Obligaţie de a face. Decizia nr. 91/2016. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2016 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 91/2016
Dosar nr._ Obligație de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 91
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28 IANURIE 2016
PREȘEDINTE A. I. M.
JUDECĂTOR V. O. D.
GREFIER S. A.-M.
Pe rol, judecarea apelului declarat de către reclamanta Asociația P. și C. de T. U. P. Șoimului, împotriva sentinței civile nr. 924 din data de 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung M. în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul M. Cîmpulung M. – prin primar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. I., pentru reclamanta apelantă, lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul reclamantei apelante depune la dosar împuternicire avocațială.
Instanța constată că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, de către reclamanta apelantă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei – f. 8, pe care o anulează, apelul fiind legal timbrat.
Apărătorul reclamantei apelante arată, pe propria răspundere, având în vedere că este avocat și în dosarul penal, că se fac cercetări și în legătură cu aspectele din prezenta speță, de altfel și la instanța de fond s-a depus un înscris în acest sens, însă nici în momentul de față nu s-a finalizat dosarul în care este cercetat și are calitatea de inculpat și reprezentantul reclamantei apelante, făcându-se verificări la mai multe unități teritoriale și instituții, s-a solicitat la prima instanță suspendarea cauzei, însă s-a considerat că trebuie să se meargă mai departe, în sensul administrării de probe, acestea au fost administrate, dar la acest moment solicită suspendarea cauzei măcar până la întocmirea rechizitoriului sau acordarea unui nou termen de judecată pentru depune la dosar o dovadă de la DNA, cu mențiunea că s-a început urmărirea penală de mai bine de 1 an, iar în ceea ce-l privește pe reprezentantul reclamantei apelante nu s-a mai întocmit niciun act de procedură, cu excepția unei verificări, o percheziție electronică la Iași.
Instanța respinge cererea privind acordarea unui nou termen de judecată și cea privind suspendarea cauzei, având în vedere că a existat posibilitatea până în prezent ca reclamanta apelantă să depună la dosar înscrisurile despre care a făcut vorbire și pentru care s-a solicitat un nou termen de judecată, de asemenea, cu privire la cererea de suspendare, instanța se raportează la prev. art. 413 al. 1 pct. 2 din noul Cod de procedură civilă, este vorba de un caz de suspendare facultativă, având în vedere și faptul că la prima instanță cererea de suspendare a fost respinsă pe motiv că nu există o legătură suficient de caracterizată între cele două cauze – f. 101 dosar fond, iar împotriva acestei încheieri nu s-a formulat cale de atac.
Apărătorul reclamantei apelante arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului la dezbateri pe fondul cauzei.
Instanța, în baza art. 244 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și deschide dezbaterile pe fondul cauzei, potrivit disp. art. 392 din noul Cod de procedură civilă.
Apărătorul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de apel, cu precizarea că s-a arătat că din cele două reglementări în materie prin Codul civil anterior și prin noul cod civil privind tacita relocațiune, respectiv art. 1437, 1438 Vechiul Cod civil și art. 1809, 1810 noul Cod civil instanța nu a stabilit în drept soluția pronunțată, în acțiune s-a făcut vorbire despre tacita relocațiune, instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv că și după expirarea contractului încheiat pe o durată de 3 ani, ar fi fost discuții în consiliul local că s-a declanșat de mai multe ori o procedură de atribuire, dar aceasta nu s-a finalizat printr-o hotărâre, existând doar o adresă semnată de primar, iar cu privire la acest aspect se fac cercetări la DNA pentru un eventual abuz în serviciu. S-a arătat prin documentația depusă și prin expertiza efectuată, că și după expirarea celor 3 ani în care reclamanta apelantă a folosit pășunea în baza contractului încheiat prin hotărârea consiliului local, a avut în posesie pășunile și că a achitat taxele și redevențele care se cuveneau, iar faptul că ulterior, după declanșarea anchetei în penal, nu se mai recunoaște acest lucru, reprezintă o altă problemă.
S-au indicat în apel și susținerile care rezultă din raportul de expertiză, dar și conduita pârâtului care avea la dispoziție toate mijloacele, inclusiv cele coercitive, de evacuare, de a promova orice acțiune, reclamanta apelantă a folosit pășunile în continuare, a achitat taxele, motiv pentru care apreciază că a operat tacita relocațiune și instanța poate dispune, să constate prelungirea valabilității contractului pentru încă 2 ani, deoarece reclamantei apelante i se impută că sumele care au fost luate, ulterior încheierii acestui contract, prin APIA și fondurile europene, ar trebui restituite.
Apreciază că situația de fapt este cea solicitată de către reclamanta apelantă și cea stabilită prin probatoriul administrat în cauză, inclusiv prin proba testimonială, fiind audiat și un reprezentant al pârâtului intimat, iar în ipoteza admiterii apelului reclamanta apelantă nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată.
Instanța, în baza art. 394 din noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată:
P. acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Cîmpulung M. la 19 mai 2014, reclamanta Asociația P. și C. de T. „U. P. Șoimului”C. M., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. M. – prin P. să se dispună obligarea pârâtei la recunoașterea valabilității contractului de arendă nr.16.332/31.08.2007 și după expirarea termenului de 3 ani, respectiv după data de 31 august 2010, în principiu cu referire la anii 2010, 2011, 2012.
În motivare a arătat că prin contractul de arendare pășuni nr. 16.332/31.08.2007 încheiat cu M. C. M. prin primar a dobândit dreptul pe parcursul a 3 ani, să exploateze o suprafață totală de 144,42 ha pășune, teren situat pe raza Municipiului C. M. în schimbul unei taxe anuale, având astfel calitatea de arendaș, recunoscută pentru perioada contractuală.
A menționat că la expirarea termenului pârâta nu a adoptat o Hotărâre de Consiliu Local privind desfășurarea unei noi licitații, nu a arendat terenul altcuiva, iar întreaga suprafață de teren a rămas în exploatarea reclamantei, care a susținut că și-a achitat taxele aferente contractului și după expirarea acestuia banii fiind încasați în bugetul local.
A mai menționat reclamanta că în calitatea dobândită potrivit contractului, a încasat subvenție pentru suprafețele de teren (fără a preciza dacă și pentru perioada ulterioară expirării contractului dar a fost de presupus că, întrucât a menționat că a folosit terenurile, a încasat și subvenția pentru cei trei ani 2010-2012 surveniți după expirarea contractului.
A mai arătat reclamanta că din punctul său de vedere, de vreme ce nu au fost notificați să predea terenurile și să nu le mai folosească și îndeplinindu-și corelativ obligațiile contractuale și după expirarea contractului, se impune să se considere că acesta a fost prelungit în mod tacit.
În drept acțiunea așa cum a fost formulată la momentul investirii instanței, a fost întemeiată pe prevederile art.1437, 1438 și 1073 cod civil.
Ulterior reclamanta a depus la dosar precizări prin care și-a extins motivarea acțiunii, arătând că incidente în cauză sunt dispozițiile Codului civil anterior, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul în litigiu, că din punctul său de vedere a operat o tacită locațiune întrucât în contract nu exista o clauză contrară și arendatorul a încasat taxele și după expirarea contractului și nici nu a cerut evacuarea terenurilor și că durata relocațiunii este nedeterminată, chiar dacă actul inițial a avut un termen concret stabilit, cerând prorogarea termenului contractului inițial pentru încă doi ani după expirarea contractului inițial, pentru care a și folosit terenul, argumentând că faptul că terenul nu a fost arendat altcuiva duce la această concluzie.
Ulterior, prin precizarea acțiunii s-a invocat și art.1810, 1809 Cod civil nou.
M. C. M. prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare a arătat în primul rând că susținerile din acțiune potrivit cărora după încetarea contractului s-ar fi plătit în continuare prețul arendei nu au fost reale și că nici folosința ulterioară a terenului de către reclamantă nu a fost încuviințată prin Hotărâre de Consiliu Local. S-a menționat că potrivit art.8 lit.h din contract, reclamanta avea obligația să restituie la sfârșitul contractului islazurile arendate fără a fi necesară vreo notificare și că o prelungire a contractului nu se putea face decât prin Hotărârea Consiliului Local, care are calitate de administrator al Domeniului Public și Privat al Municipiului. S-a precizat că fostul primar al Municipiului C. M. a inițiat 3 proiecte de hotărâri pentru o nouă licitație a islazurilor obiect al contractului, că proiectele nu au fost aprobate de către Consiliul Local datorită unor situații divergente inițiate chiar de fondatorul asociației reclamante, numitul P. I., care în perioada respectivă avea calitate de consilier local și care a influențat discuțiile din consiliu și nu s-au putut adopta proiectele inițiate. S-a menționat că potrivit notei de serviciu 9629/17.05.2012 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire 9641/18.05.2012. S-a mai menționat că potrivit art.256 al.3 din Lg.571/2003 privind codul fiscal pentru terenurile proprietate publică sau privată ale statului sau unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau folosință, se stabilește pe lângă arenda contractuală și o taxă pe teren ca sarcină fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință în condiții similare impozitului pe teren, taxa fiind datorată potrivit normelor fiscale, iar arenda potrivit contractului.
P. răspunsuri la întâmpinare reclamanta a arătat că:
A primit la început în arendă 144,42 ha și nu 165,79 ha cum a susținut pârâta, că la data contractării s-a menționat într-adevăr 165,79 ha, însă suprafața a fost modificată ulterior și redusă, că potrivit documentației APIA, suprafața a fost oarecum diferită în fiecare an, respectiv 146,39 ha în 2010, 144,73 ha în 2011, 144,42 ha în 2012, diminuările datorându-se unor cauze naturale, că au deținut terenurile și după expirarea contractului și prin documentele depuse la dosar s-a recunoscut că le-a folosit până în 2011 (cu referire la nota de serviciu 9629/17.05.2012), că administratorul asociației nu ar fi știut despre procesul verbal de predare-primire și de aceea nu l-a semnat, că prima ședință de consiliu local în care s-a inițial Proiect pentru concesionarea terenurilor a avut loc la aproape un an după expirarea contractului și că discuțiile în contradictoriu din cadrul Consiliului Local au pus în evidență doar un drept firesc al investitorului de a-și apăra interesele afacerii sale specific unei economii de piață – cu referire la intervenția numitului P. I. din dezbaterile din consiliu, că și la a doua discuție în consiliu proiectul de hotărâre a fost respins or, consilierul local avea doar un singur vot și nimic nu împiedica pe ceilalți membrii ai consiliului să voteze și să adopte Proiectul de hotărâre așa cum a fost propus de către primar, că și după a treia ședință a consiliului local propunerea de concesionare a fost făcută prin proiect care a fost respins, având doar 2 voturi pentru. A menționat că la 26.07.2012 a achitat Primăriei Municipiului C. M. 9931 lei din care 9549 lei taxă teren și 382 lei majorări, că a doua zi după efectuarea acestei plăți suma ar fi fost modificată, considerându-se că nu trebuia plătită dar că suma s-ar fi aflând și în prezent în posesia pârâtei, că întrucât și-a îndeplinit obligațiile financiare față de pârâtă, a avut acordul tacit cu privire la posesia exercitată în continuare pe teren și că toate acestea nu au nici o relevanță sub aspectul faptului că pentru încasarea subvenției de la APIA nu se cerea expres un contract, ci doar documente din care să rezulte că a folosit în mod efectiv terenul.
P. precizări ulterioare M. C. M. a arătat că pășunile arendate reclamantei pe 7 amplasamente au însumat o suprafață totală de 165,79 ha, că s-au încasat subvenții de la APIA pentru o suprafață mai mică decât aceasta, că arenda datorată potrivit contractului a fost achitată de reclamantă doar pentru perioada aferentă contractului, respectiv 31.08.2007 – 31.08.2010, că suma de 9931 lei a fost achitată cu denumirea „taxă teren proprietate de stat” fără existența unei obligații de plată a acesteia întrucât la data plății terenul ar fi fost preluat de M. C. M., că suma nu era datorată și despre aceasta a fost informată reclamanta prin adresa nr.13.482/26.07.2012, că nu a corespuns realității susținerea că terenul ar fi rămas în continuare în exploatarea asociației reclamante, că neconforme cu realitatea au fost și susținerile numitului P. I. că nu a avut cunoștință de procesul verbal de predare-primire a terenurilor din litigiu întrucât a fost informat cu privire la acesta, că P. I. având și calitate de administrator al asociației reclamante dar și aceea de consilier local pentru perioada din litigiu, practic s-a aflat într-un evident conflict de interese și așa fiind a participat la ședințele de consiliu și a și votat, încălcându-se astfel prevederile art.46 al.1 din Legea Administrației publice locale 215/2001 conform căruia nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consiliului loca, consilierul local care personal sau prin interpuși are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii și potrivit art.47 din Lg.393/2004, aleșii locali sunt obligați să menționeze în mod expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale.
În ce privește documentația necesară Agenției APIA, în situația în speță s-a menționat că documentele doveditoare solicitate producătorilor agricol nu putea fi decât contractul de arendare, concesiune, închiriere, etc. și că după 31.08.2010 nu a existat un asemenea contract.
La 25.09.2014 s-a solicitat instanței suspendarea judecății prezentei cauze, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 11.11.2014 (fila 101).
La propunerea reclamantei au fost audiați martorii: Ț. V., F. P., care au arătat că au avut animale date la asociația reclamantă, care au pășunat pe terenurile din litigiu, în speță pe trupul B., că s-au efectuat lucrări de întreținere a pășunii de către administratorul asociației și familia acestuia, că nu au plătit taxă la primărie pentru pășunat în anul 2014, deși au lăsat animalele la pășunat (a susținut Ț. V.), că aceste islazuri au fost și sunt folosite doar de membrii asociației reclamante pentru că aceștia locuiesc în zonă.
La propunerea pârâtei a fost audiat martorul C. V., inspector de specialitate în cadrul compartimentului Patrimoniu C. M., care a arătat că nu a participat la negocierile pentru încheierea contractului din litigiu între părți, pentru că el nu era de acord cu condițiile și sumele stabilite ca arendă pentru acele contracte, că acele sume au fost stabilite fără evaluarea vreunui specialist sau expert, că lui i s-au părut extrem de mici dar că punctul său de vedere nu a fost adoptat de nimeni, că respectivul contract nu a fost niciodată prelungit nici în mod expres, nici tacit, că acele pășuni nu au fost nici concesionate, nici arondate din 2011 până în 2013 pentru că nu s-a ajuns la un punct de vedere comun în consiliul local, că respingerea proiectelor în ședințele de consiliu local se datora cererii de reducere a tarifelor stabilite, ignorându-se faptul că aceste tarife ar fi fost stabilite de către un expert ANEVAR la 400 lei/ha, că în 2011-2012 islazurile nu au fost folosite de nimeni și că Asociația reclamantă nu are suficiente animale ca să asigure încărcătura de animale pe hectar stabilite unor normative în vigoare, așa încât chiar dacă existau 2-3 animale care pășunau pe teren, numărul acestora nu era corespunzător încărcăturii legale de număr de animale pe hectar. A mai arătat martorul că nici în perioada în care s-a derulat contractul între părți, nici după expirarea contractului nu s-au verificat pe teren lucrările de întreținere pretins efectuate de reclamantă, că după 2010 nu i s-a pretins reclamatei să predea în vreun fel gestiunea pășunilor din litigiu sau să nu le mai folosească pentru că într-un fel s-a dorit dar nu s-a reușit realizarea continuității în folosința acestora, că după anul 2010 reclamantul a făcut demersuri pentru încheierea unui nou contract dar nu a primit un răspuns pozitiv, că abia în 2013 s-a efectuat licitație pe baza unei documentații pregătită de martori și s-au încheiat contracte noi pentru terenurile din litigiu cu alte persoane.
S-a efectuat în cauză o expertiză contabilă la solicitarea reclamantei prin care s-au verificat scriptele și contabilitatea reclamantei și a pârâtei privind plățile efectuate de reclamantă pârâtei în perioada din litigiu 2007-2012.
P. expertiza efectuată s-a concluzionat că Asociația reclamantă nu a înregistrat în contabilitate debitul cu titlu de arendă și cel privind taxa pe teren rezultat din contractul de arendă 16.332/31.08.2007 ci doar operațiunile de plată a arenzilor și taxelor datorate, respectiv: 200 lei în 5.08.2008, 199 lei în 26.11.2009, apoi taxă cu majorări 54 lei în 21.06.2011, 22.428 lei în 8.08.2011, 35.614 lei în 12.09.2011 și 9931 lei în 26.07.2012.
De asemenea, Primăria Municipiului C. M. nu a înregistrat în contabilitate debitul cu titlu de arendă ci doar operațiunile de încasare a sumelor mai sus arătate, concluzionându-se că s-au înregistrat plăți și respectiv încasări în evidențele contabile ale părților în temeiul contractului de arendă din litigiu în sumă de 68.426 lei, din care 399 lei arendă și 68.027 lei taxă pe teren plus majorări, că în anul 2009 s-au calculat potrivit unei adrese a Primăriei C. M. și înștiințare de plată majorări până la 6.03.2009, în sumă de 3362,43 lei defalcate pe anii 2007 și 2008, așa încât aceste majorări au fost menționate în adresa 3957/5.03.2009.
Tot în expertiză s-a mai menționat că la 28.09.2010 reclamanta a cerut scutirea de taxă și penalități și prelungirea contractului de arendare cu încă 2 ani printr-un act adițional însă i s-a comunicat la 6.10.2010 printr-un răspuns al primăriei că taxa pe teren este o sarcină fiscală și că prelungirea contractului nu poate fi realizată decât prin inițierea unei noi proceduri de atribuire în consiliul local, că la 7.03.2011 s-a depus o nouă cerere pentru concesionarea pășunilor și s-au demarat proceduri nefinalizate, că după expirarea contractului din 2007 reclamanta a depus cereri pentru prelungirea contractului de concesiune la 28.09.2010, la 7.03.2011, la 13.03.2012, la 31.01.2013. S-a mai concluzionat că taxa pentru teren, pentru perioada 2007-2011 a fost plătită cu întârziere pentru că reclamanta a făcut tot felul de demersuri pentru a fi scutită de plata taxei și a penalităților, demersuri nereușite.
Cu privire la debitul de 9549 lei reprezentând taxă pe teren cu majorări, s-a menționat în expertiză că reclamanta nu figura la 26.06.2012 cu acest debit, însă pârâta avea în evidențele sale un debit de 9550 lei făcând posibilă achitarea de către reclamantă și încasarea de către pârâtă a acestei sume, care era scadentă la 31.03.2012 și că debitul de 9550 lei, după ce a fost încasat în serviciul contabilitate al primăriei, ulterior a fost stornat.
P. sentința civilă nr. 924 din 30 iunie 2015, Judecătpria Cîmpulung M. a respins acțiunea civilă având ca obiect „obligația de a face”, formulată de reclamanta Asociația P. și C. de T. „U. P. Șoimului”, în contradictoriu cu pârâtul M. C. M. – prin P., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat un contract de arendă pășuni la 31.08.2007 pe o durată de 3 ani, respectiv până la 31.08.2010.
Asociația reclamantă este administrată de numitul P. I. care în perioada respectivă avea și calitatea de consilier local al Municipiului C. M., așa încât în mod cert în ședințele de consiliu în care se discuta cererea sa în calitate de administrator al asociației reclamante pentru concesionarea terenurilor din litigiu și propunerile inițiate de primarul Municipiului pentru demararea și îndeplinirea procedurilor de arendare a pășunilor proprietate privată ale municipiului, numitul P. I. în cele două calități se afla într-un conflict de interese, motiv pentru care nu ar fi trebuit să participe și nici să voteze, iar susținerile acestuia din cadrul ședințelor nu puteau avea loc decât în calitatea sa de administrator al asociației reclamante și nu de consilier local.
Cu toate acestea, potrivit proceselor verbale ale ședințelor consiliului local în care s-au supus discuției ca punct pe ordinea de zi propunerile pentru adoptarea unei hotărâri de consiliu local care să adopte proiectele de hotărâre privind concesionarea prin licitație publică a terenurilor de pășune obiect al contractului de arendare în litigiu și al litigiului de față, consemnările au vizat luări de cuvânt și solicitări ale consilierului local P. I., inclusiv participarea acestuia la vot, ceea ce într-adevăr a înseamnat nerespectarea art.47 din Lg.393/2004 și art.46 alin.1 din Legea Administrației Publice Locale 215/2001.
Această încălcare însă nu a fost datorată doar consilierului local P. I. ci și întregului consiliu care în acele ședințe nu a lămurit în ce calitate participă la dezbateri și dacă poate participa la toate dezbaterile și la vot consilierul local P. I., sau persoana fizică P. I. și calitatea acestuia.
Pe de altă parte, din ansamblul probator din dosar a rezultat că după ce a expirat contractul încheiat între părți, pe de o parte reclamanta prin reprezentantul său legal – administrator, a avut tot interesul să folosească în continuare terenurile obiect al contractului, motiv pentru care a solicitat în mod repetat încheierea unui nou contract dar în același timp a încercat pe de o parte să obțină o arendă cât mai mică și taxe locale cât mai mici sau chiar anularea acestora, pe de altă parte a încercat în toate modalitățile să blocheze discuțiile din consiliul local pentru adoptarea hotărârii în vederea organizării unor noi licitații întrucât era nemulțumit de prețul de pornire pentru licitație și în această atitudine a fost încurajat și de reacția lipsită de fermitate și interes a membrilor consiliului local, care a dus la respingerea proiectului inițiat de primar în trei rânduri și implicit la o perioadă de 3 ani în care Administrația Locală C. M. a fost lipsită de sumele care puteau fi încasate ca venit la bugetul local dacă procedurile de licitație ar fi fost desfășurate la timp, în mod legal și contractele încheiate de asemenea la timp și în mod legal. Această situație s-a derulat pe parcursul anilor 2010-2011, 2011-2012, 2012-2013, timp în care reclamanta a susținut că a folosit în continuare terenurile din litigiu, iar pârâta nu a verificat dacă această folosință era reală sau nu dar nici nu a luat toate măsurile pentru a se intra într-o legalitate a relațiilor contractuale dintre părți sau în legalitate cu privire la folosința terenurilor din litigiu prin încheierea altor contracte, fie cu reclamanta, fie cu alte persoane fizice sau juridice, dar cu respectarea procedurilor legale.
S-au invocat în cauză atât reglementări din codul civil anterior, privind tacita relocațiune, respectiv art.1437, 1438 cod civil, cât și reglementări din codul civil nou dar care vizează tot tacita relocațiune, respectiv art.1809, 1810.
Instanța a apreciat că în contextul general în care a avut loc discuția din ședințele de consiliu local pentru inițierea și demararea procedurilor de licitație după expirarea contractului din litigiu este greu de spus că locatarul ar fi fost lăsat să folosească bunurile în continuare fără împotrivire din partea locatorului, neputându-se ignora faptul că pe de o parte potrivit art.1809 cod civil nou contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți, fără a fi necesară o înștiințare prealabilă, iar pe de altă parte bunurile de genul celor din litigiu, respectiv pășuni incluse în domeniul privat al unităților administrativ teritoriale sunt supuse unei proceduri speciale în reglementarea Legii 214/2011 și altor reglementări privind regimul pajiștilor, Legea 214/2011 pentru Organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, a căror gestionare revine Administrației Publice Locale și care trebuie să inițieze procedura de concesionare până la 1 ianuarie a fiecărui an, în vederea administrării intereselor comune, iar în ce privește contractul de concesiune ca modalitate de administrare, acesta nu se poate încheia decât în baza unei proceduri de licitație legal organizate și desfășurate.
Faptul că această procedură a fost tergiversată timp de peste doi ani și practic nu a fost inițiată și desfășurată în mod legal, nu dă dreptul reclamantei să susțină că a folosit terenurile din litigiu cu acceptul celeilalte părți cu care avusese un contrat al cărui valabilitate încetase și să obțină în prezentul cadru procesual obligarea pârâtei la a recunoaște o tacită relocațiune și valabilitatea contractului după data expirării acestuia.
A fost cert că și pârâta a avut o culpă prin delăsare în care s-a complăcut cu privire la . ce privește gestionarea pășunilor din litigiu, dar din nou, a fost de precizat că, culpa pârâtei nu transferă reclamantei drepturi suplimentare.
În speță, fiind în discuție administrarea unor bunuri proprietate privată a unei localități și regimul special în care se poate realiza această administrare, s-a impus o defalcare a drepturilor și obligațiilor părților precum și a responsabilităților fiecăreia.
Cert a fost că pârâta nu a administrat în mod corespunzător aceste bunuri proprietate privată pe care le are în gestiune și administrare, favorizând atitudinea reclamantei care la rândul ei a profitat de inconsecvența pârâtei, a folosit terenurile din litigiu peste durata contractuală, probabil a încasat și subvenție al cărui regim legal nu interesează speța de față, dar aceasta nu a înseamnat că a procedat în mod legal și că era îndreptățită să folosească în continuare terenurile fără să aibă contracte încheiate în mod legal.
În speță s-a constatat o îmbinare de încălcări ale legii, și de o parte și de cealaltă, o delăsare a pârâtei în a-și îndeplini obligațiile și care a favorizat atitudinea reclamantei, dar acestea nu au constituit argumente juridice și legale pentru admiterea acțiunii, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta prin care a arătat următoarele:
In adoptarea soluției de respingere a acțiunii instanța de fond a dat o interpretare subiectiva probelor administrate in cauza, evident ca interpretarea s-a făcut in susținerea soluției adoptate.
In primul rind, a arătat că se impune observația ca din cele doua reglementari in materie prin Codul civil anterior si prin Noul Cod Civil privind tacita relocatiune, respectiv art. 1437, 1438 (Vechiul Cod Civil) si art.1809 si 1810 (Noul Cod civil) instanța nu a stabilit ce motivare în drept ar avea soluția pronuntata, respectiv care este punctul ei de vedere cu privire la motivarea in drept. Sub acest aspect soluția ar apare ca nemotivata in drept.
In al doilea rind, sub aspectul temeiniciei instanța a retinut aproape corect situația de fapt, respectiv faptul ca dupa expirarea contractului incheiat pe o durata de 3 ani inițial au fost discuții sterile in Consiliul Local, ca procedura ar fi fost tergiversata, ca practic nu a fost inițiata si desfășurata in mod legal, dar este greu de presupus ca reclamanta ar fi fost lăsata sa folosească bunurile in continuare fara o împotrivire din partea locatorului, si ca acest lucru nu da dreptul reclamantei sa susțină ca a folosit terenul cu acceptul paratului, ca o culpa a paratei nu transfera reclamantei drepturi suplimentare. Sub acest aspect intanta a trecut sub tăcere următoarele:
- parata nu a făcut nicio dovada ca a preluat in patrimoniul sau terenul arendat in perioada de referința pentru a fi oferit unui alt beneficiar, era vorba despre o sursa de venit ce se localiza in bugetul local;
- parata nu a acționat pentru despăgubiri privind folosul cuvenit prin exploatarea nelegala a terenului din partea reclamantei;
- parata a recunoscut cel puțin in mod parțial ca reclamanta a deținut terenul si ca nu a făcut demersuri in vederea revenirii acestuia in posesia sa, a se vedea pagina a 14-a din Raportul de expertiza in care s-a făcut trimitere la adresa din data de 11.05.2012 emisa de parata - întrucit terenurile reprezentind islazurile comunale au fost deținute de către asociația dvs. pina la data de 31.12.2011,va solicitam ca in data de 18.05.2012 sa procedați la predarea suprafețelor sus menționate...
- din Raportul de expertiza-a se vedea Răspuns la Obiectivul nr.6 a rezultat fara nici un dubiu ca pârâta a avut înregistrate in evidentele sale atat pe anul 2011 cit si pe anul 2012 debite cu titlu taxa de teren datorate de reclamanta, s-a subliniat ca reclamanta a putut achita taxa de teren atat pentru anul 2011 cit si pentru anul 2012 datorita faptului ca debitul era generat in evidenta reclamantei;
- din răspunsul la Obiectivul nr.8 a rezultat ca sumele au fost încasate cu titlu de taxe teren, ultima suma fiind stornata ca suma achitata in plus.
F. de toate acestea cu raportare la împrejurarea ca parata nu si-a manifestat in mod clar voința juridica de a împiedica tacita relocatiune (avea toate mijloacele la indemina, inclusiv de ordin coercitiv), ca nu a denunțat in mod unilateral contractul de locatiune astfel că a fost innoit, fara termen, prin utilizarea terenurilor si obținerea de subvenții pentru acesta, a apreciat ca apelul este fondat, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței instanței de fond prin admiterea acțiunii si cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata din fond si din apel.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelul formulat, ca neîntemeiat și să se mențină sentința civilă atacată ca legală și temeinică.
În motivare a arătat că în mod legal instanța de fond a respins acțiunea formulată, făcând referire la art. 1437 și 1438 din Codul civil anterior și art. 1809 și 1810 din noul Cod civil. Stipulațiile din apel că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat cu privire la temeiurile de drept invocate de reclamantă și sub acest aspect soluția ar apărea ca nemotivată în drept, nu au fost reale.
Astfel, instanța de fond a reținut că în urma discuțiilor din Consiliul Local al municipiului C. M., în vederea demarării procedurilor pentru o nouă licitație, nu a rezultat că locatarul (reclamanta) ar fi fost lăsata să folosească în continuare pășunile în cauză, fară împotrivire din partea locatorului. Nu se poate ignora nici faptul că, pe de o parte potrivit art. 1809 din noul Codul civil, contractul de locațiune încetează de drept la expirarea termenului convenit de părți, fară a fi necesară o înștiințare prealabilă, iar pe de altă parte bunurile de genul celor din litigiu, întrucât fac parte din patrimoniul unei unități administrativ-teritoriale sunt supuse unor proceduri speciale (Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor, în prezent abrogată de O.U.G. nr. 34/2013 și a altor dispoziții conexe din acest domeniu, care prevăd că gestionarea acestora revine administrației publice locale, care trebuie să inițieze procedurile de concesionare, iar contratul se poate încheia doar în urma unei licitații legal organizate și desfășurate.
Faptul că, această procedura de organizare a unei noi licitații a fost tergiversată, timp de peste doi ani, nu dă dreptul reclamantei să susțină că a folosit terenurile din litigiu cu acceptul celeilalte părți, cu care avusese un contract al cărui valabilitate încetase și să obțină în prezentul cadru procesual obligarea unității administrativ-teritoriale la a recunoaște o tacită relocațiune și valabilitatea contractului după data expirării acestuia.
Cum a prezentat pe larg în înscrisurile depuse la dosar, contractul de arendare pășuni nr._/31.08.2007 a expirat la data de 31.08.2010. De la această dată reclamanta nu a mai plătit arendă, astfel cum a rezultat și din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în prezenta cauză (pag. 20). Afirmațiile că după încetarea contractului a plătit în continuare prețul arenzii prevăzut la alin. 4 din contract nu au fost reale.
Conform prevederilor art. 8 lit. h) din contractul nr._/31.08.2007, reclamanta avea obligația ca: „la sfârșitul contractului să restituie bunul arendat (pășunile), împreună cu toate amenajările aferente pe bază de proces-verbal, în starea care le-a primit", fară a fi necesară notificarea pârâtei, însă nu s-a conformat. De această obligație s-a făcut vorbire și în raportul de expertiză la pag. 14.
Întrucât, pentru aceste pășuni (islazuri) se plătea o subvenție foarte mare de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, reclamanta a refuzat predarea acestora după expirarea contractului.
De asemenea, datorită faptului că președintele Asociației P. și C. de T. U. „P. Șoimului", P. I., care era consilier local în perioada respectivă, cele trei proiecte de hotărâri de Consiliu Local promovate în vederea rearendării sau concesionării acestor islazuri (respectiv organizarea unei noi licitații), nu au putut fi adoptate (a depus la dosar extrase din procesele-verbale ale ședințelor Consiliului Local al municipiului C. M. din datele de 30.06.2011, 31.08.2011 și 10.05.2012). Acesta, cu toate că se afla într-un evident conflict de interese a luat parte la dezbaterea acestor proiecte (susținând un preț mai mic al arenzii, față de cel stabilit prin expertiză), cu încălcarea prevederilor art. 46 alin.(l) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că: „nu poate lua parte la deliberare și adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local" și ale art. 47 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că:: „aleșii locali sunt obligați să menționeze expres situațiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale"- lucru pe care nu 1-a făcut.
De altfel, și prețul de 1 leu/ha stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 90/30.07.2007, în urma căreia a fost încheiat contractul nr._/31.08.2007 a fost propus de consilierul local P. I., a cărui asociație formulase cerere pentru a primi în arendă islazurile.
Reclamanta nici nu a folosit, în fapt, toate cele 7 islazuri, neavând animalele necesare pentru exploatarea acestora. Documentele depuse de reclamantă în acest sens nu au fost concludente, ca de altfel și declarațiile martorilor propuși de aceasta.
Reclamantei i s-a pus în vedere să achite taxa pe teren, conform art. 256 alin.(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aceasta a continuat să achite această taxă și după data expirării contractului, respectiv 31.08.2010, întrucât avea interesul să încaseze subvențiile substanțiale de la A.P.I.A.
Achitarea sumei de 9.931 lei cu titlu de taxă pe teren pentru anul 2012, a fost posibilă întrucât acest debit a fost generat automat la începutul anului 2012 de sistemul informatic care operează aceste taxe, întrucât acest debit fusese generat și pentru anul 2011. Cum a rezultat și din raportul de expertiză contabilă (pag. 16, 17 și 18) acest aspect a permis reclamantei să plătească suma în cauză.
Acest debit a fost anulat (stornat) fiind transmisă reclamatei, adresa nr._/26.07.2012, pentru preluarea acestei sume nedatorate (achitate în plus) - pag. 16, 17 și 18 din raport.
Întrucât, reclamanta nu a predat islazurile, conform prevederilor contractuale, în urma notei de serviciu nr. 9629/17.05.2012 a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire nr. 9641/18.05.2012. De aceste aspecte a fost informată și A.P.I.A. (adresa nr. 9257/11.05.2012).
De fapt, prezenta acțiune a fost promovată întrucât în privința reprezentantului reclamantei, P. I., se efectuează cercetări de către Direcția Națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Suceava, cu privire la obținerea, în perioada anilor 2010 - 2012, a subvențiilor de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură Suceava, în dosarul nr. 38/P/2013 (sunt înscrisuri depuse la dosar în acest sens).
Conform art. 7 alin.(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare: „documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură", iar potrivit art. 4 alin.(l) din Ordinul nr. 246/2008, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: „documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform..., privind dreptul de folosință a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată și alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverința eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol".
Nu există în cazul de față un alt contract încheiat după data de 31.08.2010.
În drept, a invocat dispozițiile art. 471 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Examinând apelul, conform art. 479 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a considerentelor sentinței și a criticilor invocate, tribunalul reține următoarele:
În mod corect, prima instanță a reținut că nu poate fi vorba de ”tacita relocațiune”, în baza căreia s-ar fi prelungit contractul în discuție, după expirarea termenului stipulat expres de părți, neputându-se considera că atitudinea pârâtului a fost în sensul perpetuării raporturilor contractuale.
După expirarea contractului în litigiu au avut loc mai multe ședințe ale Consiliului Local al Mun. Cîmpulung M., în sensul concesionării prin licitație publică a unor terenuri din izlazul comunal, proprietatea Municipiului Cîmpulung M., fiind vorba de terenurile în litigiu. În acest sens, s-a depus procesul-verbal al Consiliului Local din 30 iunie 2011 (f. 36 și urm., judecătorie), procesul-verbal al Consiliului Local din 31 august 2011 (f. 39 și urm., judecătorie), procesul-verbal al Consiliului Local din 10 mai 2012 (f. 42 și urm., judecătorie).
În același sens s-a încheiat nota de serviciu nr. 9629/17.05.2012 (f. 46, judecătorie), care a prevăzut predarea, respectiv primirea terenurilor în litigiu.
În urma acestei note s-a încheiat procesul - verbal de predare-primire a respectivelor terenuri nr. 9641/18.05.2012 (f. 47, judecătorie).
Într-adevăr, reclamanta a continuat a exercita posesia și după expirarea contractului, însă nu se poate reține că a avut acordul pârâtului, față de toate demersurile acestuia, de preluare a terenurilor, arătate mai sus.
Exced prezentei cauze modul în care părțile și-au executat obligațiile contractuale, plățile efectuate în derularea acestora, față de obiectul dedus judecății.
Eventualele plăți după expirarea contractului efectuate de reclamantă nu semnifică acordul pârâtului, ca parte contractantă, ci doar dorința unilaterală a reclamantei de prelungire a relațiilor contractuale. În acest sens s-a emis și adresa nr._/2012 (f. 69, judecătorie), de către pârât.
Rezultă că prima instanță a analizat corect și coroborat ansamblul probator.
Nu se pot reține criticile apelantei, că prima instanță nu și-a întemeiat în drept soluția. Din considerente, rezultă că s-a raportat atât la prevederile din vechiul Cod civil, cât și la dispozițiile din noul Cod civil, ce reglementează tacita relocațiune. De altfel, chiar reclamanta a făcut vorbire de ambele legislații.
Cu privire la preluarea posesiei la expirarea termenului din contract, prima instanță a reținut că reclamanta a continuat o perioadă să exercite posesia terenurilor, însă nu rezultă acceptul pârâtului pentru a opera tacita relocațiune, pârât care a demarat mai multe demersuri de preluare a terenurilor în vederea revalorificării, conform înscrisurilor arătate mai sus, la care, în mod corect, s-a raportat și prima instanță.
Apelanta invocă raportul de expertiză, care însă nu poare reflecta atitudinea pârâtului față de contract după expirarea termenului, întrucât interpretarea probatoriului revine instanței de judecată.
Se invocă referirile la plățile efectuate de reclamantă, care, repetăm, reflectă manifestarea unilaterală a acesteia pentru continuarea contractului. Pârâtul a dispus restituirea plăților făcute peste termenul contractual, rezultă și din expertiză, rezultând clar opoziția acestuia la continuarea raporturilor contractuale.
Plățile peste termen au fost analizate mai sus.
Apelanta trebuia să dovedească acordul pârâtului pentru continuarea raporturilor contractuale după expirarea termenului, întrucât cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, art. 249 din noul Cod de procedură civilă. De altfel, din probatoriul administrat rezultă opoziția pârâtului, blocată și de reprezentantul reclamantei. Actele repetate în sensul preluării terenurilor valorează cert opoziție la prelungirea raporturilor contractuale, din partea pârâtului.
În consecință, în baza art. 480 al. 1 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către reclamanta Asociația P. și C. de T. U. P. Șoimului – Cîmpulung M., .. 26, jud. Suceava, împotriva sentinței civile nr. 924 din data de 30 iunie 2015 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung M. în dosarul nr._, intimat fiind pârâtul M. Cîmpulung M. – prin primar.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. I. M. V. O. D. S. A.-M.
Red. A.I.M.
Judecător fond M. M.
Tehnored. S.A.M.
4 ex./22.02.2016
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 84/2016. Tribunalul SUCEAVA | Fond funciar. Decizia nr. 1511/2015. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|
