Contestaţie la executare. Decizia nr. 576/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 576/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 6919/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 576
RECURS
Ședința publică de la 6 septembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte – D. A.
Judecător – V. M.
Judecător – S. L.
Grefier – D. E.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurentul-contestator Instituția P. Comunei Țigănești, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1963 din 10.04.2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul B. M. M., cu sediul în A., . BIS, ., ., jud. Teleorman, intimata-pârâtă L. T., domiciliată în ., și intimatul-terț poprit T. A., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, având ca obiect – contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat J. Ș. reprezentând pe recurentul-contestator Instituția P. Comunei Țigănești, avocat C. M., reprezentând pe intimata-pârâtă C. M., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat J. Ș., pentru recurentul-contestator, solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei, nemaiavând alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Avocat C. M., pentru intimata-pârâtă, solicită de asemenea acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici alte probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat J. Ș., pentru recurentul-contestator, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, rejudecarea pe fond a cererii în sensul admiterii contestației la executare și respingerea cererii de validare a popririi, considerând că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate motivele contestației la executare formulate. Critică de asemenea faptul că instanța de fond nu a avut în vedere lipsa de procedură cu DGFP Teleorman. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat C. M., pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele arătate în întâmpinare, astfel:
Precizează că procedura de citare a fost îndeplinită, T. este organ al statului conform art. 452 alin. 1 Cod Proc. Civilă., având astfel calitate procesuală pasivă.
Mai aduce la cunoștința instanței că motivele contestației au fost înlăturate de instanța de fond în mod justificat, acestea fiind infirmate de probele administrate în dosarul de fond, nefiind făcută dovada plății eșalonate a debitului. Se referă și la faptul că T. a avut posibilitatea să ia suma de bani din contul recurentului-contestator. Critică de asemenea motivul prin care partea adversă a pretins că creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, deși creanța a fost precizată prin baza de calcul, și de expertiza contabilă efectuată în cauză.
Consideră sentința pronunțată de instanța de fond legală și temeinică, aceasta fiind pronunțată în concordanță cu practica CEDO în materia executării silite, cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A., sub nr._ la data de 10.10. 2012 contestatorul Instituția P. comunei Țigănești a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimații B.E.J. M. M. și L. T. să se desființeze somația nr. 187/28.09. 2012 și dispoziția de înființare a popririi nr. 187/2012.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia civilă nr. 886/01.03. 2012 a Curții de Apel București, contestatorul a fost obligat să emită un act administrativ iar nu să plătească o sumă de bani și de aceea executorul judecătoresc nu era competent să stabilească cuantumul sporului de dificultate prevăzut de Legea nr. 263/2006 ( art. II alin. 1 ) chiar dacă a apelat la un expert. Tocmai în acest sens, Curtea de Apel București nu a stabilit cuantumul sporului deoarece legea prevede că acest cuantum trebuie stabilit numai de primar.
Intimata în loc să depună la primărie decizia Curții de Apel și adeverința de salariu, consiliată absolut neprofesionist de executorul judecătoresc, a optat pentru declanșarea procedurii de executare silită, cu riscul încălcării prevederilor legale în materie.
Contestatorul a mai arătat că art. 372/2 alin. 3 Cod procedură civilă se referă la posibilitatea executorului judecătoresc de a actualiza sumele deja stabilite prin hotărârea judecătorească sau prin actul administrativ iar nu de a se substitui acestor organe, așa cum în mod abuziv s-a procedat.
În conformitate cu prevederile art. II alin. 1 din Legea 263/2006, sporul este un drept salarial deoarece se acordă în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor ; pe de altă parte, potrivit Legii 230/2011 corelate cu art. 14 din O.G. 71/2009 și art. 14 din O.G. 17/2012, orice procedură de executare silită se suspendă de drept, conform eșalonării, pe perioada anilor 2012 – 2016.
În susținere, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie, următoarele înscrisuri: somația nr. 187/2012, adresa de comunicare a dispoziției de înființare a popririi nr. 187/2012, dispoziția de înființare a popririi nr. 187/2012.
La data de 01.03. 2013, intimata L. T. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.
În motivare, s-a arătat că din conținutul deciziei civile nr. 886/01.03. 2012 rezultă nu doar obligația primarului de a emite actul administrativ dar și alte elemente, respectiv cuantumul sporului de dificultate pentru fiecare dintre cele două perioade și obligația de a plăti intimatei sumele corespunzătoare celor două procente concretizate în decizie, sume ce urmează a fi reactualizate pe baza indicelui de inflație . Împrejurările de fapt dovedesc că de rea credință poate fi învinuit Primarul comunei Țigănești, care timp de 1 an de zile a refuzat să execute decizia civilă nr. 886/01.03. 2012, irevocabilă.
Teza suspendării de drept a executării silite prin prisma O.U.G. 71/2009 a fost respinsă de foarte multe instanțe judecătorești, acest punct de vedere fiind exprimat și de Î.C.C.J. prin Decizia nr. 1/16.01. 2012 pronunțată ca urmare a recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. Prin decizia menționată, Î.C.C.J. a respins recursul în interesul legii, stabilind că este atributul fiecărei instanțe de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a dispozițiilor art. 1 alin.1 din O.U.G. 71/2009 cu cele ale Convenției, în raport de situația fiecărei spețe.
A mai arătat intimata că în cuprinsul Deciziei nr. 1/2012 a Î.C.C.J. s-a reținut că neexecutarea datorată unor dificultăți financiare nu ar putea justifica întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, fără a se aduce atingere substanței dreptului, deoarece tot în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut să Statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare sau întârziere a executării privind o hotărâre prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor.
Debitorul este o instituție publică și are îndatorirea ca reprezentant al Statului de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bună voie și cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În susținere au fost depuse în copie; lista cu indicii prețurilor de consum și rata inflației, adeverința nr. 3517/2012, decizia civilă nr. 886/01.03. 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, raport de expertiză contabilă, încheierea din 5 aprilie 2011 și sentința nr. 285/ 8 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Teleorman.
La data de 03.04. 2013, Instituția P. comunei Țigănești a depus cerere completatoare prin care a arătat că drepturile salariale dobândite în instanță de intimată nu puteau face obiectul unei executări silite, raportat la prevederile Legii 230/2011 și O.U.G. 4/2011. Contestatorul și-a îndeplinit obligația de a emite actul administrativ în baza deciziei civile nr. 886/2012, respectiv dispoziția nr. 466/08.10. 2012 prin care au fost stabilite drepturile intimatei în cuantum de 1501 lei.
În al doilea rând, mai arată contestatorul, nu avea posibilitatea de a achita imediat aceste sume în condițiile în care acestea nu au fost prevăzute în bugetul de salarii al instituției pentru anul 2012, aceste sume urmând a fi achitate în mod eșalonat conform prevederilor legale, prin introducerea acestora în capitolul bugetar aferent anului 2013.
Referitor la expertiza întocmită în dosarul de executare, contestatorul a arătat că documentul nu îndeplinește cerințele legale prevăzute de normele nr. 1044/2010 privind îmbunătățirea activității de expertiză contabilă judiciară, aprobate prin Hotărârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 10/200 din 21.07.2010, cu modificările ulterioare.
În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria A. prin sentința civilă nr. 1963 din 10.04. 2013, a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea Instituția P. comunei Țigănești și a admis cererea formulată de creditoarea L. T., dispunând validarea popririi înființate de B. M. M. pe conturile pe care debitoarea Instituția P. comunei Țigănești le deține la terțul poprit T. A., poprire înființată în dosarul de executare nr.187/2012.
Prima instanță a reținut că prin decizia nr.886/01.03. 2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ * a fost obligat Primarul comunei Țigănești la emiterea unui act administrativ cu privire la nominalizarea intimatei L. T. ca beneficiară a sporului de dificultate pentru perioada 01.10. 2006 – 06.07. 2007, în cuantum de 25 % lunar pentru perioada 01.10. 2006 – 01.01. 2007, respectiv 35 % lunar pentru perioada 01.01.2007 – 06.07. 2007 și la plata sporului de dificultate actualizat în raport cu indicele de inflație și 500 lei cheltuieli de judecată.
La cererea creditoarei L. T. s-a început executarea silită împotriva contestatorului, formându-se dosarul de executare nr. 187/2012 la Biroul Executorului Judecătoresc M. M..
În acest dosar s-a efectuat un raport de expertiză contabilă, prin care s-a concluzionat că suma cuvenită intimatei cu titlu de spor de dificultate pentru perioada 01.10. 2006 – 06.07. 2007 este de 3.090, 8 lei, sumă ce s-a actualizat cu indicii prețurilor de consum, rezultând suma de plată de 4.133, 38 lei(venit net). La aceasta se adaugă cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei acordate prin decizia civilă nr. 886/2012 și 3.000 lei prin încheierea Tribunalului Teleorman din 05.04. 2012 – total de executat 7.633, 38 lei.
Cât privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 71 /2009, prima instanță a avut în vedere că prin Decizia 1/2012 „Înalta Curte de Casație si Justiție – Completul competent să judece recursul in interesul legii constata că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2010, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului si cu jurisprudența Curții de la Strasbourg”.
Această decizie citată mai sus lasă libertatea judecătorului fondului de a aprecia în ce măsură dispozițiile art. 1 din OUG 71/2009 sunt aplicabile speței deduse judecății.
Potrivit jurisprudenței CEDO, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte din proces, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă – în sensul de executorie – și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză să execute o hotărâre judecătorească sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile prevăzute de art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor, își pierd orice rațiune de a fi, considerente în raport de care instanța a respins contestația la executare, menținând formele de executare atacate.
Cât privește cererea de validare a popririi, instanța a reținut că debitoarea a fost somată să – și achite datoria și paralel s –a înființat poprire asupra conturilor de disponibilități bănești ale debitoarei, la terțul poprit T. A.. Terțul poprit nu a înființat poprire și nu a răspuns adresei de înființare a popririi în termen de 15 zile, motiv pentru care, în temeiul art. 460/4 Cod procedură civilă, instanța a admis cererea și a validat poprirea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs contestatoarea debitoare, Instituția P. comunei Țigănești, criticând-o sub următoarele aspecte:
1.- Cererea de validare a fost judecată fără conceptarea terțului poprit, ceea ce impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În cauză a fost citată T. A., deși această instituție nu există, calitatea de terț poprit deținând-o DGFP Teleorman, care solicită să fie citată.
2.- Instanța nu s – a pronunțat asupra tuturor motivelor cuprinse în contestație și anume:
- Apărarea privind drepturile contestatoarei stabilite prin decizia emisă de către contestatoare, necontestată de către creditoare;
- Lipsa vizei CECCAR pe raportul întocmit;
- Efectuarea și redactarea raportului fără convocarea contestatoarei.
A precizat recurenta că în baza deciziei civile nr. 866 /2012 a Curții de Apel București, a emis dispoziția nr. 466/8. 10. 2012 prin care au fost stabilite drepturile salariale ale creditoarei, dispoziție necontestată de către creditoare, pe care instanța a omis să o aibă în vedere la judecarea contestației.
Cât privește raportul de expertiză întocmit în dosarul de executare, acesta nu îndeplinește cerințele prevăzute de Normele nr. 1044/2010 aprobate prin Hotărârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 10/200 din 21.07.2010 și a fost efectuată pro causa, fără convocarea debitoarei, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor acesteia la apărare.
3.- Drepturile salariale nu puteau face obiectul executării silite raportat la prevederile Legii 230 /2011 și OUG nr. 4/2011, atât timp cât debitoarea și – a îndeplinit obligația de a emite actul administrativ, cum s –a dispus prin decizia C., emițând dispoziția nr. 466/ 8.10. 2012 necontestată de către creditoare.
Obligația de plată a drepturilor salariale nu putea fi respectată imediat în condițiile în care aceste sume nu au fost prevăzute în bugetul de salarii al instituției pentru anul 2012. Sumele urmează a fi achitate eșalonat, conform prevederilor legale în vigoare, încât greșit a reținut instanța refuzul debitoarei la executarea deciziei și încălcarea art. 6 din CEDO.
Față de aceste considerente, recurentul a solicitat, în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și în subsidiar, desființarea sentinței și rejudecând cauza în fond, admiterea contestației și respingerea cererii de validare a popririi.
La recursul formulat de recurenta debitoare a formulat întâmpinare intimata creditoare L. T., prin care a solicitat respingerea recursului având în vedere următoarele considerente:
In principal, recurentul contestator a solicitat desființarea sentinței civile nr.1963/10.04.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, invocând drept motiv neîndeplinirea procedurii de citare cu terțul poprit,apreciind recurentul că în prezenta cauză,calitatea de terț poprit o are DGFP Teleorman și nu T. A..
Motivul de recurs este nefondat și urmează a fi înlăturat în temeiul art. 1 lit.a) art.2 alin.(l) lit.c) și art.5 din OUG 146 /2002 aprobată cu modificări prin Legea 201/2003 și Norma metodologică/19.09.2003 pentru aplicarea prevederilor OUG 146/2002 respectiv art.452 alin.(1) din c.p.c.
Coroborând aceste dispoziții legale cu prevederile art.452 alin.(1) din c.p.c,rezultă că în prezenta cauză calitatea de terț poprit o are T. A., prin această structură derulându-se veniturile și cheltuielile bugetului Primăriei comunei Țigănești.
În ceea ce privește motivele de recurs inserate la pct. 2 din cererea de recurs, sunt de asemenea nefondate și urmează a fi înlăturate pentru următoarele considerente:
Prin Decizia civilă nr.886/1.03.2012 Curtea de Apel București a admis ambele recursuri declarate de părțile în litigiu și a modificat în parte sentința civilă nr.285/8.04.2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în sensul că a precizat cuantumul sporului de dificultate pe care pârâtul Primarul comunei Țigănești trebuie să-l achite reclamantei pe perioada 1.10.2006-1.01.2007 și respectiv 1.01.2007-6.07.2007.
Din conținutul dispozitivului Deciziei civile nr.886/1.03.2012 rezultă nu doar obligația P. de a emite actul administrativ, dar și alte elemente, respectiv cuantumul sporului de dificultate pentru fiecare dintre cele două perioade si obligația de a plăti reclamantei sumele corespunzătoare celor două procente concretizate în decizie,sume ce urmează a fi reactualizate pe baza indicilor de inflație.
Susținerea recurentei contestatoare că prin emiterea dispoziției nr.466/8.10.2012 a fost degrevată de obligația executării deciziei civile nr.886/1.03.2012 este nu doar nefondată,ci și tendențioasă,demonstrând încercarea de a se sustrage de la executarea obligațiilor certe stabilite prin titlul executoriu și implicit, reaua sa credință.
Această dispoziție a fost emisă de către recurentă în data de 10.10.2012 ca urmare a primirii Dispoziției de înființare a popririi nr.187/1.10.2012 emisă de B. M. M. ,nu a fost comunicată creditoarei și reprezintă în fapt o recunoaștere parțială a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.
Expertiza extrajudiciară efectuată în prezenta cauză,a avut ca obiectiv stabilirea sumelor cuvenite creditoarei prin aplicarea procentelor stabilite de Curtea de Apel București asupra salariilor lunare comunicate de DADR Teleorman corespunzător perioadelor inserate în titlul executoriu și reactualizarea acestor sume pe baza indicilor de inflație de la data scadenței până la data efectivă a plății.
Afirmația recurentului contestator că raportul de expertiză trebuia vizat de CECAR urmează a fi înlăturată ,întrucât expertul G. I. nu a avut calitatea de expert numit sau expert parte încuviințat de către instanță.
Recurentul contestator omite să precizeze împrejurarea că reactualizarea sumei s-a făcut de către expert în defavoarea creditorului,în sensul că nu s-a făcut de la data scadenței obligației de plată, ci de la data pronunțării Deciziei civile nr.886,respectiv 1.03.2012 până la data introducerii cererii de executare silită și de asemenea, suma nu s-a reactualizat până la data de 25 iulie 2013,data efectuării plății.
Ultima critică adusă de către recurentul contestator sentinței pronunțată de instanța de fond constă în aceea că în mod greșit judecătorul a reținut refuzul executării/întârzierea executării motivând sentința prin prisma art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Soluția instanței de fond este corectă și legală,fiind în deplină concordanță cu practica CEDO în materia executării silite,cu prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 alin.(1) din Protocolul nr.1 adițional la Convenție,prevederi comunitare ce prevalează normelor interne în baza art.20 din Constituția României;
Totodată,soluția instanței de fond este în concordanță cu decizia nr.624/10.02.2012 pronunțată de ICCJ în dosar nr._ ,ce reprezintă izvor de drept, dar și cu practica celorlalte instanțe de judecată din România, practică cristalizată în domeniul executorii silite a obligațiilor statului față de persoane fizice și juridice de drept privat.
Recursul declarat de recurenta debitoare Instituția P. comunei Țigănești este întemeiat în ceea ce privește ultimul motiv de recurs.
Prin contestația la executare formulată împotriva somației nr.187/28.09.2012 și a dispoziției de înființare a popririi nr.187 /2012, recurenta contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor Legii 230 / 2011 corelate cu art. 14 din OUG nr. 71 / 2009, și art. 14 din OG nr. 17/2012 care suspendă de drept orice procedură de executare silită, conform eșalonării pe perioada anilor 2012 – 2016.
OUG nr. 71/2009 stabilea plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, în tranșe anuale, din 2010 până în 2012, în anul 2010, OUG nr. 45 /2010 stabilea că plata sumelor datorate se va face tot în trei tranșe anuale, dar între 2012- 2014, iar în decembrie 2010, Legea nr.230 /2011 a extins aceste plăți pe cinci ani, din 2012 până în 2016, cu rate progresive, începând cu 5% în primul an și 35% în ultimul an.
În cauza D. și alții Contra României, CEDO a considerat că eșalonarea plății creanțelor nu poate fi considerată nerezonabilă ținând cont că o parte semnificativă a creanțelor a fost plătită, că nici un act din dosar nu arată intenția Guvernului de a nu respecta calendarul de plăți, încât Curtea nu poate considera că însăși substanța dreptului reclamantului a fost afectată.
Curtea a mai reținut că începând cu anul 2009, România a trebuit să facă față unei grave crize economice și funciare, că măsurile contestate urmăreau un scop de utilitate publică, drept pentru care Curtea a respins cererea reclamanților ca vădit nefondată, făcând aplicarea art. 33 paragrafele 3 a) și 4 din Convenție ( decizie – cererea nr._/08).
Prin urmare, greșit a reținut prima instanță că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 71 /2009, aprobată cu modificări prin Legea 230 /2010, atât timp cât contestația la executare formulată de contestatoarea Instituția P. comunei Țigănești, privește drepturile salariale stabilite prin decizia civilă nr. 886/ 1.03. 2012 pronunțată de Curtea de Apel București și Curtea a considerat că eșalonarea plății drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, nu poate fi considerată nerezonabilă.
Pe de altă parte, prin decizia civilă nr. 886 / 1. 03. 2012 pronunțată de C., a fost stabilită în sarcina P. comunei Țigănești obligația de a face și anume emiterea unui act administrativ în care creditoarea L. T. să fie nominalizată ca beneficiară a sporului de dificultate, obligație îndeplinită prin dispoziția nr. 466 / 8. 10. 2012, necontestată de către creditoare.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciază că în mod greșit a fost respinsă contestația la executare formulată de debitoarea Instituția P. comunei Țigănești și în conformitate cu art. 312 alin(3) raportat la art. 304 pct. 9 Vechiul Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta contestatoare și va modifica sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare în temeiul art. 399 alin(1) Cod procedură civilă, cu consecința anulării actelor de executare efectuate în dosarul nr. 187/2012 al B. M. M. și a respingerii cererii de validare- poprire formulată de creditoarea L. T..
Urmare a anulării actelor de executare nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind greșita citare în cauză a Trezoreriei A. în calitate de terț poprit în cererea de validare a popririi formulată de creditoarea L. T. și neîndeplinirea în cauză a cerințelor legale prevăzute de Normele nr. 1044/2010 aprobate prin Hotărârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 10 /200 din 21. 07. 2010, în privința raportului de expertiză întocmit în dosarul de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare Instituția P. Comunei Țigănești, cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 1963 din 10.04.2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul B. M. M., cu sediul în A., . BIS, ., ., jud. Teleorman, intimata-pârâtă L. T., domiciliată în ., și intimatul-terț poprit T. A., cu sediul în A., ., jud. Teleorman.
Modifică în tot sentința recurată în sensul admiterii contestației la executare formulată de contestatoarea Instituția P. comunei Țigănești împotriva actelor de executare din dosarul 187/2012 al B. M. M. și anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare.
Respinge cererea de validare- poprire formulată de creditoarea L. T. în contradictoriu cu debitoarea Instituția P. Comunei Țigănești și terțul poprit T. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6.09.2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Ptr Grefier,
D. A. V. M. S. L. transferat la
Tribunalul București
Semnează,
Grefier Șef
Red. DA- 4 .10. 2013
Thred PS.- 14.10. 2013 – 2 ex
Df.-_ Jud A.
Jf.- D. M. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 264/2013. Tribunalul TELEORMAN | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 150/2013. Tribunalul... → |
|---|
