Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 597/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 5648/740/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 597
-APEL-
Ședința publică de la 28 mai 2015
Tribunalul compus din:
Președinte – V. M.
Judecător - A. L. N.
Grefier - Bînciu E.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă Bureață L., cu domiciliul în comuna B., . și domiciliul procesual ales la SCPA B. & Partenerii în București, Splaiul Independenței, nr. 1, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 3361 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. R., cu domiciliul în B., ., județ B. și domiciliul procesual ales în comuna B., .. 101, județ Teleorman și Autoritățile Tutelare: P. M. B. – Biroul Autoritate Tutelară B., cu sediul în B., ., județ B., P. C. B., cu sediul în ., având ca obiect – stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant I. R. asistat de avocat C. I. cf. împuternicirii avocațiale aflată la dosar (fila 26) și avocat Medeea B. prin reprezentare pentru apelanta-pârâtă, cf. împuternicirii avocațiale nr._ pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-dosarul se află la primul termen de judecată în apel;
-procedura de citare este legal îndeplinită;
- apelul este motivat, semnat, timbrat cu 50 lei taxa judiciară de timbru cf. facturii nr. 1020/20.02.2015 (f. 19) ;
- în procedura prealabilă intimatul-reclamant a depus întâmpinare la data de 10.03.2015,;
- apelanta-pârâtă a depus la data de 27.05.2015 note scrise;
Tribunalul, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C.pr. civ. pune în discuție competența tribunalului în soluționarea cauzei.
Părțile prezente, prin reprezentanți, apreciază că tribunalul este competent material, general și teritorial în soluționarea procesului.
Tribunalul, verificând competența materială, generală și teritorială rap. la art. 95 pct. 2 și art. 466 C.pr. civ. stabilește că este competent să soluționeze cauza de față.
Instanța, conform art. 238 C.pr.civ. pune în discuție estimarea duratei procesului.
Avocat Medeea B. pentru apelanta-pârâtă estimează durata procesului la o 30 de zile.
Avocat C. I., pentru intimatul-reclamant estimează durata procesului la o zi.
Tribunalul estimează durata procesului la o zi.
Avocat C. I., pentru intimatul-reclamant invocă excepția tardivității și nulității cererii de apel și solicită admiterea acestora.
Arată că potrivit art. 471 alin.1 C.pr. civ., „ apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității”. Chiar dacă s-a declarat apel anterior și este declarat la o instanță necompetentă, motivele de apel se depun tot în 30 de zile . Hotărârea este comunicată la data de 05.12.2014, părțile au primit hotărârea la data de 10.12.2014 și s-a motivat apelul la cererea instanței de apel la data de 10 februarie 2015, la două luni după comunicare, peste termenul legal.
De asemenea, precizează că atât cererea de apel cât și motivele de apel sunt depuse la o instanță necompetentă.
Avocat Medeea B., pentru apelanta-pârâtă solicită respingerea excepțiilor, ca nefondate.
Arată că atât apelul cât și motivele de apel au fost expediate către Judecătoria A. și la dosar există dovezi în acest sens, respectiv plicurile cu care acestea au fost comunicate.
De asemenea, precizează că hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtei la domiciliul procesual ales la data de 07.01.2015 (comunicare fila 165 dosar fond), iar față de această dată apreciază că sunt depuse în termen motivele de apel.
Tribunalul respinge excepțiile invocate de către intimatul-reclamant, prin reprezentant, respectiv excepția nulității cererii de apel având în vedere că au fost depuse de către apelanta-pârâtă la Judecătoria A., care au fost înaintate Tribunalului Teleorman și excepția tardivității motivat de faptul că cererea de apel a fost introdusă în termenul prev. de art. 468 C.pr.civ.
Luând act că nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, constată conform art. 392 C.pr.civ. terminată cercetarea procesului, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților în ordinea prevăzută de art. 216 Cod Procedură Civilă.
Avocat Medeea B., pentru apelanta-pârâtă, având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 3361/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria A., schimbarea în tot a sentinței apelate și în consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Învederează că din anul 2013 copilul locuiește împreună cu mama sa și bunicii materni, iar mutarea minorului de la un domiciliu, unde are toate condițiile pentru o creștere normală și o dezvoltare armonioasă la altul, de lângă persoanele de care se simte apropiat și pe care este obișnuit să le vadă zilnic, nu ar putea decât să îi dăuneze și să îi creeze un sentiment de disconfort și nesiguranță.
De asemenea, precizează că intimatul-reclamant nu a făcut dovada existenței unui acord expres din partea bunicului patern privind găzduirea copilului la locuința acestuia și nici nu a prezentat un titlu de proprietate cu privire la locuința unde se dorește a fi găzduit minorul.
Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare taxa judiciară de timbru și onorariu avocat (fond).
Avocat C. I., pentru intimatul-reclamant, arată că minorul are doi părinți și autoritatea părintească aparține în mod egal acestora.
Solicită în primul rând respingerea apelului, ca fiind tardiv formulat și în subsidiar ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de către instanța de fond este temeinică și legală.
Solicită cheltuieli de judecată conform chitanțelor pe care le depune la dosar.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 21.11.2013, sub nr._, reclamantul I. R. a chemat în judecată pe pârâta Bureață L., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i permită să își exercite dreptul de vizitare a minorului I. Nicolas – A., născut la data de 08.03.2009, sub forma găzduirii acestuia în fiecare lună în weekend-ul al doilea și al patrulea, o săptămână în vacanța de iarnă, o săptămână în vacanța de primăvară și o lună în vacanța de vară, la locuința bunicului reclamantului, I. A., din ..
În fapt, reclamantul a arătat că a avut o relație cu pârâta Bureață L. în urma căreia a rezultat minorul I. Nicolas A., născut la data de 08.03.2009, iar prin sentința civilă nr. 3545 din data de 25.09.2013, pronunțată de Judecătoria A., s-a stabilit ca locuința minorului să fie la pârâtă și autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți.
Reclamantul a susținut că a avut legături strânse cu minorul, care a locuit cu el în localitatea Tichilești, județul B., până în luna august 2013, dar și în casa bunicului reclamantului din ., și, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 3545 din 25.09.2013, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, atât el cât și pârâta au posibilități materiale și stabilitate financiară, pe care familia o va acorda.
De aceea, reclamantul a precizat că în perioada în care minorul va fi găzduit la el, va beneficia de toată grija necesară și stabilitatea financiară
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 401 și următoarele Noul Cod Civil, art.14 și art.15 din Legea nr. 272/2004.
La data de 06.02.2014, prin serviciul registratură, s-a atașat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta Bureață L., prin care s-a solicitat, pe cale de excepție, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea de către reclamantă a procedurii de informare privind avantajele medierii, iar pe fondul cauzei: respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată și obligarea reclamantului la lata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii de informare cu privire la mediere, pârâta a învederat că potrivit art. 601 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 64 alin. 1 lit. c din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, părțile și/sau partea interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii în cazul litigiilor în materia dreptului familiei care privesc exercițiul drepturilor părintești. În același timp, art. 193 alin. 1 C. proc. civ., dispune că sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod corespunzător aceasta.
Pârâta a solicitat astfel respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la dispozițiile legale mai sus indicate, dar și față de art. 2 alin. 12 din Legea nr. 192/2006.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivând că noul cod civil nu reglementează o asemenea modalitate de exercitare a autorității părintești, respectiv vizitarea copilului minor sub forma găzduirii acestuia, acest drept de vizitare sub forma găzduirii nefiind prevăzut nici în legile speciale adoptate în această materie.
Totodată, a solicitat și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru că nu i-a îngrădit în nici un moment reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul I. Nicolas A., de a-l vizita și de a lua legătura cu acesta, însă reclamantul nu a venit vreodată pentru a-l vedea pe minor și nici nu a telefonat pentru a se interesa de acesta. Pârâta a apreciat că în cazul admiterii cererii de chemare în judecată s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3545 pronunțată în data de 25.09.2013 pronunțată de Judecătoria A..
A afirmat că reclamantul nu acționează în interesul superior al minorului I. Nicolas A., având în vedere vârsta fragedă a minorului, de doar 4 ani, faptul că are nevoie în prezent de stabilitate, iar mutarea periodică de la o locuință la alta, schimbarea constată a mediului de viață i-ar dăuna și i-ar crea un sentiment de nesiguranță minorului.
În prezent, minorul are parte de un mediu de viață stabil și armonios, caracterizat prin dragoste și prin înțelegere, lucru ce nu poate decât să contribuie la o dezvoltare armonioasă a personalității copilului.
S-a mai arătat că reclamantul și părinții săi au dat dovadă de rea – credință și au refuzat să se conformeze dispozițiilor instanței judecătorești, întrucât până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei A. și pronunțarea sentinței civile nr. 3545/25.09.2013, aceștia aveau obligația, în temeiul sentinței civile nr. 7382 din 15.11.2012 pronunțate de Judecătoria B., în dosarul nr._/196/2011*, de a-i permite pârâtei să-și exercite dreptul de a-l găzdui pe minorul Nicolas A. în ultima săptămână a fiecărei luni. Reclamantul și părinții săi au refuzat să îl încredințeze pe minor pârâtei în vederea găzduirii sale, bunicii paterni declarând că l-au ascuns pe minor și că nu doresc că indice locația unde se află acesta, aspecte consemnate în procesul-verbal încheiat de B. T. G..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod. Proc. Civilă, art. 451 și urm. Cod Proc. Civilă, art. 2 alin.(12), art. 601, alin (1), lit. b și art. 64 alin. (1), lit. C din Legea nr.192/2006.
Au fost atașate în susținerea întâmpinării, următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces-verbal din data de 27.03.2013 încheiat de B. T. G. (f. 34); informații generale dosar nr._ (f. 35, 36, 37, 38).
Referitor la excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut că art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192/2006a fost declarat neconstituțional.
În cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba testimonială constând în ascultarea a câte doi martori pentru fiecare parte și proba cu interogatoriile reciproce.
Pârâta a depus la dosarul cauzei lista întrebărilor la care să răspundă reclamantul, dar proba cu interogatoriul reclamantului nu a putut fi administrată ca și consecință a lipsei acestuia la termenul de judecată stabilit pentru administrarea probatoriului încuviințat.
Față de lipsa nejustificată a reclamantului, instanța l-a decăzut pe acesta din dreptul de administra proba cu interogatoriul pârâtei.
Au fost ascultați în ședința publică din data de 23.10.2014, martorii C. G., propus de reclamant, și G. F., propus de pârâtă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar, după semnare.
Părțile au declarat expres că înțeleg să renunțe la cel de-al doilea martor ce i-a fost încuviințat fiecăreia.
La data de 26.09.2014, prin serviciul registratură, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman a depus la dosarul cauzei fișă de evaluare psihosocială, efectuată la solicitarea Primăriei comunei B., județul Teleorman (f. 72-73).
La data de 07.10.2014, prin serviciul registratură, reclamantul a depus, în copie, sentința civilă nr. 132/16.01.2014 pronunțată de Judecătoria A. (f. 80-82), iar la 10.10.2014 a depus contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 275/12.02.2014 de BNP Asociați T. M. și T. M. (f. 84-85).
În ședință publică, reclamantul a mai depus o caracterizare a sa din partea Consiliului Local al comunei B. și a precizat acțiunea, solicitând să i se stabilească un program de vizitare a minorului, respectiv să i se permisă să îl ia la domiciliul său pe minor sâmbăta și duminica în intervalul orar 12:00 – 18:00, o săptămână în vacanța de iarnă și primăvară (prima săptămână), o lună în vacanța de vară.
Prin sentința civilă nr. 3361/_ Judecătoria A. a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect stabilire program vizitare minor formulată de reclamantul I. R., în contradictoriu cu pârâta BUREAȚĂ L., cu participarea autorității tutelare din cadrul Primăriei comunei B., județul Teleorman,; a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu minorul I. Nicolas-A. (ns. 08.03.2009), după următorul program: în a doua și în a patra săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă, începând cu orele 12:00, până duminică la orele 18:00, la domiciliul reclamantului situat în ., la numitul I. A.; în prima jumătate a vacanței de vară – luna iulie; în vacanța de iarnă – prima zi de C.; în vacanța de primăvară – a doua zi de Paști, la domiciliul reclamantului situat în ., la numitul I. A..; a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată., a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, urmare unei relații de tip uniune consensuală întreținute de părți, la data de 08.03.2009 s-a nascut minorul I. Nicolas-A., copil cu paternitatea stabilită față de reclamant, ceea ce, potrivit prevederilor art. 448 C. civ., îi acordă drepturile unui copil născut în timpul căsătoriei. Minorului i-a fost stabilită locuința la unul dintre părinți, respectiv la domiciliul pârâtei, iar autoritatea părintească în privința sa a revenit ambelor părți din prezentul dosar, potrivit sentinței civile nr. 3545/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria A..
Așadar, în privința stabilirii formei de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu minorul prin încuviințarea reclamantului de a accesa un program de vizitare a copilului său-cerere nouă față de cadrul procesual în care a fost pronunțată sentința sus amintită și care nu îi pune în discuție autoritatea de lucru judecat-, a apreciat că sunt deplin aplicabile art. 401 C. civ. (2011), potrivit căruia (…) părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept, însă instanța trebuie să țină seama și de principiul interesului superior al minorului, reglementat de art. 263 alin. 1 C. civ., cu ascultarea obligatorie copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, art. 264 fiind aplicabil. Verificând din acest punct de vedere programul de vizită propus de reclamant, astfel cum a fost precizat, instanța a constatat că, în raport cu vârsta minorului (cinci ani), exercițiul dreptului tatălui nu vatămă interesul minorului, astfel că îl va încuviința ca atare.
Soluția instanței a avut la bază câteva criterii de referință: în primul rând, vârsta copilului-aproximativ 5 ani, în raport de care se evaluează gradul de dezvoltare fizică și emoțională al acestuia, abilitățile de comunicare, de unde rezultă că minorul, la această vârstă, este puternic atașat de persoanele alături de care a crescut și care constituie pentru el membrii familiei, dar poate resimți, în egală măsură, nevoia de a petrece mai mult timp cu părintele împreună cu care nu locuiește în mod statornic, în vederea alimentării unor sentimente de afecțiune reciprocă, indispensabile unei creșteri armonioase a copilului ; în al doilea rând, situația părinților: tatăl-în vârstă de 20 de ani, iar mama- în vârstă de 19 de ani, ceea ce, pentru instanță, reprezintă un indicator al gradului de maturitate specific vârstei, reflectat prin seriozitatea asumării unor responsabilități presupuse de creșterea și educarea unui copil, cu respectarea dreptului fiecărui părinte de a avea legături personale cu copilul, grad de maturitate care nu exclude atitudini juvenile, precum revanșa unui părinte față de celălalt.
Aceasta înseamnă că între presupusele ostilități invocate de părinți, copilului îi este necesar un mediu calm, constant, care să îi confere certitudini și posibilitatea unei evoluții mentale, sufletești și fizice superioare, or, la aceasta vârstă, minorul în cauză are nevoie de afecțiunea și de sprijinul ambilor părinți, inclusiv de prezența tatălui în programul său, la final de săptămână, în vacanțe și cu prilejul sărbătorilor legale .
Analizând înscrisurile cauzei, inclusiv sentința civilă nr. 132/16.01.2014 a Judecătoriei A. (filele 80-82) coroborat cu depozițiile martorilor G. F. și C. G., instanța a constatat că reclamantul nu a avut posibilitatea reală, efectivă de a-și vizita copilul, întrucât tatăl pârâtei i-ar fi interzis reclamantului să vadă minorul (vezi declarația martorei C. G.), iar soluția pronunțată de Judecătoria A. în sentința indicată mai sus a fost în sensul stabilirii, cu titlu provizoriu, a formei de exercitare a dreptului tatălui reclamant de a avea legături personale cu fiul său, prin intermediul unui program de vizită a copilului la domiciliul pârâtei.
În același context, instanța are în vedere ostilitățile constante dintre părinții copilului și rudele părților, dar și posibilitățile materiale și locative de care dispune fiecare părinte, precum și de interesul concret manifestat față de copil în timp.
Examinând situația materială bună de care fiecare parte dispune (așa cum rezultă și din declarația martorului G. F.) coroborat cu fișa de evaluare psihosocială, efectuată la solicitarea Primăriei comunei B., județul Teleorman de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman (f. 72-73) privind domiciliul reclamantului, instanța a apreciat, pe lângă faptul că minorul are deja un mediu în care evoluează (locuind împreună cu pârâta), că e necesar ca minorul să petreacă timp efectiv și în compania tatălui, în acord cu nevoile și cu deprinderile specifice vârstei, cu scopul consolidării relației tată-fiu, respectiv a sentimentelor de afecțiune și de prețuire reciprocă.
Pentru a transpune în fapt disp. art. 401 C. civ., analizând formula în care s-a propus programul de vizitare a minorului de către reclamant, s-a constatat că este în interesul superior al copilului, în sensul reglementat și de art. 496 alin. 5 teza a doua C. civil, încuviințarea unui program de vizitare a acestuia, astfel: în a doua și în a patra săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă începând cu orele 12:00, până duminică seara la orele 18:00, la domiciliul reclamantului, situat în ., la numitul I. A., bunicul patern; în prima jumătate a vacanței de vară-luna iulie, în vacanța de iarnă-prima zi de C.; în vacanța de primăvară-a doua zi de Paști, la domiciliul reclamantului, situat în ., la numitul I. A., bunicul patern.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal prevăzut de art. 468 C., apelantul pârât Bureață L. solicitând, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate cu consecința respingerii acțiunii .
Criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie a arătat că programul încuviințat de către instanța de fond contravine interesului superior al minorului I. Nicolas A., ori acest principiu trebuie să prevaleze în demersurile ce privesc copii .
Intimatul reclamant nu a făcut dovada existenței unui acord expres din partea bunicului patern privind găzduirea fiului său la locuința sa și nu a prezentat un titlu de proprietate cu privire la locuința unde se dorește a fi găzduit.
Instanța de fond nu a analizat reaua credință de care a dat dovadă intimatul reclamant și părinții săi, care au refuzat să se conformeze dispozițiilor instanței și i-au îngrădit exercitarea dreptului de a avea legături personale cu fiul său.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 C. .
Prin întâmpinarea formulată intimatul reclamant a invocat excepția tardivității apelului și excepția nulității cererii de apel, iar pe fond respingerea ca nefondat a apelului declarat.
Asupra excepțiilor invocate de intimatul reclamant, Tribunalul s-a pronunțat la data de_ în sensul respingerii acestora ca nefondate.
În cursul cercetării judecătorești a apelului nu au fost administrate probe noi . Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente.
Art. 401 C. civ. aplicabil în cauză, în considerarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 2 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, conține o dispoziție de principiu în sensul că - părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept .
În același acord sunt și dispozițiile art. 38 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 republicată în temeiul căruia instanța este abilitată să se pronunțe cu privire la modalitatea în care se exercită dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a păstra legături personale cu minorul, prin stabilirea unui program de vizitare corespunzător.
Pe de altă parte, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 republicată este, potrivit art. 14 alin. 1 acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi relațiile personale realizându-se conform art. 15 prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
Raportând aceste considerații la motivele de apel invocate de apelanta pârâtă în prezenta cauză, Tribunalul reține că, în ceea ce privește programul de vizitare a minorului de către intimatul reclamant stabilit de către prima instanță, respectiv: în a doua și în a patra săptămână a fiecărei luni, de sâmbătă, începând cu orele 12:00, până duminică la orele 18:00, la domiciliul reclamantului situat în ., la numitul I. A.; în prima jumătate a vacanței de vară – luna iulie; în vacanța de iarnă – prima zi de C.; în vacanța de primăvară – a doua zi de Paști, la domiciliul reclamantului situat în ., la numitul I. A. – se apreciază ca fiind unul rezonabil, care respectă interesul superior al copilului, în sensul de a se asigura condiții normale de întreținere a legăturilor personale cu tatăl său cu o suficientă constanță și substanță pentru a menține o anumită a viață de familie cu acesta, în contextul în care nu mai locuiesc împreună.
Interesul superior al copilului nu implică evitarea oricărei schimbări a mediului familial pentru o perioadă de timp chiar și atunci când este vorba de celălalt părinte, ci, din contră, menținerea unor legături efective care să conducă la existența unei vieți de familie cu ambii părinți. Or, atingerea acestui deziderat presupune în mod necesar coabitarea copilului cu fiecare dintre părinți pe o durată de timp suficient de îndelungată. De aceea, posibilitatea părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta prin găzduirea sa chiar și la domiciliul tatălui său trebuie recunoscută într-o măsură cât mai ridicată.
În aceste condiții, reținând că programul stabilit de instanța de fond realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contact susținut între un părinte și copilul său și aceea de respectare, pe cât posibil, a programului de viață cu care acesta este obișnuit, instanța folosindu-și puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente, Tribunalul, față de dispozițiile articolului 480 alin 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de către apelantul pârât ca nefondat.
Cum apelanta a căzut în pretenții, în temeiul disp. art. 453 C. proc. civ. va obliga apelanta la plata către intimat a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Bureață L., cu domiciliul în comuna B., . și domiciliul procesual ales la SCPA B. & Partenerii în București, Splaiul Independenței, nr. 1, ., ., sector 4, împotriva sentinței civile nr. 3361 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. R., cu domiciliul în B., ., județ B. și domiciliul procesual ales în comuna B., .. 101, județ Teleorman și Autoritățile Tutelare: P. M. B. – Biroul Autoritate Tutelară B., cu sediul în B., ., județ B., P. C. B., cu sediul în ..
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
V. M. A. L. N. Bînciu E.
Red. V.M./26.06.2015/6 ex.
D.f._
J.f. D. A. P.
.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul... | Curatelă. Decizia nr. 596/2015. Tribunalul TELEORMAN → |
|---|
