Pretenţii. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 612/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 612/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 612/A
Ședința publică din 11.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. A.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul B. C. împotriva deciziei civile nr. 1096/A/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2013, în contradictoriu cu intimata T. M..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul, personal, asistat de avocat Bariz C., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin Serviciul registratură, în data de 12.05.2015, a fost depusă împuternicirea avocațială de către reprezentanta contestatorului, iar în data de 09.06.2015 a fost depusă întâmpinare, în 2 exemplare, însoțită de împuternicirea avocațială.
Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantei contestatorului, care solicită acordarea unui termen, pentru studiu.
Instanța, în vederea respectării principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, lasă cauza pentru a fi apelată la a doua strigare.
La reapelare, a răspuns contestatorul, personal, asistat de avocat Bariz C., lipsind intimata.
Reprezentanta contestatorului învederează că nu mai solicită acordarea unui termen pentru studiul întâmpinării.
Cauza a fost lăsată la a treia strigare, pentru prezentarea apărătorului intimatei.
La reapelare, se prezintă contestatorul, personal, asistat de avocat Bariz C., lipsă fiind intimata.
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității căii extraordinare de atac și acordă cuvântul asupra excepției și asupra admisibilității contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorului solicită respingerea excepției tardivității, iar pe fond, admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei în fața instanței de fond spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1096/A/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2013, a fost respins apelul formulat de apelantul B. C., împotriva sentinței civile 2842/2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul_/325/2013, in contradictoriu cu intimata T. M..A fost respinsă cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este neîntemeiat.
Astfel, apelantul a invocat, în primul rând, că, deși a primit citația la 6 decembrie 2013, adică cu mai puțin de 5 zile înainte de termenul de judecată, cauza a fost amânată la 19 decembrie 2013, peste doar 7 zile, termen insuficient pentru pregătirea apărării, împrejurare ce atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 174 NCPC.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 159 NCPC:
„Citația și celelalte acte de procedură, sub sancțiunea nulității, vor fi înmânate părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată. În cazuri urgente sau atunci când legea prevede în mod expres, judecătorul poate dispune scurtarea termenului de înmânare a citației ori actului de procedură, despre aceasta făcându-se mențiune în citație sau în actul de procedură.”
De asemenea, art. 160 NCPC prevede că:
„(1) Dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate.
(2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată.
(3) În lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată și de celelalte părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs.”
La termenul de judecată din 12 decembrie 2013 apelantul pârât a învederat instanței că a primit acțiunea cu doar câteva zile înainte și a cerut termen pentru pregătirea amânării. Instanța a respins cererea de amânare, deși pârâtul primise citația la data de 6 decembrie 2013, deci cu mai puțin de cinci zile înainte de termenul de judecată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 159 NCPC.
Pe de altă parte, la același termen de judecată, instanța a repus cauza pe rol la solicitarea apărătoarei pârâtului, care a primit termen în cunoștință. Prin urmare, neregularitatea decurgând din citarea pârâtului cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată a fost înlăturată.
Faptul că pentru noua zi de înfățișare a fost stabilit un termen procedural de 5 zile nu încalcă dreptul la apărare al pârâtului.
Conform art. 241 al. 1 NCPC: „Pentru cercetarea procesului, judecătorul fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta.”.
De asemenea, la termenul de judecată din 19 decembrie 2013 apărătoarea pârâtului nu a cerut termen pentru pregătirea apărării, așa cum prevede art. 222 NCPC, potrivit căruia:
„(1) Amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei.
(2) Când instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.”
Mai mult, la termenul de judecată din 19 decembrie 2013 apărătoarea pârâtului a depus la dosar întâmpinare prin care a formulat apărările în cauză.
Nu în ultimul rând, tribunalul a reținut că de la data de19 decembrie 2013 au mai fost acordate trei termene de judecată, până la 13 februarie 2014, interval de timp suficient pentru pârât pentru a-și valorifica dreptul la apărare.
Apelantul a mai invocat faptul că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1345 NCC cu privire la îmbogățirea fără justă cauză, împrejurările deduse judecății fiind anterioare intrării acestuia în vigoare, astfel că trebuiau reținute prevederile vechiului Cod civil, de la 1865.
Din considerentele sentinței apelate tribunalul a reținut că, într-adevăr, nu se poate stabili împrejurarea avută în vedere de prima instanță ca reprezentând îmbogățirea fără just temei, respectiv dacă e vorba de adjudecarea imobilului la licitație la data de 29 iunie 2011, sau constatarea imposibilității întoarcerii executării silite prin restituirea în natură a imobilului, prin DC 284/2013, pronunțate de Tribunalul T. în dosarul_/325/2012.
Tribunalul a reținut că patrimoniul reclamantei a fost micșorat prin adjudecarea imobilului său la licitație, la data de 29 iunie 2011, astfel că, în cauză, se aplică dispozițiile vechiului Cod civil.
Potrivit art. 220 din Legea 71/2001 noul cod civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, iar art. 103 din același act normativ prevede că:
„Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.”
Pe de altă parte, motivul de apel invocat de apelant este lipsit de relevanță, câtă vreme și în vechea reglementare cel îmbogățit fără just temei avea obligația de despăgubire a celui păgubit.
Astfel, conform art. 992 din vechiul Cod civil:
„Cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.”
În final, apelantul a susținut că suma de_ euro reținută de prima instanță în sarcina sa nu rezultă din nici un act de executare, ci doar din declarațiile a doi martori mincinoși,audiați în dosarul Judecătoriei Timișoara nr._/325/2011.
Tribunalul a reținut că apelantul nu mai poate pune în discuție împrejurări lămurite de o instanță de judecată într-un proces anterior, în speță - Judecătoria Timișoara prin SC_/2011, pronunțată în dosarul_/325/2011 în care apelantul din prezenta cauză a fost parte, la aceasta opunându-se puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești anterioare.
În consecință, tribunalul a respins apelul.
În temeiul art. 453 NCPC tribunalul a respins cererea apelantului de acordare a cheltuielilor de judecată, acesta căzând în pretențiile sale.
Tribunalul a respins și cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefiind dovedite.
Contra acestei decizii, contestatorul B. C. a declanșat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, solicitând anularea hotărârii atacate si a sentinței civile nr. 2842/27.02.2014, pronunțata de Judecătoria Timișoara in acest dosar, si pe cale de consecința trimiterea cauzei in fata instanței de fond spre rejudecare, pentru următoarele motive:
In fapt, prin hotărârea atacata, Tribunalul T. a respins apelul formulat de apelant împotriva sentinței civile nr. 2842/27.02.2014, pronunțata in dosar nr._, prin care a fost obligat sa ii achite intimatei T. M. suma de 28 000 euro cu titlu de pretenții.
La baza hotărârii instanței de fond a stat convingerea acesteia ca in speța au fost îndeplinite condițiile îmbogățirii fara justa cauza in ceea ce îl privește, deoarece imobilul intimatei reclamante se vanduse la licitație publica, in cadrul executării silite pornite la inițiativa sa deoarece aceasta nu ii restituise suma de 13 000 euro pe care i-o datora. Intimata a formulat, la acea data, respectiv 2011, o contestație la executare, prin care a solicitat anularea procesului verbal de vânzare la licitație publica a imobilului, desi stia foarte bine ca ii datorează suma de bani, suma in cuantum de 13 000 euro. Imobilul fusese vândut cu suma de 8 500 lei si adjudecat de o terța persoana, care, la radul ei, a vândut imobilul altor persoane. Așadar, intimata a formulat contestatie la executare, ce a format obiectul dosarului nr., si care a fost admisa de către Judecătoria Timișoara prin sentința civila nr._/17.11.2011, hotărâre prin care s-a decis anularea procesului verbal de vânzare la licitație publica si a tuturor actelor de executare silita. In urma acestui demers judiciar si a anularii actelor de executare silita, intimata a procedat la acționarea sa in judecata, solicitând sa ii restituie suma de 35 000 euro, suma care reprezenta contravaloarea imobilului vândut la licitație publica.
Contestatorul consideră ca acțiunea intimatei este netemeinica si nelegala, la fel cum este si hotărârea care a dezlegat aceasta pricina, impreuna cu Decizia pronuntata de instanta de control in speța. Astfel:
Asa cum a arătat atât instanța de fond prin sentința civilă nr. 2842/27.02.2014, pronunțată în dosarul nr._/325/2013, cât și instanța de apel, prin decizia civilă nr. 1096/4.12.2014, pronunțată în același dosar, au constatat că contestatorul s-a îmbogățit fără justă cauză cu suma de 28.000 euro si ar trebui ca acesta să achite suma respectivă către numita T. M.. Ceea ce omit ambele instanțe sa menționeze este faptul ca numita T. M. a împrumutat de la contestator suma de 20.000 euro, suma pe care nu a restituit-o nici în ziua de azi în totalitate. Astfel, desi exista la dosarul cauzei înscrisuri autentice care dovedesc debitul neachitat de către intimata, in cuantum de 13 000 euro, nici instanta de fond si nici cea de apel nu consideră important acest aspect si apreciază doar ca contestatorul și-ar fi marit patrimoniul in detrimentul intimatei, fara sa motiveze in ce modalitate s-a petrecut aceasta mărire a patrimoniului.
A solicitat instanței să rețină ca suma primită de către contestator din împrumutul acordat intimatei a fost de 7.000 EURO, urmând ca aceasta să ii achite restul de 13.000 euro, acesta fiind și motivul pentru care s-a recurs Ia executarea silită. In urma vânzării la licitație publica a imobilului intimatei s-a obținut suma de 8500 euro. Așadar, contestatorul nu și-a indestulat creanța nici măcar in urma acestei executări silite. Din aceasta realitate se desprinde intrebarea fireasca: in ce modalitate s-ar fi putut mari patrimoniul contestatorului, in condițiile in care debitoarea sa, T. M., nu si-a achitat debitul nici măcar in urma vânzării la licitație publica?
O eroare evidenta a instanțelor de judecata este aceea ca în mod greșit s-a reținut că prin sentința civilă nr._/17.11.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_/325/2011, s-a constatat în mod irevocabil mărirea patrimoniului contestatorului. Ceea ce s-a constatat prin această sentință a fost că s-ar fi achitat de către numita T. M. debitul pe care îl avea față de contestator și s-a mai constatat nulitatea procesului verbal de adjudecare la licitație publică a imobilului aparținând debitoarei în cadrul executării silite ce a făcut obiectul dosarului nr. 605/2010 al B. C. C., deci în nici un caz că în patrimoniul contestatorului ar fi intrat suma de 28.000 euro.
În concluzie, atât instanța de fond cât și instanța de apel au pronunțat câte o hotărâre care este rezultatul unei erori materiale evidente, respectiv au confundat suma la care a fost evaluată casa debitoarei cu suma efectiv încasată în urma vânzării la licitație a acestei case. Totodată instanța de apel este în eroare gravă și cu privire la îndeplinirea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză.
Astfel, contestatorul solicită instanței sa tină cont de următoarele aspect referitoare la instituția îmbogățirii fara just temei, care este definită ca fiind actul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. In speța de fata, pe langa aspectul definitoriu al lipsei vreunei măriri a patrimoniului contestatorului, in ceea ce îl privește pe acesta exista cu prisosinta un temei juridic in baza căruia este îndreptățit sa ii solicite intimatei sa ii achite sume de bani: un contract de împrumut valabil si neonorat de către aceasta.
O asemenea definiție a îmbogățirii fara just temei este astăzi susținută de prevederile art. 1345 noul Cod Civil care enumera în maniera unei definiții, condițiile îmbogățirii fară justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conținutul căruia se regăsește obligația celui ce și-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogățit. Creditorul se numește însărăcit, iar debitorul îmbogățit, ori, in speța pendinte, calitățile sunt inversate, adică contestatorul este insaracitul, iar intimata este cea imbogatita.
În continuare contestatorul a dezvoltat pe larg condițiile materiale ale intentării acțiunii în restituire și a prezentat cazurile prevăzute de codul civil în care îmbogățirea trebuie considerată justificată.
In alta ordine de idei, o alta eroare grava a instanței de apel, cat si a celei de fond, consta in aprecierea limitelor îmbogățirii in speța. Astfel, astfel cum s-a spus în literatura juridică și cum se deduce din prevederile art. 1345 noul Cod Civil, obligația de restituire are o dublă limită:
1. îmbogățitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogățirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare.
2. însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii sale, chiar dacă foloasele obținute de îmbogățit sunt mai mari. Așadar, obligația îmbogățitului este de a restitui însărăcitului valoarea îmbogățirii sale, numai în limita însărăcirii corelative, îmbogățirea și însărăcirea fiind limite reciproce. Regula se bazează pe importante considerente de echitate care își au originea în valoarea universală și circulară a mecanismului îmbogățirii fară justă cauză. Obligarea pârâtului Ia o restituire superioară celei a îmbogățirii de care a beneficiat echivalează cu o însărăcire injustă, după cum, acordarea în favoarea reclamantului a unei restituiri superioare însărăcirii sale, echivalează cu o îmbogățire injustă.
Ori, in speța de fata, instanta de apel l-a obligat la plata unei sume de bani exorbitante, suma nejustificata si neincasata niciodată de apelant.
In concluzie, contestatorul solicită instanței sa constate ca in speța nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fara just temei, ca dezlegarea data spetei pendinte este rezultatul unei erori material grave si pe cale de consecința sa dispună anularea hotărârilor atacate si trimiterea cauzei spre legala soluționare instanței de fond.
In drept, contestatorul a invocat disp. art. 503, alin. 2, pct. 2 si urm., c. proc. civ; 1345 si urm., c. civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata T. M. a solicitat respingerea contestației in anulare ca fiind tardiv introdusa, respingerea contestației in anulare ca fiind inadmisibila, respingerea contestației in anulare ca fiind netemeinica si nefondata, fara cheltuieli de judecata.
În motivare, intimata a învederat că contestatorul a formulat calea de atac a contestației in anulare împotriva sentinței nr. 2842/27.02.2014 a Judecătoriei Timișoara, comunicata partilor in luna mai 2014. Pe cale de consecința, este evidenta nerespectarea termenului prevăzut de art. 506 Cod proc. civ.
Contestația in anulare este inadmisibila.
Temeiul de drept al contestației formulate de contestator este reprezentat de prevederile art. 503 al. 2 pct. 2 Cod proc. civ. Or, se poate observa ca demersul contestatorului este indreptat împotriva hotărârii primei instanței, si nu impotriva hotărârii pronunțate in apel. Sub acest aspect, cum nu este invocat motivul relevat de art. 503 al. 1 Cod proc. civ., contestatia in anulare este inadmisibila. In plus, aceleași motive au fost invocate si in apel.
In cazul in care instanța va respinge cele doua excepții invocate, intimata solicită respingerea contestației in anulare ca fiind netemeinica si nefondata. Contestatorul mai incearca sa inducă in eroare instanța cu privire la suma la a cărei plata a fost obligat. Astfel, pare ca nu intelege raționamentul instanței, cu toate ca este extrem de clar relevat in motivare.
Suma de 28.000 euro reprezintă valoarea evaluata a imobilului vândut in cadrul dosarului executional nr. 605/ex/201l al B. C. C. (filele 28-111). In condițiile anularii procesului verbal de vânzare la licitație, este extrem de clara incidenta in speța a imbogatirii fara justa cauza, astfel cum aceasta a fost retinuta de instanța.
În deliberare asupra admisibilității prezentului demers judiciar, tribunalul reține următoarele:
Având a se pronunța cu precădere asupra excepției tardivității introducerii contestației în anulare pendinte, potrivit art. 248 c. proc. civ., tribunalul reține că aceasta „poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.”. Se observă așadar că legiuitorul a menținut sistemul termenului dublu din vechea reglementare, un termen de 15 zile ce se calculează de la data comunicării hotărârii (dat fiind că în noua procedură, toate hotărârile, inclusiv cele definitive se comunică părților, potrivit art. 427 alin. 1) și un termen de un an socotit de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate.
Cel dintâi termen de 15 zile se privește a fi unul legal și imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea părții interesate din a mai exercita calea de atac, în conformitate cu art. 185 c. proc. civ. și care spune că „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.”. De altă parte, termenul de un an este un termen limită înăuntrul căruia are a fi comunicată hotărârea definitivă către partea interesată și, totodată, exercitată de cea din urmă contestația în anulare, având rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces. Zis altfel, termenul de un an nu presupune că părțile au la dispoziție acest interval temporal în interiorul căreia să formuleze contestație în anulare alternativ cu termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, decizia civilă supusă pendinte retractării a fost comunicată contestatorului la data de 17.04.2015, atât la domiciliul său, cât și la domiciliul procedural ales al apărătorului său. Context în care termenul de 15 zile, calculat pe zile libere, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 c. proc. civ. expira în data de 4.05.2015. Cum contestația în anulare a fost depusă prin serviciul registratură la data de 5 mai 2015 (fără a exista la dosar dovada că a fost remisă printr-un alt mijloc de comunicare/expediere), devine îngăduită și concluzia că aceasta (contestația) a fost tardiv formulată.
Ca atare, tribunalul o va respinge, în temeiul art. 508 în corelație cu art. 506 alin. 1 și 185 alin. 1 - apartenente toate legii procedurale civile, fără a se preocupa a mai antama condițiile de admisibilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă contestația în anulare formulată de către contestatorul B. C., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, .. 8, ., contra deciziei civile nr. 1096/A/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/325/2013, în contradictoriu cu intimata T. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la Av. B. D.-F., în Timișoara, .. 24, ., județul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
Președinte, Judecător, A. A. C. B.
Grefier,
A. T.
Red. A.A.
Tehnored. A.T.
Ex. 4/07.07.2015
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1295/2013. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Sentința nr. 02/2012. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
