Fond funciar. Decizia nr. 2610/2012. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2610/2012 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-12-2012 în dosarul nr. 2610/2012
Dosar nr._ -fond funciar-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL S.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR.2610
Ședința publică din data de 20 decembrie 2012
Președinte: V. E. L.
Judecători: C. L.
Judecător: S. A.
Grefier: R. M.
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâtele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și intervenientul în nume propriu V. D. împotriva sentinței civile nr. 912 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), intimați fiind reclamanta P. C. și intervenientul în nume propriu V. V..
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 13 decembrie 2012, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 20 decembrie 2012.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ la data de 10 iulie 2008, petenta P. C. a contestat Hotărârea nr.29/23.01.2008 a pârâtei C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată supra terenurilor S., solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha, din care 500 mp pe vechiul amplasament.
În motivarea contestației, petenta a arătat că cererea sa privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha teren, situat pe raza municipiului S., i-a fost respinsă în mod nejustificat. A precizat petenta că, prin titlul de proprietate nr. 825/12.04.1995 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,67 ha teren, însă, dorește și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața menționată, parte dintr-o suprafață mai mare de 0,32 ha teren grădină, din care a obținut în proprietate doar 0,10 ha. În anul 1984, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 107/01.06.1984 a fost expropriată suprafața de 250 mp, iar restul terenului a fost preluat în mod abuziv și, la ora actuală, suprafața de aprox. 1700 mp din fosta proprietate este ocupată în mod abuziv de blocuri, suprafața de 500 mp fiind liberă. În sprijinul cererii sale, petenta a depus la dosarul cauzei o . înscrisuri, printre care se numără un raport de expertiză tehnică extrajudiciară.
Instanța de fond a încuviințat pentru petentă proba cu audierea martorilor Dârja M. și I. V., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosarul cauzei.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a solicitat respingerea plângerii, întrucât terenul solicitat a fost expropriat și nu face obiectul art. 34 din Legea nr. 1/2000, pentru această suprafață petenta a depus notificare în baza L. nr. 10/2001. A fost solicitată și introducerea în cauză a Comisiei locale S.. La întâmpinare a fost atașată documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate.
La termenul din data de 29 septembrie 2008, petenta și-a modificat acțiune, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu și cu C. locală S..
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, secund-pârâta a solicitat respingerea plângerii, arătând că cererea petentei face obiectul L. nr. 10/2001. S-a mai arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 34 din Legea nr. 1/2000, întrucât terenul solicitat face parte din domeniul public al municipiului, și pe acesta sunt amplasate blocuri de locuințe și alte obiective de utilitate publică aferente acestora.
La termenul din data de 23 februarie 2009 a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenție în interes propriu, formulată de numitul V. D., care a solicitat ca reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha să se facă și în favoarea sa, în indiviziune cu petenta.
La termenul din data de 30 martie 2009, instanța de fond a admis în principiu cererea de intervenție.
Ca urmare a solicitării primei instanțe, a fost depusă la dosarul cauzei documentația ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 825/1995, în favoarea petentei.
Prin sentința civilă nr. 2308/18 mai 2009, Judecătoria S. a respins plângerea, ca nefondată și a respins și cererea de intervenție, ca nefondată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin Hotărârea nr.29 din data de 23.01.2008, emisă de C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (f. 43 dosar primă instanță) a fost respinsă contestația prin care reclamanta P. C. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha teren, situată pe raza municipiului S., în calitate de moștenitoare a defunctului R. C..
Potrivit art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 și art. 27 alin. 8 din H.G. nr. 890/2005, împotriva hotărârii comisiei județene (pronunțate asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului) se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Legea nr.18/1991 la art.8 prevede că stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care s-au găsit în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție se face prin reconstituirea sau constituirea acestui drept. Prin aceste două modalități - reconstituire și constituire – se atribuie foștilor membri CAP și altor persoane îndreptățite, în proprietate, suprafețe de teren potrivit legii.
Or, în speță, reclamanta nu a dovedit că face parte din categoria persoanelor care beneficiază de prevederile L. fondului funciar, atâta timp cât potrivit considerentelor hotărârii atacate și necontestate de reclamantă, terenul proprietatea autorilor săi a fost expropriat în anul 1984 pentru motive de utilitate publică.
Contrar susținerilor reclamantei, care a invocat dispozițiile art. 4 alin.1 din Legea nr.1/2000, terenul revendicat nu face parte din categoria celor despre care se face vorbire în textul de lege menționat întrucât construcțiile edificate pe terenul solicitat nu intră în categoria celor reglementate de acest articol. Așa fiind, restituirea terenului solicitat sau acordarea eventualelor despăgubiri în schimbul acestuia nu se pot realiza prin parcurgerea procedurii speciale prevăzute de Legea fondului funciar, întrucât terenul în litigiu a fost expropriat de la autorii reclamantei, iar singurul act normativ care prevede măsuri reparatorii cu privire la această categorie de terenuri este doar Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare, text de lege care a fost de altfel invocat de reclamantă și în cererea de restituire a terenului înregistrată de Primăria municipiului S. și soluționată prin Dispoziția Primarului nr. 1666/23.05.2008 (f.130 dosar). Față de aceste considerente, prima instanță, constatând că plângerea reclamantei este nefondată, a respins-o ca atare, aceeași soluție urmând a avea și cererea de intervenție formulată în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intervenientul V. D., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că un prim aspect vizează necercetarea fondului de către instanța a cărei hotărâre a recurat-o. În acest sens, a solicitat a se avea în vedere faptul ca prin hotărârea pronunțată de Judecătoria S., aceasta nu a analizat sub nici un aspect cererea formulată de el, consemnându-se în considerentele hotărârii doar faptul ca cererea a fost formulată la termenul din 23 februarie 2009 și că a fost admisă în principiu la termenul din 30 martie 2009. Astfel, instanța de fond nu a dat curs în nici un fel cererii prin care a solicitat admiterea acesteia, motivat de faptul ca el este moștenitor după V. Glicheria, cea care alături de autorul reclamantei figurează in C.F. 2832 a comunei cadastrale S. cu o cota de 15/300 părți, că a făcut cerere de reconstituire, cerere ce viza și acest teren (teren înscris în registrul agricol a lui R. C., dat fiind că acesta nu a ieșit din indiviziune cu moștenitorii după prima soție, printre care și el și că, în consecință, se impunea ca reconstituirea sa se facă și în favoarea sa).
În atare situație, prima instanță a dedus soluția pronunțată din simpla expunere a pretențiilor reclamantei, fără însă a se da o motivare proprie, fiind de principiu că instanțele de fond sunt datoare să arate temeiurile de fapt și de drept pe care își întemeiază hotărârea lor.
Un alt aspect care vizează casarea cu trimitere se referă la rezolvarea cauzei pe un alt temei juridic decât cel invocat de părți.
Astfel, deși cererea formulată a fost motivată în drept pe dispozițiile prevăzute de Legea 18/1991, în mod greșit, instanța de fond a considerat că încadrarea în drept a acesteia ar fi trebuit făcută potrivit dispozițiilor prevăzute de Legea 10/2001, aspect reținut și în temeiul căruia a și fost pronunțată hotărârea de respingere a cererii și care însă, mai mult de atât, nici nu a fost pus vreun moment în discuția părților.
Fată de încadrarea juridică făcută de părțile din proces, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 alin.2 din Legea 18/1991, beneficiază „membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora...”.
Ori, în această situație a reieșit în mod clar, din certificatul de moștenitor nr. 415/58 și din actele de stare civilă depuse, că el, intervenientul, este moștenitorul lui R. E., în calitate de nepot de soră, beneficiind în această situație de dispozițiile L. 18/1991. Deosebit de aceasta, din copia după registrul agricol rezultă înscrierea terenului care face obiectul prezentei cauze, iar din expertiza extrajudiciară efectuată, precum și din adresele și întâmpinările formulate în cauză, se confirmă faptul că în prezent acest teren este ocupat de blocurile din cartierul Obcini și că s-a primit în compensare doar suprafața de 0,10 ha teren, situat la locul „Autoservice” (conform titlului de proprietate nr. 825/1995).
Mai mult de atât, a solicitat a se observa că potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea 18/1991 „persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului 83/1949, precum și a oricăror alte acte normative de expropriere….pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art.9”. Date fiind aceste prevederi, dar și dispozițiile art. 8 din Legea 10/200l, dispoziții potrivit cărora „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea 18/1991 și Legea 1/2000, solicitate potrivit prevederilor acestor acte normative, urmează a se constata că în mod greșit prima instanță a stabilit și motivat respingerea cererilor pe aplicabilitatea dispozițiilor reparatorii prevăzute de Legea 10/2001.
În drept, a invocat prevederile art. 299, 312 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a formulat recurs și reclamanta P. C., pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 107 din 1 iunie 1984 - a fost expropriată doar casa și anexele gospodărești - care au fost demolate pentru sistematizare - în mod nelegal i s-a reconstituit doar parțial dreptul de proprietate pentru terenul provenit de la autorii săi doar pentru 3, 67 ha. Diferența de 0,22 ha solicitată la Legea 247/2005 - i-a fost respinsă cererea de reconstituire prin Hotărârea nr. 29/23.01.2008 a Comisiei județene de fond funciar cu motivarea aberantă că ..." terenul ar fi fost expropriat "?!? - și "nu face obiectul legii fondului funciar ci al L. 10/2001?!?"
Reclamanta consideră că este greșit motivat, deoarece: prin Decretul Consiliului de Stat 107/1iunie 1984 – a fost expropriate casa + anexele și suprafața de 250 m.p. teren; restul terenului de 0,32 ha nu a fost trecut în proprietatea statului, fiind proprietate de grup colectivă - înscrisă în C.A.P.; terenul în suprafață de 0,22 ha nu a fost niciodată expropriată și nu a trecut în proprietatea statului (dovadă extrasul C.F. depus); dosarul depus la Legea 10/2001 vizează casa, anexele gospodărești și suprafața de 250 m.p., expropriate pentru sistematizare prin Decret C.S.107/1984.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză, respectiv expertiza extrajudiciară, întocmită de expert topo S. E., din care a rezultat că terenul identic cu p.f. 2292/125 înscris în CF 1988 a . - proprietatea autorilor - este liberă de construcții ( 429 m.p. ocupată de garaje provizorii, plus 392 m.p. liberă) ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.
Transferul dreptului de proprietate, de la proprietatea de grup colectivă, la stat se putea face în perioada comunistă, doar cu aprobarea
Ministerului Agriculturii, conform legilor în vigoare de la acea dată - Legea
nr. 58/1974 și Legea nr. 59/1974, precum și Statului C.A.P.
A mai arătat reclamanta- recurentă că, în speță, terenul proprietatea autorilor săi nu a trecut niciodată din proprietatea C.A.P.-ului, în proprietatea statului.
Prin Decizia nr. 2071 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul S. a admis recursurile formulate de reclamanta P. C. și intervenientul în nume propriu V. D., a casat sentința civilă nr.2308/18.05.2009 a Judecătoriei S. și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod greșit, prima instanță a reținut că terenul în litigiu intră sub incidența L. nr. 10/2001, întrucât a fost expropriat de la autorii reclamantei, iar singurul articol normativ care prevede măsuri reparatorii cu privire la această categorie de terenuri este doar Legea nr. 10/1001.
Legea nr. 18/1991 se aplică și terenurilor expropriate – art. 39, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietate statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute de art. 3 lit. ,,h” din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți.
De asemenea, a reținut că prima instanță nu a verificat afirmația reclamantei, că din terenul în litigiu o parte a trecut la C.A.P., fiind expropriată doar suprafața de 250 mp.
P. terenurile preluate la C.A.P. se aplică reconstituirea, conform art. 8 al. 2, art. 11 din Legea nr. 18/1991.
De asemenea, prima instanță nu a verificat dacă terenul se află în prezent în domeniul public, astfel cum susține C. municipală S. (fila 126 și următoarele, primă instanță), caz în care nu este posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament.
Chiar dacă terenul este liber, deși C. municipală S. arată că ar fi ocupat de un loc de joacă, dar se află în domeniul public, nu se poate dispune reconstituirea pe vechiul amplasament.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 24 martie 2010 sub nr._ .
În cauză, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea topo, de către expert C. D. ( f.53- 66 dosar).
La termenul de judecată din data de 7 septembrie 2011 s-a formulat de către numitul V. V. o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate, în indiviziune cu reclamanta după R. C. și R. E. E., pentru suprafața de 0,22 ha teren situată pe raza municipiului S.. A arătat intervenientul că suprafața de 0,22 ha teren este intabulată în cote indivize atât pe autorul reclamantei, R. C. cât și pe autoarea acestuia, V. Glicheria și că la apariția L. nr. 18/1991, el a formulat cerere de reconstituire pentru toate terenurile ce au aparținut defunctei V. Glicheria. De asemenea, a arătat că R. C. a rămas în indiviziune cu privire la . cu mama sa, V. Glicheria, pe care el, intervenientul, a moștenit-o ca unic moștenitor acceptant conform certificatului de moștenitor nr. 977 din 5 aprilie 1994 și a testamentului autentificat sub nr.1085 din 9 martie 1985 prin care V. Glicheria l-a instituit legatar universal.
A mai arătat că intervenientul V. D. nu are nici un drept la moștenirea cuvenită mamei sale V. Glicheria, întrucât nu are calitatea de moștenitor acceptant.
Prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2011, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 52 Cod procedură civilă, a admis, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul V. V..
Prin sentința civilă nr. 912 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria S. s-a admis plângerea, s-a desființat Hotărârea nr. 29/23 ianuarie 2008 a prim-pârâtei, s-a reconstituit în favoarea reclamantei dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 0,22 ha teren situată în intravilanul municipiului S., pe vechiul amplasament, din care suprafața de 1181 m.p. teren notată „a, b, c, d, e, f, g, h, i, j” hașurată cu albastru în planul din anexa 2 a raportului de expertiză întocmit de expert C. D. (f.64 dosar) și suprafața de 438 m.p. teren notată „ k, l, m, n, o, p” hașurată cu albastru în același plan de situație, suprafața totală de 1619 m.p. teren fiind situată în cartierul Obcini din municipiul S. și liberă de construcții, s-a dispus ca pentru diferența de 581 m.p. teren, reclamanta să primească în compensare teren echivalent, pe un alt amplasament, s-au respins ca inadmisibile cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții V. D. și V. V., pârâtele fiind obligate să plătească reclamantei suma de 1866 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Autorii reclamantei, defuncții R. C. și R. E. au avut în proprietate anterior cooperativizării o suprafață de 4,08 ha teren. Așa cum rezultă din documentația depusă la filele 14- 18 dosar, autorii reclamantei figurau înscriși în rolul agricol cu 3200 m.p. teren arabil la locul numit „G.” din intravilanul satului Sf.I., . suprafața de 500 m.p. teren curți construcții situată în același loc.
În baza titlului de proprietate nr. 825/12 aprilie 1995 pe numele reclamantei, s-a reconstituit dreptul de proprietate după autorul său, R. C. pentru o suprafață totală de 3,67 ha teren, din care 0,10 ha teren reprezintă teren curți construcții situat în intravilan la locul litigiului.
Conform Decretului prezidențial nr.107 din data de 1 iunie 1984 (f.134 -135 dosar nr.4320/_), din terenul care a aparținut autorilor reclamantei, a fost expropriată suprafața de 250 m.p. teren curți construcții, cu o casă și o magazie, așa cum rezultă din procesul verbal de predare- primire întocmit de fosta E.G.L.C. S. și înregistrat sub nr. 8053/14.09.1985.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul C. D. ( filele 53- 66 dosar), suprafața de teren expropriată este ocupată în parte de blocul de locuințe ANL de pe . m.p.) și de o parcare și cale de acces ( 138 m.p.).
Din totalul suprafeței de 3200 m.p. teren arabil situat la locul „G.” din intravilanul satului Sf.I., teren trecut în evidențele agricole din perioada 1959-1962 pe numele autorului reclamantului R. C., doar pentru suprafața de 0,10 ha teren s-a eliberat titlul de proprietate nr. 825/1995, diferența de 0,22 ha teren fiind solicitată de reclamantă a fi reconstituită pe vechiul amplasament.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză specialitatea topografie, vechiul amplasament al suprafeței de 0,22 ha teren care a aparținut autorilor reclamantei este în parte ocupat de construcții actuale (blocuri și garaje), iar suprafața de 1619 m.p. (dispusă în două amplasamente, de 1181 m.p. și respectiv 438 m.p.) este liberă de construcții.
Pârâta C. L. S. de fond funciar a susținut că aceste două parcele libere de construcții nu pot fi restituite în natură întrucât reprezintă teren aferent blocurilor de locuințe și sunt ocupate de căi de acces, parcări auto, garaje și spații verzi ( f. 79 dosar).
În suplimentul raportului de expertiză dispus în cauză, experta C. D. a concluzionat că pârâta nu a pus la dispoziție nici un document din care să rezulte că aceste 2 parcele de teren, libere de construcții, sunt înscrise în domeniul privat al municipiului S. sau în domeniul public al statului, întrucât din documentația aflată la filele 125-129-ds._, lipsesc planurile de situație care să conțină identificarea clară a obiectivelor cuprinse în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public.
Așadar, reclamanta a făcut dovada că autorii săi au avut în proprietate suprafața de 0,22 ha teren arabil situată în intravilanul satului Sf.I., . în prezent se află pe raza municipiului S., cartier Obcini și care a fost preluat de fosta CAP Șcheia în anul 1962.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 coroborate cu dispozițiile art.11 din Legea nr.18/1991, reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 0,22 ha.
Întrucât, în speță, s-a demonstrat că din totalul de 22 ari teren situat pe raza municipiului S. ( cartier Obcini), doar o parte este ocupată de blocuri de locuințe, garaje și căi de acces (581 m.p.), iar restul este liber de construcții și nu face parte din domeniul public, instanța a admis plângerea reclamantei și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha teren, din care suprafața de 1619 m.p. teren a fost reconstituită pe vechiul amplasament conform planului de situație din anexa 2 a raportului de expertiză ( f. 64 dosar).
Potrivit dispozițiilor art.3 alin. 3 din Legea nr.1/2000 modificată, în cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului conform art.49 din Legea nr.18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile.
În atare situație, pentru diferența de 581 m.p. teren pentru care nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, s-a arătat că reconstituirea se va face fără indicarea amplasamentului, urmând ca în aplicarea acestor dispoziții, pârâta C. Municipală S. de fond funciar să dea eficiență dispozițiilor art. 3 al. 3 și 4 din Legea nr.1/2000 referitoare la stabilirea unui alt amplasament sau acordarea la cerere de eventuale despăgubiri.
În privința cererilor de intervenție în interes propriu formulate de V. D. și, respectiv, V. V., instanța a constatat că acestea sunt inadmisibile.
Astfel, așa cum rezultă din documentația înaintată de C. comunală Șcheia ( f.84 și 95 dosar), cei doi intervenienți au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate doar pentru terenurile rămase după autoarea lor V. Glicheria și nu după autorul reclamantei, R. C..
Prin urmare, nu se poate reține că cei doi intervenienți au respectat procedura prealabilă obligatorie instituită de Legea nr.18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile care au aparținut defuncților R. C. și R. E., așa încât instanța a respins cele două cereri de intervenție în interes propriu, ca inadmisibile.
Întrucât pârâtele au căzut în pretenții, în conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, ele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 1866 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare onorariu pentru expert.
Împotriva hotărârii atacate au declarat recurs pârâtele C. Județeană S., C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și intervenientul în nume propriu V. D..
În motivele de recurs depuse la fil. 3-4 dosar, pârâta C. Județeană S. a arătat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.5 lit.,,c” și „i" din Regulamentul de aplicare a Legilor fondului funciar aprobat prin HGR nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare, competența stabilirii mărimii și amplasamentului suprafeței de teren precum și punerea în posesie a persoanelor îndreptățite, completarea fișelor de punere în posesie aparține în exclusivitate comisiilor locale de fond funciar.
În speță, C. locală de fond funciar S. are obligația de a întocmi documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de teren reconstituită în favoarea reclamantei.
Titlul de proprietate se emite de către C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și conferă persoanei căreia i s-a constituit sau reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, calitatea de proprietar.
La baza emiterii titlurilor de proprietate stau documentațiile primite în două exemplare de la comisiile teritoriale în subordine, din care un exemplar se reține și se depozitează la arhiva Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară S..
În conformitate cu prevederile art.36 alin.1 din HGR nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare,, Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr.20”..
Față de cele arătate, apreciază că nu se poate reține culpa Comisiei județene S. pentru aplicarea legilor fondului funciar, în sensul art. 274 C.proc.civ. deoarece obiectul litigiului l-a constituit plângerea formulată de reclamanta-intimată, în condițiile art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. C. județeană a analizat în conformitate cu prevederile HGR nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare propunerile făcute de comisia locală cu privire la modalitatea de stabilire a dreptului de proprietate, aceasta neputând fi în culpă în ceea ce privește modul de reconstituire a dreptului de proprietate.
Mai mult, consideră că lămurirea prezentei cereri a reclamantei nu se putea face decât prin administrarea tuturor probelor care s-au produs în timpul judecății, respectiv expertiza judiciară efectuată în prezenta cauză, probe care nu le-a avut la dispoziție C. județeană în faza procedurii administrative de soluționare a acesteia, astfel că nu poate fi reținută culpa Comisiei județene care să justifice în baza art. 274 Cod de procedură civilă obligarea la cheltuielile de judecată.
Potrivit prevederilor art. 51 și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisia județeană este autoritate publică cu activitate administrativ jurisdicțională, competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale.
Din economia dispozițiilor art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare rezultă că, în scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, în fiecare comună, oraș, municipiu și județ se constituie prin ordin al prefectului comisiile locale și respectiv comisia județeană.
Legiuitorul nu a înființat aceste comisii ca persoane juridice așa încât C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nu poate fi decât organ colegial fără personalitate juridică și fără un patrimoniu propriu.
C. județeană de fond funciar are atribuții strict stabilite de lege și un regulament diferit de funcționare față de instanțele judecătorești și ca urmare a acestui aspect, legiuitorul a statuat că, numai în baza proceselor verbale de punere în posesie, a schițelor terenurilor precum și a planurilor parcelare, aceasta emite titlurile de proprietate.
În această situație solicită să se constate că, în mod greșit, instanța de judecată i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 1866 lei. C. județeană de fond funciar este organ administrativ-jurisdicțional și deliberativ care hotărăște asupra măsurilor stabilite de comisiile locale, dar nu are cont propriu și independență financiară încât nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de obligare fiind imposibil de executat.
Aceasta fiind starea de fapt și de drept, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și desființarea sentinței civile nr. 912/2012, cu privire la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și 242 Cod procedură civilă, art. 51 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevederile HGR nr.890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea recursului său (fil.5-8 dosar), pârâta C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., a arătat următoarele:
În prezenta cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile L. fondului funciar nr.18/1991, ci ale L. nr. 10/2001. Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au calitatea de imobile și fac obiectul acestui act normativ, terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv. Punctul 6.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a L. nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevede că incidența L. nr. 10/2001 intervine pentru: a) imobile construcții cu destinația de locuință; b) imobile construcții cu destinație comercială; c) terenuri din intravilan.
După cum a arătat și intimata, suprafața solicitată a avut destinația de teren aferent casei de locuit, anexelor gospodărești și grădină. Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, consideră că cererea intimatei de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha nu face obiectul L. nr. 18/1991, aceasta trebuind să depună notificare conform procedurii și în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Art. 34 din Legea nr. 1/2000 prevede: ,,Terenurile fără construcții neafectate de lucrări de investiții aprobate potrivit legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate, distruse și nu mai prezintă nici o valoare de întrebuințare, preluate în orice mod, inclusiv cu titlu de donație, considerate proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și ale altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz".
Având în vedere dispozițiile acestor texte de lege, pentru că terenurile situate în intravilanul localităților să fie retrocedate conform procedurii reglementate de art. 34, sunt necesare îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- petentul să facă dovada calității de fost proprietar al terenului solicitat;
- terenul să fie amplasat în intravilanul localităților;
- terenul să fie liber, să nu fie amplasate construcții pe acesta sau terenul să nu fie afectat de lucrări de investiții.
D. în cazul în care sunt îndeplinite toate aceste condiții, terenul se poate atribui fostului proprietar.
În speța de față însă, consideră că nu sunt îndeplinite cerințele legii menționate mai sus: terenul face parte din domeniul public al municipiului S., iar pe acesta sunt amplasate blocuri de locuințe alte obiective de utilitate publică aferente acestora (alei, spații verzi, garaje, etc.). )
Așa cum a arătat și prin adresa nr._ din 24 octombrie 2011, consideră că parcelele în suprafață de 1181 m.p. și 438 m.p. pe care expertul le consideră disponibile de a fi atribuite în concluziile raportului și în Anexa nr. 2, nu pot fi considerate libere și nu pot fi restituite.
După cum însuși expertul a constatat, acest teren are o destinație de utilitate publică fiind aferent blocurilor de locuit reprezentând cale de acces, parcare auto, garaje și spațiu verde.
Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere prevederile art. 60 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a L. nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcții aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 care definește noțiunile de teren ocupat, teren liber și teren aparent liber. Conform acestui act normativ, terenurile ocupate reprezintă terenurile cu construcții de orice fel (supraterane ori subterane), clasificate potrivit legii, inclusiv amenajările aferente iar terenurile aparent libere sunt terenurile fără clădiri, asigurând funcțiuni urbane de interes public stabilite și executate în baza prevederilor documentații lor urbanistice legal aprobate (spatiile verzi și de protecție, locuri de joacă pentru copii, trasee ale rețelelor tehnico - edilitare subterane - inclusive zonele de protecție aferente -rezerve pentru lărgirea ori modernizarea căilor de comunicație etc.).
Totodată, să se aibă în vedere și dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia care prevede că aparțin domeniului public și orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Consideră nelegală și netemeinică obligația stabilită de instanța de fond în sarcina instituției lor ca, pentru diferența de 581 m.p. teren, intimata să primească în compensare teren echivalent pe un alt amplasament.
Punerea în posesie a persoanelor îndreptățite cu terenurile pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate este reglementată de art. 27 din Legea nr. 18/1991, art. 10 și Capitolele 5 și 6 din Regulamentul de funcționare a comisiilor de fond funciar aprobat prin H.G. nr. 890/2005. Conform acestor dispoziții legale, în cazul în care punerea în posesie pe vechiul amplasament nu este posibilă, persoanei îndreptățite i se va atribui în compensare teren într-un alt amplasament. Dacă nici compensarea cu teren într-un alt amplasament nu mai este posibilă, persoanei îndreptățite i se vor acorda despăgubiri în condițiile legii și va fi înscrisă în Anexa 23 (art. 42 alin. 4 din H.G. nr. 890/2005).
În acest sens, instanța de fond a limitat în mod nejustificat posibilitățile instituției lor de a face aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate stabilind, fără să aibă cunoștință de existența sau inexistența de terenuri libere în rezerva Comisiei municipale de fond funciar S., obligația de a atribui teren în compensare.
Aduc la cunoștința instanței de recurs faptul că la nivelul municipiului S. nu mai există terenuri libere în rezerva Comisiei de fond funciar. De asemenea, alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 1/2001 care prevedea că, în aplicarea legii fondului funciar, comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ - teritoriale respective, a fost abrogat prin Legea nr. 167/2011.
Având în vedere motivele de mai sus, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr.912 din 22 februarie 2012 a Judecătoriei S. și respingerea acțiunii ca nefondată.
În subsidiar, în situația în care instanța de recurs constată faptul că intimata este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha. teren, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate fără indicarea amplasamentului, urmând ca instituția lor să facă aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr.18/1991 și ale art. 10 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.890/2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile L. nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, L. nr.1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ale L. nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, ale Titlului XIII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Intervenientul în nume propriu V. D., în motivarea recursului său (fil.9-10 dosar) a arătat următoarele:
În mod greșit instanța de fond, admițând plângerea formulată de reclamanta P. C. împotriva Hotărârii nr. 29/23.01.2008 emisă de C. Județeană S. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție pe care a formulat-o.
P. a hotărî astfel în ceea ce privește cererea de intervenție, instanța de fond a apreciat că din documentația înaintată de C. comunală Șcheia de aplicare a legilor fondului funciar, ar rezulta că a formulat cerere de reconstituire doar după autoarea sa V. Glicheria, nu și după autorul reclamantei R. C..
Această apreciere este greșită, fiind rezultatul unei analize superficiale a probatoriului, respectiv a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 705/2 martie 1991, cât și înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
Astfel, așa cum rezultă din conținutul cererii de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 705/2 martie 1991 la C. locală de fond funciar Șcheia, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate atât pentru terenurile înscrise în rolul agricol pe numele mamei sale V. Glicheria, cât și pentru terenurile moștenite de autoarea lor de la R. C., aceste din urmă terenuri nefiind înscrise în rolul său agricol, conform mențiunilor din cererea de reconstituire.
Pe de altă parte, din certificatul de moștenitor nr. 415/29.12.1958 și din extrasul de carte funciară nr.1988 a comunei cadastrale Sf. I., rezultă că autoarea lor are calitatea de moștenitoare alături de R. C. și alți moștenitori, după defuncta R. E., dreptul acestora de proprietate în cote indivize fiind înscris în cartea funciară.
Calitatea de moștenitoare a autoarei sale V. Glicheria după R. E., a fost dovedită la data emiterii certificatului de moștenitor nr. 415/1958, prin acte de stare civilă din care rezultă că V. Glicheria este nepoată de soră a defunctei R. E., de la sora C. Balașa (bunica lui) predecedată lui R. E.. Precizează că, așa cum rezultă din adeverința nr._ din 24 februarie 2009 emisă de Primăria comunei Șcheia, persoana înscrisă în certificatului de moștenitor nr. 415/1958 sub numele de P. Glicheria este una și aceeași persoană cu V. Glicheria, înscrierea greșită a prenumelui din certificatul de moștenitor fiind o eroare de redactare.
Urmare a emiterii certificatului de moștenitor nr. 415/1958, în cartea funciară nr.1988 a comunei cadastrale S., a fost înscris dreptul de proprietate asupra parcelei nr. 2292/125 în suprafață de 0,22 ha în favoarea autoarei lui, V. Glicheria, în cotă indiviză de 15/300 alături de R. C. cu o cotă indiviză de 150/300.
Prin urmare, din înscrisurile menționate, rezultă pe de o parte că autoarea sa V. Glicheria figurează înscrisă în cartea funciară alături de R. C., având un drept de proprietate indiviz asupra parcelei de 0,22 ha teren, iar pe de altă parte că a formulat cerere de reconstituire atât după V. Glicheria cât și după R. C., respectiv pentru suprafețele de teren dobândite de autoarea sa de la R. C. și neînregistrate în rolul său agricol.
P. aceste considerente, precum și pentru cele invocate pe parcursul dezbaterilor, solicită admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței civile recurate și admiterea cererii de intervenție, și pe cale de consecință, reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea sa, în indiviziune cu reclamanta, pentru suprafața de 0,22 ha teren situat în intravilanul municipiului S..
Analizând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate și a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. care privește în mod exclusiv împrejurarea că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, tribunalul reține că dispozițiile art. 52 al. 3 din Legea nr. 18/1991 republicată prevăd că prevederile art. 274 din codul de procedură civilă sunt aplicabile și în cazul judecării plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiei județene, ceea ce înseamnă că comisiile locale și județene pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată potrivit dreptului comun în cazul judecării litigiilor prevăzute de art. 53 și următoarele din Legea nr. 18/1991, republicată.
Prin urmare, există posibilitatea de obligare a comisiilor locale sau județene de fond funciar, care au avut calitatea de parte în plângerile îndreptate împotriva hotărârilor comisiei județene și pentru care s-a stabilit culpa procesuală, de a plăti cheltuielile de judecată către partea adversă, care a câștigat procesul.
Motivul referitor la faptul că C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. nu poate fi decât organ colegial fără personalitate juridică și fără un patrimoniu propriu, nu poate fi primit de către tribunal, atâta timp cât soluția legislativă consacrată de legiuitor, în sensul posibilității obligării comisiei județene la plata cheltuielilor de judecată are la bază și faptul că aceste comisii fiind înzestrate cu capacitate juridică, drept premisă inițială, legală, teoretică a calității de subiect de drept, precum și cu capacitate administrativă, drept componentă a capacității juridice, legea le recunoaște drepturi și obligații în ce privește gestionarea intereselor publice, în virtutea cărora intră în raporturi juridice în nume propriu, ele putând figura ca parte în justiție, având calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal, potrivit art. 52 al. 2 din Legea nr. 18/1991, prin prefect sau, pe baza unui mandat convențional, de unul din membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
Cum plângerea îndreptată împotriva Hotărârii nr. 29 din data de 23 ianuarie 2008 a Comisiei județene S. a fost admisă și hotărârea a fost desființată, înseamnă că pârâta-recurentă a căzut în pretenții și se află în culpă procesuală în calitate de emitent al actului administrativ atacat și care a fost desființat, astfel încât în mod corect a dispus instanța de fond obligarea pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, date fiind dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă prin raportare la dispozițiile art. 52 al. 3 din Legea nr. 18/1991, republicată.
S-a mai invocat ca motiv de recurs împrejurarea că C. județeană a analizat în conformitate cu prevederile HGR nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare propunerile făcute de comisia locală cu privire la modalitatea de stabilire a dreptului de proprietate, aceasta neputând fi în culpă în ceea ce privește modul de reconstituire a dreptului de proprietate și că lămurirea prezentei cereri a reclamantei nu se putea face decât prin administrarea tuturor probelor care s-au produs în timpul judecății, respectiv expertiza judiciară efectuată în prezenta cauză, probe care nu le-a avut la dispoziție C. județeană în faza procedurii administrative de soluționare a acesteia, astfel că nu poate fi reținută culpa Comisiei județene care să justifice în baza art. 274 Cod de procedură civilă obligarea la cheltuielile de judecată.
Tribunalul nu poate reține acest punct de vedere. C. județeană S. a respins contestația reclamantei-intimate cu argumentul că terenul solicitat a fost expropriat și nu face obiectul art. 34 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare și pentru faptul că pentru această suprafață de teren, petenta a depus notificare în baza L. nr. 10/2001, așa cum rezultă din adresa nr. 144/20 decembrie 2007 a Comisiei locale de fond funciar S..
Or, prin Decizia nr. 2071 din data de 27 noiembrie 2009 a Tribunalului S.-Secția civilă a fost casată sentința civilă nr. 2308 din data de 18 mai 2009 a Judecătoriei S., cu argumentul că prima instanță a reținut în mod greșit că terenul în litigiu intră sub incidența L. nr. 10/2001 iar în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, după cum rezultă din dispozițiile art. 315 al. 1 Cod pr. civilă.
Prin urmare, cum instanța de control judiciar a statuat cu autoritate de lucru judecat că temeiul de drept în baza căruia pârâta-recurentă a respins contestația reclamantei-intimate a fost unul greșit, pârâta-recurentă se află în culpă procesuală în calitate de emitent al actului administrativ atacat, astfel încât în mod corect a dispus instanța de fond obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, motivul de recurs invocat fiind unul neîntemeiat.
De asemenea, argumentul că pârâta-recurentă nu se află în culpă procesuală deoarece a analizat propunerea comisiei locale nu poate fi reținut, având în vedere că legiuitorul a instituit procedura contestației administrative prealabile prevăzută de art. 51 și următoarele din Legea nr. 18/1991 republicată, tocmai pentru a da posibilitatea comisiei județene de fond funciar, în calitate de autoritate administrativ-jurisdicțională, să cenzureze actele administrative nelegale emise de comisiile locale de fond funciar în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, lucru pe care pârâta-recurentă nu l-a făcut, având în vedere că nu a analizat pe fond contestația reclamantei-intimate, ci a respins-o de plano, considerând că cererea nu face obiectul legilor de fond funciar, ci a L. nr. 10/2001.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la imposibilitatea executării silite a comisiilor județene, tribunalul constată că și acesta este neîntemeiat în contextul în care dispozițiile art. 52 al. al. 3 din Legea nr. 18/1991, republicată recunosc posibilitatea obligării comisiilor locale de fond funciar la plata cheltuielilor de judecată, fără a face distincție în funcție de independența financiară a acestor comisii sau a faptului dacă au sau nu cont sau buget propriu.
Având în vedere că motivele de recurs invocate s-au dovedit a fi neîntemeiate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, tribunalul va respinge recursul declarat de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenientul în nume propriu V. D., tribunalul reține că prin cererea de intervenție din data de 23 februarie 2009, acesta a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate în indiviziune cu reclamanta-intimată în calitate de moștenitor al mamei sale, V. Glicheria, care la rândul său, are calitate de moștenitoarea legală a defunctului R. C., pentru suprafața de 0,22 ha teren situat pe raza municipiului S., în cadrul judecării plângerii formulate de reclamanta—intimată împotriva Hotărârii nr. 29 din data de 23 ianuarie 2008 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S..
Or, în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991 republicată, instanța poate fi învestită numai cu plângerea împotriva hotărârii comisiei județene, prin care a fost soluționată contestația asupra măsurilor stabilite de comisia locală, nu cu o acțiune directă vizând reconstituirea dreptului de proprietate, cum a făcut recurentul-intervenient V. D. care, prin cererea sa de intervenție în interes propriu a solicitat direct instanței reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,22 ha teren, fără a urma în prealabil procedura administrativ jurisdicțională prevăzută de legile de fond funciar, cum a făcut reclamanta-intimată.
Simplul fapt că un solicitant a formulat cerere de reconstituire asupra unei suprafețe de teren comisiei locale de fond funciar, nu atrage admisibilitatea unei acțiuni directe la instanță privind reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât procedura instituită prin Legea nr. 18/1991 republicată are un caracter special, derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta între procedura prevăzută de legile de fond funciar, care este obligatorie, și o acțiune în justiție, pe calea dreptului comun, pentru obținerea acelorași efecte, mai ales în cadrul procedurii speciale a plângerii formulate de altă persoană.
Recurentul-intervenient în nume propriu nu poate invoca în sprijinul acțiunii sale directe în instanță nici măcar pasivitatea ori activitatea defectuoasă a comisiilor în soluționarea cererii sale de reconstituire( împrejurări care ar putea atrage admisibilitatea cererii de reconstituire adresate direct instanței), având în vedere că nu a făcut dovada eventualului refuz nejustificat al comisiei locale de fond funciar de a răspunde cererii sale și nici soluționarea cererii de reconstituire cu întârziere, ba mai mult, din înscrisurile depuse în recurs(f.19-25) rezultă că intervenientul-recurent a urmat această procedură administrativă ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, astfel încât în mod corect prima instanță a respins cererea sa de intervenție în interes propriu ca inadmisibilă.
Mai mult, din conținutul cererii nr. 705 din data de 2 martie 1991 de la f. 143-ds. nr._ și din adresa nr. 2071 din data de 22 aprilie 2009 a Comisiei comunale Șcheia(f. 166-ds. nr._ ) rezultă că intervenientul V. D. a formulat cerere de reconstituire după V. Glicheria și nu după R. C., după cum susține în precizările la cererea de intervenție din data de 30 martie 2009(f. 151- ds. nr._ ) și în motivele de recurs, astfel încât criticile sale de nelegalitate sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, instanța va respinge recursul intervenientului ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile L. nr. 18/1991 și ci ale L. nr. 10/2001, tribunalul reține că acest motiv de recurs este neîntemeiat, având în vedere că prin Decizia nr. 2071 din data de 27 noiembrie 2009 a Tribunalului S.-Secția civilă, a fost casată sentința civilă nr. 2308 din data de 18 mai 2009 a Judecătoriei S., cu argumentul că prima instanță a reținut în mod greșit că terenul în litigiu intră sub incidența L. nr. 10/2001 iar în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, după cum rezultă din dispozițiile art. 315 al. 1 Cod pr. civilă, instanța de trimitere nefiind îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia instanței de recurs.
În plus, din probatoriul administrat în cauză rezultă că suprafața de teren expropriată prin Decretul prezidențial nr. 107 din data de 1 iunie 1984 de la autorul reclamantei, P. V.-care provine de la soții R. C. și E., este de numai 250 mp teren curți-construcții, cu o casă(71,70 mp) și o magazie(60 mp), așa cum rezultă din procesul verbal de predare-primire întocmit de fosta EGCL S. și înregistrat sub nr. 8053 din data de 14 septembrie 1985(f. 133-134-ds. nr._ ) și din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C. D.(f. 53).
Tot din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză rezultă că din ./125 a intrat în proprietatea statului numai suprafața de 250 mp teren cu construcții( evidențiat cu hașuri violet în planul din anexa nr. 1 la raport), restul terenului fiind expropriat de la CAP Ilișești, astfel încât poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate prevăzut de legile de fond funciar, bineînțeles, dacă sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de lege, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la faptul că suprafețele de 1181 mp și 438 mp pe care expertul le consideră disponibile de a fi atribuite, nu pot fi considerate libere și nu pot fi restituite, tribunalul reține că din concluziile raportului de expertiză rezultă că este ocupată cu construcții suprafața de 857 mp și s-a propus spre atribuire reclamantei terenul liber de construcții, în suprafață de 1619 mp, hașurat cu albastru deschis în planul din anexa 2 la raport, dispus în două amplasamente și anume: amplasamentul nordic notat,,a,b,c,d,e, f,g,h,i,j” în suprafață de 1181 mp și amplasamentul sudic notat ,,k,l,m,n,o,p” în suprafață de 438 mp(f.62-ds. fond) iar expertul nu a putut aprecia dacă în prezent aceste două suprafețe de teren se află în domeniul public.
Însă, în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară de la f. 90-ds. fond, expertul arată că suprafața de 1619 mp teren propusă spre atribuire se încadrează în prevederile art. 60 al. 2 din Ordinul nr. 839/2009 al MDRL dat în aplicarea L. nr. 50/1991, ca ,,teren aparent liber”, întrucât este situat între blocuri de locuințe, căi de acces, garaje, posibil având în subsol trasee ale rețelelor tehnico-edilitare( care nu au fost identificate în lipsa cadastrului edilitar, care nu este încă întocmit), asigurând funcțiuni urbane de interes public stabilite și executate în baza prevederilor documentațiilor urbanistice.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă, de asemenea, că pe suprafața în litigiu, exlusiv suprafața de 250 mp care a fost expropriată, sunt amplasate blocuri de locuințe, spații verzi, căi de acces și parcare, 3 spații de parcare, un post de transformare, un număr de 29 de garaje și două blocuri de locuințe(f.53) iar din adresa nr._ din data de 24 octombrie 2011 a Primăriei Municipiului S. rezultă că suprafața de 1619 mp considerată liberă de către expert, are o destinație de utilitate publică, fiind aferentă blocurilor de locuit reprezentând cale de acces, parcare auto, garaje și spațiu verde(f.79-ds. fond).
După cum rezultă din prevederile art. 4 al. 4 din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice iar după cum rezultă din prevederile art. 5 al. 2 din același act normativ, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public.
După cum rezultă din prevederile art. 5 al. 1 din Legea nr. 18/1991 republicată, aparțin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcții de interes public, piețe, căi de comunicații, rețele stradale și parcuri publice.
După cum rezultă din pct. 3 din Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale cuprinsă în anexa la Legea nr. 213/1998 republicată, domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. drumurile comunale, vicinale și străzile; 2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; 3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; 4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; 5. terenurile și clădirile în care își desfașoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; 6. locuințele sociale; 7. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; 8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; 9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat și 10. cimitirele orășenești și comunale.
După cum rezultă din prevederile art. 60 al. 2 lit.,,c” din Normele Metodologice din 12 octombrie 2009 de aplicare a L. nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului Dezvoltării Regionale și Locuinței, prin ,,terenuri aparent libere” se înțeleg terenurile fără clădiri, asigurând funcțiuni urbane de interes public stabilite și executate în baza prevederilor documentațiilor urbanistice legal aprobate (spațiile verzi și de protecție, locuri de joacă pentru copii, trasee ale rețelelor tehnico-edilitare subterane - inclusiv zonele de protecție aferente -, rezerve pentru lărgirea ori modernizarea căilor de comunicație etc.).
Având în vedere că în suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul C. D. se arată că suprafața de 1619 mp teren propusă spre atribuire se încadrează în prevederile art. 60 al. 2 din Ordinul nr. 839/2009 al MDRL dat în aplicarea L. nr. 50/1991, ca ,,teren aparent liber”, întrucât este situat între blocuri de locuințe, căi de acces, garaje, posibil având în subsol trasee ale rețelelor tehnico-edilitare( care nu au fost identificate în lipsa cadastrului edilitar, care nu este încă întocmit), asigurând funcțiuni urbane de interes public stabilite și executate în baza prevederilor documentațiilor urbanistice iar în prevederile art. 60 al. 2 lit.,,c” din aceste norme se arată că aceste suprafețe de teren asigură funcțiuni urbane de utilitate publică, se desprinde concluzia că această suprafață de teren face parte din domeniul public al municipiului S., prin raportare la dispozițiile art. 4 al. 4 din Legea nr. 18/1991 republicată, în care se arată că terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice.
Cum suprafețele de 1181 mp și 438 mp pe care expertul le consideră disponibile de a fi atribuite, fac parte din domeniul public al municipiului S. în virtutea declarației legii iar după cum rezultă din prevederile art. 5 al. 2 din același act normativ, terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, înseamnă că ele nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată pe vechiul amplasament prevăzută de legile de fond funciar.
Prin urmare, soluția de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1619 mp pe vechiul amplasament dată de instanța de fond în favoarea reclamantei-intimate este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, motivul de recurs invocat de pârâta C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. fiind întemeiat, astfel încât va fi admis.
A mai invocat pârâta-recurentă ca motiv de recurs împrejurarea că în mod greșit a stabilit instanța de fond în sarcina comisiei locale de fond funciar, obligația ca pentru diferența de 581 mp teren, intimata să primească în compensare teren echivalent pe alt amplasament.
Într-adevăr, în condițiile în care restituirea în natură nu este posibilă pe vechiul amplasament, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 1/2000 și cele ale art. 10 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 prevăd pentru comisiile de fond funciar o procedură în trepte pentru punerea în posesie, procedură care începe cu oferirea unui amplasament pe teritoriul aceleași localități sau al unei localități învecinate, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri.
Prin urmare, atâta timp cât dispozițiile legale prevăd mai multe alternative de restituire( inclusiv acordarea de despăgubiri bănești) și o procedură în trepte pe care comisiile locale de fond funciar sunt obligate să o urmeze în condițiile în care nu este posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament, soluția dată de prima instanță de obligare a comisiei locale să îi dea reclamantei-intimate în compensare pentru suprafața de 581 mp, teren echivalent, pe alt amplasament, este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legilor de fond funciar, mai ales că în considerentele hotărârii atacate, instanța de fond arată că pentru diferența de 581 m.p. teren pentru care nu se poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, reconstituirea se va face fără indicarea amplasamentului, urmând ca în aplicarea acestor dispoziții, pârâta C. Municipală S. să dea eficiență dispozițiilor art. 3 al. 3 și 4 din Legea nr.1/2000 referitoare la stabilirea unui alt amplasament sau acordarea la cerere de eventuale despăgubiri, neputând fi explicată astfel soluția limitativă din dispozitivul hotărârii.
Cum în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, se impune admiterea recursului declarat de pârâta C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și cu privire la acest motiv și modificarea hotărârii atacate și cu privire la acest aspect, în sensul că se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2200 mp teren situată în intravilanul municipiului S., jud. S., în favoarea reclamantei P. C., fără indicarea amplasamentului, urmând ca pârâta-recurentă să dea eficiență dispozițiilor art. 3 al. 3 și 4 din Legea nr. 1/2000 și a art. 10 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, care prevăd procedura efectivă de punere în posesie pe alt amplasament sau acordarea de despăgubiri bănești, în condițiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă în prezenta cauză.
În aceste condiții, în temeiul art. 312 al.1, 2 și 3 Cod pr. civilă, tribunalul va admite recursul pârâtei C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. și va modifica în parte sentința civilă nr. 912 din data de 22 februarie 2012 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), în sensul că va dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2200 mp teren situată în intravilanul municipiului S., jud. S., în favoarea reclamantei P. C., fără indicarea amplasamentului și va menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
P. aceste motive,
În numele L.,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., legal reprezentată prin prefect, cu sediul în municipiul S., . nr. 36, jud. S. și de intervenientul în nume propriu V. D., domiciliat în comuna Șcheia, .. S., împotriva sentinței civile nr. 912 din data de 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ), intimați fiind reclamanta P. C., domiciliată în .. I., ., jud. S. și intervenientul în nume propriu V. V., domiciliat în comuna Șcheia, .. S., ca nefondate.
Admite recursul declarat de pârâta C. Municipală pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., prin primar, cu sediul în municipiul S., .. 5A, jud. S., împotriva sentinței civile nr. 912 din 22 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria S. (dosar nr._ ).
Modifică în parte sentința civilă nr. 912 din data de 22 februarie 2012 a Judecătoriei S. (dosar nr._ ), în sensul că dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2200 mp teren situată în intravilanul municipiului S., jud. S., în favoarea reclamantei-intimate P. C., fără indicarea amplasamentului.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 decembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. E. L. C. L. S. A. R. M.
Red.V.E.L.
Jud.F. M.
Tehnored.R.M.
2 ex.03.01.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2614/2012. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 2301/2013. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
