Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 170/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 8964/740/2011*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 170
APEL
Ședința publică de la 18 decembrie 2013
Tribunalul constituit din:
Președinte –S. L.
Judecător – D. A.
Grefier – I. M.
Pe rol, rejudecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă A. S. Horeea L., cu domiciliul în A., ., .. A, . și S. O. F., cu domiciliul în A., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6069 din data de 22.11.2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât N. T., cu domiciliul în A., ., ., având ca obiect – acțiune în răspundere delictuală, obligația de a face, alte cereri – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanții reclamanți A. S. Horeea L. și S. O. F., prezenți personal și asistați de avocat P. D. A., și intimatul-pârât N. T., reprezentat de avocat T. D. în baza împuternicirii avocațiale nr. 2039 din 18.12.2013 emisă de baroul Teleorman, pe care o depune în ședință publică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța, verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Avocat T. D., pentru intimatul-pârât N. T., față de proba cu martor încuviințată la termenul trecut, arată că nu este de acord cu audierea a unui alt martor care nu a fost propus la instanța de fond, și nici la prima judecată în apel. Apreciază că proba cu un martor nou era admisibilă dacă persoana acestuia nu era cunoscută de părți până la acest stadiu procesual și solicită respingerea probei.
Avocat P. D. A. pentru apelanții-reclamanți, față de inadmisibilitatea probei testimoniale, arată că avocatul intimatului-pârât, nici nu cunoaște persoana martorului pe care s-au angajat să îl aducă la instanță și nu poate face aprecieri în acest sens și precizează că discuția pe acest aspect este inadmisibilă întrucât la termenul anterior, la care intimatul a fost absent, proba cu un martor a fost încuviințată. De asemenea invocă și dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă raportat la decizia Curții de Apel București prin care a fost casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare.
Tribunalul constată că s-a pronunțat la termenul anterior și a încuviințat proba cu un martor.
Avocat P. D. A. pentru apelanții-reclamanți, depune la dosarul cauzei înscrisuri reprezentând adresa înaintată Instituției Prefectului județului Teleorman, răspunsul comunicat de acesta, precum și plicul în dovedirea faptului că răspunsul a fost primit cu o zi înainte de termen.
Avocat T. D., pentru intimatul-pârât N. T., arată că a primit un exemplar de pe înscrisul depus se reprezentantul apelanților și depune la dosarul cauzei rezoluția nr. 155/P/2012 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel București, din care reiese că în perioada vizată intimatul se afla în concediu.
Avocat P. D. A., pentru apelanți, arată că au primit rezoluția depusă, fiind părți în dosarul respectiv.
Tribunalul procedează conform dispozițiilor art. 192, art. 193 și art. 196 Cod Procedură Civilă, la audierea martorului propus de apelanții-reclamanți, respectiv P. F., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, conform art. 198 Cod Procedură Civilă.
Tribunalul, față de împrejurarea că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocat P. D. A. pentru apelanții-reclamanți A. S. Horeea L. și S. O. F., având cuvântul solicită admiterea apelului, anularea hotărârii primei instanțe, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivare arată că motivarea hotărârii, instanța de fond nu a cuprins analizarea probatoriului din dosar. Solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 225 Cod Procedură Civilă, întrucât intimatul nu s-a prezentat personal pentru a răspunde la interogatoriu, astfel că se prezumă mărturisirea acestuia.
De asemenea învederează că din materialul probator, din filmarea depusă la dosar, rezultă că există o faptă cauzatoare de prejudicii; atitudinea, cât și cuvintele folosite de intimatul-pârât N. T., neținând seama de faptul că era sau nu în concediu, sunt de natură a aduce prejudicii onoarei și integrității persoanei. Mai adaugă, că apelanta-reclamantă A. S. Horeea L., a fost și îmbrâncită. De altfel din actul depus la acest termen rezultă că intimatul nu se afla în concediu, întrucât în aceea perioadă există documente semnate de el în calitate de prefect.
Referitor la existența acreditării, reprezentanta apelanților-reclamanți, arată că a fost făcută o cerere ulterior incidentului, până la acel moment nu existau acreditări date ziariștilor din Teleorman, martorul audiat astăzi, confirmând de altfel că accesul în instituție nu era condiționat de acreditare. Mai învederează, că prezența celor doi jurnaliști în instituție se datora faptului că au fost chemați de către recenzorii recensământului populației cărora nu li se semnau contractele civile.
În dovedirea faptului că intimatul nu a fost filmat cu camera ascunsă, avocat P. D. A., arată că în fața instanței de fond au depus dovezi în sensul dovedirii diferențelor dintre filmarea cu camera ascunsă și filmarea în alt mod. Se mai precizează că ziariștii, apelanți în cauză, au fost trimiși la prefectură de către televiziune, în interes de serviciu, astfel că ei trebuiau să spună la locul de muncă ce s-a întâmplat, acesta fiind și motivul pentru care filmarea a fost făcută publică.
În concluzie avocat P. D. A. pentru apelanții-reclamanți A. S. Horeea L. și S. O. F., apreciind că cererea este întemeiată, solicită admiterea apelului, cu acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanțele ., nr. 108 și 109 din 20.11.2013 reprezentând onorariu de avocat.
Avocat T. D., pentru intimatul-pârât N. T., având cuvântul asupra fondului, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat. În motivare arată că apelanții se aflau în clădire fără să fie chemați, inițial apelanta-pârâtă A. S. Horeea L. a spus că fost chemată de către recenzorii, ulterior răspunzând secretarului de stat a arătat că se afla în prefectură pentru a lua unele cadre și nu cu un anumit scop, în plus nu aveau acreditare, aceasta fiind solicitată după incident și pentru alte persoane.
De asemenea, arată avocat T. D., că din răspunsul înaintat de intimat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, reiese că în perioada incidentului acesta se afla în concediu, și nu se afla în instituție în calitate oficială. Mai relatează că intimatul a avut o discuție privată cu jandarmul, întrucât apelanții se aflau într-o zonă de securitate de clasa a doua, în instituție nefiind vreo conferință de presă sau altceva care să justifice prezența jurnaliștilor. Tot o discuție privată a avut loc și între apelanta-reclamantă și intimat, acesta din urmă nu s-a adresat și apelantului-reclamant S., acesta doar a filmat de la nivelul șoldului cadrele care ulterior au fost făcute publice.
Susține, reprezentantul intimatului N. T., că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nu există fapta ilicită, existând un dialog strict privat, consideră că nu au fost folosite cuvinte triviale, și în plus intimatul a fost cel care a aplanat incidentul, plecând de la locul în care acesta a avut loc. Neexistând fapta ilicită, nu poate exista nici răspunderea civilă delictuală. De asemenea apreciază că nici condiția existenței prejudiciului nu există, din declarația martorului N. D., rezultă că cei doi, au părăsit instituția pe . nu dădeau semne că ar fi fost afectați de cele întâmplate, nereușind să facă dovada prejudiciului suferit în urma discuției. Mai invocă, avocat T. D. și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2011 cu privire la daunele morale, care prevede că acestea trebuie dovedite iar în cauză nu sunt elemente care justifică acordarea daunelor morale.
Avocat T. D., pentru intimatul-pârât, referitor la prezumția simplă prevăzută de dispozițiile art. 225 Cod procedură civilă, invocată de partea adversă, aceasta trebuie coroborată de instanță cu probele din cauză, cu întâmpinarea depusă, cu răspunsul la interogatoriu depus ulterior, precum și poziția intimatului pe tot parcursul procesului, astfel că nu se poate face aplicarea acesteia.
Mai învederează că discuția privată purtată între părți a fost înregistrată cu o cameră care părea închisă, și apelanții au fost cei care au făcut-o publică în mod intenționat pentru a obține acordarea daunelor morale. Pentru că au văzut că nu obțin nimic pe calea dreptului civil, apelanții au formulat și plângere penală împotriva intimatului soluționată cu neînceperea urmăririi penale. Au depus și un memoriu la Camera Deputaților, împreună cu președintele Consiliului Județean, în sensul de a lua măsuri urgente în ceea ce îl privește pe intimat, ceea ce dovedește că în substraturi aceasta este o chestiune politică, și se încearcă să se pună în discuție persoana și moralitatea intimatului.
Apreciază că deși se susține că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată, judecătorul fondului a dat o motivare implicită și având în vedere că nu s-a făcut dovada faptei ilicite și a prejudiciului, avocat T. D. pentru intimatul-pârât N. T., solicită respingerea apelului și a acțiunii ca neîntemeiată și precizează că urmează să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat P. D. A. pentru apelanții-reclamanți A. S. Horeea L. și S. O. F., solicitând cuvântul în replică, arată că intimatul nu avea cum să nu își dea seama că a fost filmat, camera fiind una mare, profesională, că jurnaliștii se aflau acolo la solicitarea recenzorilor, și în cazul în care discuția ar fi fost una privată așa cum se susține, nu îi dădea dreptul intimatului să folosească cuvintele folosite: „nesimțiți”, „ordinari”, la adresa altei persoane. Mai precizează că s-a adresat și apelantului-reclamant S. O. F., din moment ce cuvintele folosite au fost la persoana a doua plural.
TRIBUNALUL:
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 22 noiembrie 2011, reclamanții A. S. Horeea L. și S. O. – F. au chemat în judecată pe pârâtul N. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de daune morale; să fie obligat pârâtul să publice hotărârea instanței într-un ziar de circulație națională și într-unul de circulație locală, în trei ediții consecutive, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în ziua de 21.10.2011, orele 10, în timp ce se aflau la sediul Instituției Prefectului în calitate de reporter și operator ai postului de televiziune A. TV, unde au fost invitați de Primăria municipiului A. pentru a asista la pregătirea recensământului, au fost insultați, calomniați și amenințați de către pârâtul N. T., care i – a cerut jandarmului care asigura paza instituției, să – i evacueze din clădire.
Pârâtul, în calitate de Prefect, reprezentant al Guvernului României pe plan local, a avut un comportament inadmisibil, contrar atribuțiilor ce-i revin potrivit art. 5,7 și 19 din Legea 340/2004.
Potrivit art. 19 lit. c) din Legea 340/ 2004, prefectul are obligația legală de a acționa pentru menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, iar în conformitate cu art. 19 alin ( 1 ) lit. (f) din același act normativ, prefectul dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate, or, prin comportamentul său, pârâtul a încălcat prevederile legale, calomniindu-i pe reclamanți, aducând atingere onoarei, demnității și dreptului acestora la propria imagine.
Reclamanții au mai arătat că pârâtul a avut un comportament abuziv la adresa Jandarmeriei Române, a săvârșit un abuz în funcție, folosindu-și atribuțiile de prefect pentru a-și ocroti interesele și a-și proteja drepturile personale și totodată a încălcat ordinea și liniștea publică provocând scandal în sediul instituției pe care o conducea.
Prin jignire, insultă și calomnie, pârâtul le–a adus atingere onoarei, reputației, demnității și dreptului la propria imagine, vătămările aduse acestor drepturi sunt majore, întrucât ocupau funcții de reporter de televiziune, respectiv operator imagine și aveau o imagine publică esențială pentru activitatea lor, prejudiciul moral astfel cauzat având un caracter cert și putând fi reparat prin acordarea de compensații materiale al căror cuantum urmează a fi apreciat în funcție de persoana păgubită, de autorul faptei ilicite, de gravitatea încălcării și de condițiile concrete în care s–a produs vătămarea.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72, 73 și art. 253 din Noul Cod Civil, art. 19 din Legea 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificate de statul român prin Legea nr. 20/ 1994.
Legal citat, pârâtul N. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În esență, a arătat pârâtul că cererea reclamanților este argumentată pe o discuție purtată între acesta și reclamanta A. S. Horeea L., discuție ce a fost înregistrată prin metode ascunse, neoficiale de reclamantul S. O. – F..
De asemenea, pârâtul a arătat că, dialogul dintre el și reclamanți a fost prezentat trunchiat în cererea de chemare în judecată, tendențios la adresa pârâtului, doar pentru a crea falsa imagine.
A mai arătat pârâtul că, potrivit conținutului dialogului redat de reclamantă trunchiat, referirea s-a făcut în mod general, la adresa ziariștilor neprofesionaliști care distorsionează adevărul, în general, și nu neapărat la adresa reclamantei căreia i s-a adresat în particular. Faptul că reclamanta a înțeles acest mesaj general ca adresându-i-se strict acesteia este o problemă de percepție proprie a reclamantei sau poate s-a simțit vizată sau vinovată de fapte ale acesteia.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă util cauzei.
În drept au fost invocate dispozițiile aer. 115 și urm. din Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a apreciat că nu se poate reține că difuzarea filmului a creat un prejudiciu imaginii reclamanților, întrucât nu există date concrete din care să rezulte acest aspect, iar pe de altă parte, difuzarea nu a fost de natură a aduce atingere valorilor nepatrimoniale ce definesc ființa umană pentru ca reclamanții să primească despăgubiri sub forma daunelor morale.
A mai reținut instanța, că reclamanții nu și – au probat susținerile din cererea formulată referitoare la pretinsul prejudiciu moral suferit, că acesta nu poate fi prezumat numai pentru că pârâtul s–a exprimat într-un mod necivilizat, motiv pentru care, prin sentința civilă nr. 6069/22.11.2012, instanța a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților, pentru neîndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 1349 și 1357 Cod Civil.
Împotriva acestei sentințe, în termene legal au declarat apel reclamanții A. S. Horeea L. și S. O. F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele următoare:
1.- Hotărârea este nemotivată, instanța de fond nefăcând aprecieri, neanalizând probatoriul administrat în cauză și nu cuprinde motivele ce au determinat convingerea instanței în pronunțarea soluției, contrar dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă.
2.-Instanța de fond a încălcat normele procedurale cu privire la administrarea probatoriului, în acest sens fiind consemnările din încheierile de ședință din 28.06. 2012 și 20.09. 2012.
Astfel, deși în încheierea din 28.06. 2012 s–a consemnat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 225 Cod procedură civilă față de lipsa pârâtului la interogatoriu, iar apărătorul pârâtului, după depunerea înscrisurilor, a menționat expres că nu mai are înscrisuri de depus, la termenul din 20.09. 2012, schimbându-se completul de judecată, acesta a primit la dosar răspunsurile pârâtului la interogatoriu și un set de înscrisuri, fără ca probele să fie administrate nemijlocit de către instanță, în conformitate cu normele procedurale.
3.- Reclamanții au dovedit cu probele administrate în cauză, că fapta ilicită nu o reprezintă difuzarea filmului, ci afirmațiile calomnioase recunoscute și de intimatul pârât și pe care le–a constatat și instanța de fond. În opinia instanței, limbajul necivilizat nu este de natură a aduce nici o atingere drepturilor personale nepatrimoniale, pe de altă parte filmarea nu a fost realizată cu camera ascunsă, intimatul pârât se afla la sediul prefecturii în calitate de prefect, modul în care au fost jigniți, insultați, calomniați, îmbrânciți de acesta, le–a creat reclamanților o stare de panică, de nesiguranță și indignare și le–a provocat o puternică suferință.
Imaginile au fost filmate și difuzate la postul de televiziune cu care reclamanții colaborează, că au fost șocați și tulburați de cele întâmplate reiese și din declarația martorului D. I., imaginea publică și credibilitatea jurnaliștilor reprezintă condiții esențiale pentru exercitarea profesiei și orice știrbire a imaginii publice lasă urme în percepția opiniei publice, prin urmare, contrar motivării instanței, prejudiciul moral cauzat reclamanților, are un caracter cert și modalitatea de reparare a acestuia constă în acordarea unei compensații materiale al cărei cuantum îl estimează la 250.000 lei, la plata căreia solicită a fi obligat intimatul pârât.
În consecință, apelanții reclamanți au solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate cu obligarea intimatului pârât la plata daunelor morale în cuantumul menționat, precum și obligația acestuia de a publica hotărârea într-un ziar de circulație națională și într-unul de circulație locală, în trei ediții consecutive în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Apelanții reclamanți au solicitat de asemenea obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, apelanții reclamanți au invocat dispozițiile art. 282 și urm. cod de procedură civilă.
La apelul declarat de reclamanți, intimatul pârât N. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce succed:
1.- Împrejurarea că instanța de fond a sintetizat concluziile sale cu referire la probatoriul administrat nu echivalează cu o nemotivare, instanța nefiind obligată să facă referire expresă la fiecare probă administrată, în parte.
2.- Prezumția instituită de art. 225 Cod procedură civilă este relativă, urmând a fi interpretată în funcție de materialul probator administrat și în condițiile în care intimatul pârât a formulat întâmpinare, a depus răspunsurile la interogatoriu, o astfel de prezumție nu mai poate fi avută în vedere.
3.- Pe fondul cauzei, hotărârea este temeinică și legală, fiind demonstrat că în cauză nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală, nefiind îndeplinite condițiile unei astfel de răspunderi în persoana intimatului pârât.
Prin decizia civilă nr. 39 din 10 aprilie 2013, tribunalul a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
A reținut tribunalul că în considerentele hotărârii nu sunt arătate motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, fiind, astfel, încălcate disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă.
A apreciat tribunalul că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe care urmează să analizeze și celelalte critici.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât N. T., criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 1518 R din 24.09.2013, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Teleorman.
A reținut Curtea că decizia a fost dată cu încălcarea disp. art. 297 alin. 1 Cod Procedură Civilă, dispoziții imperative și care nu lasă la latitudinea instanței de apel trimiterea spre rejudecare a cauzei sau judecarea în fond a apelului.
A constatat că sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
După casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, la Tribunalul Teleorman pricina a fost înregistrată sub nr._ din 7 noiembrie 2013.
În apel, s-au administrat probele cu înscrisuri și un martor, solicitate de apelanții-reclamanți.
Tribunalul, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii, față de criticile formulate, reține următoarele:
În ce privește primul motiv de apel, art. 295 Cod Procedură Civilă reglementează efectul devolutiv al apelului, în sensul că readuce în fața instanței de control judiciar toate problemele de fapt și de drept dezbătute în primă instanță, provocând o nouă judecare a fondului.
În speță, este adevărat că sentința este dată cu încălcarea disp. art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod Procedură Civilă, însă, față de caracterul devolutiv al apelului, tribunalul urmează să reanalizeze atât situația de fapt, cât și cea de drept, motivarea primei instanțe urmând a fi suplinită de motivarea instanței de control judiciar.
În ce privește motivul doi de apel:
Prin încheierea din ședința publică din data de 28.06.2013 (f. 130 dosar fond), prima instanță a apreciat că se impune a face aplicarea disp. art. 225 Cod Procedură Civilă, pe motiv că nu s-a făcut dovada imposibilității intimatului-pârât de a se prezenta în instanță, interogatoriul fiind depus la dosar (f. 134 – 139 dosar fond).
Or, în mod greșit, la termenul ce a urmat (f. 200 dosar fond), prima instanță a primit răspunsul intimatului-pârât la interogatoriu, deși anterior apreciase că sunt incidente disp. art. 225 Cod Procedură Civilă iar proba nu a fost corect administrată, fiind încălcate prevederile art. 218 Cod Procedură Civilă.
Pe de altă parte, din considerentele sentinței, nu rezultă că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe răspunsul intimatului-pârât la interogatoriu, așa încât, sub acest aspect, apelanții-reclamanți nu pot invoca vreo vătămare.
Referitor la înscrisurile depuse la dosar, la termenul de judecată din 20 septembrie 2012 (f. 200 dosar fond), prima instanță a reținut că acestea au legătură cu pricina.
Cum la acel termen cauza s-a amânat pentru administrarea probei cu martori, nu cu înscrisurile depuse, se va reține că sunt incidente disp. art. 138 alin. 1 pct. 3 Cod Procedură Civilă.
În ce privește motivul trei de apel:
Aplicarea disp. art. 225 Cod Procedură Civilă nu scutește instanța de obligația de a verifica starea de fapt pe baza altor probe, în stabilirea temeiniciei acțiunii, lipsa nejustificată la interogatoriu urmând a fi considerată un început de dovadă.
Astfel, prin acțiune, apelanții-reclamanți au solicitat obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 250.000 lei, cu titlu de daune morale, pe motiv că în data de 21.10.2011, în timp ce se aflau, în calitate de reporter, respectiv, operator al postului de televiziune A. TV, la sediul Instituției Prefectului, intimatul-pârât, prefect la acea dată, i-a insultat și calomniat.
Din declarația martorului C. A. R., coroborată cu adresa nr. 8378/20.10.2011 (f. 141, 81 dosar fond) rezultă că în data de 21.10.2011, la sediul Instituției Prefectului, urma să se încheie convențiile de prestări servicii pentru recensământul populației și locuințelor.
Martorul a relatat că, în calitate de cenzor, a solicitat prezența reprezentanților presei, exclusiv, în vederea desfășurării acestui eveniment, că i-a chemat pe apelanții-reclamanți „în afara instituției pentru a realiza cadrele respective”.
Prin răspunsurile la interogatorii (f. 77 – 80 dosar fond), apelanții-reclamanți au recunoscut că nu aveau acreditări și nici nu purtau ecusoane care să le ateste calitatea de reporter, respectiv, de operator de televiziune.
Privitor la discuția dintre părți, același martor a declarat că a luat cunoștință, ulterior, urmare a prezentării acesteia în presa audiovizuală.
De asemenea, din declarația martorului N. D. (f. 208 dosar fond), angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi A., rezultă că în data de 21.10.2011, în cadrul instituției, nu s-a organizat vreo conferință de presă. Martorul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost cel care, la solicitarea intimatului-pârât, a procedat la evacuarea apelanților-reclamanți din sediul instituției, acesta declarând că nu l-a auzit pe intimatul-pârât adresând „anumite cuvinte” apelanților-reclamanți și nu l-a văzut îmbrâncind-o pe apelanta-reclamantă.
Referitor la declarația martorului D. I. (f. 140 dosar fond), este de observat că acesta nu a fost de față la momentul întâlnirii apelanților-reclamanți cu intimatul-pârât, în sediul instituției. Martorul a relatat aspecte ulterioare, în sensul că i-a observat pe aceștia ieșind pe ușa instituției, „că erau speriați și tulburați”. Faptele declarate de martor, în sensul că apelanții-reclamanți au fost „agresați și violentați verbal de către intimatul-pârât” i-au fost relatate de către aceștia, așa încât, nefiind constatate personal de către martor, nu pot fi reținute ca făcând dovada faptelor invocate de către apelanții-pârâți.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici declarația martorei P. F. (f. 24), aceasta întâlnindu-se cu apelanții-reclamanți, ulterior, iar aspectele relatate: că intimatul-pârât le-a adresat cuvinte jignitoare, le-a reproșat ce caută în clădire, sunt cunoscute de la apelanții-reclamanți.
În ce privește materialul video înregistrat pe CD-ul depus la dosar, apelanții-reclamanți au susținut că imaginile nu au fost filmate cu o cameră ascunsă, că erau corespondenții unor televiziuni, în timp ce partea adversă a susținut că filmarea s-a făcut pe ascuns iar cadrul în care s-a purtat discuția dintre părți, a fost unul neoficial.
Din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 544/2001, rezultă că accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public se face pe baza acreditării, acordată la cerere.
În speță, apelanții-reclamanți nu au avut o acreditare care să justifice prezența acestora în sediul instituției iar înregistrarea video nu a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale de mai sus și nici cu acordul intimatului-pârât.
Ca atare, înregistrarea video nefiind obținută cu respectarea dispozițiilor legale, aceasta nu poate fi reținută ca probă în dovedirea acțiunii, deoarece, în caz contrar, s-ar înfrânge principiul legalității probelor.
Pe de altă parte, apelanții-reclamanți, prin motivele de apel (f. 15) au invocat și vătămarea suferită urmare a difuzării înregistrării video la televiziuni, însă este de observat că difuzarea acestor materiale nu s-a făcut de către intimatul-pârât, înregistrările rămânând în posesia apelanților-reclamanți.
În consecință, pentru considerentele de mai sus, conform art. 296 Cod Procedură Civilă se va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S. Horeea L., cu domiciliul în A., ., .. A, ., județ Teleorman și S. O. F., cu domiciliul în A., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 6069 din data de 22.11.2012 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-pârât N. T., cu domiciliul în A., ., .. A, ., județ Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. L. Pt. jud. D. A., I. M.
ca urmare a pensionării,
se semnează de
PREȘEDINTE,
Red. S.L./17.01.2014
Th.red. C.A. 5 ex./28.01.2014
D.f._
J.f. I. M.
.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 68/2013. Tribunalul TELEORMAN | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 872/2013.... → |
|---|
