Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul TIMIŞ

Tribunalul TIMIŞ - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 78/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 78/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:014._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 78/A

Ședința publică din 28.01.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. A.

JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: A. T.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul O. I. împotriva sentinței civile nr. 7141/11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat B. B., pentru, intimată, lipsă fiind apelantul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatei depune împuternicirea avocațială și chitanța cu nr. 237/18.01.2016 reprezentând onorariul avocațial.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe cu înscrisuri de administrat sau excepții de invocat și constatând că, în atare situație, controlul judiciar se privește a fi finalizat, tribunalul constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul asupra apelului promovat în cauză.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea excepțiilor invocate în cererea de apel, respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7141/11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. E. PANONIA S.R.L în contradictoriu cu pârâtul O. I..

A fost obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.

În cazul în care pârâtul nu se va conforma, prezenta hotărâre tine loc de acord al acestuia de a permite reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit art. 7 din Legea 238/2004 a petrolului „Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală. (2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plății unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenției încheiate între părți cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularilor de acorduri și/sau permise.(3) În cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii. (4) Durata servituții legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operațiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce privește suprafețele și proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.”.

Totodată, art. 8 din Legea 238/2004 prevede ca „(1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală prevăzută la art. 7 alin. (1) se stabilește prin negocieri între titularul acordului petrolier și proprietarii de terenuri, cu respectarea principiului egalității de tratament și al echității.”

Din cuprinsul H.G. nr. 1153/2012 reiese că a fost aprobat un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și AuDAX Resources Ltd., în calitate de concesionar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din hotărâre. Art. 2 din această hotărâre prevede că Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARTA, aprobat potrivit art. 1, intră în vigoare la data publicării hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotararea fiind publicata in Monitorul Oficial nr. 812/04.12.2012.

Prin Ordinul nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (fila 18) a fost aprobat transferul integral al drepturilor dobândite și al obligațiilor asumate prin Acordul petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 PARȚA, aprobat prin H.G. nr. 1153/2012, de către firma AuDAX Resources Ltd. către firma A. E. PANONIA S.R.L.

Reclamanta in calitate de titulara a unui drept de servitute legală asupra terenului proprietatea pârâtului, in ceea ce priveste calea de acces în perimetrele de explorare si asupra suprafetei necesare efectuarii acestei activitati, l-a notificat pe pârât în data de 15.07.2014, solicitându-i accesul pe terenul proprietatea acestuia, propunându-i și o întâlnire în acest sens la sediul avocatului reclamantei în vederea stabilirii condițiilor concrete în care urma să se realizeze operațiunile de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice, însă pârâtul nu a dat curs invitației, ceea ce echivaelaza cu un refuz implicit al acestuia de a permite reclamantei accesul pe terenul său (filele 7-10).

Instanța reține că reclamanta a respectat prevederile legale mentionate anterior, in sensul ca a trimis paratului o notificare in vederea stabilirii prin acord a compensației datorate pentru exercitarea dreptului de servitute legala asupra terenului proprietatea pârâtului, notificare careia paratul nu i-a dat curs.

Refuzul pârâtului de a permite reclamantei accesul pe terenul său în vederea efectuării operațiunilor sus-menționate, operațiuni pe care aceasta este autorizată a le efectua în baza H.G. nr. 1153/2012 și al Ordinului nr. 54/21.03.2014 al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, este nejustificat, îmbrăcând forma abuzului de drept, sancționat de art. 15 cod civil care prevede că „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.”

Față de cele de mai sus, văzând și dispozițiile legale invocate, prima instanța a admis acțiunea, astfel cum a fost modificată și a obligat pârâtul să permită reclamantei accesul pe terenul înscris în CF nr._ Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date-măsurători geofizice conform dispozițiilor H.G. nr. 1153/2012.

Urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 20 lei reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru, achitată conform chitanței nr. TMXWM_/03.03.2015 și 500 lei reprezintă contravaloarea onorariului avocatului reclamantei, achitat conform chitanței nr. 157/22.12.2014.

Contra acestei sentințe, în termen legal, uzând de dreptul conferit de legea procesuală civilă, a declanșat calea de atac a apelului pârâtul O. I., solicitând: în temeiul art. 480 alin. 3 c.proc.civ, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, întrucât prima instanță nu a intrat în judecata fondului; în subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei; cu cheltuieli de judecată; judecarea cauzei și în lipsă.

În susținerea căii de atac, apelantul a învederat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.

I. Cererea de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun a fost formulată cu rea credință, cu încălcarea prev. art. 12 c.proc.civ., și a solicitat scoaterea cauzei de pe rol și parcurgea etapelor procedurale prevăzute imperativ de art. 194-210 c.proc.civ.

În dos. civ. nr. 29._ al Judecătoriei Timișoara, reclamanta a mai formulat o cerere absolut identică cu cererea inițială din prezentul dosar, prin care pe calea ordonanței președințiale a solicitat să i se permită accesul pe aceleași terenuri ale pârâtului, iar prin sentința civilă nr._/04.11.2014 pron. de Jud. Timișoara menținută prin decizia civ. nr. 16/14.01.2015 de Trib. T. în dos.civ. nr. 29._ s-a respins cererea reclamantei de emitere a ordonanței președințiale.

Deși cu autoritate de lucru judecat instanțele au respins cererea reclamantei, aceasta reintroduce cereri identice, iar la primul termen de judecată solicită transformarea acestor cereri în acțiuni de drept comun, cu scopul evident de nu se parcurge etapa prealabilă primului termen de judecată prev. imperativ de art. 194 - 210 c.proc.civ., și deci cu încălcarea art. 12 c.proc.civ.

Reclamanta nu își exercită drepturile procesuale cu bună credință. În doctrină se reține ca modalitate de exercitare a drepturilor procesuale cu rea credință: formularea cu rea-credinta a unei cereri (principale, accesorii, aditionale, incidentale, privind exercitarea unei cai de atac) evident netemeinice și nelegale, (în speță cu autoritate de lucru judecat) cu scopul de obține anumite avantaje procedurale ori procesuale. Prin această manevră, reclamanta încearcă să evite verificarea: timbrajului, a competenței, a condițiilor de formă a cererii de chemare în judecată, precum și pentru ca pârâții să fie privați de termenul legal de 25 de zile pentru a își formula apărările, încălcând disp. imperative de proc. civilă. Reclamanta folosește repetitiv această procedură nelegală pentru a ocoli prevederi imperative de drept procesual civil, și până acum a folosit-o în zeci de dosare aflate pe rolul Jud. Timișoara. Această conduită procesuală fiind nelegală îl împiedică și pe pârât și pe oricare alt pârât, să își formuleze apărarea în condiții legal procedurale și a solicitat scoaterea cauzei de pe rol pentru a parcurge toate etapele prealabile primului termen de judecată, așa cum le parcurg toate acțiunile introduse cu bună credință de către reclamanți. Apelantul a depus la dosar mai multe cereri de transformare formulate de reclamantă în aceste dosare. Prin urmare, prima instanță trebuia să observe aceste aspecte, să scoată cauza de pe rol pentru a parcurge toate etapele prealabile primului termen de judecată, ori să îi acorde termenul legal de 25 de zile pentru a-și putea formula apărările, termen de care pârâtul nu a beneficiat, și la care avea dreptul, în conf. cu disp. art. 201 c.proc.civ.

Prin neacordarea termenului legal de a-și formula întâmpinarea, a fost încălcat dreptul său la apărare garantat de art. 13 c.proc.civ. și a fost lipsit de un proces echitabil astfel cum este garantat de art. 6 din CEDO.

II. În subsidiar, în temeiul art. 480 alin. 2 c.proc.civ., apelantul solicită anularea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantei, pentru următoarele motive:

a) Acțiunea reclamantei este formulată de o persoană fără calitate.

Conf. art. 1000 c.proc.civ., reclamantul are posibilitatea de a solicita transformarea cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun. O asemenea cerere, prin care se renunță la un tip de acțiune, fiind apoi transformată într-un alt tip de acțiune, este un act de dispoziție procesual care, conf. art. 81 c.proc.civ. poate să se facă de către reprezentant doar în baza unui mandat special. Ori un asemenea mandat special nu a fost atașat cererii de transformare a ordonanței președințiale. De fapt, în totalitatea ei, împuternicirea avocațială atașată cererii introductive nu este legală, întrucât nu cuprinde în concret obiectul împuternicirii avocațiale, fiind precizat doar: „redact, asist, reprez.”, astfel apelantul contestă în totalitate mandatul avocațial, care este nelegal, deoarece el trebuie să fie concret, să prevadă exact în ce constă, ce obiect vor avea activitățile mult prea generale indicate în împuternicire, iar pentru transformarea cererii evident este nevoie de mandat special. Odată cu depunerea cererii de transformare a cererii de ordonanță președințială într-o cerere de drept comun, trebuia să fie depus mandatul special, care trebuie să fie prealabil depunerii cererii. În lipsa acestuia, transformarea cererii a fost făcută de o persoană fără calitate, cererea formulată fiind nulă.

b) Reclamanta nu are calitate procesuală activă de a solicita un drept de servitute asupra terenurilor pârâtului, Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 fiind nelegal încălcând art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004.

Prin HG nr. 1153/27.11.2012, s-a aprobat acordul petrolier pentru explorare- dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța, încheiat între ANRM și Audax Resources LTD, cu sediul central în Australia.

Concesionarul Audax Resources LTD își schimbă denumirea în A. E. LTD, și transferă integral drepturile și obligațiile asumate prin acord către firma A. E. Panonia SRL București.

Transferul a fost aprobat cu încălcarea art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, deci în mod nelegal. Acest text impune ca persoana juridică care preia dreptul de concesiune să aibă „capacitatea tehnică și financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere în condițiile stabilite prin acord.”. Cea de-a doua concesionară nu îndeplinește aceste condiții cerute imperativ de textul legal.

Apelantul depune la dosar bilanțurile pe anii 2013-2014 al noului titular al acordului, al reclamantei, de pe site-ul Min. de Finante, din care reiese faptul că:

- este o societate înființată în anul 2012, deci fără experiență în activitățile pentru care s-a angajat,

- nu are salariați;

- cifră de afaceri 0,

- pierderi foarte mari, de 281.185 lei în anul 2013 și 469.728 lei în anul 2014;

- datorii foarte mari, de 4.547.073 lei în anul 2013 și 4.147.530 lei în anul 2014;

- este o societate cu răspundere limitată;

- are capital MINIM de 200 lei;

- are capitaluri proprii negative de - 244.742 lei în anul 2013 și - 756.838 lei în anul 2014.

Este evident faptul că A. E. Panonia SRL nu are, cel puțin capacitatea financiară necesară efectuării operațiunilor petroliere din acord, transferul fiind astfel nelegal, ceea ce lipsește reclamanta de calitate procesuală activă. Prima concesionară a licitat concesiunea în mod formal, tocmai pentru a ocoli verificarea celui de-al doilea concesionar care nu ar fi putut niciodată să câștige licitația și să încheie Acordul de concesiune.

Potrivit prev. art. 34 alin. 2 lit. g) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, precum și a art. 8 alin. 3 lit. g) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, Runda a X-a, publicat în 2009, cu privire la acordarea concesionării Perimetrelor, plicul exterior trebuia să cuprindă, inter alia, scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații, la care este înregistrat, sau lucrează ofertantul, inclusiv auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, cuprinzând situația indicatorilor privind lichiditatea globală, solvabilitatea patrimonială, rata profitului brut și rentabilitatea financiară.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. 3 lit. i) din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, plicul exterior trebuia să cuprindă informații referitoare la capacitatea tehnică a ofertantului, precum prezentarea operațiunilor petroliere derulate până la acea dată în România sau în alte țări, dotarea tehnică existentă sau alte date care să ateste capacitatea de a desfășura operațiuni petroliere, prezentarea activităților de explorare/exploatare derulate în România, în cazul în care ofertanții erau titulari de acorduri petroliere.

În cadrul procedurii de evaluare, astfel cum este reglementată de art. 15 pct. B.b. din Procedura de desfășurare a apelului public de oferte, B. b., comisia de evaluare a verificat capacitatea tehnică a ofertantului analizând: experiența managerială și domenii acoperite de specialiștii companiei; experiență în explorarea unor zone similare; rata de succes în explorare; înțelegeri prealabile scrise sau precontracte cu firme prestatoare de servicii pentru operațiunile petroliere propuse în faza obligatorie, care nu se execută de către ofertant; utilizarea unor metodologii de investigare, procesare, interpretare moderne.

Conf. art. 99 alin. 2 lit. d) din Normele de aplicare a Legii nr. 238/2004, odată cu cererea de transfer a titularului acordului de concesiune, trebuiau să se depună acte privind capacitatea tehnică și financiară ale pers. juridice la care urmează să fie transferate drepturile dobândite și obligațiile asumate.

Apelantul invocă excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004.În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte normative și acte individuale. Actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte. (ICCJ - Decizia nr. Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013).

Acest ordin, care este un act administrativ cu caracter individual, încalcă prev. art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, societatea A. E. Panonia SRL neavând capacitatea financiară necesară atât efectuării operațiunilor petroliere, cât mai ales garantării faptului că, în cazul în care se vor produce daune terenurilor mele, ori mediului, vor avea capacitatea financiară să acopere aceste prejudicii.

În urma licitației organizate de ANRM, a fost concesionat acest perimetru pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parta companiei australiene Audax Resources LTD care a îndeplinit toate condițiile impuse pentru a câștiga licitația.

Imediat după câștigarea licitației, Audax Resources LTD înființează în România un SRL de apartament, iar ANRM-ul îi aprobă imediat transferul integral al drepturilor și obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune, cu încălcarea evidentă a legii. Este evident motivul pentru care concesionarul înființează această nouă firmă, cu răspundere limitată, cu capital social minim, de 200 lei: în cazul în care vor apărea daune materiale ori de mediu însemnate, să nu fie pusă la plată societatea mamă, Audax Resources LTD, ci această societate, care va răspunde în limita celor 200 de lei capital social.

În vederea soluționării acestei excepții, apelantul solicită citarea organului emitent al Ordinului nr. 54/21.03.2014 atacat, și anume: Agenția Naționala pentru Resurse Minerale, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 153, 154 c.proc.civ.

c) Instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile pârâtului fără a verifica dacă sunt incidente sau nu în speță prev. Legii nr. 238/2004. Reclamanta nu are un drept de servitute asupra terenurilor pârâtului deoarece în speță nu sunt incidente prev. Legii 238/2004, astfel că cererea de a li se recunoaște acest drept este nelegală.

Guvernul a clasificat, în opinia apelantului în mod abuziv, toate acordurile petroliere de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și concesionari. Judecătorii au dreptul, potrivit dispozițiilor art. 7 al. 4 din Legea nr. 182/2002 la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, drept garantat judecătorilor, de a studia acest acord pentru a constata dacă acordul petrolier se referă la hidrocarburi convenționale, sau neconvenționale, adică gaze de șist. Solicită ca instanța să studieze acest acord. Apelantul consideră că puteau fi clasificate eventual doar datele despre indicii financiari ai concesionarilor, dar în nici un caz informațiile de interes public la care au dreptul proprietarii terenurilor pe care se vor desfășura operațiunile concesionate.

Dreptul la informare este un drept fundamental garantat de Constituție în art. 31, dar titularii dreptului de prop. asupra terenurilor au în plus dreptul de a fi informați complet și concret referitor la toate operațiunile care se vor efectua pe terenurile lor, drept prevăzut de art. 5 lit. a din OUG 195/2005 privind protecția mediului.

Gazele de șist nu se regăsesc și nu sunt reglementate de legea petrolului nr. 238/2004.

În același sens depune Sentința nr. 192/PI/NCA/06.02.2015 pron. de Tribunalul T. în dos. civ. nr._, precum și sent. civ. nr. 2143/2013 pron. în dos.civ. nr._ a Trib. V., prin care se reține că gazele de șist nu intră sub incidența Legii nr. 238/2004, astfel că art. 7 alin. 1 din Legea 238/2004 nu este aplicabil în speță. În art. l al. 3 din Legea 238/2004, gazele de șist nu sunt prevăzute pentru a se putea reține faptul că aparțin statului. Actuala lege a petrolului se ocupă doar de gaze convenționale, nu și de gaze neconvenționale, cum sunt gazele de șist. Conceptul de gaze neconvenționale a fost dezvoltat cu precădere, în ultimii zece ani, odată cu perfecționarea tehnologiilor de explorare și extracție a acestui tip de gaze. Definiția generală a gazelor neconvenționale se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi identificate, caracterizate și produse comercial prin tehnologii comune de explorare și producție și care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilități și porozități reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea pe scară largă a fracturărilor hidraulice și săpării de sonde orizontale sau multilaterale. Ele nu pot fi asociate gazelor libere din zacamintele de gaz metan, tocmai fiindca sunt legate intim de scheletul mineral al rocii in care se gasesc acumulate; nu sunt asociate unor zacaminte de titei, asa ca puctele b, respectiv c nu pot fi luate in considerare; nu intra nici in categoria amestecurilor de gaz condensate, fiindca acea categorie se refera tot la gaze libere, dar care fac parte din categoria asa-numitelor "gaze umede", adica care au un procent "de gaze "condensabile". Din studierea acordului petrolier este foarte important de stabilit adâncimea până la care concesionarul se obligă să obțină date. Este bine cunoscut faptul că, petrol și gaze convenționale se regăsesc pana la adâncimea de cca 2000 m. Gazele de șist se găsesc la adâncimea de 3500-4000 m. Nevoia de explorare nu este dată de faptul că se încearcă descoperirea de noi zăcăminte de hidrocarburi convenționale, pentru că acestea sunt cunoscute în România de zeci de ani. Câtă vreme în zona noastră, se fac exploatări de petrol și gaze de mai multe decenii, înseamnă că resursele sunt cunoscute. Este de notorietate că se fac exploatări din anii 1960, iar apoi prin anii 1970 - 1980 s-au făcut alte scanări ale întregii zone, pentru resursele petroliere convenționale, inclusiv pentru gazele convenționale. Acum vor să le facă pentru gaze neconvenționale, adică pentru gazele de șist. Deși la începutul activității lor au recunoscut expres acest lucru, văzând împotrivirea oamenilor, nu mai vor să recunoască, cu toate că acum se dorește explorarea solului României la adâncimi mai mari de 2000 m în vederea determinării cantităților de gaze de șist existente în sol. Prin urmare, recl. susține în mod nereal că dorește explorarea solului în vederea identificării de hidrocarburi convenționale, când în fapt se dorește identificarea cantităților de gaze de șist existente în sol, astfel că, art. 7 alin. 1 din Legea 238/2004 nu este aplicabil.

d) Instanța a permis reclamantei să intre pe terenurile pârâtului cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, fără stabilirea unei rente în favoarea acestuia. Hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, întrucât a acordat reclamantei dreptul să intre pe terenurile pârâtului cu încălcarea prev. art. 7 din Legea nr. 238/2004, în mod gratuit, fără stabilirea unei rente în favoarea sa. Conform acestei prevederi legale, accesul reclamantei pe terenurile pârâtului se poate face doar în baza unei convenții sinalagmatice și oneroase, iar în cazul în care părțile nu se înțeleg, hotărârea instanței va ține loc de această convenție.

Este evident că atât cererea de chemare în judecată cât și hotărârea jud. ce s-a pronunțat trebuie să îndeplinească toate condițiile esențiale de valabilitate ale oricărui act juridic, prev. de art. 1179 c.civ.: capacitatea părților; consimțământul; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.

Prin cauză se înțelege, conf. art. 1235 c.civ., faptul juridic sau material ce constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv ce urmează a fi valorificat. Ori aceasta lipsește cu desăvârșire atâta timp cât reclamanta nu oferă niciun fel de contraprestație din partea sa.

Acțiunea recl. neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 1236 c.civ., cauza fiind inexistentă, ca urmare a lipsei contraprestației părților, apelantul solicită instanței să dispună anularea acesteia în temeiul art. 1238 c.civ., deoarece acordarea accesului la terenurile sale trebuie să se facă concomitent cu stabilirea cuantumului rentei anuale care i se datorează, a prejudiciului care se va crea, a contravalorii lui și a garanțiilor că el va fi reparat.

Nimic din toate acestea nu sunt puse în discuție în acțiune, reclamanta nefiind dispusă să achite nicio sumă de bani pentru a îi permite accesul pe terenurile pârâtului, ceea ce încalcă art. 7 din Legea nr. 238/2004, art. 1179, 1235-1239 c.civ., art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

e) Reclamanta nu spune exact ce va face pe terenurile pârâtului, deși are acesta are dreptul de a ști exact ce va face, adică în ce constă, în concret, activitățile ei pe terenul său, în baza art. 31, 44 din Constituție, art. 1 Protocolul 1 CEDO, art. 555 c.civ. De asemenea, instanța nu a impus reclamantei să readucă terenul la situația sa inițială, ori să o oblige să îl despăgubească pentru eventualele prejudicii aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte eventuale daune, în conf. cu prev. art. 46 din Legea nr. 238/2004.

Dacă soluția primei instanțe ar rămâne nemodificată, reclamanta ar avea dreptul să intre pe terenul pârâtului în mod gratuit, și fără să readucă terenul la situația sa inițială, ceea ce în mod evident este nelegal și îl prejudiciază grav. Lucrările care se vor face pe terenurile pârâtului sunt ample, și îi afectează puternic atât solul cât și culturile. După ce vor trece echipele de luare a datelor seismice, tot terenul va fi bătătorit de utilaje mari și foarte grele. Gropile, care sunt de 9 cm în diametru si 10 m adancime vor trebui astupate. Toate aceste lucrări de restaurare a terenurilor ar trebui ori să fie executate de către reclamantă, ori de mine pe cheltuiala lor.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 238/2004 prevede expres faptul că accesul la terenurile afectate de servitutea legală prev. la art. 7 alin. (1) se face prin negociere cu respectarea principiului egalității de tratament dintre cele două părți și al echității.

În acest litigiu trebuie soluționate toate aceste aspecte, întrucât, în cazul în care reclamanta nu va readuce terenul la situația lui inițială, apelantul va fi nevoit să promoveze un nou proces, care va fi de competența instanțelor din București, de la sediul reclamantei. Ori, astfel cum este reglementat art. 7 și 8 din Legea nr. 238/2004, nu aceasta a fost voința legiuitorului. Și nici nu ar putea să fie altfel, atâta timp cât pârâtul are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO.

Prin acțiune recl. vrea ca, prin intermediul inst. de judecată, să îi impună pârâtului condițiile sale, fără ca acesta să poată negocia nimic, având aceeași atitudine de forță pe care a avut-o în notificări, împotriva disp. art. 8 din legea petrolului. Pentru a putea încheia o convenție cu pârâtul, sau pentru ca instanța să suplinească această convenție, recl. trebuie să dovedească că are bonitatea de a achita renta și despăgubirile de orice natură care se vor putea produce. De asemenea trebuie să dovedească că are asigurare pentru plata acestor despăgubiri. Recl. nu se obligă să readucă terenurile pârâtului la situația lor inițială, iar cum situația lor financiară nu este bună, nu există nici o garanție că o vor face, sau că o vor putea face.

Pârâtul are un drept de proprietate garantat de art. 44 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, iar prin acțiune recl. vrea ca, prin intermediul inst. de judecată, să-i impună condițiile sale, fără ca pârâtul să poată negocia nimic, având aceeași atitudine de forță pe care a avut-o în notificări, împotriva disp. art. 8 din legea petrolului.

Prin urmare, cum prima instanță nu a cercetat fondul, permițând accesul reclamantei pe terenurile pârâtului fără nici un fel probă care să dovedească calitatea lor, dreptul lor de servitute, fără să stabilească în concret lucrările pe care aceștia au dreptul să le facă pe terenurile pârâtului, fără să stabilească nivelul rentei ce i se cuvine acestuia precum și nivelul despăgubirilor cuvenite, apelantul solicită, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinarea formulată, intimata . SRL a solicitat respingerea apelului ca netemeinic si nelegal, cu consecinta mentinerii ca temeinica si legala a hotararii atacate.

In cazul in care paratul nu a timbrat apelul, intimata invoca exceptia netimbrajului, solicitand anularea apelului.

Intimata a învederat că nu cunoaste data la care paratului i-a fost comunicata sentinta, astfel incat, daca acesta nu a declarat apel in termenul legal de 30 de zile de la comunicare, invoca exceptia tardivitatii apelului.

Solicita obligarea paratei la cheltuieli de judecata.

Pe fond, in ceea ce priveste apelul formulat de O. I., intimata a solicitat respingerea acestuia in totalitate, atat exceptiile, cat si sustinerile de fond.

Intimata considera ca instanta a procedat corect, solutionand cauza pe baza actelor de la dosar.

In ceea ce priveste sustinerea pârâtului ca actiunea a fost formulata de catre o persoana fara calitate, intimata solicita instanței a o respinge. Calitatea de reprezentant a reclamantei e dovedita prin imputernicire avocatiala, asa cum si cea a domnului avocat e de asemenea dovedita prin imputernicire avocatiala. Aceasta delegatie nu e doar pentru formularea cererii de ordonanta presedintiala, cum malitios deduce avocatul apelantului, ci e pentru redactare, asistenta, reprezentare, iar asa cum desigur ar trebui a fi dedus, in mentionarea mandatului de redactare, se includ orice acte in cadrul respectivului demers judiciar, deci inclusiv cel al transformarii ordonantei in actiune de drept comun.

Pe de alta parte, legea nu cere ca pentru transformarea cererii din ordonanta presedintiala in actiune de drept comun sa existe un mandat special in acest sens, asa cum afirma, fara a intemeia in drept aceasta sustinere, apelantul.

A treia exceptie invocata, cea a lipsei calitatii procesual active a reclamantei de a cere dreptul de servitute asupra terenurilor, trebuie respinsa.

In primul rand, reclamanta învederează că nu a cerut dreptul de servitute asupra terenurilor paratilor.

Acest drept de servitute legala este instituit in art. 7 Legea 238/2004, cererea reclamantei nepurtand asupra constatarii unui drept de servitute. Ce a cerut reclamanta este o obligatie de a face, adica obligarea paratilor de a-i permite accesul pe terenurile lor.

Respectiva cerere reclamanta a facut-o in temeiul Hotararii de guvern care îi confera acest drept, dar si a Ordinului ANRM de transfer a drepturilor si obligatiior asumate prin Acord.

Acel Ordin ANRM e perfect valabil, iar contestarile malitioase si negarea unor acte juridice emise in acord cu dispozitiile legale, nu pot fi primite ca aparari valabile, scopul lor fiind clar, de a tergiversa si a nega evidenta, paratii trebuind sa fie obligati sa se conformeze normelor legale.

Exceptia de nelegalitate a Ordinului 54/21.03.2014 al ANRM intimata solicita de asemenea a fi respinsa.

Intimata solicită instanței să observe ca Ordinul este perfect legal, instituit in considerarea prevederilor legale in vigoare. Ordinul a fost acordat in temeiul sustinerii cererii de transfer bazata pe o . acte, respectiv scrisoare de garantie, dovezi bancare, dar si obligatia legala instituita de Legea Petrolului, de a-și infiinta pe teritoriul tarii societatea.

Critica de fond, adusa hotararii atacate, cum ca i-ar fi permis sa intre pe teren fara ca instanta sa verifice daca sunt incidente in speta prevederile Legii 238/2004, de asemenea e fara nici un suport juridic. Mai mult, in motivarea acestei critici, se regasesc elemente care nu corespund adevarului, invocate de catre parat, in scopul de a aduce atingere imaginii societatii reclamante si implicit a activitatii societatii.

Cu o minima diligenta, din lecturarea celor cateva randuri ale HG 1153/2012, s-ar fi putut observa ca temeiul de drept al adoptarii respectivei hotarari e Legea Petrolului. Chiar daca acordul nu e unul public (fiind de esenta Legii petrolului clasificarea, ci nu bunul plac al Guvernului, cum se insinueaza de parat), e evident ca acest Acord, asa cum arata Hotararea de Guvern, e intemeiat pe Legea Petrolului. In chiar art. 1 al acestei legi gasim care sunt resursele la care se refera intreaga lege, petrolul si gazele naturale, ele fiind definite in alin. 2 si 3 ale art. 1.

Nu se regasesc gazele de sist in Legea Petrolului, afirma paratul, dar care este relevanta acestor afirmatii, cat timp reclamanta a afirmat de fiecare data ca operatiunile societatii nu privesc gazele de sist? Are depusa la dosar Adresa 2911/13.03.2013 a ANRM care confirma faptul ca reclamanta, prin oferta prezentata la licitatie nu a facut specificatii despre gazele de sist, iar acestea nu au fost incluse in programul de explorare lucrari.

Deci, nu desfasoară nici o operatiune care sa priveasca gazele de sist, ci doar petrolul si gazele naturale.

Solicitarile de a afla care e adincimea pana la care reclamanta se obliga sa obtină date, excede cadrului procesual, si e evident fara relevanta pentru prezentul demers judiciar, cat timp art. 1 alin. 1 din Legea petrolului, dar si Constitutia, cuprind referiri clare care arata ca resursele naturale, in cazul special al reclamantei, cele de petrol si gaze naturale apartin statului, astfel incat, pana la momentul in care nu se va modifica legislatia ca si cea din America, proprietarul terenului nu are nici un drept in a fi parte la strategia nationala a Statului privind modul in care acesta intelege sa exploreze si exploateze pentru resursele sale.

Naivitatea prin care este incunostiintată ca Statul cunoaste ce resurse are, datorita masuratorilor facute in anii 1970-1980, nu poate decat sa o uimeasca pe intimată. Tehnica moderna a stabilit clar ca nici un fel de sonde nu se amplaseaza fara a colecta date geofizice, anterior, pentru zona de interes, iar Acordul le impune o prima faza obligatorie, de efectuare a respectivelor masuratori.

Pentru o mai buna intelegere insa, a celor care nu vor sa accepte realitatea, ICCJ a emis decizia 25/2015 care arata ca Legea Petrolului priveste si gazele de sist. Desi acest lucru nu are relevanta tehnica pentru societatea reclamantă, intrucat nu desfasoară nici o operatiune care sa priveasca gazele de sist, pentru cadrul juridic, aceasta decizie stabileste evidenta.

Tot pe fond paratul incearca a-si invoca, in contradictie cu toate cele inserate inainte, propria culpa.

Se critica astfel hotararea, care in opinia paratului, a permis reclamantei sa intre pe terenul acestuia fara stabilirea unei rente in favoarea reclamantei, nu a obligat-o sa aducă terenul la strea initiala, ori sa il despagubească pentru prejudiciile aduse terenului.

Daca pana acum a justificat clar de ce nu doreste ca reclamanta sa intre pe teren, acum doreste renta si despagubiri.

Nu se poate invoca propria culpa, lucru inadmisibil si pentru parat.

Intimata considera ca instanta in mod corect a observat ca aceasta a indeplinit rigorile Legii Petrolului. Astfel, conform art. 7 al Legii Petrolului, lege in temeiul careia are incheiat Acordul de Concesiune cu Statul roman, este obligată sa platească o renta anuala pentru exercitarea dreptului de servitute legala, in temeiul unei Conventii incheiate cu proprietarii de terenuri, in termen de 60 de zile de la data comunicarii catre acestia, de catre reclamantă a unei notificari scrise. Se prevede ca, „in cazul în care părțile nu ajung la un acord de voință în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanță, în condițiile legii.”.

Or, reclamanta a facut dovada ca a trimis notificare scrisa paratilor, asa cum a facut si dovada ca acestia au primit respectiva notificare, dar au ales sa nu doreasca nici o intalnire cu reclamanta pentru negocierea unei rente, desi in notificare le-a adus la cunostinta prevederile acestui art. 7 al Legii petrolului si le-a aratat in ce scop ii invita: „Propunerea noastră este de a discuta condițiile în care putem exercita aceste drepturi de acces la teren conferite de lege, având în vedere principiul atingerii minime a dreptului dumneavoastră de proprietate. Dorim sa stabilim totodată masura in care terenul dumneavoastră va fi afectat de operatiunile noastre petroliere și prejudiciul eventual pe care îl suferiți, urmand ca noi sa vă plătim o compensație raportat la atingerea pe care o aducem proprietății. Despăgubirile se vor stabili avându-se în vedere contravaloarea producției estimate a culturilor și plantațiilor afectate, asa cum e statuat in art.10 din Legea 238/2004, cu modificări ulterioare.”.

Paratii au inteles ca lipsa lor reprezinta un refuz.

Intimata considera ca si-a aratat intentia de a plati doua sume de bani. Una pentru dreptul de acces, pentru perioada cat va intra pe teren, adica pentru cele 30 de zile, nefiind vorba de o renta anuala, ci doar pentru aceasta perioada. Reclamanta a denumit-o in notificare „compensatie legala”. O a doua suma de bani o plateste daca cauzeaza vreo paguba terenului sau culturii, asa cum art. 10 din Legea Petrolului prevede.

Intentia reclamantei e evidenta. Va respecta legea, asa cum i-a si adus la cunostinta paratului, atat prin notificare, cat si prin celelalte acte, respectiv cererea de ordonanta presedintiala cat si cererea de transformare a acesteia in actiune de drept comun. I-a precizat inclusiv ca va aduce solul la forma la care era la momentul la care a intrat pe el.

Din pacate, in cazul paratilor, spre deosebire de alti proprietari care au semnat Conventii cu reclamanta, nu a putut incheia o asemenea Conventie, dat fiind refuzul paratului.

Refuzul este evident si in actele depuse la instanta de catre parat.

Instanta de fond corect a procedat la admiterea actiunii reclamantei. E evident ca nu i-a impus sa plateasca o renta anuala, o despagubire si sa lase terenul in forma pe care l-a gasit, cata vreme aceste prevederi exista in Legea Petrolului si sunt obligatorii. Adica cu alte cuvinte, instanta nu a scris in mod expres ca o obliga sa respecte legea, cat timp reclamanta a aratat in toate actele ca intentioneaza sa o respecte.

Nu este deloc adevarata afirmatia paratului apelant, ca daca hotararea ar ramane nemodificata, reclamanta ar avea dreptul sa intre pe teren in mod gratuit. Reclamanta nu are acest drept. Prin lege este obligata la a plati, obligatie pe care si-a asumat-o. Dar nu are cu cine semna conventie, cat timp paratii îi refuza accesul.

Reclamanta va plati dreptul de acces, precum si despagubirile in caz de daune asupra terenului.

Considera ca in mod corect instanta a cercetat fondul si s-a bazat pe actele depuse la dosar ca si probe care dovedesc sustinerile reclamantei, astfel incat o anulare sau o rejudecare nu poate fi primita ca fiind necesara.

Pentru aceste considerente intimata solicita respingerea apelului paratului apelant si mentinerea hotararii atacate.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, cu observarea particularităților pricinii, reproșurile ce se aduc primei instanțe se verifică a fi neîntemeiate pentru cele ce urmează.

Deși nu aceasta este ordinea motivelor de apel, se impune soluționarea cu precădere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, coroborată cu excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 în raport de art. 34 alin. 3 din Legea nr. 238/2004, cu care se verifică a se afla într-o strânsă interdependență, cu observarea argumentelor prevalate în susținerea acesteia.

Se afirmă de către apelantul-pârât că reclamanta nu s-ar legitima procesual activ în speță, întrucât transferul dreptului și obligațiilor asumate prin acord de către antecesoarea nu ar fi legal, încălcându-se art. 34 alin.3 apartenent legii cu nr. 238/2004. În acest context se invocă și excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004, prin raportare la art. 34 alin. 3 din legea petrolului.

Lecturarea cu atenție a prevederilor art. 4 apartenent legii contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 republicată îngăduie cu ușurință identificarea condițiilor de admisibilitate ale excepției de nelegalitate invocate pe cale incidentală în cursul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești și anume:

Excepția trebuie sa aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual; practica jurisprudențială admițând însă a fortiori contestarea actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate, indiferent de caracterul normativ sau individual al acestora (a se vedea ÎCCJ, Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2013; p.1220, Secția de C. administrativ și fiscal, dec. nr. 6585/9.10.2013). În speță, Ordinul Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 se verifică a avea caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual (de vreme ce privește exclusiv transferului drepturilor și obligațiilor asumate printr-un acord petrolier de la o persoană juridică la o altă persoană juridică).

Se cere să existe un proces pe rolul instanței judecătorești, indiferent in ce fază se afla acesta, fond, apel, recurs sau . de atac (contestație in anulare, revizuire), cerință de asemenea îndeplinită.

De actul administrativ, ce face obiectul excepției de nelegalitate sa depindă soluționarea litigiului pe fond. În opinia tribunalului cea din urmă condiție nu se verifică în cauză. De vreme ce, independent de persoana juridică ce se verifică a fi titularul acordului petrolier, obligația proprietarilor terenurilor vizate de acest acord - de a permite accesul în vederea desfășurării operațiunilor petroliere -, este una legală, derivată din dreptul de servitute legală conferit de legiuitor beneficiarilor contractelor de concesiune. Context în care nu prezintă relevanță sub aspectul fondului litigiului persoana juridică beneficiară. Dar chiar abstracție făcând de cele mai sus prezentate și încă excepția de nelegalitate nu poate fi primită, intimatul nefăcând dovada lipsei bonității financiare a reclamantei, osebit de cea din urmă (care, în alte dosare similare, a depus în susținerea respingerii incidentului procedural poziția Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în sensul că petiționara a prezentat scrisoare de bonitate financiar-bancară nr. 2242/12.11.2003, eliberată de Raiffeisen Bank și scrisoare bancară eliberată la data de 11.10.2013 de Commonwealth Bank din Australia precum și certificate de atestare fiscală eliberate de ANAF și Consiliul Local al sectorului 1 București). Pe cale de consecință urmează a fi respinse ambele incidente procedurale (atât lipsa calității procesuale active cât și excepția de nelegalitate a Ordinului Agenției Naționale pentru resurse Minerale nr. 54/21.03.2014 privind transferul integral al drepturilor dobândite și a obligațiilor asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare - dezvoltare - exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 Parța în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004).

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a apărătorului ales al reclamantei, ce nu ar fi prezentat un mandat special în vederea transformării cererii formulate inițial pe calea procedurii sumare speciale a ordonanței președințiale într-o acțiune de drept comun, tribunalul amintește că acest incident procedural se cerea a fi invocat în cea dintâi fază a judecății așa cum cu îndestulătoare evidență rezultă din prevederile art. 82 alin. (2) apartenent legii procedurale civile. Abstracție făcând de faptul că nu era nevoie de un mandat special neputând fi asimilată această transformare unui act procesual de dispoziție ce ar necesita o procură specială de reprezentare. Nemaivorbind că nu s-ar mai putea dispune, în calea de atac a apelului de scoaterea cauzei de pe rol și parcurgerea etapei regularizării, aspecte pe care apelantul-pârât nu a înțeles să le invoce în fața primei instanței, alegând să rămână în pasivitate, cu toate că a fost legal citat. Context în care nici nu poate prevala o eventuală încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai mult cu cât posibilitatea transformării cererii de ordonanță președințială a fost expres reglementată de legiuitor.

Cum nici respingerea unei cereri anterioare având obiect identic, dar formulată pe calea ordonanței președințiale nu are autoritate de lucru judecat față de o acțiune identică dar introdusă pe calea dreptului comun, opunându-se în acest sens prevederile art. 1002 alin. 2 din codul de procedură civilă, potrivit cărora, „Ordonanța președințială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondului dreptului.”..

Pe fondul pretențiilor deduse judecății, apelantul repudiază dreptul de servitute legală al reclamantei-intimate, reproșând instanței de fond că nu ar fi analizat incidența în speță a legii cu nr. 238/2004, inclusiv din perspectiva gazelor de șist, cărora le dedică o amplă argumentație.

Răspunzând acestor critici tribunalul apreciază că legea cu nr. 238/2004 este pe deplin incidentă în cauză, de vreme ce reclamanta este titulara Acordului de Concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petroliera in perimetrul EX-10 PARTA, in urma câștigării unei licitații publice organizata de Agenția Naționale pentru Resurse Minerale (ANKH) in anul 2010 de către Audax Resources LTD., respectiv in prezent A. E. Panonia SRL încheiat in temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1153/27.11.2012. Legea mai sus amintită se preocupă de asemenea de explicitarea unor termeni, definind acordul petrolier ca fiind „actul juridic încheiat, potrivit prevederilor prezentei legi, între autoritatea competentă și una sau mai multe persoane juridice române ori străine, în vederea acordării concesiunii petroliere”;, concesiune petrolieră ca fiind operațiunea juridică prin care statul român, reprezentat de „autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane juridice române sau străine, în calitate de concesionar:

a) dreptul și obligația de a efectua, pe risc și cheltuială proprii, operațiuni petroliere ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevențe;

b) dreptul de a utiliza bunurile aflate în proprietatea publică, necesare realizării operațiunilor petroliere, în schimbul unei redevențe;” concesionar‚ ca fiind „persoana juridică română sau străină căreia i se acordă concesiunea petrolieră;” iar titular ca fiind „persoana juridică română sau străină, căreia i s-a acordat dreptul de a efectua operațiuni petroliere în baza unui acord petrolier;”.

Cum art. 7 din lege spune că „(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare și asupra terenurilor necesare oricăror activități pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.”, devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că existența unui drept de servitute legală a cărei beneficiară se verifică a fi, prin raportare la cele ce preced, reclamanta, nu poate fi pusă la îndoială.

Cât despre exploatarea unor eventuale gaze de șist, tribunalul amintește că prin decizia nr. 25/29.06.2015 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 521 alin. 3 c. proc. civ., a statuat, interpretând dispozițiile art. 1 din legea petrolului cu nr. 238/2004 în sensul că gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol” ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român. Context în care întreaga disertație a apelantului cu privire la gazele de șist rămâne fără nici un fundament juridic.

Este real că dreptul de proprietate privată este garantat și ocrotit prin lege, indiferent de titular, fiind ridicat la rangul de principiu constituțional, și că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire.

În cauză nu se pune însă problema unei exproprieri, ci a unei limitări, îngrădiri, a exercitării dreptului de proprietate, limitare stabilită prin lege specială, aceea cu nr. 238/2004 - prin care s-a instituit un drept de servitute legală în favoarea beneficiarei acordurilor Acordului de Concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 PARTA. Este evident că exercitarea dreptului de servitute asupra unor terenuri aflate în proprietatea unor terțe persoane (fizice sau juridice) nu se putea institui în mod gratuit fără plata unei despăgubiri pentru această îngrădire a exercițiului dreptului de proprietate, ci contra unei rente anuale stabilite de comun acord, sau, în caz de divergență, pe cale jurisdicțională (a se vedea art. 78 din legea cu nr. 238/2004).

Apelantul-pârât nu și-a manifestat interesul în vederea negocierii condițiilor în care avea a se permite accesul reclamantei-apelante, acces pe care este obligat a-l respecta și acorda, în temeiul legii speciale, cu nr. 238/2004 (dreptul de servitute instituit de art. 7 din lege, implicând cu necesitate, prin natura sa, și accesul la terenurile afectate).

De altă parte, stabilirea direct pe cale jurisdicțională, a rentei anuale de care face vorbire legiuitorul excede cadrului procesual, nefiind cerută nici pe cale principală și nici incidentală, și, mai mult, se privește a fi prematură în raport de particularitățile demersului pendent - al cărei obiect îl constituie obligarea pârâtului să permită reclamantei accesul pe terenul proprietatea privată a celui din urmă situat administrativ în extravilanul comunei Săcălaz, pe o durată de cel mult 30 de zile calculată de la data începerii lucrărilor, pentru efectuarea operațiunilor de prospectare/explorare-achiziție de date - măsurători geofizice în condițiile H.G. nr. 1153/2012. Și aceasta întrucât, la acest moment, anterior intrării efective pe terenul apelantului-pârât, nu se poate cunoaște întinderea eventualului prejudiciu produs imobilului acestuia. Zis altfel, prejudiciul nu este nici cert și nici actual, urmând a fi configurat pecuniar ulterior exercitării efective a dreptului de acces al reclamantei corespunzător acestei etape a materializării Acordului de Concesiune de explorare, dezvoltare, exploatare petrolieră în perimetrul EX-10 PARTA și care, constă, așa cum supra s-a anunțat, în operațiuni de achiziționare de date - măsurători geofizice explicitate pe larg în actul procedural învestitor de instanță. Ceea ce nu înseamnă însă că apelantul-pârât nu are dreptul de a pretinde și obține, prin bună învoială, sau, în caz de dezacord, pe cale jurisdicțională, o despăgubire justă, proporțională și echitabilă pentru prejudiciul ce i se va produce ca o consecință a exercitării dreptului de acces (și care rămâne subsumată întrunirii condițiilor generale ale prejudiciului) și, nu în ultimul rând, contravalorii lipsei de folosință a porțiunii de teren afectată de dreptul de acces al apelantei pe perioada necesară exercitării lui.

În penultimul motiv de apel, apelantul se pare că face confuzie între cauza acțiunii (causa petendi), cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi) și cauza unui act juridic civil. Cauza petendi desemnează împrejurarea ce-l determină pe reclamant la acțiunea civilă și scopul pe care-l urmărește prin intentarea acesteia (în speță, refuzul apelantului-pârât de a-i permite accesul pe terenul său și voința reclamantei de a-și exercita dreptul de acces, în vederea efectuării operațiunilor petroliere pe care le-a contractat). Causa debendi este fundamentul dreptului subiectiv ce stă la baza pretenției reclamantului (în speță, dreptul de servitute legală recunoscut de legea specială titularilor un acord petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare în perimetrul EX-10 Parța). Or, apelantul confundă causa petendi și causa debendi cu cauza - condiție generală, esențială și de fond a oricărui act juridic.

Cât despre ceea ce se va întâmpla pe terenul său, în această faza premergătoare, apelantul cunoaște foarte bine din conținutul actului procedural învestitor de instanță, dovada în acest sens, constituind chiar prezentarea acestor operațiuni în corpul declarației de apel.

Problema caracterului concomitent sau nu al despăgubirilor și al rentei, precum și cuantumul acestora a primit un răspuns în considerentele supra anunțate.

De aceea, reluând recapitulativ cele expuse, tribunalul, în temeiul art. 480 alin. 1 c. proc. civ. va respinge ca nefondată calea de atac pendinte declanșată.

În temeiul art. 451-453 în corelație cu art. 482 c. proc. civ., întrucât apelantul-pârât se află în culpă procesuală, va fi obligat la plata către intimata-reclamantă a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial, achitat cu chitanța nr. 237/18.01.2016 aflată la fila 69 în compunerea prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declanșat de către apelantul-pârât O. I., CNP_, cu domiciliul în Timișoara, . nr. 4-6, ., jud. T., împotriva sentinței civile nr. 7141/11.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, CUI_, J_, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat B. B., în Timișoara, .. 4, ..

Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial aferent căii de atac a apelului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.

Președinte, Judecător, A. A. L. D.

Grefier,

A. T.

Red. A.A.

Tehnored. A.T.

Ex. 4/29.02.2016

Prima instanță: jud. S. I. A.

← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 80/2016. Tribunalul TIMIŞ →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul TIMIŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 78/2016. Tribunalul TIMIŞ