Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 115/2013. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 1351/292/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 115
- A P E L -
Ședința publică de la 25 septembrie 2013
Tribunalul compus din:
Președinte - D. A.
Judecător - S. L.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă Z. Ș., domiciliată în Roșiorii de Vede, ., ., județ Teleorman( la familia F. C.) împotriva sentinței civile nr. 1779 din data de 31 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații P. I., domiciliat în comuna Ciolănești, ., județ Teleorman, P. I., domiciliat în comuna Ciolănești, ., județ Teleorman și M. Ș., domiciliat în ., având ca obiect - hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-reclamantă Z. Ș., au lipsit intimații P. I., P. I. și M. Ș..
Apel timbrat cu 61,50 lei taxa judiciară de timbru achitată potrivit chitanței . nr._/24.09.2013 și 1,50 lei timbru judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că în procedura prealabilă s-a comunicat intimaților câte o copie a cererii de apel, iar intimații nu au depus întâmpinări la apelul declarat de apelantă.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față în raport de disp. art. 95 Cod procedură civilă.
Apelanta - reclamantă Z. Ș. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat în prezenta cauză.
Tribunalul luând act de că nu mai sunt cereri noi de formulat, potrivit art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părții prezente.
Având cuvântul, apelanta- reclamantă Z. Ș. solicită admiterea apelului formulat, în sensul de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Tribunalul, în temeiul art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede sub nr._ din 1 martie 2013 reclamanta Z. Ș. a chemat în judecată pe pârâții P. I., P. I. și M. Ș. solicitând ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de teren extravilan de 1,1541 ha situată în ..
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că, la data de 01.12.2012, între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare” prin care pârâții i-au vândut suprafața totală de teren situată în extravilanul comunei Ciolănești, la prețul de 1400 lei, pe care l-a achitat în întregime la data încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare, urmând ca părțile să se prezinte la notar în termen de 2 luni în vederea perfectării actelor în formă autentică, după ce pârâții dezbat succesiunea și întocmesc cartea funciară. Cu toate că i-a contactat în mai multe rânduri pentru încheierea actelor în formă autentică, pârâții au refuzat nejustificat motivând că nu au întocmit formalitățile pentru cartea funciară.
Reclamata a arătat că pârâții este proprietarul terenului vândut în baza titlului de proprietate nr._/28.10.2002 emis pe numele P. B. decedat la data de 23.08.1995 având ca moștenitori pe P. I. fiului lui B. si I. decedata, si P. I. fiul lui B. si S. decedata la data de 16.01.2000 și M. G. decedată la data de 11.02.2004 având ca moștenitor pe M. Ș. în calitate de fiu.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1669 Cod Civil.
În probațiune reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, si martori.
În dovedire reclamanta a depus în copie la dosar următoarele înscrisuri: înscris sub semnătură privată denumit promisiune de vânzare-cumpărare fila 5, Titlul de Proprietate nr._/28.10.2002 – fila 6, certificat de deces P. B. fila 7, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr.750 din 25.02.2013 a Primăriei Ciolănești fila 8-9, certificat de deces P. I. fila 10, certificat de naștere P. I., copie CI P. I. fila 12, certificat de naștere P. I. fila 13, copie CI P. I. fila 14, certificat de deces G. S. fila 15, certificat de căsătorie P. badea fila 16, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr.555 din 25.02.2013 a Primăriei Ciolănești fila 18, certificat de deces M. I. fila 19, certificat de deces M. G. fila 20, certificat de naștere M. Ș. fila 22, copie BI M. Ș. fila 23, copie CI Z. Ș. fila 24, certificat de atestare fiscală cu nr. 753 emis la data de 25.02.2013 de Primăria Comunei Ciolănești, județul Teleorman – fila 25,
In etapa regularizării cererii de chemare în judecată, la data de 12.03.2013, reclamanta a depus la dosar certificatul de atestare fiscală nr. 1051 din 11.03.2013, iar la data de 20.03.2013 a fost depus și certificatul de sarcini nr. 7380/12.03.2013 (filele 37) conform dispozițiilor art. 32 din Legea nr.146/1997.
Legal citat pârâții nu a depus întâmpinare prin care au arătat că au vândut reclamantei suprafața de 1.1541 ha cu prețul de 1400, au încasat banii și nu au nicio pretenție, și au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 09.04.2013, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar si a audiat martorul P. P., declarația fiind consemnată și atașată la dosar fila 60.
Prin sentința civilă nr. 1779/31.05.2013, Judecătoria Roșiorii de Vede a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, formulată de formulată de reclamanta Z. Ș., în contradictoriu cu pârâții P. I., P. I. și M. Ș..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a încheiat cu pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată (fila 5), prin care s-a obligat să cumpere iar pârâții s-au obligat să vândă cu prețul de 1400 lei, suprafața de teren de 1,1541 ha situată în ..
Pârâții și-a asumat obligația de întocmire ulterioară a formalităților în vederea transmiterii către reclamanta a proprietății bunului, și în termen de 2 luni de zile, să se prezinte la notar pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare formă autentică.
Din antecontractul depus la dosar și depoziția martorului audiat în cauză (fila 60) și mărturisirea judiciară făcută de pârâți prin întâmpinare, reiese faptul că reclamanta a plătit pârâților integral prețul convenit pentru transferul proprietății chiar din momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, și de la aceeași dată reclamanta a intrat în posesia imobilului.
Instanța retine din susținerile reclamantei și depoziția martorului audiat în cauză (fila 60) că pârâții nu și-au îndeplinit obligația pe care și-au asumat-o prin antecontract in sensul ca nu au dezbătut succesiunea și întocmit cartea funciară și nu s-au prezentat la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deși reclamanta le-a solicitat în mod expres acest lucru.
Suprafața de teren menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare este înscrisă în titlul de proprietate nr._/28.10.2002 – fila 6 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Teleorman emis pe numele de P. B. și M. G..
Din certificatul de deces de la fila 7 din dosar instanța retine ca la data de 23.08.1995 a decedat numitul P. B., cotitularul dreptului de proprietate asupra terenurilor individualizate în titlul de proprietate nr._/28.10.2002 – fila 6 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Teleorman.
Din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr.750 din 25.02.2013 a Primăriei Ciolănești fila 8-9 instanța reține că succesibilii prezumtivi ai defunctului P. B., sunt P. I. și P. I. în calitate de fii.
Din certificatul de deces de la fila 20 din dosar instanța retine ca la data de 11.02.2004 a decedat numitul M. G., cotitularul dreptului de proprietate asupra terenurilor individualizate în titlul de proprietate nr._/28.10.2002 – fila 6 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Teleorman.
Din sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr.555 din 25.02.2013 a Primăriei Zîmbreasca fila 18 instanța reține că succesibilul prezumtiv al defunctei M. G., este M. Ș. în calitate de fiu.
Din certificatul de sarcini nr. 7380/12.03.2013 (filele 37) eliberat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Teleorman reiese că pentru suprafața menționată proprietatea lui P. B. și M. G. nu s-au găsit înscrise sarcini.
Conform art.1244 NCC, dispoziții aplicabile la data intervenirii convenției, „În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară”.
În cauză instanța constată că, nefiind respectată forma prevăzută imperativ de lege pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate asupra terenului, între părți a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un contract prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, un contract de vânzare cumpărare.
Astfel, această promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare este un contract care dă naștere unor drepturi de creanță și obligații reciproce în favoarea beneficiarilor promisiunii, proprietarul bunului având obligația de a se prezenta în vederea autentificării actului juridic încheiat. Fiind un contract trebuie să îndeplinească toate condițiile de validitate prevăzute de art. art.1179 C.civil: consimțământul valabil exprimat al părților, capacitate deplină de exercițiu, obiect determinat și cauză licită.
Dacă promitentul vânzător nu-și respectă obligația asumată de a se prezenta în vederea încheierii în mod valabil a actului juridic atunci beneficiarul promisiunii are posibilitatea ca, în situația în care bunul se mai află în patrimoniul vânzătorului și nu există alte impedimente legale, să solicite, în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natura pagubelor, să se pronunțe în baza art. 1516 și 1528 N.C.civ., precum și al art.1669 Noul Cod Civil, o hotărâre judecătorească care să țină loc de contract.
Din interpretarea acestor dispoziții, instanța reține că pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare, în condițiile art. 1669, art. 1516-1528 Noul C.civil, în primul rând trebuie să existe încheiată între părți o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, care, ca orice contract trebuie să îndeplinească toate condițiile de valabilitate impuse de art. 1179 cod civil cu privire la capacitatea de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat si licit si o cauză licită si morală.
Cu privire la actul juridic încheiate între părți, instanța constată că acesta are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare care nu a avut ca efect transmiterea in patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul prezentei cauze, actul juridic respectiv dând însă naștere in sarcina părților unei obligații de a face, constând în obligația de a transmite în viitor proprietatea, prin încheierea contractului promis în forma autentică necesară pentru validitatea transmiterii proprietății, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului.
Astfel, instanța, având in vedere dispozițiile art. 1180,1204, 1229 si1239 alin 1 Cod Civil, constată că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare îndeplinește toate condițiile de valabilitate impuse de art. 1179 Cod civil cu privire la capacitate, consimțământ, obiect si cauză.
Având în vedere ca antecontractul de vânzare-cumpărare nu este un act translativ de proprietate, dreptul de proprietate urmând a fi transferat numai în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în forma ceruta de lege, la încheierea unui astfel de act promitentul vânzător nu este obligatoriu sa fie proprietarul bunului pe care îl promite spre vânzare, bunul fiind necesar sa existe în patrimoniul acestuia si acesta fiind obligatoriu sa fie proprietar numai la momentul încheierii actului în forma ceruta de lege, respectiv forma autentica.
În al doilea rând, tot din art. 1669 Cod Civil, instanța reține că pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare, pe lângă condițiile de validitate privitoare la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, trebuie să fie întrunite si pentru contractul de vânzare-cumpărare promis toate condițiile impuse de art. 1179 Cod Civil, mai puțin condiția consimțământului părții care refuză încheierea contractului promis, consimțământ care urmează a fi suplinit de instanță prin pronunțarea hotărârii.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare promis, instanța constată că sunt întrunite aceste condiții având în vedere că părțile se bucură de prezumția existentei capacității de a contracta, obiectul contractului este valabil, sunt îndeplinite si condițiile impuse de art.1229 C.civil, iar cauza contractului este valabilă prin raportare la dispozițiile art. 1239 alin 1 Cod Civil.
În al treilea rând însă, pentru ca instanța să poată pronunța în baza art.1669 C.civ. o hotărâre care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare, alături de îndeplinirea condițiilor enumerate mai sus si de întrunirea condițiilor existentei unui antecontract valabil încheiat prin raportare la de art.1179 C.civ., este necesar a fi îndeplinite și alte condiții specifice contractului de vânzare-cumpărare reglementat la 1650 si următoarele Cod Civil, printre care si aceea ca la data pronunțării hotărârii care sa tina loc de contract de vânzare-cumpărare in forma autentică, promitentul-vânzător sa aibă calitatea de proprietar al imobilului înstrăinat.
Într-adevăr, caracterul translativ de proprietate al vânzării reiese in mod expres din art. 1672 alin. 1 pct. 1 Cod Civil care prevede ca vânzătorul are obligația să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut.
Caracterul translativ de proprietate este o caracteristică ce privește însăși esența contractului de vânzare-cumpărare, in aceeași măsură in care esențial este si caracterul oneros al acestuia.
La prima vedere, caracterul translativ al contractului de vânzare-cumpărare pare a fi atenuat de art. 1683 Cod Civil care reglementează vânzarea bunului altuia, însă aceasta concluzie se dovedește a fi una specioasă, întrucât alineatul 2 al art. 1683 cod civil chiar întărește si confirmă caracterul translativ al vânzării arătând ca obligația vânzătorului se consideră ca fiind executată fie prin dobândirea de către acesta a bunului, fie prin ratificarea vânzării de către proprietar, fie prin orice alt mijloc, direct ori indirect, care procură cumpărătorului proprietatea asupra bunului.
1. Referitor la acest ultim aspect – calitatea de proprietar -, instanța constată ca în cauză nu există dovada că pârâții au calitatea de proprietari asupra terenului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, calitate care trebuie sa fie verificata în mod obligatoriu si care trebuie sa existe la momentul la care instanța pronunță o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Instanța retine ca titlul de proprietate aflat la dosarul cauzei este eliberat pe numele numiților P. B. și M. G., și la dosar nu exista dovadă ca succesiunea de pe urma acestora a fost dezbătută, astfel încât in cauză nu este stabilită nici măcar calitatea de moștenitori a pârâților față de defuncții P. B. și M. G., proprietarii terenului.
Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale depusă la dosarul cauzei pentru defunct nu are valoare, în concepția instanței, de act care să constate si sa dovedească pentru pârâți calitatea de moștenitori față de defuncți si a calității lor de proprietari asupra bunurilor ce ar face parte din masa succesorala, aceste aspecte nefiind constatate in mod legal in urma procedurii firești stabilite de lege pentru dezbaterea succesorală.
Înscrisurile eliberate de Primăriile Comunei Ciolănești și Zâmbreasca sunt, așa cum le spune si numele, acte necesare pentru deschiderea procedurii succesorale prevăzută de art. 102 alin 1 și art. 103 din Legea 136/1995, iar persoanele menționate in aceste înscrisuri sunt doar prezumtivii moștenitori ai defunctului.
Instanța consideră ca acest înscris nu poate tine locul actelor prevăzute de lege care trebuie sa stabilească si sa constate calitatea, masa succesorala si cotele moștenitorilor de rămase de pe urma unui autor decedat, o interpretare contrară ducând inevitabil la concluzia inutilității procedurii de dezbatere succesorală prevăzută de lege.
Chiar dacă pârâții ar fi într-adevăr moștenitorii defuncților P. B. și M. G. , acest aspect trebuie dovedit si constatat, însă nu în contextul promovării unei acțiunii pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic ci în urma dezbaterii succesiunii defunctului, fapt ce nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată si care ar fi trebuit realizat cu respectarea normelor legale inclusiv în ceea ce privește taxele judiciare de timbru si calitatea procesuala activă a persoanei care introduce o astfel de acțiune.
Instanța consideră, că legătura de rudenie dintre pârâți și defuncți, și faptul existenței pentru aceștia a unei aparente vocații generale legale la succesiunea defuncților, nu pot fi echivalate în nici un caz cu calitatea de moștenitor legal acceptant al succesiunii, calitate ce implică verificarea mai multor condiții în cadrul unei proceduri distincte prevăzută de lege.
Instanța, consideră că nu ar putea fi primită acțiunea formulată cu justificarea că prin semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare pârâții ar fi acceptat succesiunea defunctului, acesta fiind un act de acceptare tacită a succesiunii.
Fără a nega aptitudinea antecontractului de vânzare-cumpărare de a putea fi considerat un act de acceptare tacită a unei succesiunii, instanța apreciază că și în aceste cazuri se impune a fi parcursă procedura succesorală prevăzută de lege, întrucât simpla existență a unor acte sau a unor fapte care pot semnifica acceptarea unei succesiunii nu poate produce efecte în lipsa constatării legale a acestora și întocmirii unor acte ulterioare care să dovedească acest lucru, în urma parcurgerii unor proceduri prevăzute în mod expres de lege.
Această interpretare este susținută și de dispozițiile Legii 36/1995 în vigoare la data decesului defunctului (deschierii succesiunii), care prevăd la art. 76 că “în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale”, eliberându-se certificatul de moștenitor sau de legatar, care va cuprinde constatările referitoare la masa succesorală, numărul și calitatea moștenitorilor și cotele ce le revin din patrimoniul defunctului potrivit art. 83 din aceeași lege.
Fără îndoială că întinderea drepturilor, calitatea de moștenitor și masa succesorală, pot fi stabilite și de către instanță, însă în alt cadru procesual decât cel configurat în cauză de către reclamant.
Opinia instanței potrivit căreia calitatea de moștenitor acceptant tacit sau expres trebuie sa fie constatată și stabilită în urma parcurgerii unei proceduri prevăzute de lege, este întărită și de noua viziune a legiuitorului cu privire la procedura succesorală, optică materializată în prevederile art. 115 alin 3 ale Legii 36/1995 si art. 1133 ale Codului civil (dispoziții neaplicabile totuși speței ratione temporis), prevederi care sporesc importanța procedurii succesorale si a actelor întocmite in cadrul acesteia, stabilindu-se că „Certificatul de moștenitor face dovada calității de moștenitor, legal sau testamentar, precum și dovada dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală, în cota care se cuvine fiecăruia.”
De asemenea, art. 103 alin 3 din Legea 36/1995 prevede că „Cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de oricare dintre succesibili, de către creditorii succesiunii sau ai succesibililor, precum și de orice altă persoană care justifică un interes legitim.”
În fine, instanța consideră în sistemul juridic actual dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor se face fie prin înscrisuri din care să reiasă în mod direct calitatea de proprietar titularului (titlu de proprietate eliberat in baza Legii 18/1991, hotărâre de partaj, tranzacție judiciară, partaj voluntar autentic, contract de vânzare-cumpărare în formă autentică etc.), fie prin înscrisuri din care, chiar dacă nu reiese in mod direct calitatea de proprietar a persoanei în cauză, se coroborează cu alte înscrisuri care relevă în mod direct calitatea de proprietar al autorului ei, așa cum se întâmplă spre exemplu în cazul existenței unui certificat de moștenitor și titlul de proprietate emis în baza Legii 18/1991 pe numele autorului moștenitorului.
Ceea ce este important în această chestiune este faptul că în orice caz, dovada dreptului de proprietate în ipoteza unei înstrăinări a unui imobil se face prin înscrisuri și în niciun caz cu martori sau cu prezumții, astfel încât instanța consideră pârâții nu pot fi considerați proprietari pe baza titlului de proprietate emis pe numele autorilor lor, înscris care se coroborează cu prezumția potrivit căreia în eventualitatea unei dezbateri succesorale pârâții, vor deveni moștenitori acceptanți al succesiunii autorilor lor, pentru simplul fapt că sunt rudă cu aceștia și figurează într-un înscris eliberat de Primărie (anexa 24).
2. Instanța nu ar putea admite acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act autentic în situația în care nu s-a dovedit calitatea de proprietar a pârâților pe motiv ca părțile cunosc acest aspect si ca își asumă riscurile sau pe motiv ca ar fi vorba de o vânzare a lucrului altuia care ar avea remedii ulterioare, cum ar fi teoria deja consacrată în materia înstrăinării bunurilor aflate în indiviziune, conform căreia soarta înstrăinării bunului indiviz depinde de rezultatul partajului, înstrăinarea devenind retroactiv valabilă dacă bunul înstrăinat cade în lotul copartajantului care a dispus de bun.
Potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 dispozițiile referitoare la partaj din Noul Cod Civil (art.669-686) se aplică și partajului judiciar atunci când cererea de chemare în judecată a fost introdusă după . Noului Cod Civil.
Art. 680 din Noul Cod civil, care poartă denumirea marginală de „Efectele juridice ale partajului” prevede că fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărțelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Astfel, instanța reține faptul că prin art. 680 alin 1 din Noul Cod Civil, s-a schimbat filosofia efectelor partajului judiciar, astfel încât orice hotărâre de partaj pronunțată în soluționarea unei cereri de chemare în judecată introdusă după . Noului Cod civil, nu va mai avea efect declarativ, ci un efect constitutiv, sau mai riguros spus, un efect translativ, având în vedere că actele constitutive constituie un drept care nu a mai existat anterior (ipoteca).
Ca urmare a acestui fapt, coproprietarii care au fost părți în partaj nu vor mai fi considerați retroactiv ca fiind proprietari exclusivi ai bunurilor ce le-au fost atribuite, încă de la data nașterii stării de coproprietate.
Consecința logico-juridică și necesară a acestei schimbări de abordare legislativă a efectelor partajului, este faptul că devine lipsită de orice suport juridic teoria validării retroactive a vânzării lucrului altuia în funcție de rezultatul partajului, teorie care se baza în mod exclusiv și fundamental pe efectul declarativ al partajului, astfel încât această teorie a devenit și va rămâne inaplicabilă sub imperiul Noului Cod Civil.
Astfel, în situația în care s-ar pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic între părți, sub rezerva ca la partaj bunul înstrăinat de neproprietar să cadă în lotul său, hotărârea de partaj ce va fi dată în mod necesar sub imperiul noului cod de procedură civilă (art. 24 Cpr.civilă) și al Noului Cod Civil, va avea efect constitutiv în condițiile art. 680 Cod civil și art. 994 alin.1 C.pr.civilă, astfel încât coproprietarii vor fi considerați proprietari exclusivi ai bunurilor atribuite de la data rămânerii definitive a hotărârii și nu de la data la care a luat naștere starea de coproprietate.
În aceste condiții, apare ca fiind evidentă imposibilitatea pronunțării unei hotărâri care să transfere la reclamantă un drept de proprietate inexistent în prezent în patrimoniul pârâților, întrucât eventualul rezultat al unui partaj nu mai poate valida in mod retroactiv înstrăinarea, întrucât hotărârea de partaj nu mai are efect retroactiv (declarativ) conform dispozițiilor art. 680 Cod Civil și art. 994 alin 1 C.pr.civilă care vor fi aplicabile inevitabil eventualului viitor partaj.
Pentru aplicabilitatea ratione temporis a dispozițiilor art. 680 Cod civil, în mod necesar trebuie distins pe de o parte, între dispozițiile legale noi care se referă la regulile privitoare la moștenirea legală – care sunt aplicabile numai moștenirilor deschise după . noului cod civil potrivit art. 91 din Legea 71/2011, și dispozițiile referitoare la partaj 669-686 Cod Civil, dispoziții care se aplică în virtutea art. 66 din Legea 71/2011 și cererilor de partaj introduse după . Noului Cod Civil (aplicabilitate imediată).
Mai mult chiar, art. 680 din Noul Cod civil va fi aplicabil și cererilor de partaj succesoral introduse după data de 1 octombrie 2011, o prevedere clară în acest sens fiind art. 1143 alin 2 Cod civil, articol prezent în cadrul capitolului referitor la partajul succesoral, care dispune „dispozițiile art. 669-686 Cod Civil se aplică și partajului succesoral”.
De asemenea, instanța considera ca teoria validării retroactive a vânzării lucrului altuia în funcție de rezultatul partajului, creată de jurisprudență nu mai este de actualitate și pentru faptul că Noul Cod Civil prin reglementarea art. 1683 alin. 5 a pus capăt controverselor legate de sancțiunile ce intervin in astfel de cazuri (nulitate relativă/absolută, rezoluțiune, vânzare afectată de condiție rezolutorie), si a stabilit ca atunci când un coproprietar a vândut bunul proprietate comună și ulterior nu asigură transmiterea proprietății întregului bun către cumpărător, acesta din urmă poate cere, pe lângă daune-interese, la alegerea sa, fie reducerea prețului proporțional cu cota-parte pe care nu a dobândit-o, fie rezoluțiunea contractului în cazul în care nu ar fi cumpărat dacă ar fi știut că nu va dobândi proprietatea întregului bun.
În orice caz, instanța a apreciat că teoria validării retroactive a vânzării lucrului altuia in funcție de rezultatul partajului, a fost gândită si creată exclusiv pe cale jurisprudențială ca un remediu juridic convenabil post factum la o situație juridică atipică, iar rațiunea aplicării acestei teorii a fost cea a asigurării stabilității raporturilor juridice civile și circuitului civil, si in niciun caz nu poate fi aplicată pentru a crea in mod deliberat, a priori, situații de vânzare a lucrului altuia, chiar prin mijlocirea instanței in cadrul acțiunilor pentru pronunțarea unor hotărâri care sa tina loc de contract de vânzare cumpărare in forma autentică, întrucât prin această practică s-ar crea situații juridice precare, care ar putea periclita în viitor securitatea circuitului juridic civil.
In concluzie, instanța a apreciat că pronunțarea unei hotărâri care să transfere către reclamantă un drept de proprietate despre care nu s-a făcut dovada existenței în prezent în patrimoniul pârâților, ar contraveni în mod flagrant celor mai fundamentale principii și reguli de drept material si procesual civil, iar o asemenea soluție nu ar putea fi justificată de nicio eventuală practică jurisprudențială formată în sens contrar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Z. Ș. criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii.
În motivare s-a arătat că disp. art. 1669 C. civ. permit pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
Invocând disp. art. 1650 NCC, 1294-1295 C. civ. vechi, art. 5 alin. 2 Titlul X/Legea 247/2005, apelanta învederează că în cauză, convenția părților reprezintă un antecontract de vânzare cumpărare dând naștere unei obligații de a face, constând în obligația de a încheia în formă autentică convenția de înstrăinare a imobilului, oricare dintre părți putând cere încheierea contractului.
Față de motivarea instanței de fond privind lipsa calității de proprietar a vânzătorului, apelanta învederează că a acceptat succesiunea, încasând produsele bunului încă de la decesul autorului. Susține reclamanta că nu pot fi obligați pârâții de a obține certificatul de moștenitor împotriva apelantului; pe de altă parte prin vânzarea bunului defunctului nu se prejudiciază patrimoniul nici unei alte persoane.
În drept au fost invocate disp. art. 482 pct. 6, 8 C. proc. civ.
În dovedire a fost propusă proba cu înscrisuri.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși au fost legal citați cu această mențiune.
Verificând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul apreciază că soluția din prezenta cauză este legală însă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare care vor substitui motivarea instanței de fond.
Văzând sentința civilă atacată, tribunalul apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de către judecătorul cauzei în sensul în care între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare sub forma unui înscris sub semnătură privată (fila 5), prin care reclamanta s-a obligat să cumpere, iar pârâții s-au obligat să vândă cu prețul de 1400 lei, suprafața de teren extravilan de 1,1541 ha situată în ., amplasată în T 47, P 74; prețul convenit pentru transferul proprietății a fost plătit chiar din momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, și de la aceeași dată reclamanta a intrat în posesia terenului. O dată cu semnarea antecontractului pârâții s-au obligat să se prezinte în fața unui notar public în vederea întocmirii unui act în formă autentică în termen de un an de zile de la data semnării, obligație pe care însă nu și-au îndeplinit-o, întrucât nu a întocmit cartea funciară și nu s-a prezentat la notar pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deși reclamanta le-a solicitat în mod expres acest lucru.
Suprafața de teren menționată în antecontractul de vânzare-cumpărare este înscrisă în Titlul de Proprietate nr._/28.10.2002 fila 6 emis de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Teleorman emis pe numele de P. B., al cărei deces intervenit la data de 23.08.1995 a fost stabilit în baza certificatului de deces nr. 1197 din 24.08.1995 - fila 7 dosar fond. Succesibili ai defunctului au fost reținuți de instanța de fond, în baza sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 750 din 25.02.2013 ca fiind P. I. și P. I. în calitate de fii.
Văzând data întocmirii antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv 01.12.2012, tribunalul constată că față de disp. art. 102/Lg. 71/2011, norma aplicabilă este cea prevăzută de NCC, antecontractul intervenind ulterior intrării în vigoare a acestuia, și anume 01.10.2011.
O dată stabilită norma incidentă, tribunalul reține față de disp. art. 1669 coroborat cu art. 1244 C. civ. că forma cerută pentru valabilitatea inclusiv a antecontractului de vânzare cumpărare este cea autentică. Dispozițiile art. 1669 NCC teza finală prevăd fără echivoc faptul că se poate promova o acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, însă numai dacă toate condițiile de valabilitate sunt îndeplinite.
Or, condițiile de valabilitate sunt cele referitoare la capacitate, consimțământ, obiect, cauză și formă.
Referitor la forma contractului, dispozițiile art. 1178 coroborat cu art. 1244 NCC mai sus enunțat prevăd că, în afara cazurilor prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, convențiile care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară. Este adevărat că antecontractul de vânzare cumpărare nu strămută drepturi, ci dă naștere numai unei obligații de a face, însă necesitatea respectării formei autentice rezultă din voința legiuitorului care face trimitere prin teza finală a art. 1669 NCC la respectarea tuturor condițiilor de validitate, deci atât cele de fond, cât și cele de formă.
Cum în cauză condiția formei nu a fost respectată, criticile afirmate de apelantă în susținerea apelului nu mai interesează, întrucât chiar reținându-se calitatea de proprietar a vânzătorului, față de lipsa formei autentice a antecontractului, aceasta nu mai poate produce nici un efect în sensul dorit de apelantă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va respinge apelul declarat ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Z. Ș., domiciliată în Roșiorii de Vede, ., ., județ Teleorman( la familia F. C.) împotriva sentinței civile nr. 1779 din data de 31 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații P. I., domiciliat în comuna Ciolănești, ., județ Teleorman, P. I., domiciliat în comuna Ciolănești, ., județ Teleorman și M. Ș., domiciliat în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. A. S. L. Ț. N.
Red. S.L./23.10.2013
Th.red. C.A. 6 ex./23.10.2013
D.f._
J.f. M. C. R.
.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 292/2013. Tribunalul TELEORMAN | Pretenţii. Decizia nr. 321/2013. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
