Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul TIMIŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 39/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.39/A
Ședința publica din 20.01.2015
PREȘEDINTE: D. J.
JUDECĂTOR: A. I.
GREFIER: N. D.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâții apelanți G. S. A. și G. P., împotriva încheierii de ședință din data de 08.09.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu reclamanta intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. și intervenientele intimate C. B. SA București și C. B. SA - Sucursala Timișoara, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut in ședință publică, au lipsit părțile, pârâții apelanți G. S. A. și G. P. fiind reprezentați de av.R. B..
Procedura completă. Apelul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a depus la dosar de către apărătorul pârâților apelanți, împuternicire avocațială, dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 300 lei cu chitanța nr.296/06.11.2014, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei cu chitanța nr.TMXWM_/16.01.2015 și nefiind formulate alte cereri și nici probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul pârâților apelanți a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea hotărârii primei instanțe și admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 08.09.2014, Judecătoria Timișoara, a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de intervenienți accesorii a C. B. SA București și C. B. SA - Sucursala Timișoara, reținând că acestea nu și-au manifestat în acest sens voința juridică și nu au probat în vreun fel necesitatea apărării intereselor lor juridice în fața instanței.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel pârâții G. S. A. și G. P., susținând că intervenienții au interes legitim născut și actual să participe în cauza dedusă judecății, întrucât există un raport juridic strict legat de natura pricinii, intervenienții având calitatea de creditori, prerogative conferite de lege pentru urmărirea și recuperarea creanțelor.
Au mai susținut pârâții apelanți că intervenienții au calitate de creditori ipotecari cu privire la imobilul supus partajului judiciar, ipoteca imobiliară fiind înscrisă în cartea funciară în favoarea intervenienților, anterior înscrierii ipotecii legale de către reclamantă.
Apelul nu a fost motivat în drept.
C. B. SA București, prin întâmpinare a lăsat la aprecierea instanței soluționarea apelului, precizând că ipoteca subzistă atât timp cât există obligația ce o garantează și că rangul creanței are preferința conferită de înscrierea ipotecii imobiliare în cartea funciară, anterior ipotecii legale a reclamantei, solicitând totodată ca prin soluția ce se va pronunța, să nu fie vătămate interesele băncii.
Reclamanta intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., nu a formulat întâmpinare.
Având a se pronunța asupra apelului, instanța îl găsește ca fiind neîntemeiat.
Judecătoria Timișoara a fost investită de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., în soluționarea cererii de partaj judiciar privind imobilul proprietatea codevălmașă a pârâților, în vederea recuperării unei creanțe bugetare.
Pârâții apelanți G. S. A. și G. P., au solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenienți accesorii, a C. B. SA București și C. B. SA - Sucursala Timișoara, cerere întemeiată pe dispozițiile art.63-67 Noul Cod de Procedură Civilă, susținând că aceștia au interes născut, legitim și actual determinat de ipoteca înscrisă în favoarea lor asupra imobilului.
Se constată că în mod corect prima instanță a respins, în principiu, cererea ca fiind inadmisibilă, întrucât doar cel care intervine în proces, în calitate de intervenient accesoriu, este titularul unei astfel de cereri, iar nu părțile între care se poartă litigiu, chemarea în judecată a unei alte persoane de către oricare din părți, se poate eventual realiza pe calea intervenției forțate, iar nu a celei accesorii formulată de pârâți.
Așa fiind, tribunalul constatând că apelul este nefondat, în baza dispozițiilor art.480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, urmează a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de pârâții apelanți G. S. A. și G. P., ambii cu domiciliul în Beregsău M., nr.337, județul T., împotriva încheierii de ședință din data de 08.09.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr._ 13, în contradictoriu cu reclamanta intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., cu sediul în Timișoara, ..9B, județul T. și intervenientele intimate C. B. SA București, cu sediul în București, Calea V., nr.11-13, sector 2 și C. B. SA Sucursala Timișoara, cu sediul în Timișoara, Calea Torontalului, nr.2A, județul T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. J. A. I.
GREFIER
N. D.
Red.D.J.
Tehnored.N.D.
Ex.7/Data:13.02.2015
Prima instanță - jud.N. T.
← Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1219/2014. Tribunalul TIMIŞ → |
---|