Fond funciar. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 369/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1359/335/2014

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 369

-APEL-

Ședința publică de la 2 aprilie 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – V. M.

Judecător - A. L. N.

Grefier - Bînciu E.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă C. L. de Fond Funciar V., cu sediul în V., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1758 din 12 august 2014 pronunțată de Judecătoria V. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor , cu sediul în A., ., județ Teleorman și intimata-petentă D. M., cu domiciliul în V., ., având ca obiect – fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-dosarul se află la al III-lea termen de judecată în apel;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

- cererea de apel este semnată, motivată, scutită de plata taxei judiciare de timbru cf. art. 29 din OUG nr. 82/2013;

- în procedura prealabilă nu s-a depus întâmpinare ;

- la data de 01.04.2015 apelanta a depus la dosar documentele solicitate de către instanță, respectiv copie cerere reconstituire drept de proprietate și acte de stare civilă formulată de N. T. și D. M., extras anexa 3 la Legea nr. 18/1991 . CAP, copie adeverință eliberată în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru N. T. și D. M., extras foaie matricolă . parcelare.

Tribunalul, potrivit art. 400 Cod procedură civilă admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta –pârâtă și nemaifiind alte cereri de soluționat sau probe de administrat, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare, în baza înscrisurilor aflate la dosar.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. sub nr._ din data de 8 aprilie 2014, petenta D. M. a chemat în judecată intimatele C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman și C. L. de Fond Funciar V., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei comisii locale să realizeze punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan și să întocmească documentația, la care să atașeze macheta titlului de proprietate, pe care apoi să le înainteze către C. Județeană Teleorman, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața anterior menționată, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M., sub sancțiunea condamnării la 500 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

A mai solicitat ca intimata C. Județeană Teleorman să fie obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M., sub aceeași sancțiune, de condamnare la 500 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, petenta arată că prin Hotărârea nr.498/13 septembrie 1991 a Comisiei Județene Teleorman s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren arabil extravilan de 1,8000 ha. în persoana petentei D. M. și a defunctului N. T., ambii în calitate de moștenitori ai defunctului N. S., fiind eliberată Adeverința tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991.

Mai arată petenta că după apariția Legii Fondului Funciar, moștenitorii au folosit întreaga suprafață de 1,8000 ha. teren arabil extravilan și au întreprins o . demersuri pentru obținerea titlului de proprietate, însă C. L. de Fond Funciar V. a refuzat să întocmească procesul-verbal de punere în posesie, să-i pună efectiv în posesie și să întocmească documentația, pe care să o înainteze Comisiei Județene Teleorman împreună cu macheta titlului de proprietate, în vederea emiterii acestuia.

Cu privire la suprafața de teren de 1,8000 ha. arată că moștenitorii defunctului N. S. figurează înscriși la rol cu întreaga suprafață, achitând impozitele și taxele aferente.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.18/1991 și a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză.

A depus, în dovedirea cererii, înscrisurile de la filele 5-13.

Intimata C. L. de Fond Funciar V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimata C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1758/_ Judecătoria V. a admis acțiunea având ca obiect: „fond funciar”, formulată de petenta D. M., împotriva intimatelor C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, și C. L. de Fond Funciar V., ; a obligat C. L. de Fond Funciar V. să realizeze punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan și să întocmească documentația, la care să atașeze macheta titlului de proprietate, pe care apoi să le înainteze către C. Județeană Teleorman, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața anterior menționată, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M., iar intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Teleorman, să întocmească și să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M., sub sancțiunea condamnării intimatelor la câte 500 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.; a luat act că petenta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că petentei, alături de N. St. T., ambii în calitate de moștenitori ai defunctului N. S., i s-a reconstituit prin Hotărârea nr.498/13 septembrie 1991 a Comisiei Județene Teleorman, dreptul de proprietate pentru suprafața de teren arabil extravilan de 1,8000 ha., fiind eliberată Adeverința tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991.

Potrivit art. 5 lit. c din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, aprobată prin HG 1120/2005, comisiile locale, după delimitarea în teren, pun în posesie persoanele îndreptățite să primească terenul, întocmind proces-verbal de punere în posesie, iar pe baza documentației întocmite de comisiile locale, vor fi eliberate titlurile de proprietate de către C. județeană de aplicarea a Legii nr. 18/1991.

Instanța de fond a apreciat îndreptățită cererea petentei pentru consolidarea dreptului de proprietate așa încât a obligat C. L. de Fond Funciar V. să realizeze punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan și să întocmească documentația, la care să atașeze macheta titlului de proprietate, pe care apoi să le înainteze către C. Județeană Teleorman, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața anterior menționată, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M..

A obligat intimata C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor să întocmească și să emită titlul de proprietate pentru suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 eliberată pe numele moștenitorilor N. St. T. și D. St. M., sub sancțiunea condamnării intimatelor la câte 500 lei daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal prevăzut de art. 468 C., apelantul pârât C. L. de Fond Funciar V. solicitând, admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul exonerării de plata daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere .

Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că, în mod greșit instanța de fond a obligat - o la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, în condițiile în care aceasta nu s-a opus la întocmirea documentației intimatei și înaintării la C. Județeană, în scopul emiterii titlului de proprietate, unicul impediment fiind reprezentat de identificarea amplasamentului terenului întrucât în arhiva comisiei locale nu există proces verbal de punere în posesie și nici plan parcelar.

La nivelul unității administrativ teritoriale procesul de inventariere a terenurilor se află în curs de finalizare, așa încât nu se poate reține reaua sa credință în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate al intimatei .

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 C. .

La data de_ Tribunalul, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C. a suspendat judecata apelului iar la data de_ C. L. de Fond Funciar V. a solicitat repunerea pe rol a cauzei .

În cursul cercetării judecătorești a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri filele 5- 12.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.

Pin hotărârea nr.498/13 septembrie 1991 a Comisiei Județene Teleorman, s-a reconstituit intimatei reclamante și numitului N. ST. T., în calitate de moștenitori ai defunctului N. S., dreptul de proprietate pentru suprafața de teren arabil extravilan de 1,8000 ha., fiind eliberată Adeverința tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991.

La solicitarea instanței, apelantul pârât a depus la dosarul cauzei documentația care a fost avută în vedere la întocmirea și emiterea adeverinței tip de proprietate, din analiza căreia rezultă că terenul supus reconstituirii dreptului de proprietate era individualizat, amplasamentul fiind identificat astfel cum rezultă din planul de situație anexat documentației înaintate.

Prin urmare în mod corect a procedat instanța de fond la obligarea apelantei pârâte să realizeze punerea efectivă în posesie cu suprafața de 1,8000 ha. teren arabil extravilan și să întocmească documentația, la care să atașeze macheta titlului de proprietate, pe care apoi să le înainteze către C. Județeană Teleorman, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața anterior menționată, conform Adeverinței tip de proprietate nr.5701/1 octombrie 1991 .

Fără a indica temeiul obligării apelantei pârâte la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de întârziere, Tribunalul constată întemeiată aplicarea acestei sancțiuni, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Legea 18/1991, obligarea la plata acestor daune reprezentând de altfel o sancțiune pecuniară în vederea asigurării executării obligației de „a face” de către cel obligat la executarea acesteia și care se va aplica numai în măsura în care intimata- pârâtă nu va respecta dispozițiile instanței .

Pentru neîndeplinirea acestei obligatii "de a face", intimatul reclamant ar avea la îndemână fie dispozitiile art. 5803 Cod Procedura Civila prin care intimata pârâtă poate fi constrânsa la îndeplinirea obligatiei prin aplicarea unei amenzi civile, fie dispozitiile art. 64 din Legea nr. 18/1991, prin obligarea primarului, ca presedinte al Comisiei Locale, la plata de daune cominatorii stabilite de instanta, pâna la îndeplinirea obligatiei de punere în posesie.

Față de considerentele expuse, Tribunalul în raport de disp. art. 480 C. proc. civ. va respinge ca nefondat apelul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C. L. de Fond Funciar V., cu sediul în V., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 1758 din 12 august 2014 pronunțată de Judecătoria V. în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. Județeană Teleorman pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor , cu sediul în A., ., județ Teleorman și intimata-petentă D. M., cu domiciliul în V., ..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. M. A. L. N. Bînciu E.

Red. V.M./ 09.04.2015

Th.red. B.E./ 24.04.2015/5 ex.

D.f._

J.f. I. T.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 369/2015. Tribunalul TELEORMAN