Cereri. Decizia nr. 352/2013. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 352/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 7401/327/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 352
Ședința publică de la 15 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de recurentul-contestator L. A., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., ., ., împotriva sentintei civile nr. 775 din 28 februarie 2013, pronuntată de Judecătoria Tulcea, în dosarul nr._, având ca obiect plângere contraventională, în contradictoriu cu intimata P. M. TULCEA-DIRECTIA POLITIEI LOCALE TULCEA, cu domiciliul în mun. Tulcea, .-20, jud. Tulcea.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin consilier juridic Britcan M., care depune la dosar delegatie nr. 6424/15.05.2013, lipsă fiind recurentul-contestator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părtile, obiectul cauzei si modul de îndeplinire a procedurii de citare; de asemenea, se învederează că, recursul este declarat si motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, recurentul-contestator a depus la dosar precizări, după care:
Fată de declaratia intimatei, prin reprezentant, că nu mai are cereri prealabile de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătoresti, instanta, constată cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Intimata, prin reprezentant, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică si legală, arătând că, recurentul-contestator nu critică clar hotărârea instantei de fond, în toate cererile formulate solicită rejudecarea cauzei pe fond, ceea ce nu se poate realiza. Sentinta civilă nr. 775 a Judecătoriei Tulcea este temeinică si legală.
Instanta, în temeiul dispozitiilor art. 150 cod proc. civ. declară dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 24.10.2012 sub nr. 7401, petentul L. A. a formulat contestație în anulare, în contradictoriu cu intimata P. municipiului Tulcea – Direcția Poliție Locală, solicitând anularea hotărârii dată în dosarul nr._ la data de 28.02.2012.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul L. A. a arătat, în esență, că la data de 29.09.2011, în urma unui control efectuat de agenți ai intimatei P. municipiului Tulcea - Direcția Poliție Locală a fost surprins circulând cu autobuzul aparținând societății de transport public local, fără să folosească cardul de mobilitate. Acesta a mai arătat că avea asupra sa cardul de mobilitate însă nu apucase să-l valideze până la momentul efectuării controlului.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 775 din 28 februarie 2013 a respins contestația în anulare, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut că potrivit art. 317 Cod pr. civilă „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.
A mai reținut instanța de fond că s-a invocat de către contestator motivul prevăzut de art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, acesta arătând că din motive de amnezie temporara a uitat a să se prezinte la proces în data de 28.02.2012 pentru a susține contestația și că a solicitat în probatoriu încuviințarea probei cu un martor. S-a mai arătat în motivarea contestației că există contradicții între declarațiile martorilor audiați și că intre juristul pârâtei care a formulat și întâmpinarea în acest dosar și reclamant au existat anterior litigiului mai multe discuții neprincipiale.
A considerat prima instanță că motivele invocate de contestator nu se încadrează însă în niciunul din motivele de admisibilitate a contestației în anulare, sens în care instanța respins contestația ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat recurs contestatorul L. A..
Arată recurentul-contestator că în mod greșit instanța a considerat că motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează în cele prevăzute de lege pentru a fi admisibile și mai mult decât atât nu are nici un motiv de recurs.
Arată recurentul că în baza dreptului la apărare și a jurisprudenței C.E.D.O. P. municipiului Tulcea nu a dovedit că a circulat fără legitimație-bilet de călătorie, iar instanța de recurs, Tribunalul Tulcea în conformitate cu art. 322 alin. 1 și 2 Cod pr. civilă nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv proba cu martori pe care a solicitat-o în cererea de recurs înregistrată la 12.03.2012, prin care a solicitat citarea ca martor al apărării pe fostul vice primar Ampleev căruia i-a adus la cunoștință chiar în aceeași zi, 29.09.2009, data întocmirii procesului-verbal faptul că cei doi controlori ai S.C. Transport Public S.A. Tulcea, respectiv martorul angajat al Primăriei Tulcea, l-au împiedicat să valideze biletul de călătorie.
Recurentul precizează că martorul Primăriei Tulcea în funcția de controlor bilete a făcut două mărturii total diferite una față de cealaltă, acesta afirmând în procesul-verbal de contravenție că nu a avut legitimația-bilet de călătorie, iar în declarația dată în fața instanței a spus că a avut legitimație de călătorie, dar care nu a fost validată.
Susține recurentul că a depus la Judecătoria Tulcea în data de 21.10.2011 o copie după legitimația/bilet de călătorie care se află la el și pe care nu a putut să o facă valabilă.
Examinând legalitatea sentinței civile recurate, în raport de motivele de recurs formulate, Tribunalul constată că recursul nu este întemeiat
În speță, recurentul nu a indicat motivele de nelegalitate din art. 304 Cod pr. civilă pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise ale sentinței civile, care fac obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în fond și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului constă practic în redarea cererii de rejudecare a cauzei, fără însă a arăta în concret în ce constă greșeala instanței de fond.
Întrucât nu se poate reține nici din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute limitativ de art. 304 Cod pr. civilă în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar, recursul se consideră a fi nefondat.
Pe de altă parte, instanța de fond a dat o corectă calificare a cererii formulată de recurent și printr-o analiză judicioasă a cauzei a pronunțat o sentință legală.
De altfel, recurentul estre într-o totală confuzie, invocând în recurs prevederile art. 322 al 1 pct. 2 Cod pr civilă care țin de revizuirea hotărârilor, în condițiile în care prezenta cerere formulată de către recurent este contestație în anulare.
Față de considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 al. 1 Cod pr. civilă, instanța va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul-petent C. G., cu domiciliul în comuna Turcoaia, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 3833 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDETEAN TULCEA, cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. A. V. Ș. R. L. D. P.
GREFIER,
D. B.
Jud. fond M.L.S.
Redactat jud. Ș.R./26.06.2013
Tehnoredactat gref. G.R./05.07.2013/2 ex.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 611/2013. Tribunalul TULCEA → |
---|