Obligaţie de a face. Decizia nr. 29/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 29/2016
Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/A
Ședința publică din 19 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător M. R.
Grefier C. T.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul pârât V. D. împotriva sentinței civile nr. 7292/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL, în cauza având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată reclamantă avocat titular B. B., lipsind apelantul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, la data de 18.01.2016, apelantul pârât a depus cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în temeiul art. 519 C.proc.civ. (f.126-129) și răspuns la întâmpinarea depusă de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (f.130-141).
Instanța pune în discuție cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție formulată de apelant pârât.
Avocat B. B. solicită respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În temeiul disp. art. 519 C.proc.civ. instanța respinge ca inadmisibilă cererea formulată de apelant pârât, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că soluționarea fondului cauzei nu depinde de lămurirea aspectelor invocate, în plus nu s-a dovedit că aspectele sesizate au primit interpretări diferite în practica instanțelor de judecată. Nu s-a dovedit că instanțele din A. au practică diferită în ceea ce privește litigiile cu același obiect.
Avocat B. B. solicită respingerea excepției invocate cu privire la Ordinul emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în raport de punctul de vedere exprimat de această instituție.
Instanța respinge excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 54/21.03.2014 emis de ANRM în raport de prevederile art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, înscrisurile depuse de emitentul actului contestat care dovedesc faptul că intimata reclamantă a făcut dovada capacității tehnice și a capacității financiare pentru desfășurarea operațiunilor prevăzute în Acordul petrolier, nefiind necesară față de textul de lege invocat aceeași dovadă pentru acoperirea eventualelor daune provocate de această operațiune petrolieră în condițiile stabilite în cuprinsul acordului încheiat.
Textul menționat condiționează aprobarea transferului drepturilor și obligațiilor de către titularul unui acord petrolier de dovedirea capacității tehnice și financiare necesare desfășurării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.
Este adevărat că patrimoniul reclamantei intimate este unul redus conform certificatului emis de ORC București și depus la fila 87 dosar apel, iar aceasta nu a dovedit desfășurarea de activități petroliere anterior, dar la fila 108 se află scrisoarea de suport tehnic și financiar prin care asociatul unic, titularul acordului petrolier, se obligă să asigure reclamantei tot suportul financiar și tehnic necesar pentru a-i permite acesteia îndeplinirea în totalitate a obligațiilor sale decurgând din Acordul de concesiune. Cum titularul acordului a îndeplinit condițiile menționate în persoana sa la momentul aprobării acordului prin HG nr. 1153/2012, fapt necontestat prin excepția de nelegalitate, rezultă că transferul validat prin ordinul contestat de apelantul pârât este legal.
Nu era necesară o analiză suplimentară a capacității tehnice și financiare de către ANRM, în privința noului concesionar, după cum atâta timp cât A. Energy Ltd are capacitatea stabilită de lege și este acționar unic al reclamantei, obligându-se să realizeze activitățile impuse prin acord, tribunalul nu identifică o nelegalitate în actul apreciat ca fiind nelegal de către pârât.
Este adevărat că forma de societate în care s-a înființat reclamanta intimată se caracterizează prin garantarea obligațiilor sociale cu patrimoniul social, a cărui valoare este infimă, dar, așa cum s-a arătat anterior, garanția oferită de asociatul unic al reclamantei formează convingerea instanței că există îndeplinite premisele pentru realizarea activităților petroliere. În acest context, rămân fără relevanță criticile formulate de apelantul pârât la adresa valorilor care reies din scrisoarea de bonitate financiar-bancară emisă de Raiffeisen Bank SA.
Nu se poate vorbi de fraudă la lege în aprobarea ordinului de transfer al drepturilor și obligațiilor concesionarului inițial, cât timp este evident că nu reclamanta va asigura suportul tehnic și financiar al operațiunilor petroliere, ci asociatul unic al acesteia, concesionarul din Acordul petrolier, în privința căruia nu există dubii cu privire la capacitatea tehnică și financiară de a desfășura operațiunile asumate.
De altfel, după cum se poate observa din conținutul Ordinului nr. 54/2014, la art. 3 s-a specificat în mod expres că operatorul desemnat de titular pentru a efectua operațiunile petroliere va fi compania A. Energy Ltd., sens în care criticile pârâtului referitoare la o eventuală incapacitate tehnică de executare a operațiunilor petroliere nu poate fi reținută.
Instanța acordă cuvântul pe proba solicitată de apelantul pârât, constând în depunerea de către intimată reclamantă sau să se solicite de la ANRM conținutul plicului interior prevăzut de art. 35 din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004 și în special a estimării rezervelor ce urmează a fi descoperite sau promovate, etapizarea lucrărilor, estimarea impactului asupra mediului și programul de refacere a acestuia, copia poliței de asigurare valabilă pentru plata despăgubirilor, efectuarea unei adrese către Agenția pentru Protecția Mediului T. pentru a depune documentația care a stat la baza emiterii Deciziei etapei de încadrare prin care a fost autorizată activitatea reclamantei în jud. T..
Avocat B. B. solicită respingerea cererii apreciind că se încearcă tergiversarea cauzei, pentru a nu se respecta termenul stabilit de către ANRM. Cu privire la avizul de mediu arată că se acordă anual, în plus, instanța nu a fost investită cu astfel de cerere.
Instanța respinge cererea în probațiune formulată de apelant pârât în temeiul art. 255 C.proc.civ. în raport de teza probatorie avută în vedere de apelant pârât.
Nemaifiind cereri prealabile formulate și excepții invocate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat B. B. solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii apelate, cu cheltuieli de judecată. Depune chitanța privind onorariul avocațial și concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 7292/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ a fost admisă acțiunea formulată și precizatăde reclamanta S.C. A. ENERGY P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul V. D., având ca obiect obligație de a face; a fost obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._,_,_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
În cazul în care pârâtul nu se conformează, hotărârea tine loc de acord al acestuia de a permite reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._,_,_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/ explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 238/2004 a petrolului, „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. (2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.(3) În cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii. (4) Durata servituții legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate”.
Totodată, art. 8 din Legea nr. 238/2004 prevede că „(1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală prevăzută la art. 7 alin. (1) se stabilește prin negocieri între titularul acordului petrolier și proprietarii de terenuri, cu respectarea principiului egalității de tratament și al echității”.
Din cuprinsul H.G. nr. 1153/2012 reiese că a fost aprobat un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și AuDAX Resources Ltd., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Art. 2 din această hotărâre prevede că Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARTA, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea fiind publicata in Monitorul Oficial nr. 812/04.12.2012.
Prin Ordinul nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (fila 22) a fost aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARȚA, aprobat prin H.G. nr. 1153/2012, de către firma AuDAX Resources Ltd. către firma A. ENERGY P. S.R.L, prevazut in Anexa care face parte integranta din prezenta hotarare, anexa ce nu se publica, fiind clasificata potrivit legii.
Reclamanta, în calitate de titulară a unui drept de servitute legală asupra terenului proprietatea pârâtului, în ceea ce privește calea de acces în perimetrele de explorare și asupra suprafeței necesare efectuării acestei activități, l-a notificat pe pârât în data de 17.07.2014, solicitându-i accesul pe terenul proprietatea acestuia, propunându-i și o întâlnire în acest sens la sediul avocatului reclamantei în vederea stabilirii condițiilor concrete în care urma să se realizeze operațiunile de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice, însă pârâta nu a dat curs invitației, ceea ce echivalează cu un refuz implicit al acestuia de a permite reclamantei accesul pe terenul său (filele 7,8, 9).
Instanța a reținut că reclamanta a respectat prevederile legale menționate anterior, în sensul că a trimis pârâtului o notificare în vederea stabilirii prin acord a compensației datorate pentru exercitarea dreptului de servitute legală asupra terenului proprietatea pârâtului, notificare căreia pârâtul nu i-a dat curs.
Refuzul pârâtului de a permite reclamantei accesul pe terenul său în vederea efectuării operațiunilor sus-menționate, operațiuni pe care aceasta este autorizată a le efectua în baza H.G. nr. 1153/2012 și al Ordinului nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, este nejustificat, îmbrăcând forma abuzului de drept, sancționat de art. 15 cod civil care prevede că „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe”.
Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile legale invocate, instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._,_,_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
În cazul în care pârâtul nu se va conforma, prezenta hotărâre va tine loc de acord al acestuia de a permite reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._,_,_ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/ explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.
Urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru, achitată conform chitanțelor nr. TMXWM_/02.04.2015 si nr.TMXWM_/02.06.2015 și 500 lei reprezintă contravaloarea onorariului avocatului reclamantei, achitat conform chitanței nr. 189/11.03.2015.
Împotriva sentinței civile nr.7292/02.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, a declarat apel pârâtul V. D., înregistrat pe rolul Secției I civilă a Tribunalului T. la data de20.07.2015 sub nr. dosar_ , solicitând în temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță nu a intrat în judecata fondului; în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei; cu cheltuieli de judecată.
Apelantul pârât a apreciat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
În temeiul art. 480 alin. 3 C.proc.civ, s-a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță a soluționat excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 fără citarea organului emitent, deci a Agenției Naționale pentru Resurse Minerale cu încălcarea art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 153, 154 C.proc.civ.
Astfel cum a reținut și ICCJ prin Decizia nr. 269/23.01.2014 în dos. civ. nr._, în situația în care instanța de fond a soluționat excepția de nelegalitate fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză, și fără ca cererea să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamant și pusă în discuția părților, s-au încălcat dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.
Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 153 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 154 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (...)".
"Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.
În acest sens, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O.
Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță."
Astfel, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, urmând ca instanța de fond să citeze în cauză și emitentul actului a cărui nelegalitate s-a invocat, respectiv: Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, Bulevardul Dacia nr. 59, sector 1, cod_, București, CUI: RO4192790, e-mail: namr, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 153, 154 C.proc.civ.
Apelantul pârât a mai învederat că acțiunea reclamantei este formulată de o persoană fără calitate.
Conform art. 1000 C.proc.civ., reclamantul are posibilitatea de a solicita transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun.
O asemenea cerere, prin care se renunță la un tip de acțiune, fiind apoi transformată într-un alt tip de acțiune, este un act de dispoziție procesual care, conform art. 81 C.proc.civ. poate să se facă de către reprezentant doar în baza unui mandat special.
Or, un asemenea mandat special nu a fost atașat cererii de transformare a ordonanței președințiale.
De fapt, în totalitatea ei, împuternicirea avocațială atașată cererii introductive nu este legală, întrucât nu cuprinde în concret obiectul împuternicirii avocațiale, fiind precizat doar: „redact, asist, reprez.", astfel contestându-se în totalitate mandatul avocațial, care este nelegal, deoarece el trebuie să fie concret, să prevadă exact în ce constă, ce obiect vor avea activitățile mult prea generale indicate în împuternicire, iar pentru transformarea cererii evident este nevoie de mandat special.
Odată cu depunerea cererii de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun, trebuia să fie depus mandatul special, care trebuie să fie prealabil depunerii cererii.
În lipsa acestuia, transformarea cererii a fost făcută de o persoană fără calitate, cererea formulată fiind nulă.
Apelantul pârât mai invocă faptul că reclamanta nu are calitate procesuală activă de a solicita un drept de servitute asupra terenurilor, Ordinul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 fiind nelegal încălcând art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004.
Prin HG nr. 1153/27.11.2012 s-a aprobat Acordul petrolier pentru explorare -dezvoltare - exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între ANRM și Audax Resources LTD, cu sediul central în Australia.
Concesionarul Audax Resources LTD își schimbă denumirea în A. Energy LTD și transferă integral drepturile și obligațiile asumate prin acord către firma A. Energy P. SRL București.
Transferul a fost aprobat cu încălcarea art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, deci în mod nelegal. Acest text impune ca persoana juridică care preia dreptul de concesiune să aibă „capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.". Cea de-a doua concesionară nu îndeplinește aceste condiții cerute imperativ de textul legal.
Apelanta a depus la dosar bilanțurile pe anii 2013 - 2014 al noului titular al acordului, al reclamantei, de pe site-ul Min. de Finanțe, din care reiese faptul că: este o societate înființată în anul 2012, deci fără experiență în activitățile pentru care s-a angajat, nu are salariați; cifră de afaceri 0, pierderi foarte mari, de 281.185 lei în anul 2013 și 469.728 lei în anul 2014; datorii foarte mari, de 4.547.073 lei în anul 2013 și 4.147.530 lei în anul 2014; este o societate cu răspundere limitată; are capital de 200 lei; are capitaluri proprii negative de -244.742 lei în anul 2013 și -756.838 lei în anul 2014.
Este evident faptul că A. Energy P. SRL nu are cel puțin capacitatea financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere din acord, transferul fiind astfel nelegal, ceea ce lipsește reclamanta de calitate procesuală activă.
Prima concesionară a licitat concesiunea în mod formal, tocmai pentru a ocoli verificarea celui de-al doilea concesionar care nu ar fi putut niciodată să câștige licitația și să încheie Acordul de concesiune.
Potrivit prev. art. 34 alin. 2 lit. g) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, precum și a art. 8 alin. 3 lit. g) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, Runda a X-a, publicat în 2009, cu privire la acordarea concesionării Perimetrelor, plicul exterior trebuia să cuprindă, inter alia, scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații, la care este înregistrat, sau lucrează ofertantul, inclusiv auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, cuprinzând situația indicatorilor privind lichiditatea globală, solvabilitatea patrimonială, rata profitului brut și rentabilitatea financiară.
De asemenea, potrivit art. 8 alin. 3 lit. i) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, plicul exterior trebuia să cuprindă informații referitoare la capacitatea tehnică a ofertantului, precum prezentarea operațiunilor petroliere derulate până la acea dată în România sau în alte țări, dotarea tehnică existentă sau alte date care să ateste capacitatea de a desfășura operațiuni petroliere, prezentarea activităților de explorare / exploatare derulate în România, în cazul în care ofertanții erau titulari de acorduri petroliere.
In cadrul procedurii de evaluare, astfel cum este reglementată de art. 15 pct. B.b. din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, B. b., comisia de evaluare a verificat capacitatea tehnică a ofertantului analizând: experiența managerială și domenii acoperite de specialiștii companiei; experiență în explorarea unor zone similare; rata de succes în explorare; înțelegeri prealabile scrise sau precontracte cu firme prestatoare de servicii pentru operațiunile petroliere propuse în faza obligatorie, care nu se execută de către ofertant; utilizarea unor metodologii de investigare, procesare, interpretare moderne.
Conform art. 99 alin. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, odată cu cererea de transfer a titularului acordului de concesiune, trebuiau să se depună acte privind capacitatea tehnică și financiară ale persoanei juridice la care urmează să fie transferate drepturile dobândite și obligațiile asumate.
Apelantul arată că a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, care prevede:
„Art. 4. (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu ori la cererea părții interesate.
(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. în situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."
În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale.
Actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte. (ICCJ - Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013).
Acest ordin, care este un act administrativ cu caracter individual, încalcă prev. art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, societatea A. Energy P. SRL neavând capacitatea financiară necesară atât efectuării operațiunilor petroliere, cât mai ales garantării faptului că, în cazul în care se vor produce daune terenurilor pârâtului, ori mediului, va avea capacitatea financiară să acopere aceste prejudicii.
În urma licitației organizate de ANRM a fost concesionat acest perimetru pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parta companiei australiene Audax Resources LTD care a îndeplinit toate condițiile impuse pentru a câștiga licitația.
Imediat după câștigarea licitației, Audax Resources LTD înființează în România un SRL de apartament, iar ANRM-ul îi aprobă imediat transferul integral al drepturilor și obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune, cu încălcarea evidentă a legii.
Este evident motivul pentru care concesionarul înființează această nouă firmă, cu răspundere limitată, cu capital social minim, de 200 lei: în cazul în care vor apărea daune materiale ori de mediu însemnate, să nu fie pusă la plată societatea mamă, Audax Resources LTD, ci această societate, care va răspunde în limita celor 200 de lei capital social.
În al treilea rând, apelantul pârât apreciază că instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile sale fără a verifica dacă sunt incidente sau nu în speță prev. Legii nr. 238/2004. Reclamanta nu are un drept de servitute asupra terenurilor pârâtului, deoarece nu sunt incidente prev. Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală.
Guvernul a clasificat, în opinia apelantului, în mod abuziv, toate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și concesionari.
Judecătorii au dreptul, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 4 din Legea nr. 182/2002 la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, drept garantat judecătorilor, de a studia acest acord pentru a constata dacă acordul petrolier se referă la hidrocarburi convenționale, sau neconvenționale, adică gaze de șist.
S-a solicitat ca instanța să studieze acest acord.
Apelantul consideră că puteau fi clasificate eventual doar datele despre indicii financiari ai concesionarilor, dar în nici un caz informațiile de interes public la care au dreptul proprietarii terenurilor pe care se vor desfășura operațiunile concesionate.
Dreptul la informare este un drept fundamental garantat de Constituție în art. 31, dar titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor au în plus dreptul de a fi informați complet și concret referitor la toate operațiunile care se vor efectua pe terenurile, drept prevăzut de art. 5 lit. a din OUG 195/2005 privind protecția mediului.
Apelantul a mai invocat faptul că gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de Legea petrolului nr. 238/2004.
În același sens, apelantul a depus sentința nr. 192/PI/NCA/06.02.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dos. civ. nr._, precum și sent. civ. nr. 2143/2013 pronunțată în dos.civ. nr._ a Trib. V., prin care s-a reținut că gazele de șist nu intră sub incidența Legii nr. 238/2004, astfel că art. 7 alin. 1 din Legea 238/2004 nu este aplicabil în speță.
Potrivit art. 2 din această lege: „Petrolul reprezintă substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat."
Art. 3 „Gazele naturale cuprind gazele libere din zăcăminte de gaz metan, gaze dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția amestecurilor de gaz condensat."
Deci, în art. 1 al. 3 din Legea 238/2004, gazele de șist nu sunt prevăzute pentru a se putea reține faptul că aparțin statului.
Actuala lege a petrolului se ocupă doar de gaze convenționale, nu și de gaze neconvenționale, cum sunt gazele de șist.
Conceptul de gaze neconvenționale a fost dezvoltat cu precădere, în ultimii zece ani, odată cu perfecționarea tehnologiilor de explorare și extracție a acestui tip de gaze.
Definiția generală a gazelor neconvenționale se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi identificate, caracterizate și produse comercial prin tehnologii comune de explorare și producție și care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilități și porozități reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea pe scară largă a fracturărilor hidraulice și săpării de sonde orizontale sau multilaterale.
Profesorii V. C. și O. B., fostul și actualul titular ai cursului Geologia zăcămintelor de hidrocarburi la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-N., atestă în mod explicit că gazele de șist nu sunt prevăzute de Legea petrolului: „In privința întrebării formulate, răspunsul este cat se poate de limpede: gazele de șist nu pot fi asociate niciunuia dintre contextele enumerate în Legea petrolului:
a. ele nu pot fi asociate gazelor libere din zăcămintele de gaz metan, tocmai fiindcă sunt legate intim de scheletul mineral al rocii in care se găsesc acumulate;
b. nu sunt asociate unor zăcăminte de țiței, așa ca punctele b, respectiv c nu pot fi luate in considerare;
c. nu intra nici in categoria amestecurilor de gaz condensate, fiindcă acea categorie se refera tot la gaze libere, dar care fac parte din categoria așa-numitelor "gaze umede", adică, care au un procent "de gaze "condensabile" (D4, C5, C6...si de fracții lichide ușoare (condensatul)" (cf. Alain Perrodon - Geodynamique petroliere (pag. 62), Masson .>
Din studierea acordului petrolier este foarte important de stabilit adâncimea până la care concesionarul se obligă să obțină date.
Este bine cunoscut faptul că petrolul și gazele convenționale se regăsesc pana la adâncimea de cea 2000 m.
Gazele de șist se găsesc la adâncimea de 3500 - 4000 m.
Nevoia de explorare nu este dată de faptul că se încearcă descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi convenționale, pentru că acestea sunt cunoscute în România de zeci de ani.
Câtă vreme în zonă se fac exploatări de petrol și gaze de mai multe decenii, înseamnă că resursele sunt cunoscute. Este de notorietate că se fac exploatări din anii 1960, iar apoi prin anii 1970 - 1980 s-au făcut alte scanări ale întregii zone, pentru resursele petroliere convenționale, inclusiv pentru gazele convenționale.
Acum vor să le facă pentru gaze neconvenționale, adică pentru gazele de șist. Deși la începutul activității lor au recunoscut expres acest lucru, văzând împotrivirea oamenilor, nu mai vor să recunoască, cu toate că acum se dorește explorarea solului României la adâncimi mai mari de 2000 m în vederea determinării cantităților de gaze de șist existente în sol.
Apelantul a depus un articol de presă unde se regăsesc mai multe interviuri cu directori ai ANRM, precum și adrese emise de ANRM din care reiese fără echivoc faptul că, prin aceste acorduri se dorește explorarea - dezvoltarea - exploatarea gazelor neconvenționale, care nu se regăsesc însă în Legea nr. 238/2004.
Comitetul Național Român pentru Consiliul Mondial al Energiei (CNR-CME) (www.cnr-cme.ro) este o organizație nonguvernamentală, membră fondatoare a Consiliului Mondial al Energiei, din care fac parte, printre alții, ANRM și Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești. CNR-CME a înființat, în anul 2012, „Centrul european de excelență în domeniul gazelor naturale din argile gazeifere" - pe scurt CENTGAS.
Raportul CENTGAS, intitulat „Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenționale - potențial și valorificare", din noiembrie 2013, a fost lansat la 15 noiembrie 2013. Prin acest raport se arată că „țara noastră are un potențial ridicat pentru descoperirile de gaze de șist în Carpații Orientali, în Platforma Moldovenească, în Depresiunea Bârladului și în Câmpia Română, cu extinderea sa din Dobrogea de Sud.
In aceste zone se află formațiuni de roci argiloase cu potențial gazefier, roci din care se extrag resursele de tipul „shale gas", termen care a devenit cunoscut în limba română sub denumirea de „gaze de șist". Aceste formațiuni se găsesc la adâncimi de peste 2.500-3.000 de metri. Pe lângă zonele cu potențial ridicat, mai există și alte zone cu condiții potențiale de existență a zăcămintelor de gaze de șist în Depresiunea Getică, Depresiunea Panoniei și Bazinul Transilvaniei."
De asemenea, la pagina 95, s-a arătat faptul că „Zonele din România programate pentru exploatarea prin fisurare hidraulică a zăcămintelor de gaze de șist sunt următoarele: Bârlad (V.); Voivozi (Bihor); Tria (Bihor); Băile F. (Bihor); Tulea (Bihor); Adea (A.); C. (A.); Periam (T.); Biled (T.); Paulis (T.); P. (T.); B. (T.); C. (T.); M. (Tulcea); Babadag (Tulcea); Capidava (C.); Eforie (C.); Costinești (C.); Vama V. (C.); Adamclisi (C.)."
Art. 11 alin. 15 lit. a din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte prevede că programul minim de explorare propus trebuia să menționeze metodele de explorare propuse care au făcut obiectul evaluării de către comisia constituită pentru evaluarea și negocierea acordului petrolier. În continuare, la lit. d) și e) se prevede că sondele orizontale și ofertele care propun și evaluarea resurselor de gaze neconvenționale obțin un punctaj superior.
Acordurile petroliere semnate între ANRM și Chevron România Holdings B.V. pentru perimetrele Adamclisi, Costinești si Vama V. din Dobrogea, în opinia apelantului identice cu cel încheiat cu reclamanta, care au fost declasificate, definesc în art. 1 indice 4: „Gaze naturale = sunt gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, gazele rezultate din extracția amestecturilor de gaz condensat, precum si gazele neconventionale."
Diferența dintre această definiție si definiția din articolul 1 alin. (3) al Legii petrolului este că în afara categoriilor de gaz natural a) - d) prevăzute de Legea petrolului apare și categoria gaze neconvenționale.
Pagina „Definiția gazelor de șist"5 a site-ul http://www.infogazedesist.eu realizat de ANRM și finanțat de Comisia Europeană arată că gazul de șist este gaz neconvențional: „Gazul de sist (shale gas) este un gaz natural produs din șisturi. El aparține surselor neconvenționale de gaze naturale."
Pagina „Explorare"6 a aceluiași site descrie pe larg procedura explorării solului în vederea identificării resurselor de gaze de șist, care este identică cu procedura de explorare pe care reclamanta dorește să o utilizeze.
Din această secretomanie a reclamantei, precum și a Guvernului nu se poate desprinde decât o singură concluzie, și anume, că aceștia au același comportament precum cel pe care 1-a avut Guvernul în relația cu folosirea cianurii și a altor substanțe toxice de către Transgold SA Baia M. (fosta Aurul SA Baia M.) în procesul tehnologic de extragere a aurului, și care a atras condamnarea României la CEDO în cauza T. contra României din 27.01.2009.
Decizia T. contra României este prima în care România a fost condamnată de Curtea europeana într-un caz legat de protecția mediului.
Curtea europeană a constatat că autoritățile române nu au impus societății Transgold condiții de funcționare apte să evite producerea unor prejudicii mediului și sănătății umane. Mai mult, au permis acestei societăți să funcționeze și după accidentul din ianuarie 2000, încălcând principiul precauției care ar fi impus o restricționare a activității atâta timp când existau serioase îndoieli cu privire la siguranța procesului tehnologic. Concluziile studiilor de mediu pe baza cărora s-a permis funcționarea fabricii Aurul nu au fost niciodată aduse la cunoștința publicului, care nu a avut posibilitatea de a le contesta. Deși dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul este garantat, autoritățile române au continuat să îl ignore chiar și după producerea accidentului din ianuarie 2000.
Prin urmare, a susținut în mod nereal că dorește explorarea solului în vederea identificării de hidrocarburi convenționale, când în fapt se dorește identificarea cantităților de gaze de șist existente în sol, astfel că art. 7 alin. 1 din Legea 238/2004 nu este aplicabil.
Apelantul pârât mai este nemulțumit de faptul că instanța a permis reclamantei să intre pe terenuri cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, fără stabilirea unei rente.
Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât a acordat reclamantei dreptul să intre pe terenurile apelantului cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente în favoarea sa.
Este evident că atât cererea de chemare în judecată, cât și hotărârea judecătorească ce s-a pronunțat trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de valabilitate ale oricărui act juridic, prev. de art. 1179 C.civ.: capacitatea părților; consimțământul; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.
Prin cauză se înțelege, conf. art. 1235 c.civ., faptul juridic sau material ce constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Or, aceasta lipsește cu desăvârșire atâta timp cât reclamanta nu oferă niciun fel de contraprestație din partea sa.
Acțiunea neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 1236 c.civ., cauza fiind inexistentă, ca urmare a lipsei contraprestației părților, s-a solicitat anularea acesteia în temeiul art. 1238 c.civ., deoarece acordarea accesului la terenuri trebuie să se facă concomitent cu stabilirea cuantumului rentei anuale care se datorează, a prejudiciului care se va crea, a contravalorii lui și a garanțiilor că el va fi reparat.
Nimic din toate acestea nu sunt puse în discuție în acțiune, reclamanta nefiind dispusă să achite nicio sumă de bani pentru a îi permite accesul pe terenuri, ceea ce încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235 - 1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
De asemenea, instanța nu a impus reclamantei să readucă terenul la situația sa inițială, ori să o oblige la despăgubire pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte eventuale daune, în conf. cu prev. art. 46 din Legea nr. 238/2004.
Dacă soluția primei instanțe ar rămâne nemodificată, reclamanta ar avea dreptul să intre pe terenul apelantului în mod gratuit, și fără să readucă terenul la situația sa inițială, ceea ce în mod evident este nelegal și îl prejudiciază grav.
Proiectul de achiziție de date presupune parcurgerea următoarelor etape:
-marcarea pe teren, din 40 în 40 de m (pentru proiectul 2D), respectiv din 50 în 50 de m (pentru proiectul 3D), prin picheți, a punctelor de generare și a punctelor de recepție ce vor fi amplasate pe aliniamentele seismice.
-realizarea, de către echipa de perforare, a găurilor de împușcare, manual (cu burghie) sau mecanic (cu tractorașe, roto-percutoare sau pichamere) - găuri în pamant singulare (la max. 10 m) sau având 3 m între ele: găuri în pamant grupate (4 buc), de mica adâncime (3 m) - în funcție de obiectivul prospecțiunii și de condițiile locale;
-încărcarea găurilor de împușcare cu exploziv de către echipa de artificieri, cantitatea fiind de 0,250 - 1,0 kg de exploziv/gaura (în mod curent dinamita), în locații echidistantate la 40m sau de 50 m, pe aliniamentele proiectate, într-o gaura singulara cu diametrul de 90 mm, adânca de 10 m sau în 4 găuri grupate mici, cu diametrul de 60 mm și adâncimea de 3 m, având 3 m între ele în cadrul grupării.
-generarea semnalului seismic se va face, din fiecare locație de pe aliniamentul de generare, prin doua metode adaptate mediului întâlnit: detonarea controlata din stația de înregistrare a dinamitei îngropate în pamant (explozii), printr-un aparat purtat de un membru al echipei, respectiv vibrarea controlata, de un sistem hidraulic, a unei placi metalice, amplasata și ancorata pe suprafața solului prin greutatea utilajului care o și transporta (VIBROSEIS) (Fig. 1). Vibratoarele merg unul în spatele celuilalt si plasează din 40 în 40 de m/din 50 in 50 de m. Vehiculele staționează aproximativ un minut în fiecare locație pentru a colecta semnalele seismice; recepția semnalului seismic este realizata de dispozitivul de înregistrare, format din geofoni amplasați de-a lungul profilului seismic, prize și cablu conectate la sistemul de înregistrare digitala, stația seismică. Stația seismica înregistrează răspunsul subsolului la trecerea semnalului seismic spre obiectivul de cercetat și înapoi la receptori ca pe un curent electric indus în bobinele traductorilor. Dupa terminarea înregistrării la un punct de generare stația comuta automat conexiunile pentru noua poziție a dispozitivului de înregistrare activ utilizat la punctul de împușcare care următor, procesul repetandu-se pentru toate punctele de împușcare dispuse în lungul profilului seismic.
După cum se poate observa, lucrările care se vor face pe terenurile apelantului pârât sunt ample și îi afectează puternic atât solul, cât și culturile.
După ce vor trece echipele de luare a datelor seismice, tot terenul va fi bătătorit de utilaje mari și foarte grele.
Gropile, care sunt de 9 cm în diametru si 10 m adâncime vor trebui astupate.
Toate aceste lucrări de restaurare a terenurilor ar trebui să fie executate de către reclamantă, ori de pârât, pe cheltuiala celei dintâi.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 238/2004 prevede expres faptul că accesul la terenurile afectate de servitutea legală prev. la art. 7 alin. (1) se face prin negociere cu respectarea principiului egalității de tratament dintre cele două părți și al echității.
În acest litigiu trebuie soluționate toate aceste aspecte, întrucât, în cazul în care reclamanta nu va readuce terenul la situația lui inițială, apelantul va fi nevoit să promoveze un nou proces, care va fi de competența instanțelor din București, de la sediul reclamantei, și să aibă sarcina: achitării taxei judiciare de timbru, achitării onorariului de avocat, probei, care implică achitarea onorariului unui eventual expert, etc.
Or, astfel cum este reglementat art. 7 și 8 din Legea nr. 238/2004, nu aceasta a fost voința legiuitorului.
Și nici nu ar putea să fie altfel, atâta timp cât există drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Prin acțiune se vrea ca, prin intermediul instanței de judecată, să se impună condițiile sale, fără ca apelantul să poată negocia nimic, având aceeași atitudine de forță pe care a avut-o în notificări, împotriva disp. art. 8 din legea petrolului.
Pentru a putea încheia o convenție sau pentru ca instanța să suplinească această convenție, trebuie să dovedească că are bonitatea de a achita renta și despăgubirile de orice natură care se vor putea produce.
De asemenea, trebuie să dovedească că are asigurare pentru plata acestor despăgubiri.
Deci, nu se obligă să readucă terenurile la situația lor inițială, iar cum situația lor financiară nu este bună, nu există nici o garanție că o vor face, sau că o vor putea face.
Prin urmare, cum prima instanță nu a cercetat fondul, permițând accesul reclamantei pe terenurile apelantului fără nici un fel probă care să dovedească calitatea lor, dreptul lor de servitute, fără să stabilească nivelul rentei ce i se cuvine, precum și nivelul despăgubirilor cuvenite, s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.
În probațiune, s-au depus în copie: extras de pe site-ul Min. de Finanțe referitor la situația financiară a reclamantului pentru anii 2013 -2014, extras din raportul CENTGAS, intitulat „Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenționale - potențial și valorificare", din noiembrie 2013; extras din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, Runda a X-a, publicat în 2009;
S-a solicitat să se depună, sau să se solicite de la pârâta ANRM, conținutul plicului interior prev. de art. 35 din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, și în special a estimării rezervelor care urmează a fi descoperite sau promovate, etapizarea lucrărilor, estimarea impactului asupra mediului și programul de reface a acestuia, copia poliței de asigurare valabilă pentru plata despăgubirilor; scrisoarea de bonitate atât a concedentului inițial Audax Resources LTD cât și al noului concedent, al reclamantei; comunicarea la dosar a tuturor anexelor la Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestui ordin, în temeiul art. 13 alin. 2 din Legea nr. 554/2004; s-a solicitat efectuarea unei adrese către Agenția pentru Protecția Mediului T. pentru a depune la dosar toată documentația care a stat la baza emiterii Deciziei etapei de încadrare prin care a fost autorizată activitatea reclamantei în jud. T..
S-a solicitat instanței, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 4 din Legea 182/2002 să studieze Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare între reclamant și ANRM din litigiu, pentru a stabili dacă acest acord petrolier se referă la hidrocarburi convenționale ori la hidrocarburi neconvenționale, adică gaze de șist, și a aprecia dacă sunt sau nu incidente în speță prevederile Legii nr. 238/2004.
. SRL a formulat întâmpinare, la apelul formulat de către V. D., împotriva sentinței civile nr. 7292/02.06.2015, din acest dosar, solicitând a respinge ca netemeinic si nelegal acest apel, cu consecința menținerii ca temeinica si legala a hotărârii atacate.
În cazul in care pârâtul nu a timbrat apelul sau, se invocă excepția netimbrajului, solicitând anularea apelului.
S-a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecata.
În ceea ce privește apelul formulat de V. D., s-a solicitat a fi respins în totalitate, atât excepțiile, cat si susținerile de fond, apreciind că instanța de fond a procedat corect, soluționând cauza pe baza actelor de la dosar.
În ceea ce privește susținerea intimatei ca s-a fost formulata acțiunea de către o persoana fara calitate, s-a solicitat a fi respinsă. Calitatea de reprezentant este dovedita prin împuternicire avocațiala, așa cum si cea a domnului avocat este de asemenea dovedita prin împuternicire avocațiala. Aceasta delegație nu este doar pentru formularea cererii de ordonanța președințiala, cum malițios deduce avocatul apelantului, ci pentru redactare, asistenta, reprezentare, iar așa cum desigur ar trebui a fi dedus, in menționarea mandatului de redactare, se includ orice acte in cadrul respectivului demers judiciar, deci inclusiv cel al transformării ordonanței in acțiune de drept comun.
Pe de alta parte, legea nu cere ca pentru transformarea cererii din ordonanța președințiala in acțiune de drept comun sa existe un mandat special in acest sens, asa cum afirma, fara a intemeia in drept aceasta susținere, apelantul.
A treia excepție invocata, cea a lipsei calității procesual active a reclamantei de a cere dreptul de servitute asupra terenurilor, trebuie respinsa.
În primul rând, nu s-a cerut dreptul de servitute asupra terenurilor paraților.
Acest drept de servitute legala este instituit in art. 7 Legea 238/2004, cererea reclamantei nepurtând asupra constatării unui drept de servitute. Ce s-a cerut este o obligație de a face, adică obligarea paraților de a permite accesul pe terenurile lor.
Respectiva cerere s-a facut in temeiul Hotărârii de guvern care conferă acest drept, dar si a Ordinului ANRM de transfer a drepturilor si obligaților asumate prin Acord.
Acel Ordin ANRM este perfect valabil, iar contestările malițioase si negarea unor acte juridice emise in acord cu dispozițiile legale, nu pot fi primite ca apărări valabile, scopul lor fiind clar, de a tergiversa si a nega evidenta, pârâtul trebuind sa fie obligat sa se conformeze normelor legale.
Excepția de nelegalitate a Ordinului 54/21.03.2014 al ANRM trebuie respinsa.
Ordinul este perfect legal, instituit in considerarea prevederilor legale in vigoare. Ordinul a fost acordat in temeiul susținerii cererii de transfer bazata pe o . acte, respectiv scrisoare de garanție, dovezi bancare, dar si obligația legala instituita de Legea Petrolului, de înființare pe teritoriul țării a societății.
Critica de fond, adusa hotărârii atacate, cum ca s-ar fi permis . ca instanța sa verifice daca sunt incidente in speța prevederile Legii 238/2004, de asemenea este fara nici un suport juridic. Mai mult, in motivarea acestei critici, se regăsesc elemente care nu corespund adevărului, invocate de către parat, in scopul de a aduce atingere imaginii societății si implicit a activității societății.
Cu o minima diligenta, din lecturarea celor câteva rânduri ale HG nr. 1153/2012, s-ar fi putut observa ca temeiul de drept al adoptării respectivei hotărâri este Legea Petrolului. Chiar daca acordul nu este unul public( fiind de esența Legii petrolului clasificarea, ci nu bunul plac al Guvernului, cum se insinuează de parat), este evident ca acest Acord, așa cum arata Hotărârea de Guvern, este întemeiat pe Legea Petrolului. In chiar art. 1 al acestei legi se găsesc care sunt resursele la care se refera întreaga lege, petrolul si gazele naturale, ele fiind definite in alin. 2 si 3 ale art. 1.
Nu se regăsesc gazele de sist in Legea Petrolului, afirma paratul, dar care este relevanta acestor afirmații, cat timp reclamanta a afirmat de fiecare data ca operațiunile societății nu privesc gazele de șist. In acest sens se află depusa la dosar Adresa 2911/13.03.2013 a ANRM care confirma faptul ca prin oferta prezentata la licitație nu s-au făcut specificații despre gazele de sist, iar acestea nu au fost incluse in programul de explorare lucrări.
Deci, societatea nu desfășoară nici o operațiune care sa privească gazele de sist, ci doar petrolul si gazele naturale.
Solicitările de a afla care este adâncimea pana la care se obliga sa obțina date, excede cadrului procesual, si este evident fara relevanta pentru prezentul demers judiciar, cat timp art. 1 alin 1 din Legea petrolului, dar si Constituția, cuprind referiri clare care arata ca resursele naturale, in cazul special al nostru, cele de petrol si gaze naturale aparțin statului, astfel incat, pana la momentul in care nu se va modifica legislația ca si cea din America, proprietarul terenului nu are nici un drept in a fi parte la strategia naționala a Statului privind modul in care acesta intelege sa exploreze si exploateze pentru resursele sale.
Naivitatea cu care sunt incunostiintati de apelantul pârât ca Statul cunoaște ce resurse are, datorita măsurătorilor făcute in anii 1970-1980, nu poate decât sa producă uimire. Tehnica moderna a stabilit clar ca nici un fel de sonde nu se amplasează fara a colecta date geofizice, anterior, pentru zona de interes, iar Acordul impune o prima faza obligatorie, de efectuare a respectivelor măsurători.
Pentru o mai buna înțelegere insa, a celor care nu vor sa accepte realitatea, ICCJ a emis decizia 25/2015 care arata ca Legea Petrolului privește si gazele de sist. Deși acest lucru nu are relevanta tehnica pentru societate, întrucât nu desfășoară nici o operațiune care sa privească gazele de sist, pentru cadrul juridic, aceasta decizie stabilește evidenta.
Tot pe fond paratul încearcă a-si invoca, in contradicție cu toate cele inserate inainte, propria culpa.
Se critica astfel hotărârea, care in opinia paratului, a permis . fara stabilirea unei rente in favoarea societății, nu a obligat sa aduca terenul la starea inițiala, ori sa il despăgubească pentru prejudiciile aduse terenului.
Daca până acum a justificat clar de ce nu dorește . dorește renta si despăgubiri.
Nu se poate invoca propria culpa, lucru inadmisibil si pentru parat.
Instanța in mod corect a observat că s-au îndeplinit rigorile Legii Petrolului. Astfel, conform art. 7 al Legii Petrolului, lege in temeiul căreia au încheiat Acordul de Concesiune cu Statul roman, sunt obligați sa plătească o renta anuala pentru exercitarea dreptului de servitute legala, in temeiul unei Convenții încheiate cu proprietarii de terenuri, in termen de 60 de zile de la data comunicării către aceștia, de către societate a unei notificări scrise. Se prevede ca, „in cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii."
Or, s-a făcut dovada trimiterii notificării scrise pârâtului, asa cum s-a făcut si dovada ca acesta a primit respectiva notificare, dar a ales sa nu dorească nici o întâlnire pentru negocierea unei rente, deși in notificare i-a fost adus la cunoștința prevederile acestui art. 7 al Legii petrolului si s-a arătat in ce scop a fost invitat: " Propunerea noastră este de a discuta condițiile în care putem exercita aceste drepturi de acces la teren conferite de lege, având în vedere principiul atingerii minime a dreptului dumneavoastră de proprietate. Dorim sa stabilim totodată măsura in care terenul dumneavoastră va fi afectat de operațiunile noastre petroliere și prejudiciul eventual pe care îl suferiți, urmând ca noi sa vă plătim o compensație raportat la atingerea pe care o aducem proprietății. Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producției estimate a culturilor și plantațiilor afectate, așa cum este statuat in art. 10 din Legea 238/2004, cu modificări ulterioare."
Pârâtul a înțeles ca lipsa sa reprezintă un refuz.
Societatea consideră ca și-a arătat intenția de a plăti doua sume de bani. Una pentru dreptul de acces, pentru perioada cat va intra pe teren, adică pentru cele 30 de zile, nefiind vorba de o renta anuala, ci doar pentru aceasta perioada, denumită in notificare " compensație legala". O a doua suma de bani se plătește daca se cauzează vreo paguba terenului sau culturii, așa cum art. 10 din Legea Petrolului prevede.
Societatea va respecta legea, așa cum s-a si adus la cunoștința paratului, atât prin notificare, cat si prin celelalte acte, respectiv cererea de ordonanța președințiala, cât si cererea de transformare a acesteia in acțiune de drept comun. I-a fost precizat inclusiv ca se va aduce solul la forma la care era la momentul la care s-a intrat pe el.
În cazul paraților, spre deosebire de alți proprietari care au semnat Convenții, nu s-a putut încheia o asemenea Convenție, dat fiind refuzul paratului.
Refuzul este evident si în actele depuse la instanța de către parat.
Instanța de fond corect a procedat la admiterea acțiunii. Este evident ca nu s-a impus sa se plătească o renta anuala, o despăgubire si sa lase terenul in forma pe care l-au găsit, cata vreme aceste prevederi exista in Legea Petrolului si sunt obligatorii. Adică cu alte cuvinte, instanța nu a scris in mod expres ca societatea se obliga sa respecte legea, cât timp a arătat in toate actele ca intenționa sa o respecte.
Nu este deloc adevărata afirmația paratului apelant, ca daca hotărârea ar rămâne nemodificata, societatea ar avea dreptul sa intre pe teren in mod gratuit, neavând acest drept.
Prin lege sunt obligați la a plăti, obligație asumată, insă convenția nu s-a semnat, cat timp pârâzul refuza accesul.
Se vor plăti dreptul de acces, precum si despăgubirile in caz de daune asupra terenului.
În mod corect instanța a cercetat fondul si s-a bazat pe actele depuse la dosar ca si probe care dovedesc susținerile, astfel încât o anulare sau o rejudecare nu poate fi primita ca fiind necesara.
Pentru considerentele arătate, s-a solicitat respingerea apelului paratului apelant si menținerea hotărârii atacate.
Apelantul pârât V. D. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata . SRL, apreciind că reclamanta intimată nu are un drept de servitute asupra terenurilor din mai multe motive:
Din analiza dispozițiilor Legii 238/2004 și a Codului Civil, rezultă că acțiunea reclamantei ste neîntemeiată și lipsită de suport juridic. Reclamanta invocă Acordul petrolier încheiat cu ANRM, precum și dreptul de servitute legală prevăzut de art. 7 din Legea nr. 238/2004.
Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea petrolului, "acord petrolier este actul juridic încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi, între autoritatea competentă și una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere."
La pct. 24 al aceluiași articol sunt definite operațiunile petroliere: "operațiuni petroliere semnifică ansamblul de activități de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare a unui zăcământ petrolier, înmagazinarea subterană, transportul și tranzitul petrolului pe conducte magistrale, precum și operarea terminalelor petroliere".
Pentru a putea derula aceste operațiuni, titularul acordului petrolier trebuie să dobândească dreptul de folosință asupra terenurilor în care derulează operațiuni petroliere, deci inclusiv pentru operațiuni de explorare.
Articolul 6 din Legea 238/2004 prevede:
"Art. 6. Dreptul de folosință a terenurilor necesare efectuării operațiunilor petroliere se dobândește în condițiile legii, prin:
a) vânzarea-cumpărarea terenurilor și, după caz, a construcțiilor situate pe acestea, la prețul convenit între părți;
b) schimbul de terenuri, însoțit de strămutarea proprietarului afectat și de
reconstrucția clădirilor pe terenul nou acordat, pe cheltuiala titularului care beneficiază de
terenul eliberat, conform convenției părților;
c) închirierea terenului pe durată determinată, pe bază de contracte încheiate între
părți;
d) exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
e) concesionarea terenurilor;
f) asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de acord;
g) alte proceduri prevăzute de lege."
După ce titularul acordului petrolier dobândește dreptul de a folosi anumite terenuri pentru operațiuni petroliere, în vederea accesului și a activităților implicate de acces legiuitorul a prevăzut în art. 7 că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publica, necesare accesului in perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implica, se instituie, in favoarea titularului, un drept de servitute legala.
După cum lesne se poate observa, pentru a demara activitățile de explorare, reclamanta trebuia să dobândească dreptul de folosință asupra unor terenuri prin una din modalitățile arătate în art. 6, după care, în situația în care nu are o posibilitate de acces spre acestea, să solicite instituirea unui drept de servitute asupra terenurilor necesare acestui scop, respectând principiul celei mai mici atingeri, reglementat de alin. 4 al art. 7 din Legea nr. 238/2004.
Din cuprinsul documentației depuse de reclamantă nu rezultă că ar avea dreptul de folosință asupra vreunui teren, astfel că solicitarea de a i se institui un drept de servitute pe toate terenurile aflate în proprietatea sa, este nelegală și nejustificată.
Conform art. 755 c.civ. servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Chiar și numai din această definiție rezultă faptul că cel care solicită servitutea trebuie să aibă cel puțin în folosință, dacă nu în proprietate, un imobil (fondul dominant) și doar atunci, și în condițiile în care nu există altă posibilitate de acces poate beneficia de o servitute (fondul aservit).
Reclamanta nu a făcut dovada posesiei asupra unui imobil spre care nu ar avea acces decât doar trecând peste terenurile pârâtului, iar în lipsa dovezii existenței fondului dominant nu se poate solicita instituirea unei servituți de trecere.
De altfel, din cuprinsul acțiunii, rezultă că pârâta, prin servitutea solicitată dorește să efectueze operațiuni petroliere (explorare) pe terenul pârâtului și nicidecum nu dorește doar să aibă acces spre terenul său.
O hotărâre care să permită reclamantei să folosească terenul pârâtului pentru operațiuni petroliere, fără acordul său, ar echivala cu o expropriere.
În speță nu sunt incidente prev. Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală, deoarece gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de Legea petrolului nr. 238/2004. Invocă, printr-un memoriu separat, excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 25/2015 pronunțată de ICCJ - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul cu nr. 1._ .
ICCJ - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin soluția adoptată prin decizia atacată, a adăugat în mod nepermis la Legea nr. 238/2004.
Intimata susține din nou că nu caută gaze de șist, ceea ce nu este adevărat.
Zăcămintele de petrol din zonă se cunosc și se exploatează încă din anii 1960. Nu este nevoie să se reia căutarea lor, câtă vreme ele se cunosc. Este evident că se caută resursele situate la adâncimi mai mari și acestea sunt gazele de șist.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, fiind lovită de nulitate, dorind să intre pe terenuri cu încălcarea prev. art. 6 și 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente.
Așadar, conform acestor prevederi legale, accesul reclamantei pe terenurile pârâtului se poate face doar în baza unei convenții sinalagmatice și oneroase, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, hotărârea instanței va ține loc de această convenție.
Prin cauză se înțelege, conform art. 1235 C.civ., faptul juridic sau material ce constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Or, aceasta lipsește cu desăvârșire atâta timp cât reclamanta nu oferă niciun fel de contraprestație din partea sa.
Reclamanta nu este dispusă să achite nicio sumă de bani pentru a îi permite accesul pe terenurile pârâtului, ceea ce încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235 - 1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.
Prin Decizia nr. 430 din 24 octombrie 2013, Curtea Constituțională reține: "Astfel cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia reglementării folosirii bunurilor, spre exemplu în Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Mellacher și alții împotriva Austriei, paragraful 45, sau în Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată în Cauza James și alții împotriva Regatului Unit, paragrafele 45 - 46, este de competența statului reglementarea folosinței unor bunuri proprietate privată atunci când se urmărește un scop de interes general, dar, în aceeași măsură, nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raportului de proporționalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate. (...)
Prin condiționarea accesului la sistemul de gaze de încheierea contractului prevăzut de art.65 alin. (2) din Legea gazelor nr.351/2004 prin care solicitantul consimte preluarea în patrimoniul operatorului licențiat a obiectivelor/conductelor realizate, fără acordarea posibilității solicitantului de a-și recupera contravaloarea investiției realizate prin mijloacele financiare și materiale proprii, precum și prin interpretarea că preluarea se face în mod obligatoriu cu titlu gratuit, Curtea reține că este înfrânt justul echilibru care trebuie să existe între interesele generale și cele individuale. Or, statul prin actele normative pe care le adoptă trebuie să protejeze dreptul de proprietate al indivizilor. Astfel, prin nerespectarea principiului proporționalității, s-a afectat însăși substanța dreptului de proprietate, măsura neputând fi calificată ca una de stabilire a limitelor dreptului de proprietate, în sensul art. 44 alin.(l) din Constituție.”
Așadar, atât notificarea, cât mai ales acțiunea introductivă, trebuie să cuprindă toate drepturile și obligațiile părților, pentru a putea fi cuprinse în dispozitivul hotărârii. Nu poate fi acordat dreptul reclamantei de a intra pe terenuri, decât corelativ cu obligarea acesteia la plata rentei, conf. art. 7 alin. 3 din Legea nr. 238/2004 și a obligației de a readuce terenurile la situația inițială, și de a despăgubi, în conformitate cu disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 238/2004, acestea trebuind să fie stabilite prin dispozitivul sentinței.
Art. 8 alin. 2 din Legea nr. 238/2004 stabilește cu titlu de excepție evaluarea și plata despăgubirilor ulterior accesului, doar în situația unui caz de forță majoră sau avarie.
Așadar, în toate celelalte cazuri, în conformitate cu disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 238/2004, se vor plăti despăgubirile și renta anterior accesului, despăgubiri calculate în baza producției estimate a culturii și plantațiilor afectate.
La termenul din 10.11.2015 instanța a respins excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție –completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocată de apelantul pârât.
La termenul din 19.01.2016 instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de apelantul pârât, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 54/21.03.2014 emis de ANRM în raport de prevederile art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, precum și proba solicitată de apelantul pârât, constând în depunerea de către intimată reclamantă sau să se solicite de la ANRM conținutul plicului interior prevăzut de art. 35 din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004 și în special a estimării rezervelor ce urmează a fi descoperite sau promovate, etapizarea lucrărilor, estimarea impactului asupra mediului și programul de refacere a acestuia, copia poliței de asigurare valabilă pentru plata despăgubirilor, efectuarea unei adrese către Agenția pentru Protecția Mediului T. pentru a depune documentația care a stat la vaza emiterii Deciziei etapei de încadrare prin care a fost autorizată activitatea reclamantei în jud. T..
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acesta nu este fondat.
Dispozițiile art. 480 alin.3 C.proc.civ. invocate de pârâtul V. D. în cadrul primului motiv de apel sunt în sensul că dacă se constată că prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul în lipsa părții care nu a fost legal citată, se impune anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare.
Reclamanta S.C. A. ENERGY P. S.R.L. a formulat acțiunea prin care solicită accesul pe terenul proprietatea pârâtului V. D. pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012 privind aprobarea Acordului petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și AuDAX Resources Ltd.
În baza HG nr. 1153/2012 și a Ordinului nr. 54/21.03.2014 emis de Agenția Națională pentru Resurse Minerale reclamanta S.C. A. ENERGY P. S.R.L. este titular al Acordului petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța.
Prin actul din 2012 a fost aprobată de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale concesionarea către ., în prezent .., a activității de explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră, în zona geografică Parța, iar prin ordinul din 2014 drepturile și obligațiile titularului rezultat din Acord au fost transferate către reclamanta intimată . SRL.
Pârâtul a invocat în fața instanței de fond excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 54/21.03.2014, iar aceasta a fost soluționată fără citarea emitentului actului.
Aceste susțineri sunt reale, omisiunea a fost acoperită în prezenta cale de atac, dar ea nu conducea la rejudecarea cauzei de către instanța de fond, mai ales că emitentul actului a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2004 nu are calitatea de parte propriu-zisă, nefiind nici reclamant, nici pârât sau intervenient.
Emitentul citat a formulat apărări față de excepția invocată, a depus înscrisuri în susținerea afirmațiilor, astfel că viciul de citare a fost înlăturat prin acțiunile dispuse de instanța control judiciar.
În plus, așa cum rezultă din practicaua deciziei soluția de respingere a excepției a fost confirmată de tribunal, pentru alte considerente, este adevărat, motiv pentru care nu există vreo vătămare a drepturilor procesuale ale emitentului sau părților din litigiu, cu consecința înlăturării ca neîntemeiat a primului motiv de apel invocat de pârâtul V. D..
În cadrul punctului doi al cererii de reformare a sentinței apelantul pârât a invocat faptul că cererea de transformare a ordonanței președințiale în cerere de drept comun nu a fost însoțită de mandatul special al apărătorului, fiind vorba de un act de dispoziție, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 81 C.proc.civ.
Art. 1001 C.proc.civ. permite transformarea menționată la cererea reclamantului, fără alte condiții suplimentare.
Este adevărat că art. 81 C.proc.civ. nu permite reprezentantului părții de a efectua anumite acte procesuale decât în baza unui mandat special, dar enumerarea textului se referă la renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecății, achiesarea la hotărârea pronunțată, încheierea unei tranzacții, precum și orice alte acte de dispoziție. Transformarea cererii de ordonanță președințială nu constituie un act de dispoziție pentru că reclamantul nu a renunțat la drepturile sale procesuale sau materiale, dimpotrivă, în cazul cererii pe dreptul comun, admiterea acțiunii îi aduce beneficii mai mari.
Prin urmare, tribunalul va înlătura și cel de-al doilea motiv de apel, constatând că apărătorul ales, având drept de reprezentare conform împuternicirii avocațiale de la fila 5 dosar de fond, a depus cererea de transformare în mod legal, justificând calitate în acest sens, motiv pentru care nu intervine nulitatea invocată de pârâtul V. D..
Criticile pârâtului de la punctul al treilea al cererii de apel nu vor mai fi analizate, întrucât reiau motivele excepției de nelegalitate, ce a fost soluționată, conform practicalei deciziei.
Următorul motiv de apel a fost numerotat tot cu cifra III, ca precedentul, fiind probabil o eroare materială, și prin intermediul său se invocă nelegalitatea sentinței prin prisma faptului că Legea nr. 238/2004 a petrolului nu este incidentă în speță.
Apelantul pârât apreciază că în mod nereal susține reclamanta că dorește explorarea solului în vederea identificării de hidrocarburi convenționale, când în fapt se dorește identificarea cantităților de gaze de șist existente în sol, iar acestea din urmă nu se regăsesc și nu sunt reglementate de legea petrolului.
O astfel de susținere este contrazisă de Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004 se interpretează în sensul că gazele de șist se includ în categoria „ resurselor de petrol” ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român.
Conform art. 521 alin.3 C.proc.civ. dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanțe, altele cele care au adresat întrebarea, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în speță, de la data de 21.08.2015.
Cum excepția de neconstituționalitate a deciziei invocată de apelantul pârât a fost respinsă ca inadmisibilă, tribunalul va respinge și critica privind neaplicarea dispozițiilor Legii nr. 238/2004 în speță.
În final, apelantul pârât susține în esență că accesul pe terenul său trebuia permis doar cu plata unei rente în favoarea sa, precum și cu obligația de a readuce terenul la situația inițială sau cu obligația de a-l despăgubi pentru eventualul prejudiciu adus solului, plantațiilor sau construcțiilor sau pentru alt prejudiciu. În forma în care a fost dată sentința apelantul apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care îi garantează dreptul de proprietate.
Reclamanta S.C. A. ENERGY P. S.R.L. a invocat incidența în cauză a Legii nr. 238/2004 a petrolului.
Tribunalul constată că reclamanta are calitatea de titular, în înțelesul legii, art. 2 p. 40 definind titularul ca persoana juridică română sau străină, căreia i s-a acordat dreptul de a efectua operațiuni petroliere în baza unui acord petrolier.
Conform art. 7 alin.1 din lege asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.
Conform art. 8 alin. 1 accesul la terenurile afectate de servitutea legală prevăzută la art. 7 alin.1 se stabilește prin negocieri între titularul acordului petrolier și proprietarii de terenuri, cu respectarea principiului egalității de tratament și echității.
Din dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 mai rezultă că exercitarea dreptului de servitute se face contra plății unei rente anuale, stabilită prin convenția părților, în caz contrar, de către instanță.
De asemenea, durata servituții este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele, după principiul celei mai mici atingeri aduce dreptului de proprietate.
Tribunalul constată din analiza prevederilor legale enunțate supra că acțiunea reclamantei este întemeiată în forma în care a fost redactată.
Astfel, noțiunea de explorare semnifică ansamblul de studii și operațiuni care se realizează pentru cunoașterea condițiilor geologice de acumulare a petrolului și cuprinde identificarea zăcămintelor, evaluarea cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare.
Conform art. 1 din Legea nr. 238/2004 resursele de petrol situate în subsolul țării fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român. În această categorie intră petrolul și gazele naturale.
Așa cum a stabilit și instanța de fond, reclamanta are drept de acces pentru a explora terenurile proprietatea pârâtului în căutarea de petrol și gaze naturale, are și obligația de a despăgubi pârâtul pentru daunele provocate, dar această despăgubire nu este prealabilă, ca în cazul exproprierii, nici un text de lege nefiind edictat în acest sens. Această diferențiere se justifică prin deosebirea dintre instituții, lipsirea de proprietate față de lipsirea temporară de folosință, doar un atribut al dreptului de proprietate, certitudinea că în primul caz se produce o vătămare, în cel de-al doilea caz, paguba nu este certă, sigur că se va produce.
Nu era necesară nici stabilirea unei rente, pentru că prin sentința apelată nu a fost stabilit dreptul de servitute, ci doar un drept de acces, componentă a dreptului de a trece pe terenurile pe care se desfășoară operațiuni petroliere, pe o durată limitată, de doar 30 de zile, în timp ce renta se stabilește anual.
Tribunalul mai reține că reclamanta a depus diligențe pentru a ajunge la un acord cu proprietarul terenului, convenție care să aibă drept scop stabilirea condițiilor, termenele și despăgubirea la care este îndreptățit proprietarul.
La dosar există dovada îndeplinirii procedurii prin care reclamanta a notificat pârâtul la o întâlnire pentru a reglementa condițiile accesului pe terenuri, refuzul celor din urmă fiind evident. Tribunalul apreciază că nu se mai poate impune reclamantei depunerea altor diligențe, mai ales că ele nu pot fi identificate, astfel că și acest argument este nefondat. În plus, fără acordul pârâtului evaluarea prealabilă a despăgubirii este imposibil de realizat.
Pârâtul a invocat un prejudiciu ce naște obligația de a aduce terenul în starea inițială, dar, în orice caz, admiterea acțiunii nu presupune lipsa despăgubirii din partea reclamantei. Este adevărat că se va naște ulterior un litigiu nou pentru plata despăgubirii, dar aceasta se va întâmpla doar dacă se va produce o pagubă, dacă părțile nu ajung la o înțelegere fără concursul instanței. În acest sens sunt dispozițiile art. 10 din Lege. De altfel, pârâtul apelant nu poate invoca un astfel de argument cu succes cât timp a refuzat orice discuție cu reclamanta, nici nu a formulat cerere reconvențională pentru plata unei despăgubiri prealabile, evaluate în mod obiectiv față de situația de fapt din speță.
Așa cum rezultă și din cererea de apel, prejudiciul adus solului, plantațiilor sau construcțiilor este eventual, astfel că instanța nu putea acorda despăgubiri, nu doar pentru că nu s-a formulat cerere în acest sens, ci și pentru că nu este îndeplinită o condiție a reparației în cazul răspunderii civile delictuale, aceea ca prejudiciul să fie cert.
Cum pârâtul V. D. nu a dovedit că prin admiterea acțiunii reclamantei S.C. A. ENERGY P. S.R.L. dreptul de proprietate este limitat în mod nelegal și nejustificat, tribunalul urmează a respinge apelul în baza art. 480 C.proc.civ.
În baza art. 453 C.proc.civ. va obliga apelantul pârât la plata sumei de 500 lei către intimata reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial achitat conform chitanței de la fila 142 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul V. D., cu domiciliul în Beregsău M. nr. 171/A, județ T. împotriva sentinței civile nr. 7292/02.06.2015 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamanta . SRL, cu sediul procedural ales în Timișoara, .. 4, . - la C.. Av. B. B..
Obligă apelantul pârât la plata sumei de 500 lei către intimata reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2016.
Președinte, A. C. | Judecător, M. R. | |
Grefier, C. T. |
Red. A.C.
Tehnored. I.B. + A.C. 28+29.01.2016+01.02.2016
5 ex.
Jud. Timișoara – jud. M. B.
S.M. 1 ex. / .>
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 29-02-2016,... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
