Plângere contravenţională. Decizia nr. 690/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 25-08-2015 în dosarul nr. 1065/253/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 690/2015
Ședința publică de la 25 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. N.
JUDECĂTOR: F. Șurculescu
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul petent B. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. Onosă L. în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.170/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat Av.Onosă L. pentru apelantul petent, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat și timbrat, precum și că, în cauză s-a depus întâmpinare, după care:
Av.Onosă L., având cuvântul pentru apelantul petent, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv Ordinul 148/15.05.2012, anunț din ziar, o situație a cinemometrelor și practică judiciară.
Instanța, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apelantul petent prin apărător.
Av.Onosă L., având cuvântul pentru apelantul petent, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și explicații de dat sau probe de administrat pentru completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Av.Onosă L., având cuvântul în apel pentru apelantul petent, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacată și, reținând cauza spre rejudecarea, admiterea plângerii contravenționale în sensul înlocuirii măsurii cu „avertisment” pentru că agentul constatator a bifat ambele sancțiuni în procesul-verbal, respectiv atât cea a amenzii, cât și cea a avertismentului, urmată de o sancțiune complementară.
În acest sens, arată că în situația în care sancțiunea principală este neclară, atunci sancțiunea complementară nu-și mai are utilitatea.
De asemenea, arată că nu este identificat locul faptei pentru că nu se menționează de unde începe măsurătoarea pe un sens de mers, iar suportul pe care se bazează procesul-verbal sunt acele planșe foto care sunt neclare.
Astfel, precizează că în aceste planșe foto în partea stângă jos apare litera „T”, ceea ce înseamnă că aparatul radar este în poziția de așteptare, iar dacă se va solicita la IPJ istoricul, acesta nu are un astfel de istoric deoarece pe planșa foto trebuie să apară litera „R” de la „recorder”, însemnând înregistrare.
Arată că, sub acest aspect organul de poliție a dat dovadă pe lângă exces de zel și de neprofesionalism.
Mai mult, precizează că în cauză nu există dovada vreunui sigiliu pentru că aceste aparate trebuie marcate și sigilate având rolul de a înregistra singure fără vreo intervenție, însă în cauză nu există sigiliu și nici buletin de verificare, iar pentru efectuarea unei astfel de activități în speță nu s-a făcut dovada existenței unui ordin de serviciu pentru nu întâmplător a depus acel anunț din ziar la acest termen.
În concluzie, având în vedere neclaritățile existente în această situație și raportat la practica juridică depusă, solicită înlocuirea sancțiunii cu „avertismentul” și prin prisma acestor erori.
Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin plângerea formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 15.09.2014, petentul B. C. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 10.09.2014, încheiat de I. Județean de Poliție Tulcea și exonerarea de la plata amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.170 din 10 martie 2015 instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul B. C., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că petentul prin plângere a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu conține locul săvârșirii contravenției și nu există raport de cauzalitate între fapta contravențională, încadrarea juridică și sancțiunea aplicată, dar și pentru faptul că nu a fost dovedit cumulul juridic sancționator. Pe fondul cauzei, a susținut nerealitatea situației de fapt.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Susținerile petentului care a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu conține locul săvârșirii contravenției și nu există raport de cauzalitate între fapta contravențională, încadrarea juridică și sancțiunea aplicată, dar și pentru faptul că nu a fost dovedit cumulul juridic sancționator, sunt eronate și lipsite de relevanță juridică.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05 conform cărora utilizarea cinemometrelor trebuie să fie efectuată de către operatori calificați, cinemometrele trebuie să fie verificate metrologic, iar înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrelor trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; viteza reținută și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Văzând aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că, în cauză, au fost respectate cerințele prescrise de Norma de Metrologie Legală NML 021-05, iar înregistrarea autoturismului contestatorului are forță probantă și constituie mijloc de probă în accepțiunea legii.
Din înscrisurile depuse a rezultat că aparatul radar utilizat era verificat în termenul de valabilitate, iar agentul de poliție era autorizat a utiliza aparatura radar și a acționat în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Din planșa foto depusă la dosar (filele 28-30) precum și CD-ul aflat la fila 32 dosar, a rezultat cu claritate autoturismul condus de petent, numărul de înmatriculare și viteza de deplasare, aspecte ce concordă întru-totul cu situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.
Referitor la vitezele maxime admise, acestea sunt prevăzute de art. 49 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.: pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h; în localități - 50 km/h. Această din urmă limită de viteză ar fi trebuit să fie respectată de contestator, având în vedere că a fost surprins de aparatul radar în interiorul localității.
Față de jurisprudența Curții EDO, instanța de fond a considerat că, într-adevăr, prin asimilarea procedurii contravenționale celei penale, „acuzatul” beneficiază de prezumția de nevinovăție, statuată de art. 6 din Convenția EDO, dar așa cum prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, nici cea a nevinovăției nu are acest caracter. Aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumțiilor poate fi privită doar din perspectiva nuanțată a invocării sarcinii probațiunii, în raport de modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal de contravenție, instanța europeană, prin jurisprudența sa, permițând valorificarea prezumțiilor, însă în limite rezonabile.
În măsura în care organul constatator a dovedit prin probe că fapta ilicită reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită de către acesta, nu mai operează în beneficiul contestatorului prezumția de nevinovăție, în vreme ce prezumția de veridicitate a procesului-verbal poate fi invocată.
Astfel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.
În lumina acestor principii, instanța de fond a constatat că săvârșirea faptelor reținute în sarcina petentului au fost constatate atât prin propriile simțuri ale organelor de poliție, cât și prin mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Or, în litigiul dedus judecății, între procesul-verbal de contravenție și documentele depuse de intimată există o legătură indisolubilă, în sensul că acesta se coroborează, pentru mai sus motivele arătate.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale evocate și situația de fapt reținută, instanța de fond a apreciat că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumția de veridicitate și legalitate a procesului-verbal de contravenție contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia reținerii vinovăției contestatorului în săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că în speța de față aceste dispoziții nu au fost încălcate, sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 810 lei aplicată petentului proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de acesta, în condițiile în care acesta a depășit cu 65 Km./h limita maximă legală de viteză.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petentul B. C..
Se susține în motivarea apelului că întrucât instanța de fond nu a răspuns aspectelor juridice și procesual-procedurale invocate, înțelege să le repună în discuție.
Astfel, susține apelantul nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție prin excepția neidentificării locului săvârșirii contravenției constatate în sensul că în cuprinsul procesului-verbal contestat, la rubrica locul săvârșirii contravenției se menționează Localitatea Garvăn, dar fară a se descrie locul conform prevederilor O.G. nr. 2 din 2001, aprobată prin Legea nr. 180 din 2002, potrivit cu care agentul constatator este obligat să identifice exact locul săvârșirii contravenției, conform art. 16 pct.l din O.G. nr. 2/2001.
Invocă apelantul, în continuare, nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenției prin constatarea lipsei raportului de cauzalitate dintre fapta contravențională, încadrarea juridică și sancțiunea aplicată. Regulile civile și procesual-civile privind antrenarea răspunderii civile delictuale, prevăd în mod obligatoriu ca acest raport de cauzalitate să existe, iar în lipsa acestuia actul juridic civil întocmit este lovit de nulitate absolută, nulitate care se constată în mod obligatoriu si din oficiu, fapta de a conduce autoturismul cu o viteză peste limita prevăzută de lege, trebuie corelată în fapt și în drept.
Astfel, menționează apelantul că organul constatator reține ca încadrare juridică art.121 9 R1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și o sancționează prin aplicarea art.102 9/3 lit.e din OUG nr.195/2002.
De asemenea, susține apelantul că procesul-verbal contestat este nul absolut pentru nedovedirea cumului juridic sancționator.
Învederează apelantul că organul constatator a înțeles să dispună, fară a le reglementa, aplicarea următoarelor sancțiuni: Avertisment, Amendă, Puncte de penalizare, Reținerea permisului de conducere auto, pentru una si aceeași faptă.
Totodată, precizează apelantul că Norma de Metrologie Legală N.M.I.. 021 - 05 publicată în M.Of. 1102Bis/07.12.2005, pentru ca măsurările și înregistrările aparatului radar să constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, acestea trebuie: să fie efectuate numai de către operatori calificați; cinemometrele să nu fie utilizate decât dacă au fost verificate metrologic, au fost marcate si sigilate în conformitate cu prevederile prezentei norme și sunt însoțite de buletinele de verificare metrologică în termenul de valabilitate.
Concluzionează apelantul ca la analizarea plângerii să se țină seama și de dispozițiile CEDO potrivit cu care plângerile împotriva proceselor - verbale de constatare a contravențiilor intră în sfera penală. In consecință, procesul-verbal nu face dovada absolută a situației de fapt, iar contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție garantată de art.6.2 din Convenție.
Cu toate că în sistemul nostru de drept aceste cauze se judecă după regulile care guvernează procesele civile, nu poate fi aplicat principiul conform căruia partea care se adresează justiției trebuie să-și dovedească susținerile, întrucât într-o astfel de situație s-ar impune persoanei căreia i s-a aplicat o contravenție să își dovedească nevinovăția și deci i s-ar încălca dreptul consacrat de art.6 pct.2 din Convenție, fiind greșita practica instanțelor de judecată care obligă pretinsul contravenient să își dovedească nevinovăția.
Mai mult, arată apelantul că art.20 din Constituția României prevede că „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă exista neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.”
Pe fondul cauzei, apelantul susține nerealitatea celor consemnate de organul constatator, întrucât la momentul opririi sale în trafic era în altă zonă decât cea presupusă de săvârșire a faptei, iar viteza cu care se precizează că ar fi condus în localitate, este posibil să o fi avut în afara localității, dar chiar și așa se impunea un alt regim sancționator, nicidecum unul așa drastic.
Față de aceste aspecte, solicită apelantul admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată; anularea sentinței civile nr. 170/2015 pronunțată de Judecătoria M., ca fiind nelegală și netemeinică; constatarea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție ., nr._ din 10 septembrie 2014 a Biroului Poliției Rutiere Măcin și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale, ca fiind nelegală și netemeinică.
In subsidiar, apreciază apelantul că sancțiunea ce se impune a fi aplicată ar putea fi sancțiunea „avertisment”.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr.170 pronunțată la data de 10.03.2015, ca temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție se reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prev.art. 16 si 17 din O.G.nr.2/2001.
Susținerile apelantului-petent care a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, întrucât nu conține locul săvârșirii contravenției și nu există raport de cauzalitate între fapta contravențională, încadrarea juridică și sancțiunea aplicată, dar și pentru faptul că nu a fost dovedit cumulul juridic sancționator, sunt neîntemeiate întrucât, din conținutul procesului-verbal de contravenție rezultă locul săvârșirii faptei, respectiv DN 22E km.2 în localitatea Garvăn.
De asemenea, se mai reține li faptul că s-a realizat, atât încadrarea juridică a faptei contravenționale, respectiv art. 121 alin.1 din RA a O.U.G. nr.195/2002 cât și corecta aplicare a sancțiunilor, sancțiunea aplicată fiind amenda contravențională în sumă de 810 lei, puncte de penalizare, cât și reținerea permisului de conducere auto, potrivit legii. Susținerea apelantului că i-a fost aplicată și sancțiunea „avertismentului” este neîntemeiată, în realitate, consemnarea agentului constatator referindu-se la puncte de amendă și nu la sancțiunea ”avertismentului”.
Sub aspectul temeiniciei, se reține ca apelantul-petent a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat contravențional și anume că, in data de 10.09.2014, orele 13:16, pe DN 22E km.2, în localitatea Garvăn, a fost surprins de aparatul radar Autovision Rom 478 montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI-_, hard 31, în timp ce conducerea autoturismul marca Nissan cu nr.de î1nmatriculare_, cu viteza de 115 km/h.
Potrivit dispozițiilor Ordinului Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009 privind aprobarea Normei de Metrologie Legală NML 021-05 conform cărora utilizarea cinemometrelor trebuie să fie efectuată de către operatori calificați, cinemometrele trebuie să fie verificate metrologic, iar înregistrările efectuate cu ajutorul cinemometrelor trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; viteza reținută și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia, în cauză, fiind respectate cerințele prescrise de Norma de Metrologie Legală NML 021-05, iar înregistrarea autoturismului apelantului are forță probantă și constituie mijloc de probă în accepțiunea legii.
In cauză, din înscrisurile depuse a rezultat că aparatul radar utilizat era verificat în termenul de valabilitate, iar agentul de poliție era autorizat a utiliza aparatura radar și a acționat în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, din planșa foto, precum și CD-ul aflate la dosar, a rezultat cu claritate autoturismul condus de apelantul-petent, numărul de înmatriculare și viteza de deplasare, aspecte ce concordă întru-totul cu situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție.
Potrivit dispoz.art. 49 din OUG nr.195/2002, vitezele maxime admise sunt astfel: pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) - 100 km/h; în localități - 50 km/h. Această din urmă limită de viteză ar fi trebuit să fie respectată de contestator, având în vedere că a fost surprins de aparatul radar în interiorul localității.
In mod corect a reținut prima instanță că, în analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de veridicitate și autenticitate, care nu contravine prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care instanța de judecată îi asigură contravenientului condițiile specifice de exercitare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în sensul dreptului european.
In cauză, se constată că, săvârșirea faptelor reținute în sarcina apelantului-petent au fost constatate atât prin propriile simțuri ale organelor de poliție, cât și prin mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
Potrivit prevederilor art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că în cauza de fata aceste dispoziții nu au fost încălcate, sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 810 lei aplicată apelantului-petent, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de acesta, în condițiile în care acesta a depășit cu 65 km/h limita maximă legală de viteză, neimpunându-se înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu „avertisment”.
Pentru aceste motive, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 NCPC, urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul petent B. C. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. Onosă L. în G., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.170/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TULCEA cu sediul în Tulcea, ., jud.Tulcea, având ca obiect plângere contravențională, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, Grefier,
D. N. F. Șurculescu L. R.
Jud.fond GMF
Red.jud.DN/31.08.2015
Tehnored.gref.LR/
4 ex./..09.2015
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 716/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 5/2015. Tribunalul TULCEA → |
|---|
