Acţiune pauliană. Decizia nr. 464/2014. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 464/2014 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 536/329/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 464
A P E L
Ședința publică de la 20 octombrie 2014
Tribunalul compus din:
Președinte - A. L. N.
Judecător - V. M.
Grefier - Ț. N.
Pe rol, judecarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă B. V.-S., cu domiciliul în T. M., .. 86, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 28 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți R. D., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman, R. V., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman și R. M. A., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman, având ca obiect – acțiune pauliană, revocatorie.
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2014, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la această dată și a decis următoarele.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ din 28 februarie 2013, reclamanta B. V. S., domiciliată în T. M., ..86, județul Teleorman a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții R. D., R. V. și R. M. A., domiciliați în T. M., . C, județul Teleorman, solicitând instanței ca prin acțiunea ce va pronunța să declare inopozabil față de reclamantă contractul de vânzare autentificat sub nr.2237 din 29.10.2012 la BNP R. M. din T. M..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr.1687 din 18 octombrie 2012 a Judecătoriei T. M., pârâtul R. D. a fost obligat să-i restituie suma de 54.000 lei și să-i plătească suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Arată că, întrucât pârâtul R. D. nu a înțeles să-i achite reclamantei de bună voie sumele mai sus menționate, reclamanta a solicitat B. M. M. E. din T. M., executarea silită împotriva debitorului său, pârâtul R. D. și a indicat ca bun imobil urmăribil aflat în proprietatea pârâtului imobilul situat în T. M., . C, județul Teleorman, imobil ce provine din dezlipirea unui alt imobil situat în T. M., ., nr.17, județul Teleorman.
Mai arată că, imobilul situat în T. M., . C, județul Teleorman, constă în teren intravilan cu destinația curți construcții și arabil cu suprafața totală de 342 mp și construcție cu destinația locuință din BCA, compusă din două dormitoare, living, o bucătărie, o baie și un garaj, având numărul cadastral_, intabulat în Cartea Funciară nr._ a localității T. M., cu următoarele vecinătăți: N-C. G., E-imobil cu număr cadastral_, S-Cîță I. și V-.> A precizat că s-a început executarea silită împotriva debitorului, pârâtul R. D. și în urma somației de a achita sumele ce le datorează pârâtul s-a prezentat la B. M. M. E. și a declarat că nu are posibilități materiale de achitarea nici unei sume de bani pentru că nu are serviciu și de asemenea nu deține în proprietate bunuri immobile sau mobile iar în susținerea celor afirmate a depus la dosarul de executare contractul de vânzare autentificat sub nr.2237 din 29.10.2012 la BNP R. M. prin care a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului fiului său, pârâtul R. M. A..
Prin încheierea acelui act juridic pârâtul R. D. i-a creat un prejudiciu personal reclamantei și actual-prejudiciu materializat prin imposibilitatea executării silite a obligațiilor stabilite în sarcina lui prin hotărârea judecătorească-titlu executoriu, datorită stării de insolvabilitate pe care și-a creat-o.
A arătat că pârâtul R. D. nu mai are alte bunuri imobile pe care să le poată urmări reclamanta în cadrul executării silite și nici venituri asupra cărora să solicite înființarea popririi.
A solicitat a se constata că actul juridic (contractul de vânzare) arătat mai sus a fost încheiat de pârâtul R. D. în frauda drepturilor sale statuate prin hotărârea judecătorească și cu complicitatea pârâților R. V. și R. M. A., având în vedere următoarele argumente:
-Contractul de vânzare prin care pârâtul R. D. a înstrăinat imobilul fiului său, pârâtul R. M. A. a fost încheiat după pronunțarea sentinței civile, fapt ce arată în mod evident intenția sa de a sustrage de la executarea silită imobilul.
-Pârâtul R. D. a menționat încă din timpul derulării procesului la Judecătoria T. M. că în condițiile în care urmează a câștiga procesul împotriva lui nu îi v-a achita reclamantei nici o sumă de bani pentru că „va trece casa” pe numele fiului său cel mic, pârâtul R. M. A..
-Pârâta R. V. este soția pârâtului R. D. și l-a însoțit pe acesta la proces, chiar a avut o altercație cu unul dintre martorii audiați de instanță la propunerea reclamantei, fapt ce dovedește că știa de existența procesului între reclamantă și pârâtul R. D..
-Reclamanta trăiește în concubinaj din anul 2006 cu R. I. C., un alt fiu al pârâtului R. D., împrejurare ce face ca toată familia pârâtului R. D., inclusiv pârâtul R. M. A. să cunoască faptul că între reclamantă și tatăl său a fost un proces în urma căruia s-a pronunțat o hotărâre judecătorească prin care pârâtul a fost obligat la plata unei sume de bani.
-Pârâtul R. M. A., cumpărătorul imobilului ce a aparținut pârâtului R. D. a locuit și locuiește în imobil împreună cu pârâții R. D. și R. V., părinții săi care au afirmat într-o anume situație că tatăl său îi va „trece lui casa” pentru ca reclamanta să nu primească nici o sumă de bani de la acesta.
Cum creanța reclamantei împotriva pârâtului R. D. este certă, cum pârâtul și-a creat prin fraudă starea de insolvabilitate cu complicitatea terțului contractant, pârâtul R. M. A. și cu complicitatea pârâtei R. V., solicită admiterea acțiuni așa cum a fost formulată.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copii xerox: sentința civilă nr.1687 din 18.10.2012, contract de vânzare aut.2237 din 29.10.2012, proces verbal din 18.02.2013, adresa nr.4916 din 14.02.2013, adresă nr.6302 din 25.02.2013, adresă nr.5644 din 25.02.2013, extras de carte funciară pentru informare, certificat fiscal nr.6302 din 4.03.2013 și în original Certificat de Înregistrare a cetățenilor Uniunii Europene și Atestat de Rezidență-tradus din limba portugheză.
A solicitat proba cu interogatoriul pârâților și martorii B. F. și B. V..
La 4 aprilie 2013, pârâții R. D. și R. V., au formulat întâmpinare arătând că prin sentința civilă nr.1687 din 18.10.2012, R. D. a fost obligat la plata sumei de 54.000 lei, către reclamantă.
Imobilul înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2237 din 29.10.2012, la data perfectării vânzării era bun comun al pârâților R. D. și R. V., astfel că o eventuală desființare a acestuia ar fi de natură să prejudicieze pe reclamantă care din punct de vedere legal, raportat la conținutul sentinței civile nr.1687 din 18.10.2012, nu are nici un fel de raport obligațional față de reclamantă. Aceiași fiind situația și în cazul pârâtului R. M. A..
Părțile contractante, au acționat de bună credință care de altfel este și prezumată legal până la proba contrarie. Cea care acționează cu rea credință este reclamanta, care încă de la începutul diferendului, cu pârâtul R. D., a urmărit un singur lucru să devină proprietar asupra imobilului în cauză.
Au arătat că pe reclamantă nu o interesează în nici un fel recuperarea sumei fixate prin sentința civilă nr.1687 din 18.10.2012, ci imobilul aflat în prezent în proprietatea pârâtului R. M. A..
Mai arată că au solicitat reclamantei să accepte să-i plătească suma datorată dar în mai multe tranșe al căror cuantum urma să-l stabilească de comun acord întrucât nu dispun de toți banii însă reclamanta a refuzat.
Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2237 din 29.10.2012 este opozabil reclamantei, acesta fiind transcris în registrul de carte funciară, fiind intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtului R. M. A..
A anexat întâmpinării în copii xerox: comunicare încheiere nr._ din 31.10.2012, încheiere nr._ din 31.10.2012, extras de carte funciară pentru informare.
Au solicitat proba cu interogatoriul reclamantei și martorul Memiș D..
La data de 15 aprilie 2013, reclamanta a răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții R. D. și R. V., arătând că apărarea pârâților potrivit căreia desființarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2237 din 29.10.2012 la BNP R. M. va aduce prejudicii pârâților R. V. și R. M. A. nu este întemeiată, atâta timp cât reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată declararea ca inopozabil față de reclamantă a contractului mai sus menționat și nu desființarea acestuia.
În ceea ce privește prejudicierea pârâtului R. M. A., au arătat că în condițiile în care imobilul dobândit de el în condițiile arătate de reclamantă în cererea de chemare în judecată va face obiectul executării silite pornite de reclamantă împotriva tatălui său, pârâtul R. D., având posibilitatea legală de a formula o cerere de chemare în judecată pentru a-i fi restituit prețul achitat pentru imobil, respectiv suma de 30.000 lei, ceea ce face să nu fie prejudiciat în nici un fel.
Arată că încheierea actului a cărui inopozabilitate o cere reclamanta a fi declarată față de ea s-a făcut de către pârâtul R. D. pentru fraudarea drepturilor reclamantei statuate prin hotărâre judecătorească cu complicitatea pârâților R. V. și R. M. A..
Simplul fapt că pârâții au formulat o apărare comună față de pretențiile reclamantei, cuprinsă în cererea întâmpinare deși ei au interese contrare în prezenta cauză, relevă complicitatea lor în a-i frauda reclamantei dreptul de a pune în executare hotărârea judecătorească.
Arată că niciodată pârâtul R. D. nu i-a solicitat reclamantei să-i achite suma datorată într-o anume modalitate iar reaua credință ce i se reproșează reclamantei datorită faptului că urmărește să devină proprietară asupra imobilului în cauză, nu numai că este lipsită de argumente dar nici nu poate fi luată în considerare în condițiile în care reclamanta îi cere pârâtului R. D. să-și execute de bună voie obligațiile stabilite în sarcina lui prin sentința civilă nr.1687 din 18.10.2012 a Judecătoriei T. M., nefiind interesată de imobilul său.
Prin sentința civilă nr. 28 din 17 ianuarie 2014, Judecătoria T. M. a respins ca nefondată acțiunea revocatorie formulată de reclamanta B. V. S., împotriva pârâților R. D., R. V. și R. M. A. .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în raport de dispozițiile art. 1562 C.civ și art. 1563 CC, că pentru a fi declarat inopozabil un contract, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, anume: actul atacat să fi creat un prejudiciu pentru creditor, debitorul să fi avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor, creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă în principiu anterioară actului atacat, creditorul să aibă un titlu executoriu prin care să-i fie constatată creanța și reclamantul să facă dovada că terțul contractant cunoștea faptul că debitorul își mărește sau creează starea de insolvabilitate.
Astfel, pentru a fi declarat inopozabil față de reclamantă contractul de vânzare autentificat sub nr.2237 din 29.10.2012 încheiat între R. D. și R. V., în calitate de vânzători și R. M. A., în calitate de cumpărător, reclamanta trebuia să facă dovada faptului că terțul contractant în speță pârâtul R. M. A. cunoștea la data încheierii contractului faptul că pârâtul R. D. își creează o stare de insolvabilitate, aspect ce nu a fost dovedit cu probele administrate în cauză .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă B. V. S., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile atacate cu consecința admiterii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, raționamentul instanței de fond cu privire la împrejurarea că pârâtul R. M. A. nu a cunoscut că tatăl său îi datorează o sumă importantă de bani întrucât se afla în Spania de mai mulți ani, este greșit și superficial, față de probatoriul administrat în cauză, dar și din perspectiva faptului că în prezent există condiții optime pentru comunicarea rapidă printr-o multitudine de mijloace.
De asemenea instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză.
În drept și-a întemeiat cererea de apel pe disp. art. 466 C..
La data de 29.04.2014, intimații pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, pe deplin fundamentată pe probatoriul administrat în cauză și reflectă în mod obiectiv realitatea
Au arătat că în mod corect instanța de fond a stabilit că la data realizării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2237/29.10.2012, creanța apelantei nu era certă, astfel că nu se poate discuta despre existența unui debitor, întrucât debitor este numai acea persoană care este titularul unei obligații de plată aferentă unei creanțe certe, lichide și exigibile. A menționat că u există nici un fel de dovadă care să ateste că pârâtul R. M. A. ar fi știut că prin perfectarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2237/29.10.2012, îl ajută pe pârâtul R. D. să își creeze, ori să își maximizeze, o eventuală stare de insolvabilitate, în raport cu reclamanta.
Au precizat că pârâtul R. M. A. este fiul cel mic al lui R. D. cu R. V. și potrivit tradiției în cadrul familiilor de romi, el ar fi fost cel care trebuia să rămână în casă alături de părinți, în acest sens existând și o înțelegere în cadrul familiei, deoarece aceștia mai au 2 băieți mai mari decât R. M. A., respectiv pe R. I., fiul mijlociu și soț al reclamantei și pe R. F., fiul cel mare. Astfel, R. F. a vândut părinților săi o suprafață de teren pe care urma să se edifice casa, ulterior R. D. s-a răzgândit și a hotărât ca în casă să rămână alături de părinți, R. I.,fiul mijlociu, casa urmând să rămână acestuia, iar din acest motiv între R. M. A. și părinții săi - R. D. și R. V. în urmă cu 3-4 ani relațiile au încetat, R. M. A. plecând în Spania, locuind în mod permanent acolo.
Au mai arătat că simpla legătură de rudenie dintre R. D. și R. M. A. nu este de natură să conducă la concluzia că raportat la contractul de vânzare cumpărare nr. 2237/29.10.2012, acesta ar fi acționat împreună cu R. D. și V. în vederea prejudicierii reclamantei.
Au concluzionat că, reclamanta este de rea credință și că în realitate nu urmărește să recupereze creanța pe care o are față de R. D., ci, motivat pe această sumă de bani, să devină proprietara imobilului în cauză.
În drept, au invocat disp.art. 205 C.p.c.
În cursul cercetării judecătorești a apelului au fost administrate probele cu înscrisuri și martori.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.
Motivul de apel prin care se critică soluția instanței de fond pe considerentul că, prima instanță interpretând greșit materialul probator administrat în cauză, a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii, se constată nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1562 cod civil pentru admisibilitatea unei acțiuni revocatorii formulate de creditor, pe lângă dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și a producerii unui prejudiciu creditorului în sensul producerii sau măririi stării de insolvabilitate, este necesar ca acesta să facă dovada fraudei debitorului și a complicității la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul fraudulos.
În speță, instanța de fond a statuat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, întrucât la data întocmirii contractului de vânzare cumpărare nr. 2237/_ , apelanta reclamantă, în calitate de creditor, nu avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, sentința civilă nr. 1687/_ nefiind irevocabilă la momentul înstrăinării imobilului, și astfel nefiind dovedită anterioritatea dreptului său de creanță.
Cu privire la complicitatea la fraudă a terțului dobânditor, în speță, pârâtul R. M. A. se apreciază, că simpla legătură de rudenie dintre părțile contractante nu conduce automat la concluzia existenței unei rele-credințe la momentul perfectării vânzări, nefiind astfel de natură să înlăture buna-credință a acestora conform art. 14 alin. 2 Cod civil.
În același timp, nu se poate aprecia faptul că între părți a intervenit un pact neserios cu privire la vânzare, neexistând nicio probă care să conducă la această concluzie.
Având în vedere aceste aspecte, Tribunalul reținând că, în mod corect în cauză nu s-a făcut nici dovada complicității terțului la fraudă, instanța de fond a apreciat ca nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1562 Cod civil.
Față de considerentele expuse, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat apelul declarat, hotărârea instanței de fond a cărei motivare se reflectă în materialul probator administrat în cauză, fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de declarat de apelanta-reclamantă B. V.-S., cu domiciliul în T. M., .. 86, județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 28 din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria T. M., în contradictoriu cu intimații-pârâți R. D., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman, R. V., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman și R. M. A., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman.
Obligă apelanta-reclamantă la plata către intimații-pârâți la plata sumei de 609,5 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.10.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
A. L.-N. V. M. Ț. N.
Red.și.thred. V.M.
19.11.2014/6 ex.
d.f._
j.f. I. V.
Judecătoria Tr.M.
. data de
.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 648/2014.... | Pretenţii. Încheierea nr. 09/2014. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
