Pretenţii. Decizia nr. 457/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 457/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 4214/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 457/2015
Ședința publică de la 27 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C., ambii cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.3624/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât G. C. G. cu domiciliul în Tulcea, ..2, ., . și Tulcea, ., ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, în cauză nu s-a depus întâmpinare și se solicită judecata chiar și în lipsă, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 23.06.2014, reclamantii U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C. l-au chemat in judecata pe paratul G. C. G., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei totale de 6870 lei reprezentand redevențe si penalități restante, în baza contractului de concesiune nr. 40/26.09.2002, cu cheltuieli de judecata.
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.3624 din 23 decembrie 2014 instanța a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 5090 lei reprezentând debit restant aferenta perioadei 2007-2011 și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantii U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C. în contradictoriu cu pârâtul G. C. G., pentru suma de 5090 lei reprezentând debit aferenta perioadei 2007-2011 ca lipsită de interes.
A admis in parte cererea formulată de reclamantii U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C. în contradictoriu cu pârâtul G. C. G. și a obligat pârâtul la plata sumei de 1398 lei reprezentând debit pentru perioada 2012-2013.
A respins cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în ceea ce priveste legea aplicabilă contractului 40/26.09.2002, ca acesta a fost încheiat în anul 2002, iar în materie contractuală, art. 102 alin. 1 LPA a Codului civil dispune că „Contractul este supus dispozitiilor legii in vigoare la data cand a fost incheiat in tot ceea ce priveste incheierea, interpretarea, efectele, executarea si incetarea sa.”
Cum contractul este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, atunci codul civil 1864 este legea aplicabila inclusiv în materia executării contractului.
Prin contractul de concesiune nr. 40/26.09.2002 G. C. G. a concesionat un teren de 1000, 55 mp pentru o redevență anuală de 699 lei.
În ceea ce priveste excepția lipsei de interes pentru suma de 5090 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, instanța de fond a reținut că aceasta are natura unei exceptii de fond, peremptorii, deoarece priveste exercitiul dreptului la actiune, iar admiterea ei atrage respingerea cererii.
Interesul reprezinta folosul practic urmarit prin introducerea unei actiuni în justitie si este o conditie de exercitiu a acesteia.
Conform art. 112, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul fiscal, republicata, colectarea creantelor fiscale se face în baza unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.
Reclamanta a apreciat ca în perioada 2007-2011, sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care a emis somatii si titluri executorii.
În cauza, reclamanta detine deja titluri executorii împotriva pârâtei pentru sumele din perioada 2007-2011, iar formularea prezentei actiuni în justitie pentru obtinerea unui alt titlu executoriu (hotarâre judecatoreasca), cu privire la aceeasi suma de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silita a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, prezenta actiune este lipsita de interes pentru suma de 5090 lei reprezentând debit restant aferenta perioadei 2007-2011.
O acțiune în pretenții având același obiect este inadmisibilă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite, fapt ce nu poate acceptat.
Instanța de fond nu a putut trece peste interpretarea data de către reclamanta creanțelor sale, deoarece pârâtul are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv daca pretențiile au sau nu natura fiscala, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare.
Atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acesta își produc efectele, inclusiv în ceea ce priveste posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare..
Instanța de fond nu a putut reține decât că, la acest moment, pârâta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silita, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor OG nr. 92/2003.
În cauza, între parți s-a încheiat un contract civil. Pentru a putea obține redevența care i se cuvine în temeiul contractului, proprietarul, indiferent daca este persoana fizica sau juridica sau o unitate administrativ teritoriala trebuie sa apeleze la justiție, numai în cadrul unei astfel de acțiuni se pot valorifica pretențiile locatorului, instanța fiind singura în măsura sa verifice legalitatea contractului încheiat, a actelor adiționale ulterioare si a tuturor celorlalte incidente apărute în legătura cu executarea contractului asumat. Prin încheierea unui contract de concesiune, concedentul nu intra într-un raport de drept financiar public cu autoritatea locala sau județeana si aceasta cu atat mai mult cu cat prețul a fost de fiecare data negociat prin act separat. Actul încheiat nu este deci unul unilateral, ci bilateral, sinalagmatic, de vreme ce sunt stabilite drepturi si obligații reciproce, chiria precum si celelalte obligații neputând fi considerate impozite sau taxe.
Referitor la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2676 lei reprezentând majorari de întârziere, instanța de fond a reținut că din cuprinsul contractului nu a rezultat cuantumul penalitatilor, art. 12 aratând că se datoreaza majorări de întârziere potrivit dispozițiilor legale.
Redevența astfel stabilită are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului L. al Municipiului Tulcea, iar din momentul în care se datorează, aceeași redevență reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
Prin consecință, astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor OG 92/24.12.2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) redevența convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic similar al acesteia din urmă.
A pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de redevență și cele datorate sub titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce redevența își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul redevenței și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile nici dispozițiile invocate de reclamanta, respectiv 1241 alin. 2 OG nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de luna”, așa cum s-a arătat mai sus redevența este o obligație bugetara nefiscală pentru a se aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel reclamanții U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C..
Se arată în motivarea apelului că și în situația în care nu ar exista un interes actual, potrivit dispozițiilor art.33 din Cod.proc civ ” se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.
Având în vedere că sumele reprezentând redevență restantă sunt datorate în baza unui contract civil, nefiind o obligație bugetară fiscală, arată în continuare apelanții că se află în imposibilitatea recuperării prin procedura prevăzută de OG nr.93/2003, chiar dacă au fost emise somații și titluri executorii.
Învederează apelanții că aceste sume nu mai sunt susceptibile a fi executate pe calea executării silite fiscale, legiuitorul interzicând în mod expres acest lucru după data 30.09.2011, situație față de care valorificarea dreptului nu se mai poate face decât pe calea dreptului comun.
Mai mult, precizează apelanții că față de situația reglementată după 30.09.2011, toate actele emise anterior acestui moment nu sunt decât acte de executare, prin prezenta cerere solicitând a se recunoaște un drept de creanță pentru a-1 putea ulterior valorifica în cazul în care debitoarea nu își execută de bună voie obligația.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei și la plata unor majorări de întârziere, apreciază apelanții că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită raportat la clauzele contractului de concesiune.
Astfel, la art.12 din contractul nr.40/26.09.2002, părțile au convenit ca neplata la termen a redevenței să fie sancționată cu perceperea unor majorări de întârziere și cu plata unor despăgubiri rezultate din inflație sau beneficii nerealizate.
Referitor la cuantumul penalităților (numite prin contract și majorări) de întârziere, arată apelanții că tot părțile contractante au convenit ca acesta să fie determinat potrivit prevederilor legale în vigoare.
Față de aceste clauze, de comun acord însușite de părți, consideră apelanții că nu poate fi reținută motivarea instantei de fond că ar fi fost stabilită în mod unilateral, concesionarul asumându-și acest risc de a-i fi calculate și percepute penalități de întârziere.
Învederează apelanții că majorările de întârziere au fost calculate potrivit dispozițiilor art.12 din contractul de concesiune, respectiv în procent de 0,02% pe zi de întârziere, procent prevăzut de art.120 din OG 92/2003.
Pentru aceste considerente, solicită apelanții admiterea apelul și rejudecând cauza, admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata sumei de 6870 lei reprezentând contravaloare redeventa și majorări de întârziere, datorate în baza contractului de concesiune nr. 40/26.09.2002.
Intimatul pârât G. C. G. nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, tribunalul va admite apelul pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei de interes a acțiunii reclamantei, pentru pretențiile anterioare datei de 30.09.2011 ridică problema existenței în speță, a unui titlu executoriu care să o îndreptățească pe aceasta să pășească la executarea silită.
Art. 372 Cod procedură civilă (act normativ în vigoare la data mai sus arătată) definește titlul executoriu ca fiind hotărârea judecătorească, precum și orice înscris care, potrivit legii, poate fi pus în executare.
În cauză, între părți a intervenit contractul de concesiune nr. 40 din 26.09.2002, având ca obiect dreptul concesionarului de a folosi terenul ocupat de lotul nr. 2, . stâng, în suprafață totală de 1000,55 m.p., destinat construcției de case de vacanță (pensiuni), identificat conform planului de situație anexat, în localitate C..
Ca preț al concesiunii terenului, pârâtul-intimat și-a asumat obligația achitării cu titlu de redevență a sumei de 6.939 lei/mp/an, respectiv 0,21 dolari/mp/an, iar pentru întreaga suprafață concesionată 6.943.266 lei/an, respectiv 210 dolari/an.
S-a stipulat în contract că redevența aferentă primului an, va fi achitată la data de 15.03.2003 și 15.09.2003, iar prețul concesiuni pentru următorii ani, începând cu al doilea an va fi achitat în lei la cursul valutar al B.N.R. din data efectuării plății.
S-a stipulat în contract că neplata prețului concesiunii sau executarea cu întârziere va fi sancționată cu majorări de întârziere conform prevederilor legale în vigoare, precum și cu plata unor despăgubiri rezultate din inflație sau beneficii nerealizate.
Tribunalul reține, că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către pârâtul-intimat cu titlu de redevență, convenția părților nu are nici funcția de titlu executoriu în sensul art. 372 din Vechiul Cod de procedură civilă, și nici aceea de titlu de creanță fiscală definit de art. 110 alin. 3 din Codul de procedură fiscală ca fiind actul juridic unilateral prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează creanța fiscală.
În aceste condiții, în mod greșit a concluzionat judecătorul fondului că apelanta-reclamată deține deja un titlu executoriu pentru sumele anterioare datei de 30.09.2011
Cum convenția părților nu este un titlu de creanță care în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 2 Cod procedură fiscală să devină titlu executoriu prin expirare termenului de plată a chiriei, executarea silită pentru recuperarea sumelor de bani datorate de către intimatul-pârât cu acest titlu s-a declanșat cu încălcarea prevederilor art. 372 din vechiul Cod de procedură civilă care arată că executare silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Tribunalul apreciază că titlul executoriu emis de către organul de executare este doar un act de executare și nu un titlu executoriu care să asigure legalitatea declanșării sau continuării procedurii executării silite reglementate de Codul de procedură fiscală.
Împrejurarea că până la acest moment actele de executare nu au fost anulate în cadrul unei contestații la executare, nu echivalează cu o lipsă de interes a acțiunii apelantei-reclamante de a i se recunoaște dreptul de creanță printr-o hotărâre judecătorească în temeiul căreia să se pornească executarea silită, în eventualitatea în care debitorul nu și-ar îndeplini obligația de plată de bunăvoie cu atât mai mult cu cât calea contestației la executare nu-i este accesibilă apelantei-reclamante, întrucât aceasta nu are calitatea de persoană interesată în sensul art. 172 din codul de procedură fiscală.
O opinie contrară ar nesocoti nu doar dispozițiile art. 33 din codul de procedură civilă cu privire la interes ca și cerință de exercitare a acțiunii civile, ci și a art. 6 C.E.D.O., interzicând apelantei-reclamante dreptul la un proces asupra fondului.
Pe fond, având în vedere situația de fapt reținută și poziția procesuală a pârâtului, care nu a înțeles să producă probe din care să rezulte îndeplinirea obligației de plată a chiriei în condițiile stabilite prin contract și dispozițiile art. 969 din vechiul cod civil (act normativ în vigoare la data încheierii convenției), tribunalul apreciază că soluția ce se impune în cauză este de obligare a pârâtului la plata către reclamantă și a sumei de sumei de 2.796 lei, cu titlu de redevență aferentă perioadei 2007-2011, conform actelor de executare existente la dosar.
Referitor la majorările de întârziere solicitate de către apelanta-reclamantă, tribunalul constată că, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, în convenția părților nu s-a stabilit cuantumul acestora, iar atâta timp cât redevența nu face parte din categoria creanțelor fiscale, în cauză nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 92/2003.
În atare situație, cererea apelantei-reclamantă privind acordarea majorărilor de întârziere nu poarte fi primită, urmând a fi respinsă, ca nefondată.
Pentru aceleași considerente, tribunalul constată că sunt neîntemeiate criticile apelantei-reclamante în ce privește soluția adoptată de instanța de fond referitor la majorările de întârziere ulterioare anului 2011.
Pentru considerentele mai sus expuse, va fi admis apelul și se va dispune anularea în parte sentinței civile nr. 3624/23.12.2014 a Judecătoriei Tulcea numai în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes și, judecând procesul sub acest aspect, cu evocarea fondului va fi respinsă excepția lipsei de interes cu privire la debitul restant la data de 30.09.2011 ca nefondată.
Pârâtul va fi obligat și la plata sumei de 2.796 lei, cu titlu de redevență aferentă perioadei 2007-2011, către reclamantă.
Va fi respinsă cererea privind obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere aferente perioadei 2007-2011, ca nefondată și se vor păstra celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți U. A. TERITORIALĂ C., PRIN PRIMAR și C. L. C., ambii cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.3624/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tulcea, în contradictoriu cu intimatul pârât G. C. G., cu domiciliul în municipiul Tulcea, .. 2, ., . și în Tulcea, ., ., ., având ca obiect pretenții.
Anulează în parte sentința civilă nr. 3624/23-12-2014 a Judecătoriei Tulcea numai în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes și, judecând procesul sub acest aspect, cu evocarea fondului
Respinge excepția lipsei de interes cu privire la debitul restant la data de 30.09.2011, ca nefondată.
Obligă pârâta și la plata sumei de 2.796 lei, cu titlu de redevență aferentă perioadei 2007-2011, către reclamantă.
Respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata majorărilor de întârziere aferente perioadei 2007-2011 ca nefondată.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de la 27 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond. F.Ș.
Redactat jud. S.G./05.06.2015
Tehnoredactat gref. L.R./G.R./12.06.2015/6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 406/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 473/2015.... → |
|---|
