Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 68/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 68
R E C U R S
Ședința publică de la 10 aprilie 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător – E. E. E.
Judecător - R. G.
Grefier – Ț. N.
Pe rol, judecarea cererii de revizuire formulată de revizuienta G. G. M., cu domiciliul procesual ales în București,.. 266-268, clădirea 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5, prin avocat C. M. V., împotriva Deciziei civile nr. 230 din 18 iulie 2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul P. F. I., domiciliat în A., .. 11 Bis, județ Teleorman, având ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, revizuienta G. G. M. fiind reprezentată de avocat R. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cerere de revizuire timbrată cu 100 lei taxa judiciară de timbru, achitată potrivit chitanței nr._/11.03.2015.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat R. F., apărătorul revizuientei G. G. M. depune împuternicirea avocațială nr._/10.04.2015.
Tribunalul, pune în discuția părților prezente, competența în soluționarea cauzei.
Avocat R. F., apărătorul revizuientei G. G. M., având cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
În conformitate cu dispozițiile art. 1591 alin. (4) Cod Procedură Civilă, instanța verificând competența materială, generală și teritorială, stabilește că este competentă să soluționeze cauza de față, în raport de disp. art. 2 alin. 1, pct. 3 coroborat cu art. 323 Cod procedură civilă și din oficiu, invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, acordând cuvântul asupra excepției invocate.
Având cuvântul, avocat R. F., apărătorul revizuientei G. G. M., lasă la aprecierea instanței.
După pronunțarea cauzei s-a transmis prin fax de Cabinet Avocat C. pentru revizuienta G. G. M. contract vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, întocmit la data de 04.03.1994, contract vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit întocmit la data de 14.02.1995.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ din 16 februarie 2015, revizuienta Ghițî G. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 230 din 18.07.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în sensul admiterii cererii de revizuire, anularea deciziei susmenționate și, pe fondul cauzei, admiterea cererii reconvenționale formulate și ieșirea din indiviziune cu privire la toate bunurile menționate în această cerere.
A invocat ca motiv de revizuire faptul că instanța de recurs în mod greșit a constatat că soluția instanței de fond este legală și temeinică. În condițiile în care aceasta din urmă nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, limitându-se doar la a menționa că admite în parte cererea reconvențională. Or, în această situația, instanța de recurs trebuia să decidă în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Totodată, a arătat că în mod neîntemeiat instanța de recurs, ca și instanța de fond, nu a ținut seama de tranzacția încheiată de părți, din care rezultă că masa bunurilor comune cuprinde, pe lângă apartamentul reținut ca bun comun, un imobil situat în . casă de locuit și teren aferent, un autoturism precum și alte bunuri mobile, individualizate în cererea reconvențională. A apreciat că tranzacția în cauză trebuia considerată ca valabilă cât privește compunerea masei partajabile, ea exprimând voința părților la acel moment.
Întrucât după darea hotărârii a cărei revizuire o solicită a descoperit, în urma unor demersuri făcute la Primăria A., existența unor înscrisuri, din care rezultă modul de dobândire a bunului comun - autoturism marca WARBURG, a apreciat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 409 alin. 1 pct. 5 C. proc. P..
A mai arătat revizuienta că cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 318 C. proc. Civ.
Asupra cererii de revizuire de față, s-a formulat întâmpinare de către intimatul P. F. I., înregistrată la 26.02.2015, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadimisibilă, în principal, și ca nefondată, în subsidiar. A susținut intimatul, în esență, că motivele invocate de revizuientă au constituit motive de recurs ce au format obiectul analizei instanței de recurs, așa încât ele nu mai pot fi reiterate pe calea revizuirii, temeiul de drept al cererii de revizuire indicat de revizuientă este art. 318 C. proc. Civ. ori acesta reglementează instituția contestației în anulare. Totodată, tranzacția la care face referire revizuienta nu poate fi folosită ca mijloc de probă întrucât ea a fost anulată de instanța de judecată printr-o hotărâre irevocabilă, prin care s-a constatat caracterul ilicit al acesteia. .A pune din nou în discuție valabilitatea tranzacției, tranșată irevocabil prin sentința 2799/1997 conduce la încălcarea autorității de lucru judecat.
După pronunțarea prezentei decizii, la data de 10.04.2015, s-a depus la dosar de revizuientă, în xerocopie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit, întocmit la data de 04.03.1994, cumpărător P. F., declarație pentru stabilirea taxei pentru mijlocul de transport, contract de vânzare cumpărare datat 14.02.1995, vânzător Pipei F.( filele 27-30, dosar revizuire).
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate de revizuientă în cererea de revizuire, Tribunalul, apreciază cererea de revizuire ca inadmisibilă, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 1226/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă G. G. M. domiciliată în A., ., ., . împotriva sentinței civile nr. 1226 din 03 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. F. I. domiciliat în A., .. 11 Bis, județ Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 15.05.2012 sub numărul_, reclamantul P. F. I. a chemat în judecată pe pârâta G. G. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună partajul bunului comun deținut de părți în cote de ½, constând în imobilul apartament situat în A., ., ., .. A arătat că în perioada 1991 – 1995 a fost căsătorit cu pârâta, iar în anul 1993 a dobândit împreună cu aceasta apartamentul indicat mai sus cu cote de contribuție de ½, dar până în prezent nu s-a realizat partajul întrucât a așteptat finalizarea studiilor copiilor.
La data de 21.02.2013, pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se stabilească că în masa bunurilor comune realizate de ea și reclamant, alături de apartamentul din A., sunt cuprinse și bunurile imobile și mobile, rămase în posesia reclamantului și primite de acesta prin tranzacția încheiată de părți în cadrul dosarului civil nr. 1359/1995 al Judecătoriei A.; totodată, s-a solicitat să fie împărțite bunurile comune prin atribuirea în natură, în concordanță cu aceeași înțelegere făcută de părți. A susținut că în anul 1994 s-a separat definitiv de pârâtul-reclamant, iar în anul 1994 s-a pronunțat divorțul. Din căsătorie au rezultat două fete, care, fiind minore la acea vreme, i-au fost încredințate, tatăl lor (sn. reclamantul-pârât) fiind obligat la plata unei pensii de întreținere. A mai precizat că a mai existat o acțiune de partaj bunuri comune, finalizată cu o tranzacție în urma căreia reclamantului-pârât i-au revenit un imobil, un autoturism și toate bunurile mobile, însă prima hotărâre de partaj fost desființată. În fapt, situația dintre părți a rămas oricum aceeași, respectiv pârâta-reclamantă a rămas cu apartamentul, mașina de spălat „Automatica”, aragaz cu butelie, boiler, iar reclamantul-pârât cu toate celelalte bunuri comune, inclusiv casa din ..
Bunurile pe care pârâta a solicitat să fie introduse în masa de împărțit alături de imobilul apartament și care au rămas în posesia reclamantului sunt o casă de locuit compusă din două camere și dependințe, la care au fost aduse multiple îmbunătățiri, situată în . și curtea aferentă acesteia în suprafață de 1000 mp având ca vecini la R – F. R., la A – Drum comunal, la MN – fost teren CAP; această casă a fost refăcută aproape complet în timpul căsătoriei, s-a edificat gard, săpat fântână, amenajat grădină (s-au plantat 4000-500 fire trandafiri și 50-60 de pomi), covor persan grena cu negru, congelator; două butelii (din care una rusească), 2 galerii, masă bucătărie și 6 scaune, tv color „Prafex”, aparat video, 3 oale Kukta, 3 lustre, aspirator „Rino”, un candelabru, lambriuri din lemn, autoturism marca „Wartburg”.
A solicitat ca bunurile să fie împărțite în cote de ½ fiecare, iar în ceea ce privește lotizarea, a considerat că tranzacția încheiată în dosarul nr. 1359/1995 își păstrează valabilitatea, fiind un acord de voință încheiat în fața instanței, pe care reclamantul-pârât nu l-a contestat niciodată.
În susținere, a pârâta-reclamantă a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 2799 din 05.08.1997 a Judecătoriei A., Încheierea nr. 235 din 29.01.1998 și decizia civilă nr. 235/13.02.1998 a Tribunalului Teleorman (f. 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105).
Prin cererea precizatoare depusă de pârâtă la data de 04.04.2013 (f. 57), aceasta a contestat valoarea de_ ei pe care reclamantul a dat-o apartamentului din A. și a arătat că valoarea îmbunătățirilor aduse de ea apartamentului este de_ lei, cuantumul real urmând a fi stabilit prin expertiză.
Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea ca nefondată, menționând că tranzacția din 1996 a fost făcută în frauda creditorului B. S. iar prin sentința nr. 2799/1997 tranzacția fiind anulată, soluție menținută prin decizia 235/1998, astfel că orice susțineri privind legalitatea tranzacției încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior menționate. În condițiile în care pârâta dorește și împărțirea altor bunuri, urmează să dovedească existența acestora în patrimoniul comun, dar aceste bunuri nu mai există în prezent; aspectul că sunt indicate în practicaua sentinței nr. 1748/1999 este irelevant în prezenta cauză, întrucât prin această sentință s-a respins cererea de partaj, așa încât, în perioada 1999 – 2013 ele au rămas într-o prezumată posesie comună, în realitate inexistentă și nedovedită.
A mai afirmat reclamantul-pârât că toate bunurile mobile au rămas în apartamentul ce face obiectul partajului și nu cunoaște câte din aceste bunuri mai există fizic sau ce valoare ar avea ele în prezent.
În privința casei situate în . aferent, s-a susținut că nu au fost și nu sunt bunuri comune.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, martori, interogatorii și expertiză.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 19.12.2013 Judecătoria A. a admis în parte acțiunea principală precum și în parte cererea reconvențională.
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu cotă egală de contribuție, un apartament cu nr. 46, identidicat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de notariatul de Stat Teleorman, situat în A., ., .-a constatat că pârâta reclamantă a efectuat la acest apartament o . îmbunătățiri în ultimii 8-10 ani și care reprezintă dreptul său propriu, valoarea acestora constituind dreptul său de creanță împotriva reclamantului. A dispus efectuarea unei expertize care să evalueze bunul comun reținut precum și îmbunătățirile aduse acestuia.
Prin aceeași încheiere instanta de fond a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Cu privire la acest capăt de cerere instanta de fond a motivat că nu pot fi cuprinse în masa partajabile bunurile mobile indicate de pârâtă în cererea reconvențională, respective covor person, congelator, două, butelii, 2 galerii, masaaă bucătărie cu 6 scaune, tv color Prafex, aparat video, 3 oale Kukta, 3 lustre, aspirator, candelabru, lambriuri din lemn, autoturism marca Wartburg, etc, întrucât din probatoriul admnistrat( înscrisuri și martori) nu rezultă că aceste bunuri s-ar regăsi în prezent în masa partajabilă. Totodată, s-a motivate că tranzacția la care se face referire de către pârâtă nu poate produce vreun efect atâta vreme câț ea a fost considerate de instanțele de judecată ca fiind făcută cu scopul fraudării intereselor unui creditor, fiind anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Nu s-a reținut în compunerea masei partajabile nici imobilul situate în . fond reținând că acesta a fost achiziționat de reclamant înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta iar la dosar nu sunt dovezi care să conducă la reținerea acestuia ca bun comun ori că a fost achiziționat cu contribuția efectivă a celor doi foști soți..
Prin sentința civilă nr. 1226/03.04.2014, Judecătoria A. a admis în parte acțiunea principală având ca obiect partaj bunuri comune formulate de reclamantul P. F.-I. în contradictoriu cu pârâta G. G. M., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă G. G. M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât P. F.-I., a dispus ieșirea din indiviziune a părților atribuind pârâtei-reclamante imobilul-apartamentul cu nr. 46, identificat potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 9002/27.07.1993 de către Notariatul de Stat județean Teleorman, situat în mun. A., ., ., jud. Teleorman, imobil evaluat conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert judiciar D. T., a obligat pe pârâta-reclamantă la plata sumei de 21 362 lei către reclamantul-pârât, cu titlu de sultă, a obligat pe reclamantul-pârât la plata sumei de 1808,8 lei către pârâta-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat pe reclamantul-pârât la restituirea ajutorului public judiciar acordat sub forma scutirii taxei judiciare de timbru datorate, în valoare de 1551 lei.
În considerentele hotărârii s-a reținut că față de cota egală de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune, de solicitările ambelor părți care s-au înfățișat la judecată personal și/sau prin apărători, și în contextul preocupării pârâtei-reclamante în a asigura o folosire normală acestuia prin efectuarea de îmbunătățiri simple, nerezultând că imobilul ar fi comod partajabil în natură, s-a dispus atribuirea acestuia către pârâta-reclamantă, care urmează a plăti sultă reclamantului-pârât, în valoare de 21 362 lei, cuantum rezultat prin aplicarea cotei de ½ la valoarea apartamentului, de_ lei, în urma deducerii creanței pârâtei-reclamante.
Prin atribuirea bunului din masa partajabilă, instanța a făcut aplicarea art. 740 și următoarele cod civil (1864), precum și a art. 673 ind. 5 C. proc. civ. (1865), aplicabil cauzei conform art. 3 Legea nr. 76/2012. Reținând cota egală de contribuție a părților la dobândirea apartamentului-bun comun, dar și dreptul de creanță propriu al pârâtei-reclamante, a stabilit că aceasta din urmă are un drept valoric de 30 338 lei (21 362 +8 976) și primind bunul imobil în valoare de 51 700 lei, datorează sultă către reclamantul-pârât în sumă de 21 362 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta-reclamantă G. G. M. criticând soluția pentru nelegalitate și netemenicie solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate cu reținerea în masa partajabilă și a celorlalte bunuri solicitate prin cererea reconvențională, respectiv imobilul casă de locuit situat în . cu toate îmbunătățirile, covor persan, congelator, două butelii aragaz, două galerii, masă de bucătărie cu 6 scaune, tv color Prafex, aparat video, trei oale Kukta, trei lustre, aspirator Rino, candelabru, lambriuri din lemn, autoturism marca Wartburg.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a stabilit instanța masa bunurilor de împărțit, întrucât în cauză au fost depuse actele doveditoare, respectiv hotărâri judecătorești, tranzacție. Dovada imobilului din . calității acestuia de bun comun a fost făcută în cauză, această casă fiind situată lângă cea a părinților recurentei prezumându-se astfel natura sa . susține recurenta că tranzacția semnată de ambele părți și care a fost depusă în dosarul inițial de partaj este o dovadă solidă a naturii și existenței bunurilor invocate prin cererea reconvențională.
În drept au fost invocate disp. art. 299, 304/1, 312 C. proc. civ.
În dovedire a fost propusă proba cu încrisuri, expertiză, martori.
Intimatul P. F. I. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că imobilul casă de locuit situat în . aferent nu au fost niciodată bunuri comune, ci au fost dobândite de intimat anterior căsătoriei, prețul fiind achitat în totalitate de el. Casa a fost înstrăinată de intimat în data de 21.03.1996 ulterior desfacerii căsătoriei celor doi soți, părți în dosar.
Tranzacția din anul 1996 a fost expresia unei fraude la lege aspect reținut cu putere de lucru judecat de către instanța de judecată care a arătat că tranzacția a fost încheiată cu intenția de se crea stare de insolvabilitate. Aceasta este lipsită de valoare probatorie atâta timp cât a fost întemeiată pe intenție frauduloasă.
În privința bunurilor mobile se arată că existența acestora la un moment dat în patrimoniu devălmaș nu a fost dovedită prin nici un titlu
Nu au fost propuse probe noi în recurs iar instanța nu a dispus administrarea acestora din oficiu.
Prin decizia civilă nr. 230 din 18.07.2014 Tribunalul Teleorman a respins recursul declarat de pârâta G. G. M. împotriva sentinței civile nr. 1226/03.04.2014 pronunțată de Judecătoria A. ca nefondat.
S-a reținut că față de obiectul cauzei – partaj judiciar, părțile erau ținute de a face dovada existenței bunurilor atât la momentul introducerii acțiunii, cât și anterior în patrimoniul devălmaș, obiectul partajului putând să-l formeze numai bunuri care au fost dobândite de soți, prin contribuție comună, în timpul căsătoriei.
Criticile afirmate de recurentă, cu referire la reținerea ca în masa partajabilă a imobilului din . tranzacția încheiată între părți în anul 1996 prin care au inclus acest bun în masa bunurilor comune, au fost apreciate ca nefondate, având în vedere că acea tranzacție nefiind validată de o instanță de judecată, nu poate fi reținută ca o dovadă pertinentă și conludentă în susținerea pretențiilor recurentei.
Prin sentința civilă nr. 2799/05.08.1997 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr. 3640/1996 și menținută de tribunalul Teleorman prin decizia civilă nr. 235/13.02.1998 pronunțată în dosarul nr. 3168/1997 – f. 96-105 dosar de fond, instanța de judecată a admis acțiunea revocatorie formulată de un terț creditor și a anulat sentința judecătorească prin care se luase act de tranzacție apreciindu-se asupra caracterului fraudulos al tranzacției, dedus din acțiunea de partaj desfășurată în lipsa creditorului și în disprețul drepturilor acestuia.
Instanța de recurs a apreciat că nu se poate vorbi nici măcar de puterea de început de dovadă a acestei tranzacții, întrucât deși aceasta emană de la partea căreia îi este opusă, intenția de fraudare stabilită în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi neglijată; un înscris se poate bucura de o anumită valoare probatorie dacă a fost întocmit în limitele legii. Or în cauză intenția ambelor părți a fost aceea de a încălca legea, așa încât unul dintre părtașii la fraudă, în speță recurenta nu poate invoca propria atitudine nelegală pentru a obține în prezentul dosar protecția juridică a legii. Intenția frauduloasă poate fi reținută și de prezenta instanță dedusă din faptul că tranzacția intervenită la data de 30.08.1996 a vizat imobilul casă de locuit din . înstrăinat prin contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1428/21.03.1996 – f. 82 dosar fond.
Chiar de ar fi reținută valoarea probatorie a tranzacție ca început de dovadă scrisă, aceasta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât imobilul casă de locuit din . în patrimoniul intimatului anterior încheierii căsătoriei cu recurenta. În ciuda susținerilor recurentei de comunitate asupra acestui bun, instanța de recurs a constatat că imobilul în discuție a fost achiziționat în anul 1990, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4883/15.08.1990 iar căsătoria părților a avut loc la data de 09.02.1991.
În concluzie, s-a reținut că în cauză recurenta nu a produs vreo dovadă a contribuție comune la achiziționarea imobilului în vederea încheierii căsătoriei.
În ceea ce privește bunurile mobile de care face vorbire în cererea de recurs, criticile recurentei au fost de asemenea privite ca neîntemeiate, nefiind susținute de dovezi. Fiind vorba de o acțiune de partaj, se impunea cu necesitate ca existența acestora să fie cert atestată, atât anterior acțiunii, în patrimoniul comun, cât și la momentul introducerii acțiunii. Nici unul dintre martori nu a putut furniza informații de individualizare a bunurilor invocate de recurentă, și nici recurenta nu a putut prezenta înscrisuri în acest sens. Fundamentarea unei soluții de reținere în masa partajabilă a unor bunuri nu poate fi exclusiv rezultatul unor prezumții simple cu atât mai mult cu cât nu se face în cauză dovada nici măcar a faptului vecin și conex celui ce se dorește a fi dovedit.
Față de toate aceste considerente, instanța de recurs a constatat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care în temeiul disp. art. 312 C. proc. civ. a respinge ca nefondat recursul declarat.
Potrivit art. 322 și urm. C. proc. Civ. de la 1865, aplicabil în cauză, față de prevederile art. 3 din Legea 76/2012, revizuirea este o cale extraordinară de atac, deoarece motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt prevăzute limitativ de lege.
Hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării.
Deși revizuienta, reprezentată de avocat ales, nu a indicat temeiul în drept a cererii de revizuire( invocând art. 318 C. proc. Civ, or acesta reglementează instituția contestației în anulare) și nu a precizat în care din cazurile prevăzute expres de art. 322 pct. 1-9 se încadrează motivele invocate, instanța urmează să analizeze cererea prin prisma motivelor de fapt arătate în prezenta cerere de revizuientă.
Or, motivele invocate de revizuientă în prezenta cerere sunt identice cu cele formulate în cadrul recursului, soluționat prin decizia 230/18.07.2014 a Tribunalului Teleorman, irevocabilă.
Prin cererea de față revizuienta urmărește practic aducerea la masa partajabilă atât a bunului imobil situat în . a bunurilor mobile menționate în cererea reconvențională adresată instanței de fond, inclusiv a autoturismului marca Wartburg, prin reanalizarea probatoriului administrat la fond și în recurs, lucru ce nu poate fi făcut pe calea revizuirii, cale extraordinară de atac în cadrul căreia nu se pune problema unui control judiciar.
Nu se poate pune în discuție în cadrul revizuirii legalitatea și temeinicia deciziei de recurs, critica potrivit căreia instanța de recurs în mod greșit a respins această cale de atac, nu poate constitui un motiv de revizuire, nefiind prevăzut de art. 322 pct. 1-9 C. proc. Civ.
De asemenea, nu poate fi încadrat în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. Civ. nici motivul constând în aceea că, după darea deciziei contestate, revizuienta a intrat în posesia unor înscrisuri – contracte de vânzare cumpărare, ce privesc achiziționarea și vânzarea unui bun mobil( autoturism marca Waltburg) pretins a fi inclus în masa partajabilă.
Înscrisurile la care revizuienta face trimitere nu se circumscriu cerințelor impuse de textul de lege – art. 322 pct, 5 C. proc. Civ., respectiv nu este vorba de înscrisuri reținute de partea potrivnică - intimatul în cauză, ori care nu au putut fi înfățișate în instanță dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, așa încât nu devine incident acest motiv de revizuire.
Așa fiind, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege la art. 322 pct. 1-9 C. proc. Civ. pentru a se putea solicita revizuirea, cazurile invocate de revizuientă în cerere sunt în afara celor prevăzute expres de dispozițiile legale susmenționate, în temeiul art. 326 C. proc. Civ se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta G. G. împotriva deciziei nr. 230/18.07.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite excepția invocată din oficiu privind inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta G. G. M., cu domiciliul procesual ales în București,.. 266-268, clădirea 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5, prin avocat C. M. V., împotriva Deciziei civile nr. 230 din 18 iulie 2014 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul P. F. I., domiciliat în A., .. 11 Bis, județ Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
V. M. R. G. E. E. E. Ț. N.
Red. R.G.
08.05.2015
Thred.Ț.N./2 ex.
18.06.2015
| ← Decădere din drepturi părinteşti. Sentința nr. 516/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 803/2015. Tribunalul... → |
|---|
