Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 860/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 860/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 396/2015
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I-A CIVILĂ
DECIZIE NR. 396/A/2015
Ședința publică din data de 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător D. J.
Grefier R. C.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de pârâta apelantă I. C. L. împotriva sentinței civile nr.860/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul_ în contradictoriu cu reclamantul intimat P. M. G. având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care se ia act că mersul dezbaterilor si concluziile parților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 07.04.2015 când din lipsa de timp pentru a delibera a fost amânata pronunțarea pentru termenul de judecată de astăzi, încheierea de amânare a pronunțării făcând parte integranta din prezenta decizie.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei F. sub nr._ din data de 12.05.2013, reclamantul P. M. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta I. C. L. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca reclamantul să aibă legături personale cu minora P. M.-C.-M., potrivit următorului program de vizitare: în prima și a treia săptămână de sâmbătă de la ora 10:00 până duminică la ora 16:00, pe timpul vacanței de iarnă o săptămână la reclamant, iar Crăciunul în mod alternativ la reclamant și la pârâtă și o lună în vacanța de vară, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, din relația lor rezultând minora P. M.-C.-M., iar în anul 2005 părțile au divorțat, conform sentinței civile nr. 86/09.02.2005, definitivă și irevocabilă la data de 04.05.2005, minora fiind încredințată spre îngrijire, creștere și educare pârâtei, iar reclamantul fiind obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei. Mai a arătat că, deși instanța de judecată a stabilit un program de vizitare a minorei în favoarea sa, pârâta i-a interzis acest lucru, pe motiv că nu a plătit pensia de întreținere. A învederat și că este la zi cu plata pensiei de întreținere în favoarea minorei și că dorește să aibă legătură cu fiica sa în modalitatea arătată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 262 alin. 2, 525 și 530 cod civil și art. 2 și 16 din Legea nr. 272/2004.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord ca reclamantul să aibă legături personale cu fiica sa, dar doar la domiciliul pârâtei, fără ca reclamantul să o poată lua pe minoră la domiciliul său. În motivare, a arătat că, de la nașterea minorei până în prezent, reclamantul nu a vizitat-o pe minoră decât de aproximativ 5 ori în 10 ani, că minora este foarte atașată de pârâtă și de bunicii săi și că luarea ei la domiciliul tatălui nu este recomandată.
Prin sentința civilă nr.860/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul_ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. M. G. în contradictoriu cu pârâta I. C. L..
A fost modificată măsura stabilită prin sentința civilă nr. 86/09.02.2005 pronunțată de Judecătoria F. în dosar nr. 647/2004 referitoare la păstrarea legăturilor personale cu minora P. M. C. M..
A fost obligată pârâta să permită reclamantului păstrarea legăturilor personale cu minora P. M. C. M., născută la data de 02 martie 2004, și a fost stabilit un program de vizitare a minorei de către tată, după cum urmează:
-de două ori pe lună, sâmbăta și duminica între orele 10:00-16:00, conform înțelegerii părților, în caz contrar în primul și al treilea sfârșit de săptămână;
-trei zile în cursul vacanței de iarnă, conform înțelegerii părților, urmând ca sărbătoarea de C. să fie petrecută alternativ de minoră cu tatăl și mama sa, conform înțelegerii părților; în caz contrar, Crăciunul la tată în anii impari, iar la mamă în anii pari;
-două săptămâni în vacanța de vară, conform înțelegerii părților, în caz contrar, primele două săptămâni din luna iulie în anii pari și primele două săptămâni din luna august în anii impari, cu posibilitatea preluării minorului la domiciliul tatălui și obligația pentru acesta de a înapoia minorul la locuința mamei sale.
S-a respins în rest cererea.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul P. M. G. și pârâta I. C. L. s-au căsătorit la data de 15 mai 2003, din căsătoria lor rezultând minora P. M.-C.-M., născută la data de 2 martie 2004.
Prin sentința civilă nr. 86/09.02.2005, definitivă prin neapelare, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr. 647/2004, s-a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 15 mai 2003, s-a încredințat pârâtei din prezentul dosar spre creștere și educare minora P. M.-C.-M., născută la data de 2 martie 2004, cu obligarea reclamantului din prezentul dosar la plata pensiei de întreținere în cuantum lunar de 775.000 lei (ROL) și a fost obligată pârâta din prezentul dosar să permită reclamantului să o viziteze pe minoră în a doua și a patra săptămână, duminica, la domiciliul mamei acesteia.
La pronunțarea acestei hotărâri și la stabilirea programului de vizitare, instanța a avut în vedere vârsta fragedă a minorei care, la acea dată avea doar 11 luni.
Potrivit anchetei psihosociale de la domiciliul reclamantului, acesta locuiește împreună cu soția sa și fiica sa din cea de-a doua căsătorie într-o casă proprietate personală, compusă din două camere mobilate și o bucătărie și o construcție nouă unde urmează să se finalizeze un living, o baie și o bucătărie, condițiile de locuit fiind bune (fila nr. 27).
Potrivit art. 403 Cod civil: ”În cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului”.
Instanța de fond a apreciat că în cauza de față, s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanța care a stabilit programul de vizitare a minorei P. M. C. M. de către tatăl său și că, în consecință, instanța poate să analizeze din nou, raportat la probele administrate în prezenta cauză, dacă modul de stabilire a păstrării relațiilor personale de către minoră cu tatăl său corespunde interesului superior al copilului.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, instanța care a stabilit programul de vizitare a minorei de către tatăl său a avut în vedere, probabil, vârsta deosebit de fragedă a minorei la acea dată (11 luni). Or, în prezent, minora are vârsta de 10 ani, astfel încât împrejurările avute în vedere de instanță nu mai sunt actuale.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 401 Cod civil, potrivit cu care părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, iar în caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă decide cu privire la modalitatea de exercitare a acestui drept.
Potrivit art. 14 din Legea 272/2004: „1. Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. 2. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. 3. Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”, iar potrivit art. 15 din aceeași lege: „1. În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul”.
Instanța de fond a reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în jurisprudența sa (cauza Monory contra României și Ungariei, Tiemann împotriva Franței și Germaniei, Bronda împotriva Italiei, Olsson împotriva Suediei), Curtea a statuat că posibilitatea tatălui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile luate și care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8. Obligațiile pozitive impuse statului de art. 8 includ luarea măsurilor în vederea reunirii tatălui cu copilul său.
De asemenea, legăturile personale cu minorul au ca scop menținerea sau, după caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relațiilor de familie dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a reamintit în cauzele de acest fel că ”examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului are întotdeauna o importanță fundamentală (cauza Johnson împotriva Norvegiei) și că interesul copilului trebuie considerat primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană că fie privată de drepturile sale părintești (hotărârea Guahore împotriva Franței)”.
Totodată, legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele care nu locuiește cu acesta și minor. În realizarea efectivă a acestei legături, trebuie să se țină cont și de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul și de interesul manifestat de părinte în acest sens, de vârsta copilului, de capacitatea sa de a înțelege nevoia legăturilor mai strânse cu tatăl, specifică sexului și vârstei.
Din ansamblul acestor dispoziții legale, rezultă că legiuitorul consacră atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ce privește educarea și creșterea copilului, cât și dreptul copilului care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale nu numai cu ambii părinți, ci și cu rudele sale și cu celelalte persoane cu care a dezvoltat legături apropiate, dat fiind că între drepturile copilului se înscrie și acela de a crește în familie.
În speță, pârâta a fost de acord cu stabilirea unui program de vizitare însă nu în modalitatea solicitată de reclamant, arătând că nu este benefic pentru minoră să se deplaseze la domiciliul tatălui său întrucât nu l-a văzut pe tatăl său decât de două ori în decursul a zece ani.
În cauza dedusă judecății, prima instanță a avut în vedere, pentru a fi întrunite condițiile interesului superior al copilului, atașamentul minorului față de părinți, gradul de preocupare pe care l-au manifestat față de copil, vârsta acestuia și, de asemenea, relația minorului cu aceștia.
Astfel cum rezultă din probele administrate în cursul judecății, respectiv din declarația martorului D. C. N. și din interogatoriul pârâtei, dar și din cele învederate de minoră cu ocazia ascultării acesteia în camera de consiliu, minora nu are o relație firească, personală cu tatăl său, pe care nici măcar nu îl cunoaște, întrucât pârâta nu i-a permis reclamantului să o viziteze pe fiica sa minoră și să dezvolte o relație de atașament față de aceasta. Întrebată fiind de motivele pentru care nu i-a permis reclamantului să o viziteze pe minoră, deși acesta și-a manifestat disponibilitatea în acest sens, pârâta a învederat instanței că așa a considerat ea că este mai bine, având în vedere și că tatăl minorei a părăsit-o când minora nici nu era încă născută, fără să indice motive pertinente sau măcar vreo explicație rezonabilă care să justifice negarea dreptului minorei de a avea o relație personală cu tatăl său. Instanța de fond a apreciat că nu există niciun motiv care să justifice negarea dreptului reclamantului de a păstra relațiile personale cu fiica sa minoră, acest drept fiind de altfel deja recunoscut reclamantului prin sentința civilă nr. 86/09.02.2005 pronunțată de Judecătoria F. în dosar nr. 647/2004.
Cu toate acestea, instanța, la stabilirea modului de păstrare a legăturilor personale dintre reclamant și fiica sa minora, instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că minora nu îl cunoaște pe tatăl său, iar, pe de altă parte, necesitatea dezvoltării firești a unei relații tată-fiică, toate acestea subsumându-se necesității respectării interesului superior al minorei.
Instanța a apreciat astfel că nu există niciun motiv pertinent pentru a refuza reclamantului dreptul de a stabili relații personale normale și efective cu minora, precum și dreptul de a o găzdui pe aceasta la domiciliul reclamantului.
Instanța a considerat că încuviințarea legăturilor personale la domiciliul mamei ar afecta atât programul de viață al părților, cât și pe cel al minorei și lipsește de conținut dreptul subiectiv al cărui exercițiu devine formal de ambele părți. Nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale, mai ales că este necesar ca, prin reluarea comunicării, relația minorei cu tatăl să fie firească. Deplasarea tatălui împreună cu minora în afara locuinței pârâtei este necesară întrucât contribuie la stabilirea unei apropieri reale între tată și fiică, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în cazul în care reclamantul ar trebui să petreacă timpul cu minora la locuința pârâtei, în care caz prezența tatălui în domiciliul celuilalt părinte ar deveni împovărătoare, putând genera uneori chiar stări conflictuale între aceștia, ceea ce ar produce un efect contrar celui scontat, cu atât mai mult cu cât relațiile tensionate dintre părți au fost recunoscute de ambele părți. Atunci când părinții mențin o stare conflictuală în prezența copilului, acesta poate fi traumatizat, astfel că prin stabilirea programului de vizitare trebuie să se urmărească păstrarea legăturilor între tată și fiică într-o manieră de natură să stabilească un echilibru în viața minorei, în mediul în care aceasta trăiește, în absența unor asemenea conflicte. Cum exercitarea în concret a dreptului reclamantului nu trebuie stânjenită, eventual de prezența celuilalt părinte, comunicarea cu fiica sa trebuie să aibă loc fără nicio restrângere.
A reținut prima instanță că legăturile personale ale tatălui cu copilul în programul stabilit se impune să se realizeze fără prezența obligatorie a mamei, pentru că doar în această manieră se poate asigura o prezență semnificativă, cantitativ și calitativ, a tatălui, căruia nu i-a fost încredințat copilul la divorț, astfel încât să-și exercite drepturile și obligațiile față de copilul care locuiește cu mama.
Astfel, chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a mamei în ultimii ani și nu a menținut o legătură stabilă cu tatăl său, nu s-a stins dreptul părintelui și, în aceeași măsură, a minorei, de a avea o relație firească, afectivă cu tatăl, mai ales că în prezent minora are o vârstă când poate înțelege mai bine relațiile părinților săi, are o oarecare capacitate de a discerne și trebuie să știe că nu este abandonată de unul dintre părinți. Sentimentul că și tatăl dorește să o vadă, că este iubită de ambii părinți poate da minorei o mai mare siguranță în planul afectiv, ajutând-o în evoluția sa viitoare.
Pe de altă parte, având în vedere că între tată și copil nu au existat niciodată relații de familie, este necesar ca acestea să se dezvolte progresiv, motiv pentru care, pentru început, stabilirea unui program de vizitare care să oblige copilul să doarmă peste noapte într-un alt mediu și în prezența altor persoane, este prematură la acest moment, la care raporturile firești părinte-copil nu s-au reluat nici într-o formă incipientă și ar contraveni interesului minorei. Astfel, instanța a apreciat că, pentru început, stabilirea unui program de vizitare de două ori pe lună, sâmbăta și duminica între orele 10:00-16:00, conform înțelegerii părților, în caz contrar în primul și al treilea sfârșit de săptămână, cu posibilitatea preluării minorului la domiciliul tatălui și obligația pentru acesta de a înapoia minora la locuința mamei sale, fără găzduirea minorei peste noapte la domiciliul tatălui, corespunde interesului minorei și este în măsură să conducă la dezvoltarea unei relații de afecțiune între tată și fiică.
Având în vedere necesitatea dezvoltării unei relații firești tată-fiică, dar și dreptul acestora de a se bucura cât mai mult de prezența celuilalt, a stabilit ca, pe parcursul vacanțelor școlare, programul de vizitare să se desfășoare în următoarea modalitate: trei zile în cursul vacanței de iarnă, conform înțelegerii părților, urmând ca sărbătoarea de C. să fie petrecută alternativ de minoră cu tatăl și mama sa, conform înțelegerii părților, în caz contrar, Crăciunul la tată în anii impari, iar la mamă în anii pari; două săptămâni în vacanța de vară, conform înțelegerii părților, în caz contrar, primele două săptămâni din luna iulie în anii pari și primele două săptămâni din luna august în anii impari, cu posibilitatea preluării minorului la domiciliul tatălui (inclusiv găzduirea peste noapte) și obligația pentru acesta de a înapoia minora la locuința mamei sale.
Instanța a pus în vedere părților că trebuie să dea dovadă de maturitate și înțelepciune, depășindu-și frustrările și orgoliile și să coopereze în procesul de creștere și educare a minorei care are nevoie nu doar de suport material, ci și de sprijin moral, deoarece minora are nevoie de afecțiunea, sprijinul și îndrumarea tatălui, în același timp copilul având dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea.
Tot astfel, rațiunea reglementărilor legislative în raporturile dintre părinții divorțați și copii lor minori este aceea de a responsabiliza ambii părinți în sensul de a-i determina să evite manifestările, certurile, violențele, antipatiile existente între ei și care s-ar răsfrânge negativ asupra copilului și de a înceta să mai folosească minora ca pe o armă pentru a-și satisface propriile interese.
Împotriva sentinței civile nr.860/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul_ a declarat apel pârâta apelantă I. C. L. înregistrat la Judecătoria F. la data de 11.11.2014 apel prin care a solicitat instanței admiterea apelului cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat si taxa judiciara.
În motivarea apelului său apelanta a arătat ca prima instanța a apreciat in mod greșit ca minora născuta la data de 02.03.2004, deși nu isi cunoaște tatăl, poate fi luata de către acesta la domiciliul sau conform programului reținut in hotărârea mai sus indicata.
Tatăl minorei a parasit-o cind minora nici nu era născută.
Minora s-a aflat in grija exclusiva a mamei si a bunicilor materni de cind s-a născut fiind foarte atașata de aceștia si nu a menținut o legătura stabila cu tatăl sau,intre tata si copil nu au existat niciodată relații de familie,acesta manifestind fata de minora un dezinteres total.
Nu este benefic pentru minora sa se deplaseze la domiciliul tatălui sau, pe care nici nu il cunoaște ,acesta deși locuiește la o distanta de 4 km fata de domiciliul minorei nu a vazut-o pe aceasta in 10 ani decât de doua ori.
A solicitat a se avea in vedere comportamentul nedemn al reclamantului, niciodată nu i-a cumpărat vreo jucărie copilului sau o ciocolata, nu la interesat acest copil, pensia de întreținere a obtinut-o prin instanța, acesta plătea pensia doar atunci cind era constrins, a formulat nenumărate plângeri împotriva lui la P. de pe lingă Judecătoria F. pentru pensie de intretinere .
Copilul nu a dezvoltat legaturi de atașament fata de tata, rude, bunici paterni care nu au fost niciodată interesați de minora, aceștia nici măcar nu o cunosc desi locuiesc la o distanta de 4 km de domiciliul minorei.
Considera stinjenitoare prezenta ei in casa tatălui sau si raminerea la domiciliul acestuia pe o perioada mai indelungata inclusiv in timpul nopții.
A menționat faptul ca minora este bolnava fiind in evidentele Dr. Bacos C. specilitatea: neurologie pediatrica, psihiatrie pediatrica din Timișoara de la virsta de 1 an si 4 luni,fiind diagnosticata cu Sindrom convulsiv cu crize, Tulburari neurocomportamentale urmând tratament si in prezent, asa cum rezulta din scrisorile medicale pe care le anexează la dosarul cauzei si pe care nu le-a prezentat la prima instanța pentru ca nu a fost reprezentata de către un avocat iar ea nu a știut sa își facă apărarea in fata instanței.
Dispozițiile Legii nr.272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului prevăd ca toate masurile luate trebuie sa se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Stabilirea unui program de vizitare care sa oblige copilul sa doarmă peste noapte . si in prezenta altor personae necunoscute ,este prematur la acest moment,la care raporturile firești parinte-copil nu s-au reluat nici . si ar contraveni interesului minorei urmând ca dupa ce se vor cunoaște mai bine, acest program sa fie extins si numai daca minora dorește acest lucru, fara sa fie obligata sa meargă la domiciliul tatălui si sa ramina acolo si noaptea.
Avind in vedere toate aceste aspecte a solicitat admiterea apelului in sensul celor solicitate, cu cheltuieli de judecata reprezentind onorariu de avocat si taxa judiciara.
In probatiune a solicitat sa se dispună completarea probelor administrate la prima instanța, in cazul in care se va considera ca sunt necesare soluționării cauzei precum si administrarea de probe noi cu inscrisuri
În drept a învederat disp.art.466-482 Cod proc.civ.
Intimatul P. M. G. nu a formulat întâmpinare.
În faza procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială fiind audiat sub prestare de jurământ martorul L. I. depoziția acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulate precum și raportat la prev. art. 466-480 C.pr.civ., instanța îl va admite ca fiind întemeiat având în vedere următoarele considerente:
Critica formulată de pârâta apelantă I. C. L. împotriva hotărârii instanței de fond cu privire la programul de vizită extins stabilit în favoarea reclamantului intimat P. M. G. este întemeiată raportat la starea de fapt ce rezultă în prezenta cauză.
Din probatoriul amdinistrat în fața instanței de fond coroborat cu probatoriul administrat în fața instanței de apel rezultă că între reclamantul P. M. G. și minora P. M. C. M. ns.la data de 02.03.2004 nu este consolidată o relație de familie respectiv relații de afecțiune puternice care trebuie să rezulte între un tată și fiica sa și pe cale de consecință reținerea primei instanțe cu privire la faptul că măsurile dispuse de instanța de fond prin sentința civilă nr.86/09.02.2005 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr.647/2004 nu mai corespund împrejurărilor actuale este reală. Întrucât hotărârile judecătorești pronunțate în materia reglementării relațiilor personale ale părinților cu copii lor minori au autoritate de lucru judecat relativă, în cazul de față fiind schimbate împrejurările de fapt, se impune și schimbarea programului de vizită stabilit în favoarea reclamantului P. M. G. în favoarea fiicei sale minore P. M. C. M..
La stabilirea însă în concret a programului de vizită actual, instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că în cei 10 ani de viață a minorei aceasta și-a întâlnit doar de câteva ori tatăl iar extinderea programului de vizită al reclamantului trebuie să aibă loc gradual și să se desfășoare în mediul locativ cunoscut al minorei, tocmai pentru a avea eficiență în dezvoltarea relațiilor de familie între reclamant și fiica sa minoră, urmând ca ulterior pe măsura dezvoltării acestei relații de familie între tată și fiică să se poată solicita un program de vizită mai extins.
Pe cale de consecință făcând aplicarea prev.art.14 din Lg.272/2004 republicată coroborat cu prev.art.403 C.civ., va admite apelul formulat de pârâta apelantă I. C. L. împotriva sentinței civile nr.860/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul_ în contradictoriu cu reclamantul intimat P. M. G..
Va schimba în tot sentința atacată după cum urmează:
Va reglementa programul de vizită al minorei P. M. C. M. ns.la data de 02.03.2004 de către tatăl reclamant P. M. G. în următoarea modalitate:
De două ori pe lună, sâmbăta și duminica între orele 10,00-16,00 la domiciliul mamei pârâte I. C. L., acest program de vizită urmând a se desfășura și pe parcursul vacanțelor școlare lunare ale minorei.
În baza art.453 C. va obliga intimatul să plătească apelantei suma de 610 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constând în 10 lei taxă judiciară de timbru și 600 lei onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelul formulat de pârâta apelantă I. C. L. cu domiciliu procesual ales in Lugoj,., ., judetul Timis împotriva sentinței civile nr.860/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul_ în contradictoriu cu reclamantul intimat P. M. G. domiciliat în D., nr.218, județul T..
Schimbă în tot hotărârea atacată în sensul că:
Reglementează programul de vizită al minorei P. M. C. M. ns.la data de 02.03.2004 de către tatăl reclamant P. M. G. în următoarea modalitate:
De două ori pe lună, sâmbăta și duminica între orele 10,00-16,00 la domiciliul mamei pârâte I. C. L., acest program de vizită urmând a se desfășura și pe parcursul vacanțelor școlare lunare ale minorei.
Obliga intimatul să plătească apelantei suma de 610 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel constând în 10 lei taxă judiciară de timbru și 600 lei onorariu de avocat.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică de la 21.04.2015.
P., JUDECATOR,
A. I. D. J.
GREFIER,
R. C.
Red. A.I
Tehnored. R.C.
Ex.4-24.06.2015
Prima instanta – P. F. M. -Judecătoria F.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1219/2014. Tribunalul TIMIŞ | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3516/2013. Tribunalul TIMIŞ → |
|---|
