Contestaţie la executare. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2005/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. R.
Judecător L. D. P.
Judecător F. Șurculescu
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul-recurent S. D., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. C., situat în mun. C., ., jud. Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 213 din data de 03 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata I. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul procesual ales în mun. București, ., ..
Încheierile din data 28 ianuarie 2015 și 04 februarie 2015 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față:
La data de 24 octombrie 2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ contestația în anulare formulată de către contestatorul S. D., precizată ulterior la data de 09.12.2014, împotriva deciziei civile nr. 213 din data de 03 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata I. L. ROMÂNIA IFN S.A, prin care s-a solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că, prin hotărârea a cărei retractare se solicită, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanța adică dacă motivele, argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunțată-cauza B. vs. România - hotărâre din 12.02.2008, Decizia I.C.C.J. nr. 3678/30.06.2009 prin care s-a făcut aplicarea directă a art. 6 C.E.D.O. în soluționarea unei contestații în anulare.
Prin Decizia contestată s-a apreciat în opinia majoritară a completului de judecată că apărările de fond ale recurentului bazate pe nulitatea clauzelor abuzive nu puteau fi invocate decât cu respectarea termenelor de introducere ale contestației la executare prevăzute de art.401 Cod proc. civ.
Motivarea soluției din recurs în considerarea acestui aspect fără a fi invocat în fața primei instanțe de partea interesată și, fără a fi pus în discuția părților în recurs, el fiind invocat din oficiu de instanță, reprezintă o încălcare a principiului contradictorialității și cel al dreptului la apărare.
S-a mai arătat că, în aplicarea art. 20 alin.2 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, judecătorul național are nu doar dreptul dar și obligația asigurării aplicării reglementărilor și jurisprudenței europene, revenindu-i rolul de a aprecia cu privire la prioritatea tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările ce vizează dreptul comunitar sau drepturile omului. În calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestuia, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acestuia de către legiuitor (cauza Vermeire împotriva Belgiei- hotărârea din 29 noiembrie 1991 - . nr. 214 p.84x26, hotărârea D. E. împotriva României - cererea_/01 - 103 publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 5.12.2007).
În ceea ce privește drepturile de natură procesuală se impune atât recunoașterea Convenției Europene a Drepturilor Omului (pe tărâmul drepturilor omului), cât și a Cartei drepturilor fundamentale (pe tărâmul dreptului comunitar). Respectarea drepturilor cetățenilor UE este parte integrantă a principiilor generale de drept, apărate atât de C.E.D.O. cât și de Curtea de Justiție, aplicabilitatea directă a dreptului comunitar însemnând aplicarea deplină și uniformă a reglementărilor sale în toate statele membre (T. II), instanțele naționale având obligația să asigure efectul direct deplin înlăturând orice normă contrară internă (T. III) respectarea acestui principiu decurgând din ordinea juridică comunitară care a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre (cauza C.).
În aplicarea dreptului, judecătorul român se află atât sub jurisdicția Uniunii Europene, ținând cont de jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, dar și sub jurisdicția de la Strasbourg căreia România i s-a supus necondiționat la 20 iunie 1994 când a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Aplicarea prioritară a Convenției și obligativitatea jurisprudenței CEDO sunt principii directoare în dreptul și jurisdicția internă a țării noastre, fixate clar prin art. 20 alin.2 Constituție.
De asemenea, în aplicarea dispozițiilor art. 6 CEDO contestatorul a arătat că, Constituția României nu definește ceea ce se înțelege prin sintagma „proces echitabil” însă, potrivit art. 20 alin. 1 dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie să fie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu tratatele la care România este parte. Prin art. 6 din C.E.D.O. (ratificat prin Legea 30/94) a fost consacrat dreptul la un proces echitabil, aceasta presupunând în abordarea Curții Europene printre altele și „egalitatea armelor” și „motivarea hotărârii”.
Din perspectiva egalității organelor, Curtea Europeană a reținut în cauza Dombo E. B.V. contra Olandei din 27.10.1993 că acest principiu cere ca „fiecare parte la un proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții în care să nu o dezavantajeze semnificativ vis-a-vis de partea adversă”.
Prin art. 318 teza a doua Cod procedură civilă s-a consacrat doar pentru recurent posibilitatea de a-și valorifica susținerile formulate prin cererea de recurs și omise de instanță, legiuitorul deschizând calea contestației în anulare doar uneia din părți, intimatul din aceeași cauză neputându-și valorifica susținerile omise a fi cercetate. Prin textul de lege enunțat s-au avut în vedere ipotezele în care recurentului nu i s-a acordat „satisfacție echitabilă” și i s-a respins recursul sau i s-a admis doar în parte recursul, iar instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele, legiuitorul punând într-o poziție dezavantajoasă intimatul căruia, urmare a admiterii recursului părții adverse i se respinge acțiunea, dar nu i se deschide calea contestației atunci când apărările sale nu au fost analizate sau când instanța de recurs invocă aspecte noi pe care nu le pune în discuția părților.
Textul de lege menționat rupe echilibrul impus de principiul egalității armelor câtă vreme intimatul care nu a obținut „satisfacție echitabilă” nu are posibilitatea să invoce omisiunea de a-i fi analizate apărările sau a dreptului de a se apăra cu privire la aspectele noi invocate din oficiu de instanța de recurs, dispoziția internă fiind contrară astfel art. 6 CEDO din perspectiva „egalității armelor”. Este adevărat că legiuitorul are dreptul de a consacra procedura de acces la justiție, iar accesul la justiție nu presupune automat și accesul la căile extraordinare de atac însă, odată reglementată o astfel de cale trebuie avut în vedere ca dreptul la un proces echitabil să fie garantat în aceeași măsură părților implicate într-o judecată, drepturile protejate fiind concrete și efective. Dreptul de a invoca „omisiunea cercetării motivelor” este un drept garantat pentru ambele părți. De asemenea, și dreptul de a se apăra cu privire la aspectele noi invocate din oficiu de instanța de recurs este un drept garantat pentru ambele părți
Un alt argument pentru care se impune aplicarea directă a art. 6 CEDO și care este de natură a duce la concluzia că și intimatul căruia i s-a încălcat dreptul la apărare față de aspectele noi invocate din oficiu de instanță îl constituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii, încălcarea dreptului la apărare, cu consecința omisiunii instanței de a cerceta argumentele părților în apărare a fost analizată de Curtea Europeană în cauzele S.-Troija c.Spaniei, Perez c. Franței, E. der Hurk vs.Olanda, Albina c. României, curtea reținând „art. 6 implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă ale părților”.
Față de cele expuse, aplicând direct dispozițiile art. 6 CEDO, urmează a se reține că încălcarea dreptului la apărare cu consecința omisiunii de a cerceta argumentele părților nu poate fi diferențiată după calitatea acestora și trebuie să producă efecte similare pentru toate părțile. Pe cale de consecință, în respectarea dreptului la un proces echitabil pentru menținerea „egalității armelor”, curtea găsește ca admisibilă contestația în anulare prin care intimatul invocă omisiunea cercetării argumentelor invocate.
Totodată, contestatorul a mai arătat că, motivele contestației vizează încălcarea principiului contradictorialității și cel al dreptului la apărare.
Este adevărat că pronunțându-se în cauza M. vs.România_/3 la 29 iulie 2008 CEDO a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă în absența unui defect fundamental (în acest sens fiind si cauza S. E.). Însă, în aceeași hotărâre Curtea a apreciat ”cu toate acestea principiul securității juridice nu este unul absolut”, curtea recomandând redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile derulate în fața instanțelor nu au respectat cerințele art. 6 (cauza L. c.României).
Câtă vreme instanța de recurs a reținut în motivare argumente-aspecte ce nu au fost invocate în cererea de recurs era ținută a pune în discuție aceste argument-aspecte -Curtea Europeană în mai multe cauze: Barbera. N. si Jabardo c. Spania. Feldbugge c. Olanda,
Curtea Europeană a condamnat România în cauza Ieremeiov vs. România - 4637/24 noiembrie 2009 reținând că pentru respectarea procesului echitabil o instanță nu poate desființa o hotărâre anterioară și a reaprecia probele fără să informeze într-un mod adecvat părțile interesate, considerând că a fost încălcat dreptul art.6. Deși hotărârea CEDO a fost pronunțată într-o cauză penală, ca principiu, sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil, este aplicabil și în ce privește drepturile civile.
În consecință, contestatorul a solicitat admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și respingerea recursului, ca nefondat.
Legal citată, intimata S.C. I. L. ROMÂNIA IFN S.A. a formulat și depus la dosar întâmpinare (filele 26-28) prin care a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea contestației în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 318 Cod procedură civilă rezultă că, ”hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Potrivit art. 6 din CEDO „Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
În speță, contestatorul S. D. a invocat încălcarea acestor texte de lege motivat de faptul că instanța de recurs a invocat din oficiu, cu prilejul motivării deciziei civile nr.213 din 3 octombrie 2014 a Tribunalului Tulcea problema imposibilității analizării clauzelor abuzive în afara respectării termenelor de introducere a contestației la executare prevăzute de art.401 Cod procedură civilă, fără să pună în discuție această chestiune în fața părților din recurs.
Prin sentința civilă nr.1359 din 06 mai 2014 Judecătoria Tulcea a admis acțiunea formulată de contestatorul S. D. având ca obiect contestație la executare în contradictoriu cu intimata S.C. ”I. L. România IFN” S.A. București, fiind constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art.10.9.1 și art.13 din Condițiile generale de leasing financiar-parte integrantă a contractului de leasing financiar nr._/3.11.2008, încheiat între părți, referitoare la plata sumelor reprezentând ratele scadente după data rezilierii contractului și penalitățile aferente acestora.
Prin aceeași sentință a fost anulată adresa de înființare a popririi din data de 8 ianuarie 2014 emisă de B. ”V. I. și V. M.” în dosarul de executare silită nr.703/2011 pentru suma de 24.443, 02 lei, precum și actele de executare silită subsecvente.
Împotriva acestei sentințe, intimata S.C. ”I. L. România IFN” S.A. a formulat apel, calificat ulterior recurs, iar în cadrul primului motiv de recurs a invocat cu prioritate împrejurarea că procedura executării silite a început în anul 2011, iar până la data contestației la executare în anul 2014, contestatorul nu a înțeles să achite nici măcar facturile restante, încă din 2011, iar această atitudine culpabilă a sa nu este sancționată în niciun fel. În acest mod, recurenta a invocat tardivitatea contestației la executare formulată de contestator abia la data de 25 februarie 2014 în condițiile în care executarea silită a fost demarată în anul 2011, demers juridic soldat totuși cu anularea a două clauze din condițiile generale ale contractului de leasing financiar încheiat între părți și cu anularea tuturor actelor de executare silită.
Analizând acest prim motiv de critică, instanța de recurs a reținut în considerente că contestatorul ”putea invoca o astfel de apărare pe calea contestației la executare dacă se contesta executarea silită începută în termenul de 15 zile impus de lege, ce curge de la emiterea și comunicarea primului act de executare silită, după cum s-a învederat și anterior, însă nu și după un asemenea interval de timp întrucât a admite o altă concluzie, ar însemna să se recunoască posibilitatea eludării unui termen prevăzut tocmai pentru a nu menține incertitudinea părților cu privire la raportul de drept supus judecății un timp îndelungat, fiind necesar a se analiza situația și prin prisma creditorului care și acesta are dreptul de a obține recuperarea creanței sale într-un termen rezonabil, asigurându-i-se și garantându-i-se și acestuia securitatea raporturilor juridice, argumentele expuse fiind aplicabile și relativ la posibilitatea invocării din oficiu a caracterului abuziv al clauzei în discuție”.
Este adevărat însă că recurenta nu a invocat decât tardivitatea contestației la executare, fără să se raporteze la termenele prevăzute de lege pentru contestația la executare reglementată de art.401 Cod procedură civilă.
Cu toate acestea, contestația la executare a fost întemeiată încă dintru început pe dispozițiile art. 399 și 400 Cod procedură civilă anterior, iar dispozițiile art. 401 sunt evident aplicabile speței întrucât ele se referă la termenul înlăuntrul căruia se poate face contestația la executare, neputându-se aprecia, din acest punct de vedere că s-a realizat schimbarea temeiului juridic invocat la prima instanță de către instanța de recurs.
Mai mult decât atât, aplicarea dispozițiilor legale din vechiul cod de procedură civilă a fost confirmată de contestator prin precizările privind recalificarea căii de atac depuse la dosarul de apel la data de 15 septembrie 2014.
La termenul de judecată acordat în apel, 25 septembrie 2014, părțile (și deci nici contestatorul ) nu au fost prezente pentru a li se putea pune în discuție de către instanța de recurs anumite aspecte care ar fi impus această situație.
Prin urmare, deși în raport de prevederile art.6 din CEDO, omisiunea cercetării vreunui motiv de recurs nu presupune exclusiv faptul ca instanța să nu răspundă în niciun mod criticilor respective, ci ea poate consta și dintr-o motivare necorespunzătoare sau străină cauzei, bazată pe argumente neinvocate de niciuna dintre părți, se constată că în cauză nu este incidentă o astfel de situație.
Astfel, așa cum s-a arătat deja, critica vizând admiterea tardivă, după 3 ani de la data demarării executării silite, a contestației la executare, a fost invocată de către recurentă încă de la începutul motivării recursului, a fost analizată de instanța de control judiciar cu prioritare, prin raportare la textele de lege incidente și, fiind admisă, a constituit în fapt, motivul unic ce a condus la admiterea recursului ceea ce a făcut de prisos analiza celorlalte critici din recurs.
Ori, nu se poate reține de către contestator că nu a avut cunoștință de această critică atâta timp cât i s-au comunicat motivele de recurs, a formulat întâmpinare și precizări anterior termenului de judecată stabilit. Astfel, se apreciază că nu s-a adus nicio atingere principiului contradictorialității, dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, drept care trebuie evident respectat și în etapa ”motivării hotărârii ”.
În cadrul acestei motivări, se reține că instanța de recurs a avut în vedere prima critică a hotărârii, pe care a analizat-o detaliat, raportându-se la dispozițiile legale incidente, fără să situeze pe contestator pe o poziție inferioară față de recurentă, respectând astfel dispozițiile art.6 din CEDO, precum și cele impuse de art. 299-316 Cod procedură civilă.
Reținând în concluzie că prima instanță a analizat temeinic motivul de modificare al hotărârii referitor la tardivitatea contestației la executare în condițiile în care părțile nici nu au fost prezente la dezbaterile pe fond, se concluzionează că nu este incident motivul de contestație în anulare invocat, prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, astfel că această cale de atac va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de către contestatorul-recurent S. D., cu domiciliul în mun. Tulcea, ., jud. Tulcea și domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat M. C., situat în mun. C., ., jud. Tulcea, împotriva deciziei civile nr. 213 din data de 03 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”, în contradictoriu cu intimata I. L. ROMÂNIA IFN SA, cu sediul procesual ales în mun. București, ., ., ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 11 Februarie 2015
Președinte, S. R. | Judecător, L. D. P. | Judecător, F. Șurculescu |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ. jud G.N.
Red./dec.civ. jud.P.L.D./11.03.2015
Tehnored.gref. D.B./16.03.2015/2 ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 17/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 181/2015. Tribunalul... → |
|---|
