Fond funciar. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul SUCEAVA

Decizia nr. 316/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 316/2015

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 316

Ședința publică din data de 19 mai 2015

Președinte- T. M.

Judecător - D. D.

Judecător - M. C.

Grefier - P. T.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pîrîții J. G. și J. S., ambii din or. Cașvana, nr.997, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.782 din 5 martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ *), intimați fiind reclamanții T. V., T. M., ambii domiciliați în or. Cașvana, jud. Suceava și pîrîții C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana – prin primar și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pîrîtul recurent J. G. și avocat A. M. pentru intimata C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana – prin primar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Pîrîtul recurent a depus la dosar înscrisuri și a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța admite proba cu înscrisuri și constatînd recursul în stare de judecată, a trecut la dezbateri.

Pîrîtul recurent a cerut admiterea recursului, desființarea sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.

Avocat A. M. pentru intimata C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana – prin primar, a cerut, în principal, respingerea recursului ca nemotivat iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Declarînd dezbaterile închise, după deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.782 din 5 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr._ * a fost admisă excepția de perimare și s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamanții T. V. și T. M. în contradictoriu cu pârâții J. G., J. S., C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana – prin primar și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații J. G. și J. S. care au arătat că au depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească din anul 1946, în care se specifica că familia Patu au fost moștenitorii lui R. C., având casa cu anexe și 0,13 ha teren intravilan grădină.

În perioada 1945-1946 familia Patu s-a mutat la periferia satului, zis C., și a vândut cei 0,13 ha familiei J., după cum rezultă și din RA.

Familia T. deține un testament fals de la R. C. fără ștampilă și timbru. Familiei J. nu i s-a luat în considerare martorii și hotărârile judecătorești favoarabile, fiindu-i respinse toate acțiunile pe baza testamentului fals.

În atare condiții, se impune o nouă expertiză cu obiectivele ce nu au fost luate în considerare la alte expertize, pentru a se constata că ei au dreptate.

S-au depus la dosar înscrisuri (fila 15-21).

Intimata C. Orășenească Cajvana prin apărător a invocat excepția nemotivării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând excepția nemotivării invocată oral de către intimată, tribunalul constată că aceasta este întemeiată din următoarele considerente:

Astfel, sentința recurată s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată introdusă de reclamanții T. vasile și M. în contradictoriu cu pârâțiiJucan G. și S., respectiv C. Cajvana și C. Județeană Suceava, având ca obiect anularea titlului de proprietate nr.1788/2000.

Conform art.303 VCPC, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Art. 306 VCPC prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora fac posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Ori, în cauza de față recurenții prin memoriul de recurs nu au formulat critici împotriva sentinței prin care s-a constatat perimarea cauzei având ca obiect anulare titlu de proprietate ci au înțeles să prezinte apărări legate de fondul cauzei care nu a fost soluționat, solicitând în acest sens inclusiv o expertiză topo.

Cum, motivele de nelegalitate nu privesc excepția perimării reținută de instanța de fond, față de dispozițiile legale menționate mai sus, tribunalul va admite excepția nemotivării recursului declarat.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE :

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pîrîții J. G. și J. S., ambii din or. Cașvana, nr.997, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr.782 din 5 martie 2015 a Judecătoriei Rădăuți (dosar nr._ *), intimați fiind reclamanții T. V., T. M., ambii domiciliați în or. Cașvana, jud. Suceava și pîrîții C. orășenească pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cajvana – prin primar și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2015.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

P. judecător T. M. D. D. M. C. P. T.

aflat în C.O. semnează

președintele instanței

Red. D.D.

Jud.fond – P. G.

Tehnored.P.T. – Ex.2 – 8 iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul SUCEAVA