Pretenţii. Sentința nr. 928/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 928/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 03-10-2012 în dosarul nr. 1044/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1044/R
Ședința publică din data de 03.10.2012
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: A. A.
JUDECĂTOR: P. F.
GREFIER: G. G.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă T. R. împotriva sentinței civile nr.928/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat IȘFĂNUȚ S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta lipsă, avocat I. A. si intimatul personal si asistat de avocat A. D. în substituirea d-nei avocat D. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanta constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra căii de atac.
Reprezentantul recurentei solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Arată că în mod greșit s-a constatat de prima instanță că acțiunea este prescrisă, reținând că termenul de prescripție curge de la data decesului defunctului Isfanut P., în realitate acest termen curgând de la data pierderii posesiei asupra bunului imobil, respectiv din data de 31.03.2008.
Reprezentantul intimatului solicita respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală si temeinică, cu cheltuieli de judecată. Precizează că acțiunea reclamantei este prescrisă, raportat la prev.art.651 C.civ., întrucât termenul de prescripție curge de la data decesului defunctului Isfanut P.. Arată de asemenea că recurenta a pierdut posesia asupra bunului imobil înainte de Crăciunul din anul 2007.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 03.01.2011 sub nr. doar_, reclamanta Tarnoviețchi R. a chemat în judecată pe pârâtul Ișfănuț S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 16.000 de lei reprezentând contravaloarea sporului de valoare adus de aceasta la imobilul situat în Satul Drinova, Nr. Cad. 115 – 116, dobândit de pârât prin moștenire legală la data de 01.02.2008.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat că a avut timp de 24 de ani o relație de concubinaj cu numitul Ișfănuț P., decedat la data de 07.11.2007, pârâtul Ișfănuț S. fiind fratele defunctului și totodată moștenitorul legal al acestuia, potrivit dezbaterii succesorale finalizată la data de 01.02.2008.
În continuare, reclamanta a arătat că suma de bani solicitată prin prezenta acțiune reprezintă un drept de creanță pe care-l revendică raportat la investițiile majore (devenite imobile prin încorporațiune) realizate la imobilul situat în Drinova, Nr. 16, ., înscris în C.F. nr. 165 Drinova, nr. cadastral 115 – 116, dobândit de pârât prin moștenirea defunctului,
S-a menționat de către reclamantă că imobilul a fost cumpărat în timpul concubinajului, ca o construcție „în roșu” și împreună cu defunctul a efectuat o . lucrări la casă: a montat tâmplăria, geamurile, ușile, rulouri la geamuri, sobe de teracotă în camere, gresie în hol și lambriuri de lemn, au cumpărat mobilă în camere, au edificat o bucătărie, un grajd și o cocină pentru animale precum și o fântână în curte (cu pompă de apă).
S-a mai precizat că în perioada 1999 – 2004 defunctul nu a lucrat niciunde, doar reclamanta a realizat un venit constant, fiind angajată, iar începând cu anul 2003 a intrat în pensie, astfel că se poate considera că munca și contribuția sa la cumpărarea și amenajarea acestui imobil a fost cel puțin egală cu a defunctului, însă cu toate acestea nu înțelege decât să revendice contravaloarea acestor lucrări de extindere și amenajare a imobilului, pe care le aproximează la suma de 32.000 de lei, din care i se cuvine o cotă de 1/2 din sporul de valoare și anume suma de 16.000 de lei (circa 1/3 din valoarea totală a imobilului în prezent).
Totodată, reclamanta a arătat că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, însă pârâtul nu a dat curs invitației de conciliere stabilită pentru data de 11.11.2010, orele 15:30 și nici nu și-a exprimat în vreun alt mod punctul de vedere cu privire la stingerea acestui diferend financiar.
În drept, s-a invocat principiul îmbogățirii fără justă cauză, dispozițiile art. 672 și următoarele din Codul Civil și art. 274 Cod Procedură Civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției, pârâtul a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958 prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la data la care reclamanta pretinde că ar fi contribuit la investițiile aduse imobilului situat în Drinova, Nr. 16, Județul T., pe timpul cât aceasta a trăit în concubinaj cu fratele pârâtului, defunctul Ișfănuț P., decedat la data de 07.11.2007.
Se menționează totodată că reclamanta a părăsit imobilul din Drinova nr. 16 în luna decembrie 2007, când și-a luat absolut toate bunurile mobile personale din casă, situație în care termenul de prescripție invocat ar trebui calculat retroactiv, începând cu această dată, care, raportat la data introducerii cererii, 03.01.2011, se vădește a fi incident.
Pe fondul cauzei s-a arătat că reclamanta nu a contribuit cu nimic la cumpărarea ori la îmbunătățirile aduse imobilului din C.F. 165 Drinova, întrucât la data de 02.12.1986, tatăl lor, Ișfănuț C., cu banii săi, a cumpărat casa pentru defunctul său frate, în perioada când acesta se afla raliat în concubinaj cu reclamanta, care nu a contribuit cu nimic la această achiziție, fiind împreună cu defunctul de doar 3 ani de zile.
În continuare, pârâtul a susținut că fratele său a realizat venituri importante în perioada concubinajului cu reclamanta (1983 – 2007), venituri care i-au permis să aducă îmbunătățiri la imobil, fără contribuția acesteia, iar la data de 17.11.1997 defunctul Ișfănuț P. a cumpărat un autocamion SRD 6135, înmatriculat sub nr._, cu care a transportat material lemnos, în mod frecvent, ca ocupație, realizând venituri importante și pe care l-a vândut la data de 16.12.2002 numitului F. I. din Drinova cu suma de 7 milioane de lei, preț ce a fost încasat în întregime.
Totodată, s-a arătat că în perioada 2002 – 2003 defunctul a lucrat ca paznic și alte munci producătoare de venituri, iar la data de 26.08.1992, conform mențiunilor înscrise în foaia de sarcini de sub C a C.F. 165 Drinova, fratele pârâtului a luat sub formă de împrumut de la . T., suma de 40.500 de lei, garantând acest împrumut cu imobilul în litigiu.
În ce privește lucrările efectuate la imobilul în litigiu, pârâtul a arătat că garajul, fântâna și bucătăria au fost construite cu banii împrumutați de defunct de la . ajutat de părinți și frații săi, cocina a fost reconstruită cu materiale provenite din demolarea celei vechi, fiind edificate din lemn cu ajutorul fraților defunctului, iar înlocuirea tâmplăriei ușilor, rulourilor, montarea lambriurilor din lemn (20 mp) a gresiei (cca. 2 mp) sobelor de teracotă (2 buc.), s-a realizat în perioada când defunctul a lucrat ca pădurar, cu materialele procurate de acesta.
Pârâtul a mai menționat că, la decesul fratelui său, nu a moștenit mobilier, ci doar suma de 1049,17 lei ce se afla depusă la BCR – Sucursala Lugoj.
La termenul de judecată din 21.04.2011, instanța de fond a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, excepție pe care a unit-o cu fondul cauzei în temeiul disp. art. 137 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantei Tarnoviețchi R. și Ișfănuț S., proba testimonială cu martorii O. D., D. G., C. E. și Vețan L. și proba cu expertiza tehnică de specialitate, raportul de expertiză fiind depus la filele 122 – 132 dosar, iar răspunsul la obiecțiuni la 174 dosar.
Ca urmare a efectuării expertizei dispusă în cauză, reclamanta și-a precizat acțiunea, majorându-și pretențiile la suma de 20.759 lei, reprezentând cota de 1/2 din contravaloarea totală a lucrărilor de îmbunătățiri și investițiile adus imobilului împreună cu defunctul Ișfănuț P., evaluate prin raportul de expertiză efectuat la suma de 41.518 lei
Prin sentința civilă nr.928/29.03.2012, Judecătoria Lugoj a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare și, în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta Tarrnoviețchi R., în contradictoriu cu pârâtul Ișfănuț S. si a obligat-o pe reclamanta la 1500 de lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, prevalându-se de disp.art.1, art.8 alin.1, art.14 si artr.16 din Decretul nr.167/1958, a retinut că dreptul de creanță al reclamantei putea fi valorificat împotriva defunctului Ișfănuț P., în termen de 3 ani de la data efectuării fiecărei plăți, însă având în vedere că pe timpul vieții defunctului, cursul prescripției a fost întrerupt, reclamanta locuind permanent împreună cu defunctul în imobilul în litigiu (aspect necontestat în cauză), fiind incidente astfel disp. art. 16 lit. a) din Decretul nr. 168/1958, dreptul la acțiune pentru recuperarea creanței datorată de defunct, pe care pârâtul Ișfănuț S. a moștenit-o ca pasiv în patrimoniul fratelui său, trebuia exercitat în termen de 3 ani de la data deschiderii succesiunii (data decesului – 07.11.2007), când a operat și confuziunea celor două patrimonii, deci până la data de 07.11.2010.
Cum termenul de prescripție s-a împlinit la data de 27.11.2010, iar prezenta acțiune a fost introdusă la data de 03.01.2011, instanța de fond a admis excepția invocată de pârât prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată ca prescrisă, obligand reclamanta la plata a 1500 lei cheltuieli de judecată către pârât, reprezentând onorariu avocațial.
Impotriva sentintei ante mentionate a declarat recurs reclamanta T. R., solicitand, admiterea caii de atac, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
Criticând sentința recurată pentru nelegalitate, recurenta arată că prima instanță nu a cercetat fondul pricinii si printr-un raționament total nefondat a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, încălcând astfel dispozițiile legale privitoare la prescripția dreptului material la acțiune.
Astfel se susține că acțiunea reclamantei este întemeiată pe principiul îmbogățirii fără just temei si a fost formulată la data de 29.12.2010, conform datei poștei aplicate pe plicul aflat la dosarul de fond, în termenul legal de prescripție de 3 ani, iar nașterea dreptului la acțiune s-a realizat abia la momentul finalizării dezbaterii succesorale după defunctul Isfanut P., si anume la data de 01.02.2008, dată de la care în mod public -erga omnes - pârâtul ISFANUT S. a devenit succesorul legal al defunctului (dintre toti cei care aveau vocație succesorala), si implicit că aceasta este data la care a început să curgă termenul de prescriptie a dreptului sau material la acțiune.
Reclamanta mai arată că, instanța de fond, deși inițial afirma că termenul curge de la data la care aceasta ar fi putut afla de "cel ce răspunde de ea” a reținut în mod greșit că termenul curge la data decesului - 7 noiembrie 2007, desi certificatul de moștenitor este din data de 01.02.2008, precum si că nici măcar pârâtul, în excepția ridicată, nu a susținut că începând cu 07.11.2007 ar începe sa curgă termenul de prescripție, ci că acesta ar începe să curgă la sfârșitul lunii decembrie, când susține acesta că reclamanta a părăsit imobilul si a pierdut posesia asupra acestuia.
Reclamanta opinează că, si în ipoteza in care termenul de prescripție ar începe să curgă din data de 07.11.2007 ori din data de 01.02.2008, acesta a fost întrerupt, întrucât a avut posesia asupra imobilului în discuție pana la 31.03.2008, când în urma promovării unui proces în evacuare, a părăsit de bunăvoie imobilul.
In drept au fost invocate prevederile art.304 pct. 7 si 9, art.304 ind.1, art.312 C.proc.civ..
Intimatul IȘFĂNUȚ S., legal citat si-a exprimat poziția procesuală față de calea de atac declanșată de reclamanta recurentă, solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
In apărare, intimatul arată că motivele de recurs invocate de recurenta se referă doar la netemeinicia hotărârii și nu la legalitatea acesteia, iar netemeinicia nu poate fi analizată în calea de atac a recursului.
Invocând prevederile art.651 C.civ, precum si literatura de specialitate-Fr.D.-Tratat de drept succesoral, intimatul susține ca procedura succesorală notarială reprezintă un act ulterior deschiderii moștenirii, așa încât nu prezintă importanță pentru cauză certificatul de moștenitor nr.17 din data de 01.02.2008, context în care nu de la această dată a început să curgă termenul de prescripție a dreptului reclamantei la acțiune.
Se apreciază că transmiterea moștenirii operează în virtutea legii din momentul deschiderii moștenirii, iar recurenta știa că defunctul are ca frate pe intimatul IȘFĂNUȚ S., persoană cu vocație succesorală legală, rudă de gradul II cu defunctul în linie colaterală, defunctul neavând rude din clasa l, iar imobilul ce face obiectul litigiului reprezenta o moștenire de familie.
Intimatul învederează că din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că recurenta a pierdut posesia imobilului înainte de sărbătoarea de C. a anului 2007 și nu la 31 martie 2008, petitul principal al cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dos.nr._ a fost acela de a preda cheile imobilului pe care le-a luat reclamanta atunci când a părăsit imobilul în decembrie 2007, precum si că la acea dată neștiind sigur că aceasta va mai reveni în imobil, pârâtul a promovat acțiunea pentru a nu fi acuzat de tulburare de posesie ori furtul unor bunuri mobile din casă, deși el avea un rând de chei cu care a pătruns în imobil imediat după ce reclamanta l-a părăsit pe defunct.
Se mai arată că, prin întâmpinarea depusă în dosar nr._, pârâta din acel dosar, T. R. a făcut afirmația scrisă că nu mai locuiește în imobilul în litigiu din luna decembrie 2007, fiind de acord cu admiterea acțiunii reclamantului în privința tuturor capetelor de cerere,astfel încât Judecătoria Lugoj a pronunțat sentința civilă nr.582 din data de 18 martie 2008 (fila nr.77 care nu a mai fost atacată de pârâtă.
Intimatul concluzionează că raționamentul instanței de fond cu privire la valorificarea dreptului de creanță în termen de trei ani de la data deschiderii succesiunii(data decesului-07.11.2007) dată la care a operat și confuziunea celor două patrimonii a defunctului și a pârâtului este unul corect, precum și constatarea că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit la data de 7.11.2010 si nu la 27.11.2010, dată ce reprezintă o eroare materială din partea instanței în motivare.
In drept au fost invocate prevederile art. 115 C.proc.civ.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs vizând exclusiv modul de soluționare de prima instanță a excepției prescripției din a cărei perspectivă s-a soluționat prin respingere acțiunea pendinte, cum și în raport de art.304 ind.1 C.pr.civ., tribunalul apreciază recursul ca neîntemeiat, procedând însă la substituirea considerentelor primei instanțe, după cum urmează:
Deși corect admisă în cauză excepția prescripției dreptului la acțiunea reclamantei fundamentată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, în mod nelegal a stabilit prima instanță data de la care a început a curge termenul legal de prescripție de trei ani în care putea fi exercitată în instanță acțiunea în pretenții a reclamantei bazată pe o creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor aduse prin contribuția sa la imobilul proprietatea defunctului Ișfănuț P. cu care a trăit în concubinaj.
Și aceasta, deoarece este reputat deja în doctrina de specialitate și consacrată soluția în jursiprudență că, de vreme ce reclamanta a avut pe timpul vieții fostului concubin posesia imobilului acestuia, la care pretinde a fi adus îmbunătățiri ce-i conferă un drept de creanță, dreptul său material la acțiune pentru valorificarea în justiție a creanței pretinse, trebuia exercitat în termen de trei ani de la data la care a pierdut posesia imobilului, din moment ce atât timp cât a locuit în imobil a avut folosința îmbunătățirilor efectuate, operând așadar, efectul întreruptiv de prescripție, potrivit cu art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Prin urmare, nu de la data decesului fostului concubin (cum eronat a reținut judecătoria și afirmă pârâtul) a început a curge termenul legal de prescripție, din moment ce interesul care să justifice un demers procesual în scopul recuperării contravalorii îmbunătățirilor pretins de reclamantă efectuate s-a născut abia în momentul în care aceasta a părăsit imobilul, nemaibeneficiind de ele. Întrucât până la pierderea folosinței imobilului, sporul de valoare adus acestuia prin îmbunătățiri, profita reclamantei.
Nu poate fi reținută nici afirmația reclamantei recurente că abia de la data dezbaterii succesorale s-a născut dreptul său material de acțiune, numai din acel moment având cunoștință de moștenitor, de vreme ce o acțiune în recuperarea sumelor investite în imobil putea fi demarată contra persoanelor cu vocație succesorală (existența fratelui defunctului, pârâtul din cauză fiind cunoscută reclamantei), urmând a se stabili ulterior moștenitorii, fiind vorba despre o creanță ce greva bunurile moștenirii.
Ceea ce interesează însă în speță este momentul pierderii posesiei imobilului de către reclamantă, deoarece din acel moment, devenind actual interesul său procesual de a i se constata și valorifica dreptul de creanță, începe a curge practic termenul legal de prescripție, abia atunci operând o micșorare a patrimoniului său și o mărire corelativă a patrimoniului succesoral, în acord cu art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, ale cărui reguli se aplică și în situația acțiunilor bazate pe îmbogățirea fără just temei, potrivit art.8 alin.2 din același decret.
Cât privește cea de-a doua condiție impusă de text, anume că prescripția începe să curgă din momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel ce a beneficiat de această mărire, s-a menționat deja mai sus că reclamanta cunoștea persoana cu vocație succesorală la moștenirea fostului concubin, fiind prezumat că acesta beneficia de pe urma decesului fratelui său de mărirea în discuție.
Revenind la stabilirea datei la care reclamanta a părăsit imobilul, elementele speței, rezultate din interpretarea coroborată a materialului probator indică faptul că plecarea de bunăvoie a reclamantei din imobilul în litigiu, situat în localitatea Drinova, nr.16, . a avut loc înainte de sărbătoarea Crăciunului anului 2007 (decesul numitului Ișfănuț P. survenind la 07.11.2007.
Concluzia derivă din coroborarea celor declarate de chiar reclamanta din prezenta cauză, pârâtă în cadrul litigiului de evacuare promovat de pârâtul, atunci reclamant, Ișfănuț S. în dosar civil nr._, care în cuprinsul întâmpinării a precizat că nu mai locuiește în imobil din luna decembrie 2007, dar și a declarațiilor martorilor audiați în cauză, O. D. și D. G., cel dintâi declarând că are cunoștințe de la rude că la nici două săptămâni de la decesul concubinului, reclamanta a plecat din imobil, iar cel de-al doilea specificând că la colindatul de C. din anul 2007 a constatat personal că imobilul era locuit (ocupat) de pârât și de soția acestuia.
Înspre aceeași concluzie concură și declarațiile pârâtului din prezenta cauză, reclamant în dosarul nr._, care menționează că a promovat litigiul în evacuare pentru obținerea cheilor imobilului de la reclamantă (fapt confirmat de sentința civilă nr.582/18.03.2008), aceasta fiind de acord cu admiterea întregii acțiuni din dosarul amintit, deși a menționat că a părăsit benevol imobilul din decembrie 2007.
Context în care nu prezintă relevanță data rămânerii definitive a acțiunii în evacuare, ca o altă dată de la care ar începe în opinia recurentei să curgă termenul de prescripție (pentru ipoteza în care nu se reține data eliberării certificatului de moștenitor), cât timp rezultă că reclamanta a părăsit imobilul înainte de pronunțarea sentinței din 15.03.2008 și cât timp s-a conchis că sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățiri i-a profitat acesteia până în preajma Crăciunului din anul 2007; astfel că o reclamare a creanței înaintea acestei date ar fi constat într-o îmbogățire fără justă cauză tocmai a reclamantei recurente, care ar fi profitat de un spor de confort plătit de alții.
Or, în aceste condiții, tribunalul concluzionează că soluția primei instanțe de a constata prescris dreptul la acțiune al reclamantei pentru recuperarea pretinsei creanțe în condițiile promovării ei la 29.12.2011, este legală și va fi păstrată cu mențiunea că în speță termenul de prescripție a început a curge de la data pierderii posesiei imobilului de către reclamantă în acord cu raționamentul supra prezentat. Motiv pentru care, în acord cu art.312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
Față de prevederile art.316 C.pr.civ. raportate la art.298 C.pr.civ. și art.274 alin.1 C.pr.civ., instanța va dispune obligarea recurentei, aflată în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei, reprezentând onorariu avocațial, către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurenta T. R. împotriva sentinței civile nr.928/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat IȘFĂNUȚ S..
Obligă reclamanta recurentă la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. B. A. A. P. F.
GREFIER,
G. G.
Red.C.B.
Tehnored.G.G
2 ex./02.11.2012
Prima instanță: S. M.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1426/2015. Tribunalul TIMIŞ | Pretenţii. Hotărâre din 18-10-2012, Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
