Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2275/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2275/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2275/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 2275/PI
Ședința publică din 24 septembrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: A. D.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta B. V., prin I. H. M. în calitate de moștenitoare legală, împotriva pârâtului S. R. prin M. FINANTELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri Legea nr. 221/2009.
Data fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17 septembrie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la 24.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr. dosar_ la data de 13.05.2010, reclamanta B. V. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că împotriva sa și a părinților ei, Ș. I. și Ș. F. și a bunicii sale paterne Ș. Paraszkieva, a fost luată măsura administrativă cu caracter politic a dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu; să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în sumă de 1.500.000 euro sau echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, dintre care 1.200.000 euro reprezentând despăgubiri civile pentru daunele morale și 300.000 euro despăgubiri civile pentru daunele materiale; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.609/08.02.2011 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de către reclamanta B. V., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P T.. Fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1026/R/28.09.2011 pronunțată în dosarul nr._ Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de reclamanta B. V., prin I. H. M. în calitate de moștenitoare legală, împotriva sentinței civile nr. 609 din 8 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ . A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul T..
Pentru a hotărî astfel, curtea a apreciat că termenul de prescripție nu începe să curgă la data de 01.01.1990, potrivit dreptului comun (art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 1886 C.civ.), ci de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, care a procedat la repunerea în termen a persoanelor îndreptățite la despăgubiri pentru bunurile confiscate.
Astfel, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 prevede că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (lit. a) și la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 (lit.b).
Pe cale de consecință, văzând că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii, în baza art. 304 pct. 312 alin. 5 și 61 C.p.c., Curtea a admis recursul reclamantei, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, urmând ca prima instanță să soluționeze cauza pe fond atât privind despăgubirile morale, cât și cele materiale, inclusiv prin prisma deciziei nr. 1358/2010, pronunțată de Curtea Constituțională.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul T. sub nr. dosar_ .
În rejudecare, s-au administrat următoarele mijloace de probă: proba cu înscrisuri, proba cu martori și expertiza tehnică de specialitate evaluatorie.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele :
Reclamanta B. V. legitimează calitatea de a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea cu nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, fiind deportată împreună cu familia sa (compusă din părinți și bunică paternă) în Câmpia Bărăganului, dovedind, prin actele de stare civilă depuse la dosar legăturile de rudenie cu persoanele menționate în cererea introductivă.
Legea cu nr. 221/2009 conferă în mod expres calitate procesuală activă, atât persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cât și - după decesul acestei persoane - soțului sau descendenților acesteia până la gradul al II-lea inclusiv.
Vorbind de „descendenți” iar nu de „moștenitori”, rezultă că legea enunțată nu cere ca urmașii persoanelor decedate să fi acceptat moștenirea autorului lor; prin urmare, nu le condiționează accesul la beneficiul acestui act normativ de calitatea de moștenitor acceptant, deoarece, atunci când a înțeles să solicite această dovadă, legiuitorul a menționat expres, în corpul actelor normative calitatea de „moștenitor”, cum este cazul celorlalte legi speciale reparatorii adoptate anterior (a se vedea, spre exemplificare, Legea cu nr. 10/2001 care, în art. 4, conferă legitimare procesuală activă numai moștenitorilor legali ori testamentari ai foștilor proprietari spoliați).
Tribunalul a conchis că - venind în calitate de descendenți sau, după caz, de soț supraviețuitor - dreptul la compensații pecuniare pentru prejudiciul moral suferit de defunct s-a format în patrimoniul acestuia (și, ca atare, se cuantifică prin raportare la persoana sa, iar nu a descendenților sau a soțului supraviețuitor), urmând a fi transmis celor dintâi ca o creanță circumscrisă activului patrimonial al lui de cujus. Motiv pentru care aceste despăgubiri cuvenite pentru prejudiciul moral ce intră în patrimoniul autorului au un caracter global, urmând a fi partajate, după caz, între persoanele îndreptățite în accepția acestei legi speciale (descendenții până la gradul II și soțul supraviețuitor), potrivit regulilor de drept comun din materia devoluțiunii succesorale.
Față de cele menționate, tribunalul a reținut că reclamanta legitimează calitate procesual activă în cauză, personal și ca descendentă de gradul I și II (după părinți și bunică).
Legiuitorul român a inițiat și adoptat nenumărate reglementări referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, privind: 1. restituirea bunurilor mobile și imobile preluate abuziv și, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensații pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnați din motive politice; 3. acordarea de indemnizații, de despăgubiri pentru daunele morale suferite și de alte drepturi.
În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, se constată că există mai multe acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât și social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste acte normative stabilesc o . drepturi, cum ar fi : dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor și a taxelor locale; asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009]. Dintre măsurile reparatorii, reclamanta a optat pentru despăgubiri morale, reglementate de art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 și pentru daune materiale, prev. de art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009.
În practica judiciară s-a apreciat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
În prezenta cauză, instanța reține că persoanele ce au suferit măsura deportării din familia reclamantei au fost reabilitate - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/ 1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare – deoarece li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă (conform deciziilor pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă depuse la dosarul cauzei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor; prin urmare, se apreciază că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă.
Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative.
În speța dedusă judecății, instanța constată că solicitarea reclamantei de acordare a despăgubirilor de ordin moral este neîntemeiată, raportat la împrejurarea că autorii săi au beneficiat de dispozițiile Decretului-lege nr. 118/1990, fiind titularii indemnizației prevăzute de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, care are același scop cu disp. art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Prin adoptarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - declarate ca fiind neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - persoanele cărora li s-a adresat nu au avut o "speranță legitimă" (astfel cum este consacrată în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, așa cum a statuat instanța de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei - atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne și atunci când cererile reclamanților sunt respinse în mod irevocabil de instanțele naționale, nu se poate vorbi despre o "speranță legitimă" în dobândirea proprietății.
În ceea ce privește petitul vizând constatarea caracterului politic al măsurii de strămutare, în contextul în care reclamanta nu poate obține despăgubiri, acesta devine lipsit de interes actual - condiție a acțiunii civile.
Invocând prevederile art. 5 alin. 1, lit. b din Legea nr. 221/2009, reclamanta solicită obligarea Statului R. la plata despăgubirilor în valoare de 300.000 Euro, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca efect al măsurii administrative.
Instanța retine că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989: "(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, cu modificările și completările ulterioare, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Prin Decizia nr. 6/15.04.2013, pronunțată în dosarul nr.3/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Având în vedere această decizie în interesul legii, obligatorie potrivit prevederilor art. 3307 alin. (4) din codul de procedură civilă și constatând că bunurile a căror contravaloare este solicitată de reclamanta, sunt fie bunuri mobile care, dată fiind natura lor, nu intra în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 (bunurile aflate în gospodărie la data deportării și întreaga producție agricolă ce urma a fi recoltată), fie bunuri imobile prin destinație (utilajele agricole), care intra în sfera de reglementare a acestei legi, dar pentru care reclamanta nu a făcut dovada că au urmat procedura reglementată de Legea nr.10/2001, în cadrul căreia nu au obținut restituirea acestora în natură sau prin echivalent, instanța reține că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, nu sunt aplicabile în cauză.
Prin urmare, pentru considerentele mai sus menționate, tribunalul va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate.
Fără cheltuieli de judecată, necuvenite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. V., prin I. H. M. în calitate de moștenitoare legală - cu domiciliul procesual ales în Timișoara la Cabinet Avocat M. S. Leodora, cu sediul profesional pe .. 6, . - împotriva pârâtului S. R. prin M. Finantelor Publice, cu sediul în București ., sector 5.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
C. P.
GREFIER,
A. D.
Red. C.P. / Tehnored. A.D
5 ex / 3 .
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2113/2013. Tribunalul TIMIŞ | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2370/2013.... → |
|---|
