Obligaţie de a face. Decizia nr. 292/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 2965/740/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 292
-RECURS-
Ședința publică de la 26 aprilie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L. N.
Judecător - C. Doinița
Judecător - F. M.
Grefier - D. I. G.
Pe rol, judecarea recursului civil declarat de recurenții-reclamanți P. D. și P. F., ambii cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. I. și ., cu sediul în ., având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns personal recurenții-reclamanți P. D. și P. F., asistați de avocat P. S. și intimata-pârâtă P. I., lipsind intimata-pârâtă ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. S. pentru recurenții-reclamanți depune la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 14 lei, conform chitanței nr._/8.04.2013, timbru judiciar de 0,15 lei și chitanțele nr. 431/22.03.2013 și 436/8.04.2013, reprezentând onorariu avocat.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. S. pentru recurenții-reclamanți P. D. și P. F. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Arată că instanța de fond în mod greșit a respins capătul de cerere prin care recurenții au solicitat ca intimații să-și retragă gardul amplasat ilegal pe drumul public.
Apreciază că la instanța de fond s-au administrat suficiente probe, care au dovedit că intimații ocupă din domeniul public suprafața 20 mp, conform schiței anexate la raportul de expertiză, raport față de care nici una din părți nu a formulat obiecțiuni. Precizează că în acest sens este și declarația martorei P. A..
Consideră că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere pe care recurenții le-au invocat prin cererea de chemare în judecată.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul desființării porților de acces ale proprietății pârâtei P. I. și obligarea acesteia la jumătate din contravaloarea cheltuielilor ocazionate de construirea gardului comun.
În subsidiar solicită admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata-pârâtă P. I. arată că în zona unde este montat gardul nu se circulă și nici nu trec automobile, astfel că porțile de acces ale proprietății sale nu împiedică circulația automobilelor or a trecătorilor.
Solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
În replică, recurenta-reclamantă P. F. arată că nu are posibilități materiale pentru a face gardul.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._ /04.04.2012, reclamanții P. D. și P. F. au chemat în judecată pe pârâții P. I. și . pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta P. I. să-și desființeze porțile de acces în locuința sa, amplasate ilegal pe drumul public (ocupând o parte din acesta), stânjenind astfel exercitarea dreptului reclamanților de proprietate asupra imobilului care se învecinează cu pârâta și cu drumul public, precum și folosința drumului public; să fie obligată pârâta a le permite reclamanților să-și îngrădească proprietatea, prin construirea unui gard pe linia de hotar dintre proprietatea reclamanților și cea a pârâtei, urmând ca aceasta din urmă să fie obligată a suporta jumătate din contravaloarea cheltuielilor ocazionate de construirea gardului comun (materiale de construcție și manoperă), conform documentelor justificative; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5669/17.11.1998 de către BNP D. S., au dobândit proprietatea și asupra unei case de locuit, construită din paiantă, acoperită cu țiglă, precum și curtea aferentă, în suprafață de 873 m.p., situate în .. Imobilul proprietatea reclamanților se învecinează în partea de vest cu proprietatea pârâtei P. I.. În condițiile în care accesul în proprietatea pârâtei se face din drumul public, pe care pârâta are montate porțile de acces în imobilul său, reclamanții au precizat că aceleași porți de acces le stânjenesc exercitarea dreptului de proprietate asupra imobilului, respectiv folosirea drumului public.
Au mai susținut reclamanții că în privința celui de-al doilea capăt de cerere, prin sentința civilă nr. 2620/13.07.2011 a Judecătoriei A., rămasă definitivă și irevocabilă, s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, pe aliniamentul IKLC, din schița la raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar desemnat în acea cauză, însă pârâta nu le permite reclamanților să construiască gard, mai ales în partea cu care aceștia din urmă se învecinează cu drumul public, pe suprafața de teren pe care pârâta a ocupat-o din acest drum.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 555, 560 și art. 561 C. civ. .
Legal citate, pârâtele nu au formulat întâmpinare.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în valoare de 27 lei și timbru judiciar de 0,3 lei (filele 31, 32).
La dosarul cauzei au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5669/17.11.1998 de către BNP D. S. (fila 5); încheierea nr._/27.10.2010 pron. de OCPI Teleorman și dovada comunicării (filele 6-9); încheierea nr._/17.11.2010 pron. de OCPI Teleorman și dovada comunicării (filele 11-14); raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar desemnat în dosarul nr._ al Judecătoriei A. (filele 16-18); sentința civilă nr. 2620/13.07.2011 pron. de Judecătoria A. (filele 20, 21); decizia civilă nr. 142/02.11.2011 pron de Tribunalul Teleorman (filele 23, 24), alte înscrisuri (filele 42-58).
Instanța a încuviințat, la cererea reclamanților, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei P. I. (filele 37, 38), proba testimonială cu martora P. A., declarația acesteia, după citire și semnare, fiind atașată dosarului cauzei (fila 39) și proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie (filele 75-79).
Prin sentința civilă nr. 253/22.01.2013, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanți, a obligat pârâta să permită reclamanților îngrădirea proprietății lor prin construirea unui gard pe linia de hotar stabilită între proprietățile părților, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la desființarea porților de acces în locuința sa, ca neîntemeiat cu obligarea pârâtei la plata sumei de 758,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 2620/13.07.2011 a Judecătoriei A. (filele 20, 21, 69, 70), rămasă definitivă și irevocabilă, s-a stabilit hotarul despărțitor dintre proprietățile părților, pe aliniamentul IKLC, din schița la raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar desemnat în acea cauză. Față de dispozițiile art. 5 alin. 2 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil care prevede că noul cod civil se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice privind raporturile de proprietate, dacă acestea subzistă și după . acestui cod (s.n. 01.10.2011), instanța a apreciat că acțiunea cu care a fost învestită, împreună cu capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 0, 0500 ha teren intravilan, vor fi analizate din perspectiva disp. art. 560, respectiv art. 561 C. civ. (2011).
În conformitate cu disp. art. 561 C. civ., orice proprietar poate să își îngrădească proprietatea, suportând, în condițiile legii, cheltuielile ocazionate .
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie B. C. (fila 76) rezultă că, deși pe întreg aliniamentul, între proprietatea reclamanților și cea a pârâtei există gard despărțitor din plasă de sârmă, sprijinit prin stâlpi din lemn și beton, acesta este deteriorat, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la îngrădirea proprietății lor prin construirea unui gard pe linia de hotar-aliniamentul IKLC, din schița la raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar desemnat în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 2620/13.07.2011 a Judecătoriei A. (filele 20, 21, 69, 70), rămasă definitivă și irevocabilă. De altfel, din ansamblul probatoriului administrat în prezentul litigiu (interogatoriul pârâtei P. I. - filele 37, 38-, declarația martorei P. A. - fila 39) reiese că pârâta este, în esență, de acord cu pretenția reclamanților, însă arată că nu are mijloacele financiare necesare suportării a jumătate din costurile aferente construcției gardului comun, așa cum prevăd disp. legale în materie (art. 560, 561 C. civil).
Referitor la cel de al doilea capăt de cerere vizând obligarea pârâtei P. I. să-și desființeze porțile de acces în locuința sa, amplasate ilegal pe drumul public (ocupând o parte din acesta), instanța a constatat că din același raport de expertiză întocmit în cauza de față de către expertul tehnic judiciar B. C. a reieșit că porțile de acces proprietatea pârâtei P. I. sunt amplasate pe terenul aparținând domeniului public pe o lungime de aproximativ 4 m (fila 76, pct. 2, 3). Judecătorul fondului a reținut că nu se poate stabili în mod adecvat și suficient în ce măsură este afectată folosința drumului public, reclamanții nefăcând dovada concretă a împiedicării exercitării dreptului lor de proprietate asupra imobilului care se învecinează cu pârâta și cu drumul public (conform art. 1169 C. civil anterior, menținut potrivit art. 230 lit. a Legea nr. 71/2011, corob. cu art. 129 alin. 1 C. proc. civ. vechi, aplicabil cauzei).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenți P. F. și P. D. criticând soluția pentru nelegalitate solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii și a primului capăt de cerere care se referă la desființarea porților de acces, precum și la obligarea pârâtei la a suporta jumătate din contravaloarea cheltuielilor ocazionate de construirea gardului comun, cu obligarea la cheltuieli de judecată. În subsidiar s-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A..
Prin primul motiv de recurs, s-a arătat că din toate probele administrate a rezultat că porțile de acces ale intimaților sunt amplasate pe drumul public ocupând o parte din acesta fiind în acest fel stânjenită folosința acestuia de către recurenți și exercitarea dreptului de proprietate asupra propriului imobil – interogatoriu, raport de expertiză. Se arată că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu s-a făcut dovada concretă a împiedicării exercitării dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți. Recurenții arată că drumul public este destinat prin natura sa folosinței și accesului oricărei persoane, iar prin ocuparea unei părți din acesta de către pârâta intimată această folosință este afectată. Susțin recurenții că faptul că pârâta nu are resurse financiare nu o exonerează de obligația de a respecta proprietatea publică și pe cea a recurenților.
Recurenții mai critică și faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de a fi obligată intimata pârâtă la plata a jumătate din contravaloarea sumelor necesare pentru edificarea gardului despărțitor.
În drept au fost invocate disp. art. 304 pct. 9, art. 304/1 C. proc. civ..
Intimata, deși legal citată cu această mențiune, nu a formulat întâmpinare.
Verificând legalitatea recursului de față prin prisma motivelor de recurs și văzând si. art. 304, 304/1 C. proc. civ., Tribunalul reține că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Văzând cel din urmă motiv de recurs, Tribunalul constată că instanța de fond, deși învestită cu un capăt de cere privind obligarea pârâtei la suportarea a jumătate din contravaloarea necesară edificării unui gard despărțitor al celor două proprietăți, a omis să se pronunțe asupra acestuia, deși în considerente a reținut că principalul obiect al cererii îl reprezintă îngrădirea celor două proprietăți.
În ceea ce privește criticile privind soluția instanței de a nu obliga pârâta la a ridica poarta edificată pe domeniul public, Tribunalul reține caracterul nefondat al criticilor, întrucât recurenții din prezenta cauză nu sunt titulari ai dreptului de proprietate publică, or protejarea dreptului de proprietate publică se poate realiza exclusiv prin titularul acestui drept. Dreptul recurenților de a avea folosința asupra bunurilor ce fac parte din domeniul public – respectiv drumurile publice, nu creează în patrimoniul acestora și dreptul de acțiune pentru protejarea acestui drept, astfel că cererea acestora de obligare a pârâtei la a-și muta poarta de pe terenul public nefiind făcută de titularul dreptului nu poate fi primită.
În cauză, așa cum corect a reținut instanța de fond, recurenții reclamanți nu au făcut dovada modului în care le-a fost afectat exercițiului dreptului lor de proprietate ca urmare a ocupării de către intimată a unei părți din domeniul public, simpla afirmație nefiind suficientă pentru a face dovada prejudiciului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. rap. la art. 304 pct 6 C. proc. civ. va admite recursul și pe cale de consecință va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanța care va avea în vedere dezlegările date prin prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți P. D. și P. F., ambii cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimații-pârâți P. I. și ., cu sediul în ..
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. L. N. C. Doinița F. M. D. I. G.
Red.th.red. ALN 2 ex/ 24.05.2013
Df.-_ Jud. A.
Jf.- P. D. A.
Imputabil
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 870/2013. Tribunalul... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
