Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 473/2015. Tribunalul TULCEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 473/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 904/327/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 473/2015
Ședința Camerei de Consiliu de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta creditoare . SRL cu sediul în C., ., ., împotriva Încheierii din 06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este tardiv formulat cu 1 zi, motivat și timbrat, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată în data de 3.02.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea, creditoarea . SRL a solicitat instanței învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul nr._/18.12.2007 privind pe debitoarea G. Z. - A..
Soluționând cauza, prin Încheierea din 06 februarie 2015 instanța a respins cererea formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea G. Z. – A., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că debitoarea G. Z. – A. a formulat o cerere de emitere card MasterCard către BRD Finance IFN SA, denumită contract. Potrivit conținutului acesteia, BRD Finance IFN SA și-a rezervat dreptul de a accepta sau de a refuza cererea în termen de 15 zile lucrătoare de la data semnării acesteia de către deținător.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că actul semnat de G. Z. – A. la 18.12.2007, deși numit “contract de emitere card de credit”, nu are natura juridică a unui contract, întrucât nu exprimă un acord bilateral de voință ci doar o cerere (ofertă), pe care instituția de credit o poate accepta sau refuza în condițiile arătate.
Prin contractul de cesiune de creanțe nr. 22/2.12.2011 BRD Finance IFN SA a transmis către . SRL drepturile și obligațiile sale izvorând din „contractul” de credit nr._/18.12.2007.
Potrivit art. 120 din OUG nr. 99/2006, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.
Întrucât nu s-a probat încheierea unui veritabil contract de credit între BRD Finance IFN SA și G. Z. – A., ci doar emiterea unei oferte în acest sens, despre care nu s-a putut dovedi cu precizie dacă a fost urmată sau nu de acceptare, instanța de fond a apreciat că înscrisul “contract de emitere card de credit nr._/18.12.2007”, neputând fi considerat un contract de credit, nu este titlu executoriu.
Împotriva acestei Încheieri a formulat apel creditoarea . SRL.
Se susține în motivarea apelului că, Contractul, “acordul dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânșii un raport juridico-civil”, reglementat de Codul civil în art. 942, presupune acordul de voință al părților și producerea de efecte juridice (nașterea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport obligațional). De asemenea, un contract se consideră încheiat în momentul manifestării voințelor concordante, cu respectarea condițiilor de fond și formă cerute de lege, prin raportare la specificul fiecărui contract.
Așadar, factorul primordial al încheierii contractului este acordul de voință al părților - (voință juridică). Principiul libertății de voință în materie contractuală, presupune libertatea de a încheia contracte, dar nu în sensul unui desăvârșit liber arbitru, ci în sensul libertății condiționate de viața socială și de normele legale. Codul civil român, de la 1864, consacră, cu titlu de principiu de drept, libertatea oricărei persoane fizice sau juridice de a încheia orice tip de contracte. Libertatea contractuală se exprimă din punctul de vedere al formei, în regula consensualității convențiilor, conform căreia, pentru validitatea unei convenții, este suficient acordul de voință al părților, afară numai dacă ar fi vorba de contracte reale sau solemne, iar executarea obligațiilor se face așa cum ele au fost asumate ( “pacta sunt servada”).
Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții se regăsesc în prevederile art.948 din Codul civil.
Apreciază apelanta că atâta vreme cât partea care se obliga a semnat cererea si a primit in schimb o suma de bani, este evident ca BANCA a acceptat incheiera contractului, sens in care a creditat debitorul. Obligația este asumata de către debitor, recunoscuta in scris de către acesta, iar contractul a fost încheiat, sens în care este firesc să nu îi fie limitat dreptul de a-și putea recupera creanța.
La termenul din data de 27 mai 2015, tribunalul a invocat din oficiu excepția tardivității formulării apelului.
Față de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanța urmează a analiza cu prioritate această excepție, reținând următoarele:
Potrivit art.468 al.1 termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel și potrivit al. 2 Cod.pr.civ. termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
În cauză fiind vorba de investire cu formulă executorie, termenul privind exercitarea căii de atac este stabilit de art.6401 alin.4 cod proc.civ. potrivit cu care «Încheierea prin care se respinge cererea de învestire cu formulă executorie poate fi atacată numai cu apel de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. »
Prin urmare, calea de atac fiind dată de lege, în cauză termenul pentru exercitarea acesteia este de 5 zile de la comunicare.
Din cuprinsul dovezii de comunicare a hotărârii rezultă că aceasta s-a realizat la data de 24.02.2015 în condițiile art.161 și art.163 al. 1 Cod.pr.civ., iar cererea de apel a fost depusă, prin fax la 02.03.2015, astfel că văzând și dispozițiile art.181 alin.1 pct.2 și art.182 din C.proc.civ. se constată că apelul a fost formulat înăuntrul termenului stabilit de dispozițiile legale anterior menționate.
Examinând cererea de apel prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Art.6401 alin.1 din Cod proc.civ. arată că titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. A..3 al aceluiași articol prevede că instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.
Potrivit art.120 din OUG 99/2006 contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.
Tribunalul consideră că în mod greșit a opinat judecătorul fondului că nu s-a probat încheierea unui veritabil contract de credit între BRD Finance IFN SA și G. Z.-A..
Potrivit art.1186 alin.1 din Noul Cod Civil, contractul se încheie în momentul și în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din motive care nu îi sunt imputabile. A..2 al aceluiași articol arată că, de asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.
În cauza de față, oferta de creditare provenită de la BRD Finance IFN SA conține toate elementele pentru formarea contractului și a fost acceptată de către debitoare la data de 18.11.2007, dată la care, în raport de dispozițiile legale mai sus arătate, contractul se consideră încheiat. De altfel și în cuprinsul contractului părțile au stabilit că acesta intră în vigoare la data semnării de către destinatar.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, se va admite apelul și se va schimba în tot Încheierea din 06-02-2015 a Judecătoriei Tulcea în sensul că se va admite cererea creditoarei și se va dispune investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/18-12-2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității apelului ca nefondată.
Admite apelul formulat de apelanta creditoare . SRL cu sediul în C., ., ., împotriva Încheierii din 06.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
Schimbă în tot Încheierea din 06-02-2015 a Judecătoriei Tulcea în sensul că admite cererea creditoarei .
Dispune investirea cu formulă executorie a contractului de credit nr._/18-12-2007.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Red.jud.SG/16.06.2015
Tehnored.gref.LR/16.06.2015
4 ex./.>
← Pretenţii. Decizia nr. 457/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 404/2015. Tribunalul... → |
---|