Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 186/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 186/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 186/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Sentința Nr. 186/2012
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile formulate de către reclamanții V. G. și V. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. București reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice având ca obiect constatare si despăgubiri in temeiul Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror S.-M. V.-D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra excepției inadmisibilitatii si prescriptiei invocate prin intampinare și asupra fondului.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a excepției inadmisibilitatii, de admitere a excepției și de respingere a acțiunii.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamanții V. G. și V. I. au chemat în judecată pe pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să caracterul politic al condamnărilor suferite de tatăl lor V. I. decedat la data de 24 septembrie 2006 și sa dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri în cuantum de a sumei de 15.000 euro, echivalent in lei la cursul de la data plații efective, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral cauzat reclamanților, părinților sai V. I. decedat la data de 24 septembrie 2006 si V. G. decedata la data de 24 august 2004, pentru traumele psihice suferite, cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamantii V. G. si V. I. sunt fiii si moștenitorii de drept ai defunctului V. I. decedat la data de 24.09.2006. F. sa fie implicat in activități politice, tatăl sau a fost condamnat politic si a fost privat de libertate suportând regimul de detenție din inchisoarea comunista si coloniile de munca 7 ani, in perioadele: 16 noiembrie 1948 - 30 noiembrie 1950 (arestat printr-o măsura administrativa abuziva cu caracter politic fara sentința de condamnare), 30 noiembrie 1950 - 30 noiembrie 1952 (conform biletului de liberare nr.5358/1952 emis de Penitenciatul U.M 1) si de la 2 iulie 1959 pana la 4 iulie 1962 (conform biletului de eliberare nr.5694/1962 emis de Penitenciarul 0830 Periprava ).
Incepând cu primăvara anului 1948, impotriva tatălui reclamantilor a fost exercitata o teroare din partea unor indivizi, membri ai Partidului Comunist, amenintandu-l ca va fi arestat si făcut dispărut pe motiv ca s-a exprimat dușmănos la adresa noului regim social-politic instaurat la 06.03.1945. Nu a luat in seama o astfel de amenințare deoarece nu se considera vinovat de nimic. Situația s-a agravat, iar de frica a fost nevoit sa plece din localitate si sa stea < ascuns=""> departe de casa o anumita perioada. In luna noiembrie, convins ca problemele si calvarul familiei a incetat, s-a intors acasă si s-a prezentat la Securitatea Județului M. din T.-S., unde fara a i se aduce la cunoștința fapta săvârșita, in lipsa unei sentințe de condamnare, a fost arestat.
Fiind căutat de Miliție si de Securitate, in fiecare noapte casa a fost inconjurata de mai multe persoane care intrau abuziv peste ei in casa pentru a face percheziție, îi amenințau cu pistolul si le aduceau injurii in modul cel mai odios. Luni de zile au fost siliți sa trăiasca sub aceasta presiune si teroare, deoarece se zvonise in . ascunde prin pădurile din apropiere si noaptea vine sa doarmă acasă. Bunicul a făcut mai multe demersuri in aflarea adevărului despre vinovăția tatălui, dar in zadar, răspunsul pe care il primea era același: „ nu suntem competenți de a dispune in cauza intrucat numitul este deținut in baza dispozițiilor organelor administrative.”
Detenția tatalui reclamantilor a dus la moartea prematura a părinților lui, respectiv bunicii care erau in vârsta si foarte sensibili. Au rămas inpreuna cu mama, care i-a crescut foarte greu. De la tată nu aveau vesti, nu știau in ce penitenciar se afla si nu găseau nicio posibilitate sa primeasca vreo informație despre el. Scoală elementara au terminat-o in localitatea Breznita Motru, fiind privați de anumite drepturi de care se bucurau ceilalți colegi, din cauza faptului ca tatăl era un ""pușcăriaș". De mici au prestat anumite munci ocazionale pentru a se întreține deoarece pământul si mijloacele de lucru ale acestuia le-au fost confiscate. Cu greu, deoarece au avut nenumărate piedici, au urmat Scoală Profesionala Electromotor care avea si internat.
Toate acestea au fost de natura a distruge viețile tuturor, ale bunicilor fiind scurtate in mod brutal si ale mamei in mod direct. Si ulterior condamnării, pe baza dosarului de „dușman al poporului„ ce i-a fost întocmit tatălui în perioada comunista, au suportat persecuții si umilințe nenumărate de ordin fizic si moral, marginalizari si frustrări care le-au marcat viețile.
In ceea ce privește prejudiciul material cauzat familiei, au aratat ca imediat dupa arestarea tatălui, au fost deposedați de jumătate din imobil ce a fost folosita ca magazin sătesc. Scoala din localitate este construita cu cărămida luata din proprietatea lor. De asemenea au fost privați de multe bunuri, cum ar fi butoaie de diferite capacități, trăsura precum si multe alte lucruri ce au fost luate fara a se încheia vreun proces-verbal.
La stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui la 7 ani inchisoare, au solicitat a se avea in vedere criteriile de apreciere dispuse prin Decizia nr.4286/2004 a Inaltei Curți de Casație si Justiție si anume: „ consecințele suferite pe plan fizic si psihic, expunerea la disprețul public in calitate de inculpat si condamnat, atingerea grava adusa onoarei si demnității, sentimentul de frustrare si dezumanizare si de afectare grava a prestigiului profesional si a personalității morale...".
In drept: dispozițiile Legii nr.221/2009, art.998-999 Cod Civil, art.l din Protocolul adițional nr.l la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.2, 3, 4 si 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului si art. 12 din Codul de Procedura Civila.
In probatiune: proba cu inscrisuri, martori, precum si orice alte mijloace de proba admise de lege a căror necesitate va rezulta in cursul dezbaterilor.
Solicita judecarea conform art.242 din Codul dc procedura civila.
In dovedirea acțiunii, au anexat in copie:certificat de deces tata V. I. si mama V. G. ; certificat de naștere si carte de identitate reclamant 1 V. G., certificat de naștere si carte de identitate si reclamant 2 V. I. ; certificat de moștenitor nr.235/30.10.2006; bilet de liberare nr.5358/1952 si bilet de eliberare nr.5694/1962 ; copii dactilografiate bilete de eliberare ;scrisoarea din data de 30.05.1948 formulata de bunicul u către D-nul Prefect ; răspunsul telegrafic al Ministerului Justiției din anul 1951 ; adresa nr.660.292/21.11.1969 eliberata de Consiliul Securității Statului; adresa nr._/R/28.09.1976 eliberata de Consiliul Popular Județean M.; adresa către Consiliul Popular al jud.M.; adresa către Ministerul Muncii.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței sa respingă acțiunea ca neintemeiata, având in vedere Deciziile Curții Constituționale nr. 1354/20.10.2010, prin care au fost declarate neconstitutionale prevederile art.l pct. 1 si art.II din OG nr.62/2010 precum si nr. 1358/21.10.2010, prin care Curtea Constituționala a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art.5 alin.l lit.a). teza intai din Legea nr.221/2009, iar aceste prevederi au rămas fara efecte juridice incepand cu data de 31.12.2010, intrucat legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
In acest sens, a invocat dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României, revizuita: "Dispozițiile din legile si ordonanțele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fund neconstitutionale. isi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea
Prin precizarea de acțiune reclamanții V. G. si V. I. au aratat că prejudiciul material a cărui acoperire o solicita se justifica astfel:
Cu privire la distrugerea casei au precizat că în anul 1950 mai mult de jumătate din imobilul situat administrativ in localitatea Breznita Motru, jud.M. a fost preluat de regimul comunist si aproximativ 20 de ani in cele 3 camere din totalul de 5 a funcționat un magazin sătesc „ Cooperativa Breznita Motru „. Dupa ce a revenit in proprietatea lor zidurile casei erau complet degradate, podeaua distrusa din cauza greutăților (saci cu sare, soda caustica, zahăr, diverse alimente depozitate in cantități mari) intrucat nu exista magazie iar camerele se aflau deasupra beciului (fara o placa solida de susținere). Niciuna dintre ferestre nu avea geam, sticla fiind sparta. Interiorul casei era . de degradare, nu se putea locui in acele condiții, fiind nevoiți sa faca o reparație capitala.
Pentru lucrările de construcții au plătit suma de 5.000 euro.
Bunurile din cele 3 camere - scaune, mese, covoare, lustre, canapele ( aceastea fiind mobilate in întregime ) au fost complet distruse. Valoarea acestor bunuri a fost de 2.500 euro.
In beciul casei au rămas butoaiele de vin (din zinc si lemn), rafturi, diverse bunuri folosite in gospodărie care au fost confiscate de către reprezentanții puterii comuniste valoarea acestora fiind de 2.500 euro.
Hambarul sau magazia de cereale a fost folosita exclusiv pentru depozitarea cerealelor de la CAP si au fost nevoiți ca produsele agricole pentru animalele din gospodăria pe perioada iernii sa le păstreze in casa. Pentru expolatarea acesteia au solicitat plata sumei de 1.000 euro.
In acea perioada s-a construit scoală din ., abuziv au fost luate din gradina reclamantilor un număr mare de cărămizi achiziționate de bunici care intenționau sa ridice o casa. In concluzie, clădirea scolii a fost construita 70% din cărămida lor, in valoare de 3.000 euro.
In exploatarea statului a rămas timp de 20 ani o suprafața de 5 ha teren arabil cu un venit net anual de 2.000 euro.
Valoarea totala a acestor bunuri este de 16.000 euro.
Prin întâmpinarea formulată la precizarea de acțiune, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, cu motivarea ca prevederile art.998-999 cod civil si Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale au caracter general care instituie răspunderea pentru erorile judiciare indiferent de natura cauzelor in care acestea au fost săvârșite respectiv răspunderea pentru victimele "unor arestări sau a unei dețineri in condiții contrare dispozițiilor acestui are dreptul la reparații".
In subsidiar, s-a solicitat sa se constate ca in speța a intervenit prescripția dreptului la acțiune atat in ce privește daunele materiale, cat si cele morale.
Astfel, potrivit art.3 din Decretul nr. 167/1958 termenul prescripției este de 3 ani, acesta fiind intervalul de timp stabilit de lege inlauntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune in sens material, sub sancțiunea pierderii acestui drept.
In speța, paguba pretins a fi fost suferita de către reclamanti decurge din deportarea intregii familii in timpul regimului comunist, astfel incat dupa inlaturarea acestui regim, reclamantei i-a fost cunoscuta paguba pricinuita si persoanele care răspund de ea.
In ce privește perioada anterioara decembrie 1989, apreciază ca a operat suspendarea prescripției dreptului la acțiune, in sensul art.13 din Decretul nr.167/1958, cel impotriva căruia curgea termenul era impiedicat de un caz de forța majora sa faca acte de inrerupere, INSA dupa decembrie 1989 avea posibilitatea sa solicite daunele morale si materiale, in baza art.998-999 Cod civil si a Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.
In acest context, având in vedere ca de la inlaturarea regimului comunist (decembrie 1989), data la care a încetat motivul suspendării cursului prescripției si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, devin aplicabile dispozițiile art.l alin.l si art.3 alin.l din decretul nr.167/1958.
Chiar daca s-ar raporta la art.504 Cod procedura penala, cererea de chemare in judecata apare prescrisa, intrucat, conform acestui text de lege, acțiunea pentru obținerea reparării pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita in termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, dupa caz, a horararilor instanței de judecata sau a ordonanței procurorului.
Adoptarea legii nr.221/2009 nu poate constitui o repunere in termenul de prescripție de 3 ani.
Având in vedere faptul ca reclamantii nu au făcut dovada ca s-au aflat in imposibilitate de a formula acțiunea pentru a opera întreruperea prescripției extinctive, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune s-a prescris, nefiind exercitat in termenul prevăzut in mod expres de legiuitor
In ce privește daunele materiale a invocat inadmisibilitatea.
Reclamantii aveau posibilitatea inca de la apariția OG nr.214/1999, a Legii 10/2001 si a Legii nr.247/2005 sa beneficieze de restituirea proprietăților confiscate sau de echivalentul acestora. Cum acestia nu au uzat de aceste dispoziții legale (rămânând in pasivitate) sau daca s-au folosit de acesta si nu au obținut ceea ce a cerut, in acest moment, pe calea oferita de Legea nr.221/2009, cererea devine inadmisibila.
Mai mult, din insusi textul legii nr.221/2009, art.5 lit.b, reiese faptul ca pot fi acordate despăgubiri materiale( sub anumite condiții) insa pe de o parte doar pentru bunurile confiscate si numai pentru bunuri imobile tocmai pentru se introduce condiția - legea nr. 10/2001 si 247/2005 care se refera la bunuri imobile, asa incat reclamantul nu poate solicita despăgubiri pentru bunuri mobile sau pentru folosința bunurilor.
Cu privire la lipsa folosinței bunurilor confiscate perioada deportării, . Cod civil prevede ca " Daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de excepțiile si modificările de mai jos ".
Insa, daunele moratorii (damnum emergens), la fel ca si daunele compensatorii (lucrum cessans) pot fi acordate daca sunt indeplinite anumite condiții. Așadar, pentru angajarea răspunderii civile in acest caz este necesar ca intre masurile cu caracter administrativ luate de S. R. si prejudiciu sa existe o legătura de cauzalitate. Obligația de dezdaunare ia ființa numai cand se stabilește existenta in mod obiectiv a unei legaturi de la cauza la efect intre măsura confiscării bunurilor dispusa de paratul chemat sa răspundă si paguba suferita de victime, in intelesul ca aceasta legătura constituie insasi premisa răspunderii. Legătura intre cauza si efect e obligatoriu de demonstrat, inexistenta unui raport de cauzalitate inlatura temeiul tragerii la răspundere.
Asa incat, nu poate fi atrasa răspunderea Statului R. pentru beneficiul nerealizat ca urmare a nefolosirii terenului ori a altor bunuri confiscate, intrucat nu se dovedește un prejudiciu cert, sigur sub aspectul existentei sale si sub aspectul posibilității de evaluare, aceste beneficii putând fi influențate de mai mulți factori inclusiv de fenomenele meteorologice. Pe cale de consecința, nu poate fi demonstrata existenta unui raport de cauzalitate intre masurile administrative si prejudiciul pretins a fi cauzat.
De altfel, CEDO s-a pronunțat in mod repetat cu privire la aceste beneficii nerealizate in sensul respingerii lor, motivând prin aceea ca o evaluare a acestor daune ar insemna "specula"( ex. Cauza Gingis/Romania- Hot.din data de 04.11.2008, publicata in MO partea I nr.458/02.07.2009).
Intampinarea nu a fost motivata in drept.
A fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile mentionate.
Din analiza materialului probatoriu aflat la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii solicita prin actiunea pendinte constatarea caracterului politic al masurii administrative a arestarii tatalui lor si obligarea statului roman prin al sau reprezentant la plata de daune morale si materiale in compensarea prejudiciului suferit urmare a acestei masuri.
Din analiza documentatiei depuse la dosar de CNSAS rezulta ca tatal reclamantilor a fost arestat administrativ in considerarea activitatii legionare desfasurate.
In conditiile art.4 (1) din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. (3) urmand a se aplica în mod corespunzător.
Art.1 alin.3 stipuleaza ca constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic; propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială, cu mentiunea expresa ca prevederile acestei ordonanțe de urgență nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate cu caracter fascist în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.
Pe cale de consecinta, instanta urmeaza respinge cererea de constatare a caracterului politic al masurii administrative analizate.
In ce priveste petitul cu obiect daune morale intemeiate pe prevederile art.5 alin.1 lit.a din lege, acesta va fi respins ca nefondat, atat in considerarea faptului ca nu este indeplinita conditia premisa continuta in art.5 alin.1, acela al dovedirii ca petentul/antecesorul a facutobiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cat si in considerarea faptului ca urmare a constatarii caracterului neconstitutional al acestui text de lege prin Decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, a incetat a produce efecte juridice.
Potrivit exigentelor art.31 din Legea nr.47/1992, republicata, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Curtea a apreciat ca legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Prin urmare, Curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că "În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea a apreciat că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea a reținut că și alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestații lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei deținuți în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu forțat sau au fost internați în alte localități - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii și studenții care au fost siliți să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situație cel puțin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar soții supraviețuitori și urmașii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmașii participanților la mișcarea de rezistență, morți în luptă, în detenție sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanți în mișcarea de rezistență, morți în timpul detenției sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participanților necombatanți în mișcarea de rezistență uciși sau morți în timpul detenției după punerea în aplicare a sentinței.
Este de observat ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a analizatei decizii, Parlamentul Romaniei nu a procedat la modificarea textului de lege declarat neconstitutional.
Decizia Curtii cu privire la neconstitutionalitatea unui text de lege are caracter general obligatoriu - atat in cadrul unui raport de drept procesual in curs de desfasurare, cat si fata de cele viitoare, neputandu-se interpreta ca este astfel incalcat principiul neretroactivitatii legii civile; din punct de vedere tehnico-juridic, prin efectul deciziei Curtii textul de lege nu a fost modificat, ci a incetat sa mai produca efecte juridice; din aceasta perspectiva, nu se poate aprecia ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea in patrimoniu o „speranta legitima”, susceptibila de a intra in sfera notiunii de „bun” in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventie, in acest sens fiind si jurisprudenta Curtii de la Strasbourg (in Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei – Curtea a statuat ca atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății; prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective).
Fiind lipsita de fundament juridic, actiunea se impune a fi considerata ca nefondata, in conditiile in care art.5 alin.1 lit.a din lege a fost indicat ca temei juridic principal, iar celelalte dispozitii legale – art.998-999 Cod civil, art.1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeană a Drepturilor Omului, art.1, 2, 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au fost indicate in complinire.
De altfel, ratione temporis, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu protocoalele sale aditionale, nu isi gaseste aplicabilitatea in cauza, intrucat, la data luarii masurii administrative, aceasta nu fusese adoptata si cu atat mai putin fusese ratificata de Romania.
Nu se poate aprecia ca, prin neaplicarea dispozitiilor Legii nr.221/2009 in cauzele aflate in curs de solutionare la pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale se creeaza o discriminare in raport de petentii care au beneficiat anterior de prevederile acestui act normativ, intrucat, tocmai prin pronuntarea deciziilor instantei de contencios constitutional, s-a creat o situatie de drept diferita de cea initiala; or, art.14 din Conventie, ca si Protocolul nr. 12 la Convenție impun un tratament identic pentru situatii identice; in plus, temeiurile discriminarii, prevazute de dispozitiile amintite, nu se regasesc in speta.
In raport de celelalte temeiuri juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudiciul creat prin masura administrativa luata de stat apare ca prescris extinctiv, pentru urmatorul rationament juridic:
In conditiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la actiune in justitie avand ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescriptiei, scopul legiuitorului fiind acela de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securitatii circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sanctiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protectie juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin masura deportarii s-a născut la data incetarii acestei masuri, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care masura abuziva si-a incetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamantii au fost impiedicati, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o actiune ca cea supusa analizei, desi cunosteau sau ar fi trebuit sa cunoasca atat intinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei actiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sanctiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speta devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecinta prescrierii dreptului la actiune in sens material.
Termenul special de prescriptie prevazut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru actiunea in despagubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege mentionat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecinta, ca prin reglementarea acestui termen special de prescriptie, legiuitorul a renuntat la prescriptibilitatea actiunii in despagubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoasteri a dreptului pretins cu efect intreruptiv de prescriptie in conditiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, intrucat intreruperea prescriptiei presupune ca termenul de prescriptie sa nu se fi implinit, conditie neindeplinita in speta de lege lata, institutia prescriptiei extinctive este reglementata de norme imperative, asa cum rezulta din prevederile art.1 alin.3 si art.18 din decret, dispozitii ce se aplica in mod exclusiv in baza caracterului lor special, cu excluderea celor cu caracter general cuprinse in codul civil in materie de prescriptie (specialia generalibus derogant); repunerea in termen opereaza in conditiile strict prevazute de art.19 din decret, neindeplinite in speta; institutia renuntarii la prescriptie, incompatibila cu normele imperative ale decretului amintit, isi gaseste aplicabilitate doar in materia prescriptiei achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudente constante.
In ce priveste petitul cu obiect daune materiale, in temeiul art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza dreptul la un proces echitabil, ce presupune si analiza unei cereri si nu respingerea ei pe un simplu fine de neprimire, instanta va respinge exceptia de inadmisibilitate invocata prin intampinare.
Si exceptia prescriptiei dreptului la actiunea in repararea prejudiciului material se impune a fi respinsa ca nefondata in temeiul art.5 alin.1 din legea nr.221/2009 care a instituit un termen de prescriptie de 3 ani de la data intrarii in vigoare a acestui act normativ.
Petitul insa se impune a fi respins ca nefondat atat in considerarea faptului ca, asa cum s-a aratat mai sus, nu este indeplinita conditia premisa continuta in art.5 alin.1, acela al dovedirii ca petentul/antecesorul a facutobiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cat si al neindeplinirii conditiilor prevazute de lit.b a acestui text de lege, care vizeaza exclusiv acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare
In ce priveste bunurile mobile acestea pot face obiectul reparatiei in conditiile restrictive impuse de art.6 alin.2 din legea nr.10/2001 la care textul de lege face trimitere si care se refera doar la utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge in tot actiunea formulata.
In temeiul art.274 C.proc.civ., in raport de solutia de respingere a actiunii, instanta va respinge si cererea cu obiect cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia de inadmisibilitate.
Respinge actiunea civila formulata de către reclamanții V. G. domiciliat in ., jud.Timis si V. I. cu reședința in ..M., ambii cu domiciliul procesual ales in Dumbravita, ..28A, jud.Timis, formulata in contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București prin D.G.F.P.T. cu sediul în Timisoara ..
Respinge cererea cu obiect cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.01.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. D. C. P.
Red LD
Tehnored CP
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5/2012. Tribunalul TIMIŞ | Anulare act. Decizia nr. 3/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
