Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 605/2015. Tribunalul TELEORMAN

Decizia nr. 605/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1461/292/2014

ROMANIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 605

-APEL-

Ședința publică de la 28 mai 2015

Tribunalul compus din:

Președinte – V. M.

Judecător - A. L. N.

Grefier - Bînciu E.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă I. I. cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman împotriva sentinței civile nr. 2009 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M. aflat în stare de detenție la Penitenciarul G. și intimatul-reclamant D. I. cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., . având ca obiect – partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la strigarea cauzelor pe lista de priorități, au răspuns intimatul-reclamant D. I. și intimatul-pârât S. M. asistat de avocat N. F. cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 27) și avocat S. E. F., prin reprezentare pentru apelanta-pârâtă cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 25).

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-dosarul se află la al II-lea termen de judecată în apel, cauza fiind amânată pentru lipsa de procedură cu intimatul-pârât;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.pr.civ. pune în discuție competența tribunalului în soluționarea cauzei.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.

Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială rap. la art. 95 pct. 2 și art. 466 C. pr.civ. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.

Instanța, conform art. 238 C. pr.civ. pune în discuție estimarea duratei procesului.

Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul estimează durata procesului la 30 de zile.

Tribunalul estimează durata procesului la 30 de zile.

În temeiul disp. art. 255 rap. La 258 și 479 C. proc. civ. încuviințează ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă cauzei proba cu înscrisurile depuse de apelantă.

Tribunalul, luând act că nu mai sunt cereri de formulat și nici probe de administrat, constată conform art. 392 C. pr.civ. terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Avocat S. E. F., pentru apelanta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea apelului, anularea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Apreciază că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât cauza s-a judecat cu lipsă de procedură încălcând prevederile art. 155 alin. 1 pct. 13 C.pr. civ. referitoare la citarea părților. Deși intimatul-reclamant avea cunoștință că apelanta nu mai locuiește la adresa unde a fost citată, respectiv Roșiorii de Vede, instanța fiind înștiințată că nu mai locuiește în Roșiorii de Vede aspect care rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, apelanta a fost citată la adresa din municipiul Roșiorii de Vede. Având în vedere că din actele depuse la dosarul cauzei reiese că apelanta locuiește în Italia, instanța de fond trebuia să facă aplicarea prev. art. 167 C.pr. civ., să dispună citarea prin publicitate și să numească pentru apelanta-pârâtă un curator care să-i reprezinte interesele.

De asemenea, arată că hotărârea este nelegală, întrucât a fost omologat un raport de expertiză întocmit cu încălcarea disp. art. 335 C.pr. civ., întrucât nu au fost convocate toate părțile, ci doar intimatul-reclamant și intimatul-pârât.

Avocat N. F. solicită admiterea apelului anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.

Arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea unor dispoziții imperative, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 155 alin. 1 pct. 13 C.pr. civ. referitoare la citarea părților.

Intimatul-reclamant D. I., având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de apelanta-pârâtă I. I..

Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede sub nr._ din 23. 04.2014, reclamantul D. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. I. și S. M. partajarea bunului comun - apartament situat în Roșiorii de Vede, ..1, . .

În motivare, se arată că între reclamant și pârâtă, s-a încheiat contractul de împrumut nr. 312/25.03.2013 autentificat la BNP T. M. prin care acesta i-a împrumutat suma de 20.000 lei ce urma a fi restituită până a data de 30.11.2013. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligația, a fost nevoit să formuleze prezenta cerere pentru a-și recupera suma împrumutată și nerestituită de pârâtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 631 și urm. Cod civil, art. 669 și 677 Cod civil.

In dovedire, au fost depuse înscrisuri.

Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat la nici un termen de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2009/03.11.2014, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis cererea având ca obiect partaj, a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei în cote-părți de ½ fiecare, imobilul apartament situat în Roșiorii de Vede, ., ., ., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8018/02.09.2003 încheiat cu municipiul Roșiorii de Vede prin primar, a confirmat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert D. T. și a dispus ieșirea pârâților din indiviziune atribuind pârâtei I. I. în deplină proprietate si posesie imobilul apartament situat în Roșiorii de Vede, ., ., ., conform contractului de vânzare-cumpărare nr.8018/02.09.2003 încheiat cu municipiul Roșiorii de Vede prin primar, în valoare de 117.182 lei.

A obligat pe pârâtul S. M. la plata către pârâta I. I. a sumei de 58.591 lei, cu titlul de sultă și pe pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.958 lei, către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în fapt, că între reclamant, în calitate de împrumutător și pârâta I. I., în calitate de împrumutată, a fost încheiat contractul de împrumut autentificat prin încheierea nr. 312 din 25.03.2013 de BNP T. M. din Roșiorii de Vede, în baza căruia pârâta a împrumutat de la reclamant suma de 20.000 lei, cu obligația acesteia de a o restitui până la data de 30.11.2013, în caz contrar împrumutătorul având posibilitatea să treacă la executarea silită, fără somație.

Întrucât pârâta nu și-a executat obligațiile de plată de bunăvoie, reclamantul a fost nevoită să formuleze cerere de executare silită, iar B.E.J. A. I. din Roșiorii de Vede a întocmit dosarul de executare nr. 137/2013 .

Prin procesul-verbal din data de 29.01.2014 Biroul Executorului Judecătoresc A. I. a luat măsura încetării urmăririi silite imobiliare, cu recomandarea pentru reclamant de a solicita împărțirea bunurilor codevălmașe ale celor doi pârâți, și începerea urmăririi silite a bunurilor proprii ale pârâtei.

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8018/02.09.2003 pârâtul a cumpărat de la Primăria mun. Roșiorii de Vede apartamentul situat în Roșiorii de Vede, ..1, ., în timpul căsătoriei cu pârâta, apartamentul cumpărat fiind bun comun.

Prin sentința civilă nr. 124 din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede în dosarul civil nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între pârâți la data de 24.08.1988, prin acordul de voință al celor doi soți, pârâta reluându-și numele de „I.”.

Din adresa nr._/06.10.2014 emisă de Primăria Municipiului Roșiorii de Vede rezultă că imobilul apartament dobândit de pârâți în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 8018/02.09.2003 nu este achitat integral, data scadentă de plată a ratelor fiind 31.08.2018 .

În situația în care pârâții nu s-au prezentat în fața instanței pentru a dovedi un alt regim juridic al acestui bun imobil, instanța a făcut aplicarea prezumției de comunitate a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, prevăzută de art.30 din Codul familiei și a constatat că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei în cote de ½ pentru fiecare, imobilul apartament situat în Roșiorii de Vede ..1, ., ., cumpărat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 8018/02.09.2003.

Potrivit raportului de expertiza tehnică judiciară întocmit de d-nul expert D. T. și depus în dosar la data de 27.10.2014 ,față de care părțile nu au formulat obiecțiuni, apartamentul are o valoare actuală de piață de 117.182 lei.

Instanța de fond a apreciat incidența prevederilor art.678 alin.1 cod civil potrivit cărora: “Creditorii unui coproprietar pot cere instanței împărțeala bunului, caz in care urmărirea se va face asupra părții de bun cuvenită debitorului”.

În baza art. 451 Cod procedură civilă, a obligat pe pârâți în solidar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.958 lei, către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta I. I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

În motivare, apelanta-pârâtă a arătat, în esență, că instanța a pronunțat o hotărâre nerespectând prevederile imperative referitoare la citarea părților, încălcând prev. art. 155 alin.1 pct. 13 C.pr.civ.

Deși reclamantul avea cunoștință că nu mai locuiește la adresa din Roșiorii de Vede din luna noiembrie 2012, fiind stabilită în Italia, de acest fapt fiind încunoștiințată și instanța de judecată, citarea s-a făcut la adresa din Roșiorii de Vede, astfel toate actele întocmite în cauză sunt lovite de nulitate absolută.

A susținut că instanța trebuia să facă aplicarea disp. art. 167 C. pr. civ., în sensul de a dispune citarea prin publicitate și numirea unui curator care să-i reprezinte interesele în fața instanței.

De asemenea, a mai arătat că sentința apelată este nulă întrucât instanța a omologat un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prev. art. 335 C.pr. civ. întrucât expertul nu a făcut dovada convocării părților, decât pentru reclamant și pârâtul S. M..

În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. C. proc. civ..

Intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost înștiințați cu această mențiune în procedura prealabilă.

În cursul cercetării judecătorești a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri, respectiv acte de identitate f. 5-9.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate instanța apreciază criticile ca fiind întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform disp. art. 480 alin. 3 C. proc. civ. în cazul în care se constată că instanța de fond a judecat litigiul în lipsa părții care nu a fost legal citată, hotărârea va fi anulată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe în cazul în care părțile au solicitat în mod expres această măsură, fie prin cererea de apel, fie prin întâmpinare.

Conform disp. art. 153 c. proc. civ., instanța de judecată va putea hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost legal citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant.

Conform disp. art. 155 pct. 6 C. proc. civ., citarea persoanei fizice se face la domiciliul lor, în cazul în care nu locuiesc la acel domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori locul ales sau în lipsa acestora la locul cunoscut unde își desfășoară activitatea curentă, în mod permanent.

Atunci când nu se poate identifica domiciliul pârâtului în ciuda eforturilor probate ale pârâtului, conform art. 167 c. proc. civ. se procedează la citarea prin publicitate, în modalitățile prev. de lege.

Raportat la dovezile de citare atașate dosarului de primă instanță, se reține că în privința apelantei, procedura de citare a fost îndeplinită cu respectarea disp. 163 C. proc. civ., instanței neputându-i-se imputa vreo culpă, citarea realizându-se în modalitatea legală, prin depunerea actelor la cutia poștală, la domiciliul indicat de reclamant.

Cu toate acestea, atunci când în calea de atac, se dovedește de către apelant, că adresa la care s-a realizat citarea sa nu este ce la care acesta locuiește efectiv, instanța nu poate valida procedura și menține hotărârea pronunțată ca fiind legală și temeinică.

Valorificând întreg materialul probator administrat, atât în fața instanței de fond, cât și a instanței de apel, respectiv procesul verbal al executorului judecătoresc – f. 4, actele de identitate – f. 5-9 dosar apel, dovezile de comunicare, se reține că apelanta nu a fost încunoștințată în mod legal de derularea litigiului, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare, drept ridicat de legiuitorul român la rangul de principiu prin art. 13 C. proc. civ.. Cu înscrisurile depuse în fața instanței de apel, apelanta a făcut dovada faptului că locuiește în străinătate și nu la adresa din mun. Roșiorii de Vede unde s-a realizat citarea pe întreaga durată a procesului..

Așadar, în cauză, procedura de citare cu apelanta a fost îndeplinită la o adresă la care aceasta nu mai locuia la momentul declanșării procesului pendinte, fiind plecată în străinătate.

Nelegala citare v-a determina anularea hotărârii, indiferent de persoana culpabilă de nerespectarea normei procesuale. La momentul realizării procedurii de citare, acest aspect era cunoscut de către intimatul pârât S. M., fapt ce nu a fost adus la cunoștința instanței de judecată și ar fi trebuit determinat în mod corect de către reclamantul intimat, acestuia incumbându-i obligația de a face toate demersurile posibile pentru identificarea locuinței reale a pârâtei obligație dedusă din interpretarea disp. art. 167 C. proc. civ. de reglementare a procedurii citării prin publicitate.

Referitor la procesul verbal din data de 29.01.2014 – f. 4 dosar fond, instanța nu era ținută a-i recunoaște vreo valoare juridică în privința indicării domiciliului apelantei pârâte, întrucât conform disp. art. 194 C. proc. civ., cadrul procesual trebuia să fie fixat de către reclamant, acesta fiind cel căruia îi incumba obligația de a indica domiciliul părților pe care le-a chemat în judecată.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 480 C. proc. civ., instanța va admite apelul declarat și anulând sentința pronunțată, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței, măsura fiind solicitată de apelantă prin cererea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă I. I., cu domiciliul în T. M., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 2009 din 3 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M. aflat în stare de detenție la Penitenciarul G. și intimatul-reclamant D. I., cu domiciliul în Roșiorii de Vede, ., ., județ Teleorman.

Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

V. M. A. L. N. Bînciu E.

Red. th.red. A.L.N./26.06.2015/5 ex.

D.f._

J.f. N. F. D.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 605/2015. Tribunalul TELEORMAN