Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 516/2015. Tribunalul TELEORMAN

Sentința nr. 516/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 516/2015

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR ._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 516

Ședința publică de la 05 noiembrie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – A. L. N.

Grefier - L. C.

Ministerul Public – parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a fost reprezentat de procuror P. L..

Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamant G. V., deținut în Penitenciarul G., împotriva pârâtei P. I. V., născută în ., fără domiciliu stabil având ca obiect decădere din drepturi părintești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul G. V., lipsind pârâta.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S–a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La interpelarea instanței, reclamantul învederează că toți minorii se găsesc în A. la centrul de protecția copilului, în privința domiciliului pârâtei neputând prezenta alte informații.

Tribunalul, învederează că pricina a fost pusă pe rol pentru punerea în discuție a competenței materiale, excepție pe care o ridică din oficiu.

Reclamantul G. V., având cuvântul lasă la aprecierea instanței excepția necompetenței materiale a Tribunalului Teleorman.

Procuror, P. L., pune concluzii de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei A. având în vedere domiciliul minorilor.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 20 octombrie 2015, reclamantul a solicitat decăderea din drepturi părintești a pârâtei P. I. V., cu privire la minorii G. I. F., G. G. Ș., Ghrega A. Ș. și G. C. Florein.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Nu au fost propuse probe.

Analizând actele dosarului prin prisma excepției necompetenței materiale invocată din oficiu, se rețin următoarele:

Conform art. 508 rap. la art. 107 C.civ,” competența de pronunțarea asupra unei cereri de decădere din drepturile părintești aparține instanței de tutelă.

Având în vedere disp. art. 94 alin. 1 lit. b C. proc. civ., se constată că toate cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, dacă legea nu prevede altfel, se judecă de judecătorie.

Cum în cauză nu se identifică nici o normă derogatorie, instanța apreciază că excepția necompetenței materiale este întemeiată, întrucât competența revine judecătoriei ca instanță de tutelă.

În ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale a instanței competentă din punct de vedere material, s-au avut în vedere disp. art. 114 C. proc. civ.. care atribuie competența instanței de la domiciliului persoanei ocrotite. În cauză persoane ocrotite sunt minorii despre care reclamantul a afirmat că se găsesc sub măsuri de protecție la DGASPC Teleorman, în A..

Cum Tribunalului îi lipește competența materială, acesta nu poate face nici un fel de verificări și nici proceda la regularizarea cererii prin întregirea probatoriilor inclusiv cu acte de stare civilă, aceasta fiind o procedură prealabilă judecății și care intră în competența exclusivă a instanței competente potrivit legii.

În cauză, față de materialul probator administrat sub acest aspect, în temeiul art. 132 din C.pr.civ se va admite excepția și se va declina competența în favoarea Judecătoriei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu.

Declină cauza spre competenta soluționare în favoarea Judecătoriei A..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.

Președinte, Grefier,

A. L. N. L. C.

Red./Thred. A.L.N.-09.11.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 516/2015. Tribunalul TELEORMAN