Plângere contravenţională. Decizia nr. 151/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2556/327/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 151/2015
Ședința publică de la 25 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. N.
Judecător: L. D. P.
Grefier: B. F. V.
Pe rol judecarea apelului civil privind pe apelanta - petentă M. M., cu domiciliul în C., . nr. 78, ., . și în loc. Mineri, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2687 din data de 10 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelanta – petentă, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, apelul este declarat în termen, motivat, timbrat, precum și că intimatul a formulat întâmpinare în termen procedural ce a fost comunicată apelantei, după care;
Instanța procedează la identificarea apelantei M. M., acesta legitimându-se cu cartea de identitate . nr._ și CNP_.
La solicitarea apelantei a fost vizionată înregistrarea video, apelata indicând autoturismul condus la data săvârșirii pretinsei contravenții identificând autoturismul marca Golf, culoare alb, care se afla în apropierea trecerii de pietoni ( secunda 0,04 ).
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente în apel pentru dezbateri.
Apelanta – petentă având cuvântul în apel pentru dezbateri solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Văzând că nu mai sunt motive de amânare instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 09.04.2014 sub nr._, petenta M. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 07.04.2014, ca fiind netemeinic.
În motivarea cererii, petenta a arătat, în esență, că aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal contestat nu corespund realității.
În dovedire, a fost anexat, în fotocopie, procesul-verbal contestat (fila 3).
La data de 13.06.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal, ca fiind legal și temeinic.
Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea prin sentința civilă nr. 2687 din data de 10 octombrie 2014 a respins plângerea contravențională, ca nefondată și a menținut procesul-verbal . nr._ din data de 07.04.2014 emis de Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, ca fiind legal și temeinic.
În maotivare prima instanță a reținut că, la momentul aplicării sancțiunii, petenta a refuzat să semneze procesul-verbal, fiind consemnate în scris obiecțiunile acesteia.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
În acest sens, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța a apreciat că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut -din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție - cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile ce asigură respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
Ca urmare, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
În raport de dispozițiile art. 249 C.proc.civ. potrivit cărora cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, petenta - contestând procesul-verbal - trebuie să facă dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în sarcina sa.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța a reținut că materialul probator depus de intimată, respectiv raportul agentului constatator din data de 31.05.2014 și înregistrarea video, indică, fără echivoc, că fapta descrisă în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității, petenta încălcând dispozițiile art. 135 lit. h) din RAOUG nr. 195/2002, Republicată, sancționat de art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr. 195/2002. Astfel, înregistrarea video depusă la dosar surprinde momentul în care petenta, ajungând în proximitatea trecerii de pietoni - în traversarea căreia pietonul era deja angajat pe sensul său de mers - nu oprește pentru a acorda prioritate și își continuă deplasarea.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a formulat apel petenta M. M., criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
A arătat apelanta că, nu este de acord cu hotărârea instanței de fond, întrucât pietonul a s-a angajat în traversarea străzii când mașina sa se afla deja pe trecerea de pietoni, așa cum se poate observa și în înregistrarea video. Deși a încetinit în apropierea trecerii de pietoni și s-a asigurat, decizia bruscă a pietonului de a traversa a surprins-o deja angajată în traversare.
În concluzie, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, arătând în esență că, hotărârea atacată este temeinică și legală.
Analizând cauza în raport de criticile susținute în apel, precum și sentința civilă atacată, tribunalul constată că apelul este fondat potrivit celor ce succed:
Așa cum rezultă din actul sancționator contestat în cauză, în ziua de 7.04.2014, în timp ce petenta conducea autoturismul VW Golf cu numărul de înmatriculare_, dinspre Hotel Delta spre Complex P., aflându-se pe a doua bandă de circulație, la trecerea de pietoni din dreptul Casei Sindicatelor, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii.
Fapta a fost încadrată în drept în prevederile art.135 lit.h din HG nr. 1391/2006, fiind sancționată conform art. 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002.
Conform primului text de lege menționat, „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
În ceea ce privește înțelesul noțiunilor de acordare a priorității și prioritate de trecere, acestea sunt definite în mod concret de dispozițiile OUG nr.195/2002.
Astfel art.6 pct. 1 din actul normativ menționat prevede că acordarea priorității reprezintă „ obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească”. Totodată, art.6 act.26 stipulează că prioritatea de trecere reprezintă „dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalți participanți la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulația pe drumurile publice”
Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că, conducătorul de autovehicul care trebuie să acorde prioritate de trecere unui alt vehicul sau unui pieton nu va fi obligat să oprească efectiv, fiind suficient să adapteze viteza de deplasare în așa fel încât să nu îi determine pe cei ce au prioritate să-și modifice brusc direcția sau viteza de deplasare sau să oprească.
În speță, apelanta petentă s-a apărat încă din momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, susținând că „pietonul a pus piciorul pe trecerea de pietoni când mașina era deja angajată în traversarea străzii”.
Susținerea menționată se coroborează cu înregistrarea video a faptei depusă la dosar de organul constatator în care se poate observa cu ușurință că petenta a circulat regulamentar, cu viteză redusă, pe banda a doua de circulație și, în momentul imediat următor al angajării sale pe trecerea de pietoni, un pieton s-a angajat de asemenea, din dreapta în traversarea străzii, atât pietonul cât și petenta traversând concomitent . stânjeni în vreun mod.
În consecință, întrucât se constată că apelanta petentă și-a respectat obligația legală pe care o avea într-o atare situație, respectiv aceea de a nu stânjeni în vreun mod traversarea străzii de către pieton, rezultă că atitudinea acesteia de a-și continua deplasarea cu viteză redusă a fost una perfect corectă și legală . Mai mult, această atitudine nu se poate nicidecum circumscrie elementelor constitutive ale vreunei contravenții, așa cum eronat a reținut organul constatator și chiar și instanța de fond.
În această situație, reținând că apelanta petentă a reușit prin probatoriul administrat să răstoarne prezumția relativă de adevăr de care se bucură procesul verbal de contravenție, se constată că acesta este netemeinic și nelegal, impunându-se anularea sa.
Concluzionând în sensul unei insuficiente analize a situației de fapt și a probatoriului administrat de către prima instanță, instanța de control judiciar, în temeiul art. 480 alin.2 NCPC, va dispune admiterea apelului formulat și schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție . nr._/07.04.2014 emis de IPJ Tulcea, ca netemeinic și nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta - petentă M. M., cu domiciliul în C., . nr. 78, ., . și în loc. Mineri, ., jud. Tulcea, împotriva sentinței civile nr. 2687 din data de 10 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
Schimbă în totalitate sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională și anulează procesul verbal de contravenție . nr._/07.04.2014 emis de IPJ Tulcea, ca netemeinic și nelegal.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. N. L. D. P. B. F. V.
Red.sent.civ.jud.A.M.R.
Red/Tehnored.dec.civ.jud. PLD/23.03.2015
Tehnored.gref.B.F.V./23.03.2015/4 ex.
.. apelant/1 ex. intimat
| ← Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 175/2015.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 125/2015. Tribunalul... → |
|---|
