Pretenţii. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul TULCEA

Decizia nr. 403/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 1273/179/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 403/2015

Ședința publică de la 20 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. N.

Judecător E. N.

Grefier N. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă . C., cu sediul în C., ..89 A, jud.C., împotriva sentinței civile nr.638/29.12.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . TOPOLOG, cu sediul în ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru intimată avocat Sfircea G. în baza împuternicirii avocațiale nr.36/2015, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat în termen, motivat, timbrat cu taxă de timbru în sumă de 664 lei, s-a depus și s-a comunicat întâmpinare, s-a depus răspuns la întâmpinare, s-a depus cerere de lăsare la a doua strigare de către apărătorul intimatei, după care:

Față de susținerea apărătorului intimatei că nu mai are alte cereri de formulat sau explicații de dat în completarea cercetării judecătorești, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei părții prezente.

Având cuvântul pentru intimată avocat Sfircea G. arată că, nu există nicio problemă litigioasă atâta timp cât pârâta și-a achitat cu regularitate obligațiile de plată la momentul scadenței și al emiterii facturilor de plată.

Mai mult apelanta așa cum rezultă din probe, a efectuat operațiunea de debranșare și mutare a contuarului din curte în stradă fără a se încheia un document care să fie semnat și de intimată în care să se precizeze indexul la debranșare și indexul la rebranșare.

De altfel, expertiza efectuată în cauză s-a constatat că facturile sunt achitate la zi, și subliniază faptul că nu s-a încheiat nici măcar un proces verbal semnat de ambele părți.

Cu privire la penalități nici aceste nu sunt fondate, din moment ce citirea contuarului se făcea numai de reprezentanții apelantei, prin urmare facturile primite și plătite la zi nu justifică aceste penalități.

În concluzie avocat Sfircea G. solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată și depune în acest sens chitanța privind onorariul de avocat.

Instanța în temeiul art.394 NCPC declară închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față.

Prin cererea adresată Judecătoriei Babadag la data de 09.12.2013 și înregistrată sub nr._ reclamanta S.C. „E. E.” S.A. înmatriculată la Oficiul registrului comerțului sub nr. J 40/_/2007, cod unic de înregistrare_ a chemat în judecată pe pârâta S.C. I. M. S.R.L. solicitând ca pe cale de hotărâre judecătorească să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 24.431,93 lei formată din 18.455,36 lei c/v energie electrica, 5.107,16 lei c/v penalități de întârziere și 869,41 lei taxe servicii.

Prin sentința civilă nr. 638/29.12.2014, Judecătoria Babadag a respins, ca nefondată cererea și a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 1.604 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 11.08.2006 a fost încheiat contractul nr. 51 între S.C. Electrica S.A. reprezentată legal prin sucursala de Distribuție Tulcea, denumită furnizor, în calitate de vânzător și S.C. „I. M.” S.R.L., denumită consumator, în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind furnizarea energiei electrice la locul de consum Microferma Agrozootehnică din localitatea Topolog, contractul de furnizare a energiei electrice fiind încheiat pe o perioadă de timp nedeterminată.

A mai reținut instanța că în art. 11 lit. a din contractul de furnizare a energiei electrice nr. 51/11 august 2006, s-a stipulat că, consumatorul are obligația să achite integral și la termen facturile emise către furnizor, eventualele corecții sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare .

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.455,36 lei, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate conform facturilor fiscale atașate la cererea de chemare în judecată.

Pârâta prin întâmpinare a arătat că factura cu nr._/01.06.2011 cu valoarea de 22.135,20 lei, din care s-a plătit 8.497,27 lei, este o factura de tip regularizare, perioada de regularizare fiind foarte mare, de 3 ani si 2 luni, în condițiile în care în contract este prevăzut la art. 7 (l) punctul a) o factura estimată pentru luna în curs, iar la punctul b) o valoare de regularizare pentru luna precedentă .

Instanța de fond a reținut că citirea contoarului trifazic se făcea periodic de către un reprezentant al furnizorului, de multe ori în prezenta sa dar și în lipsa sa, reclamanta având acces la contor, iar citirea și transmiterea indexului de către ea nu se putea face, deoarece contoarul era trifazic și la doua luni se emiteau facturi de către furnizor pentru locul de consum Microferma Agrozootehnică, facturi care erau achitate, iar ea a considerat ca acela era consumul din moment ce indexul era notat de către un angajat al societății de furnizare a energiei.

A mai reținut instanța că pârâta la primirea facturii cu valoarea de 22.135,20 lei a fost somată să o plătească total sau parțial. Pentru a putea depune cerere către conducere, pentru o eșalonare de plata și a nu fi debranșată a fost obligată la plata unui avans din factură, reclamanta considerând că prin plătirea unui avans, în mod tacit a însemnat că ea a fost de acord cu consumul energiei, dar la acel moment era singura soluție pentru a nu fi debranșată și a bloca activitatea firmei.

Reclamanta a recunoscut la interogatoriu luat de către pârâtă că factura nr._ din 01 iunie 2011 a fost emisă în urma unei citiri de regularizare efectuată de către operatorul de distribuție S.C. E. Distribuție Dobrogea S.A., reclamanta emițând facturi pe baza indexelor comunicate și operate în sistem de acesta, iar la data emiterii acestei facturi pârâta nu figura cu debite în evidențele sale.

Prima instanță a apreciat că răspunsul la interogatoriu, sub acest aspect, se coroborează și cu răspunsul la obiectivul nr. 1 al raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit de expert D. M., care viza stabilirea dacă pârâta a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică pe o perioadă de 3 ani și două luni, anterioară datei de 1 iunie 2011, când s-a emis factura de regularizare mai sus menționată a concluzionat, răspuns din care a reținut că S.C. I. M. S.R.L. a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică livrată pe perioada de 3 ani și 2 luni anterioară datei de 1 iunie 2011 .

A mai reținut instanța că raportul de expertiză a mai concluzionat că montarea și resigilarea contoarului seria_ în stradă s-a efectuat la 30.03.2011, iar în cauză nu s-a găsit nici un document care să ateste că s-a realizat citirea contoarului în prezența beneficiarului, citirea și emiterea facturii tip regularizare s-a efectuat după mutarea contuarului în stradă și operațiunea de mutare și schimbare a contoarului din curte în stradă a durat 14 zile. Suma penalităților de întârziere aferentă facturii nr._/01.06.2011 este de 4.398,13 lei.

S.C. „E. E.” S.A. a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză apreciind că acesta este eronat în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere calculate pentru factura nr._/ 01.06.2011, prin răspunsul formulat expertul D. M. și-a menținut punctul de vedere prezentat în raportul de expertiză.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că pârâtei i-a fost furnizată energie electrică iar S.C. I. M. S.R.L. a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică livrată pe perioada de 3 ani și 2 luni anterioare datei de 1 iunie 2011, context în care a apreciat că cererea reclamantei de obligarea pârâtei la plata sumei de 18.455,36 lei nu este fondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal formulat apel reclamanta „E. E.” S.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Astfel, arată apelanta-reclamantă că prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a recunoscut debitul de 24.431,93 lei și a făcut obiecțiuni doar la factura nr._/01.06.2011 factura de regularizare, emisă pentru energia găsită pe contor și care nu fusese facturată până la acea dată.

Precizează că intimata-pârâtă timp de 3 ani și-a achitat cu regularitate facturile de energie electrică emise, însă acestea erau emise în sistem estimat și nu reflectau cuantumul real al acesteia, și că aceasta nu face obiecțiuni în celelalte facturi de energie electrică pentru care a fost acționată în judecată, mai mult recunoaște debitul avut.

Mai arată apelanta-reclamantă că factura fiscală nr._/01.06.2011 a fost recunoscută la plată de către pârât atât prin eșalonarea solicitată, cât și prin achitarea parțială a acesteia, și deși avea posibilitatea de a contesta factura în momentul primirii acesteia, intimata-pârâtă nu a făcut acest lucru nici cu ocazia primirii facturii, nici cu ocazia concilierii prealabile și nici a medierii, iar apărările formulate nu sunt susținute prin nici un mijloc de probă și se contrazic între ele.

Astfel, intimata-pârâtă a recunoscut că datorează societății suma de 24.431,93 lei contravaloarea energie electrică și penalități de întârziere prin întâmpinarea depusă la dosar și a recunoscut contravaloarea facturii nr._/01.06.2011 prin eșalonarea solicitată și nu a contestat niciodată facturile fiscale emise pentru consumul de energie electrică facturat, facturi cuprinse în prezenta cauză.

Susține apelanta-reclamantă că intimata-pârâtă a invocat în apărare propria sa inacțiune, iar consecința neefectuării citirilor de regularizare de către operatorul de distribuție conjugată cu inacțiunea consumatorului generează acumularea unei cantități de energie electrică pentru care furnizorul este obligat să emită facturi ale căror valoare sunt mai mari decât cele care se plăteau în mod obișnuit.

Precizează apelanta-reclamantă că dacă se urmărește istoricul de consum al acestui client, consumurile anterior datei de 01.06.2011 (factura de regularizare) și consumurile ulterior facturii contestate, se observă o evidentă discrepanță în sensul că după 01.06.2011 consumul acestui client a crescut semnificativ față de consumul anterior și este clar în concordanță cu specificul locației (microferma agricolă). Referitor la consumurile înregistrate de către clientă pâră în 01.06.2011 de 250-300 kw/23 luni, susține apelanta-reclamantă că nu aveau cum să reflecte realitatea. Acestea sunt consumurile unui apartament cu 2 camere. După data de 01.06.2011 clientul a avut un consum de circa 1500-2000 kw/2 luni.

În ceea ce privește dovada modului de calcul al penalităților de întârziere, precizează apelanta-reclamantă că prin cerea de chemare în judecată, penalități în valoare de 5.107,16 lei, societatea a depus odată cu răspunsul la întâmpinare anexele la facturile de energie electrică din care reiese modul de calcul, perioada pentru care au fost calculate, precum și coeficientul de indexare aplicat.

Aceste penalități de întârziere au fost calculate conform contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între societate și pârât, potrivit căruia, neachitare facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere

Examinând apelul, în raport de criticile formulate, tribunalul constată că acesta este nefondat.

La data de 11.08.2006 a fost încheiat contractul nr. 51 între S.C. Electrica S.A. reprezentată legal prin sucursala de Distribuție Tulcea, denumită furnizor, în calitate de vânzător și S.C. I. M. S.R.L., denumită consumator, în calitate de cumpărător, obiectul contractului fiind furnizarea energiei electrice la locul de consum Microfermă Agrozootehnică din localitatea Topolog, contractul de furnizare a energiei electrice fiind încheiat pe o perioadă de timp nedeterminată.

De asemenea, se reține că potrivit art. 11 lit. a din Contractul de furnizare a energiei electrice nr. 51/11 august 2006, consumatorul are obligația să achite integral și la termen facturile emise către furnizor, eventualele corecții sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare.

Apelanta-reclamantă a recunoscut la interogatoriu luat de către intimata-pârâtă că factura nr._ din 01 iunie 2011 a fost emisă în urma unei citiri de regularizare efectuată de către operatorul de distribuție S.C. „E. Distribuție Dobrogea” S.A., apelanta-reclamantă emițând facturi pe baza indexelor comunicate și operate în sistem de acesta, iar la data emiterii acestei facturi, intimat-pârâta nu figura cu debite în evidențele sale.

Coroborând răspunsul la interogatoriu cu răspunsul la obiectivul nr. 1 al raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de expert D. M., care viza stabilirea dacă intimata pârâta a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică pe o perioadă de 3 ani și două luni, anterioară datei de 1 iunie 2011, când s-a emis factura de regularizare mai sus menționată, se reține că S.C. I. M. S.R.L. a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică livrată pe perioada de 3 ani și 2 luni, anterioară datei de 1 iunie 2011.

Tot din concluziile raportului de expertiză se mai reține că montarea și resigilarea contoarului seria_ în stradă s-a efectuat la 30.03.2011, iar în cauză nu s-a găsit nici un document care să ateste că s-a realizat citirea contoarului în prezența beneficiarului, citirea și emiterea facturii tip regularizare s-a efectuat după mutarea contuarului în stradă și operațiunea de mutare și schimbare a contoarului din curte în stradă a durat 14 zile. Suma penalităților de întârziere aferentă facturii nr._/01.06.2011 este de 4.398,13 lei.

Din probele administrate în cauză se reține că intimatei-pârâte i-a fost furnizată energie electrică iar S.C. I. M. S.R.L. a plătit cu regularitate toate facturile privind energia electrică livrată pe perioada de 3 ani și 2 luni anterioare datei de 1 iunie 2011, pe cale de consecință, primul capăt de cerere fiind respins ca nefondat și capătul de cerere privind penalitățile de întârziere este neîntemeiat.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 din N.C.P.C., va fi respins apelul, ca nefondat.

În temeiul art. 451 N.C.P.C., va fi obligată apelanta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil formulat de apelanta reclamantă S.C. E. E. S.A. C., cu sediul în municipiul C., .. 89 A, județul C., împotriva sentinței civile nr.638/29.12.2014, pronunțată de Judecătoria Babadag în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . TOPOLOG, cu sediul în ., având ca obiect pretenții, ca nefondat.

Obligă apelanta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. N. E. N. N. M.

Jud. fond. E.I.Ș.L.

Redactat jud. D.N./09.06.2015

Tehnoredactat gref. N.M./G.R./17.06.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 403/2015. Tribunalul TULCEA