Fond funciar. Hotărâre din 20-02-2013, Tribunalul SUCEAVA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 522/2013

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 522

Ședința publică din 20 februarie 2013

Președinte V. E. L.

Judecători C. L.

S. A.

Grefier R. M.

Pe rol, pronunțarea recursului declarat de reclamanta B. R., împotriva sentinței civile nr. 678 din 29 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor S., C. C. pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Pojorâta, jud. S. și Direcția S. S..

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 5 februarie 2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când, în baza disp.art.156 alin.2 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitate apărătorului reclamantei recurente de a depune concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 12.02.2013, 19.02.2013 și pentru azi, 20.02.2013.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față, constată:

Prin hotărârea nr.761 din 16 decembrie 2010 emisă C. Județeană P. S. Drepturilor de P. Privata Asupra Terenurilor S., s-a invalidat, printre altele și poziția nr.28 din anexa nr.37 – 57 privind suprafața de 2,06 ha teren cu vegetație forestieră, ce ar fi aparținut defunctului F. V. a D. a I., pe considerentul că nu s-au depus plan de situație și plan de vecinătate.

Împotriva acestei hotărâri la data de 22 martie 2011 a formulat plângere B. R., solicitând ca – în contradictoriu cu C. Județeană P. S. Drepturilor de P. Privata Asupra Terenurilor S., C. comunală de Fond Funciar Pojorîta și Direcția S. S. – să se dispună anularea acesteia și să se reconstituie dreptul de proprietate și cu privire la suprafața de 20 ha teren cu vegetație forestieră, situată la locurile numite „Dosu Obcinii”, „Valea Străjerilor” și „Pietricica” și care au aparținut autorilor ei.

În motivarea plângerii s-au arătat următoarele:

Prin cererea adresată Comisiei de fond funciar s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafețele de teren ce au aparținut bunicului ei în persoana lui F. V. a lui D. a lui I. (decedat în 1952), cât și al tatălui ei F. T..

În acest sens reclamanta a arătat că F. V. a dobândit . din C.F. 835 a . baza contractului de donație din 11 octombrie 1906, iar . C.F. 1202 a . fost dobândită de acesta în baza contractului de vânzare – cumpărare din 16 septembrie 1909.

În același timp s-a susținut că tot bunicul ei prin contractul de vânzare – cumpărare nr.2983/1913 a mai dobândit și parcelele înscrise în C.F. 984 a . de altfel, a avut și . C.F: 984 a .>

Reclamanta a mai susținut că în C.F: 832 a . de pădure: 2465/51, 2465/52, 2465/53,2465/54 și 2465/55 dreptul de proprietate este înscris pe ascendenții tatălui ei F. T. ( decedat la 23 noiembrie 1978 ).

De asemenea s-a învederat faptul că în C.F. 923 a . de proprietate cu privire la parcelele: 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666, 1665, 1686 și 1576 este înscris pe numele tatălui ei în persoana lui F. T..

Tot astfel, reclamanta a arătat că a mai solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate și cu privire la parcelele 2465/52 din C.F. 923 a ./51 din C.F: 1202, 2465/54, 2465/53 și 2465/55 din C.F. 1018 Pojorîta.

Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.9 din Legea 18/1991 și ale art.1, 24 și 25 din Legea 1/2000.

Ulterior ( fila 149 – 151 ) reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că:

- solicită reconstituirea dreptului de proprietate și asupra terenurilor înscrise în anexa nr.984 a cărții funciare Pojorîta, terenuri achiziționate de V. a D. a I. F. prin contractul autentificat sub nr.2983 din 20 octombrie 1913;

- solicită reconstituirea dreptului de proprietate și cu privire la . din C.F. 1643 dobândită în baza contractului de vânzare – cumpărare din 22 iulie 1907;

- referitor la parcelele 2465/52 din C.F: 923 Pojorîta, în suprafață de_ m.p., 2465/51 din C.F: 1202 Pojorîta de_ m.p., 2465/54 din C.F: 1018 Pojorîta de 7477 m.p., 2465/53 din C.F: 834 Pojorîta de 6356 m.p., 2465/55 din C.F: 836 Pojorîta de_ m.p., s-a susținut că li s-a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o parte din acest teren încât solicită diferența rămasă nerestituită de 34.442 m.p.;

- parcelele: 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666, 1665 din C.F. 923 Pojorîta sunt situate la locul numit „Valea Străjerilor” și au suprafață totală de 9,674 ha din care a fost retrocedată o suprafață de 5,480 ha, rămânând nerestituită suprafața de 4,194 ha, în timp ce

- parcelele 2465/51, 2465/52, 2465/53, 2465/54 și 2465/55 din C.F.832 Pojorîta se află la locul numit „Pietricica” și însumează o suprafață totală de 57,94 ha teren.

C. Județeană de Fond Funciar S. prin întâmpinările depuse la dosar( fila 25 – 28 ) a solicitat respingerea plângerii ca nefondată invocând următoarele aspecte:

- prin cererea înregistrată sub nr.439 din 29 noiembrie 2005 numita B. R. și alți au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 2,06 ha teren cu vegetație forestieră după autorul F. V. a D. a I., suprafață ce reprezintă diferența de teren ce a aparținut acelui autor față de cea restituită anterior;

- față de acest aspect, s-a susținut că, în fața instanței de judecată nu pot fi formulate cereri noi care nu au fost analizate, în prealabil, în cadrul procedurii administrativ jurisdicționale și care este obligatorie;

- comisiile județene au atribuții de a verifica legalitatea propunerilor înaintate către comisiile locale în ceea ce privește actele doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora după care validează sau invalidează aceste propuneri împreună cu proiectele de delimitare și parcelare, ori reclamanta nu a respectat aceste etape;

- după reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legilor nr. 18/1991 și respectiv nr.1/2000 nu s-a depus nici o contestație pentru diferența de suprafață pretinsă și nu s-au depus acte doveditoare în acest sens potrivit notei întocmite de C. de fond funciar.

Tot astfel, s-a arătat că potrivit art.39 alin.2 din același act normativ este înserată obligația de a se „solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informații din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat”, identificare realizată și însușită de către comisiile locale.

În acest sens au fost anexată hotărârea 71/2010 și întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Direcția S. S. prin întâmpinările depuse la dosar ( fila 146 – 147 și respectiv 164 – 165) a solicitat și ea respingerea plângerii invocând următoarele argumente:

Operațiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră necesită analizarea unui număr de 3 elemente respectiv:

- calitatea persoanei ce solicită reconstituirea;

- documentele depuse prin care se face dovada dreptului de proprietate al autorului după care se solicită reconstituirea și

- identificarea vechiului amplasament, iar în cazul terenurilor forestiere identificarea în amenajamentul silvic.

Referitor la cel de-al doilea element s-a arătat că potrivit art.24 alin.1 din Legea 1/2000 cu modificările și completările ulterioare „reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, pentru diferența dintre suprafața primită prin aplicarea legilor fondului funciar și cea avută în proprietate, persoanelor fizice și juridice, după caz, moștenitorilor acestora, se face vechile amplasamente”, iar conform art.61 alin.1 din Regulamentul privind aplicarea legilor fondului funciar aprobat prin Hotărârea 890/2005 „reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu vegetație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice și din terenurile cu destinație agricolă acoperite cu vegetație forestieră: pășuni împădurite, tufărișuri, zăvoaie și alte asemenea. Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedări abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist”.

Tot astfel s-a arătat că prin articolul 39 alin.1 din Regulament se menționează că „în acest scop se va solicita persoanelor care au depus cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, schița amplasamentului cu terenul deținut sau orice alte informați din care să rezulte identificarea vechiului amplasament solicitat”.

De asemenea s-a susținut că în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 1/2000 modificată și completată identificarea vechiului amplasament este o cerință obligatorie, așa cum s-a stabilit și prin minuta din 10 martie 2010 a Comisie de Unificare a Practicii Judiciare în Materie Civilă care a menționat că „în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate se impune stabilirea situație juridice actuale a vechiului amplasament, sens în care se vor verifica dovezile privind continuitatea proprietății și eventualele reconstituiri în favoarea altor persoane.

În ceea ce o privește pe pârâta Comisa comunală de fond funciar Pojorîta aceasta, deși legal citată, nu și-a exprimat punctul de vedere referitor la plângerea formulată, însă prin notele de concluzii scrise depuse la dosar a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, invocând că:

- în raport de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză suprafețele de teren solicitate se află deja în proprietatea reclamantei sau a celorlalți moștenitori a autorului deposedat;

- pentru toate parcelele expertizate există titlu de proprietate emis pe numele reclamantei ceea ce dovedește că aceasta stăpânește aceste suprafețe de teren.

Prin sentința civilă nr.678 din 29 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a respins ca nefondată acțiunea.

P. a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Potrivit tabelului nominal ( fila 64 – 70) la crt.28 la numele persoanei deposedate apare înscris F. V. a D. a I. în timp ce persoanele solicitante a dreptului de proprietate după acest autor sunt B. R., Lăcătîș E. și S. V., în timp ce la rubrica terenuri cu destinație forestieră este menționată suprafața de 0,6 ha,

Conform notei întocmită de C. de fond funciar Pojorîta ( fila 71 dosar ), după reconstituirea dreptului de proprietate atât la Legea 18/1991 cât și la Legea 1/2000 nu s-a depus nici o contestație în termen iar pentru diferența de suprafață pretinsă nu s-au depus actele necesare.

Mai mult decât atât părților solicitante li s-a făcut cunoscut prin adresele aflate la fila 75 – 76 dosar să depună copii extras C.F. copii extras din registrul agricol din anii 1945 – 1948, plan de situație cadastral, alte acte de proprietate și proces – verbal de vecinătate.

Conform cererii adresată de reclamantă și înregistrată sub nr.402 din 28 noiembrie 2005 ( fila 87 – 89 dosar ), aceasta a solicitat să-i fie reconstituit dreptul de proprietate după defunctul F. V. a D. I. ( bunicul ei ) referitor la terenul cu categorie de folosință pădure și care a fost naționalizată în anul 1948.

Analizându-se extrasele de carte funciară de care reclamanta se prevalează instanța a reținut că:

În C.F. 834 a . 92 dosar ), dreptul de proprietate este înscris pentru . pădure de 120 m.p. este înscris pentru V. a D. F. în baza actului datat Câmpulung 08 iunie 1922, în C.F. 1202 a . 110 dosar ), dreptul de proprietate este înscris pentru . pădure de 1,0386 ha este înscris pentru V. a D. F. în baza actului datat Câmpulung 16 iunie 1909, în C.F. 923 a . 113 dosar ), dreptul de proprietate este înscris pentru . pădure de 1,1349 ha este înscris pentru V. a D. F. în baza actului datat Câmpulung 16 octombrie 1899, iar în C.F. 1018 a . 115 dosar ), dreptul de proprietate este înscris pentru . pădure de 280 m.p. este înscris pentru V. a D. a Ihnat F. în baza actului datat Câmpulung 11 octombrie 1906.

Potrivit contractului de vânzare – cumpărare aflat în copie la fila 93 dosar încheiat la 01 ianuarie 1902 V. a lui D. I. F. a cumpărat . cu dependințele ce este destinat agriculturii, iar conform contractului_ din 16 iunie 1909 aceiași persoană a mai cumpărat . timp ce prin contractul de vânzare – cumpărare din 21 octombrie 1899 V. a D. a lui I. F. a mai cumpărat casa și parcelele 1265, 1266 destinate agriculturii.

Așadar – pe de o parte – reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada că la data actului de naționalizare terenul ar fi fost preluat, în mod abuziv, de stat, iar – pe de altă parte – nici că autorii săi ar fi deținut o suprafață mai mare de teren cu vegetație forestieră față de cea ce le-a fost restituit anterior în baza legilor fondului funciar

Așa cum s-a menționat reclamanta nu a făcut dovada că autorilor săi li s-ar fi preluat, în mod abuziv, de către regimul comunist, o suprafață mai mare de teren față de cea care le-a fost reconstituită, anterior, în baza legilor fondului funciar.

Deosebit de aceasta mai trebuie menționat că, dreptul de proprietate înscris în C.F. – urile despre care s-a făcut vorbire datează din 1899, 1906, 1909 și 1922, iar reclamanta nu a făcut dovada că autorii ei și-au exercitat dreptul de proprietate asupra acestor suprafețe de teren până la actul de naționalizare când le-ar fi fost preluat terenului în mod abuziv și, prin urmare, nu a făcut dovada continuității dreptului de proprietate al autorilor lor.

Prin urmare, instanța a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamanta B. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs depuse la fil.3-7 dosar, a reiterat toate cele susținute în acțiune, respectiv că:

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere ce au aparținut bunicului ei, F. V. al lui D. al lui I., decedat în 1952, precum și tatălui ei, ­F. T., cerere ce i-a fost respinsă.

Aceste terenuri au fost dobândite de F. V. prin contractul de donație din 11.10.1906 - . C.F. E.ZI. 835 a . în baza unui contract de vânzare-cumpărare din 16.06.1909 - .. 2465/51 din C. F. nr. 1202 a .>

De asemenea, bunicul ei a mai cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2983/20.10.1913 de notarul cezaro-crăiesc Tigran, cavaler de P. suprafețe de teren înscrise în anexa GZ.EZ.984 a Cărții funciare. Acestuia i-a aparținut și .. 3330/2 din corpul tabular fascicola nr. 984 a cărții funciare pentru .>

În C.F. 832 a . înscrise ca fiind fosta proprietate a ascendenților tatălui ei următoarele parcele de pădure: 2465/51, 2465/52, 2465/53, 2465/54 și 2465/55.

Printre suprafețele de teren pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate se numără și . din C.F. 1643 dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat la Câmpulung la 22.07.1907 cu nr. 296, astfel cum rezultă din încheierea de admitere a propunerii pentru înscrierea și deschiderea unei noi inserții nr. 2501/7.

Tatăl ei, F. T., decedat la 23.11.1978, a avut înscris dreptul de proprietate în C.F. 923 a . următoarelor parcele: 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666, 1665, 1686 și 1576.

A solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și asupra următoarelor parcele topografice: 2465/52 (C.F. 923), 2465/51 (C.F. 1202), 2465/54, 2465/53 și 2465/55 (C.F. 1018).

Cu privire la parcelele nr. 2465/52 (C.F. 923 Pojorâta) ­în suprafață de 10.386 mp, 2465/51 (C.F. 1202 Pojorâta) - în suprafață de 11.349 mp, 2465/54 (C.F. 1018 Pojorâta) - în suprafață de 7.477 mp., 2465/53 (C.F. 834 Pojorâta) - 6.356 mp., 2465/55 (CF 836 Pojorâta) - 22.226 mp., arată că dreptul de proprietate asupra acestor suprafețe a fost reconstituit doar în parte, legea limitând la 1 ha suprafața ce putea fi solicitată în momentul în care a formulat prima cerere, astfel că înțelege să formuleze plângere și pentru diferența rămasă nerestituită și anume 34.442 mp.

Parcelele nr. 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666, 1665, din C.F. nr. 923 Pojorâta sunt situate la drumul "Valea Străjerilor" și au în total o suprafață de 9,674 ha.

Din acest trup au fost retrocedate doar 5,480 ha, rămânând nerestituite 4,194 ha.

Menționează că parcelele din CF nr. 832 Pojorâta (2465/51, 2465/52, 2465/53, 2465/54, 2465/55) se găsesc la locul numit "Pietricica" și însumează o suprafață totală de 57.94 ha, după cum urmează: p.f. 2465/51 - 10.386 m.p.; p.f. 2465/52 - 11.349 m.p; p.f. 2465/53 - 7.477 m.p.; p.f. 2465/54 - 6.356 m.p.; p.f. 2465/55 - 22.226 m.p.

A depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese cu certitudine existența dreptului de proprietate al autorilor săi asupra acestor imobile, astfel că s-a reținut în mod total eronat contrariul.

În cauză a fost admisă și proba cu expertiza topo­-cadastrală, în vederea clarificării situației juridice actuale a terenurilor.

În mod greșit a respins instanța de fond obiecțiunile la raportul de expertiză, cea efectuată în cauză fiind neconcludentă și incompletă.

Astfel, expertul a omis identificarea următoarelor parcele: 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666, 1665, din C.F. nr. 923 Pojorâta; a terenurilor înscrise în anexa GZ.EZ.984 a Cărții funciare (terenuri achiziționate prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2983/20.10.1913 de notarul cezaro­crăiesc Tigran, cavaler de P.); a parcelei nr. 1667/2 din C. F. 1643; a parcelelor din C.F. 832 Pojorâta (2465/51, 2465/52,2465/53,2465/54,2465/55) situate la locul numit "Pietricica"; a parcelei de pădure nr. 3330/2 din corpul tabular fascicola nr. 984 a cărții funciare pentru . parcelelor nr. 2465/53 și 2465/55 (C.F. 1018); a parcelei 2465/54 din C.F. E.ZI. 835 a . al contractului de donație din 11.10.1906).

S-au indicat suprafețele de teren pentru care i s-a reconstituit deja dreptul de proprietate, însă nu s-a indicat acest lucru și grafic, prin suprapunerea acestora peste parcelele ce formează obiectul acțiunii. A arătat că asupra acestor terenuri forestiere dreptul de proprietate a fost reconstituit parțial, rămânând suprafețe neretrocedate.

Expertul nu a indicat dacă reconstituirea s-a făcut pentru suprafețele în litigiu, ci doar a enumerat terenurile pentru care a beneficiat de reconstituire.

Planul de situație depus de către expert este în realitate un extras din planșa cadastrală veche existentă în evidența O.C.P.I. Anexa grafică a raportului de expertiză trebuia să conțină planuri de situație cu configurația actuală a fiecărei parcele în parte, aspecte constatate de expert la deplasarea în teren.

Din raportul de expertiză întocmit nu rezultă nicidecum că i-ar fi fost reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor săi, din înscrisurile depuse de ea reieșind o suprafață mult mai mare.

Expertiza trebuia întocmită în baza actelor de proprietate invocate de ea și depuse la dosarul cauzei.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului și a stabilirii corecte a situației de fapt prin efectuarea unei noi expertize topo­-cadastrale.

Prin întâmpinările depuse la filele 14 – 16 dosar, și la filele 18 – 21 dosar, intimata Direcția S. S. și C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Pojorâta, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce o privește pe intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S., aceasta deși a fost legal citată, nu și-a delegat un reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare pentru a-și preciza poziția cu privire la recurs.

Examinând sentința prin motivele de recurs invocate și în raport de ansamblul probelor ce s-au administrat în dosar, tribunalul va confirma soluția atacată apreciind că aceasta își găsește suport în probatoriul administrat a cărui judicioasă analiză a condus la stabilirea unei situații de fapt și la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Este a se observa în acest sens că prima instanță a realizat o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 24 și următoarele din Legea nr. 247/2005, procedând la respingerea cererii de reconstituire a petentului pentru terenul cu vegetație forestieră din litigiu.

Potrivit art. 3 alin. 22 din Legea nr. 1/2000, Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, dar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.

Potrivit art. 6 alin. 1 din același act normativ la stabilirea, prin reconstituire, a dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

În speță, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, deși petenta a solicitat reconstituirea pentru mai multe suprafețe de teren cu vegetație forestieră, dispuse în mai multe trupuri, de pe raza comunei Pojorâta, sens în care s-a prevalat de o . contracte de vânzare-cumpărare datând din anii 1899 – 1909, încheiate de bunicul său F. D., nu a probat că acesta a avut calitatea de proprietar deposedat la nivelul anului 1948, respectiv că i s-ar fi preluat în mod abuziv, o suprafață mai mare de teren față de cea care i-a fost petentei deja reconstituită.

Expertiza efectuată în dosar a identificat terenurile pentru care petenta a cerut reconstituirea, identice cu p.f. 2465/51, 2465/52, 2465/53, 2465/54 și nr. 2465/55 și a concluzionat că pentru acestea a fost emis și un titlu de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991, eliberat sub nr. 634/2004, petenta, de altfel, mai beneficiind și de alte reconstituiri pentru terenuri cu vegetație forestieră sub forma titlurilor de proprietate nr. 54/1993, 58/1993 și 684/2004.

Susținerile acesteia din recurs, respectiv că expertul a omis identificarea mai multor parcele numerotate prin nr. 1667/3, 1667/2, 1667/1, 1572/1, 1580, 1581, 1682, 1687, 1688, 1666 și 1665 din cartea funciară 923 Pojorâta, nu vor fi primite de instanța de control judiciar, urmând a se înlătura.

Așa cum rezultă din cererea nr. 402/28.09.2005 (fila 87 dosar fond), înregistrată de petentă la C. comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Pojorâta, aceasta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate numai după bunicul patern F. V. a D. I., decedat în anul 1952, nu și după tatăl acesteia F. V..

Așa fiind, cum după ascendentul său V., recurenta nu a cerut retrocedarea terenului cu vegetație forestieră ce i-ar fi aparținut și nu a urmat procedura prealabilă prevăzută imperativ de dispozițiile art. 8, 9 și următoarele din Legea nr. 18/1991, motivațiile precum că este îndreptățită la reconstituire pentru toate terenurile pentru care a depus extrase de carte funciară, sau că s-ar fi omis identificarea acestor terenuri, sunt neîntemeiate, astfel că urmează a se respinge.

Față de cele arătate, cum pe de o parte petenta nu a fost în măsură dă facă dovada că terenul în litigiu ar fi fost preluat abuziv la naționalizare, sau că autorul său ar fi deținut o suprafață mai mare de teren din cea deja reconstituită, cum pe de altă parte n-a urmat procedura prealabilă imperativ reglementată de legea nr.18/1991 după tatăl său F. V. se apreciază, că întemeiat prima instanță i-a respins ca nefondată plângerea.

În contextul tuturor celor de mai-sus, găsind că motivațiile recurentei sunt nejustificat formulate și că soluția primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

P. aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. R., domiciliată în com.Pojorâta, ..1017, jud.S., împotriva sentinței civile nr.678 din 29 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc (dosar nr._ ), pârâți intimați fiind C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor S., C. C. pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Pojorâta, jud.S. și Direcția S. S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 20 februarie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

V. E. L. C. L. S. A. R. M.

P. grefier aflat în C.M.,

semnează prim-grefier

Red.C.L.

Jud.G. B.

Tehnored.R.M.

2 ex./21.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Hotărâre din 20-02-2013, Tribunalul SUCEAVA