Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1045/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1045/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 1045/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
Sentința Nr. 1045/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier C. C. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta G. M. T. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T., având ca obiect despăgubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei avocat C. D. C. în substituirea avocat Raută V., lipsă fiind pârâtul.
Ministerul Public a fost reprezentat de doamna procuror O. Ț. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apărătorul reclamantei depune delegație de substituire, certificat de deces al numitei G. I. și copie CI.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat asupra excepției lipsei calității procesuale active cu privire la petitul privind constatare și inadmisibilității și asupra fondului.
Reclamanta prin apărător a pus concluzii de respingere a excepții, arătând că a fost dovedită prin înscrisuri calitatea procesuală activă, iar cu privire la inadmisibilitate a solicitat respingerea excepției, întrucât acțiunea se încadrează în prevederile legii nr.221/2009. pe fond a pus concluzii de admitere a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public a pus concluzii de respingere a excepției lipsei calității procesuale active în ce priveste petitul constatare, de admitere a inadmisibilității, acțiunea neîncadrându-se în prevederile art. 5 din legea nr.221/2009, iar pe fond de respingere a acțiuni
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr_, reclamanta G. M. T. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând în temeiul art.4 alin.(2) și art. 5 alin.l lit.(b) din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic, a se constata caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva bunicului Bau Gh.F. și obligarea statului român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice la acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 10.000 de euro, reprezentând echivalentul valoric al bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative luate.
În fapt a arătat că bunicul Bau Gh. F. a avut domiciliul în orașul A., ., iar potrivit certificatului nr.57 din 3.02.2012 eliberat de Biroul Județean Teleorman al Arhivelor Naționale a figurat în evidențele Primăriei orașului A. în tablourile cu chiaburi pe anii 1949-1959 intrând sub incidența Decretului 115/1959.
Acesta a deținut o casă de locuit cu patru camere, cu grajd, patul și teren, un tractor marca Lanz Buldog, de 35 C.P., tip 1941, o mașină de secerat, o legătoare și o vită.
In anul 1952 au fost sechestrate toate aceste bunuri pentru asigurarea plății contravalorii produselor agricole nepredate de Bau Gh. F. statului român.
Ulterior aceste bunuri au fost confiscate și s-a restituit numai casa de locuit cu anexele aferente acesteia.
Pentru celelalte bunuri sechestrate și confiscate un tractor marca Lanz Buldog, de 35 C.P., tip 1941, o mașină de secerat, o legătoare și o vită), reclamanta în calitate de nepoată a defunctului Bau Gh. F., ce i-a fost bunic, a solicitat acordarea de despăgubiri materiale în cuantum de 10.000 de euro, având în vedere că art.5 alin.l din Legea 221/2009 prevede expres că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, obligarea statului la acordarea de despăgubiri materiale.
In drept, art.4, art.5 din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic.
În probațiune a anexat procesul - verbal din 16.10.1952, certificatul nr.57 din 3.02.2012.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale active si lipsei calității procesuale active integrale a reclamantei in ceea ce privește întreaga acțiune; referitor la petitul 1 privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferite de antecesorul reclamantei, Bau Gh. F.: pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei in ce privește capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative suferite de numitul Bau Gh. F.; pe fond, respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat; referitor la petitul in pretenții, respingerea acestuia ca inadmisibil., ca nedovedit ori ca neîntemeiat.
Pe cale de excepție, a solicitat constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei având in vedere ca nu a depus înscrisuri pentru a dovedi ca este descendenta numitului Bau Gh. F., asa cum se prevede la art. 5 alin. 1 teza a Il-a din Legea nr. 221/2009 .
De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale active integrale a reclamantei in ceea ce privește întreaga acțiune formulata, având in vedere faptul ca aceasta nu a dovedit faptul ca după decesul bunicului este singura persoana care are calitate procesuala activa pentru promovarea acțiunii in despăgubire, in conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 teza a Il-a n Legea nr. 221/2009.
Astfel, in condițiile in care norma legala stabilește calitate procesuala activa si sotului supraviețuitor al persoanei condamnate decedate, precum si descendenților acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv, reclamanta nu a dovedit faptul ca nu mai exista alti descendenți de gradul I iu al II-lea al defunctului Bau Gh. F. care au aceeași vocație procesuala activa pentru a promova acțiunea in acordarea despăgubirilor.
Referitor la capătul de cerere in constatare formulat in temeiul art. 4 alin. 2 lin Legea nr. 221/2009, pe cale de excepție, a solicitat constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei in ceea ce privește formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al presupuselor masuri administrative luate impotriva numitului Bau Gh. F..
Astfel potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, pot solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora exclusiv persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative iar nu rudele acesteia: "Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător."
Dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 nu stabilesc faptul ca prevederile art. 4 alin. 1 teza a Il-a din lege s-ar aplica in mod corespunzător, in ceea ce privește introducerea cererii de constatare a caracterului politic de către orice persoana fizica sau juridica interesata sau din oficiu de către parchetul județean si in cazul masurilor administrative, drept pentru susține ca, dupa moartea persoanei, introducerea cererii de constatare a caracterului politic de către orice persoana fizica sau juridica interesata sau din oficiu de către parchetul județean poate fi făcuta doar in cazul condamnărilor penale pronunțate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 din lege.
Pe fond, a solicitat respingerea petitului in constatare ca neintemeiat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 221/2009: "Constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsura luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, daca au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, crețul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din irtie 1954 si Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de inistri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 irtie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri . 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, 9tararea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de inistri nr. 282 din 5 martie 1958 si Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august;
Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității sporului;
Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr.490/1952 si Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor interne;
Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului."
Iar conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009: "Persoanele care au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la art 3, pot, de asemenea, soilicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al acestora. Prevederile art 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător."
Art. 1 alin. 3 prevede următoarele: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic si condamnarea pronunțata in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penala, daca prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul intre scopurile prevăzute la art 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător in rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, masuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin forța a regimului comunist instaurat in România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare."
F. de susținerile reclamantei, referitor la faptul ca bunicul acesteia a figurat in evidentele Primăriei Orașului A. in tablourile de chiaburi pe anii 1949 - 1959, intrând sub incidenta Decretului nr. 115/1959, a învederat ca acest decret se refera restrictiv numai la preluarea de către stat a folosinței terenurilor agricole si nu la dreptul de proprietate asupra cestora, fara ca prin Decretul nr. 115/1959 sa se fi dispus vreo măsura administrativa principala in ce il privește pe numitul Bau Gh. F. de genul celor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 221/2009 (dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu).
Referitor la petitul in pretenții formulat in temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009:
In primul rând, luând in considerare ca acest petit este formulat in temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, iar asa cum a arătat anterior cele solicitate de reclamanta nu se încadrează in ipotezele reglementate de dispozițiile Legii nr. 221/2009, masurile luate impotriva antecesorului reclamantei neavând caracter politic, a apreciat ca se impune respingerea petitului ca inadmisibil a fi formulat in temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009.
In al doilea rand, in ce privește daunele materiale reprezentând contravaloarea bunurilor preluate de către stat de la bunicul reclamantei - Bau Gh. F., a arătat ca se impune respingerea acestui capăt de cerere ca nedovedit, având in vedere ca reclamanta nu a depus dovezi in susținerea afirmațiilor privind pretinsa sechestrare a bunurilor menționate in cuprinsul acțiunii si pretinsa confiscare a acestora.
In drept, dispozitiile legale evocate.
A fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile evidentiate.
Din analiza materialului probatoriu existent la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele:
Reclamanta solicita prin actiunea pendinte constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva bunicului prin proces verbal de sechestru bunuri pentru asigurarea plății contravalorii produselor agricole nepredate statului român si obligarea statului roman prin al sau reprezentant la plata de daune materiale in compensarea prejudiciului suferit urmare a luarii acestei masuri.
Tribunalul va respinge exceptiile lipsei calitatii procesuale active, intrucat cadrul procesual a fost in mod corect stabilit prin raportare la dispoyitiile art.4 din Legea nr.221/2009, ca si exceptia inadmisibilitatii, in considerarea prevederilor art.6 par.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Petitele formulate urmeaza a fi insa respinse ca nefondate, intrucat nu se incadreaza in conditiile prevazute de legiuitor prin dispozitiile art.3 si 4 din lege, respectiv art.5 alin.1 lit.b) raportat la art.3 si 4 mentionate, spre aceasta finalitate; aceeasi concluzie se desprinde si din interpretarea literala si per a contrario a insasi titulaturii actului normativ invocat ca temei juridic, respectiv Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Petitul daune morale intemeiat pe dispozitiile art.5 alin.1 lit.a din lege urmeaza a fi respins ca nefondat, pentru aceleasi considerente mai sus evocate, ca si in considerarea faptului ca urmare a constatarii caracterului neconstitutional al acestui text de lege prin Decizia nr.1358/2010 a Curtii Constitutionale, a incetat a produce efecte juridice.
Potrivit exigentelor art.31 din Legea nr.47/1992, republicata, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Astfel, Curtea a apreciat ca legiuitorul român a acordat o atenție deosebită reglementărilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, având în vedere voința noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaște și de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost inițiate și adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
Reglementările adoptate au ținut seama de rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată "Măsurile de eliminare a moștenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" și nr. 1.481 (2006) intitulată "Necesitatea condamnării internaționale a crimelor comise de regimul comunist". Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietățile confiscate (sau să primească compensații, dacă acest lucru nu mai este posibil) și, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viață, să poată primi compensații pentru daunele morale suferite.
În ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infracțiuni săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea a constatat că există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice și etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].
Curtea a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Curtea a apreciat că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Prin urmare, Curtea a constatat că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista vreo obligație a statului de a le acorda și, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 și Legea nr. 221/2009, având acest scop.
Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării" - este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeași finalitate, și anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, "Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate", iar potrivit alin. (2) "Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate." Cuantumul acestor indemnizații a fost actualizat periodic, ținându-se cont de creșterea inflației și a indicelui prețurilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, "Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că "În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situații în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferința deosebită resimțită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist". Or, Curtea a apreciat că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată - adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozițiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca moștenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.
Curtea a reținut, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă.
Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare, astfel încât intervenția sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu același obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esențiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție. Totodată, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce privește restituirile de bunuri, este necesar a se face în așa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăți (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincova și Pinc contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea susține că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății. Totodată, prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o "importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia", ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective.
Curtea a reținut că și alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestații lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei deținuți în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu forțat sau au fost internați în alte localități - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii și studenții care au fost siliți să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situație cel puțin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar soții supraviețuitori și urmașii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmașii participanților la mișcarea de rezistență, morți în luptă, în detenție sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanți în mișcarea de rezistență, morți în timpul detenției sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participanților necombatanți în mișcarea de rezistență uciși sau morți în timpul detenției după punerea în aplicare a sentinței.
Este de observat ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial a analizatei decizii, Parlamentul Romaniei nu a procedat la modificarea textului de lege declarat neconstitutional.
Decizia Curtii cu privire la neconstitutionalitatea unui text de lege are caracter general obligatoriu - atat in cadrul unui raport de drept procesual in curs de desfasurare, cat si fata de cele viitoare, neputandu-se interpreta ca este astfel incalcat principiul neretroactivitatii legii civile; din punct de vedere tehnico-juridic, prin efectul deciziei Curtii textul de lege nu a fost modificat, ci a incetat sa mai produca efecte juridice; din aceasta perspectiva, nu se poate aprecia ca prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea in patrimoniu o „speranta legitima”, susceptibila de a intra in sfera notiunii de „bun” in sensul art.1 din Protocolul aditional nr.1 la Conventie, in acest sens fiind si jurisprudenta Curtii de la Strasbourg (in Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei – Curtea a statuat ca atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății; prin Decizia asupra admisibilității din 2 decembrie 2008 în Cauza Slavov și alții contra Bulgariei, instanța de contencios al drepturilor omului a acordat o importanță deosebită faptului că dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia, ceea ce a condus la concluzia Curții în sensul că reclamanții nu au putut dobândi o "speranță legitimă" în obținerea compensațiilor respective).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat Decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. împotriva ROMÂNIEI (nr._/11). Invocând art. 6 § 1 izolat și coroborat cu art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții s-au plâns de caracterul inechitabil al procedurii civile privind acordarea de despăgubiri în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Curtea a considerat că reclamanții nu au suferit vreo încălcare a drepturilor privind accesul la o instanță, siguranța statului de drept ori caracterul echitabil al procedurii. S-a mai reținut că schimbarea jurisprudenței instanțelor ca urmare a unei hotărâri a Curții Constituționale nu este contrară unei bune administrări a justiției, iar reclamanții nu puteau avea speranța legitimă ca cererea lor să fie soluționată pe baza legislației anterioare.
Fiind lipsita de fundament juridic, actiunea se impune a fi considerata ca nefondata, in conditiile in care art. 998, art. 999, art. 1838, art. 1939 din Codul civil, art. 504 și urm. din Codul de procedură penală, art. 52 din Constituție, art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, au fost indicate in complinire.
Ratione temporis, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cu protocoalele sale aditionale, nu isi gasesc aplicabilitatea pe fondul cauzei, intrucat, la data condamnarii, Conventia nu fusese adoptata si cu atat mai putin fusese ratificata de Romania. In mod identic, nu se aplica retroactiv dispozitiile Noului cod civil in materie de prescriptie extinctiva potrivit art.6 alin.4 din aceasta lege; conditiile aplicarii art.504 si urm.C.proc.pen. nu sunt indeplinite, in speta nefiind comisa o eroare judiciara.
Nu se poate aprecia ca, prin neaplicarea dispozitiilor Legii nr.221/2009 in cauzele aflate in curs de solutionare la pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale se creeaza o discriminare in raport de petentii care au beneficiat anterior de prevederile acestui act normativ, intrucat, tocmai prin pronuntarea deciziilor instantei de contencios constitutional, s-a creat o situatie de drept diferita de cea initiala; or, art.14 din Conventie, ca si Protocolul nr. 12 la Convenție impun un tratament identic pentru situatii identice; in plus, temeiurile discriminarii, prevazute de dispozitiile amintite, nu se regasesc in speta.
In raport de temeiurile juridice cu caracter general, dreptul la despagubiri morale pentru prejudiciul creat prin condamnare apare ca prescris extinctiv, pentru urmatorul rationament juridic:
In conditiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva, dreptul la actiune in justitie avand ca obiect un drept cu caracter patrimonial este supus prescriptiei, scopul legiuitorului fiind acela de a sanctiona pasivitatea titularului dreptului nereclamat in justitie o anumita perioada de timp, ca si asigurarea securitatii circuitului civil; art.3 din acelasi decret prevede, cu caracter general, ca termenul prescripției este de 3 ani, sanctiunea neexercitarii dreptul la acțiune in acest interval fiind aceea a lipsirii de protectie juridica a dreptului sau interesului legitim astfel pretins.
Potrivit regulii generale privind începutul cursului prescripției extinctive a dreptului la acțiune, prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune (art.7 alin.1 din decret); in speța, dreptul de a solicita repararea morala a prejudiciului produs prin masura deportarii s-a născut la data incetarii acestei masuri, data care respecta si dispozitiile speciale in ce priveste inceputul cursului termenului prescripției dreptului la acțiune in materia raspunderii civile delictuale (data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba cat si pe cel care răspunde de ea - art.8 alin.1 din Decretul nr. 176/1958).
Independent de data la care masura abuziva si-a incetat efectele (anterior abolirii regimului comunist sau concomitent cu aceasta data), reclamanta a fost impiedicata, pana la data de 22 Decembrie 1989, sa promoveze o actiune ca cea supusa analizei, desi cunostea sau ar fi trebuit sa cunoasca atat intinderea pagubei, cat si pe cel vinovat de producerea acesteia, intrucat sub regimul comunist formularea unei actiuni in justitie impotriva organelor de stat ar fi condus, foarte probabil, la aplicarea de sanctiuni grave in sarcina persoanei reclamante, situatie ce se impune a fi asimilata unui caz de forța majora, cu efect suspensiv asupra cursului termenului de prescriptie, in sensul art.13 lit.a si 14 din decret.
Insa, având in vedere ca de la înlăturarea regimului comunist, data la care a încetat cauza de suspendare a cursului prescripției, si pana la promovarea prezentei acțiuni au trecut mai mult de 3 ani, in speta devin incidente dispozițiile art.1 alin.1 si art.3 din Decretul nr.167/1958 (care nu disting dupa natura dreptului caruia i s-a adus atingere si, unde legea nu distinge, nici cel care o aplica nu trebuie sa faca distinctii – ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), cu consecinta prescrierii dreptului la actiune in sens material.
Termenul special de prescriptie prevazut de art.5 alin.final din Legea nr.221/2009 a fost reglementat de legiuitor exclusiv pentru actiunea in despagubiri promovata in temeiul art.5 alin.1 lit.a si b din lege, iar, la momentul analizei sfera sa de aplicare s-a redus la actiunea in despagubiri materiale reglementata de lit.b a textului de lege mentionat, neputand fi aplicat si actiunii in despagubiri intemeiata pe dreptul comun, in considerarea caracterului sau special: este prin urmare de stricta interpretare si aplicare.
Nu se poate aprecia, pe cale de consecinta, ca prin reglementarea acestui termen special de prescriptie, legiuitorul a renuntat la prescriptibilitatea actiunii in despagubiri de drept comun si nici ca ne aflam in fata unei recunoasteri a dreptului pretins cu efect intreruptiv de prescriptie in conditiile art.17 rap.la art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958, intrucat intreruperea prescriptiei presupune ca termenul de prescriptie sa nu se fi implinit, conditie neindeplinita in speta de lege lata, institutia prescriptiei extinctive este reglementata de norme imperative, asa cum rezulta din prevederile art.1 alin.3 si art.18 din decret, dispozitii ce se aplica in mod exclusiv in baza caracterului lor special, cu excluderea celor cu caracter general cuprinse in codul civil in materie de prescriptie (specialia generalibus derogant); repunerea in termen opereaza in conditiile strict prevazute de art.19 din decret, neindeplinite in speta; institutia renuntarii la prescriptie, incompatibila cu normele imperative ale decretului amintit, isi gaseste aplicabilitate doar in materia prescriptiei achizitive, potrivit doctrinei in materie si unei jurisprudente constante.
Pentru toate aceste considerente, instanta va respinge actiunea formulata.
In temeiul art.274 C.proc.civ., tribunalul va lua act ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active si a inadmisibilitatii.
Respinge acțiunea civila formulata de reclamanta G. M. T. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T..
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013.
Președinte, L. D. | ||
Grefier, C. C. P. |
Red .LD /Tehnored CP
Se comunică
Reclamant G. M. T., cu domiciliul în Timișoara, ..34, .
Pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP T. cu sediul în Timisoara ..9B
Parchetul de pe lângă Tribunal T.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 227/2013. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1049/2013.... → |
|---|
