Uzucapiune. Decizia nr. 1296/2015. Tribunalul SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1296/2015 pronunțată de Tribunalul SUCEAVA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1296/2015
Dosar nr._ uzucapiune-moștenire și partaj voluntar, edificare construcții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1296/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. L.
Judecător L. A.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea apelului declarat de către apelantul-pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. SUCEAVA-Suceava, ..7, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.148/13.02.2015 a Judecătoriei Gura Humorului pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E.-Ostra, jud Suceava și intimații pârâți P. M.-Ostra, . Suceava, .-., P. G. a N.- S., jud Suceava, B. I.-Gura Humorului, Boureni(Pajiște), nr.5, jud Suceava, J. M.-Padeș, Călugăreni, jud Gorj, S. P.-O. S., ..53, jud Harghita, P. C.-Stulpincani, jud Suceava, Z. M.-n.la 25.09.1971, fiica lui G. și F. –S., jud Suceava și R. V.-Oraș Chitila, sat Rudeni, .. jud I..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 27.10.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
P. cererea promovată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului și înregistrată sub nr._ din 01.10.2013, reclamanta I. E., în contradictoriu cu pârâții P. M., ., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că reclamanta a dobândit prin uzucapiune, sub forma joncțiunii posesiei sale cu cea a autorilor săi P. N., P. F. (părinți) si P. D. (frate), dreptul de proprietate asupra terenului in suprafața de 1329 mp. identic cu . mp. si 2A de 1129 mp., ambele din CF.nr._ S., să se constate că reclamanta a dobândit, prin moștenire si partaj voluntar, dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 735 mp. identic cu . CF nr._ S., să se constate că ea, reclamanta, a dobândit ,prin edificare in regim propriu, in anul 1978, dreptul de proprietate asupra construcțiilor: bucătărie de vară și grajd, ambele din lemn, amplasate pe . de 200 mp. din CF. nr._ S. și să se dispună intabularea.
În motivare, a arătat că imobilele din cauză se află situate în intravilanul satului S. și se învecinează cu F. T., Z. V., Ontanu I., P. G., drumul și reclamanta, că terenul in suprafața totala de 2064 mp se află in familia sa de peste 50 ani, fiind folosit împreuna de părinții săi P. N. si F., cu fratele său D. si reclamanta, că o parte din acest teren, respectiv suprafața de 735 mp., este înscrisă în Cartea Funciara nr._ S. si are ca proprietar pe tatăl său P. N., iar restul terenului, respectiv suprafața de 1329 mp, a fost folosită la un loc cu cea intabulată, părinții, fratele si reclamanta fiind cunoscuți ca adevărații proprietari,nefiind stingheriți de nimeni, că au fost achitate toate taxele si impozitele aferente terenului, l-au folosit continuu și în mod public, terenul fiind îngrădit cu gard din lemn.
Pe o parte a acestui teren, reclamanta a arătat că a edificat o mică bucătărie din lemn si un grajd, având in vedere că, pe același teren, insă la mică distanță se afla casa de locuit a părinților săi,(demolată în prezent), în care locuiau împreună cu fratele său D., care a decedat de tânăr, nefiind căsătorit si nici neavând copii, așa încât reclamanta a rămas sa aibă singură grijă de părinții săi, locuind cu aceștia.
A mai arătat că tatăl său - P. N. - a decedat in anul 1978, iar mama P. F. in anul 2000, niciunul din frații săi nu au avut pretenții la terenul din prezenta cauză, dând declarație in acest sens, întrucât ea a fost cea care a îngrijit si înmormântat pe părinți.
După decesul tatălui,a susținut reclamanta că s-a întocmit Certificatul de Moștenitor nr.43/1979, din care rezultă ca P. G. si B. I. (frate si sora), sunt străini de succesiune, ceilalți frați, respectiv P. G., R. V. si P. M. au acceptat succesiunea ,însă nu au nici o pretenție la terenul in cauză, așa cum rezultă și din Convenția sub semnătură privată întocmită în anul 2000, la decesul mamei P. F..
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.l847 si următoarele Cod civil, art.480 Cod civil.
În dovedire, a depus la dosarul cauzei, în copie sau în original, următoarele acte: acte de stare civilă, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru, planuri de amplasament și delimitare a imobilului, tabel de mișcare parcelară, planuri de încadrare în zonă, schiță arbore genealogic, extrase CF, convenție, adeverințe Primăria S., declarații pârâți, ziar, procese verbal de afișare, procură, certificate de la camera notarilor publici.
P. precizările depuse la data de 11.10.2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâților P. G. a N., B. I., J. M., S. P., P. C., Z. M. ȘI R. V..
În temeiul prevederilor art. 1050, 1051 NCPC, s-a dispus citarea pârâților și a proprietarilor tabulari, emiterea de somații, publicarea și afișarea acestora.
În cauză, pârâtul P. G. a N. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, la care a renunțat ulterior.
Audiată în instanță, la termenul din 5 septembrie 2014, pârâta B. I. a arătat că este de acord cu acțiunea formulată, că nu are pretenții asupra terenurilor în cauză și imobilelor construcții bucătărie de vară și grajd.
A mai arătat că R. V. este decedată, având ca moștenitori pe R. V., S. P. și J. M., că P. G. a N. este fratele său.
P. declarațiile extrajudiciare date, pârâții Z. M., P. G. C., J. M., Starica Parasciva și R. V. (prin mandatar P. T.), P. M., au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată, fără pretenții.
Audiați în instanță, la termenul din 17 octombrie 2014, pârâții P. C. și Z. M. au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată, fără pretenții.
Pârâta ., a comunicat instanței că pentru suprafața de 1864 mp, teren arabil și fânaț, proprietar tabular fiind P. N. a D., CF_ S., au arătat că sunt de acord, precizând că acest teren nu face parte din domeniul public sau privat al statului sau al comunei și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 200 mp, curții, construcții – a susținut că nu își poate exprima acordul de intabulare, întrucât din extrasul de carte funciară_ a comunei cadastrale S., rezultă că proprietar tabular este S. R. – Tabula Țării a Bucovinei, propunând introducerea în cauză a Statului R., prin M. Finanțelor P., pentru exprimarea punctului de vedere în calitate de proprietar asupra acestei suprafețe de teren.
P. notele de concluzii scrise depuse la dosar, pârâta Direcția Regională a Finanțelor P. Iași – Administrația Finanțelor P. Suceava – în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor P., a invocat excepția calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P., solicitând admiterea acesteia și respingerea acțiunii ca inadmisibile față de această instituție, întrucât terenul din litigiu nu face parte din domeniul public al statului.
Ca atare, s-a susținut de către acest pârât, că în condițiile în care M. Finanțelor P. nu administrează terenurile respective, situate în intravilanul comunei S., în cauză este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P., faptul că terenul în suprafață de 200 mp este proprietatea Statului R., acest lucru nu înseamnă că terenul va fi reprezentat în mod automat de M. Finanțelor P., că, în orice acțiune în justiție, instanța trebuie să verifice calitatea părților, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii drepturilor ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, verificare care se impune și atunci când una dintre părți este S., în calitate de proprietar, datorită principiului specialității.
În cauză, la propunerea reclamantei, s-au administrat probe, s-au depus înscrisuri, s-au solicitat relații și s-au audiat martorii P. G. și R. P..
P. sentința civilă nr.148/13.02.2015 a Judecătoriei Gura Humorului, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P..
A luat act că pârâtul-intervenient în interes propriu P. G. a N. a renunțat la judecarea cererii de intervenție.
A admis acțiunea, formulată de către reclamantaI. E., cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții P. M., cu domiciliul în ., ., cu sediul în ., P. G. a N., cu domiciliul în ., B. I., cu domiciliul în Gura Humorului, Boureni (Pajiște), nr.5, jud. Suceava, J. M., cu domiciliul în .. Gorj, S. P., cu domiciliul în Odorheiul S., K. G., nr.53, jud. Harghita, P. C., cu domiciliul în ., Z. M., cu domiciliul în ., R. V., cu domiciliul în oraș Chitilia, sat Rudeni, ., jud. I., S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect uzucapiune moștenire și partaj voluntar, edificare construcții și, în consecință:
1. A constatat că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune - sub forma joncțiunii posesiilor - dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.329 mp., situat în intravilanul comunei S., . parc. nr. 1 - CC - 200 mp. și nr. 2 - ar. - 1129 mp., ambele din CF_ a . de situație de la fila 12-15 dosar.
2. A constatat că reclamanta a dobândit, prin moștenire și partaj voluntar, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 735 mp., situat pe raza ., identic cu p. nr. 3 - f. - din CF_ a . de situație de la f. 12-15 dosar.
3. A constatat că reclamanta a dobândit, prin edificare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor bucătărie de vară și grajd, amplasate pe p.f. nr. 1 - CC - 200 mp., din CF nr._ a .>
4. A dispus intabularea reclamantei, conform modului de dobândire, cu dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise la pct. 1-3.
Suprafața și configurația parcelelor corespund planului de situație depus la dosar - f. 12-15.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Terenul în suprafață de 1329 mp este situat în intravilanul comunei S., . cu p.f. nr.1 – CC – 200 mp, nr. 2 – ar – 1129 mp, ambele din CF nr._ a comunei cadastrale S. (plan de situație de la f. 12 – 15 dosar).
În Cartea Funciară nr._ a comunei cadastrale S. (provenită din conversia F II S.) apare înscris proprietarul tabular Tabula Țării, a Bucovinei, cu o cotă de 1/1 din 1873.
În Cartea Funciară nr._ a comunei cadastrale S. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 372 S.) apare înscris proprietarul tabular P. N. a D., cu o cotă de 1/1 în baza Certificatului de moștenitor nr. 106 din 3 decembrie 1963.
Terenul în cauză nu face parte din domeniul public sau privat al statului sau al comunei și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.
Terenul în suprafață de 735 mp este situat pe raza comunei S., în intravilan, identic cu p.f. nr. 3 – f din CF_ a comunei cadastrale S. – plan de situație de la f. 13 – 15 dosar.
Nici acest teren nu face parte din domeniul publice sau privat al statului sau al comunei și nu a făcut obiectul legilor de fond funciar.
Terenul în suprafață de 1329 mp, conform probelor administrate, este folosit de familia reclamantei și de către reclamantă, de peste 50 de ani, sub nume de proprietari, fără a fi tulburați sau stingheriți, fiind înscriși cu terenul în registrul agricol, plătind taxele și impozitele aferente.
P. N. a decedat în 1978, P. F. a decedat în 2000, iar fratele reclamantei P. D., a decedat la 5 aprilie 1998.
Conform schiței de arbore genealogic depuse la dosar, din căsătoria lui P. N. cu P. F. au rezultat I. E., P. M., P. G., B. I., P. D., R. V. și P. G..
R. V., decedată, are moștenitori pe pârâtele J. M. și S. P..
P. G. – decedat – are ca moștenitori pe pârâții P. C. și Z. M..
La data de 22 mai 2000, între reclamantă și frații săi s-a încheiat o convenție, prin care aceștia din urmă au arătat că se obligă să nu o deranjeze pe reclamantă, care a întreținut-o pe P. F., a suportat cheltuielile de înmormântare, urmând a dobândi, dată fiind înțelegerea intervenită, imobilele casă de locuit, compusă din două camere, grajd și terenul folosit până în prezent.
Această înțelegere a fost confirmată și în instanță.
Pe o parte din terenul descris mai sus, în anul 1982, reclamanta a edificat construcțiile bucătărie de vară și grajd, amplasate pe p.f. nr. 1- CC - 200 mp, din CF_ a comunei cadastrale S..
Uzucapiunea de lungă durată – de 30 de ani – reglementată de art.1890 Cod civil, pentru a putea fi invocată cere întrunirea mai multor condiții, respectiv să existe o posesie de 30 de ani, utilă, neviciată .
În toată această perioadă de timp, pârâtul proprietar tabular nu a făcut nici un fel de mențiuni în cartea funciară, nu a refuzat înscrierea autorilor reclamantei și a reclamantei în registrul agricol cu acest teren sau plata impozitului corespunzător, nu a solicitat predarea terenurilor, iar, după promovarea acțiunii, nu a formulat opoziții la cererea reclamantei, fiind părți în proces și înaintându-se procesul verbal de afișare a somației privind acest teren, la sediul Primăriei comunei S..
Zona în care este amplasat acest teren este în regim de carte funciară și situația prescripției achizitive, în acest caz, a început sub imperiul Decretului – Lege nr.115/1938 și s-a împlinit după . Legii nr.7/1996, fiind aplicate dispozițiile din Decretul – Lege nr.115/1938, cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr.LXXXVI (86) din 10 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite .
Art.28 din Decretul-Lege nr.115/1938 cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, prevede că:
,, Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat .
De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 de ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară a declarațiunii de renunțare la proprietate.,,.
Art. 29 din același decret prevede că:
,,Regulile privitoare la prescripțiune se vor aplica prin asemănare la socotirea termenelor de uzucapiune, precum și la întreruperea și suspendarea ei ,,.
În speță, termenul privitor la uzucapiunea de 30 de ani a fost împlinit, așa cum rezultă din probatoriul administrat .
Prescripția achizitivă are caracterul unei sancțiuni civile, ce constă în pierderea proprietății de către titularul dreptului de proprietate, a cărui culpă constă în pasivitatea sa în timp îndelungat, cum este și cazul acestui proprietar tabular, instanța apreciind că această sancțiune se aplică oricărui proprietar tabular, mai ales că nu ne aflăm în situația unui teren preluat abuziv de către autorități, astfel încât să opereze suspendarea curgerii termenului prescripției achizitive și să devină aplicabile prevederile art.13 lit. a din Decretul –Lege nr.167/1958 .
Prima instanță a avut în vedere și prevederile art.1845 Cod civil, potrivit cărora ,, statul, stabilimentele publice și comunale, în ceea ce privește domeniul lor privat, sunt supuse la aceleași prescripții ca particularii și,ca aceștia,le pot opune „că acesta a fost legal citat, a comunicat instanței că nu are de formulat obiecții asupra acțiunii reclamanților.
De asemenea, s-au mai avut în vedere prevederile articolului 44 din Constituția României care stipulează că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, că proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În temeiul prevederilor legale mai sus arătate, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor P., invocată de acest pârât, față de probele administrate în cauză, situația imobilului, să constate că reclamanta a dobândit, prin prescripția achizitivă de 30 de ani, sub forma joncțiunii posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.329 m. p ., descris mai sus .
În conf. cu prevederile art.730 al.1 V.C.C., partajul voluntar sau prin bună învoială se poate realiza atunci când sunt prezenți toți coindivizarii și aceștia au capacitatea deplină de exercițiu.
Acest partaj se poate realiza în orice formă, chiar și verbal, cu condiția de a putea fi dovedit, în condițiile dreptului comun ( art.1191 V.C.C.).
În cazul partajului verbal, existența acestuia trebuie să fie dovedită în mod neîndoielnic, neputând fi dedusă din stări de fapt echivoce.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut existența partajului voluntar după autorii și fratele reclamantei P. D., în urma căruia terenul în suprafață de 735 m.p., descris mai sus a revenit reclamantei, partaj confirmat și de pârâții prezenți în instanță și prin lipsa vreunei opoziții la cerere.
Așa fiind, în temeiul prevederilor legale mai sus arătate, ale art.644 V.C.C., ale art.981 -982 N.C.P.C., prima instanță a constatat că reclamanta a dobândit, prin moștenire și partaj voluntar, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 735 m.p., descris mai sus.
În temeiul art. 489 – 492 Cod civil, prima instanță a constatat dobândirea de către reclamantă, prin edificare, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor în cauză, așa cum a rezultat din probele administrate.
În temeiul prevederilor legale mai sus arătate, ale art.20,23,24,26 și 27 din Lg.7/1996, cu modificările și completările ulterioare, în forma intrării în vigoare a N.C.C., prima instanță a dispus intabularea, conform modului de dobândire, a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus arătate, suprafața și configurația parcelelor corespunzând planului de situație depus la dosar ( f. 12 – 15 ).
Acțiunea a fost legal timbrată, iar în temeiul art.453 N.C.P.C., al principiului disponibilității, prima instanță a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. SUCEAVA.
În motivare a arătat că înțelege să critice sentința Judecătoriei Gura Humorului doar in ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către S. R. prin M. Finanțelor P.. Astfel, in considerentele sentinței civile nr. 148/2015 pronunțata de Judecătoria Gura Humorului, prima instanță a reținut cele invocate de instituția apelantă si a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P..
Cu toate acestea, in dispozitiv, instanța de judecata a admis cererea având ca obiect uzucapiune formulata de reclamanta I. E. si in contradictoriu cu paratul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P..
Ca atare, in cauză instanța de fond trebuia sa dispună inlaturarea din dispozitivul sentinței civile apelate a mențiunii de admitere a acțiunii in contradictoriu cu Statului R. prin MFP, raportat la faptul ca instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P..
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea apelului si anularea in parte a hotărârii instanței de fond in sensul inlaturarii din dispozitivul sentinței civile nr. 148 din 13.02.2015 a mențiunii de admitere a acțiunii in contradictoriu cu Statului R. prin MFP.
În drept a invocat incidența dispozițiilor art. 223 alin. 3, si art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedura civila.
Intimata reclamantă I. E. a formulat întâmpinare ( filele 40-41) prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii apelantului motivată de faptul că cererea acestuia se înscrie în dispozițiile art.443 Cod c procedură civilă.
În subsidiar intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că apelanta nu critică soluția primei instanțe ci ridică o problemă procedurală.
Ceilalți intimați nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și susține apărările.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității apelului invocată prin întâmpinare de reclamanta intimată I. E., potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă conform cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea fondului cauzei, tribunalul reține următoarele:
În cauza de față, se invocă faptul că deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. reprezentat prin M. Finanțelor P., reținând în considerente că terenul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al statului și ca întemeiate cele invocate de instituția apelantă, în dispozitiv s-a trecut admite cererea având ca obiect uzucapiune, formulată de reclamanta I. E. și în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P..
În consecință, se constată că apelantul invocă dispozițiile contradictorii din sentința civilă apelată ,solicitând înlăturarea mențiunii de admitere a acțiunii în contradictoriu cu Statului R. prin MFP, raportat la faptul că instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor P. și la considerentele hotărârii apelate.
Or, potrivit art. 445 Cpr.civ. „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.”
Având în vedere obligativitatea procedurii de înlăturare a dispozițiilor contradictorii în condițiile prevăzute art. 442 – 444, tribunalul va admite excepția inadmisibilității și în consecință va respinge apelul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția inadmisibilității apelului.
Respinge apelul declarat de către apelantul-pârât S. R. P. M. FINANȚELOR P. - DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR P. SUCEAVA-Suceava, ..7, jud Suceava împotriva sentinței civile nr.148/13.02.2015 a Judecătoriei Gura Humorului pronunțată în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. E.-Ostra, jud Suceava și intimații pârâți P. M.-Ostra, . Suceava, .-., P. G. a N.- S., jud Suceava, B. I.-Gura Humorului, Boureni(Pajiște), nr.5, jud Suceava, J. M.-Padeș, Călugăreni, jud Gorj, S. P.-O. S., ..53, jud Harghita, P. C.-Stulpincani, jud Suceava, Z. M.-n.la 25.09.1971, fiica lui G. și F. –S., jud Suceava și R. V.-Oraș Chitila, sat Rudeni, .. jud I., ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Octombrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
C. L. L. A. L. A.
Red L.A
Jud.fond E. S.
Tehnored.L.A.
14 ex./ 08.12.2015
| ← Expropriere. Sentința nr. 1890/2015. Tribunalul SUCEAVA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 84/2016. Tribunalul SUCEAVA → |
|---|








