Acţiune în constatare. Decizia nr. 1115/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1115/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 1115/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1115/2015
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. D. A.
JUDECĂTOR: S. G.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă U. T. A. ., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.441/28.06.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. P. și S. I., ambii cu domiciliul în com.J., ., având ca obiect acțiune în constatare vânzare – cumpărare.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 20 noiembrie 2015, susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
P. acțiunea civilă formulată și înregistrată la Judecătoria Măcin sub nr._ din 15.12.2014, reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâta U.A.T. ., solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țin loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în com.J., ., format din teren în suprafață de 1.000 mp.
Până la primul termen de judecată, s-a solicitat modificarea cererii, în sensul introducerii în cauză în calitate de reclamantă și a lui S. I., soția reclamantului S. P..
P. întâmpinarea depusă, U.A.T. J. a solicitat respingerea acțiunii.
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.441 din 29 iunie 2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. al ..
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanții S. P. și S. I. împotriva pârâtei U.A.T. J., jud.Tulcea.
Pe cale de consecință, a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea suprafeței de 1.000 mp. situată în sat Garvăn, ., ., identificată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P. Ș. prin punctele 70, 6, 5, 4, 10, 3, 28, 27, 26, 29, 30, 31, 69, și având ca vecinătăți la N.- ..- ..- C. A. și T. și Pacu tanța, la V.- .> Prezenta hotărâre ține loc de act de vânzare-cumpărare.
A admis în parte cheltuielile de judecată, obligând pe pârâta U.A.T. J. să plătească reclamanților suma de 3.436 lei reprezentând: 698 lei taxă judiciară de timbru, 1.238 lei onorariu expert, 500 lei cheltuieli transport și 1.000 lei onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut cu privire la lipsa capacității procesuale pasive a Consiliului L. J. că, C. L. nu reprezintă o persoană juridică cu capacitate procesuală de folosință și ca atare nu poate sta în judecată, aspect ce rezultă din prevederile legii nr.215/2001 a administrației publice locale.
Potrivit art.20 alin.1 din Lg.215/2001, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale iar conform art.21 alin.1 teza I și alin.2 din același act normativ, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar în justiție unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean. Conform art.23 alin.1 teza I din Lg.215/2001, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive.
Dispozițiile Lg.215/2001 au stabilit limitativ atribuțiile unităților administrative, consiliile locale având calitatea de autorități deliberative cărora le lipsește capacitatea de reprezentare în relații cu alte autorități administrative sau în justiție.
Deci, este evident că în cauză C. L. J. nu are calitate procesuală pasivă.
Potrivit art.3 din Lg.71/2011 de punere în aplicare a noului cod civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . codului civil, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Potrivit art.5 alin.1 din Lg.71/2011, dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate după . precum și situațiilor juridice născute după ..
În cauză este evident că reclamantul invocă acte și fapte precum și situații juridice născute înainte de . noului cod civil, situație în care în cauză sunt aplicabile prevederile codul civil din 1864.
Cu privire la acțiunea de față, s-a reținut că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este o convenție prin care ambele părții numite promitent-vânzător și promitent-cumpărător se obligă să încheie între ele în viitor un contract de vânzare-cumpărare ale cărui elemente esențiale, lucrul și prețul, sunt deja stabilite prin promisiune.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare se încheie în condițiile dreptului comun, aplicându-se regulile generale în materie de contracte, respectiv art.942 și următ. cod civil.
Pe de altă parte, promisiunea trebuie să îndeplinească și ea condiții de valabilitate necesare oricărei convenții.
Astfel, se cere existența unui consimțământ valabil exprimat, neviciat de eroare, dol sau violență.
În ceea ce privește capacitatea, se admite că în momentul încheierii promisiunii părțile trebuie să aibă capacitatea de a vinde și de a cumpără, căci altfel acordul asupra lucrului vândut și prețului nu ar fi valabile.
În ceea ce privește forma promisiunii de vânzare-cumpărare, aceasta este indiferentă. Încheierea valabilă a promisiunii de vânzare-cumpărare se face prin simplul consimțământ al părților, chiar dacă contractul promis nu va putea fi încheiat valabil decât în formă autentică.
P. promisiunea de vânzare-cumpărare, dacă părțile convin asupra lucrului și prețului, se poate spune că suntem în situația unei vânzări, aceasta deoarece potrivit art.1295 alin.1 cod civil vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucrul încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat.
Cu alte cuvinte, promisiunea de vânzare valorează vânzare, dacă există consimțământul reciproc al celor două părți asupra lucrului și asupra prețului.
În ceea ce privesc condițiile pentru ca o asemenea acțiune să poată fi admisă, acestea sunt: promisiunea de vânzare-cumpărare să fie valabil încheiată; promisiunea să fie dovedită în condițiile dreptului comun art.1191 și următ. cod civil; una din părți să refuze încheierea contractului de vânzare-cumpărare iar refuzul să fie nejustificat; acțiunea să nu fie prescrisă.
Analizând probatoriul în lumina celor de mai sus reținute, acțiunea este admisibilă din următoarele considerente:
Cu privire la consimțământul valabil exprimat și capacitatea de a încheia promisiunea, s-a reținut următoarele:
La 18.06.1992 U. Administrativ Teritorială J. a emis adeverința nr.913 din aceeași dată în care se consemnează „se adeverește de noi că locuitorul S. I. P., cetățean al comunei J., . pe suprafața de 1000 mp, teren dat de primărie contra cost conform chitanței nr.44 din 14.04.1992”.
În aceeași adeverință se mai consemnează că acest act ține loc de act de proprietate până la punerea în posesie conform Lg.18/1991.
Deși această adeverință emană de la U.A.T. J., fără să fie semnată și de reclamant, este o veritabilă promisiune de vânzare-cumpărare atâta timp cât ea cuprinde prețul și bunul, prețul fiind de 10.000 lei iar bunul fiind suprafața de 1000 mp.
De asemenea și condițiile cerute sunt îndeplinite pentru ca acțiunea să poate fi admisă întrucât la momentul emiterii adeverinței promisiunea era valabil încheiată, promisiunea este dovedită în condițiile dreptului comun, respectiv art.1191 și următ. cod civil, întrucât există începutul de dovadă scrisă, constând în adeverința nr.913/18.06.1991 și autorizația de construcție pe teren, ambele eliberate de pârâtă, iar martorul audiat în cauză confirmă existența înțelegerii, suma achitată, menționând că la acel moment acte asemănătoare au fost încheiate și cu alți cetățeni din loc. Garvăn.
Este îndeplinită și ultima condiție, în sensul că acțiunea nu este prescrisă atâta timp cât imediat după emiterea acelei adeverințe reclamantul a intrat în posesia terenului iar deținerea terenului echivalează cu recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie în sensul art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.
S-a mai avut în vedere că la realizarea unei obligații de a face împotriva unei instituții publice, trebuie să se respecte anumite principii inerente statului de drept și anume interpretarea cu bună credință a legii, respectarea legii, iar în cazul în care există dubiu normele se interpretează în favoarea cumpărătorului, iar instituția publică trebuie să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bună voie a obligației, comportându-se exemplar față de ceilalți subiecți de drept, cu obligația asumării răspunderii față de cei pentru care s-au emis anumite documente.
Instituția publică, în cazul de față U.A.T. J., ca reprezentant legal al statului în teritoriu, are obligația să asigure stabilitate mai ales pentru documentele emise de ea, să asigure încredere cetățenilor care beneficiază de documente emise de instituția publică.
În speță, după ce U.A.T. J. în anul 1992 a emis o adeverință din care rezultă clar că a primit o anumită sumă, pe care ulterior chiar ea a confirmat-o ca fiind de 10.000 lei și a predat o suprafață de 1000 mp, nu poate nega existența unei înțelegeri mai ales în calitatea sa de instituție publică, cu atât mai mult cu cât la scurt timp după ce a emis adeverința a eliberat și autorizație de construcție reclamantului.
Or, autorizația de construcție nu putea fi eliberată decât proprietarului terenului sau, în cazul în care petentul nu este proprietarul terenului, autorizația se eliberează numai după ce există un acord al proprietarului.
În speță, autorizația de construcție i-a fost eliberată reclamantului tocmai pentru că U.A.T.-ul, cel puțin prin cele consemnate în adeverință, îi recunoaște reclamantului dreptul de proprietate.
Invocarea în răspunsul la interogatoriu că achitarea sumei de bani „în anul 1992 nu reprezintă decât îndeplinirea unei sarcini cetățenești, către serviciul taxe și impozite” și că „neîncasarea chiriei pentru terenul aferent casei de locuit a domnului S. P. până în anul 2014 a fost un act de toleranță”, sunt cel puțin hilare.
Nici invocarea de către pârâtă a faptului că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu s-au parcurs etapele premergătoare prevăzute de Lg.18/1991, nu poate fi admisă întrucât în cauză nu suntem în situația unei reconstituiri sau constituiri a unui drept de proprietate, ci în situația unei promisiuni de vânzare reglementată de art.5 alin.2 titlu X din Lg.247/2005.
În cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize care a identificat și delimitat suprafața de 1000 mp situată în loc.Garvăn, jud.Tulcea.
S-a reținut că din interpretarea extensivă a art.1073 cod civil, care consacră principiul executării în natură a obligației și art.1077 cod civil care prevede că, în cazul neîndeplinirii obligației de a face creditorul poate să fie autorizat să o ducă el la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, rezultă că instanța, pentru a asigura îndeplinirea exactă a obligației, poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel pârâta U.A.T J..
Se susține în motivarea apelului că instanța de fond nu a avut rol activ la administrarea dovezilor (art. 167); nu a încercat medierea (art. 131); nu s-a preocupat să verifice buna credință a reclamanților; nu a făcut aplicarea art. 275 C. pr. civilă atunci când a analizat cheltuielile de judecată; a încălcat principiile egalității în fața legii a U.A.T. J., iar expertul topograf P. Ș. și-a îndeplinit mandatul fără a fi numit în ședință publică prin tragere la sorți.
Astfel, arată apelanta că situația reclamanților nu este una atipică, ei fiind alături de alte 12 familii din satul Garvăn, județul Tulcea beneficiarii unor loturi din fosta proprietate a C.A.P. -ului pentru construirea de locuințe pentru familiile lor, iar o parte dintre aceștia și-au reglementat situația juridică a terenurilor pe care și-au construit locuințe, prin vânzare-cumpărare de la proprietar - . autentificate de Notarul Public, însă altă parte a beneficiarilor de loturi proprietate privată a comunei nu au urmat pilda consătenilor lor și s-au adresat judecătorului după ce notarul public verificându-le documentația a constatat anumite neregularități.
Consideră apelanta că situația soților S. a insuflat un sentiment de milă și s-a trecut cu ușurință peste principiile autorității judecătorești, uitând parcă de fermitate în aplicarea legii și de dreptate.
Deși instanța stabilește în ședința din 25. 03. 2015 cadrul procesual, în considerente antamează neavenit alte dispoziții ale Codului civil care reglementează obligația de a face (pag. 8 de sus) art. 1073 și art. 1077 C. civil.
În aceste condiții, apreciază apelanta că este greșit cadrul procesual, corect fiind acțiunea în constatare.
Arată în continuare apelanta că, în ședința publică de judecată din 25.03.2015 a fost încuviințată expertiza topografică și urmând procedura tragerii la sorți, a fost numită expert Simionov M., însă constatând că s-a săvârșit o eroare pentru că expertul Simionov M. nu are specialitatea topo, instanța de fond „o îndreaptă" prin minuta de pe verso-ul încheierii de ședință, numind ca expert domnul P. Ș..
Susține în continuare apelanta că instanța nu a verificat buna credință a reclamanților în exercitarea drepturilor procesuale, având în vedere următoarele:
- nesupunerea civică la punerea în aplicare a hotărârilor obștei nr. 1/ 25.01.2002 și nr. 8/28.02.2012 care sprijină demersul celor 13 beneficiari ai loturilor pentru locuințe;
- împrejurarea că a mințit judecătorul cauzei la interogatoriu precum că au achitat taxele locale aferente locuinței și terenului curte, întrucât cele șapte înscrisuri (fila 106 - 112) relevă achitarea unor taxe modice pe perioada 2006 (fiind_;
- din măsurătorile expertului topograf rezultă în raportul său că reclamanții dețin în fapt 1690 mp., iar interesul acestora s-a circumscris la 1.000 mp.
În plus, menționează apelanta că instanța nu a observat referatul alăturat expertizei al reprezentantului O.C.P.I. care atrage atenția asupra unor suprapuneri de teren, care impune o repoziționare.
Învederează apelanta că pe lângă lipsa unui mandat legal, expertul P. Ș. a executat o lucrare care e inutilă și neavenită.
De asemenea, precizează apelanta că instanța nu a lămurit cu ce titlu au deținut soții S. 1.000 mp. și respectiv diferența de teren de 680 mp., apărarea reclamanților grevându-se pe teza că adeverința nr. 913/ 18. 06.1992 tine loc de act de proprietate, dar instanța nu a lămurit ce reprezintă această adeverința nr. 913/1992: un transfer al proprietății din domeniul privat al comunei soților S. sau o promisiune de vânzare-cumpărare susținută de reclamanți.
Consideră apelanta că actul din 1992 invocat nu are decât valoarea îndeplinirii unei obligații față de obște și eventual un început de dovadă și chiar dacă a fost o promisiune a promitentului vânzător, dobândirea dreptului pretins era sub condiție, respectiv „până la punerea în posesie din intravilan conform Legii nr. 18/ 1992”, condiție ce nu a fost îndeplinită și care susține teza lipsei transferului de proprietate.
Totodată, arată apelanta că nu este motivată hotărârea instanței nici în fapt și nici în drept pentru ca U.A.T. J. să cadă în pretenții și să achite reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 3.436 lei.
Nu a fost dovedit nici refuzul de îndeplinire a sarcinilor ce revin unui presupus promitent-vânzător.
Așa cum a probat, menționează apelanta că și-a îndeplinit față de reclamanți și ceilalți beneficiari ai loturilor de teren pentru construcția de locuințe, obligația rezolvării fără cheltuieli fabuloase a statutului juridic al terenului aferent casei de locuit (a se vedea H.C.L. nr. 1/ 2012 și 8/ 2012).
Susține apelanta că nu s-a opus la realizarea dreptului pretins de reclamanți, din contra, însă a avut o opinie contrară doar la interpretarea actului din 18. 06.1992, care nu înseamnă negarea dreptului.
Consideră că prin aceasta nu a vătămat dreptul pretins de reclamanți cerând instanței suspendarea cauzei pentru rezolvarea ei la notarul public, solicitând și încheierea unei tranzacții.
Recunoscând pretențiile reclamanților la primul termen, deși a fost făcută prin întâmpinare, apreciază apelanta că devin aplicabile de drept dispozițiile art.275 din vechiul Cod de procedură civilă.
Concluzionează apelanta cu privire la critica vizând neasigurarea egalității în fața legii că aceasta se referă la respingerea suplimentului de interogatoriu care nu era nici șicanator și nici „hilar", ci viza verificarea respingerii demersului făcut la notarul public Buradatencu.
Pentru toate aceste argumente, solicită apelanta admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul reclamant S. P. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 471 alin. 5 Noul Cod procedură civilă, solicitând respingerea apelului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Examinând hotărârea atacată, sub aspectul motivelor de apel invocate, se reține că apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare:
Din ansamblul probator existent la dosarul de fond rezultă, fără dubiu, că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren în suprafață de 1000 mp, situat în intravilanul satului Garvăn, ., lucru atestat de adeverința nr. 913/18.06.1992 eliberată de Primăria J. (fila 5). Același înscris confirmă faptul că prețul terenului a fost achitat de către reclamanți conform chitanței nr. 44/14.04.1992
Este de necontestat faptul că începând cu luna iunie 1992, imobilul în litigiu se află în posesia reclamanților, cărora pârâta le-a recunoscut calitatea de proprietari prin eliberarea autorizației de construire a unei locuințe pe terenul ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare.
Art. 5 alin. 2 titlul X din Legea nr. 247/2005 stabilește că: „În situația în care după încheierea unui contract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.”
Dispozițiile legale mai sus arătate sunt incidente în cauza de față, întrucât pentru actul juridic este aplicabilă lege în vigoare la data încheierii acestuia, atât în ceea ce privește condițiile de valabilitate, cât și în ceea ce privește efectele actului juridic și executarea obligațiilor asumate de către pârâtă, regulă ce rezultă cu certitudine din dispozițiile art. 6 alin. 2 și 3 din Codul civil și din dispozițiile art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.
Tribunalul constată că în speța dedusă judecății, sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru transmiterea dreptului de proprietate, astfel că în mod corect prima instanță a pronunțat o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.
Astfel, antecontractul invocat de către reclamanți a fost încheiat cu respectarea cerințelor generale de valabilitate stabilite de art. 948 din Vechiul Cod Civil, iar terenul a cărui vânzare a fost promisă se află în patrimoniul vânzătorului promitent.
Fiind încheiat înainte de . Noului Cod Civil, antecontractul în discuție nu trebuia să îmbrace forma autentică întrucât nu a avut ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, ci doar a generat în sarcina ambelor părți obligația de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică.
Cât privește lipsa rolului activ al judecătorului fondului referitor la administrarea probelor, art. 254 alin. 6 din Noul Cod de procedură civilă arată că în căile de atac părțile nu pot invoca omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Dacă expertul topograf care a efectuat raportul de expertiză dispus de către judecătorul fondului nu a fost numit prin tragere la sorți, partea interesată era în drept să invoce nulitatea relativă a actului de procedură la termenul de judecată următor celui la care s-a procedat de această manieră, astfel cum prevede art. 172 alin. 3 din Noul Cod de procedură civilă. Așadar, în căile de atac părțile nu mai puteau invoca decât nulități relative vizând hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță, nu și neregularități anterioare pronunțării acesteia.
Buna-credință a părților în exercitarea drepturilor procesuale se prezumă până la proba contrară. P. urmare, sarcina probei relei-credințe incumbă părții care o invocă, lucru pe care apelanta nu l-a făcut, împrejurările menționate sub acest aspect în cuprinsul cererii de apel, fiind doar apărări de fond ce au fost analizate de prima instanță.
Este adevărat că prin încheierea de certificare nr. 578/2015 (fila 53) notarul public a constatat imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică ca urmare a existenței unor neconcordanțe în ceea privește suprafața terenului, însă refuzul nejustificat al pârâtei de a mai contracta rezultă din atitudinea acesteia care în mod constant a negat existența antecontractului. Elocvente în acest sens sunt H.C.L. 8/2012 prin care s-a aprobat vânzarea unor terenuri, printre care și cel ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare (fila 10), corespondența purtată între părți anterior sesizării instanței (fila 71), dar și apărările pe care pârâta le-a formulat pe parcursul procesului.
Suprapunerile constatate de către angajații O.C.P.I. Tulcea în cadrul procedurii de avizare a raportului de expertiză topo întocmit în prima instanță au fost motivate prin aceea că documentațiile cadastrale ale imobilelor învecinate sunt eronate, astfel că acestea nu pot constitui un impediment la executarea în natură a obligației ce-i incumbă pârâtei, așa cum s-a susținut prin cerea de apel.
Referitor la cheltuielile de judecată, în mod corect prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 459 din Noul Cod de procedură civilă în sensul exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți, câtă vreme pretențiile acestora din urmă au fot contestate pe tot parcursul procesului, așa cum s-a mai arătat.
Față de cele mai sus arătate, concluzionând că soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică, fiind rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii la situația de fapt relevată de actele și lucrările dosarului, Tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 43 N.C. procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata sumei de 500 de lei cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorariul avocatului ce a fost redus în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă U. T. A. . - C. L. J., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr.441/28.06.2015 pronunțată de Judecătoria Măcin, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. P. și S. I., ambii cu domiciliul în ., jud.Tulcea, având ca obiect acțiune în constatare vânzare – cumpărare, ca nefondat.
Păstrează sentința civilă nr. 441/29.06.2015 a Judecătoriei Măcin ca legală și temeinică.
În temeiul art.451 și urm.Cod proc.civ.
Obligă apelanta la plata către intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 noiembrie 2015
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,Grefier,
C. D. A. S. G. L. R.
Jud. fond D.A.
Redactat jud. S.G./17.12.2015
Tehnored. gref. L.R./18.12.2015
5 ex./.>
| ← Pretenţii. Decizia nr. 209/2015. Tribunalul TULCEA | Plângere contravenţională. Decizia nr. 216/2015. Tribunalul... → |
|---|
