Suceava, ., ..A, ..

Respinge ca nefondat apelul declarat de M. „A. M. D.” C., ..

Respinge ca nefondat apelul formulat de C. G.-Iași, ..33, jud Iași, C. S. R.-Iași, ..33, jud Iași, H. V.-Suceava, ., nr.43, ., ., H. G.- Suceava, ., nr.43, ., ., B. G. prin moștenitori B. C.-Iași, ..20A, ., ., jud Iași,și B. O.-Iași, T. N., nr.3, jud Iași, A. G. prin moștenitori A. S. și A. S.- Suceava, ..15, ., ..

Admite apelul formulat de A. S. și Rădăuților-Suceava, ..11, jud Suceava împotriva sentinței civile nr. 245 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ .

Anulează în parte sentința civilă nr. 245 din 22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în dosar nr._ și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanței.

Menține celelalte dispoziții.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2014

Președinte, Judecător, Grefier,

M. C. L. A. L. A.

Red M.C

Jud.fond B. I. E.

Tehnored.L.A.

14 ex./01.09.2014

← Fond funciar. Sentința nr. 838/2014. Tribunalul SUCEAVA		Obligaţie de a face. Hotărâre din 19-01-2016, Tribunalul SUCEAVA →

Acţiune în constatare. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 385/2014. Tribunalul SUCEAVA