Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 11/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ nr.11
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2016
Completul compus din:
Președinte: E. B.
Judecător: D. N. G.
Grefier: P. L.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă U. A. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet av. T. G. situat în T., .. 54, jud. T., impotriva sentintei civile nr.627/5.03.2015 pronuntata de Judecatoria T. in dosarul nr._, avand ca obiect acțiune în răspundere contractuală, in contradictoriu cu intimatul-pârât C. D. domiciliat în T., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca apelul este declarat in termen, motivat si scutit de taxe, după care,
Potrivit art.394 C.pr.civ. instanta, constatand ca nu sunt motive de amanare, apreciaza dosarul in stare de judecata si ramane in pronuntare, luand act ca s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsa, conform art.223 pct.3 C.pr.civ.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 17.07.2014, sub nr._, reclamanta U. A. T. T. – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu prin Primar l-a chemat în judecată pe pârâtul C. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1.577 lei reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere nr. G 991/2008, încetarea acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 627 din 5 martie 2015, Judecătoria T. a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 482,59 lei reprezentând debit și penalități restante la data de 30.09.2011 și a respins cererea reclamantei pentru această sumă, ca lipsită de interes.
Instanța a admis cererea pentru suma de 880 lei reprezentând debit începând cu data de 01.10.2011 până la data de 13.02.2015 și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 880 lei.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata majorărilor de întârziere de 603,41 lei, aferente perioadei 01.10.2011 – 13.02.2015, ca nefondată.
Totodată, instanța a admis capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. G 991 din 20.02.2008 și evacuarea pârâtului din imobilul care face obiectul acestui contract și a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. G 991 din 20.02.2008 încheiat între reclamantă și pârât, precum și evacuarea pârâtului din imobilul teren de 25,62 mp, situat în municipiul T., . ., județul T..
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că în ceea ce privește legea aplicabilă contractului de închiriere dintre părți acesta a fost încheiat în anul 2008, iar în materie contractuală art. 102 alin. 1 din legea de punere în aplicare a Codului civil dispune că „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.”
A arătat judecătorul fondului că întrucât contractul de închiriere este anterior intrării în vigoare a noului cod civil, Codul civil de la 1864 este legea aplicabilă inclusiv în materia executării și încetării contractului, instanța a reținut că prin contractul de închiriere nr. G991/2008 pârâtul a închiriat suprafața de 25,62 mp situată în mun. T., . ..
În ceea ce privește excepția lipsei de interes pentru suma de 482,59 lei reprezentând debit restant la data de 30.09.2011, instanța de fond a admis-o pentru următoarele considerente:
Conform art. 110, alin. 2 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, colectarea creanțelor fiscale se face în baza unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.
Reclamanta a apreciat că până la data de 30.09.2011 sumele datorate de către pârât sunt creanțe fiscale, motiv pentru care s-a constituit un dosar de executare silită, în care au fost emise titluri executorii și somații conform OG nr. 92/ 2003.
Instanța de fond a reținut că, în cauză, reclamanta deține deja titluri executorii împotriva pârâtului pentru sumele anterioare datei de 01.10.2011, iar formularea prezentei acțiuni în justiție pentru obținerea unui alt titlu executoriu (hotărâre judecătorească), cu privire la aceeași sumă de bani, nu îi poate aduce nici un folos practic, deoarece executarea silită a pârâtului se poate face în temeiul titlului executoriu existent deja în posesia reclamantei. Prin urmare, instanța a apreciat că acțiunea este lipsită de interes pentru suma reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
A arătat judecătorul fondului că o acțiune în pretenții având același obiect nu poate fi admisă întrucât s-ar crea posibilitatea ca împotriva aceluiași debitor, pentru aceeași sumă, creditorul să dețină două titluri executorii diferite.
A mai arătat instanța că nu poate trece peste interpretarea dată de către reclamantă creanțelor sale anterior datei de 01.10.2010, deoarece pârâtul are deschisă calea contestației la executare în care poate critica inclusiv dacă pretențiile au sau nu natură fiscală, critici care ar putea duce la anularea actelor de executare, iar atât timp cât titlurile executorii pe care le are creditoarea nu au fost anulate, acestea își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea reclamantei de a le realiza prin executare.
A considerat instanța că nu poate reține decât că, la acest moment, reclamanta deține mai multe titluri executorii în cadrul dosarului de executare silită, titluri pe care le poate pune în executare conform dispozițiilor O.G. nr. 92/2003.
În ceea ce privește cererea reclamantei pentru suma de 603,41 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 01.10._15, instanța a considerat că este nefondată pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul contractului de închiriere al părților nu rezultă cuantumul penalităților, art. IV din contract arătând că se datorează o penalitate zilnică potrivit normelor legale în vigoare și așa cum a precizat reclamanta, penalitățile de întârziere au fost calculate la nivelul de 2% din debitul restant, pentru fiecare lună de întârziere, potrivit art. 1241 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Instanța de fond a reținut că între părți au luat naștere raporturi juridice civile, în baza cărora pârâtul, în schimbul folosinței spațiului închiriat, și-a asumat obligația de a plăti chiria prevăzută în contract, aceasta având natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local al Municipiului T., iar din momentul în care se datorează, aceasta reprezintă o creanță bugetară de încasat la bugetul local.
În consecință, judecătorul fondului a arătat că astfel de venituri nu pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale, în sensul prevederilor O.G. nr. 92/2003, întrucât: 1) între părți nu s-a încheiat un raport juridic fiscal; 2) nici una dintre părți nu are calitatea de organ fiscal; 3) chiria convenită contractual este doar o categorie, lato sensu, a creanțelor bugetare, ca și creanța fiscală, dar nu are regimul juridic al acesteia din urmă.
Instanța a apreciat că a pune semnul egalității între sumele datorate cu titlu de chirie și cele datorate cu titlu de creanță fiscală (impozitul, taxa, acciza, etc.), ar conduce la calificarea juridică greșită a izvorului obligației juridice. Astfel, în timp ce chiria își află sediul material în convenția părților, reglementată în cauză de norme de drept privat, creanța fiscală își are sediul de reglementare în acte normative de drept public.
Prin urmare, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contract, inclusiv prestația ce vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun.
Instanța a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile invocate de reclamantă, respectiv art. 1241 alin. 2 O.G. nr. 92/ 2003, „nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună”, așa cum s-a arătat mai sus chiria este o obligație bugetară nefiscală, pentru care nu se pot aplica majorări în cuantumul prevăzut pentru obligațiile fiscale, prin efectul legii.
Cu privire la capătul de cerere vizând rezilierea contractului de închiriere nr. 991/20.02.2008, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de contract la art. IV, respectiv neplata chiriei timp de mai mult de 3 luni consecutive.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat apel reclamanta U. A. T. T. – Direcția de Întreținere și Administrare Patrimoniu prin Primar, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Astfel susține apelanta-reclamantă că în mod nelegal instanța de fond a admis excepția lipsei de interes pentru suma de 482,59 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011 și a constatat faptul că existând somații și titluri executorii pentru debitele calculate până în anul 2011, reclamantul nu mai are interes a solicita aceste sume. Consideră că soluția instanței de fond este nelegală, invocând în acest sens dispozițiile art. 33 Cod pr. civilă.
Învederează apelanta-reclamantă că nu mai poate pune în executare, sub nicio formă, titlurile executorii emise până în anul 2011, iar prin modificările aduse Codului de procedură fiscală începând cu data de 01.09.2011, organele de executare silită fiscală nu mai pot face niciun act de executare pentru aceste creanțe, astfel încât ele să fie recuperate.
În acest context, consideră apelanta-reclamanta că sumele individualizate până la 01.09.2011 prin emiterea actelor de executare silită, în anul 2015, ar rămâne imposibil de recuperat din lipsa mijloacelor concrete de recuperare a acestor sume pe care executorii fiscali ai Serviciului de Impozite și Taxe Locale nu mai au legal cum să le execute.
Pentru aceste motive solicită admitere acestui motiv de apel și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 396 lei reprezentând debit restant până la data de 30.09.2011.
În ceea ce privește majorările de întârziere, arată apelanta-reclamantă că acestea au fost calculate aplicându-se un procent de 2% pe lună, așa cum era prevăzut coeficientul de majorare și pentru neplata în termen a impozitelor și taxelor locale.
În condițiile în care debitul este tratat de instanță ca fiind fiscal (prin admiterea lipsei de interes prin care se recunoaște și se confirmă valabilitatea titlurilor executorii), consideră apelanta că este nelegal ca în momentul în care se judecă un calcul al penalităților, debitul este tratat ca fiind nefiscal și se resping majorările de întârziere.
Pentru aceste considerente, solicită obligarea pârâtului și la contravaloarea majorărilor de întârziere în sumă de 374 lei.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de critică invocate, Tribunalul constată apelul nefondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că între apelantă și intimat a fost încheiat contractul de închiriere nr.G991/2008 privind locuința situată în municipiul T., ., ., ., contra unei chirii lunare, astfel cum a fost stabilită prin contract.
Reclamanta apelantă a solicitat plata unei sume de 1577 lei prin acțiunea formulată, reprezentând prejudiciu prin neexecutarea contractului de închiriere.
Pentru chiria datorată până în 2011, rezultă că reclamanta a întocmit acte de executare silită în baza Codului de procedură fiscală, în temeiul art. 136 alin. 3 Cod proc. fiscală, potrivit cu care „creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum și cele rezultate din raporturi contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor Codului fiscal”.
In acest sens s-a format și dosarul de executare silită nr. 2010/3687/10.05.2010 în care s-au emis titluri executorii și somații.
Mai rezultă că, inițial debitul a fost de 1.577 lei, dar pentru debitul datorat de pârâtul intimat până în 2011, există titluri executorii, somații conform Codului de procedură fiscală care trebuiau puse în executare prin întreprinderea măsurilor de executare silită.
Cum reclamanta apelantă deține împotriva pârâtului intimat titluri executorii pentru datoria anterioară datei de 30.09.2011, pe care ar fi trebuit să le urmărească, prin măsuri de executare silită în mod corect prima instanță a reținut ca întemeiată lipsa de interes în promovarea și a unei acțiuni în pretenții, pentru același debit, făcând evident, această cerere inadmisibilă în condițiile în care creditorul ar avea două titluri executorii pentru aceeași sumă și provenită din aceeași perioadă pentru care s-a urmat procedura fiscală.
Critica adusă de apelantă cu privire la acest aspect, va fi respinsă ca nefondată, în condițiile în care titlurile executorii emise anterior nu au fost anulate, au făcut obiectul unui dosar de executare silită conform O.G. nr. 92/2003 și faptul că nu s-au pus în executare titlurile executorii, ori nu s-a recuperat debitul dintr-un motiv sau altul, nu îndreptățește pe apelantă să formuleze și o acțiune în pretenții de genul celei ce face obiectul cauzei de față.
Pentru acest motiv, în mod corect prima instanță a respins cererea pentru perioada în care există titluri executorii emise conform O.G. nr. 92/2003, respectiv până la 30.09.2011.
Cu privire la capătul de cerere privind plata majorărilor de întârziere pe perioada 1.10._15, în mod corect prima instanță a respins această solicitare, atâta timp cât din contractul de închiriere dintre părți nu rezultă cuantumul majorărilor, iar H.C.L. nr. 36 din 27.02.2014 privește nivelul majorărilor de întârziere de 2% pe lună are efecte pentru viitor, nefăcând nici o mențiune că se aplică și chiriilor restante anterior anului 2014.
Totodată, se va reține și faptul că între părți există raporturi de drept civil în baza contractului de închiriere, că suma datorată cu titlu de chirie are natura juridică a veniturilor proprii la bugetul local al municipiului T., dar nu poate fi interpretată ca fiind o creanță fiscală, în sensul O.G. nr. 92/2003 pentru a se supune regimului juridic aplicabil creanțelor fiscale, ceea ce înseamnă că natura prestațiilor constituind chirie, penalitatea pentru neachitarea în termen a acesteia sunt supuse regimului juridic de drept comun, și nu cel instituit de codul fiscal.
Față de aceste considerente, soluția instanței de fond este temeinică și legală și în consecință, se va respinge apelul ca nefondat, menținând soluția primei instanțe ca temeinică, legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil declarat de către apelanta-reclamantă U. A. T. - DIRECȚIA DE ÎNTREȚINERE ȘI ADMINISTRARE PATRIMONIU, PRIN PRIMAR, cu sediul procesual ales la Cabinet av. T. G. situat în T., .. 54, jud. T., împotriva sentinței civile nr.627/5.03.2015 pronunțată de Judecătoria T. in dosarul nr._, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, in contradictoriu cu intimatul-pârât C. D. domiciliat în T., ., ., ., ca nefondat.
Definitiva.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
E. B. D. N. G.
Grefier,
P. L.
Jud. fond I.H.
Redactat jud. E.B./20.01.2016.
Tehnoredactat gref. P.L./20.01.2016/4ex.
.>
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 25/2016.... | Uzucapiune. Decizia nr. 532/2012. Tribunalul TULCEA → |
|---|
